Interactiuni

Archive for mai 2008

Harley Davidson – A Histoy of Beauty

with 2 comments

Generally, I hate malls – but today I’ve spent some hours in the Arkad Mall (Ors Vezer Tere, Budapest) just looking at 16 extraordinary Harley Davidson motor bikes.

Just two examples: the first picture shows probably one of the first Harleys, made in 1918. The second shows the Harley used in the movie „Easy Rider”:

More pictures here. Enjoy!

Reclame

Written by Andrei Stavilă

mai 20, 2008 at 9:16 pm

Romanu si Muzeu’, baba si mitraliera

with 9 comments

Romania, privita cu detasare, ramine eterna si fascinanta. Daca te implici, te apuca plinsul cu sughituri si risete isterice. Iaca alt moment.

Pregatiti-va cafeaua, luati pozitia ginditorului de la Pocreaca si raspundeti a la Robingo: care-i legatura intre roman si muzeu? Va zic eu: nici una. Adica romulanu’ are muzee, dar ori a uitat de ele de pe vremea bunicului, ori isi aminteste doar atunci cind vrea sa se laude si el cu ceva din batatura sa. Nu, serios: citi romani ati vazut intr-un muzeu de istorie naturala, sau de istoria literaturii, sau de arta contemporana? Va spun eu (iarasi): numarul lor se afla aritmetic, prin operatia de adunare a numarulului specialistilor din fiecare domeniu, care scriu / creeaza pentru cercul lor mic si inchis, plus zero. Adica pentru cultura in general si muzee in particular, in Romania nu exista public. Daca eu ma indragostesc si in seconda doi ii propun iubitei sa o scot la muzeu, in secunda trei afla toata urbea ce bleg si fraier sint.

Exista, desigur, o exceptie. Pardon, doua. Primo: cumperi ceva scump iubitei (neaparat din mall), o duci intr-un club si dupa aia, ca sa pregatesti terenul nuptial, o scoti cu bemveu’ la un cenaclu de poezie, ca sa vada fatuca cit de cult si sensibil esti tu, minca-ti-as. Due: daca nu esti chiar asa sensibil, o duci la muzeul taranului roman – nu ca sa o faci taranca, ci pentru a-i cumpara o ie „facuta de mina” si mai usor descheiabila (tehnologia siretului nu da gres nicicind).

In rest, repet: romanu’ si muzeu’, baba si mitraliera.

Dar iacata cum capitalismul scoate din romulan cultura prin toate gauricile fizice si sufletesti. Se ia deci o idee frantuzeasca, se altoieste pe plaiuri romanesti. Apoi citeva ziare si televiziuni mesteca bine maglavaisul, dar cu atentie, sa nu se taie. Se face reclama: e moca la muzeu, ba! E toata noaptea, sa moara mama. Hai ca merge si frate-miu cu blonda lui, vino si tu. E de bon ton, carevasazica. Adica spune la televizor, e moca, toata lumea merge si noi nu?!

Si bunul meu ginditor de la Pocreaca zice asa: ca persoanele care au facut ditamai cozile la muzeele din Romania noaptea trecuta n-au habar de cultura nici cit radical din creierul scazut la foc mic, dar au mers pentru ca e un eveniment monden. Ca aceleasi persoane, care s-au batut cu jandarmii ca nu mai apucau sa intre moca la MNAC, n-au nici cea mai mica idee ca biletul la un muzeu costa de doua ori mai ieftin decit o bere cumparata in clubul de fite la care merg zilnic. Au mers bietii natarai pentru ca e la moda, pentru ca s-a dat la televizor, pentru ca e moca, pentru ca asa face lumea. Pariu ca 90 la suta dintre ei nu au fost la un muzeu nici o singura data in ultimii zece ani? Si pariu ca mai mult de jumate au intrat pentru prima oara intr-un muzeu?

Ginditorul meu drag de la Pocreaca plinge cu un ochi, si cu altul ride. Dar se ridica repede, isi ia sapa si pleaca sa se ocupe si el de cultura. De cultura vitei de vie.

Stirea pe larg, aici. Cozile din fata muzeelor pot fi vazute pe blogul Ralucai, aici.

