Interactiuni

Pedeapsa cu moartea pentru schimbarea religiei

with 18 comments

Tocmai am primit pe mail de la Iulian urmatorul articol. Va rog sa il cititi. As vrea sa aud ce mai spun cei care sustin dreptul neconditionat al unei comunitati sau al unui stat de a face ce vor cu membrii lor. Si dreptul de a asupri / omori oamenii pe baza unor motive culturale sau religioase. Sper ca nu voi mai fi acuzat, ca si pina acum, ca pina ce nu vad cu ochii mei o executie precum cele de mai jos nu pot fi sigur ca e adevarat. Si sper sa nu fiu acuzat iarasi de „colonialism” daca ma declar impotriva acestor practici si daca decid sa iau atitutdine. Houston, do you read me?

Iata articolul:

„Parlamentul iranian a aprobat o lege care prevede ca musulmanii care se convertesc la alta religie sa fie spanzurati.

In septembrie, parlamentul iranian a aprobat codul penal islamic, care prevede pedeapsa cu moartea pentru orice barbat care se converteste la o alta religie si inchisoarea pe viata pentru femei. Legea a fost aprobata cu o majoritate covarsitoare: 169 voturi pentru si doar 7 impotriva, informeaza The Telegraph.

Legea aprobata nu numai ca incalca drepturile omului, dar este si in contradictie cu Constitutia iraniana, al carui articol 23 sustine ca „nicio persoana nu poate fi pedepsita pentru credintele sale”.

Dreptul la libertate religioasa este garantat de Declaratia Universala a Drepturilor Omului, de Acordul International asupra Drepturilor Civile si Politice si de Conventia Europeana asupra Drepturilor Omului.

Putini politicieni si preoti iranieni gasesc insa ca exista vreo contradictie intre Constitutia iraniana si legea ce prevede pedeapsa cu moartea pentru cei ce isi schimba religia.

David Miliband, ministrul de Externe al Marii Britanii, este unul dintre putinii politicieni straini care si-au exprimat opozitia fata de aceasta lege. Nu au existat proteste din partea comunitatii internationale: Germania, principalul partener economic al Iranului, si-a dublat in ultima perioada volumul de schimburi aconomice cu aceasta tara. ONU nu si-au exprimat o pozitie oficiala.

Expertii internationali in drepturile omului sustin ca presedintele Ahmadinejad doreste sa aduca din nou in atentia publicului problema apostatilor pentru ca problemele reale ale tarii, cele economice, sa nu fie dezbatute.

Pentru multi iranieni insa, aceasta lege este o nedreptate. Rashin Soodmand (foto), in varsta de 29 de ani, stabilita in Londra, povesteste cum tatal ei a fost spanzurat cand ea avea doar 13 ani pentru ca s-a convertit la crestinism. Acum, fratele sau a fost arestat pentru ca este crestin, chiar daca nu a fost ulterior musulman.

„L-au arestat si l-au tinut inchis o luna. Dupa aceea, l-au eliberat si am fost foarte fericiti. Credeam ca s-a terminat. Insa dupa sase luni l-au arestat din nou, si de data asta l-au pus sa aleaga: ori renunta la crestinism, ori il spanzura. Tata nu a vrut sa renunte la crestinism”, povesteste Rashin.

In iran traiesc aproximativ 10.000 de crestini, dar in afara de acestia exista alti sute de mii de persoane care au trecut de la islamism la alte religii.”

Un articol asemanator aici. Si inca unul, despre ce macel face justitia saudita, aici.

Written by Andrei Stavilă

Octombrie 13, 2008 la 1:31 pm

18 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Preoţi iranieni? Hm… asta de unde ai scos-o? 🙂

    vaisamar

    Octombrie 16, 2008 at 5:49 pm

  2. Tot am uitat să te întreb: care sunt argumentele că islamul este cu 600 de ani în urmă faţă de creştinism? Strict faptul că a fost întemeiat la 600 de ani după creştinism? Există o evoluţie standard a mişcărilor religioase, un fel de legi istorice inexorabile pe care le respectă orice religie în evoluţia ei? Iată un determinism extrem de suspect în mintea cuiva despre care credeam că e liber de asemenea fatalisme…
    Ce spui tu mă face să cred că nu prea cunoşti dinamica religiei creştine, şi nici pe cea a islamului. Compari o anumită perioadă sângeroasă din istoria Europei creştine cu ce se întâmplă acum în lume cu islamul şi tragi concluzia că peste 600 de ani islamul va trebui să evolueze neapărat cum a evoluat creştinismul. Adică să apară un Martin Luther care să atace autoritatea Papei, să instituie în locul ei o altă autoritate normativă (a Scripturii) şi să deschidă astfel zăgazurile care se vor întoarce în cele din urmă împotriva noii autorităţi (Biblia). Trecem apoi prin Iluminism, când sub presiunea criticilor de tot felul, o sumedenie de teologi devin liberali şi atacă veridicitatea Bibliei şi ideea de revelaţie şi ajungem în final la pacea religiilor în Europa.

    Mi se pare absolut naiv să credem că lucrurile ar trebui să evolueze la fel şi în cazul Islamului. Poate ai argumente. Aş fi curios să le aflu şi eu.

    vaisamar

    Octombrie 16, 2008 at 5:59 pm

  3. Cred ca nu e vorba de preoti asa cum avem noi, mai degraba e vorba de acei „intelepti musulmani”.

    Si mai sunt si imamii, aia care conduc rugaciunea, dar nu cred ca rolul lor e identic cu al preotilor crestini.

    N-am vazut unde e scris ca „islamul este cu 600 de ani în urmă faţă de creştinism”, dar normal ca istoria nu se va repeta identic.

    Totusi am citit o data intr-o carte de sociologie despre studii asupra diferitelor religii si confesiuni si exista niscaiva sabloane care se repeta in fiecare religie.

    alex

    Octombrie 16, 2008 at 7:20 pm

  4. @ vaisamar: daca citeai mai atent, treaba cu „preotii iranieni” face parte din articolul postat. Nu eu am scris asta 🙂 Eu am scris doar primul paragraf. Dar sint vinovat, recunosc, pentru ca nu am marcat clar unde incepe si se termina articolul.
    Mai departe: am spus ca islamul este cu 600 de ani in urma crestinismului pentru simplul fapt ca ei fac acum (dpdv al violentei) ceea ce faceau crestinii acum 600 de ani. Nu am pretins nimic mai mult decit atit.
    Iarasi, nu am spus nicaieri ca islamul va trece prin aceeasi istorie ca si crestinismul. Dimpotriva. Eu cred ca, spre deosebire de crestinism la acea vreme, acum islamul are un punct de referinta (societatea occidentala) care, prin diverse metode (folosirea tehnicii, mijloacele de comunicare in masa, internetul, oferirea unei alternative foarte atractive etc.) va impinge islamul sa „arda etapele” si sa devina mai repede decit a facut-o crestinismul (si poate fara atitea framintari), o religie pasnica.
    Ce ma indreptateste sa presupun asta? Faptul ca, asa cum am mai spus, exista deja foarte multi islamici care traiesc in societatile occidentale si care nici nu se gindesc sa le paraseasca. Dar care, in acelasi timp, isi pastreaza religia. Faptul ca acesti oameni sint pasnici si nici nu concep sa fie altfel. Faptul ca exista imami care interpreteaza pasnic Coranul. Islamul a apucat deja pe o cale fara intoarcere: calea pacii. Desigur, aceste ultime zvicniri medievale sint mai mult decit tragice. Si probabil vor mai dura ceva timp. Dar etapele vor fi arse. Nu exista decit un singur sens al istoriei 🙂
    @ Alex: discutia cu cei 600 de ani era pe blogul lui vaisamar 🙂

    andruska

    Octombrie 16, 2008 at 8:50 pm

  5. # 4 Houston, dacă ai pune ghilimicile de rigoare, aş fi mai atent şi aş şti de unde începe articolul postat. Convenţia e că dăm între ghilimici ceea ce nu ne aparţine. Nu mă poţi acuza că nu citesc printre rânduri, dacă printre rânduri nu e nimic de citit. 🙂
    Pardon de întrebare atunci: despre creştini ştim că erau foarte violenţi pe la 1200 (Cruciadele). Dar atunci să ne spui în ce fază erau musulmanii la 1200. Şi să ne spui ce mai făceau musulmanii cu încă 600 de ani înainte, prin 650-700 d.Hr. (Egiptul a fost cândva o regiune aproape complet creştină. După c. 700 a început islamizarea. Astăzi Egiptul e ceea ce este. De ce? Zona în care astăzi se găsesc Libanul, Siria şi Turcia a fost de asemenea puternic creştinată. Astăzi creştinii acolo sunt o minoritate insignifiantă. De ce? Ca urmare a prea mareii toleranţe a islamului? Să nu-mi spui că evanghelişti musulmani itineranţi au convertit regiunile prin predicare.)

    Ce spui tu despre islamicii din ţările occidentale e greşit. Există fanatici musulmani născuţi pe sol britanic care sunt mai fanatici decât cei născuţi în ţările tipic islamice. Faptul că sunt într-o cultură pe care o detestă nu face decât să înrăutăţească lucrurile.

    vaisamar

    Octombrie 17, 2008 at 6:41 am

  6. #5 E adevarat ca oamenii si-au dat in cap unii altora de cand e lumea indiferent de religie.

    Sa nu-mi spui tu ca Mahomed a inceput singur sa-si islamizeze vecinii cu sabia in mana 🙂

    In fiecare religie exista o faza de convertire de buna voie pana cand numarul credinciosilor atinge o valoare critica.

    Dupa aia, vrei nu vrei bea Grigore aghiazma.

    alex

    Octombrie 17, 2008 at 7:53 am

  7. @ Manu:
    De aici http://en.wikipedia.org/wiki/Ottoman_empire#Religion dau copy-paste. E vorba de traditia tolerantei religioase in Imperiul Otoman:

    „Before adopting Islam — a process that was greatly facilitated by the Abbasid victory at the 751 Battle of Talas, which ensured Abbasid influence in Central Asia — the Turkic peoples practised a variety of shamanism. After this battle, many of the various Turkic tribes — including the Oghuz Turks, who were the ancestors of both the Seljuks and the Ottomans — gradually converted to Islam, and brought the religion with them to Anatolia beginning in the 11th century.

    The Ottoman Empire was, in principle, tolerant towards Christians and Jews (the „Ahl Al-Kitab”, or „People of the Book”, according to the Qu’ran) but not towards the polytheists, in accordance with the Sharia law. Such tolerance was subject to a non-Muslim tax, the Jizya.

    Under the millet system, non-Muslim people were considered subjects of the Empire, but were not subject to the Muslim faith or Muslim law. The Orthodox millet, for instance, was still officially legally subject to Justinian’s Code, which had been in effect in the Byzantine Empire for 900 years. Also, as the largest group of non-Muslim subjects (or zimmi) of the Islamic Ottoman state, the Orthodox millet was granted a number of special privileges in the fields of politics and commerce, in addition to having to pay higher taxes than Muslim subjects.[49],[50]

    The Ottoman Sultan Mehmed II allowed the local Christians to stay in Constantinople (Istanbul) after conquering the city in 1453, and to retain their institutions such as the Greek Orthodox Patriarchate. In 1461 Sultan Mehmed II established the Armenian Patriarchate of Constantinople. Previously, the Byzantines considered the Armenian Church as heretical and thus did not allow them to build churches inside the walls of Constantinople. In 1492, when the Muslims and Sephardic Jews were expelled from Spain during the Spanish Inquisition, the Ottoman Sultan Bayezid II sent his fleet under Kemal Reis to save them and granted the refugees the right to settle in the Ottoman Empire.

    The state’s relationship with the Greek Orthodox Church was largely peaceful, and recurrent oppressive measures taken against the Greek church were a deviation from generally established practice. The church’s structure was kept intact and largely left alone but under close control and scrutiny until the Greek War of Independence of 1821–1831 and, later in the 19th and early 20th centuries, the rise of the Ottoman constitutional monarchy, which was driven to some extent by nationalistic currents, tried to be balanced with Ottomanism. Other Orthodox churches, like the Bulgarian Orthodox Church, were dissolved and placed under the jurisdiction of the Greek Orthodox Patriarchate; until Sultan Abdülaziz established the Bulgarian Exarchate in 1870 and reinstated the autonomy of the Bulgarian Church.

