Interactiuni

Postul de fata imi va aduce, cu siguranta, multe injuraturi – sau macar o privire chiorisa, acolo. Totusi, vreau sa supun dezbaterii o problema care intr-adevar ne afecteaza pe toti. Subiectul nu il constituie atit incalzirea globala sau ideologia ecologista ca atare, ci politicile hotarite in numele acestora, in fapt practici menite sa menajeze statul sau marile corporatii ca producatori de poluare (de orice tip) si sa defavorizeze cetateanul.

Luati, de pilda, inlocuirea becurilor clasice cu asa-zisele becuri ecologice. Ultimele nu doar costa mai mult – dar, in primul rind, sint foarte chioare. Nu stiu daca un om fara probleme de vedere (sau unul al carui job nu prea are legatura cu rasfoitul cartilor, sau a hirtzoagelor) poate aprecia la justa valoare o asemenea politica “europeana”:  lumina slaba nu iti distruge vederea pe termen lung – ci incepind cu prima zi de folosire a becurilor-lumanare. Cum spuneam, decizia loveste in primul rind cetateanul obisnuit al Uniunii Europene: institutiile statului si cele comunitare, cu obisnuitele candelabre cu zeci de becuri, apoi iluminatul stradal s.a.m.d vor consuma mult mai multa energie in continuare, mai mult decit ar putea sa consume cetatenii obisnuiti.

La lipsa luminii adecvate adaugati si introducerea asa-zisei “hirtii ecologice”. Nu stiu daca ati observat, dar unele institutii au introdus deja aceasta aberatie pe care nu o pot cataloga decit fascista. Hirtia respectiva este intunecata, as spune “neagra” daca nu ar fi politic interzis cuvintul! Orice lectura prelungita pe un asemenea tip de hirtie iti va declansa un siroi de lacrimi mai ceva decit curatatul cepei. Motivatia ar fi ca salvam astfel copacii – halal salvare, daca in acelasi timp scoatem de pe piata pungile de plastic si le introducem in schimb pe cele de hirtie – ecologice, desigur! Aceasta absurditate este promovata, la rindul ei, impotriva cetateanului, pentru a avantaja statul: bietul subsemnat si altii ca el nu vor putea consuma niciodata atita hirtie pe cit consuma la ora actuala institutiile publice! In loc sa se faca economie prin transferarea intregii hirtzogarii birocratice in mediul on-line, ecologistii ne impun noua uzul daunator al “hirtiei ecologice”.

Daca punem impreuna introducerea hirtiei proaste cu iluminatul slab, observam cum ecologismul devine un fascism indreptat impotriva oricarui miop sau astigmatic din lumea asta: intr-o lume in care handicapurile sint numite politic corect “dizabilitati”, iar persoanele cu deficiente sint tratate  respectuos cel putin la nivel oficial, purtatorii de ochelari devin noii handicapati / evrei / afro-americani ai ideologiilor totalitare post-moderne!

Ar mai fi, desigur, paranoia postmoderna a asa-ziselor “produse ecologice”, noua moda – sau noua fitza? – a oamenilor cu buzunarul larg. Acum e cool sa-ti cumperi paste ecologice (orice o mai fi insemnind si asta), piine ecologica, carne ecologica, ba chiar – am vazut in Budapesta! – tzuica si vin ecologice. Si in Italia, eticheta “ecologic” face victime: momentan traiesc la o ferma (ecologica, cum altfel?!) aflata pe un virf de deal in regiunea Toscana, unde sint nevoit sa infrunt cu stoicism tzintarii, mustele si gindacii intrucit proprietarii refuza sa foloseasca orice produse chimice care ar afecta eticheta de mai sus: vinul nostru, uleiul nostru de masline si mierea noastra de albine, toate sint ecologice! Nu folosim pe teritoriul fermei noastre nici un produs chimic! Daca ati vedea cit de “ecologica” a ajuns pielea mea in doar o luna, m-ati intelege.

Nu in ultimul rind, sint ferm convins ca incalzirea globala nu are nici o legatura cu faptul ca eu conduc o masina detinatoare de catalizator Euro 4 pe strazile europene. Nu de putine ori mi-a fost ciuda sa ma tirii in spatele unui autocamion sau tractor apartinind cine stie carei regii de stat care pur si simplu abia isi mai tirau osiile de vechi ce erau! Si sa nu credeti ca o asemenea situatie se intimpla doar in Romania! In Italia, de pilda, probabil numarul masinilor stra-bunici il depaseste pe cel al Daciilor 1300 din Romania! Cine crede ca Romania a devenit cimitirul de masini al Europei, nu a fost in Italia! In fine, ce vreau sa spun este ca introducerea unei taxe de poluare pentru proprietarii de masini este o alta decizie indreptata strict impotriva cetateanului simplu: marii poluatori (din diversele ramuri industriale publice sau de stat) vor polua intotdeauna mult mai mult – imens mai mult! – decit putem polua eu si tu, conducindu-ne masinile pe strazi!

In final, nu vreau sa spun ca ecologismul ar fi ceva profund rau. Nu vreau nici sa insinuez ca nu am avea o responsabilitate morala fata de generatiile viitoare, in ceea ce priveste calitatea vietii pe care le-o pregatim. Ce intentionez sa subliniez este ca, in epoca in care dezinteresul cetateanului fata de politica este cuvintul de ordine (vezi asa-zisa “democratie de televizor” din Italia), politicile “ecologice” promovate de ideologia totalitara postmoderna bazata pe faptul (adevarat sau nu, conteaza mai putin! – al) incalzirii globale se vor indrepta intotdeauna si in primul rind impotriva cetateanului obisnuit, in acelasi timp in care marii poluatori (inclusiv statul) vor scapa basma curata, neatinsi fiind de asemenea legi. In conditiile in care politicile publice “ecologice” ating sanatatea cetateanului – deci siguranta lui – ele nu pot fi catalogate decit “fasciste”. Fara sa ne dam seama, ni se pregateste un holocaust din care nu va mai exista scapare.

[Bonus: despre incalzirea globala ca ideologie: foarte bine documentatul articol al lui Gary North, cu multe link-uri si trimiteri; o noua religie a elitelor urbane ?; oamenii de stiinta care neaga incalzirea globala ca efect direct al activitatii umane sint tratati precum cei ce neaga Holocaustul]

Nu am reusit niciodata sa inteleg reprezentantele tipului de feminism pe care il numesc “extremist”. Ma refer la creaturile care nu-si rad parul de sub picioare sau de sub brat, de teama ca asemenea actiuni le subjuga, cel putin la nivel simbolic, privirii agresive si chiar “violatoare” a barbatilor. Evident, tot ce tine de masculinitate le produce scirba, oroare, groaza. Daca sint artiste (contemporane, cum altfel?!) fac o “instalatie” cu un penis spinzurat de tavan: razbunarea ultima pentru veacuri si milenii de sclavie! Daca sint teoreticiene, iti vor demonstra cu incredibile salturi logico-mortale cum iubirea intre doua femei este evident mai pura decit dragostea heterosexuala – “pura” inclusiv la propriu, deci “curata” in alcov, intrucit nu sint implicate scirboasele lichide asociate “violului” (da, propriile-mi urechi au auzit o asemenea enormitate!). Iar “viol” inseamna desigur orice act sexual care implica un barbat. Daca sint membere ale unor ONG-uri implicate in “affirmative action” vor produce intilniri publice in care un penis imens din balon va fi dezumflat, altul imens de hirtie ars, si neaparat unul urias de lut decapitat.

Interesant este faptul ca, abordind agresivitatea pe care singure o declara drept “masculina”, intelegind sa preia calitati tipic masculine (par pe picioare si sub brat) sau haine considerate barbatesti (pantaloni, impreuna cu refuzul total al fustei si al rochiei), cel putin la nivel vizual feministele respective se transforma din victima in ceea ce ele identifica drept “calau”. In loc de a fi consistente in contestatia pe care inteleg sa o afirme extrem de violent, ele sfirsesc prin a prelua – repet, cel putin la nivel vizual – elementele simbolice ale obiectului contestat. Ca si cum am contesta ororile nazismului imbracati in uniforme de ofiter german si defilind pe strazi cu zvastica in frunte!

Si mai interesant este ca aceasta atitudine apare pe un fond mult mai larg al schimbarilor sociale (atit la nivel atitudinal cit si simbolic), in care barbatii insisi devin mult mai atenti cu propria imagine fizica. Tot mai mult barbati se rad sub brat (in fond, este un elemennt de igiena corporala, mai ales vara), merg la manichiurist(a), la saloane de spa, si asa mai departe. Atentia fata de propriul corp, astazi, nu se reduce neaparat la o reverenta umila in fata privirii sexului opus – desi nu vad nimic rau in a dori sa arati bine pentru prietenul sau prietena ta, pentru sotul sau sotia ta. Mai mult insa, ea poate insemna – in acelasi timp sau poate in primul rind – o incercare de a te simti bine in propriul corp. Este, in fapt, o revenire fericita la vechiul ideal grec, mens sana in corpore sano – daca ne educam mintea si o ridicam la nivel de doctorat, sa zicem, de ce sa nu aducem si corpul la acelasi nivel? De ce sa tinem doar la imaginea noastra intelectuala, cind o putem cultiva si pe cea fizica?

Iar daca acceptam cultivarea imaginii propriului corp (pentru noi insine si pentru cei ce dorim sa ne admire, sa ne iubeasca) atunci putem face un pas inainte in argumentul de fata, abordind deschis subiectul diferentelor simbolice si vizuale intre categoriile generale si vagi de “masculin” si “feminin”. Desigur ca asemenea deosebiri sint puternic fundamentate biologic si cultural. Biologic, intrucit pe parcursul evolutiei femeile si barbatii au capatat aptitudini diferite. Citeam undeva, de exemplu (imi pare rau ca nu imi amintesc unde) cum femeile sint mult mai atente la detalii aflate foarte aproape de ele intrucit, o lunga perioada de timp, au fost nevoite sa stea acasa si sa se ocupe de lucrurile din casa. Barbatii sint foarte slabi la atentia acordata detaliilor din jur, insa sint mult mai abili la orientarea in spatiul larg, la cititul si interpretarea hartilor, etc. (calitati necesare atunci cind barbatii plecau la vinatoare). Desigur, vorbim de generalitati si tendinte, nu de aptitudini existente in si exhibate de fiecare reprezentant al respectivului sex. Cultural, intrucit – pentru a lua un singur exemplu – obiectele de vestimentatie, precum rochia si fusta sint elemente tipic feminine in Occident, dar nu si in alte zone – iar pantalonii sint itemi prin excelenta masculini in acelasi spatiu, dar nu si in Orient.

In consecinta, faptul ca o femeie poarta fusta sau rochie nu poate fi interpretat decit cu rea-intentie si agresivitate drept un simbol al opresiunii al carei obiect ar fi ea. Este pur si simplu o diferenta culturala existenta intre termenii generali de “feminin” si “masculin”, la fel cum costumele populare difera de la o zona la asta: cu alte cuvinte, nimic opresiv aici. Cred ca asemenea diferente culturale trebuie cultivate, si nu distruse dintr-o atitudine politic corecta prost inteleasa, asa cum cere feminismul extremist. Cred ca diferentele simbolice intre “masculin” si “feminin” ar trebui pastrate (majoritatea femeilor pe care le-am intilnit, de pilda, nu ar accepta sa fie niciodata cu un barbat scund si slab – nu este ideea lor de “barbat”! – iar majoritatea barbatilor pe care i-am intilnit nu sufera femeile “baietoase”). In cadrul acestor diferente, evident ca cele vestimentare sint extrem de importante. A nu se intelege de aici ca sint impotriva purtarii pantalonilor de catre femei – dimpotriva, in multe combinatii vestimentare panntalonii pot emana feminitate. Insa fusta si mai ales rochia sint, prin excelenta, vectori ai elegantei tipic feminine.

Fotografia de mai sus a fost facuta in Bucuresti, in urma cu aproximativ trei saptamini. Site-ul www.petocuri.ro a lansat campania Poarta rochie! Fii feminina! Cred ca este un demers deopotriva inteligent si important, pe care am dorit sa il anunt si sa il sustin in consecinta. Desigur, sustinerea vine doar din partea mea, nu si din partea blogului (ceilalti autori pot avea evident cu totul alta opinie).

Devine tot mai interesant sa traiesti in sectorul XIV al Budapestei. Cu vreo doua saptamini in urma va povesteam cum, in a doua zi de Pastele ortodox, Interpolul a prins un mafiot chiar in curtea locuintei in care stam. Ei bine astazi, cu nici doua ore in urma, filiala OTP Bank din sectorul nostru (aflata cam la 300 de metri de casa) a fost tinta unui jaf. Hotul a luat si ostatici, ce mai – ca in filme. Multumita lui Arankas, care tocmai venea de la o conferinta, am reusit sa ajung rapid la fata locului si sa fac niscaiva poze. Iata:

Politia maghiara a interzis accesul in perimetrul din jurul sediului bancii:

Un timp, circulatia pe Nagy Lajos Kiraky utja a fost oprita, inclusiv pentru tramvaie (pe portiunea Ors Vezer Tere – intersectia Nagy Lajos cu Fogarasi ut.):

Politia aduna probele:

Evident, oamenii din presa se aduna ca musca pe stiti voi ce. Mai jos puteti vedea carele de televiziune si o declaratie a purtatorului de cuvint al politiei, asaltat de jurnalisti. In a treia fotografie, doi reporteri calare pe laptopuri.

Evident, o multime de gura-casca s-au adunat in jurul perimetrului delimitat de politie. Ceva mai deoparte erau si doua taranci unguroaice, imbracate in costum traditional, care discutau aprins intimplarea:

Totul s-a terminat relativ rapid si fara prea mult circ. Ostaticii au fost eliberati si dusi la sediul politiei pentru declaratii. Daca aflu ceva din presa locala in limba engleza sau din cea romaneasca, va tin la curent. Din pacate mare lucru nu am aflat la fata locului; e tare frustrant sa nu stii limba…

[Nota: fotografiile au fost facute pe data de 14 mai 2009, in jurul orei 19:00]

UPDATE. Mediafax scrie despre eveniment aici, insa foloseste o fotografie care nu are nici in clin, nici in mineca cu evenimentul sau locul in care el s-a petrecut. La fel si realitatea.net, care foloseste o fotografie veche, din arhiva (aici)

UPDATE. Se pare ca Ungaria detine recordul la jafurile armate asupra bancilor. Conform Budapest Times, pe 6 mai au avut loc alte doua asemenea evenimente (la unul dintre acestea, in districtul XI, hotul a fugit pina la sosirea unei unitati de politie!). De asemenea, alt jaf armat cu luare de ostatici a avut loc in districtul III, la 15 ianuarie anul acesta. Iar in urma cu doi ani un alt sediu OTP a fost “atacat”, insa hotul a fost impuscat mortal de politie.

UPDATE. Budapest Times scrie putin despre eveniment, aici.

Parlamentul European a interzis folosirea cuvintelor “domnisoara” si “doamna”, considerate a deranja cucul si pupaza din capul stimabilelor membre (!) ale respectivei institutii. Mai mult, cuvinte precum “sportsmen” (sportivi), “statesmen” (oameni de stat), “men-made” (creat de om) vor trebui inlocuite cu echivalentele lor “athletes” (atleti), “political leaders” (lideri politici), respectiv “synthetic” (sintetic) sau “artificial” (artificial) (sursa; via Irina).

De asemenea, sint interzisi termeni care desemneaza meserii, precum “fireman” (pompier), “air hostess” (insotitoare de zbor), “headmaster” (director de scoala sau de liceu), “policeman” (politist), “salesman” (vinzator, agent comercial), “manageress” (de obicei inteles ca “directoare” sau “administratoare”, dar probabil ca sensul interzis e “gospodina”), “cinema usherette” (plasatoare la cinema) si “male nurse” (intraductibil, dar incerc: “asistent medical barbat” – pe asta de ce l-o mai fi interzis?!).

Totusi, spune articolul mentionat, membrii Parlamentului European Prostiei Omenesti au voie sa foloseasca cuvintul “midwife” (moașă), dar asta numai pentru ca nu exista un echivalent masculin al termenului. De asemenea, alesii neamurilor europene vor avea voie sa pronunte ticaloasele si injositoarele substantive “waiter” (chelner) si “waitress” (chelnerita), intrucit academicienii limbisti care s-au sters in partile moi cu frumushele granturi europene tot n-au reusit sa gaseasca un termen neutru din punct de vedere al genului (“gender-neutral term”) care sa desemneze aceasta meserie.

Doar Struan Stevenson, un conservator scotian si membru al PE, s-a trezit din somnul ratiunii si a protestat. El si-a amintit ca Parlamentul Europei a mai dorit, in trecut,  sa interzica cimpoaiele (???!!!) si sa dicteze forma bananelor (???!!!). Philip Bradbourn, un alt conservator, i s-a aliat. Vedeti ca sint si conservatorii buni la ceva?

Articolul citat se incheie spectaculos: citeva regulamente bizare ale UE ramin totusi litera de lege, precum directiva care obliga ca fiecare pereche de cizme de cauciuc sa aiba un manual de folosire in 12 limbi!

Mai e ceva de spus? M-am saturat sa militez, pe acest blog, impotriva fanaticilor corectitudinii politice. Si m-am resemnat  cu gindul ca, intr-o zi, voi fi obligat sa intru la pirnaie pentru exprimarea unui cuvint. De exemplu, “domnisoara”. Stiti ce nu e drept? Ca abia am iesit dintr-un sistem concentrationar. Si intram in altul. Aveam si noi dreptul la un respiro…

[Un articol foarte bine scris, cu mult umor si echidistant pe aceasta tema (desi cam lung pentru cine nu e interesat direct) il cititi in Cotidianul]

Cu doua saptamini in urma ma razboiam cu persoanele care inteleg sa iti aplice lovituri in cap sau sub centura la umbra anonimatului. Spuneam acolo ca, desi pseudonimul nu mi se pare tocmai ok atunci cind intri intr-o discutie (cred ca e normal sa iti asumi ideile exprimate, daca tot simti nevoia sa ni le impartasesti), totusi este acceptabil in masura in care respecti o minima etica a dialogului. Asta ar insemna sa discuti civilizat, sa dezbati ideile si sa nu aplici sofismul ad personam (adica sa nu ataci autorul ideilor exprimate).

Dar in momentul in care alegi sa nu respecti aceste trei reguli de minim bun simt, in momentul in care acuzi o persoana, consider normal sa semnezi cu propriul nume. Daca tot vrei razboi cu cineva, nu este corect sa injunghii omul pe la spate, nu poti fi – pe linga nesimtit -  si laș. Desi nu o cred necesara sau binefacatoare, pot intelege dorinta unor frustrati de a se lua de altii, de a musca precum un ciine legat toata viata lui in lanț. Inteleg diversele cauze ale agresivitatii, insa lașitatea nu are scuze.

Intimplator, Andrei Plesu publica un articol excelent in “Adevarul”, exact pe aceeasi tema, si nu pot decit sa ii dau perfecta dreptate. Vi-l recomand, n-o sa va ia mult timp, nu e lung. Ii multumesc cititorului meu Florea pentru trimiterea link-ului respectiv.

Doua vesti mi-au atras atentia in ziarele de azi:

1. Doream de mult timp sa scriu despre Umberto Eco si site-ul lui, in special de excelenta pagina de intimpinare About God and Dan Brown. Cind voi gasi nitel ragaz sa abordez pe indelete subiectul, chiar vreau sa scriu aici. Pina atunci insa, am aflat ca Eco ia apararea romanilor in La Repubblica (aici). Un comentariu cit-de-cit explicativ al articolului il gasiti pe blogul lui Razvan Vintilescu. Din nefericire, nu am gasit nicaieri traducerea integrala a textului. Deci, daca cineva stie bine intaliana si este dispus sa faca traducerea, voi gazdui cu multa bucurie pe blog articolul respectiv.

2. Traian Razvan Ungureanu se desparte de Cotidianul.Eu nu consider ca TRU este jurnalist in adevaratul sens al cuvintului. Cred ca munca de jurnalist presupune mai mult decit datul cu parerea din imobilitatea confortabila a fotoliului. TRU insa crede altfel.

Am fost convins ca, imediat dupa alegeri, TRU a atins limita penibilului, prin faptul ca nu a denuntat alianta contra naturii PDL-PSD (desi el militase constant si furios impotriva PSD inaintea chemarii populatiei la urne). Se pare ca am gresit: limita penibilului a atins-o TRU cu trei zile in urma cind Cotidianul a s-a despartit de el. Nu mi-a venit sa-mi cred ochilor cind am citit afirmatia sa, cu trimitere la fostii colegi de presa: “Mizeria morală nu poate multiplica decât mizeria morală“. Poate ar trebui totusi sa ne vedem intii parul din ochii nostri, si abia apoi paiul din ochii altora.

Mie personal imi place politica ziarului Cotidianul de a nu accepta comentatori angajati politic drept editorialisti, dar si ideea de a semnala orice articol scris de un politician (atunci cind este rugat de ziar sa o faca) notind functia reala a individului sub numele autorului. Mi se pare normal, just si cinstit. TRU insa crede altfel.

Spre deosebire de el, Sever Voinescu (un om pe care uneori il citesc, desi de obicei nu sint de acord cu el) a plecat de la acelasi ziar, tot din cauza intrarii in politica, cu mult bun simt. TRU insa face scandal ca a fost dat afara: lui i se parea normal sa fie luat in vizor drept posibil candidat pe listele PDL pentru Parlamentul European, sa confirme discutiile pe care le-a avut in acest sens, dar in acelasi timp sa scrie la un ziar sub masca jurnalismului independent. Mizeria morala nu se afla la Cotidianul, ci chiar in curtea lui TRU. M-am lamurit de asta dupa trei episoade jenante: salturile mortal-(i)morale de dupa alegeri (intii aici, apoi aici), sustinerea Elenei Basescu (un politician redutabil, evident – TRU o stie, numai noi nu o vedem!) pe listele PDL pentru Parlamentul European, si plecarea lui de la Cotidianul.

Surse referitor la plecarea lui TRU: articolul lui TRU; raspunsuri: Doru Buscu; Cristian Teodorescu (aici si aici); Ioan T. Morar; Costi Rogozanu; Pavel Lucescu (aici si aici); Daniel Vighi.

Aflu (via Bucurenci) ca Horia Roman Patapievici a scris un articol in apararea fumatorilor, loc in care fumatul este vazut drept o consecinta a libertatii individuale, iar campania de stat (a tuturor statelor) impotriva fumatului drept exemplu de persecutie perfecta a statului si a majoritatii impotriva unei minoritati. Articolul este, din punctul meu de vedere, excelent. Si mentionez ca, desi am fost fumator (un pachet pe zi), acuma am reusit sa renunt partial, devenind fumator ocazional (in medie, o singura tigara de foi la doua zile, sa spunem).

Blogosfera a luat foc. Cu doua exceptii, atit articolul, cit si autorul sau au fost pusi la pamint, ingropati in invective si noroi. Desi Patapievici vorbea despre dreptul fumatorului de a fuma si atit, unii au vorbit despre fumatori ca despre criminali, sinucigasi, si asa mai departe. Tot Dragos Bucurenci face un survey al blogosferei, iar eu il preiau si il adaug:

Articole pro Patapievici:

Alexandru Seres – Patapievici si campania anti-fumat

Bogdna Duca – Despre progresism si fumat

Articole contra Patapievici:

Liviu Cangeopol – Dictatura nefumatorilor [articolul cel mai lipsit de bun simt; mi s-a parut un atac la persoana, o lovitura plasata sub centura, o nesimtire prin comparatiile facute (fumatori = pedofili, criminali), etc.]

Razvan Vintilescu – Patapievici, prigoana fumatorilor si argumentul pierdut

Dragos Bucurenci – Una scriem si tot aia fumam

Adrian Ciubotaru – Fumurile libertatii noastre

Earthwalker – Antifumatorii

Articole neutre si echilibrate:

Romeo Angelache – La fumat cu progresistii

Bunicul bunicului meu (Gheorghe Ursache) a fost preot. Nu a fost niciodata bogat: in vremurile lui cele mai bune, avea 10 hectare de teren, o pereche de boi si o casa. Cind au trecut rusii frontul si au facut ravagii in Moldova i-au luat preotului Gheorghe tot ce avea. Inclusiv hainele preotesti, plus izmenele: l-au lasat in chiloti si, octogenar cum era, l-au aruncat intr-un sant plin cu noroi. Daca nu l-ar fi scos citiva oameni care il respectau, probabil ar fi putrezit acolo. Oricum, a murit la 92 de ani, sarac lipit: doar cu hainele de pe el.

Bunicul meu (Stavila Constantin) a murit la fel de “bogat”. Dupa 90 de ani de viata si 70 de ani de preotie, a lasat in urma lui trei lucruri: vesmintele preotesti cu care a fost hirotonisit in anii ’40, o cruce pe care o folosea la Liturghie (probabil primita tot atunci) si o Evanghelie – cadou de la un fost enorias, achizitionata cu citiva ani inainte sa moara. Cind si-a simtit sfirsitul aproape, bunicul meu ne-a rugat sa nu-l ingropam conform traditiei, cu hainele preotesti, ci doar cu vechiul anteriu (sutana), cîrpit in multe locuri si decolorat. A spus ca e pacat sa putrezeasca vesmintele odata cu el, mai bine sa le daruim unui preot tinar si sarac.

M-a durut inima, atunci, sa ii spun ca asemenea categorie nu mai exista, iar daca as incerca sa dau vesmintele decolorate, vechi de 60 de ani unui preot relativ sarac, as primi aceleasi injurii pe care le-am primit din partea unui cersetor caruia i-am dat o bucata de slanina, iar el mi-a raspuns ca nu maninca asa ceva: prea multa grasime! Si asa s-a dus bunicul meu in mormint – cu vesmintele si crucea. “Omnia mea mecum porto” (“Toata averea mea o port cu mine”), vorba filosofului. Mi-a ramas, de pe urma lui, doar Evanghelia.

Cum sa-i compar pe cei doi cu preotii de azi, cu lacomia lor? Sa mai povestesc – imi este mie rusine! – cum cei doi popi care l-au ingropat pe bunicul meu (dintre care unul imi considera bunicul prieten si celalalt il vedea ca pe un parinte duhovnicesc) au primit fara pic de rusine bani sa il inmorminteze?! Frate – frate, dar brinza-i pe bani, right?

Si acum, aud ca statul roman, in plina criza, restaureaza si construieste 806 biserici si doar 242 scoli si 36 spitale. Mai mult, in toiul crizei, cind se cere de la salariatii statului moderatie, salariile preotilor vor fi marite. Tot de stat.

Nu vreau sa fiu inteles gresit. Spre deosebire de ciinii de paza ai laicitatii, nu ma opun ideii ca salariile preotilor (din orice biserica) sa fie platite de stat. Faptul ca un stat este laic nu inseamna, evident, ca relatia dintre stat si biserici este un zero absolut. Cel putin nu atita timp cit statul impune o lege a cultelor, atita timp cit bisericile mai iau de pe umerii statului elemente de protectie sociala, si asa mai departe. Plus de asta, intr-o democratie in care credinciosii sint multi, platesc taxe, si vor ca din aceste taxe o parte sa mearga pentru salariile preotilor, nu vad de ce preotii sa nu fie platiti de stat. Statul e format din cetateni, la urma urmei.

Iarasi, nu vreau sa fiu inteles gresit. Sint pentru marirea salariilor preotilor cu venituri incredibil de mici, care nu le asigura un trai decent. Da, exista si asemenea preoti, dupa cum exista si asemenea profesori sau medici. Dar a mari in bloc salariile preotilor, a caror majoritate deja are prea mult, mi se pare aberant. Mi se pare aberant ca Patriarhul sa aiba un salariu de  8.000 lei noi pe luna. Ar trebui sa-i fie rusine sa intilneascaun preot care traieste cu doar 400 de lei.

Stiu, vor sari pe mine atit aparatorii extremi ai laicitatii, cit si bine-credinciosii bine-intentionati. Acestora, le spun doar atit: va respect parerile, atita timp cit le exprimati cu bun simt. Dar va rog sa imi respectati si voi ideile mele.

De data asta e rindul meu sa ma enervez. In situatia economica prin care trecem, actualii parlamentari vor oferi bani pentru construirea sau renovarea a 806 biserici, in timp ce numarul scolilor renovate sau construite este de 242, iar al spitalelor 36:

Amendamentele admise vizează alocarea de sume de bani pentru 806 lăcaşe de cult, 242 şcoli generale, licee şi grădiniţe, 36 de spitale şi 37 de cămine culturale. (sursa)

Sa ne intelegem bine. Chiar si pe timp de criza, sint absolut de acord ca statul sa ofere bani pentru renovarea unor biserici sau manastiri care: (1) sint, in acelasi timp, considerate monumente culturale, precum manastirile din nordul Moldovei sau bisericile fortificate din Transilvania; (2) dainuirea acestor monumente tine de restaurarea lor neintirziata.

Sa dai insa bani pentru pictarea oricarei biserici sau, si mai rau, pentru construirea altora noi, si asta in conditiile in care proportia de biserici si scoli care primesc finantare este de aproximativ 3:1, mi se pare pur si simplu o atitudine nesimtita. Sa nu uitam ca BOR are si ea fonduri pentru asa ceva. Vorbea cineva de Catedrala Mintuirii Neamului? Ok, eu n-am nimic impotriva ei, dar mai intii ar trebui restaurate bisericile-monument, apoi ar trebui sa depasim criza, si abia pe urma putem cladi si edificii de acest gen.

Inteleg iarasi nevoia parlamentarilor de a-si tine promisiunile facute in campanie. Dar, oameni buni, nu eu v-am pus sa fiti populisti! Si oricum datoria prima fata de alegatorii vostri este, in primul rind, sa ii ajutati sa depaseasca criza! Hotarirea voastra, in acest context, este o palma data fiecarui cetatean al tarii pe care o reprezentati!

Pai cum sa nu cred?! Evident ca viitorul este predictibil. Exemplu: Cassa Loco, in vizionarul videoclip Eterna si fascinanta Romanie, spuneau la un moment dat: “Ieri, Uzinele Dacia au achizitionat concernul Daimler Chrysler si General Motors (…)”. Acum, aflu ca General Motors ar putea intra in faliment. Mai ramine de vazut oferta Uzinelor Dacia Cum sa nu crezi in prezicatori?!