Interactiuni

Archive for noiembrie 2007

Cum am inteles ca am imbatrinit (ro)

with 3 comments

E putin patetica, si oricum falsa pretentia ca incepi sa imbatrinesti din momentul in care incepi sa ai amintiri. Totusi exista o legatura intima intre imbatrinire si discurs, relatie vizibila in dialogul cu celalalt. In fiecare convorbire amicala cu o persoana pe care nu am vazut-o de ceva timp, apare cel putin o tema centrala, un subiect la care ajungi de oriunde ai incepe, intrucit atingerea lui pare – si este – irezistibila. Probabil ca prima tema, una apartinind in exclusivitate copilariei, se refera la jucarii. Te intilnesti cu ceilalti pusti de virsta ta si, orice noutati importante ai avea de povestit, pina la urma discutia se centreaza, evident, in jurul noilor jucarii achizitionate (sau poate, mai nou, asupra ultimei variante de “Need for Speed” primite pe DVD de la unchiul Geo). Urmeaza, intr-o ordine evident aproximativa, schimbul de timbre si cartonase cu jucatori de fotbal (sa nu va inchipuiti ca nu va ghicesc, in spatele monitoarelor, rinjetul cu subinteles: “se vede ca asta e deja batrin, demodat de-a binelea…”). Apoi, o cezura clara: nici o discutie nu e mai importanta decit cea despre, normal, fete! E lesne de inchipuit ca un asemenea dialog se intinde pe mai multe categorii de virsta, dar fiecare faza are elementele ei definitorii. Acum, la pubertate, chestiunile asa-zis “romantice” (in sensul pur americanesc si prost al termenului) abunda. Cum nu vreau sa devin plictisitor, trec la urmatoarea tema discursiva, undeva in jurul virstei majoratului, cind incepi sa il intrebi pe omul nevazut de ceva timp spre ce se indreapta, ce facultate are de gind sa urmeze, daca nu cumva vrea s-o taie in America, si asa mai departe.

De aici incepind, subiectele vin de la sine si sint usor de intuit. Undeva pe la 25 de ani, cind te intilnesti cu un vechi prieten il intrebi pe unde a umblat, ce burse mai vineaza [si sa nu uitam eterna discutie privind – ati observat schimbarea?! – “femeile” (care deja nu mai sint “gagici”)]. Pe la 30-40 de ani esti interesat sa-l intrebi pe prietenul tau, acelasi pe care iarasi nu l-ai mai vazut de mult timp, ce job bun are, daca nu s-a gindit sa investeasca la bursa, unde isi face de regula concediul “all inclusive” si, dupa citeva beri, facindu-i cu ochiul, te poti oare abtine sa-l intrebi daca si-a inselat sau nu nevasta? Cam pe la 50 de ani subiectul principal il constituie (daca ai noroc sa-l intilnesti iarasi, dupa multi ani) cum sta cu sanatatea, si mai ales in ce masura Viagra poate fi luata in acelasi timp cu Prostamolul. Dupa 65, undeva pe bancile sahistilor din parc (moldoveanul din mine prefera Copoul), se instaleaza probabil ultimele doua mari naratiuni: “ce prostii a mai facut nepotul meu”, si mai ales “da’ ala mai traieste?”.

Intr-adevar, cred ca pot spune fara teama: “Zi-mi ce discuti cu prietenul tau pe care nu l-ai mai vazut de mult timp, si am sa-ti spun ce virsta ai”.

