Interactiuni

Scoatem icoanele din scoli? (ro)

with 3 comments

UPDATE (13 Iunie 2008): „Instanţa supremă a decis că prezenţa icoanelor în şcoli este legală, admiţând recursul Ministerului Educaţiei la decizia instanţei inferioare, care a menţinut recomandarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de scoatere a simbolurilor religioase din unităţile de învăţământ.” (Mediafax. Cititi intreaga stire aici.)

In anul 2007, in Romania, opinia publica s-a divizat in jurul unei probleme principiale: au ce cauta icoanele in scoli, sau nu? Las deoparte modul in care a fost pusa problema, si cum a debutat discutia publica (un profesor obscur de filosofie dorind sa se faca remarcat, a apucat foarte inspirat un ciolan gras). Ma grabesc deci sa trec direct la fondul chestiunii. Si mi se pare ca partea “contra” icoanelor in scoli poate fi bine reprezentata de ideile lui George Tudorie. Citez dintr-un post ce poate fi citit pe blogul lui aici:

“Inclin sa cred ca problema echilibrului intre dreptul majoritatii de a lua decizii si drepturile individuale este laterala aici. Refuz asadar sa transform o situatie care tine de lipsa de educatie si obscurantism intr-o problema de filosofie politica. Neutralitatea spatiului public nu poate fi negociata – mai ales cand acest spatiu este oricum extrem de fragil.”

Trei chestiuni as avea de comentat, cu privire la acest pasaj:

1. Nu cred ca problema religiei poate fi vazuta drept “o situatie care tine de lipsa de educatie si obscurantism”. Cred ca, fie si la nivelul cel mai pur laic vorbind, religia este cel putin o atitudine culturala, un mod de autodefinire al unui grup cultural (nu sint neaparat de acord cu aceasta definitie pur laica, dar mi se pare “workable” in acest context). Si chiar daca nu ar fi asa, faptul ca anumiti indivizi brilianti (departe deci de a putea fi considerati lipsiti de educatie) imbratiseaza o credinta religioasa, distruge din start afirmatia lui George. Religia e o chestiune de autodefinire, un mod de viata (bun sau rau, nu stiu!), dar in nici un caz o chestiune care tine de lipsa de educatie si obscurantism. In orice caz, a crede sincer acest lucru (si sint sigur ca George nu o crede cu adevarat, probabil a fost “luat de val” in timp ce scria…) inseamna a-ti aroga o pozitie intransigenta de singur detinator al adevarului (cultural, pedagogic, stiintific…).

2. Spune George: “Refuz asadar sa transform o situatie care tine de lipsa de educatie si obscurantism intr-o problema de filosofie politica”. Poate el refuza, dar altii nu au refuzat. Si asta pentru simplul motiv ca aceasta problema este o problema de filosofie politica, si una foarte importanta: este problema neutralitatii statului privind diversele conceptii despre “a good life” si despre “public good”, pe care publicul le poate adopta. Explic mai jos de ce.

3. Si mai spune George, referitor la aceasta problema a neutralitatii: “Neutralitatea spatiului public nu poate fi negociata”. Trebuie sa-l anunt pe George ca aceasta neutralitate: a) nu este ceva bine definit, cu limite fixe, si ca atare b) se negociaza in fiecare zi.

Si ca sa imi suport afirmatiile, cum zilele astea citesc din Democray’s Discontent a lui Michael Sandel (Harvard University Press, 1996), iata un citat in ceea ce priveste neutralitatea statului fata de religie:

“Two years later the Supreme Court upheld a federal law banning polygamy, a practice the Mormons regarded a religious duty. In Reynolds vs. United States (1878), a Mormon convicted under the statute complained it denied him the free exercise of religion guaranteed in the First Amendment. After citing Madison’s Memorial and Remonstrance and Jefferson’s ‘wall of separation’ [between state ad church –nota mea], the Court nonetheless upheld the conviction, arguing that the first Amendment protected religious belief but not practice” (p. 58)

In acest caz, statul american a lasat deoparte ideea neutralitatii, si a interzis o practica religioasa, fara nici un temei legal. Intr-adevar, poligamia este interzisa si acum, dar cauzele sint obscure. Daca, pe de o parte, atit barbatul cit si sotiile lui o accepta si daca, pe de alta parte, dreptul la poligamie este acordat prin lege si femeilor, atunci nu vad ce motive strict legale exista pentru a interzice aceasta practica. Statul in acest caz nu a fost (si in continuare nu este) neutru.

De asemenea, exista inca multe alte probleme care se discuta astazi in legatura cu relatia dintre biserica si stat. Indienii Sikh din Canada, de pilda, cer dreptul de a-si purta turbanele (cerute expres de religia lor), in timpul serviciului in cadrul politiei, iar evreii ortodocsi cer dreptul de a-si purta “bascutele” (yarmulke) in timpul serviciului militar. Desi nu sint tocmai un aparator al comunitarienilor, nu vad de ce aceste drepturi pe care eu le consider “weak” (in comparative cu cererile Nativilor Americani privind drepturile de autoguvernare, de pilda) nu ar putea fi acordate Sikhs-ilor si evreilor ortodocsi, la fel cum nu vad de ce poligamia nu ar fi acceptata in cadrul religiei mormone. Adevarata neutralitate a statului nu inseamna a-l obliga pe celalat sa adopte “religia secularismului” – ci a-l lasa in pace sa isi exprime credinta, atita timp cit nu incalca drepturile altora.

Iata si un alt citat, privind problema citirii bibliei in scoli (foarte aproape de ideea pastrarii icoanelor in scoli in Romania):

“In 1963 the Court ruled that Bible reading in the public schools was a religious exercise at odds with the requirement ‘that the Government maintain strict neutrality, neither aiding nor opposing religion’. Justice Potter Stewart dissented, but in the name of neutrality. Permission of religious exercises is necessary, he argued, ‘if the schools are truly to be neutral in the mater of religion. A refusal to permit religious exercises thus is seen, not as the realization of state neutrality, but rather as the establishment of a religion of secularism, or at the least, as government support of the beliefs of those who think that religious exercises should be conducted only in private’” (p. 59)

Si inca:

“The contest for the mantle of neutrality continued in 1985, when the Court struck down a moment-of-silence statute permitting voluntary prayer in Alabama schools. The Court held that since the purpose of the law was to restore prayer to the schools, it violated ‘the established principle that the Government must pursue a course of complete neutrality toward religion’. Chief Justice Warren Burger dissented, arguing that the prohibition ‘manifest not neutrality but hostility toward religion’” (p. 60)

Citatele de mai sus arata cum neutralitatea nu este ceva atit de clar pe cit pare la prima vedere, si cum ea se negociaza. Si mai este o problema, tot pe directia relatiei dintre stat (presupus laic si neutru) si religie. In Occident, unii profesori musulmani cer dreptul sa aiba vinerea libera, intrucit in religia lor vinerea este o zi extrem de importanta pentru rugaciune. Statul insa si-a construit intreaga activitate economica pe saptamina vazuta din punct de vedere crestin, cu duminica libera. In acest sens, este destul de lipsit de bun simt si chiar de baza legala sa vii si sa ceri evreului sa renunte la ideea de simbata libera, iar musulmanului la ideea de a avea ziua de vineri libera, si asta bazindu-ti cererea pe faptul ca statul e laic si este neutru fata de orice religie. Pai nu este neutru deloc, pentru ca favorizeaza crestinismul.

(O problema interesanta, in paranteza: statul american a refuzat acordarea dreptului fiecarei religii de a-si desemna ziua libera din saptamina (Thornton v. Caldor, Inc. (1985)). Motivatia a fost ca, in acest caz, se deschide o slippery slope: nu numai cei bine ancorati in religia lor, ci si altii, care detin convingeri la fel de puternice, dar non-religioase, isi vor cere dreptul de a-si decide singuri ce zi isi iau libera pe saptamina. Michael Sandel e impotriva acestei decizii a Curtii Supreme, si isi bazeaza argumentul pe faptul ca exista o mare diferenta intre libertatea constiintei si libertatea de decizie: “conscience dictates, choice decides”. Altfel spus, exista o diferenta intre omul religios si cel non-religios: primul se vede pe sine in primul rind ca subiect al datoriei, in timp ce ultimul se vede ca subiect al liberei alegeri. Libera alegere care, pentru omul sincer religios, nu exista. Ideea ar fi ca “where freedom of conscience is at stake, the relevant right is to perform a duty, not to make a choice. Religious liberty addressed the problem of encumbered selves, claims by duties they cannot renounce, even in the face of civil obligations that may conflict” – p. 66. Ideea e total impotriva atasamentului meu liberal, dar recunosc ca argumentul e destul de puternic)

Ca sa inchei: cred ca nu e bine sa ne grabim sa punem etichete. E facil sa spui ca problema religiei tine de lipsa de educatie, dar e profound gresit. E facil sa spui ca statul trebuie sa isi pastreze neutralitatea, dar ar trebui sa vedem intii daca si cum este posibil sa faca asta. Nu stiu daca icoanele ar trebui sa fie pastrate in scoli sau nu – ceea ce stiu este ca discutiile publice trebuie sa continue. Lista de intrebari pe care George o propune este una foarte serioasa. Dar tocmai de aceea e bine sa dezbatem posibilele raspunsuri. Daca insa ne grabim, sub impulsul emotivitatii, sa dam raspunsuri asumindu-ne o pozitie de superioritate (asa cum pare sa faca George uneori, poate fara sa o intentioneze cu adevarat), atunci nimic nu poate fi mai departe de atitudinea liberala pe care, spre bucuria mea, inteleg ca si George o sustine…

P.S.: …Sau nu o sustine? M-am intristat foarte mult sa citesc ce scrie George aici, mai ales urmatorul fragment: “Usually, I’m not very vocal about my views – if only because I’m pretty sure truth does not always helps or heals. Truth has a talent for being inopportune when it comes to such matters. It might also be that an appeal to truth here might miss what’s at stake, or what’s relevant”. Nu cred ca e tocmai intelept sa ne consideram noi detinatorii adevarului absolut. Dupa cum nu cred ca e intelept sa inlocuim incrincenarea fundamentalistilor religiosi cu cea a fundamentalistilor secularisti, sau Inchizitia catolica cu Noua Inchizitie Stiintifica. Poate calea lui Descartes, indoiala radicala, e o pozitie mai inteleapta, mai lipsita de incrincenari, mai constienta de propriul context si propria finitudine. Si poate mai ironica, deci mai liberala…

Anunțuri

Written by Andrei Stavilă

Noiembrie 11, 2007 la 8:41 am

3 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] 13th, 2007 It seems that while I was back home my blog elicited some interest. My colleague Andrei has some harsh comments about my take on religion, though what I wrote was hardly a head-on attack […]

  2. Icoanele ar trebui scoase nu numai din scoli dar si din biserici.A se vedea Vechiul Testament,Deuteronomul,cap.4, versetele 15,16,17,18,19.

    Socrate

    Decembrie 29, 2007 at 5:33 pm

  3. Imi pare rau, dar „this is too fast”: discutia despre iconoclasm este una lunga si nu poate fi incheiata doar cu citarea acelor versete din Deuteronom 🙂

    andruska

    Ianuarie 11, 2008 at 11:17 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: