Interactiuni

Curtea Constitutionala si CNSAS. Sau despre capcanele jocului democratic

with one comment

Se pare ca George a avut aceeasi reactie emotionala pe care am avut-o si eu la auzul vestii – sinistre, indeed! – despre ultima nazbitie a Curtii Constitutionale. Totusi sintem si oameni rationali, iar acum, dupa ce ne-am mai linistit nitel, ar trebui sa gindim la rece.

Nu sint de acord nici cu George, nici cu celelalte persoane care cer plecarea judecatorilor de la Curtea Constitutionala. Cea mai mare problema, din punctul meu de vedere, este dezirabilitatea propunerii. S-o recunoastem: noi, cei care ne revoltam impotriva acestei decizii, sintem putini (sau ceva mai multisori – nu extrem de multi). Altii se intimpla sa o sustina. Ideea este ca, daca de fiecare data cei nemultumiti de una dintre deciziile CC („al PCR”?!) cer revocarea judecatorilor in cauza, avem o mare problema cu utilitatea si scopul CC. Oricit de suparati am fi, si oricit de justificata ar fi supararea noastra, mare lucru nu avem ce face. Acesta e jocul democratic: oriunde in lumea democratica, acolo unde o decizie a CC este moral gresita, ea ramine valida. La fel s-a intimplat si cu extrem de gresita (deopotriva daunatoare pentru procesul democratic si morally wrong) decizie a Curtii Supreme a SUA in 2001, la alegerile prezidentiale, conform careia s-a oprit renumararea voturilor din Florida. Majoritatea populatiei (including me) a considerat-o gresita, dar era data de Curtea Suprema, ultima autoritatea jurisdictionala, ai carei judecatori sint alesi pe viata – si a ramas valida. Desigur, Romania nu e la fel de stabila politic si democratic precum SUA – dar nu vom ajunge niciodata la acest nivel daca incercam sa inlaturam o nedreptate trunchiind procesul democratic in sine.

Norocul nostru este ca, spre deosebire de SUA, deciziile Curtii Constitutionale in Romania pot fi atacate – asta se poate face la CEDO. Desigur, procesul dureaza ceva timp… Cred sincer ca cea mai buna solutie in acest caz este o noua lege a CNSAS, care sa repare greselile vechii legi.

Cred ca cea mai rationala parere pe care am citit-o pina acum pe acest subiect ii apartine lui Cristian Tudor Popescu si poate fi citita aici. Chiar te rog, George, daca citesti postul asta, sa comentezi acest articol. Sint curios sa vad ce crezi despre el.

Written by Andrei Stavilă

Februarie 5, 2008 la 11:55 am

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. […] « Amenintarea Fantomei: Curtea Constitutionala CC si CNSAS 5 February, 2008 Andrei imi recomanda un articol al lui CTP ca mostra de luciditate. Reactia mea din postul precedent e […]

    CC si CNSAS « GT’s

    Februarie 5, 2008 at 2:50 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: