Interactiuni

Un anunt de casatorie din 1863, din Sacele.

Primele pagini dintr-un pasaport Austro-Ungar. NB: Scria in maghiara si in franceza.

Un anunt de inmormantare, scris in chirilice, asa cum era si potrivit in 1855.

“Lelea viteaza” facea parte din repertoriul laic al corului mitropolitan din Iasi. Cantecul l-am extras dintr-o culegere de 12 melodii nationale, culese, armonizate si aranjate pentru cor mixt si piano de Gavriil Musicescu. Culegerea a fost medaliata la expozitia universala de la Paris din 1889. Mai interesante mi s-au parut versurile destul de razboinice, din penultima poza: “Frunza verde palamida / Plina-i tara de omida / De omida ungureasca / si de gargara saseasca.”

Si un ultim document, din categoria celor “cool” si care n-au mare rost, dar sint ele tare frumoase!

(Toate documentele sint din fondul “Corespondenta comerciantilor romani,” cu exceptia partiturii care e pastrata in fondul “Societatea Progresul Fagaras” – A.N.BV.)

Ungaria are si fețele ei urite, iar una dintre acestea este reprezentata de nationalism si extremism. Citeam undeva (din nefericire nu imi amintesc sursa) ca ungurii ar fi pe locul doi in ceea ce priveste profunzimea sentimentului national, dupa americani. Nu stiu daca informatia este adevarata sau nu – cert e ca ungurii cu siguranta sint nationalisti si isi iubesc sincer tara. Se vede asta la fiecare sarbatoare nationala, daca facem o comparatie cu Romania: in timp ce romanul prefera ca de sarbatorile nationale sa iasa la gratar sau sa se duca la o parada militara fara a fi animat de cine-stie-ce mare sentiment patriotic, ei bine ungurii se simt profund legati de insemnatatea evenimentului respectiv. Nu voi analiza aici de ce stau lucrurile asa (cu siguranta exista circumstante istorice si explicatii psihologice) – insa cu siguranta modul in care ungurii resimt si astazi pierderea teritoriilor prin intermediul diverselor tratate de pace trebuie inteles in acest context.

Desigur, nu inteleg nationalismul in general, si cu atit mai putin nationalismul ungar. Niciodata nu am priceput ce inseamna sa-ti iubesti tara: poti iubi un om, un animal de companie, poate o floare ori un obiect; ceva concret, in orice caz. Dar nu inteleg cum il poti iubi pe Dumnezeu, sau cum iti poti iubi tara. De Dumnezeu iti poate fi teama, iar fata de tara cu siguranta ai unele datorii de cetatean. De aici insa si pina la iubire este o cale lunga, pe care eu nu am fost in stare sa o parcurg niciodata.  Daca nationalismul inseamna o profunda iubire de tara, atunci mi se pare o himera, o idee lipsita de coerenta; daca inseamna a-ti achita datoriile de cetatean, atunci nationalismul nu mai e nationalism, ci o simpla problema de obligatie politica. Iubirea nu are ce cauta aici, nici sentimentul patriotic. Asa cum am mai spus, locul nasterii mele (si al oricarui individ) e o chestiune care tine de purul hazard: daca m-as fi nascut nigerian ar fi trebuit sa iubesc Nigeria?

Totusi, cu titlu provizoriu, sint dispus sa accept ca daca eu personal nu inteleg un lucru, nu inseamna ca el nu exista, ori ca altii nu il inteleg. Sa presupunem ca nationalismul ca sentiment puternic exista, are o coerenta interna, si mai ales reprezinta ceva pozitiv. Totusi, acum pot pune urmatoarea intrebare: cum putem sti cind nationalismul pozitiv se transforma in unul negativ? Care este linia de demarcatie intre nationalismul pozitiv si extremism? Diferenta mi se pare firava, si poate tocmai de aceea multi oameni trec pragul respectiv.

Cel mai grav este faptul ca, in cadrul perioadelor de criza economica (deci si in actuala criza), extremismul cistiga teren spectaculos. La fel se intimpla si in Ungaria, unde un ungur din zece simpatizeaza cu nationalistii radicali. La alegerile pentru Parlamentul European din 4-7 iunie participa si partidul Jobbik (numele inseamna deopotriva “cel de dreapta” si “cel mai bun”, si este o prescurtare a denumirii “Miscarea Pentru o Ungarie mai Buna”). Jobbik este considerat bratul politic al formatiunii paramilitare (interzise prin lege, deocamdata, incepind din decembrie 2008) “Garda maghiara“. Pentru alegerile membrilor Parlamentului European partidul extremist maghiar a produs urmatorul poster (l-am fotografiat pe cel din imediata apropiere a casei noastre):

In traducere, posterul spune asa:

“Cucerim Europa din nou!

Sunt Árpád, am 116O de ani, si unii spun ca sunt extremist si neonazist. Dar adeptii mei devin din ce in ce mai puternici. Depinde si de votul Tau sa intram in Parlamentul European, apoi si in cel maghiar. Nu as fi crezut vreodata ca poporul meu va ajunge aici. Ajuta-ma sa pot sa fiu mandru de voi din nou, acolo sus.

Miscarea pentru o Ungarie de dreapta/mai buna

Ungaria apartine ungurilor!”

(Ii multumesc si pe aceasta cale lui C.L. pentru traducere)

Dincolo de faptul ca, in opinia mea, posterul ii trateaza pe cetatenii unguri ca pe niste imbecili, curios este urmatorul fapt. Daca schimbi “Arpad”, “1160 de ani” si “Ungaria” cu orice nume, virsta, si cu orice tara, posterul se potriveste perfect pentru orice partid de extrema dreapta; sa spunem: “Sint Decebal, am 1922 de ani (ciuda voua ungurilor, sint mai batrin ca Arpad!)  … “ajutati-ma sa fiu mindru de voi” … “Romania apartine Romanilor!” Ce vreau sa spun cu asta? Nimic altceva decit sa subliniez inca o data triviala observatie ca extremismul este la fel peste tot.

Si mai este un lucru ciudat. Tot C.L. mi-a spus ca strigatul de lupta “Ungaria apartine ungurilor!” este indreptat acum in special impotriva romilor si evreilor. Totusi, potrivit Wikipedia, componenta etnica a tarii ar arata cam asa: 95% unguri, 2% romi si 3% alte minoritati. Pai in conditiile in care 95% din locuitori sint maghiari, deviza “Ungaria apartine ungurilor” nu e doar idioata, dar in plus nu are nici un sens… E drept, partidul Jobbik crede ca Ungaria este acum condusa la toate nivelurile importante de catre evrei, si de aici deviza… Dar si in aceasta varianta de explicatie, tot lipsita de sens mi se pare.

Mi s-a parut foarte ciudat faptul ca pe internet nu poti gasi informatii despre toate podurile de peste Dunare din Budapesta. Asa ca, inarmat cu o harta, un GPS si o masina, m-am pus pe treaba si am fotografiat pentru voi toate podurile, plus unele locuri importante care sint in apropierea lor. Budapesta are 12 poduri peste Dunare, din care 9 leaga Pesta de Buda, doua leaga Pesta de insula Csepel, si unul leaga insula Csepel de Buda. De la sud la nord, iata podurile Budapestei:

1. Hárosi Híd (Podul Harosi)

Este cel mai sudic pod al Budapestei; de fapt, se afla la granita sudica a capitalei (districtul XXI), legind cea mai mare insula de pe Dunarea budapestana (Csepel-sziget) de Buda. Nu am gasit multe informatii despre acest pod; probabil numele sau vine de la insula Háros (de fapt, mai curind o peninsula, dar daca ungurii ii spun “sziget”, hai sa fim de acord ca e insula…), aflata in imediata vecinatate. Podul nu este spectaculos si e greu de fotografiat: malurile Dunarii sint impinzite de copaci care cresc chiar linga apa, si obiectivul camerei foto este mai intotdeauna obstructionat; eu a trebuit sa caut mult timp un loc din care sa fiu in stare sa produc o poza cit-de-cit acceptabila. Totusi, importanta podului este cruciala, intrucit face parte din autostrada M0 (poate de aceea s-au inmultit hypermarket-urile linga el: Bauhaus, Auchan, si altele). A fost construit intre anii 1987-1990. Ca sa ajungeti la el, puteti tasta pe GPS “Sun u.” sau “Haros u.” (sectorul XXI), si apoi parcati pe unde puteti (desi, mergind pe lungul bulevard Rakoczi Ferenc, eu v-as sfatui sa puneti masina in parcarea unuia din hypermarket-urile existente linga pod).

2. Lágymányosi híd (Podul Lágymányosi)

Constructia podului a inceput in 1992, iar inaugurarea sa a avut loc 3 ani mai tirziu, in 1995. Numele sau vine de la districtul Lágymányosi. Podul uneste Buda de Pesta si interesant este sistemul unic de iluminare: podul are cinci coloane, dedesubtul carora se afla reflectoare cu halogen care il lumineaza de la o inaltime de 35 de metri. Lungimea podului este de 493,4 metri, iar latimea de 30,5 metri. La capatul din Pesta al podului se afla Palatul Artelor, Teatrul National Ungar, Ludwig Museum (muzeul de arta contemporana) si “National Concert Hall” Bartók. Intre Ludwig Museum si Teatru se afla un zigurat pe acoperisul caruia te poti urca (ceea ce am si facut) (vezi mai jos, fotografia 3). Cladirea teatrului este minunata, a fost construita in forma de vapor iar terasa ei este puntea navei (fotografia 1). In jurul “vaporului” se afla o piscina – si, daca privesti dintr-un anumit unghi, ai impresia ca ambarcatiunea navigheaza pe linga cladirea unui teatru scufundat (e vorba de un memorial al vechiului teatru!) (foto 2). In jurul piscinei exista o gradina cu statui ale unor mari actori unguri (foto 4). O gradina in care (aviz autoritatilor romane!) poti calca iarba, poti face plaja si ai voie sa citesti tolanit linga piscina. Evident, cind e foarte cald nu te amendeaza nimeni daca intri in apa

(1) (2) (3) (4)

3. Petőfi híd (Podul Petőfi)

A fost construit intre anii 1933-1937, are o lungime de 378 metri (514 metri cu tot cu rampe) si o latime de 25,6 metri. Numele sau initial a fost Horthy Miklós híd (dupa numele guvernatorului Ungariei din perioada interbelica, Miklós Horthy). Numele actual vine de la poetul national (si revolutionar!) Petőfi Sándor (1823-1849). Nu este un pod spectaculos – la momentul constructiei sale (cind Ungaria se lupta cu criza economica si politica) nu frumusetea, ci utilitatea a fost criteriul principal. In ianuarie 1945 a fost aruncat in aer de nemti, si a fost reconstruit intre anii 1950-1952.

4. Szabadság híd (Podul Libertatii)

(1)   (2) (3) (4)

Si acest pod leaga Buda de Pesta; a fost construit intre anii 1894-1896 si inaugurat in prezenta imparatului Franz Joseph (al carui nume l-a si purtat, initial). Are o lungime de 333,6 metri si o latime de 20,1 metri. Cele patru virfuri (catarge) ale sale sint decorate cu statui de bronz care reprezinta Turul (un gen de soim), o pasare din mitologia ungara. De asemenea, pe frontispiciul sau se poate observa stema imperiala maghiara. Ca toate celelalte poduri ale Budapestei, si acesta a fost distrus de catre nemti in ianuarie 1945. A fost reconstruit si redeschis publicului in 1946, cind a primit si noul nume. La capatul din Buda al podului se afla piata Fővám, importanta pentru ca aici este celebra piata acoperita din Budapesta (mai sus, foto 3 si 4). La capatul  din Pesta al podului se afla dealul Gellért, impreuna cu faimoasa biserica din pestera. Iar de aici puteti urca spre virful dealului, unde veti vedea Statuia Libertatii si Citadela. Din cauza traficului aglomerat (masini si tramvaie) podul a fost deteriorat, si momentan se afla intr-o faza de reconstructie (accesul pe pod este interzis). Exista si un plan ca, dupa ce a patra linie budapestana de metrou va fi construita (in urmatorii zece ani), Podul Libertatii sa devina unul exclusiv destinat circulatiei pietonale.

5. Erzsébet híd (Podul Elisabeta)

(1)  (2) (3)

Podul Elisabeta (construit intre anii 1897-1903) leaga Buda de Pesta in locul in care latimea Dunarii este cea mai mica de pe intreg teritoriul Budapestei, ca atare podul are doar 290 metri in lungime. Evident, podul a fost numit dupa Imparateasa Elisabeta a Austro-Ungariei, sotia lui Franz Joseph, mai cunoscuta sub pseudonimul Sissi. La capatul din Pesta al podului poti vedea cea mai veche biserica din Budapesta, construita in secolul XIII. La capatul din Buda se afla dealul Gellért si monumentul Sfintului Gellért (foto 3). Alaturi, intr-o mica gradina, a fost asezata statuia de bronz a imparatesei Elisabeta. In cazul in care conduceti pe pod, va trebui sa fiti foarte atenti si sa respectati viteza maxima legala de 40 km/h. Asta pentru ca, la capatul din Buda al podului se afla un drum intortocheat (construit asa din cauza pozitiei dealului Gellért) – un loc in care au fost multe accidente. Limita actuala de viteza a fost impusa in 2004, dupa ce o intreaga familie a murit aici. Podul a fost aruncat in aer in 1945 de catre soldatii nemti aflati in retragere si a fost reconstruit in forma actuala intre anii 1961-1964 (de fapt, s-a dorit reconstructia lui intr-o alta locatie, dar cum municipalitatea nu avea destui bani pentru o fundatie complet noua a unui alt pod, s-a hotarit folosirea fundatiei vechi, si astfel podul a fost reconstruit in exact acelasi loc). Totusi, traficul a deteriorat podul, asa ca in 1973 au fost inlaturate sinele de tramvai.

6. Széchenyi lánchíd (Podul cu lanturi Széchenyi)

(1)  (2)  (3)

Cel mai cunoscut pod al Budapestei care leaga partea estica de cea vestica a capitalei ungare este, in acelasi timp, si cel mai vechi pod permanent peste Dunare din acest oras. A fost proiectat in 1839 de catre William Tierney Clark si reprezinta, de fapt, copia la scala mai mare a podului Marlow (de peste Tamisa), desenat de acelasi arhitect. “Podul cu lanturi” a fost deschis circulatiei in 1849 si poarta numele contelui István Széchenyi, un infocat sustinator al constructiei. La capatul din Buda al podului se afla piata Adam Clark (numita asa dupa inginerul care a supervizat constructia podului), unde se pot vedea monumentul dedicat kilometrului zero al Budapestei, tunelul de sub Castelul Buda (construit intre 1853-1857) si funicularul care urca spre castel. La capatul din Pesta se afla piata Roosevelt, cu Palatul Gresham (construit in 1827) si Academia Ungara de Stiinte. Perechile de lei de la capetele podului au fost adaugate in 1852, iar actualul nume i s-a dat in 1898. In al doilea razboi mondial (18 ianuarie 1945) podul a fost distrus si a trebuit sa fie reconstruit, iar reconstructia s-a incheiat in anul 1949. In varianta actuala, lungimea podului este de 380 metri, iar latimea de 14,8 metri.

7. Margit híd (Podul Margit, sau Podul Margareta)

A fost construit intre anii 1872 – 1876 de catre inginerul francez Ernest Gouin si, evident, leaga Buda de Pesta – dar si ambele parti ale capitalei de insula Margit. Particularitatea acestui pod consta in faptul ca cele doua parti ale sale se unesc in dreptul insulei intr-un unghi de 165 de grade, asta pentru ca mica extensie a podului (pentru a face legatura cu insula Margit) a fost inclusa in graba in proiectul original, insa a fost construita doua decenii mai tirziu, din lipsa de fonduri. Are 607 metri in lungime si 25 metri in latime, este construit in stilul neo-baroc francez iar munca la edificarea lui a inceput la douazeci de ani dupa inaugurarea podului cu lanturi. Elementele de fier care au format structura podului au fost realizate in Franta si transportate apoi la Budapesta. Podul se bazeaza pe sapte piloni. Doua explozii spre sfirsitul celui de al doilea razboi mondial (pe 4 noiembrie 1944 si 18 ianuarie 1945) au distrus podul initial, dar acesta a fost reconstruit rapid si redat circulatiei in intregime in 1948. Datorita traficului intens (podul are patru benzi, cite doua pentru fiecare sens, plus doua linii de tramvai) acest pod se afla in cea mai proasta forma dintre toate podurile Budapestei, si se preconizeaza ca pina la jumatatea anului acesta sa fie inchis si sa inceapa lucrarile de consolidare. Planurile de renovare mentioneaza si reinstalarea sculpturilor care decorau cindva acest pod.

8. Árpád hid (Podul Árpád)

Al doilea pod ca lungime al Budapestei (are 928 de metri, iar latimea de 35,4 metri), Arpad hid a fost denumit, evident, dupa numele liderului primilor maghiari sositi pe aceste teritorii. Constructia sa a inceput in 1939, dar in 1943 a fost oprita din cauza razboiului. Lucrarile au reinceput abia in 1948, podul a fost inaugurat in noiembrie 1950 si denumit initial “Podul Stalin”. Abia in 1958 a primit numele actual. Pina la reconstructia podului nordic de cale ferata, in 1955, sinele de tramvai de pe podul Arpad au fost folosite si pentru transportarea unor bunuri cu trenul. Ca atare, podul a fost deteriorat si a avut nevoie de renovari in 1969. Intre 1981 si 1984 podul a fost largit (acum are trei benzi pe fiecare sens, doua linii de tramvai, plus cite un trotuar pentru pietoni si cite o banda pentru biciclisti pe fiecare sens de mers) iar la ora actuala este cel mai aglomerat pod al Budapestei (in jur de 150.000 de masini il traverseaza zilnic). La capatul dinspre Buda al podului se afla piata Szentlélek, unde puteti vizita muzeul Vasarely.

9. Újpesti vasúti híd (Podul de cale ferata Újpesti vasúti)

Despre acest pod nu am gasit informatii pe net. Oricum, se pare ca Budapesta are doua poduri de cale ferata (unul la nord si altul la sud). Podul din nord este ceva mai vechi, si am aflat ca a fost reconstruit in 1955 (probabil a fost si el aruncat in aer la sfirsitul celui de al doilea razboi mondial). Daca doriti sa ajungeti la el va trebui sa mergeti pina in piata Ujpest-Varoskapu (dati chiar asa pe GPS, sau daca mergeti cu metroul, coboriti la penultima statie a liniei albastre, denumita exact ca si piata de care vorbeam inainte). Podul uneste Buda de Pesta, si este construit pe deasupra peninsulei Nepsziget. In fotografia de mai sus se poate vedea doar portiunea podului care uneste Pesta de peninsula.

10. Megyeri híd (Podul Megyeri)

(1)(2)(3)(4)

Podul Megyeri este cel mai tinar, cel mai nordic, cel mai lung pod al Budapestei si, se pare, cel mai lung pod peste Dunare, in general (si, in opinia mea, al doilea pod ca frumusete dupa podul cu lanturi). Constructia sa a debutat la inceputul anului 2007, iar podul a fost inaugurat la 3o septembrie 2008. Podul face legatura intre trei districte ale Budapestei: Újpest (in Pesta) si Békásmegyer si Budakalász (in Buda). Lungimea sa masoara 1862 de metri, iar latimea 35 de metri. Podul se afla deasupra insulei Szentendrei (insula se poate vedea in fotografia 4) si deasupra celor doua brate ale Dunarii care delimiteaza insula (in fotografia 1 vedeti partea podului din Pesta pina la insula Szentendrei, iar in fotografia 3 puteti vedea cealalta parte a podului, de la insula pina in Buda). Podul face parte din autostrada M0 (care inconjura capitala, functionind si ca “sosea de centura”), are doua benzi pe fiecare sens (plus benzile de urgenta), in partea nordica se afla o pista pentru biciclisti, iar in partea sudica un trotuar pentru pietoni. Partea podului dintre insula si Pesta reprezinta primul pod rutier sustinut pe lanturi din Ungaria. Elementii de otel lungi de 20 de metri au fost montati in sudul capitalei si transportati pe Dunare pina la locul asamblarii lor. Cei doi piloni in forma literei A (foto 2) au cite 100 metri inaltime (masurati de la nivelul podului) si sint amplasati la 300 metri unul de altul. Cablurile de sustinere a bazei de otel sint amplasate la fiecare 12 metri, iar cel mai scurt cablu are 56 metri, in timp ce cablul cel mai lung are 163 metri. Fiecare pilon in forma de A are doua picioare, intr-unul existind un lift, iar in altul scari care duc catre virf, pentru a usura accesul muncitorilor care intretin podul. Partea podului peste insula Szentendrei masoara 559 de metri. Insula nu poate fi vizitata, din dorinta municipalitatii de a proteja nu numai flora si fauna, dar si rezerva de apa potabila a orasului, aflata pe insula. Pentru protectia pasarilor au fost construite ziduri speciale de protectie din sticla, pe toata lungimea podului de deasupra insulei Szentendrei (pe ambele parti). In privinta numelui podului, municipalitatea a lansat un vot pe internet. Podul ar fi putut sa ia numele lui Chuck Norris, al comediantilor americani Stephen Colbert sau Jon Stewart, ori al eroului ungur Miklós Zrínyi. Despre toata tevatura iscata in jurul acestui vot puteti citi mai multe aici. Pina la urma, podul a fost numit Megyeri, intrucit lega districtele Káposztásmegyer si Békásmegyer. Daca vreti sa ajungeti la pod, pur si simplu mergeti cu masina sau pe jos pe Váci út (dinspre centru spre nord) pina ce dati de el. Lucrul bun este ca masina se poate parca exact sub pod. Daca nu aveti masina, puteti lua autobuzul 204 (care trece pe pod) din Pesta (statia Újpest-Központ, chiar linga linia albastra de metrou). La capatul din Pesta al podului se afla statiunea Ramada si Aquaworld.

11. Kvassay híd (Podul Kvassay)

(1) (2)

Nu am gasit nici o informatie pe net despre acest pod. Pot sa va spun ca se afla in districtul IX al capitalei, si leaga Pesta de insula Csepel-Sziget (cea mai mare insula a Budapestei). Ca sa ajungem la el am tastat pe GPS “Helyikikoto ut”, o strada in imediata vecinatate a podului. Zona nu este tocmai spectaculoasa, e mai mult o zona industriala, fara case sau blocuri. Totusi, podul e fain: in fotografia (1) de mai sus puteti vedea partea sudica a podului (destinata pietonilor si autoturismelor) iar in fotografia (2) vedeti partea nordica, destinata traficului feroviar.

12. Gubacsi híd (Podul Gubacsi)

(1) (2)

Din pacate, nici despre acest pod nu am gasit informatii pe net. Ca si podul Kvassay, leaga Pesta de insula Csepel (mai exact, districtul XX din Pesta de districtul XXI din Csepel). Ca sa ajungem aici am tastat pe GPS “Sereny u.”, o strada foarte aproape de pod. Fata de podul Kvassay, Gubacsi se afla intr-o zona frumoasa, linistita si verde. Podul este destinat deopotriva autoturismelor, tramvaielor si pietonilor. La vreo doua sute de metri de pod (spre sud) se afla un hotel si un restaurant pe Dunare (cladirea nu pluteste, dar este construita pe apa).

Cam astea ar fi podurile Budapestei. Pentru cei interesati, voi scrie aici si traseele facute pentru a vizita si fotografia podurile. Ne-au trebuit trei zile. In prima zi am mers asa: de la Ors Vezer Tere am luat metroul (linia rosie) pina la Blaha Luiza Ter. De aici am mers pe jos pe bulevardele Jozsef Krt si Ferenc KRT (sectorul VIII), si am ajuns in Boraros Ter. Chiar aici se afla partea din Pesta a podului Petofi, dar nu ne-am oprit: am mers pe malul Dunarii spre sud, pina la podul Lagymanyosi. Am vazut podul, am vizitat complexul cultural de linga el, apoi ne-am intors la podul Petofi, si mergind pe malul Dunarii pe jos am vazut, in ordine, podurile Szabadsag, Erzsebet, Szecheni, Margit, si Arpad. De aici am mers pe Vaci ut pina la piata Ujpest-Varoskapu, unde am fotografiat podul nordic de cale ferata, Ujpesti Vasuti. Apoi am luat metroul din aceasta piata inapoi pina la Ors Vezer Tere. In total am mers cam 6 ore pe jos, si ne cam usturau talpile In a doua zi am mers cu masina si am vizitat podurile Kvassay, Gubacsi si Harosi (exact in aceasta ordine; am scris deja cum ajungeti la ele, daca aveti masina si GPS). Ne-a luat cam trei ore in total. In a treia zi am fost la Megyeri, si ne-a luat cam tot trei ore: in primul rind pentru ca nu stiam exact cum sa ajungem la el (nu aveam o harta recenta, asa ca am cam orbecait) si in al doilea rind pentru ca ne-am plimbat aproape pe toata lungimea lui, cam 1,5 km dus si tot atitia intors (plus traficul din centru, evident).

Nota. Informatiile despre podurile Lagtmanyosi, Petofi, Szabadsag, Erzsebet, Szecheni, Margit, Arpad si Megyeri le-am luat in special de pe site-ul Bridges of Budapest (de unde am selectat si tradus anumite pasaje) si de pe Wikipedia (in mod ciudat, unele date difera in functie de site, asa ca nu sint responsabil pentru eventualele neconcordante). Un alt articol despre podurile din Budapesta cititi in Evenimentul Zilei (aici). Site-ul oficial al podurilor din Budapesta (pe care deja l-am amintit) poate fi consultat aici, budapest.com are o pagina speciala aici iar wikipedia vorbeste despre aceleasi poduri aici. Fotografii multe cu podurile din Budapesta puteti gasi aici.

Din seria “Varu’ Maftei / Ma ia cu dinsul la concert” (numai ca de data asta varu’ Maftei au fost Arankas si C.), o sa va povestesc cum a fost seara de 1 Mai. Gödör este un bar mare, cu terasa pe masura, asezat strategic in chiar buricul Budapestei, sub o parte din Erzsebet ter (parcul de linga statia de metrou Deak Ferencz ter). Da, ati citit bine, am spus “sub” parc, intrucit barul este subteran, iar o parte din acoperisul sau, construit din sticla, este de fapt podeaua piscinei din centru. De obicei, in serile de week-end sau cind este sarbatoare se aduna multe lume in Gödör, si poti avea surpriza sa asisti la doua-trei concerte simultan, in zone diferite ale barului.

De data asta ne-am asezat la o masa linga scena mica, si in curind au aparut cei de la Manökken Proletarz (“Manechinele proletare”): putin cam slabuti pentru gustul meu, dar totusi nu fara unele sclipiri (ca exemplu, ascultati doua piese mai acatarii aici si aici). Partea proasta a fost ca in spatele nostru se afla o boxa imensa. Norocul meu ca, asemeni mosilor, obisnuiesc sa umblu cu antinevralgicul la mine

Apoi am lasat masa in grija unora mai putin doritori de zbenguiala si ne-am mutat in sala mare, unde tocmai incepuse sa concerteze trupa Kistehén (adica “Little Cow”, sau mai pe romaneste “Vacuța”). O trupa rock cu influente gipsy, poate asemanatoare cu Phoenix ca influente si autoritate, insa evident cu o linie melodica mai moderna. Sala, in ciuda marimii ei, era neincapatoare, si cu greu te puteai strecura printre tinerii dezlantuiti. Recunosc, ritmul ne-a prins si pe noi, desi nu intelegeam o boaba din versurile lor (ce-i drept, C. ne mai spunea din cind in cind cam despre ce cintau). Oricum, pentru mine trupa a fost o descoperire remarcabila, si o recomand cu mare caldura ca unul dintre brandurile muzicii rock autohtone (ascultati ceva fain aici, aici, aici, aici, aici si aici; si ii vedeti intr-un show TV aici).

O experienta cu adevarat ciudata a fost insa vizita facuta toaletei; desi pentru ambele sexe incaperile sint destul de mari, in seara respectiva era o aglomeratie greu de imaginat. Si cum la toaleta pentru femei se facusera doua rinduri mari, unele domnisoare stateau la coada la toaleta barbatilor – ca na, barbatii oricum termina – ca intotdeauna! – mai repede   Buuun, acuma nu ar fi fost mare brinza, ca erau doua “separeuri” si la barbati, insa coada incepea din zona pisoarelor, iar domnisoarele nu pareau nici stingherite, nici deranjate de priveliste (si sa nu credeti ca se uitau rusinate la tavan). Mai mult, intre cele doua rinduri de pisoare (care, evident, operau la capacitate maxima) existau doua grupuri mici de tineri si tinere care discutau si beau bere… Si credeti-ma ca budele nu aproximau intocmai idealul curateniei!

Transfigurat de experienta tocmai povestita, m-am intors la Kistehén, am mai dat din cap pe citeva melodii (ceea ce mi-a provocat astazi obisnuita durere musculara in zona gitului) si, cum atmosfera era incendiara nu numai la figurat, ci si la propriu, am iesit afara, in Erzsebet ter, la o gura de aer si una de vin (caci vinul dupa bere e placere, evident!). Nu mica mi-a fost mirarea sa vad angajatii primariei (sau, ma rog, ai firmelor de salubritate care au contract cu primaria) cu sacii in mina, curatind gunoaiele lasate de petrecaretii oameni ai muncii! Am crezut ca am halucinatii: mi-am frecat ochii, mi-am dat o palma sa ma trezesc si m-am uitat la ceas: da, trecuse un sfert de ora dupa miezul noptii! Iar daca ne intrebam cind vom vedea asa ceva si in Romania, probabil trebuie sa facem trecerea la capitolul “cind o face plopul pere si rachita micsunele”…

Chiar ma gindeam, zilele trecute, ca nu pot scrie un serial despre Ungaria fara a dedica un episod intreg vinurilor unguresti si palincii. Asa ca haideti sa va povestesc despre licorile intilnite pe aici. Rindurile de mai jos nu sint neaparat o creatie proprie, ci mai curind o compilatie a informatiilor gasite in diverse brosuri de prezentare si pe internet.

Ungaria este (mai bine spus: a ramas) o tara mica, si totusi sint destule regiuni in cadrul ei. De pilda, vinuri bune veti gasi in regiunile sudice Villany si Szekszard, producatoare a celor mai cunoscute varietati internationale, precum cabernet sauvignon si franc, merlot si syrah. Daca umblati dupa arome locale, veti gasi cu siguranta vinuri rosii specifice bazinului Carpatic – kadarka, kekfrankos si blau portugieser.

Regiunea din jurul lacului Balaton ofera cele mai diverse vinuri. In est exista chardonnay, sauvignon blanc si, in primul rind, olaszrizling (Welschriesling). Pe dealurile vulcanice din vestul lacului Balaton (Badacsony, Somlo, Csobanc) cresc vii care dau vinuri albe cu spectru acid. O raritate este tipul de strugure cunoscut drept keknyelu, care se pare ca nu exista in alta parte a lumii (nici macar in alta regiune a Ungariei). Banuiesc ca vinul din acest tip de strugure il gasiti doar in cramele foarte pretentioase…

Regiunile Sopron (vest) si Eger (mai la est) sint speciale pentru cei care prefera un vin rosu mai slab (kekfrankos si pinot noir sint cele mai promitatoare tipuri de vin aici, dar nu singurele). Regiunea Eger (si in general nord-estul tarii) este de altfel vizitata de turisti si pentru pivnitele spectaculoase sapate adinc in pamint.

Desigur ca regiunea cea mai cunoscuta (si probabil cea mai frumoasa ca peisaj) este Tokaj, care a dat si numele celebrului vin. Aici sint cam 15 producatori mari de vin, dar exista si multe afaceri “familiale” care produc vinul dupa retete stravechi. Demn de luat aminte este faptul ca, desi Tokaj este cunoscut in general drept un vin alb dulce sau demidulce, in ultimii ani au aparut si citeva variante de Tokaj alb sec, si lumea pare in general entuziasmata de aceasta varianta (in special cea provenita din strugurii furmint).

Iar daca preferati palinka, atunci trebuie sa stiti ca denumirea este recunoscuta de Uniunea Europeana (incepind din 2004) ca desemnind un produs traditional unguresc. Si e normal sa fie asa, pina si cuvintul in sine o demonstreaza, oricit de mult ar face spume la gura nationalistii romani. Palinka este facuta de unguri din diverse fructe, nu doar din prune. Cele mai cunoscute tipuri provin din orasul Kecskemet si sint facute din caisele produse in apropierea acestei localitati. Palinka din prune (distilata din fructele coapte din comitatele Szatmar si Bereg) este de asemenea cunoscuta. Se pare ca palinka are un gust deosebit daca indeplineste doua conditii: (a) trebuie sa stea la maturat cit mai mult timp; (b) trebuie servita la 18 grade pentru a oferi savoarea si gustul specific de fructe. In mod ciudat pentru mine, palinka se mai foloseste pentru a da aroma mincarurilor, prajiturilor si cocktail-urilor. Dupa reteta bomboanelor cu cognac, exista si dulciuri care contin palinka de calitate superioara, si care sint traditionale in Ungaria.

Ratacind intr-o noapte pe strazile Budapestei, am dat peste un “monument” extrem de ciudat. Credeam ca e o reclama la un eveniment artistic, la o noapte gen “Halloween”, sau poate la un circ. Gresit. Iata doua fotografii:

Pe placuta scrie, intr-o traducere libera: “Orasele gemene ale burgului Elisabetei”. Erzsebet Varos inseamna “orasul Elisabetei” (probabil e vorba de Imparateasa Sissi a Austriei si Ungariei) si se poate referi la: (a) denominatia in maghiara a orasului Dumbraveni, din judetul Sibiu; (b) sectorul al VII-lea din Budapesta; (c) o asezare disparuta, astazi cartier al orasului Szeged din Ungaria (sursa). Nu am prea inteles la ce anume se refera monumentul, dar trebuie sa recunoasteti ca este cel putin ciudat. Oricum, un alt magnet al aparatelor de fotografiat si al turistilor, dupa cum se poate observa si intr-una din fotografiile de mai sus.

Este uimitor cum ungurii stiu sa te atraga chiar si in locurile in care, in mor normal, nu prea ai ce vedea. Daca nu e nimic de ginit sau fotografiat, atunci facem noi! – cam asta pare sa fie deviza budapestanilor. Monumentul Măscarea de mai jos se afla in Parcul Elisabeta (Erzsebet Ter) si este de fapt un gard care imprejmuieste un copac. Banuiesc ca e vreun proiect al unui artist contemporan, ca numai astia sint sariti de pe fix.

Ideea este ca indragostitii (localnici sau turisti) vin aici si, dupa o repriza buna de mozoleala, baga un lacat cu aceleasi doua mînuțe nu care vor taia – daca vor taia – intr-o zi tortul de nunta si vor semna – cu siguranta vor semna – hirtiile de divort. Acuma las la imaginatia domniilor voastre insemnatatea acestui act. Eu va propun urmatoarele variante, dar evident ca lista ramine deschisa: (a) (el catre ea:) Ti-am dat un laaaaacaaaaaaaaat / Mare cit inima mea, mare cit inima mea, mare cit inima mea, mare cit…; (b) (el catre ea:) Si daca ramuri bat in geam / Si fierul rugineste / E ca divortul sa il am – / Copilul te priveste!; (c) (ea catre ailaltă:) Curva dreaq’ – ti-am zis ca e al meu!

Interesant e faptul ca, din obervatiile mele, unele lacate sint legate nu direct de gard, ci de alte lacate – asa cum la vecinica pomenire baba Rada nu tine coliva cu miinile ei, ci o apuca pe Marghioala a lui Rasculatu de camasa si da-i cu masajul la bumbac pina iese mucul uscat de ieri! Ma gindesc eu in mintea mea buruienoasa, lacat pe lacat inseamna un fel de “foursome” sau “swingers” (prietenii stiu ce-i aia!)

