Interactiuni

Fraiereala uninominalului

leave a comment »

Despre asa-zisul uninominal puteti citi aici.

De ce mi se pare o fraiereala? Hai sa va spun, desi sint putin cam catranit, intrucit (a cita oara?) simt ca iarasi sint luat drept prost de parlamentarii nostri:

1) Exista un singur tur de scrutin. Nu este ales direct decit deputatul sau senatorul care cistiga 50% plus un vot intr-o circumscriptie. Cu alte cuvinte, mai nimeni nu va fi ales direct. Iar dintre cei alesi direct, aia putini, majoritatea vor fi vedete din lumea muzicii populare, sportului, showbiz-ului etc. Chiar as propune-o inca de pe acum pe Andreea Marin ca senator de Iasi – ca la citi barbati frustrati sint in bunul meu oras provincial, sigur ia din prima peste „50 % plus un vot”. Va sfatuiesc, pe de alta parte, sa va obisnuiti cu ideea ca pe linga Ion Dolanescu, Leonida Lari et Co., veti fi reprezentati si de Guta, Adrian Minune, Anghel Iordanescu (pardon, asta deja e senator!), etc. Adica, nu-i asa, sa ne votam fii orasului!

2) In al doilea rind, cei care nu sint alesi direct (cei multi, foarte multi!) sint alesi pe liste. Logic, nu? Adica redistribuire in functie de un alambicat calcul pe care un biet filosof ca mine nu il pricepe tocmai complet. Ca atare, in majoritatea cazurilor, pe linga cei putini manelisti si cintareti de populara ori sportivi, vom avea tot „no name”-uri precum Diana Tusa sau Gabriela Cretu alese pe liste de partid – a, cine sint Diana Tusa si Gabriela Cretu, daca sint sau senatori sau deputati, si daca da, in care circumscriptii au fost alese sau vor candida? Pai vedeti, tocmai despre asta vorbeam 🙂

3) Fiti atenti aici, monument de prostie: „Pragul electoral pentru partide este de 5%; exista si un prag alternativ care da dreptul de a accede in Parlament partidelor care nu au facut pragul electoral, dar au candidati cistigatori in 6 colegii uninominale la Camera si in 3 colegii uninominale la Senat”. Adica cum? Ai cistigat un colegiu, dar nu intri in Parlament pentru ca partidul tau nu a facut un scor indestulator? Si atunci nu este asta discriminare fata de independenti? Pe de alta parte, daca Partidul Fraierilor din Romania (din care fac si eu parte) cistiga un singur mandat de senator direct in toata tara, atunci se cheama ca partidul asta a intrat in parlament, din moment ce are deja un reprezentant acolo, nu? Pai atunci, la ce bun prevederea respectiva?

4) „In proportie de 95% se pastreaza acelasi numar de mandate existent la alegerile din 2004”. Zau? Si tot nu imi explica nimeni ce facem cu turma asta de senatori si deputati la o tara asa mica? Pai daca asta era proportia in State, le trebuiau vreo doua orase ca sa incapa numai administratia americana…. A, si mai poate sa ii explice cineva fraierului de mine la ce ne trebuie doua camere?

5) Ia luati de aici: „In premiera, romanii cu domiciliu in strainatate isi aleg – dintre ei – patru deputati si doi senatori”. Aha. Deci cei doi romani din statul Butan vor trebui sa aleaga intre Tony Popescu din Canada si Mbeki Taralunga din Africa de Sud??? De ce nu se socoate, soro, si aici un anumit numar de deputati si senatori pe diferite regiuni ale globului si in functie de numarul de romani din fiecare tara sau regiune? Sus-numitul Mbeki poate reprezenta romanii din Africa, par „egzamplu”, dar nu vad de ce l-ar vota Mos Ion Roata von Audi din Germania

6) „Presedintii de Consilii Judetene se aleg prin vot uninominal intr-un singur tur de scrutin, cistigator fiind declarat cel care obtine majoritatea simpla.” Aha, atentie: sa spunem ca la Iasi reinvie Partidul Moldovenilor (doar a revenit Simirad, nu-i asa?!). Acuma, sa presupunem ca Partidul Fraierilor (pe care cu onor il conduc) cistiga, numai el, toate locurile din Consiliul Judetean. Dar io-te ca, multumita noului sistem, iesenii nostri dragi il voteaza pe neica Simirad presedinte. Si atunci, fratilor, sa vedeti blocaj la moldoveni, mai ceva decit in in consiliul local al Primariei Bucuresti pe vremea primarului Basescu si a consiliului dominat de PSD!

Si ar mai fi si altele, dar ma opresc. Nu vreau sa imi stric toti neuronii, atitia citi mi-au ramas. Nu de alta, dar va trebui sa ii pun tare de tot la munca, atunci cind o sa ma intreb, anul asta, cu cine naiba votez?

In ceea ce priveste nominalul, intr-adevar, avem mare nevoie de el. Dar cred ca ala cu doua tururi de scrutin era mai bun, desi nu imi place deloc sa fiu de acord cu Basescu…

Written by Andrei Stavilă

Martie 4, 2008 la 10:49 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: