Interactiuni

Cum am inteles ca am imbatrinit (ro)

with 3 comments

E putin patetica, si oricum falsa pretentia ca incepi sa imbatrinesti din momentul in care incepi sa ai amintiri. Totusi exista o legatura intima intre imbatrinire si discurs, relatie vizibila in dialogul cu celalalt. In fiecare convorbire amicala cu o persoana pe care nu am vazut-o de ceva timp, apare cel putin o tema centrala, un subiect la care ajungi de oriunde ai incepe, intrucit atingerea lui pare – si este – irezistibila. Probabil ca prima tema, una apartinind in exclusivitate copilariei, se refera la jucarii. Te intilnesti cu ceilalti pusti de virsta ta si, orice noutati importante ai avea de povestit, pina la urma discutia se centreaza, evident, in jurul noilor jucarii achizitionate (sau poate, mai nou, asupra ultimei variante de “Need for Speed” primite pe DVD de la unchiul Geo). Urmeaza, intr-o ordine evident aproximativa, schimbul de timbre si cartonase cu jucatori de fotbal (sa nu va inchipuiti ca nu va ghicesc, in spatele monitoarelor, rinjetul cu subinteles: “se vede ca asta e deja batrin, demodat de-a binelea…”). Apoi, o cezura clara: nici o discutie nu e mai importanta decit cea despre, normal, fete! E lesne de inchipuit ca un asemenea dialog se intinde pe mai multe categorii de virsta, dar fiecare faza are elementele ei definitorii. Acum, la pubertate, chestiunile asa-zis “romantice” (in sensul pur americanesc si prost al termenului) abunda. Cum nu vreau sa devin plictisitor, trec la urmatoarea tema discursiva, undeva in jurul virstei majoratului, cind incepi sa il intrebi pe omul nevazut de ceva timp spre ce se indreapta, ce facultate are de gind sa urmeze, daca nu cumva vrea s-o taie in America, si asa mai departe.

De aici incepind, subiectele vin de la sine si sint usor de intuit. Undeva pe la 25 de ani, cind te intilnesti cu un vechi prieten il intrebi pe unde a umblat, ce burse mai vineaza [si sa nu uitam eterna discutie privind – ati observat schimbarea?! – “femeile” (care deja nu mai sint “gagici”)]. Pe la 30-40 de ani esti interesat sa-l intrebi pe prietenul tau, acelasi pe care iarasi nu l-ai mai vazut de mult timp, ce job bun are, daca nu s-a gindit sa investeasca la bursa, unde isi face de regula concediul “all inclusive” si, dupa citeva beri, facindu-i cu ochiul, te poti oare abtine sa-l intrebi daca si-a inselat sau nu nevasta? Cam pe la 50 de ani subiectul principal il constituie (daca ai noroc sa-l intilnesti iarasi, dupa multi ani) cum sta cu sanatatea, si mai ales in ce masura Viagra poate fi luata in acelasi timp cu Prostamolul. Dupa 65, undeva pe bancile sahistilor din parc (moldoveanul din mine prefera Copoul), se instaleaza probabil ultimele doua mari naratiuni: “ce prostii a mai facut nepotul meu”, si mai ales “da’ ala mai traieste?”.

Intr-adevar, cred ca pot spune fara teama: “Zi-mi ce discuti cu prietenul tau pe care nu l-ai mai vazut de mult timp, si am sa-ti spun ce virsta ai”.

Sau cel putin credeam ca pot. Pentru mine, primul semn al imbatrinirii a venit din cu totul alta parte, si atit de neasteptat, incit deocamdata socul nu mi-a trecut. Pur si simplu, am observat ca am imbatrinit… intr-un club! Zilele trecute a vrut Alina neaparat sa mergem intr-un foarte popular club “studentesc” din Budapesta – cred ca “West Balkan”, daca nu ma insel. N-am avut obiectii, oricum ma saturasem, vorba lui Stefan, sa cogitez daca e sau nu etic sa ma dau la o parte din fata tramvaiului care vine spre mine – filosofii stiu de ce 🙂 Asa ca am mers, si initial totul mi se parea normal, desi fumul gros nu prea-mi facea bine, mai ales ca nu m-am lasat de fumat de (prea) mult timp. Si atunci, pe neasteptate, am inteles ca sint batrin, pentru ca nu mai era un “noi, toti” acolo: eram eu si erau ei, “astia tineri”, care ore intregi dansau pe o muzica numita de ei “clubbing” si total de neinteles (sa spun “timpita”?) pentru mine. Faptul nu e atit de lipsit de importanta pe cit pare. Din cite stiu nu am fost niciodata exclusivist, asa ca pina acum puteam foarte bine sa dau din cap pe “One”, sa topai pe “Light my fire”, dar si sa dau din – pardon – pe Lambada. Acum insa exista o diferenta remarcabila, erau ei, foarte multi si foarte tineri, dansind pe o muzica pe care nu o intelegeam, si eram eu, socat ca ii percep ca pe “ei”, socat ca ma simt, pentru prima data, mai in virsta decit ei, socat ca imi era atit de dor sa dau din cap si sa ma zbengui cu Alin si Marian pe “Prodigy”.