Sau cel putin credeam ca pot. Pentru mine, primul semn al imbatrinirii a venit din cu totul alta parte, si atit de neasteptat, incit deocamdata socul nu mi-a trecut. Pur si simplu, am observat ca am imbatrinit… intr-un club! Zilele trecute a vrut Alina neaparat sa mergem intr-un foarte popular club “studentesc” din Budapesta – cred ca “West Balkan”, daca nu ma insel. N-am avut obiectii, oricum ma saturasem, vorba lui Stefan, sa cogitez daca e sau nu etic sa ma dau la o parte din fata tramvaiului care vine spre mine – filosofii stiu de ce 🙂 Asa ca am mers, si initial totul mi se parea normal, desi fumul gros nu prea-mi facea bine, mai ales ca nu m-am lasat de fumat de (prea) mult timp. Si atunci, pe neasteptate, am inteles ca sint batrin, pentru ca nu mai era un “noi, toti” acolo: eram eu si erau ei, “astia tineri”, care ore intregi dansau pe o muzica numita de ei “clubbing” si total de neinteles (sa spun “timpita”?) pentru mine. Faptul nu e atit de lipsit de importanta pe cit pare. Din cite stiu nu am fost niciodata exclusivist, asa ca pina acum puteam foarte bine sa dau din cap pe “One”, sa topai pe “Light my fire”, dar si sa dau din – pardon – pe Lambada. Acum insa exista o diferenta remarcabila, erau ei, foarte multi si foarte tineri, dansind pe o muzica pe care nu o intelegeam, si eram eu, socat ca ii percep ca pe “ei”, socat ca ma simt, pentru prima data, mai in virsta decit ei, socat ca imi era atit de dor sa dau din cap si sa ma zbengui cu Alin si Marian pe “Prodigy”.

Si ca tacimul sa fie complet, un “latino lover” vine direct la Alina si o ia de git, parca nici n-ar fi vazut ca stateam linga ea. Iarasi, nu imi amintesc ca printre “rockerii mei” din “tinerete” sa fi existat chiar atita nesimtire. Tocmai se pregatea o bataie buna, dar latino loverul a lasat-o balta, probabil de teama ca eu, ungur in ochii lui, imi voi chema co-nationalii la lupta… Si credeti ca s-a terminat totul aici? Nici nu-mi trece bine socul, ca vine un baiat la mine, cu bun simt si foarte dragut, care imi tot explica ceva in ungureste. Nu-l inteleg neam, dar el continua cu insufletire. Sinziana, asezata linga mine si Alina, intrucit o mai rupe nitel pe maghiara, imi traduce aproximativ: “Uite, stiu ca nu esti gay, nici o problema, dar eu sint si voiam sa iti spun ca imi place foarte mult de tine”. Apoi, eu inca incremenit fiind, imi aplica doua ventuze pe obraji si pleaca in legea lui…

Acum, sa nu fiu inteles gresit. Nu am nimic nici cu latino lover-ii plini de bani care au plecat sa colinde lumea cu finantele lu’ tata, si nici cu homosexualii (mai ales ca CEU m-a indoctrinat bine in ceea ce priveste problemele legate de gender). Atita doar, ca „pe vremea mea” era altfel. Nu mai bine, nu mai rau, ci altfel. Iar acum e diferit. Nu ma mai regasesc in tinerii din cluburi, nici in muzica ascultata de ei, nici in practicile lor, nici in stilurile directe de abordare. E o intreaga diferenta culturala aici, atita doar ca simt aceasta diferenta si esential legata de virsta. Eu sint acum “babacul” de care rideam alta data…

Mai important e ca simt imbatrinirea asta ca pe o frustrare. As vrea sa nu mai stau atita in casa, as vrea sa ies mai mult, sa las dracu’ invatatul asta care oricum banuiesc ca nu imi va asigura nici un job decent. Macar acum, cit nu am schimbat inca prefixul (mai am un an!). Dar nu pot. Poate nu am curaj, sau poate ca nu este o decizie care sa imi apartina in totalitate. Tocmai eu, liberalul convins, trebuie sa accept ca nu intotdeauna o “free choice” este neaparat libera. Asta nu e neaparat o contradictie. La fel cum in logica modala una e ca propozitia p sa fie necesara (□ p) si cu totul altceva sa fie necesar necesara (□ □ p), la fel banuiesc ca una e ca o alegere sa fie libera, si cu totul alta ca aceasta alegere libera sa fie libera – rog pe toti prietenii mei logicieni sa isi stapineasca hohotele 🙂

Asa ca merg inainte, in virtutea inertiei… Si sa nu uit: stiti cumva, sint compatibile Viagra si Prostamolul?

Reclame

Written by Andrei Stavilă

noiembrie 9, 2007 at 8:52 pm

Publicat în Gânduri

Tagged with , ,

Intre nationalism, macaronari si tiganie (ro)

leave a comment »

 

Eu unul m-am saturat. Globalizarea are, printre efectele ei, si imaginea pamintului devenit, dintr-o data, un mic satuc in care toata lumea cunoaste pe toata lumea. In consecinta, ceea ce se intimpla la celalalt capat al lumii ne afecteaza – ori asa ne place sa credem – ca si cum s-ar intimpla pe ulita noastra. Plingem in draci urmarind la televizor cum mor copiii la scoala din Beslan, ne revoltam fata de reprimarea manifestatiilor pro-democratie din Burma / Myanmar, si asa mai departe. De parca la Beslan ar fi murit si Gigel al lui Mos Ion al Frosinei, iar in Burma a dat ortu varu’ Costel, budist convins de doua luni. Ma rog, asta poate fi bine sau rau, nu ma bag. Ceea ce mi se pare ciudat insa este ca tocmai in buricul globalizarii reapare unul dintre cele mai nenorocite fenomene ale istoriei: tembelismul nationalismului. Ca si cum faptul ca esti roman sau ungur sau american nu ar tine de hazard, ci de anumite caracteristici ontologice si metafizice fixe, pe care le detii pentru ca te-ai nascut cu ele, asa cum ar fi culoarea ochilor. De la nationalism (o ideologie profund eronata din punct de vedere politic si categoric imorala din punct de vedere etic) si pina la extremism, rasism, ori xenofobie nu mai e decit un singur pas. Cred ca asta se intimpla acum si in problema romanilor din Italia, priviti din perspectiva italienilor.

Cind un nenorocit din Coreea de Sud ucide de-a valma studenti si profesori la Virginia Tech, tara sa de origine pune ochii in pamint si isi cere scuze „natiunii” afectate. Cind un roman ucide o italianca, toti romanii sint infierati drept hoti, violatori, criminali. Pentru ca sintem nationalisti. Pentru ca sintem creduli si obisnuiti sa spunem ca nemtii sint reci si calculati, spaniolii au singe fierbinte, francezii sint galanti. De parca nu ar fi cu duiumul nemti aiuriti, spanioli chisati sau francezi mirlani.

Ei bine, eu m-am saturat sa fiu considerat de-o seama cu acel criminal. Imi pare rau pentru victima si pentru familia ei, dar nu ma simt vinovat si nu sint deloc rusinat ca un nenorocit, care din intimplare s-a nascut intre aceleasi granite geografice cu mine, a comis o crima. Si nu vreau sa fiu privit astfel. Nu dau doi bani pe faptul ca sint roman, asa cum nu dau doi bani pe faptul ca amicul meu Akos este ungur, sau pe faptul ca prietena mea Liliana este de etnie rroma. Sintem cetateni ai aceluiasi mic satuc global, si nu este vina noastra ca anumiti nenorociti (romani, italieni, rromi, unguri sau americani) incalca legea.

Din nefericire insa, atita timp cit sintem frustrati si avem nevoie sa ne varsam pe cineva aceasta frustrare, apelam intotdeauna la nationalism si ura pe care acest fenomen o propaga. Ungurii sint de vina pentru situatia de azi a Romaniei. Tiganii sint de vina pentru imaginea noastra proasta. Romanii sint de vina pentru impotenta autoritatilor italiene. Si asa mai departe. Am ajuns sa stapinim pamintul si probabil universul, dar nu ne putem stapini pe noi. E trist. Sau, poate, e de tot risul….

Written by Andrei Stavilă

noiembrie 4, 2007 at 10:48 am