Interactiuni

Archive for August 2008

Tinutul Secuiesc fata cu autonomia. Raspuns lui Alex

with 8 comments

Acest post i se datoreaza (si ii este dedicat) in primul rind cititorului meu Alex, si constituie rezultatul incercarii de a raspunde unei importante provocari ridicate de el intr-un comentariu la postul meu anterior (vezi postul: „Rusia vs. Georgia: davai ceas, davai palton”).

Doua precizari initiale. In primul rind, trebuie sa imi cer scuze pentru lipsa promptitudinii in ceea ce priveste raspunsul meu. Momentan ma aflu intr-un sat din Vaslui, conexiunea net e groaznica si site-ul wordpress este, din motive care ma depasesc, aproape inaccesibil. In al doilea rind, ma bucur sa il vad pe Alex din nou activ pe blog. Nu de alta, dar, asa cum am mai spus, rar gasesti oameni care sa critice in mod rational si fara isterie. Iar atunci cind iti gasesti astfel de critici, cel mai cuminte lucru este sa ii pastrezi.

Alex nu accepta foarte usor opinia mea, conform careia asa-zisul „Tinut Secuiesc” (la fel ca si Kosovo, Abhazia, Osetia de Sud si Transnistria) are dreptul de autoguvernare. Alex ma intreaba: „Explica-mi te rog de ce un locuitor de etnie maghiara al Harghitei de exemplu are dreptul la autoguvernare daca vrea si un locuitor de etnie maghiara al Clujului nu. De ce un locuitor de etnie romana al Covasnei de exemplu (unde romanii sunt 20%) nu are dreptul la autoguvernare daca un locuitor de etnie maghiara al Covasnei decide asa. In fine explica-mi te rog de ce eu ca cetatean roman nu am dreptul la autoguvernare in localitatea mea daca nu imi convine conducerea de la Bucuresti (sa presupunem ca am votat cu opozitia la ultimele alegeri) si nici conducerea judetului, pe cand un cetatean roman de alta etnie are dreptul daca el decide ca nu-i plac “miticii”.”.

Cred ca raspunsul la intrebarea lui Alex ar trebui sa fie un rezultat combinat al ideilor provenite din doua cimpuri distincte ale filosofiei politice :

1) domeniul numit „political obligation”. Intrebarea principala a acestei teme e urmatoarea: De ce legile statului meu au autoritate asupra mea? De ce sint obligat sa respect legile unui stat guvernat de un regim pe care eu nu il accept?

Unii au incercat sa raspunda la aceste intrebari, si s-au dat mai multe raspunsuri. Ofer in continuare doar citeva: a) sint obligat sa respect legile unui stat atita timp cit eu mi-am dat consimtamintul sa traiesc in acest stat, fie si prin simplu fapt ca traiesc in acest stat, ca nu vreau sa emigrez (principiul consimtamintului); b) sint obligat sa respect legile statului care mi-a oferit anumite bunuri si facilitati, precum educatia, salariul minim garantat etc. (principiul fair-play-ului); c) sint obligat sa respect legile unui stat, atita timp cit acele legi sint rezultatul unui proces democratic (principiul democratiei); etc.

Astazi, autorii din domeniu recunosc, in general, ca un singur principiu nu poate justifica intreaga problema a obligatiei politice. Ca atare, au inceput sa combine diverse principii. Personal, agreez o combinatie intre principiul consimtamintului si cel al democratiei. Cu alte cuvinte, sint obligat sa respect legile unui stat atita timp cit: a) am libertatea de a emigra; b) aleg (din varii motive) sa nu emigrez; c) statul este liberal-democratic (adica legile sint rezultatul unui proces democratic, si in plus beneficiez de un cumul de drepturi liberale precum dreptul de a vorbi liber, dreptul de a nu fi discriminat etc. – drepturi garantate prin constitutie si care, in consecinta, nu sint supuse votului popular).

2) Bine, veti spune, dar daca eu, cetatean roman, am asemenea obligatii fata de statul roman (indiferent pe ce principii le bazam), atunci aceeasi obligatie o au si ungurii (evident ca nu e nici o diferenta intre secui si unguri, Alex) din Transilvania, si ei tot cetateni romani. Eu de ce trebuie sa respect legile statului roman, iar ei nu? De ce ar trebui ei sa aiba dreptul de a incalca legile si a se autoguverna?