Si ca tacimul sa fie complet, un “latino lover” vine direct la Alina si o ia de git, parca nici n-ar fi vazut ca stateam linga ea. Iarasi, nu imi amintesc ca printre “rockerii mei” din “tinerete” sa fi existat chiar atita nesimtire. Tocmai se pregatea o bataie buna, dar latino loverul a lasat-o balta, probabil de teama ca eu, ungur in ochii lui, imi voi chema co-nationalii la lupta… Si credeti ca s-a terminat totul aici? Nici nu-mi trece bine socul, ca vine un baiat la mine, cu bun simt si foarte dragut, care imi tot explica ceva in ungureste. Nu-l inteleg neam, dar el continua cu insufletire. Sinziana, asezata linga mine si Alina, intrucit o mai rupe nitel pe maghiara, imi traduce aproximativ: “Uite, stiu ca nu esti gay, nici o problema, dar eu sint si voiam sa iti spun ca imi place foarte mult de tine”. Apoi, eu inca incremenit fiind, imi aplica doua ventuze pe obraji si pleaca in legea lui…

Acum, sa nu fiu inteles gresit. Nu am nimic nici cu latino lover-ii plini de bani care au plecat sa colinde lumea cu finantele lu’ tata, si nici cu homosexualii (mai ales ca CEU m-a indoctrinat bine in ceea ce priveste problemele legate de gender). Atita doar, ca „pe vremea mea” era altfel. Nu mai bine, nu mai rau, ci altfel. Iar acum e diferit. Nu ma mai regasesc in tinerii din cluburi, nici in muzica ascultata de ei, nici in practicile lor, nici in stilurile directe de abordare. E o intreaga diferenta culturala aici, atita doar ca simt aceasta diferenta si esential legata de virsta. Eu sint acum “babacul” de care rideam alta data…

Mai important e ca simt imbatrinirea asta ca pe o frustrare. As vrea sa nu mai stau atita in casa, as vrea sa ies mai mult, sa las dracu’ invatatul asta care oricum banuiesc ca nu imi va asigura nici un job decent. Macar acum, cit nu am schimbat inca prefixul (mai am un an!). Dar nu pot. Poate nu am curaj, sau poate ca nu este o decizie care sa imi apartina in totalitate. Tocmai eu, liberalul convins, trebuie sa accept ca nu intotdeauna o “free choice” este neaparat libera. Asta nu e neaparat o contradictie. La fel cum in logica modala una e ca propozitia p sa fie necesara (□ p) si cu totul altceva sa fie necesar necesara (□ □ p), la fel banuiesc ca una e ca o alegere sa fie libera, si cu totul alta ca aceasta alegere libera sa fie libera – rog pe toti prietenii mei logicieni sa isi stapineasca hohotele 🙂

Asa ca merg inainte, in virtutea inertiei… Si sa nu uit: stiti cumva, sint compatibile Viagra si Prostamolul?

Anunțuri

Written by Andrei Stavilă

Noiembrie 9, 2007 la 8:52 pm

Publicat în Gânduri

Tagged with , ,

3 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Stii ce cred eu, Andrei? Ca nu ai imbatrinit. Sau, mai bine zis, ca nu am imbatrinit. Si pe vremea cind dadeam din cap pe muzica, o faceam doar acasa. In cluburi, discoteci sau cum naiba se cheamau, nu intram. Nici tu, nici eu. Iar daca intram, ma simteam la fel de in plus ca acum. Nu toti pustii de azi intra in cluburi, nu toti sint latino-loversi si nu toti nu sint atit de directi ca cei cu care ai dat tu nas in nas. Inca nu esti „babacul”, stai linistit. Si nici eu nu sint.

    Marian Coman

    Noiembrie 11, 2007 at 5:10 pm

  2. Problema ta, din punctul meu de vedere, e ca in continuare incerci sa pari ceea ce (amandoi stim) nu esti. Adica scuze da nu cred ca Andreiul pe care il stiu eu bantuie prin cluburi, din cate te stiam vroiai doar sa vezi ce se practica in ele… Plus de asta sunt o groaza de distractii „potrivite” varstei tale, ca doar nu ai ajuns la 50 de ani si nu stiu eu, desi si cei de 50 de ani se distreaza poate mai bine ca noi…
    Revenind la imbatranire, cand ai sa mergi prin parc si vei auzi doi pusti spunand ca Artanu canta odata demult la Timpuri noi, ce ai sa mai zici. Sau celebra, de acum, gluma, „Stii ca tatal lui Enrique Iglesias s-a apucat de cantat??? A venit si in Romania:))”. Eu cred ca fiecare generatie cu metehnele ei. Hai sa spunem ca noi am fost mai cuminti, dar parca in Iasi am fost la un bairam dat de fratanii tai si nu mi se pareau asa de diferiti… Cat priveste treaba cu clubbingul e ceva mai lung de zis si ar incepe sa arate comentariul meu la fel cu postul tau (care by the way e kilometric)… Te astept sa vorbim pe viu candva, poate chiar destul de curand.
    PS. iar daca se mai da cineva la Alina, ai permisiunea mea sa fii ungur, latino lover sau fara latino lover:D

    raluca

    Noiembrie 14, 2007 at 5:12 pm

  3. Ma bucur ca ma incurajati amindoi atit de mult. Parca intineresc din nou 🙂 Totusi, Marian, de dat din cap o faceam si pe la concerte, deci nu neaparat in spatiu privat… In rest insa, cred ca ai dreptate, si generatia urmatoare (aia de dupa noi, si nu aia din Star Trek) e mult mai diferita decit am lasat eu sa se inteleaga in postul meu…..
    Raluca: Da, nu prea umblu prin cluburi, desi as dori totusi… Dar uneori nu am timp, alteori nu am bani, iar cind am bani fac in asa fel incit sa imi iau o chestie mare, eventual masina, ca sa platesc apoi trei ani la ea, stringind cureaua la greu…
    Nu stiam gluma cu tata lui Iglesias, dar e buna 🙂
    Despre clubbing: chiar sint curios sa vad ce parere ai, deci poate ai chef sa scrii un post pe blogul tau despre asta

    andruska

    Noiembrie 14, 2007 at 8:18 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: