Democratia si dezacordul radical in societate (II)
Spuneam in episodul trecut ca nici una dintre teoriile propuse pina acum nu poate oferi o rezolvare satisfacatoare problemei dezacordului radical in societate. Astazi doresc sa propun o directie pe care am putea merge, pentru a gasi o solutie mai buna. Mentionez de la inceput ca nu am un raspuns clar si definitiv – incerc doar sa il caut, impreuna cu voi.
Mi se pare surprinzator faptul ca nici una din teoriile prezentate in episodul trecut nu porneste de la un subiect crucial: ce este statul? Care sint scopurile crearii unui stat, al traiului in comun? Care este rolul primordial al unui stat: iluminarea cetatenilor prin oferirea adevarului, implementarea rezultatelor stiintei si tehnicii, satisfacerea intereselor membrilor sai? Asemenea intrebari sint extrem de importante, si raspunsurile oferite constituie baza de la care putem porni in descoperirea unei solutii la problema dezacordului in societate. In al doilea episod al acestui serial (De ce traim intr-un stat? Teoria contractului social) am aratat ca oamenii vor renunta la “starea naturala” (cea de dinaintea crearii statului) si vor prefera sa traiasca in societate doar daca un asemenea gest ii va ajuta sa-si urmareasca si sa-si indeplineasca mai bine interesele (privind securitatea personala, conditiile de trai, obtinerea de diverse bunuri de lux, etc.) – mai clar, nimeni nu intra intr-o asociatie daca traiul in asociatia respectiva va fi mai prost decit traiul de unul singur. Rezulta de aici scopul statului: protejarea si promovarea intereselor cetatenilor sai. Evident, aceste interese trebuie promovate in mod egal: nimeni nu va intra intr-o asociatie daca va vedea ca interesele sale sint privite de stat ca secundare fata de interesele altora. De asemenea, e de presupus ca inainte de a trai intr-un stat orice individ va dori sa se asigure ca isi va pastra un anumit grad de libertate (cit mai aproape de cel pe care-l avea inainte de a intra in societate) si ca va fi tratat pe picior de egalitate cu ceilalti membri ai comunitatii. De aici rezulta urmatoarea definitie a statului, pe care am dat-o in postul mentionat anterior:
“Societatea (sau statul) reprezinta un sistem corect (just) de cooperare intre persoane libere si egale, un sistem al carui scop este promovarea in mod egal a intereselor tuturor”
Fac o paranteza pentru a raspunde unei intimpinari pe care am primit-o din partea lui Stefan. El imi spunea ca o asemenea definitie nu e viabila, intrucit nu se poate aplica tuturor statelor existente. Marea Britanie, de pilda, este monarhie, deci nu putem spune ca acolo toate persoanele sint egale in drepturi (fiul reginei, nascut fiind in familia regala, este singurul care are sansa de a urca pe tron). Nu cred ca aceasta intimpinare este foarte puternica. La fel am putea sa spunem ca teoria democratiei nu este viabila, atita timp cit exista state totalitare pe glob – ceea ce este absurd, evident. Definitiile cu care lucram in filosofia si teoria politica nu sint doar descriptive (nu arata doar ceea ce se intimpla de fapt), ci si normative (unele din ele arata cum ar trebui sa stea lucrurile).
Revenim acum si discutam putin despre termenul crucial aici: interesele cetatenilor. Profesorul Janos Kis are o teorie ciudata. Conform opiniei sale, exista o diferenta intre interesele de ordin primar si interesele de ordin secundar ale cetatenilor. Exemplul lui favorit: imi este sete, deci interesul meu secundar este sa beau aceasta cana cu apa din fata mea. Intimplator insa – si eu nu stiu – aceasta cana nu este cu apa, ci cu benzina. Ca atare, interesul meu primar (interesul real, chiar daca nu-l cunosc) este sa nu beau din cana aflata in fata mea. Janos Kis spune ca la fel se intimpla si in viata publica a unui stat: cetatenii pot crede ca anumite politici si legi sint in interesul lor, dar de fapt lucrurile pot sa nu stea, in realitate, in acest fel. Ca atare, altcineva (adica politicienii, reprezentantii cetatenilor) trebuie sa ia decizii in locul lor in privinta afacerilor publice. Foarte pe scurt, exista si o explicatie de ce un politician poate cunoaste mai bine interesele cetatenilor decit cetatenii insisi: politicienii cu asta se ocupa, pe cind cetatenii cu diverse job-uri si alte activitati nu au nici timpul necesar, nici mijloacele financiare potrivite pentru a studia, intelege si afla interesele primare (reale) ale membrilor societatii. Sper ca veti fi de acord cu mine ca o asemenea teorie este absurda. Unu la mina: daca deciziile ar trebui luate de cei care sint in cea mai buna pozitie de a cunoaste interesele cetatenilor, atunci ele ar trebui luate de catre oamenii de stiinta, academicienii si universitarii specializati in teorie politica, in sociologie, si asa mai departe – si nu de politicieni. Dar atunci la ce ne-ar mai folosi democratia – ar fi de ajuns o dictatura a tehnocratiei! Doi la mina: sa luam exemplul eutanasiei. De ce ar fi statul in masura sa stie mai bine daca este in interesul unui bolnav incurabil, suferind de dureri ingrozitoare, sa traiasca sau sa moara? Dupa cum se stie, in majoritatea statelor din Occident eutanasia este interzisa prin lege. Asta pentru ca politicienii, evident, stiu mai bine care este interesul meu, ca cetatean? Pai daca asta e teoria, atunci e gresita, pentru ca in acest caz al eutanasiei politicienii NU stiu mai bine care este interesul meu, si totusi adopta legi in necunostinta de cauza. Ce mai ramine din teoria propusa de Janos Kis?
Sa tragem linie si sa adunam. Pina acum am hotarit ca scopul statului este sa promoveze in mod egal interesele cetatenilor, iar in ceea ce priveste definirea acestor interese, numai cetatenii insisi au dreptul sa hotarasca. Bun, veti spune, dar daca cetatenii hotarasc reintroducerea sclaviei? Raspund ca acest lucru este imposibil, intrucit constitutia garanteaza drepturile de baza ale cetateanului, iar aceste drepturi limiteaza aria problematica asupra careia cetatenii se pot exprima prin vot. Bun, veti spune iarasi, dar cum ramine cu interesele minoritatilor care nu sint garantate de constitutie (de exemplu, dreptul de a te casatori cu o persoana de acelasi sex), interese care sint intotdeauna incalcate de catre interesele majoritatii? Aici ati atins un punct sensibil. Cred ca trebuie sa introducem o alta limita ariei de subiecte asupra careia cetatenii se pot exprima prin vot. Propun urmatorul principiu:
Cetatenii au dreptul sa voteze pentru promovarea propriilor interese, dar nu au dreptul sa voteze pentru impiedicarea promovarii intereselor altora
Dupa cum vedeti, acest principiu este un avatar al ideii conform careia orice individ are un grad de libertate compatibil cu acelasi grad de libertate de care se bucura ceilalti indivizi. Altfel spus, sint liber sa fac ce vreau atita timp cit nu aduc atingere libertatii altora.
Sa luam acum exemplele oferite in postul de saptamina trecuta: dezbaterea dintre creationisti si evolutionisti privind politica educationala, si dezbaterea dintre “traditionalisti” si “progresisti” privind casatoriile intre homosexuali. Cele doua tipuri de dezacord radical sint perfecte: nu e vorba doar de o politica si atit, ci de promovarea unei intregi viziuni asupra lumii, si a unui intreg stil de viata. Sa presupunem ca intr-un stat sustinatorii creationismului si cei ai evolutionismului sint in proportii numerice aproximativ egale. Creationistii vor predarea creationismului in scolile publice si excluderea evolutionismului. Evolutionistii cer sa se intimple exact invers. Ce se intimpla acum?
Evident, se incepe cu dezbateri publice asupra temei respective, si in general asupra a ceea ce se asteapta de la educatia oferita copiilor. Apoi cetatenii sint chemati sa se exprime prin vot (ori asupra politicii in sine ori, in cadrul alegerilor electorale, asupra partidului care le promite scoaterea evolutionismului din scoli). Sa presupunem ca votul da cistig de cauza creationistilor. Ce se intimpla acum? Teoria adevarului spune ca votul nu trebuie luat in considerare: evolutionismul este teoria adevarata si ea trebuie predata in scoli. Nu vad insa care sint mecanismele democratice care pot fi folosite pentru a respinge rezultatul votului. Teoria democratiei spune, dimpotriva, ca in situatia in care procesul de vot a fost corect, rezultatul votului are autoritate si legitimitate. Probabil multi dintre noi insa nu se simt confortabil cu un asemenea rezultat. Ce este de facut?
Vreau sa introduc aici un nou principiu. Daca recititi postul de saptamina trecuta, veti vedea ca Rawls si Nagel vorbesc despre “abstinenta epistemica“. Aceasta ar presupune ca indivizii sa nu propuna statului politici asupra carora exista un dezacord profund in societate. Am spus ca o asemenea cerinta este absurda. Insa eu vreau sa redefinesc acest principiu: el nu trebuie sa se aplice cetatenilor unui stat, ci statului insusi. Ca atare,
Conform definitiei statului, scopul primordial al acestuia este promovarea in mod egal a intereselor cetatenilor sai. Aceasta promovare trebuie sa fie indiferenta cu privire la adevarul / adevarurile pe care se bazeaza interesele sau politicile folosite pentru a le promova.
Revenind la exemplul nostru, statul trebuie sa fie epistemic abstinent cu privire la adevarurile promovate de creationisti si de evolutionisti, asta pentru ca primordiala este promovarea intereselor acestor cetateni, nu adevarurile pe care le revendica. Statul trebuie sa acomodeze cumva interesele ambelor parti – cum poate face asta? Sa ne amintim principiul pe care l-am propus cu ceva timp in urma: cetatenii au dreptul sa voteze pentru promovarea unui interes specific, dar nu au voie sa voteze pentru excluderea intereselor altora. Deci, in statul respectiv, daca votul a dat cistig de cauza creationistilor, atunci creationismul va trebui predat in scoli (sub ce forma si la ce disciplina este o alta discutie dar nu mai intru aici in amanunte, deja postul e prea lung!). Insa, chiar daca ar dori, creationistii nu pot vota pentru eliminarea evolutionismului, pentru ca asta ar contrazice principiul tocmai mentionat. Ca atare, si evolutionismul ramine de predat in scoli. Diferenta fata de situatia de dinainte de vot consta in faptul ca acum creationistii isi vad si ei promovate interesele, prin faptul ca va fi predat in scoli si creationismul.
La fel se intimpla si in cazul casatoriilor gay. Sa spunem ca intr-un stat traditional comunitatea gay devine activa politic si cere legalizarea casatoriilor homosexuale. In cazul unui referendum privind acest subiect “traditionalistii” nu pot vota impotriva intereselor altora – adica impotriva intereselor persoanelor gay. Casatoriile intre homosexuali ar trebui, deci, aprobate.
Sistemul propus de mine se bazeaza pe citeva principii clare: (1) definitia statului; (2) consensul larg al populatiei asupra acestei definitii; (3) votul in favoarea propriilor interese e ok, cel impotriva intereselor altora nu este ok; (4) abstinenta epistemica a statului. Conform acestui sistem, statul trebuie sa promoveze interesele tuturor membrilor sai, indiferent de “adevarurile” sau “erorile” pe care se bazeaza acestea, intrucit statul nu este in masura (nu e job-ul lui) sa hotarasca ce interese trebuie sa aiba proprii sai cetateni. Conform aceluiasi sistem, cetatenii au voie sa isi promoveze orice interese (fie si cele bazate pe opinii false), atita timp cit interesele lor nu aduc atingere directa intereselor altora.
Ar putea exista urmatoarea intimpinare teoriei propuse de mine. Daca statul nu se bazeaza pe ceea ce este adevarat, atunci poate, la limita, sa dispara ca entitate politica. Sa luam exemplul dat in postul anterior: daca somajul ar fi incurajat prin oferirea unor avantaje financiare substantiale, atunci nimeni nu ar mai munci, deci nimeni nu ar mai produce, deci banii s-ar termina curind si statul ar intra in faliment. Acesta este un adevar. Daca nu bazam politicile statului privind somajul pe acest adevar, atunci statul este in pericol de extinctie. Sint de acord cu acest exemplu. Exista insa doua chestiuni aici, care fac din cazul respectiv o intimpinare slaba. In primul rind, dezacordurile radicale din societate despre care vorbim se refera in aproape totalitatea cazurilor la subiecte care tin de conceptii diferite asupra vietii (“worldviews”). Sint de obicei dezacorduri care provin din diferentele existente intre sistemele metafizice si morale pe care le sustinem, si de obicei aceste dezacorduri sint radicale (deci sintem mai putin deschisi spre negociere) tocmai pentru ca este vorba despre credintele noastre, despre ceea ce face din viata noastra o viata care merita traita. Exemplul cu somajul nu este unul de acest fel: el nu are in spate o viziune metafizica sau morala, este vorba doar de o politica ce poate fi – si este – continuu negociata. In al doilea rind, am spus deja ca nu poti vota impotriva intereselor altora. A vota pentru o incurajare a somajului prin oferirea de compensatii financiare substantiale (si pe timp indelungat) duce, cum am vazut, la falimentul statului, adica la atingerea intereselor celor ce nu au sustinut aceasta politica. Nu in ultimul rind, faptul ca in general oamenii sint de acord ca somajul nu trebuie incurajat arata ca exemplul nu este unul care ar putea cadea in categoria “dezacordurilor profunde” in societate.
andruska
julius
arankas
Nico
Caprescu
Daca intr-un stat predominant gay nu se poate vota impotriva persoanelor gay, nu inseamna ca se voteaza impotriva celor care nu sit de acord cu acest stil de viata?
O Constitutie adevarata (nu cea cu iz comunist din Romania) protejaza drepturile tuturor cetatenilor, fie ei majoritari sau minoritari. Nu unii impotriva celorlalti.
cristina
august 3, 2009 at 5:33 am
@ Cristina
Cu primul paragraf nu sint de acord. Cu al doilea, doar pe jumatate
1. Daca intr-un stat predominant gay nu se poate vota impotriva persoanelor gay, asta evident NU inseamna ca se voteaza implicit impotriva celor care nu sint de acord cu acest stil de viata. Explic in continuare de ce. In primul rind, in acest caz prezentat de tine, ca sa se voteze impotriva celor care nu sint de acord cu stilul de viata gay ar insemna sa se voteze impotriva heterosexualilor, a stilului lor de viata (si nu asupra opiniilor lor privind stilul de viata al altora). Ori, nu aceasta era problema. Ce vreau sa spun este ca una e sa scoti de pe agenda publica dezbaterea asupra acceptarii stilului de viata a unor oameni, si cu totul altceva sa votezi impotriva celor care li se opun acestor oameni. Exemplu: daca eu sint gay si tu nu ai voie sa votezi impotriva stiulului meu de viata asta inseamna pur si simplu ca nimeni nu imi poate dicta mie – nici macar tu – cum sa traiesc. Asta nu inseamna ca implicit se voteaza impotriva stilului tau de viata, ca hetero. S-ar fi votat impotriva ta daca s-ar fi pus pe agenda publica votul impotriva persoanelor hetero. E o diferenta uriasa, usor de priceput.
In al doilea rind, in bruma de literatura de specialitate pe care am citit-o eu, toti autorii sint de acord ca intr-un stat liberal democratic nu orice este supus votului, si e normal sa fie asa. Drepturile omului, de pilda, nu sint supuse votului: e dreptul meu la viata. Daca este interzis sa se voteze asupra dreptului meu la viata, asta nu inseamna ca se voteaza implicit impotriva celor care cred ca eu nu am dreptul la viata
2. Sint de acord ca Romania are o constitutie comunista. Dar sa stii ca de fapt “constitutii adevarate” – cum le numesti tu – nu prea gasesti decit in cazuri izolate. Majoritatea constitutiilor, din pacate, NU sint de acord cu casatoriile intre homosexuali, cu eutanasia, samd. Deci nu numai Romania are o constitutie invechita.
andruska
august 4, 2009 at 9:41 am
1. Nu neaparat. Discutiile care sint nu sint daca cineva are dreptul sa traiasca gay sau nu. Intr-o tara libera, oricine poate sa traiasca oricum ii place. Problema apare cind cei gay (ca sa luam exemplul din postul tau, poate fi orice altceva) vor drepturi in plus fata de ceilalti pentru simpul fapt ca sint gay. Chiar daca nu se voteaza pentru liberatea stilului de viata, se voteaza impotriva celor care nu sint de acord cu aces fel de viata.
Exemplu: un crestin (sau musulman) are o afacere pe baza religioasa. Ei nu pot angaja o persoana gay pentru ca sta impotriva ideii afacerii lor. La fel cum o asociatie a vinatorilor nu pot sa angajeze pe cineva care lupta pentru drepturile animaleleor. Persoanele gay cer drepturi ca oricine nu este de acord cu stilul lor sa fie obligati sa le accepte stilul. Ceea ce inseamna un vor impotriva drepturilor heteros.
2. Sint anumite drepturi netransferabile: dreptul la viata, libertate si urmarirea fericirii. La astea nu exista drept de vot. In rest, o constitutie trebuie sa asigure drepturi egale tuturor oamenilor, nu doar majoritatii. Oamenii se voteaza democratic, iar cine are majoritatea, cistiga. Dar nu se pot da legi unde un set de oameni sa aibe mai multe drepturi decit alt set de oameni.
Mie imi place foarte mult Constitutia Americii, acolo se vede intr-adevar cum omul, individul, este pretuit. Iar tara libera cum a fost America, nu a existat pe suprafata pamintului. Aici se dovedeste ca Constitutia lor este mai aproape de pefect decit a oricarei tari.
cristina
august 4, 2009 at 4:51 pm
1. Aici pot fi, pe de o parte, de acord cu tine. Daca eu am o afacere cu icoane ortodoxe, si daca in plus sint un ortodox practicant, atunci pare ca e dreptul meu sa refuz sa angajez un gay.
Daca insa sint un medic ortodox practicant e clar ca nu am dreptul sa refuz sa ajut un gay. Sint totusi lucruri diferite.
Totusi, pe de alta parte, o valoare liberala extrem de importanta este nediscriminarea pe categorii profesionale, de sex, de orientare sexuala, de convingere religioasa, si asa mai departe. Din acest punct de vedere, mie nu mi se pare ca persoanele gay cer drepturi in plus – ele cer doar drepturile pe care celelalte persoane deja le au.
Desigur, uneori drepturile noastre pot fi in conflict cu drepturile altora – si nu este tocmai usor sa iei cea mai buna decizie.
La fel si in cazul casatoriilor gay: persoanele gay nu cer nici un drept in plus atunci cind doresc sa aiba posibilitatea de a se casatori: ele cer doar aceleasi drepturi pe care le au si heterosexualii.
2. Repet aici: inca nu mi-ai dat un exemplu in care persoanele gay (sau alte persoane) cer drepturi in plus. Dreptul de a te casatori si dreptul de a nu fi discriminat profesional pe criterii de orientare sexuala sint drepturi pe care le au toti oamenii. Aceste drepturi le cer acum persoanele gay, nimic mai mult.