Dupa cum puteti privi in fotografiile de mai jos, cel mai naspa e cind iti schimbi sufletul-pereche cu alt suflet-pereche si pierzi cheile vechiului lacat. Nu-i nimic, mai pui unul cu “the new one”, asa cum a facut domnisoara Anita mai jos:

Si uite-asa turistii trec, pozele se fac, fauritorii de lacate (“home made”, evident!) cistiga bani, aia care inscriptioneaza fierul cistiga si ei, primaria aduna purcoiul de bani din taxele comerciantilor si din banii degrab’ si fara mila cheltuiti de turisti, si toata lumea e fericita. De ce nu se face asa ceva si pe malul Bahluiului? De pilda, pui un caiet cu foi speciale roz si un pix parfumat intr-un chiosc deservit de un inger cu fusta mini pina la subtiori si decolteu pin’ la genunchi linga Teiul lui Eminescu, si indragostitul cu indragostita vin, indragostitul scoate din buzunar suta de mii ca sa aiba privilegiul de a-i compune muzei (care seamana cu un castravete, avind 90 la suta apa – gata!) o poezea chiar sub copacul poietului national. Ha? Ia sa bag un copyright, ca cine stie

In cadrul serialului dedicat Ungariei, era practic imposibil sa nu discut despre turism. Asta din cauza unei situatii paradoxale: tara asta nu prea are ce sa ofere – in comparatie cu Romania, de pilda. Exista desigur lacul Balaton, exista un orasel medieval fain (Szentendre), exista regiunea Tokaji (care da si numele celebrului vin) si exista Budapesta cu centrul ei. Cam atit, in mare. Si totusi, situatia paradoxala e constituita de faptul ca ungurii scot bani grei din turism. Au o stiinta a exploatarii resurselor de gen, ceva de speriat. Daca ar stapini si romanii stiinta respectiva, cred ca tara noastra ar deveni rapid una dintre cele mai bogate tari europene.

Astazi insa nu doresc sa discut despre turismul oficial, cel care include vizite la palate, castele si catedrale. Mai curind vreau sa va arat cum se pot scoate bani din piatra seaca, multumind turistii. Repet, ungurii sint incredibili la acest capitol. De exemplu, au un cult pentru statuile si monumentele din bronz, si au reusit sa faca turistii sa se inghesuie la fotografiat lucrarile respective. Iata citeva exemple:

1. Statuia lui Shakespeare de pe esplanada Dunarii. Va veti intreba: ce treaba are Ungaria cu Shakespeare? Pai n-are, dar atunci se poate inventa. In 1960, un australian de origine maghiara a conceput o statuie a dramatugului englez si opera a fost asezata in orasul australian Ballarat. In 1998, un avocat pensionar maghiar (admirator al lui Shakespeare) a vizitat Australia, a vazut statuia si a dorit o reproducere a acesteia taman in buricul Budapestei. Si s-a realizat. Pe piedestal scrie asa (ca sa-i gidile pe turisti): “Fie ca aceasta statuie sa constituie o legatura spirituala intre membrii publicului cunoscator din Australia, Ungaria, Marea Britanie si vizitatori ai Budapestei care vin din orice tara de pe glob”. Sa vedeti cite poze fac turistii acestei statui…

2. Tot pe esplanada Dunarii: “Mica printesa” (Kiskiralylany, a doua fotografie de mai jos) si “Fata cu ciinele” (prima statuie e din bronz, a doua – nu stiu…). “Mica printesa” (sculptor: Marton Laszlo) nu are nici o semnificatie – pur si simplu ungurii au dorit si ei un fel de “Little mermaid“, ca sa nu fie mai prejos decit danezii. Si treaba chiar le-a iesit, turistii se inghesuie sa faca poze cu printesa (care arata de fapt a baiat). Cum succesul a fost atit de mare, au mai pus o statuie, reprezentind o fata asezata pe o banca jucindu-se cu un ciine (am cautat in jurul statuii, nu am gasit nici o explicatie; am cautat pe net, nici asa nu am aflat ce e cu statuia asta si daca are, macar ea, vreo semnificatie).

3. Monumentul in memoria victimelor impuscate pe malul Dunarii de catre nazisti (1944-1945). Monumentul din bronz a fost creat in 2005 si a devenit imediat o atractie turistica, dar si un loc de pelerinaj.

4. Statuia politistului (intre catedrala “Sfintul Stefan” si Cetral European University). Probabil tot din bronz, dar iarasi fara nici o explicatie. La fel, atrage turistii ca un magnet. Ei, si cum cutreieram eu strazile Budapestei pentru a va arata asemenea minunatii, nu mica mi-a fost mirarea sa vad pe bulevardul Andrassy un grup de tineri imbracati in statui din bronz (probabil faceau vreun performance pe undeva)! Aveti mai jos fotografia.

5. Statuia de mai jos se afla pe strada Nagymezo, perpendiculara pe bulevardul Andrassy. Cum aceasta strada se mai numeste, in cultura populara, “The Broadway of Pest” (Broadway-ul Pestei – pentru ca sint foarte multe teatre pe aceasta strada) (sursa), banuiesc ca statuia are o legatura cu teatrul si actorii… Iarasi, turistii fac o groaza de fotografii.

6. Pe aceeasi strada (Nagymezo u.), chiar vizavi de statuia reprezentind alegoric teatrul, se afla statuia lui Kalman Imre (compozitor de opereta, 1882-1953). Mai populara printre straini drept “Omul cu laptopul” – intrucit partea din grupul statuar care reprezinta laptopul ofera ceva informatii despre compozitorul respectiv.

7. Statuia compozitorului Franz Liszt, pe strada care ii poarta numele (pe aceeasi strada se afla Academia de Muzica, fondata de Liszt).

8. Statuia “Anonymus”, sculptata de Miklós Ligeti, il reprezinta pe un cronicar al Regelui Bela, cronicar care a scris istoria poporului maghiar. Problema este ca intre secolele XII si XIII sint mai multi regi maghiari numiti Bela, si nimeni nu stie sub ce rege a trait si scris individul respectiv. In consecinta, identitatea sa ramine necunoscuta. Aflata pe partea opusa intrarii in castelul Vajdhahunyad, este una dintre statuile celebre ale Budapestei, asaltata de forografi amatori si turisti.

De la revolutionarul naiv “este interzis sa interzici” si pina la etatism e o distanta mica – asa, cam la 40 de ani. Legile cresc exponential mai ceva ca galbeneii dupa ploaie, de mirare fiind existenta si astazi a unor zone neinregimentate juridic. Insa mintea umana, cu imaginatia ei bogata, promite sa rezolve totul cit de repede posibil.

Pe de alta parte, intrarea in Uniunea Europeana, dincolo de lucrurile pozitive importate drept forme fara fond, ne trimite intr-o spirala absurda din care nu vad cum putem iesi. Acum nu-ti mai poti face tuica in batatura, ca e lege de la Europa. Si nici taranii nu-si mai pot vinde marfa pe tarabe, ca de – oamenii lui Brave New World sint mai sensibili decit stramosii lor, iar daca bate musca dezvolta instantaneu HIV si cancer. Tot mai bune fructele europene de la supermarket, injectate cu hormoni, stralucitoare, si cu un gust admirabil, dar inexistent. Sa nu mai vorbim de E-urile datatoare de snaga, sinonimul oltenesc al fortei.

Mai nou insa, in unele tari europene precum Ungaria nu ai voie sa transporti ghiocei – ca sint protejati. Introducerea gingaselor flori in tara urmasilor lui Arpad este considerata infractiune (sursa: Mediafax). Cum ghioceii sint rari si pe cale de disparitie (ei nu cresc decit peste tot, nu si in alte parti) autoritatile maghiare, inca frustrate de pierderea atitor teritorii stramosesti, au cotat firul de ghiocel la 10.000 de forinti (adica 40 euroi inainte de criza si doar 32 euroi acum) (aceeasi sursa).

Conform dictonului cu rima schioapa “Nu-i masină ca bemveul / Nici floare ca ghiocelul”, urmatorul pas va fi folosirea florii penntru depasirea impasului economic, doar ghiocelul mic rastoarna criza mare! Bancile nationale ale tarilor din Europa Centrala si de Est vor arunca pe piata toate rezervele de aur si vor cumpara ghiocei, care – spre deosebire de metalul galben – au calitatea ca se si inmultesc. Vechile maidane si parcuri, sa nu mai vorbim de spatiile verzi dintre blocuri, vor deveni noile Sillicon Valley pentru floraresele tuciurii care, evident, se vor transforma in noii imbogatiti ai tranzitiei mondiale “Obama” de la capitalismul salbatic la socialismul infloritor. Cercetarile genetice asupra ghioceilor vor primi fonduri imense, si in curind ne vom mindri cu o noua metoda – stiintifica, cum altfel! – de inmultire rapida a ghioceilor. In acest moment, vom putea trai, in sfirsit, visul pe care-l avem cu totii: trecerea de la moneda euro la ghiocel! “Nu va suparati, cit costa un bilet de avion pina la Budapesta?” – “Cinci ghiocei si-un bulb!”

Budapesta nu este neaparat un “oras verde”, ca atare nici nu s-a inscris in concursul organizat de Uniunea Europeana, intitulat “Capitala verde a Europei” pentru anii 2010 si 2011 (sursa), cistigat in final de Stockholm, respectiv Hamburg (sursa). Totusi, cu doar o saptamina in urma orasului i se decerna “European Mobility Week Award” pentru anul 2008, ca recunoastere  pentru eforturile depuse in privinta constientizarii pericolelor ce decurg din gradul mare de poluare a aerului datorita traficului auto, cit si in privinta promovarii unor alternative mai curate. De asemenea, in anul 2003 Budapesta se afla printre cele 22 de orase europene membre ale “European Green Cities Network” (EGCN), organizatie al carei scop principal era diseminarea informatiei privind noile tehnologii “verzi” in privinta constructiilor din mediul urban.

Cam asta se intimpla la nivel oficial: e destul de dificil sa cataloghezi capitala Ungariei drept “oras verde”. Desi face parte din lista oraselor construite pe 7 coline, precum Roma sau Iasi (sursa), desi aceste dealuri chiar detin largi spatii verzi, in sfirsit, desi exista parcuri mari si cartiere intregi de case unde copacii, iarba si florile detin monopolul asupra peisajului – in pofida acestor realitati, unele cartiere – chiar districte intregi! – pot fi situate la polul opus. Si primul care ar trebui mentionat la capitolul “asa nu” este chiar sectorul 5 al Budapestei, unde se afla centrul orasului si cladirile administrative. Rar gasesti pe aici un petic de iarba, si ca iubitor de ciini ma intreb curios pe unde isi plimba patrupedele rezidentii acestei zone. Districtele inconjuratoare (6, 7, 8, 9, 1 si partea de est a sectorului 2) se afla in aceeasi situatie. De asemenea, si unele districte periferice (nu toate, desigur) sint lipsite complet de spatii verzi, iar odata ajuns acolo nici nu iti vine sa crezi ca te afli in Budapesta din cauza mizeriei de pe strazi si a cladirilor asemanatoare ctitoriilor romanesti din perioada de trista amintire.

La nivel subiectiv, cuvintul “verde” aplicat Budapestei ma face sa ma gindesc, in primul rind, la arici in iarba. E drept, nu e prima data cind intilnesc arici intr-un oras european: s-a mai intimplat la Konstanz, unde Horia a descoperit unul destul de mare (din pacate pozele nu sint digitale si au ramas in Romania, asa ca nu vi le pot arata). Totusi, in zona Budapestei in care locuiesc eu (districtul 14) sint destul de multi. In perioada aprilie-octombrie e imposibil sa nu-i intilnesti. Desigur, ies din birlog numai noaptea, si majoritatea intilnirilor mele cu ei se datoreaza Helgai – care are, din cite observ, un simt innascut pentru vinatoare. Evident, cind iesim la plimbare seara ii gaseste imediat, insa nu poate face decit sa se invirta in jurul lor si sa plinga, frustrata ca nu poate trece de scutul plin cu tepi.

Daca lasam la o parte pasarile si sobolanii probabil existenti in canalizarea orasului, cred ca aricii si veveritele sint singurele animale care s-au adaptat vietii intr-un oras modern. Spre deosebire de veverite insa, aricii sint pe cale de disparitie, datorita constructiilor continue care le distrug habitatul. Si totusi, ei inca au o capacitate uimitoare de adaptare: discreti, umblind doar noaptea, cu o infatisare placuta, folositori pentru ca distrug insectele din gradini si parcuri, prezenta lor este mai mult decit tolerata – desi, in definitiv, pot raspindi cam aceleasi boli pe care le poate transmite orice sobolan ori ciine vagabond, inclusiv turbarea.

Curios mi se pare faptul ca in Iasi, de pilda, nu am vazut niciodata arici. Si nici prietenii mei care locuiesc in alte orase mari ale Romaniei nu mi-au semnalat prezenta lor. Poate s-au saturat de conditiile de trai si, profitind de infatisarea animalului non-uman, au trecut nestingheriti frontiera, stabilindu-se in Budapesta si Konstanz… Si sint convins ca diaspora ariceasca este foarte bine vazuta de catre aricii locali, spre deosebire de emigratia animalelor umane.