Interactiuni

Vacanta de vara – editia 2008

with 7 comments

Privita pe scurt, vacanta mea de vara arata asa: trei saptamini in Franta (foarte frumos, dar foarte obositor si usturimi in talpi de la atita mers); nenumarate si interminabile vizite la diverse cabinete medicale cu bunica si cu Olga; colindatul farmaciilor; facutul cumparaturilor pentru diverse persoane, uneori ore intregi, alteori de mai multe ori pe zi (doar avem masina, nu?!); traseul obligatoriu Iasi-Laza si Laza-Iasi (de mai multe ori, evident); schimbatul acoperisului bunicii, cu tot ceea ce implica el (bani, muncitori, munca, mult zgomot, etc.); reparatii capitale si extinse la casa parintilor Alinei (idem); operatia articulatiei Olgai (foarte scumpa, si ore intregi pierdute cu pregatirea pre- si asistenta post-operatorie); schimbatul ochelarilor, care pur si simplu mi-au crapat in mina (foarte scumpi, si iar timp pierdut); schimbatul parbrizului masinii, multumita unor tiganusi care aruncau cu pietre dupa pere, pietre care au ricosat unde nu trebuia (multa alergatura intre politie, firma de asigurari si service; multe acte si formalitati; multi nervi si multa caldura); revizia la masina, plus RCA-ul si CASCO (multi, foarte multi bani si foarte multe acte si foarte mult timp pierdut); certuri cu persoane care la un moment dat mi-au fost dragi (multa nepasare acum); intilnirea cu oameni pe care am incercat din rasputeri sa ii evit (mult teatru, si un Iasi mult prea mic).

Am descoperit ca mai toti apropiatii nostri au doua idei preconcepute si riguros false: a) odata veniti in vacanta, nu mai avem absolut nimic de facut, asa ca sintem persoanele potrivite pentru a rezolva toate problemele celor doua familioane (extinse mult, dincolo de nucleul normal); b) la Budapesta nu am facut nimic, mai pe romaneste am frecat menta, asa ca ar fi si lipsit de bun simt – nu-i asa! – sa nu ne trezim dimineata la prima ora si sa nu muncim / umblam / rezolvam probleme pina seara tirziu.

Cum va imaginati, am avut timp de citit, scris si odihna de m-am (ne-am) spart.

Nu vreau sa intru in amanunte despre viata mea personala. Tot ce vreau sa subliniez este faptul ca, de citiva ani, venirea acasa echivaleaza pentru mine (si pentru Alina) cu drumul parcurs de un detinut catre esafod. Pentru noi, “acasa” inseamna, acum, Budapesta. Anul viitor va insemna, poate, altceva. Si “vacanta” inseamna timpul petrecut departe de Romania.

Pentru ca nici Iasul nu mai e ce a fost. Cum e normal, lucrurile se schimba, cladirile se innoiesc, locurile au o cu totul alta infatisare. “Garofita” a devenit “Aurora”: ce lipsa de imaginatie! “Zoiosul” a disparut, s-a transformat intr-un maidan plin de mizerii. Am incercat sa ma plimb prin locurile o data dragi – locuri in care am citit, m-am plimbat cu prietenii, am iubit, am baut, am plins. Acum locurile astea nu imi mai spun nimic. Mult, mult plictis. Si praf, si gunoi, si aglomeratie, si o sumedenie de coji de seminte pe trotuare. Si multa nesimtire a soferilor, a moldovenilor, a romanilor.

Si multa canicula. Cum poti citi sau scrie, cum iti poti stapini nervii cind esti lac de transpiratie? Am dus dorul orasului francez Lille, unde temperatura normala era de 19-20 de grade…

Si numai doua sau trei momente de bucurie, alaturi de prietenii dragi. Daca nu ar fi bunica mea, mersul meu la Iasi s-ar limita la o singura zi pe an: o vizita la mormintul bunicului dimineata, si eventual o bere fara alcool cu putinii membri ai familiei si prietenii care nu au putut veni ei la noi, sau cu care nu ne-am intilnit in alta parte (in timpul anului) dupa-amiaza. E mai mult decit de ajuns. Cioran, al carui mormint l-am vizitat cind am fost in Paris, spunea ca Moldova este o regiune imposibila. Nevoit sa stea in Iasi, capitala ei, pentru doua saptamini, si-ar fi pierdut mintile daca nu ar fi baut mult. Eu cred ca avea dreptate.

Written by Andrei Stavilă

August 15, 2008 la 7:13 am

Postat in Gânduri

Tagged with , , , , , ,

7 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Am descoperit ca mai toti apropiatii nostri au doua idei preconcepute si riguros false: a) odata veniti in vacanta, nu mai avem absolut nimic de facut, asa ca sintem persoanele potrivite pentru a rezolva toate problemele celor doua familioane (extinse mult, dincolo de nucleul normal); b) la Budapesta nu am facut nimic, mai pe romaneste am frecat menta, asa ca ar fi si lipsit de bun simt – nu-i asa! – sa nu ne trezim dimineata la prima ora si sa nu muncim / umblam / rezolvam probleme pina seara tirziu.

    Raison!

    Tot ce vreau sa subliniez este faptul ca, de citiva ani, venirea acasa echivaleaza pentru mine (si pentru Alina) cu drumul parcurs de un detinut catre esafod.

    Ei hai, ca nu-ti ia nimeni capul… E nasol, stiu, da’ nu moare nimeni din asta. Atata doar ca primul lucru pe care o sa-l faci/ facem la BP o sa fie sa recuperam vacanta; sper ca nu avem nici un progress report in octombrie :p

    BTW, cand plecati?

    Stefan

    August 15, 2008 at 7:43 am

  2. Hm, de ce oare simt că mă pot identifica oarecum cu aceste tribulaţii? Să fie doar capacitatea mea empatică de vină, sau niţel şi realitatea? 🙂

    vaisamar

    August 15, 2008 at 6:27 pm

  3. Aoleu nu vreau sa polemizez, din nou, cu tine…neologismele nu le-am avut niciodata la mine, citate din Cioran (sau din oricine altcineva) pe dinafara nu am stiut(si sper sa nu ajung in halul asta) nicodata, stiu de la ce ti se trage si mi se pare ca totul e mult prea personal pentru a fi pe blog. Si daca cei pe care ii vizezi nu iti citesc blog-ul sau ti-l citesc si habar nu au ce spui tu acolo sau cred ca nu li se adreseaza??? Nu e riscul prea mare, de a face publice chestii personale pe blog??? Eu una iti spun sincer ca nu m-am simtit vizata, am baut sampanie pe malul Dunarii de Revelion, am fost la cel mai scump restaurant japonez ever, cred ca e o joaca ce faceti voi acolo(in sensul ca va prelungiti cumva copilaria), dar va apreciez pentru ca eu am intrat prea repede in treaba asta cu serviciu si alte rahaturi de genul…asa ca ma consider undeva la mijloc…totusi sper sa nu plecati pana nu ne vedem macar o seara si promit(chiar daca Rapa Galbena e al dracu de greu de urcat uneori) ca ne vedem la Belfast…

    raluca

    August 15, 2008 at 11:05 pm

  4. @ Stefan: nu stim cind plecam, pentru ca, din nefericire, nu depinde de noi. Speram ca va fi in prima saptamina din septembrie – dar, repet, depindem de alte lucruri si persoane.
    @ Stefan & vaisamar: daca si voi simtiti la fel, poate ne facem un club – ceva de genul „Liga Barbatilor Impotriva Telenovelelor” 🙂
    @ Raluca: Unu la mina, sint total de acord ca anumite lucruri sint prea personale pentru a fi facute publice. Dar acuzele care mi s-au adus au fost facute cit se poate de public, de fata cu altii. Asa ca nu am ce sa fac.
    Doi la mina, eu sint convins ca cei vizati au citit. Trei la mina, sint convins ca nu s-au creat neintelegeri: cei care au fost vizati au inteles, cei care nu au fost vizati nu s-au simtit, pe buna dreptate, ca atare (daca nu ai inteles: nu, nu ai fost vizata).
    Cred ca m-ai inteles gresit cu un lucru. Nu am scris nicaieri ca sint impotriva restaurantelor scumpe – de exemplu. Momentul amintit de tine, cu restaurantul japonez, e dovada clara. Ceea ce am vrut sa spun e ca nu imi permit foarte des asemenea momente – si as vrea sa fiu inteles de cei care (ma bucur sincer pentru ei) si le permit mult mai des.
    Oricum, postul respectiv va mai sta citeva zile, apoi va fi sters.
    Nu in ultimul rind, nu am inteles deloc faza cu „sper sa nu ajung niciodata in halul asta” (referitor la a sti pe de rost anumite citate din diversi autori). Ral, nu mai sint in liceu, unde trebuia sa memorez anumite lucruri obligatoriu. Acuma, daca tin minte ceva, o fac pentru ca imi place foarte mult. Nu vad de ce ar trebui sa consideram asemenea oameni, ca mine, ca sint in nu stiu ce „hal”. E la fel cum am memorat toate rasele de ciini – tot din placere, si tot nu ma consider ca as fi in nu stiu ce „hal”.

    andruska

    August 16, 2008 at 7:29 am

  5. Ma Andrei, am sa iti explic mai pe larg cand ne vedem pentru ca sincer si eu am facut aluzii la anumite persoane care stiu sigur ca te citesc, chiar si comentariile si ca se vor simti. Stiu la ce te referi si nu vreau sa iti spun pe blog. Sincer nu m-am simtit vizata pentru ca ma stii daca vreau la restaurant de fite te iau cu mine fie ca ai bani fie ca nu, cat despre chestiile alea „mai personale” eram sigura ca nu mi se adreseaza. Da imi mentin parerea ca anumite lucruri nu au loc pe blog, de aceea apreciez ca la un moment dat esti dispus sa le stergi, indiferent de care a fost motivul pentru care le-ai publicat. Prin fraza “sper sa nu ajung niciodata in halul asta” faceam un apropo la prietenii lui Alin (si normal ca prin alianta si ai mei)care de atata studiu habar nu mai au sa aiba o opinie si chiar si pe un subiect simplu de viata simt nevoia sa o dea pe citate. Si acu chiar nu ma refeream la tine, pentru ca am trecut prin o groaza impreuna si niciodata nu te-ai exprimat in pilde sau citate cand aveam nevoie de un sfat… Cu Alina am vorbit de faza cu citatele si daca isi mai aminteste te va lamuri ea la ce ma refer, daca nu zilele astea cand ne vedem… Si sper sa ne vedem. Eu sigur ajung saptamana asta la Iasi, daca nu la sfarsitul saptamanii vin si cu Alin si Dea si tot calabalacul…

    raluca

    August 16, 2008 at 9:18 am

  6. fain, abia astept sa ne vedem. Problema e ca noi sintem la tara si ne intoarcem abia pe 25 sau 26…

    andruska

    August 17, 2008 at 7:17 am

  7. Andreeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeei mai traiesti???

    raluca

    Septembrie 10, 2008 at 4:41 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: