Interactiuni

A murit duminica dimineata Claude Lévi-Strauss. Avea 101 ani.

Foto: La Repubblica

Din nefericire, am putut participa doar partial astazi la debutul unui workshop pe tema ultimelor doua carti ale lui James Tully (Democracy, Freedom and Imperalism: Debating James Tully’s Public Philosophy in a New Key). James Tully a fost in trecut profesor in cadrul departamentelor de filosofie si stiinte politice ale universitatilor McGill si Toronto, iar acum se afla la University of Victoria.

Trebuie sa recunosc faptul ca m-a fascinat usurinta pe care Tully parea sa o aiba in a se misca intre filosofia continentala si cea analitica. E interesant sa vezi cum se poate lega “public reason”-ul lui Rawls de “practical reason”-ul lui Gadamer, de pilda (poate ca detractorii lui Gadamer – si ai celor care il citesc – ar trebui sa ia aminte). Nu mai putin interesant e sa observi intilnirea dintre filosofia politica pluralista a lui Spinoza cu teoria constructiei relatiilor de putere a lui Foucault, sau cu pozitiile ideologice minoritare ale momentului (feminism, multiculturalism, etc.).

Inca o data, ma bucur sa vad ca exista oameni care trec dincolo de prejudecati si etichete stupide. Cazul lui Tully (dar si mult mai cunoscutele cazuri ale unor Richard Rorty, Jurgen Habermas sau Charles Taylor) arata ca a ramine in continuare in interiorul distinctiei analitic / continental (de orice parte a baricadei te-ai afla), a adopta in continuare o atitudine zeflemisto-razboinica fata de “tabara opusa” reflecta o gindire obtuza – to say the least. Ma bucur sa vad ca filosofia politica lasa in urma asemenea distinctii desuete si ca filosofii politici sint cu un pas inaintea celorlalti, in aceasta privinta.

Lupta impotriva unei noi forme de cenzura:

“Teza pe care o sustin impotriva regulii „don’t be judgmental‘‘ este ca dreptul la critica trebuie sa fie neingradit, iar modalitatea criticii, nici ea, nu trebuie sa poata fi in vreun fel limitata. Dar, daca admitem dreptul la critica nelimitata, trebuie atunci sa admitem si dreptul la existenta al discursurilor ofensatoare. Fara acest drept nelimitat la critica, nu exista nici progres moral, nici progres intelectual. Costul progresului moral si intelectual este spulberarea confortului sufletesc, care se bazeaza pe conformism. Totul trebuie sa poata fi supus criticii, inclusiv convingerile noastre cele mai scumpe. Iar acest lucru, recunosc, este ofensator. Dar e pretul pe care trebuie sa-l platim. Teza mea este ca, de dragul libertatii, al autenticitatii si al progresului intelectual, trebuie sa aparam dreptul la existenta al discursurilor ofensatoare. Ofensatoare nu doar pentru altii, ci mai ales pentru noi. Ofensatoare nu doar la adresa ideilor pe care le dezaprobam, ci in special la adresa valorilor pe care le pretuim.

(…)

Dar de ce ar fi rau sa faci, in dezbaterea publica, judecati? In primul rand, pentru ca, se considera, a face judecati inseamna a discrimina, iar noi, oamenii civilizati, militam pentru o societate a non-discriminarii. In al doilea rand, pentru ca judecatile ofenseaza. Judecatile ofenseaza, ni se spune, atat daca se refera direct la oameni, ca persoane, cat si daca se refera la valorile in care oamenii cred, ori de la care acestia se revendica. Problema, se pare, este sensibilitatea oamenilor, care ar trebui protejata prin suspendarea benevola ori interzicerea silita a judecatii. Acest punct de vedere, in opinia mea, este deopotriva gresit in ordine morala, fals in ordine logica si periculos din punct de vedere social.

(…)

Dreptul de a ofensa pentru care militez nu este nici dreptul de a jigni, nici o licenta pentru defaimare. Revendic acest drept in domeniul criticii. Critica poate fi si artistica, nu doar intelectuala. Critica poate imbraca si hainele malitiozitatii, glumei, canularului ori sarjei. Din punct de vedere juridic, cred ca se poate distinge o critica ofensatoare de o jignire sau o defaimare. In viata de zi cu zi, daca exista buna-credinta, cred ca se poate deosebi in mod rezonabil intre obiectie si injurie. Si anume, ceea ce separa critica de injurie este continutul rational. Critica este in esenta o judecata bazata pe argument, in timp ce injuria este exprimarea unei vehemente emotionale, fara suport analizabil rational.”

Articolul intreg aici. Uneori e tonifiant sa observi ca o ideologie care devine dominanta (de data asta, “political correctness”) nu este, ipso facto, o ideologie buna, sau bazata pe principii morale sigure.

Se pare ca si in Germania iti poti lua doctoratul, numai ca e destul de scump: cam intre 4000 si 20000 de euro. Acuma, desigur, fiecare padure cu uscaturile ei, dar peste 100 de profi de la universitatile de top din Germania sa faca asta… Te cam dezumfli, asa… Mai multe informatii aici (multumesc, Oana!). Deci, dragi tineri filosofi romani, daca vreti un doctorat luat pe bani mergeti la Tubingen sau Leipzig. Dati un ban in plus, dar stiti ca face!