Archive for aprilie 2008

Milan Kundera, animal love, and humanity’s fundamental debacle

leave a comment »

Milan Kundera is one of my dearest writers. Because in the last days I had a debate with two of my friends about the street dogs in Romania, I want to end the debate with an extensive quote taken from „The Unbearable Lightness of Being”. Please do read this. The quote is taken from here, and you can find it on pp. 289-290

The first years following the Russian invasion could not yet be char­acterized as a reign of terror. Because practically no one in the entire nation agreed with the occupation regime, the Russians had to ferret out the few exceptions and push them into power. But where could they look? All faith in Communism and love for Russia was dead. So they sought people who wished to get back at life for something, people with revenge on the brain. Then they had to focus, cultivate, and maintain those people’s aggressiveness, give them a temporary substitute to practice on. The substitute they lit upon was animals.

All at once the papers started coming out with cycles of features and organized letters-to-the-editor campaigns demand­ing, for example, the extermination of all pigeons within city limits. And the pigeons would be exterminated. But the major drive was directed against dogs. People were still disconsolate over the catastrophe of the occupation, but radio, television, and the press went on and on about dogs: how they soil our streets and parks, endanger our children’s health, fulfill no use­ful function, yet must be fed. They whipped up such a psychotic fever that Tereza had been afraid that the crazed mob would do harm to Karenin. Only after a year did the accumulated malice (which until then had been vented, for the sake of training, on animals) find its true goal: people. People started being re­moved from their jobs, arrested, put on trial. At last the animals could breathe freely.

Tereza kept stroking Karenin’s head, which was quietly resting in her lap, while something like the following ran through her mind: There’s no particular merit in being nice to one’s fellow man. She had to treat the other villagers decently, because otherwise she couldn’t live there. Even with Tomas, she was obliged to behave lovingly because she needed him. We can never establish with certainty what part of our relations with others is the result of our emotions—love, antipathy, char­ity, or malice—and what part is predetermined by the constant power play among individuals.

True human goodness, in all its purity and freedom, can come to the fore only when its recipient has no power. Man­kind’s true moral test, its fundamental test (which lies deeply buried from view), consists of its attitude towards those who are at its mercy: animals. And in this respect mankind has suffered a fundamental debacle, a debacle so fundamental that all others stem from it.

One of the heifers had made friends with Tereza. The heifer would stop and stare at her with her big brown eyes. Tereza knew her. She called her Marketa. She would have been happy to give all her heifers names, but she was unable to. There were too many of them. Not so long before, forty years or so, all the cows in the village had names. (And if having a name is a sign of having a soul, I can say that they had souls despite Descartes.) But then the villages were turned into a large collective factory, and the cows began spending all their lives in the five square feet set aside for them in their cow sheds. From that time on, they have had no names and become mere machinae animatae. The world has proved Descartes cor­rect.

Tereza keeps appearing before my eyes. I see her sitting on the stump petting Karenin’s head and ruminating on mankind’s debacles. Another image also comes to mind: Nietzsche leaving his hotel in Turin. Seeing a horse and a coachman beating it with a whip, Nietzsche went up to the horse and, before the coachman’s very eyes, put his arms around the horse’s neck and burst into tears.

That took place in 1889, when Nietzsche, too, had re­moved himself from the world of people. In other words, it was at the time when his mental illness had just erupted. But for that very reason I feel his gesture has broad implications:

Nietzsche was trying to apologize to the horse for Descartes. His lunacy (that is, his final break with mankind) began at the very moment he burst into tears over the horse.

And that is the Nietzsche I love, just as I love Tereza with the mortally ill dog resting his head in her lap. I see them one next to the other: both stepping down from the road along which mankind, „the master and proprietor of nature,” marches onward.”

Written by Andrei Stavilă

aprilie 7, 2008 at 12:32 pm

Olga: ghiciti personajul

with 7 comments

Va rog sa giciti care este Olga dintre urmatoarele variante (click pe poze pentru a le mari):

1. Care e Olga si care e porcul?

2. Care e Olga si care e urangutanul?

3. Care e Olga si care e Shar-Pei?

4. Care e Olga, care e hipopotam?

[Copyright: the two pictures with the orangutans are taken from here and from here. The pictures of different Shar-Peis are taken from here. The other pictures are mine. The animals (except Olga, the orangutans and Shar Peis) live in the Budapest Zoo]

Written by Andrei Stavilă

aprilie 5, 2008 at 11:09 pm

Despre ciinii maidanezi si incalzirea globala (A Debate About Street Dogs II)

with 12 comments

UPDATE (08.04.2008). Despre torturarea ciinilor in Romania cititi pe site-ul PRO TV aici.

Fiind in sesiune, nu prea am timp de scris pe blog. Dar vreau sa mentionez doua lucruri:

1. Am avut o dezbatere cu George si Stefan aici. Ei sustin ca Romania cheltuie prea mult pe ciinii vagabonzi, si daca am macelarii toti vagabonzii am reusi sa scoatem din mizerie copiii strazii, oferindu-le nu numai un viitor luminos, ci si noi cai catre civilizatie si progres. Dar acest viitor si acest progres este stavilit de banii pe care ii cheltuim pe ciini.

Eu, in schimb, spuneam ca este o falsa problema (ba mai mult, lipsita de bun simt alaturarea problemei copiilor strazii de problema ciinilor vagabonzi, pentru a obtine un puternic efect retoric). Spuneam ca am putea sa avem bani pentru institutionalizarea ciinilor, dar si pentru salvarea copiilor. Tot ceea ce ar fi necesar pentru acest lucru este eliminarea coruptiei si putina decenta cu banul public: senatorii sa cumpere Loganuri in loc de Audi si Mercedes-uri, dineurile sa fie mai de bun simt, artificiile de Anul Nou sa fie oferite (din diverse motive) din fonduri private, etc. Iata aici un exemplu. De parca mincarurile mai mult sau mai putin romanesti nu ar fi fost de ajuns (sarmale cu mamaliguta, chiftelute, ciorba de burta, etc.), Basescovici a oferit invitatilor sai o masa absolut mirlaneasca si nesimtita – cu tot felul de bunatati de lux (notati ca asta o spun eu, un liberal convins). Totul din BANI PUBLICI (adica nesimtitul hahait nu a platit asta din buzunarul lui) – adica si din taxa platita din pensiile bunicii si mamei mele. Ma intreb cit o fi costat si cita fasole ar fi putut sa manince copii strazii din acei bani. Ah, scuze, am uitat – problema copiilor strazii si a fondurilor necesare pentru ei o rezolvam macelarind ciinii.

2. Il auzisem pe Presedintele Cehiei spunind intr-un interviu la BBC ca incalzirea globala (adevarata sau nu) e transformata intr-o ideologie tot mai opresiva, asemenea comunismului. L-am crezut nebun atunci, dar iata un articol interesant aici. Nu ma pricep, asa ca va las pe voi sa-mi spuneti ce parere aveti.

Written by Andrei Stavilă

aprilie 5, 2008 at 10:03 pm


with 2 comments

Am primit de la Raluca o leapsa: „Ce ai face in viata daca ai sti de la bun inceput ca nu ai sa o dai in bara vreodata?

Desi sint liberal si sustin economia de piata, desi nu prea am multe idei de stinga in singele meu, totusi, daca as sti ca nu o sa o dau in bara vreodata, as dori sa fi fost primul ministru al Romaniei imediat dupa Revolutie. As fi privatizat toate marile intreprinderi pe un singur leu (bineinteles, cu conditiile de rigoare: cel ce cumpara nu are voie sa disponibilizeze decit un anumit procent de muncitori pe an, trebuie sa investeasca X milioane dolari pe ani, etc.). As fi pastrat CAP-urile: oamenii aveau dreptul la pamintul lor (i.e. aveau dreptul la profit, dar nu aveau dreptul sa iasa din CAP un timp). As fi implementat Declaratia de la Timisoara. Si multe altele.

De asemenea, as dori sa fi fost rectorul universitatii Cuza din Iasi, si as fi dorit sa fi avut sustinere din partea Senatului, in asa fel incit sa pot implementa anumite decizii (concursuri corecte pe posturi, promovare pe merit, aducerea curriculum-ului la standarde europene, etc.).

Recunosc: as fi inceput si o afacere, care sa imi fi asigurat un trai decent (casa, masina, calatorii in strainatate si atit. Nu case de vacante, barcute pe Dunare si alte prostii).

Si as fi scris mult in etica si filosofie politica (petru ca nu as fi dat-o in bara!).

Cam asta ar fi. Dau leapsa acum lui Stefan, George si Iulian.

Written by Andrei Stavilă

aprilie 4, 2008 at 8:51 pm

Publicat în Altele

Tagged with

E deja tautologic: romanul e mirlan. Si-i place.

with 14 comments

Ma asteptam ca presedintele-jucator-arbitru-marinar Bashinescovici sa faca din nou gafe legate de intilnirea NATO – dar nu ma gindeam ca poate fi capabil si de mirlanie diplomatica. Deocamdata am vinat trei asemenea mirlanii, care ne implica pe noi toti, ca romani. Dar stati nitel, summit-ul e abia la inceput… Deci:

1) Nici n-au aterizat bine la Bucuresti membrii de rang inalt, ca Hahaitul natiunii a si comis-o: cica el n-are nici in clin nici in mineca cu Rusia, il doare in fund de Putin (nu el l-a invitat, ci fraierul de Jaap de Hoop Scheffer), si nici nu are de gind sa imbunatateasca relatiile cu „Marele Urs”. Presa l-a taxat imediat: Presedintele Basescu a anuntat esecul summitului NATO. Asa deci. Romania plateste cel mai mare pret din regiune pentru gazul rusesc (tocmai pentru ca e singura cu dureri in partile moi in ceea ce priveste relatia cu Rusia), da’ ce-l doare (sic!) muschii lui pe Basescu, nu? Discutiile Aliantei nu au inceput, dar Basescul nostru, roman dat dracului, stie deja concluziile si are exact in fata ochilor strategia NATO si UE fata de Rusia. Frumos, n-am ce zice. Acum, ca e sub umbrela NATO, romanasul nostru prezidential latra ascutit la urs ca un peckinez aparat din spate de un Dog German. Dar cind uriasul nu era in spate, din cite imi amintesc eu, potaia schelalaia…

2) Nici n-au venit ucrainienii, care se prea poate sa fie invitati sa intre in planul de aderare NATO, ca Basescovici si incepe sa se mitiie de cit de rau au facut tarii fostii conducatori, care au semnat un tratat ce-i drept deloc placut noua cu Ucraina. Dar de ce l-a apucat acum? Si oare nu chiar dumnealui era membru in guvernul care a parafat tratatul? A spus atunci ceva? A avut ceva de spus cind a imprumutat culorile politice si ideea revolutiei portocalii de la ucrainieni, si cind indemna romanii sa ia exemplul vecinilor nostri? Nu – o spune acum, inainte de summitul NATO, uitind ca aveam nevoie de acest tratat pentru aderarea NATO si UE, uitind ca in doua zile va fi coleg de Alianta cu Ucraina. (cititi articolul din Romania Libera aici; cititi de asemenea reactia fostului ministru ucrainian de afaceri externe, Boris Tarasiuk, aici).

3) Dar cea mai mare mirlanie dipomatica vine acum. Luind exemplul mirlanesc al altor tari ex-sovietice si actuale membre UE, Bashinelul a convenit cu Sindromul Down Dabal Iu Bush Cel Mic demararea negocierilor bilaterale pentru eliminarea vizelor de care au nevoie romanii pentru a intra in SUA. Very nice. Deci abia am intrat in UE, deci UE tot anunta ca tarile membre trebuie sa actioneze impreuna (ce de aia au intrat in UE), deci negocierile ar trebui sa se poarte intre UE si SUA – dara iacata unele state, de altfel foarte guralive in UE, cum ar fi Polonia, punindu-se Gica Contra. Au dorit sa intre in Uniune pentru a se bucura de privilegii – dar de indatoriri au cam uitat. Tare rau imi pare ca aderarea UE este un proces ireversibil. Tare rau imi pare ca institutiile UE sint atit de greu de urnit la nivel decizional. Tare rau imi pare ca nu exista sanctiuni in cadrul UE pentru membrii care o iau razna. Temerile vechilor europeni s-au adeverit: aderarea tarilor ex-sovietice creeaza mai multe probleme decit rezolva. Da, vechea UE trebuia mai intii sa se reformeze din radacini, si abia apoi sa accepte mirlanii din est. In felul asta le puteau da cite un dupac de fiecare data cind faceau o prostie. Dar n-au facut-o, si acuma platesc: nu pot decit sa ridice din umeri si sa priveasca cum fostele tari ex-sovietice, desi membre UE, trec peste mecanismele UE si sprijina SUA impotriva intereselor Europei. Dar nu-i nimic, cel putin noi sintem obisnuiti sa ne tradam aliatii, nu-i asa? Am facut-o in primul razboi mondial, am facut-o in al doilea, si parca ne era dor sa o mai facem o data. E treaba lor, a vechilor europeni, daca nu s-au invatat cum sintem, nu-i asa? (cititi articolul din Cotidianul aici)

Si cum tot fac destul de des drumul Iasi-Budapesta, si vad minunatiile si frumusetuile acestei tari, imi vine sa spun cu ciuda, a nu stiu cita oara: frumoasa tara, pacat ca e locuita!

Written by Andrei Stavilă

aprilie 2, 2008 at 4:33 pm