[Nota: nu vreau sa fiu inteles gresit. „Noaptea muzeelor” e o idee buna, mai ales pentru cei care, in strainatate, nu isi permi sa dea intre 10 si 20 de euro pe o intrare la muzeu. De pilda, la un muzeu al comunismului din Budapesta – de fapt, un parc unde s-au aruncat vechile statui comuniste – intrarea costa cam 14 euro, ceea ce e cam multisor. Deci e bine sa poti intra la un moment dat gratis. Dar in Romania, unde, cu putine exceptii, intrarea la muzee costa cam cit o bere Tuborg la o terasa, nu vad sensul acestei actiuni. Mai ales ca, prin modul de mediatizare si prin modul in care a fost administrat, acest eveniment, departe de a fi unul cultural, a semanat mai degraba cu un circ trist]

Written by Andrei Stavilă

mai 18, 2008 at 5:06 pm

The best condemnation of the communist ideology

leave a comment »

Probably the best condemnation of the communist ideology I ever heard of is contained in the following quote, taken from the movie Enemy at the Gates (2001, Director: Jean-Jacques Annaud; writers: Jean-Jacques Annaud and Alain Godard). When he thinks that Tania is dead, Danilo tells Vassili:

„I’ve benn such a fool, Vassili. Man will always be man. There is no new man. We tried so hard to create a society that was equal, where there’d be nothing to envy your neighbor. But there’s always something to envy. A smile… a friendship… Something you don’t have and want to appropriate. In this world – even a Soviet one – there will aways be rich and poor. Rich in gifts… poor in gifts. Rich in love… poor in love”.

Written by Andrei Stavilă

mai 17, 2008 at 6:05 pm

Meet one of my favourite characters: Kermit the Frog

leave a comment »

Kermit singing „It’s not easy being green”:

http://www.youtube.com/watch?v=hpiIWMWWVco

Kermit in duet with Kylie Minogue: „Especially for you”:

http://www.youtube.com/watch?v=YLPA4UOOWP8

Written by Andrei Stavilă

mai 16, 2008 at 6:39 pm

Publicat în De risul curcilor

Tagged with

My Twin Brother in Russia

with 3 comments

Iulian found this picture. Indeed, this guy seems to be me 🙂 Thanks, Iuli!

Written by Andrei Stavilă

mai 13, 2008 at 9:45 am

La 600 de ani: mult Iasi. Si mult alcool.

with 16 comments

Cioran spunea undeva ca nu suporta Moldova; ca a fost la un moment dat in capitala ei pentru doua saptamini si, de plictis, a baut tot timpul. Mai recent, Goraj Bregovic declara aici ca de fiecare data cind vine in Iasi are o pofta nebuna de baut. De baut mult. Dany, cumnatul meu francez, nu bea in orasul sau natal, Lille – dar cind vine in Iasi rar se poate abtine. Despre mine, ce sa mai vorbesc… Dupa un concediu de Pasti prelungit la trei saptamini pe plaiuri moldovene, degeaba am tinut tot anul o riguroasa cura de slabire… bautura si mincarea multa mi-au pus burta la loc.

Si atunci, ma intreb: ce se intimpla? Ce-i cu Iasul asta? Raspunsul e unul simplu: Iasul e capitala Nimicului… Doresc sincer sa aflu de ce Raluca si Oana vorbesc cu mult drag de “Iasul meu”, vreau sincer sa inteleg ce m-ar putea determina si pe mine sa spun la fel. Dar nu gasesc nimic.

Iasi, capitala culturala? Sa fim seriosi. Care cultura? Monumentele uitate in paragina? Sit-urile arheologice descoperite si lasate de izbeliste? Muzeele terne, cu pietre si fluturi infipti cu ace in polistiren, invelite in cutii de sticla? Asa-zisele asociatii si reviste culturale, poate cu istorie bogata, dar actual construite de poeti si scriitori de mina a zecea? Universitatea plina de nulitati si clanuri de catedra? Palatul Culturii asaltat de viitorul Palas? Recent, Iasul mi-a aparut asa: un oras care fara universitate si studenti ar fi un oras falimentar; o urbe plina de supermarket-uri si mall-uri; un loc cu strazi pline de gropi si circulatie strangulata in cele mai fierbinti puncte; mult praf si mizerie; un oras condamnat in urma proiectului megaloman “Palas”.

Iasi, orasul oamenilor faini? Sa fim seriosi. Care oameni faini? Cei pe care-i vezi pe strada, imbracati tern si aproape uniform, fara umbra de zimbet pe buze? Intelectualii cu pretentii, fazi si lipsiti de creativitate, categorisiti pe grupuri standardizate, construite in functie de afinitatile personale? Cei care au ramas “profesionisti” in domeniul lor, doar pentru ca cei mai buni au migrat in alte parti? O analiza corecta si lucida in domeniul radiofonic o face chiar Raluca aici (vezi sfirsitul postului), dar analiza ei poate fi extinsa la intreaga plaja media si la orice alt domeniu de activitate. Citiva amici imi spuneau deunazi ca Iasul a devenit dusmanul concret al oricarui tip de creativitate…

Iasi, orasul amintirilor si al nostalgiei? Pentru mine, din acest punct de vedere Iasi inseamna doar dealul Copou: Parcul Copou, Gradina Botanica, liceele “Negruzzi” si “Ibraileanu”, strada Lascar Catargi. E de ajuns? Nu prea: locurile se schimba, si amintirile ramin nu impregnate in aceste locuri, ci in mintea mea. Iar nostalgia nu mi se pare un fundament bun al iubirii.

Iasul ramine pentru mine un oras care mi-a oferit citiva prieteni buni – mai toti plecati in alte zari. Un oras care mi-a dat citiva oameni dragi – si care, in pofida iubirii sau aprecierii mele m-au tratat cu suturi in partile moi, cotloanele sufletelor lor fiind mai murdare decit strazile orasului. O urbe plina de clanuri intelectuale si politice de mina a zecea, in interiorul carora nu poti intra decit daca pupi serios in aceleasi parti moi. Un oras in care murdaria, plictisul, uritenia si nimicul au ajuns elementele definitorii…

Deci, dragele mele Oana si Raluca, va provoc nu atit sa ma criticati – cit sa imi dati motive reale (sau macar sa imi dati motivele voastre), pentru care cineva ar trebui sa vorbeasca despre Iasi ca despre “orasul meu drag”…

Intrind in Ungaria, am vazut o groaza de batrini prin sate, si o groaza de tineri pe podurile suspendate deasupra autostrazii salutind bucurosi masinile care treceau prin dreptul lor. Si parca toata incrincenarea, rautatea si nesimtirea ce m-au asaltat in Romania au disparut brusc, neprimind viza de Ungaria.

Odata reintors in Budapesta, am rasuflat usurat. Nu o spun cu rautate, ci doar cu o senzatie ciudata de liniste si normalitate: am simtit ca am revenit ACASA. Pentru ca, pentru mine, Budapesta (si poate, mai mult, Konstanz) vor insemna intotdeauna ACASA. Iasul e urbea in care ma duc de nevoie, si asta pentru ca nu exista alta posibilitate de a-i intilni pe putinii oameni dragi care mi-au ramas acolo, sau care vin acolo in aceeasi perioada.

Ernesto Sabato, Animal Love, and the Meaning of Our Existence

with 2 comments

The quote is taken from Ernesto Sabato’s masterpiece, „On Heroes and Tombs” and it is in Romanian translation:

“Iar cînd ajungea aici, cînd i se părea că nimic nu mai are sens, dădea peste vreun cîine fără stăpîn, înfometat si dornic de mîngîieri, cu micul lui destin (tot atît de mic ca si el si ca mica lui inimă care va rezista vitează pînă la sfîrsit, apărînd viata aceea mititică si umilă ca dintr-o fortăreată în miniatură) si atunci, culegîndu-l de pe străzi, ducîndu-l la un culcus improvizat unde cel putin să nu-i fie frig, dîndu-i ceva să mănînce, devenind sensul existentei vietătii aceleia mici, ceva mai enigmatic dar mai puternic decît filosofia îl făcea să confere din nou un sens propriei lui existente. Ca doi dezmosteniti ai soartei, care în mijlocul singurătătii se culcă unul lîngă altul pentru a se încălzi.”

[Ernesto Sabato, “Despre eroi si morminte”, Ed. Univers, Bucuresti, 1997, p. 150]