Comentarii pentru: O dezbatere despre doctorat

de: andruska

andruska — Sat, 30 May 2009 06:56:41 +0000

@ Nico
Inclin sa cred ca ai dreptate in ceea ce priveste ultimul tau paragraf de mai sus. Poate traducerile ar fi o solutie abia la nivel de studii post-doctorale: acolo esti deja capabil sa produci o editie critica serioasa, lucru pentru care meriti o finantare de doi-trei ani si chiar si recunoastere academica.

de: Nico

Nico — Fri, 29 May 2009 12:11:41 +0000

@ mihnea
Asta este, intr-adevar, una dntre marile probleme ale studentilor. Si, dureros, in foarte multe cazuri, si ale profesorilor. Lucrurile se schimba in ultima vreme, cred, cel putin atat ca vad in jur, universitatile incep incet incet sa cumpere accesul la bazele de date importante, gen JSTOR, EBSCO etc. Totusi este limpede ca stam inca foarte prost la capitolul asta. In SUA, ca tot punem in oglinda, fiecare student inscris intr-o universitate are acces la o biblioteca imensa si la zeci de baze de date cu articole (plus ca au toate marile reviste academica in hard copy in biblioteci).

Dar ceea ce spune Andruska e real, studentii nu sunt invatati cum sa scrie si prin urmare nici cand cei mai buni dintre ei ajung sa predea nu stiu sa scrie in stil academic. Si cred, sincer, ca se poate invata asa cum inveti orice altceva, inclusiv cu “tips and tricks” si cu “dos and don’ts”.

Si, daca discutam obsesia publicarii in reviste serioase peer-review, ne vom lovi intotdeauna de obstacolul limbii, oricat de bun poti deveni in insusirea limbii engleze, nu vei fi niciodata un vorbitor nativ, ceea ce inseamna ca un vorbitor nativ ar trebui sa iti revada articolul inainte de a-l trimite (este conditie a publicarii in asemenea tipuri de reviste).

Cat despre traduceri, in continuare cred ca asta nu e solutie, nici pentru licenta, nici pentru doctorat, dar poate timpul imi va dovedi contrariul. Cred ca discutia de aici se bazeaza pe o imagine idealizata a traducerii critice, care presupune o munca imensa, insa ma tem ca, o data acceptata traducerea ca alternativa, va deveni o practica lenesa, comuna si saraca, ca “merge si asa”.

de: mihnea

mihnea — Fri, 29 May 2009 09:02:41 +0000

1) Sunt de-acord cu tine ca studentii nu au experienta necesara sa faca o traducere exceptionala, dar acelasi lucru s-ar putea spune si in cazul unei lucrari de licenta scrise.
Nu ma refeream la faptul ca lucrarile traduse ar trebui si publicate la un moment dat (desi daca ne gandim ca din 10-20 de astfel de lucrari pe an, macar una s-ar putea sa fie buna cu corectarile necesare din partea unui editor), dar macar textele respective ar putea fi triate, iar de traducerile de calitate ar putea beneficia macar studentii care vin din urma.
2) Problema asta, a scrisului, dar nu numai, eu as adauga si problema exprimarii in public a tinerilor este cat se poate de reala si ai sesizat-o foarte bine. Dupa mine, asta e o chestiune care ar trebui invatata inca din liceu.
Iar ca sa ajungi sa publici intr-una din revistele de care spui tu, probabil ca trebuie sa iti insusesti un anumit stil analitic de exprimare.
In ce priveste traducerile autorilor importanti, eu mi-am ales sa tratez in lucrarea mea de licenta, despre proprietatea intelectuala. Pai numai eu stiu cate nopti si cate zile am pierdut dand internetul peste cap in cautarea articolelor sau a cartilor pentru a ma putea documenta si a imi putea organiza o bibliografie adecvata. Si asta pentru ca in Romania nu exista nici macar o carte tradusa din domeniul asta. Nu mai vorbesc de faptul ca in biblioteca facultatii, exista o singura carte, in engleza, pe subiectul acesta (e adevarat era foarte importanta), dar si aia donata prin amabilitatea unui profesor, care initial o comandase pentru el. (Btw, stiu ca discutati la un moment dat si de JSTOR, eu nu am avut acces nici la JSTOR)

de: andruska

andruska — Fri, 29 May 2009 07:15:09 +0000

@ Mihnea
Sint putin cam sceptic si in privinta traducerilor in cadrul licenntei. Doua argumente puternice, zic eu:
1) O traducere impune multa munca, si mai ales multa experienta. Un student de 22 de ani, fara experienta in traducere, fara experienta prea mare in domeniul din care face parte lucrarea tradusa, si fara timp prea mult la dispozitie, nu poate oferi o traducere de calitate decit in cazuri de-a dreptul exceptionale.
[btw, habar n-aveam de aceasta practica la UBB. La Iasi - cel putin pina mi-am incheiat eu conturile acolo - nu exista posibilitatea asta].
2) Cel mai important: in Romania nici la nivel de liceu, nici la nivel de facultate elevul sau studentul NU sint invatati cum sa scrie. De obicei dam examene unde ne exersam memoria. Din cauza asta nici eu, si banuiesc ca nici tu nu am fi in stare sa producem la ora actuala un text destul de bine scris pentru a fi acceptat intr-o revista de specialitate in limba engleza, peer-review. Daca nu obligi studentul sa scrie macar o teza de licenta (buna-rea, cum o fi) atunci va avea experienta zero si la scris. Apropo, stiai ca accum se discuta despre publicarea tezei de licenta a lui Rawls, de cind a terminat el facultatea? Iti dai seama ca daca se publica, desi nu va avea o calitate precum a celorlalte scrieri Rawlsiene, va fi interesant sa-i comparam calitatea cu cele scrise in Romania.
Sint de acord ca e nevoie de traduceri din Rawls, si din multi altii. Dar nu stiu daca traducerile sint la fel de importante pentru noi, acuma, cit este important pretul cartilor. Daca am avea bani ne-am comanda pe amazon toate cartile de care avem nevoie in engleza si am termina problema.
Multumesc pentru aprecieri si te astept cit mai des!

de: mihnea

mihnea — Thu, 28 May 2009 20:38:39 +0000

@Andruska, on topic: In Ro se practica traducerile din autori importanti, dar asta la nivel de lucrare de licenta. Cel putin la facultatea la care am terminat eu (UB), am avut multi colegi care si-au ales ca tema de licenta, traducerea unei carti. Mi se pare, totusi, mai bine ca asta sa se intample la licenta, mai degraba decat in cazul unei teze de doctorat. Acum, problema este ce se intampla mai departe cu traducerile respective, pentru ca daca ele zac prafuite in biroul vreunui profesor, atunci toata munca e in van.
Referitor la ce a spus Alt.L, mie nu mi se pare asa mare diferenta intre cum functioneaza lucrurile in State si cum functioneaza lucrurile in Europa. In sensul ca si acolo poti sa iti alegi ca si coordonator un prof care sa nu isi dea interesul, sau din contra. Iarasi, din cate inteleg din ce a scris el, alegerea doctoranzilor nu se face neaparat in toate cazurile pe rezultatele candidatului, si in acest caz tine de o oarecare doza de “noroc”. Desigur, eu nu sunt doctorand, mi-am format parerea aceasta doar din ceea ce ati spus voi aici.

Offtopic: Apropo de Rawls, mi se pare penal totusi, ca unul dintre cei mai mari filosofi politici ai sec. XX sa nu fie tradus in RO. Cum pot eu sa discut despre Pogge, daca nici macar pe Rawls nu pot sa il citesc in romana. Chestiile astea limiteaza foarte mult subiectele care pot fi abordate intr-o lucrare de diploma, sau intr-o dizertatie si atunci de ce ne mai miram ca cercetarea in RO este la nivelul, la care este.
P.S.: Chiar daca nu am mai comentat de ceva timp la tine pe blog, sa stii ca ti-am citit articolele cu constiinciozitate. Si imi plac si subiectele abordate de colaboratarii tai .

de: andruska

andruska — Wed, 27 May 2009 00:14:39 +0000

Multumesc
Transcriu si eu aici raspunsul pe care ti l-am dat:
Ai completa dreptate in privinta importantei cruciale a supervisor-ului. Uite, eu sint intr-o universitate americana (desi “stationata” in Europa) si resimt acut lipsa unui astfel de indrumator (din pacate, nu numai eu, ci mai toti din departament)…
Si da, e adevarat ca profesorii fug de predat, insa asta mi se pare lipsit de bun simt. Ei nu iau bani doar pentru cercetare ci si pentru predat (multi dintre noi alegem universitatile tocmai datorita unor profi cu care vrem sa lucram). Nu toti sint asa, am avut un exemplu de prof din State care era extraordinar. Din pacate nu a stat decit citeva saptamini, dar indeajuns pentru a simti ca, daca as fi lucrat cu el, as fi putut termina teza intr-un an jumate…
Asta e, ma bucur pentru tine ca ai sansa (sau, ma rog, sper sa o ai) sa lucrezi cu astfel de oameni. De fapt, (si) ei fac diferenta intre o cariera de succes si ratare. Oricit de genial este, nu stiu ce ar fi facut Thomas Pogge fara supervisorul sau, John Rawls