Imi este greu sa dau un raspuns aici, pentru ca intram in a doua tema de filosofie politica, una pe care deocamdata nu o stapinesc. E vorba de tema secesiunilor. Intrebarea principala a acestui subiect este: au anumite grupuri drept de secesiune – si daca da, ce fel de grupuri si ce tipuri de secesiune? Aici se vorbeste, printre altele, si de conditiile de principiu pe care trebuie sa le indeplineasca un grup pentru a avea dreptul la secesiune (grupul trebuie sa fie majoritar – o majoritate mare, evident – , sa se guverneze democratic, etc.).

Asa ca prefer sa nu intru in aceasta tema pe care nu o cunosc. Haideti sa judecam cu propria noastra minte. Sa luam exemplul Kosovo, care e mai putin sensibil pentru romani decit exemplul Tinutului Secuiesc.

In Kosovo exista o populatie de aproximativ 90 % albanezi si aproximativ 10 % sirbi. Exista un argument principal pro si unul principal contra secesiunii Kosovo. Le prezint intr-o forma mult simplificata. Argumentul contra: Kosovo e o regiune istorica a statului national sirb, e chiar leaganul civilizatiei sirbe. Argumentul pro: Kosovo e populat actualmente de o populatie majoritara de 90 la suta albanezi, o populatie ce doreste sa se autoguverneze, si sa nu fie guvernata de un alt stat etnic.

Acum, mie mi se pare ca argumentul „istoric” trebuie sa paleasca in fata argumentului „uman”. O fi Kosovo parte a Serbiei – dar vorbim totusi de oameni actuali, cu vieti si dorinte proprii. Iar daca una dintre cele mai arzatoare, una dintre cele mai capitale dorinte ale lor este autoguvernarea, nu vad de ce ar trebui sa le fie refuzata, cel putin atita timp cit indeplinesc o suma de conditii ale secesiunii (suma de conditii ce ar trebui aprobata, sa spunem, de Natiunile Unite).

La fel si cu Tinutul Secuiesc. Nu stiu exact care este proportia de maghiari si romani, dar cred ca este una destul de covirsitoare (in favoarea maghiarilor) care sa justifice, alaturi de indeplinirea altor conditii, secesiunea. Un roman din Covasna sau un maghiar din Cluj nu pot avea (deocamdata) acest drept, intrucit etniile reprezentate de ei nu indeplinesc conditiile respective – cel putin nu indeplinesc criteriul majoritatii.

Cred ca, in acest fel, asa-zisul „conflict” roman-maghiar si-ar demonstra caracterul de cea mai mare farsa din istoria relatiilor inter-etnice din Romania.

Numai ca nu trebuie sa uitam aici un lucru extrem de important, si anume viziunea pe care o avem fiecare dintre noi asupra Europei, si asupra chestiunii autoguvernarii in cadrul constructiei europene.

Personal prefer o Europa a regiunilor (Europe des regions) decit o Europa a statelor (Europe des patries). Daca vreti, deci, un fel de federalizare de tip german, unde fiecare land are propriul sau parlament, deci se autoguverneaza, exceptind anumite chestiuni de politica externa, aparare, servicii sociale, etc. – lucruri care tin de guvernul central. Daca, deci, lasam la o parte principiul statului national, etnic si unitar (o frauda, o crima, o mare pacaleala, un construct fals, o iluzie, o absurditate gaunoasa care a facut miliarde de victime in ultimele trei secole) si daca aplicam principiul „Europei regiunilor”, atunci o eventuala „secesiune” administrativa a asa-zisului Tinut Secuiesc, sau a Olteniei 🙂 [in cadrul Europei unite] nu e cu nimic mai grava decit „secesiunea” administrativa a landului Baden-Wurtemberg in Germania.

Putem merge mai departe si putem gindi intregul glob politic in acest fel (stiu, ideea e naiva, dar in nici un caz irationala sau utopica – „you may say that I’m a dreamer / but I’m not the only one…”).

Stiu, oamenii sint prea putin rationali si prea putin doritori de schimbari radicale, fie ele schimbari in bine. Iata, de exemplu, cit de usor a murit promitatorul proiect al constitutiei europene. Sa nu uitam insa ca si proiectul unei Europe unite, propus de nimeni altul decit Immanuel Kant in urma cu 300 de ani, a avut nevoie de atita amar de timp pentru a-si demonstra macar viabilitatea. Sper ca, in timp, ceea ce propun eu aici (inclusiv constitutia europeana) va deveni realitate. Este unul dintre motivele care imi fac atit de draga filosofia si teoria politica.

Rusia vs. Georgia: „davai ceas, davai palton”

with 2 comments

Ca si cum razboiul ruso-georgian in sine nu ar fi fost destul de oribil si absurd, reporterii de pe linia frontului ne transmit snoave menite a ne asigura, daca mai era nevoie, de imuabilitatea paradisiaca a spiritului absolut rus. Soldatii rusi fura, fura de rup pe oriunde trec. Daca insa acum saizeci de ani se limitau la ceasurile si paltoanele amarastenilor, acum au trecut la calculatoare, materiale de constructie, si chiar… ochelari de soare.

Dar, desigur, asta e doar o interpretare, una capitalist-imperialista. De fapt, georgienilor, „Putin si poporul rus libertatea le-a adus”. Intre „davai”-ul din al doilea razboi mondial si „pax rusiana” mileniului trei, libertatea in Caucaz se traduce prin dreptul sfint de a fi umilit, furat, violat, ucis.

Doua momente imi staruie in minte. Primo: a doua descalecare a lui Putin, ales cu voturile a peste 80 la suta din populatie. Secundo: studentul rus idiot de la CEU – Gender Studies, care acum doi ani imi explica cit de mult il iubesc ei pe tzarul Putin.

Dar cind Soljenitin insusi l-a ridicat in slavi pe noul tatuc al natiunii, cind Mihalkov insusi compune filme de propaganda menite a-l insfinti pe tzar, la ce sa te astepti de la un popor de mujici imbuibati cu vodca, care pupa cu iubire cizma ce-i zdrobeste? Ce sa ceri de la o populatie care accepta senina crime ordonate de stat, mortile unui Litvinenko sau a unei Politkovskaia? Poporul rus imi face greata.

Solutia crizei e simpla. Rusii nu au ce cauta pe teritoriul Georgiei. Georgia insasi nu are dreptul sa atace vreuna din regiunile separatiste. Argumentele istorice de gen „stat national si suveran” sint depasite si inutile. Orice grup care isi doreste autoguvernarea ar trebui sa detina de facto acest drept, indiferent ca regiunea se numeste Kosovo, Abhazia, Transnistria sau Tinutul Secuiesc. Intre „dreptul istoric” al statului national si dorinta indivizilor actuali, a te agata de abstractia istorica releva timpenia pura.

Si in aceste momente, capul plesuvo-cretin al „stralucitului” presedinte roman a mai produs o… „pasarica”. Citez: „Statul roman va sustine intotdeauna drepturile individuale, dar se opune ferm drepturilor colective”. Bravos, natiune! Halal sa-ti fie! Oricita diarie i-ar produce basescului si celor ca el, dreptul homosexualilor de a se casatori, sau dreptul unei colectivitati de a se autoguverna sint drepturi colective de care nimeni nu va mai putea, in viitorul apropiat, face abstactie.

Pina atunci insa, scrobitul politician european, deopotriva cu impotentul presedinte american, tremura-vor mult timp inca in fata soldatului rus cu palton si ceas, beat cui si indobitocit prin spalarea creierului. Si asta e cel mai tragic.

In final: doua fotografii care, pentru mine, simbolizeaza cel mai bine atit amenintarea grotesca a razboiului, cit si singurul mod in care poti ucide nazuinta catre libertate:

Sfirsitul primaverii de la Praga, 1968 (sursa: wikipedia)

„Rebelul necunoscut” incercind sa impiedice inaintarea tancurilor chinezesti – Piata Tiananmen, 1989 (sursa: wikipedia)

Vacanta de vara – editia 2008

with 7 comments

Privita pe scurt, vacanta mea de vara arata asa: trei saptamini in Franta (foarte frumos, dar foarte obositor si usturimi in talpi de la atita mers); nenumarate si interminabile vizite la diverse cabinete medicale cu bunica si cu Olga; colindatul farmaciilor; facutul cumparaturilor pentru diverse persoane, uneori ore intregi, alteori de mai multe ori pe zi (doar avem masina, nu?!); traseul obligatoriu Iasi-Laza si Laza-Iasi (de mai multe ori, evident); schimbatul acoperisului bunicii, cu tot ceea ce implica el (bani, muncitori, munca, mult zgomot, etc.); reparatii capitale si extinse la casa parintilor Alinei (idem); operatia articulatiei Olgai (foarte scumpa, si ore intregi pierdute cu pregatirea pre- si asistenta post-operatorie); schimbatul ochelarilor, care pur si simplu mi-au crapat in mina (foarte scumpi, si iar timp pierdut); schimbatul parbrizului masinii, multumita unor tiganusi care aruncau cu pietre dupa pere, pietre care au ricosat unde nu trebuia (multa alergatura intre politie, firma de asigurari si service; multe acte si formalitati; multi nervi si multa caldura); revizia la masina, plus RCA-ul si CASCO (multi, foarte multi bani si foarte multe acte si foarte mult timp pierdut); certuri cu persoane care la un moment dat mi-au fost dragi (multa nepasare acum); intilnirea cu oameni pe care am incercat din rasputeri sa ii evit (mult teatru, si un Iasi mult prea mic).

Am descoperit ca mai toti apropiatii nostri au doua idei preconcepute si riguros false: a) odata veniti in vacanta, nu mai avem absolut nimic de facut, asa ca sintem persoanele potrivite pentru a rezolva toate problemele celor doua familioane (extinse mult, dincolo de nucleul normal); b) la Budapesta nu am facut nimic, mai pe romaneste am frecat menta, asa ca ar fi si lipsit de bun simt – nu-i asa! – sa nu ne trezim dimineata la prima ora si sa nu muncim / umblam / rezolvam probleme pina seara tirziu.

Cum va imaginati, am avut timp de citit, scris si odihna de m-am (ne-am) spart.

Nu vreau sa intru in amanunte despre viata mea personala. Tot ce vreau sa subliniez este faptul ca, de citiva ani, venirea acasa echivaleaza pentru mine (si pentru Alina) cu drumul parcurs de un detinut catre esafod. Pentru noi, “acasa” inseamna, acum, Budapesta. Anul viitor va insemna, poate, altceva. Si “vacanta” inseamna timpul petrecut departe de Romania.

Pentru ca nici Iasul nu mai e ce a fost. Cum e normal, lucrurile se schimba, cladirile se innoiesc, locurile au o cu totul alta infatisare. “Garofita” a devenit “Aurora”: ce lipsa de imaginatie! “Zoiosul” a disparut, s-a transformat intr-un maidan plin de mizerii. Am incercat sa ma plimb prin locurile o data dragi – locuri in care am citit, m-am plimbat cu prietenii, am iubit, am baut, am plins. Acum locurile astea nu imi mai spun nimic. Mult, mult plictis. Si praf, si gunoi, si aglomeratie, si o sumedenie de coji de seminte pe trotuare. Si multa nesimtire a soferilor, a moldovenilor, a romanilor.

Si multa canicula. Cum poti citi sau scrie, cum iti poti stapini nervii cind esti lac de transpiratie? Am dus dorul orasului francez Lille, unde temperatura normala era de 19-20 de grade…

Si numai doua sau trei momente de bucurie, alaturi de prietenii dragi. Daca nu ar fi bunica mea, mersul meu la Iasi s-ar limita la o singura zi pe an: o vizita la mormintul bunicului dimineata, si eventual o bere fara alcool cu putinii membri ai familiei si prietenii care nu au putut veni ei la noi, sau cu care nu ne-am intilnit in alta parte (in timpul anului) dupa-amiaza. E mai mult decit de ajuns. Cioran, al carui mormint l-am vizitat cind am fost in Paris, spunea ca Moldova este o regiune imposibila. Nevoit sa stea in Iasi, capitala ei, pentru doua saptamini, si-ar fi pierdut mintile daca nu ar fi baut mult. Eu cred ca avea dreptate.

Written by Andrei Stavilă

August 15, 2008 at 7:13 am

Postat in Gânduri

Tagged with , , , , , ,