Si eu sint un admirator al Constitutiei americane. Sa recunoastem insa ca si aici exista hibe – daca aceasta constitutie recunoaste dreptul la libertate si la urmarirea fericirii a tuturor indivizilor, atunci interzicerea casatoriilor intre homosexuali este evident neconstitutionala, intrucit prin aceasta decizie se interzic unei categorii de oameni tocmai aceste doua drepturi. Right?
andruska
august 6, 2009 at 7:59 am
Persoanele gay cer drepturi in plus. In prezent au exact aceleasi drepturi ca restul lumii, in afara de “casatorie”. Cei care sint impotriva casatoriilor gay nu sint impotriva gaylor, per se, dar daca deschidem usa la astfel de casatorii, de ce sa nu ii lasam pe poligami sa-si ia 4-5 neveste, pe pedofili sa se casatoreasca cu copii sau pe sodomiti sa se casatoreasca cu animalele? De ce sa ne oprim DOAR la casatoriile gay? Iti dai seama la ce haos se va ajunge? De aceea trebuie pastrat “the status quo”.
Dar hotii, de ce sa-i mai pedepsim? Daca lor le place sa fure, de sa nu-i lasam sa actioneze conform dorintelor lor? Hai sa fim seriosi. Ce drept in plus cistiga cei gay daca se casatoresc? Ca stau doar impreuna sau ca se “casatoresc” nu au nici un drept in plus. Interesul lor este sa distruga moralele societatii.
In Constitutia americana nu se vorbeste despre nici un fel de casatorie, normala ori gay. Statul nu trebuie sa se bage in dormitorul nimanui. Oamenii destepti de atunci au stiut asta foarte bine. Dar cu cit de desteapta se crede societatea de azi, cu atit de imbecila e.
cristina
august 6, 2009 at 4:26 pm
Imi pare rau sa iti spun, dar argumentele pe care le aduci impotriva casatoriilor gay seamana perfect cu argumentele aduse de stapinii de sclavi impotriva eliberarii sclavilor, dar si cu cele ale segregationistilor impotriva miscarii Civil Rights (intimplator chiar stiu despre ce vorbesc). Ele se reduc toate la: “trebuie sa pastram status quo-ul, altfel lumea asta se duce naibii, e distrusa morala societatii, etc. Daca eliberam sclavii, de ce nu am elibera si hotii, etc.” – you know…
Evident, statul nu trebuie sa se bage in dormitorul nimanui, si Constitutia americana nu vorbeste de un anumit tip de casatorie in parte. Dar tocmai de aceea este complet neconstitutional sa fie legalizat doar un anumit tip de casatorie. Evident, aici intra nu numai casatoria gay, dar si casatoria poligama (poliginie sau poliandrie): daca mai multi oameni maturi si sanatosi decid de comun acord sa se casatoreasca, nu vad ce drept are statul sa nu le permita acest lucru. Parca toti avem dreptul sa fim liberi si sa ne urmam fericirea, nu? Atunci de ce statul sa ajute doar pe unii sa-si caute fericirea, iar pe altii nu?
Statul, ca sistem clar si eficient de norme juridice, nu are nici o treaba cu morala majoritatii si nici nu este chemat sa o pastreze.
Cit despre morala majoritatii, ea insasi se schimba de-a lungul timpului, oricit de mult am dori noi sa pastram status quo-ul. De la neanderthalieni si pina astazi, am avut atitea morale majoritare, si evident toate se considerau singurele adevarate, ca mi se face rau…
andruska
august 7, 2009 at 8:35 am
De cind e lumea, in societate nu au fost alte morale majoritare decit casatoria intre barbat si femeie. Daca tu esti dispus sa accepti casatoria cu mai multe femei, cu copii sau animale, e una. Multi insa nu sint de acord. Iar daca majoritatea oamenilor nu sint de acord cu casatoriile gay, de ce nu se respecta majoritatea? In America, 2% sint gay. De ce trebuie 98% sa asculte de 2% daca zici ca majoritatea cistiga? Mult mai putini sint pedofilii. De ar avea ei ceva de spus?
Nu ai raspuns la intrebarea: ce ce fericire in plus cistiga 2 gay care se casatoresc?
cristina
august 7, 2009 at 2:31 pm