de: Alt.L

Alt.L — Tue, 26 May 2009 23:36:13 +0000

N-am citit inca toate comentariile si sper ca al meu sa nu fie redundant. Dar la rugamintea lui Andruska l-am mutat aici de pe celalalt blog…

Interesant articol. Chiar ma gandeam zilele astea sa scriu si eu o insemnare despre doctoratul in SUA (in stiinte sociale).

Mair are dreptate in privinta disertatiei. Tot mai mult studentii sunt sfatuiti sa nu puna prea multa greutate pe teza, ci sa o considere doar un pas necesar (final, ce-i drept) in studiile doctorale. Trendul este intr-adevar ca teza sa fie o compilatie de articole (daca le ai!). In SUA, teza de doctorat trebuie sa aiba un subiect original (desi nu toate au) si sa demonstreze ca studentul e capabil sa duca la bun sfarsit un proiect de cercetare de amploare.

Indrumatorul are un rol crucial. Un indrumator can make you or break you si e biletul tau de intrare in lumea academica. Foarte putini studenti fac munca cu adevarat independenta si acestia sunt printre cei mai ghinionisti. De cele mai multe ori, “independenta” se datoreaza faptului ca indrumatorul nu se implica decat minimal in munca lor…

De asemenea, conferintele fac parte din ritualul vietii academice si sunt locul unde ii cunosti pe cei din domeniu tau si unde ai ocazia sa faci networking (e cel putin la fel de important ca si munca propriu-zisa). Aici, iarasi, depinde si de indrumator: daca e cineva respectat in domeniu si daca e dispus sa te prezinte si altora.

Cu publicatul, depinde. E greu (dar nu imposibil) sa publici ca unic autor intr-un “peer-review journal” (cu recenzie, cum ii spui tu) dar studenti care scriu articole cu indrumatorii lor (si sunt autori principali sau secunzi) au multe sanse sa fie acceptati (in parte si pentru ca profesorii stiu *cum* sa scrie pentru diverse jurnale). In SUA, “publish or perish” e mantra academica a celor care vor sa ramana in mediul universitar. Depinde iar cine ti-e indrumator si in ce relatii sunteti (adica daca te place/apreciaza suficient ca sa-si dea interesul).

Intr-adevar, e mai greu sa patrunzi in SUA cu doctoral european din cauza faptului ca americanii pun mult pret pe cercetare (nu neaparat cantitativa, desi absurdul razboi de prestigiu cantitativ-calitativ continua) si publicatii.

Sistemul american de asemenea presupune ca studentii sa ia un numar de cursuri (si sa acumuleze un numar de credite) in primii doi-trei ani (ritmul e cam trei cursuri pe semestru si posibilitatea de a-ti transfera creditele de masterat) si sa dea un examen de “calificare” (care te transforma din student in candidat la doctorat). Unele cursuri sunt obligatorii, cum ar fi de ex. cel de metode calitative si cantitative (tot mai multe programe ofera acum metode interpretative, mai ales in programele de media si cultural studies).

Interesant cu predatul. Intr-o universitate americana ca doctorand ai uneori obligatia de a preda un curs (mai ales daca ai finantare), dar de cele mai multe ori e optional. Ocazia/oportunitatea de a preda o ai indiferent de nationalitate. Desigur, scoala iese in avantaj, pentru ca un student care preda e platit o mica parte din salariul unui profesor. Intr-un fel e normal, pentru ca un doctorand “isi face mana” si nu are experienta sau expertiza unui profesor. Dar predatul inseamna *mult* timp investit in pregatirea cursului, comunicarea cu studentii, corecturi, examene etc. si in general profesorii fug ca de ciuma de predat pentru ca le inghite prea mult timp… Diferenta fata de universitatile europene este (presupun) ca un profesor in SUA e focusat pe munca de cercetare — predatul e doar o obligatie contractuala si de evitat cand e posibil (mai ales cursurile pentru undergrazi).

de: andruska

andruska — Fri, 22 May 2009 20:59:03 +0000

Ideea cu “doctoratele de cercetare si unele de profesionalizare” mi se pare mult mai viabila. Si interesanta. Nu sint total impotriva traducerilor ca doctorate, vezi ce am scris in comentariul 9 ca raspuns lui Nico (scuze, am updatat comentariul pentru a-i raspunde si lui Nico si tu deci nu l-ai vazut, dar reciteste te rog comentariul 9).

de: vitalie

vitalie — Fri, 22 May 2009 20:42:49 +0000

e mult mai simplu: doctoratul trebui elitizat prin continut, nu prin forma. undeva la inceputul postului pomeneai ca acest titlu devine unul accesibil, si nu ultimul…daca e asa, de ce nu am abandona mandarinizarea doctoratelor, lucru care, am impresia, pe plaiuri autohone mai mult dauneaza decat ajuta apoi, dupa modelul programelor de master, de ce nu ar exista niste doctorate de cercetare si unele de profesionalizare?

de: andruska

andruska — Fri, 22 May 2009 20:39:08 +0000

@ Nico
Desi am dubiile mele privitor la aceasta propunere, nu sint de acord ca o traducere nu poate fi o cercetare. Am vazut unele editii critice Platon si Aristotel, si m-am cutremurat: aproape fiecare cuvint din dialogurile socratice, de pilda, aveau note la sfirsitul volumelor (poate de aceea nici nu s-au pus notele la subsol). Apoi, a oferi o traducere inseamna si a oferi o interpretare. Daca nu ma crezi, intra nitel pe blogul lui vaisamar, care-si da doctoratul in traducerea “Noului Testament”, daca nu ma insel. Desigur, teza lui nu va fi o “simpla” (dar numai “simpla” nu ar fi!) traducere. Dar ar putea fi si asa ceva. Pe blogul lui posteaza de multe ori portiuni traduse de el, si explica des de ce, din patru variante existente in traducerile in limba romana pina acum, el o alege pe a cincea Asta inseamna munca enorma, munca de cercetare (a avut si calatorii in Londra, de pilda, ca sa puna mina pe niste manuscrise romanesti vechi). Si asa mai departe. Traducerile pot fi cercetare, Nico – depinde despre ce fel de traduceri vorbim. Unele pot sa-ti ceara ce iti cere si teza – ca sa te citez pe tine: “sa citesti mult pe o tema, sa vezi ce s-a scris, ce se scrie acum, la asta sa vii cu propriile idei teoretice noi si apoi eventual sa gasesti aplicabilitatea si sa faci si o cercetare pornind de la ce aduci nou ca teorie”.
Acuma, ca ideea asta ar putea sa nu fie corecta pentru doctorandul clasic – aici as fi de acord (vezi raspunsul meu pentru Vitalie mai jos). Insa, dupa cum spuneam, doctorandul traducator ar avea multe de pierdut prin faptul ca nu poate iesi “in afara”, deci cumva se compenseaza Bineinteles, sa nu uitam, vorbim despre traduceri-cercetari, nu de orice fel de traducere, care ar putea sa-ti aduca usor titlul de doctor. Desigur, ceea ce spun eu aici se aplica la filosofie, teologie, litere, si in parte la stiinte politice. Mai greu la sociologie, si asa mai departe.
Foarte interesanta ideea cu biblioteca. Si chiar cred ca este aplicabila, si ca poate da rezultate.
@ VitalieRepet, ideea mi se pare interesanta si nu am respins-o de la inceput. Doar imi exprim anumite ingrijorari.
Numai ca ultimul argument al tau nu merge deloc, deci nu aduce nici un serviciu ideii. Daca cineva nu are “chef/putere/vointa/abilitati sa scrie” un doctorat, atunci de ce sa obtina totusi titlul intrind pe usa din spate? De ce un individ care “nu are chef” sa se apuce de doctoratul clasic sa primeasca totusi titlul de doctor, ca si unul care a muncit enorm pentru asta? Daca cineva nu are abilitati / vointa / putere / chef pentru proba olimpica de 1000 de metri garduri, de ce sa primeasca titlul de campion olimpic la aceasta proba (prin faptul ca, de pilda, matura stadionul noaptea, o treaba de altfel foarte dificila), la fel cu individul care poseda aceste calitati, are chef, etc.?