    Similar millets were established for the Ottoman Jewish community, who were under the authority of the Haham Başı or Ottoman Chief Rabbi; the Armenian Orthodox community, who were under the authority of a head bishop; and a number of other religious communities as well.”

    andruska

    Octombrie 17, 2008 at 8:28 am

  8. # 7 În comparaţie cu statele creştine din vremea lor (nu toate statele creştine), otomanii au fost mai toleranţi. Dar nu toleranţi în sensul modern al termenului. Multe biserici au fost transformate în moschei, creştinii şi evreii au fost cetăţeni de mâna a doua sau a treia, împovăraţi cu taxe şi siliţi indirect să apostazieze. Politeiştii nici vorbă să fie toleraţi.
    Dacă un musulman s-ar fi convertit la altă religie, vai de el!

    Toleranţa a însemnat că nu sunt omorâţi sau expulzaţi, dar nici lăsaţi să trăiască liber. Adică nu eşti omorât, dar trăieşti într-o mare temniţă. Nu poţi vorbi altuia despre credinţa ta. Când ai crîcnit, te-ai dus pe copcă. Libertăţile comunităţii creştine sunt drastic diminuate, pentru a o aduce treptat la extincţie, în mod „natural”.
    E cam ca libertatea religiei în ţările comuniste. „Avem libertate, tovarăşi! Poftiţi de vizitaţi bisericile de faţadă!”
    Am un prieten american care vizitează des China. În ciuda propagandei oficiale despre „libertate”, creştinismul este reprimat sistematic. Mulţi dintre non-conformişti (creştinii clandestini) sunt întemniţaţi, bătuţi, ameninţaţi, torturaţi, forţaţi să ia Euharistia cu excremente… În bisericile oficiale (unde totul e dictat de Partid) bineînţeles că există libertate. Libertatea de a veni la serviciile de cult şi de a face tot ce porunceşte Partidul. Libertatea de a face figuraţie.

    vaisamar

    Octombrie 17, 2008 at 9:05 am

  9. P.S. Am uitat să adaug: Nu ţi se pare că islamul din multe ţări de astăzi e mai radical decât cel din Imperiul Otoman? Cum îţi explici asta? Dacă la 1450 musulmanii erau atât de iluminaţi (în comparaţie cu inchzitorii spanioli care ardeau pe rug şi expulzau la greu), cum rămâne cu teza ta că musulmanii sunt în urmă cu 600 de ani în comparaţie cu Occidentul?

    vaisamar

    Octombrie 17, 2008 at 9:08 am

  10. # Alex. Mohamed a avut o perioadă de predicare paşnică (la început), dar n-a făcut prea mulţi adepţi (dincolod e cercul familiei şi al prietenilor). După 622 (anul hegirei) lucrurile s-au schimbat. Mohamed a pus mâna pe sabie pentru a se apăra de cei pe care şi-i făcuse duşmani. Şi uneori a decis că e mai bine să te aperi atacând (preemptive strikes). Când evreii sau alte triburi idolatre au început să conspire împotriva lui, i-a snopit fără regrete. Restul e istorie.

    vaisamar

    Octombrie 17, 2008 at 9:11 am

  11. # 9
    Manu, faci o confuzie intre politica si religie. De fapt, cred ca si eu fac aceasta confuzie. Am dat exemplul tolerantei in Imperiul Otoman (stat bazat pe religia islamica). Acum, mostenitorul Imperiului Otoman este statul turc. Aici islamicii sint majoritari, dar NU sunt cu 600 de ani in urma. Ceea ce demonstreaza ca si in islam (odata despartita religia de stat) se poate.

    andruska

    Octombrie 17, 2008 at 10:26 am

  12. #vaisamar: Mohamed a facut suficienti adepti pentru a strange o armata suficient de mare ca sa-si invinga dusmanii, nu? Pe aia cum i-a convertit?

    Nu-s expert in istoria islamului dar mi se pare logic sa se fi intamplat asa cum am zis eu.

    Cred ca ce vrei tu sa zici e ca „nu a fost profet in tara lui”, si a fost silit sa fuga din Mecca. La el acasa intr-adevar nu a avut succes.

    alex

    Octombrie 17, 2008 at 11:09 am

  13. # 12 Alex, eu am făcut un racursi în prezentarea mea. Nu e rezonabil să te aştepţi să-ţi descriu eu aici în detaliu modul în care a acţionat Mahomed şi maniera ciudată în care s-au împletit afacerile, politica şi religia în viaţa lui Mahomed.
    Eu zic să devii măcar un pic mai expert în istoria Islamului şi să vezi că Mohamed a fost un lider religios de CU TOTUL ALTĂ FACTURĂ decât Isus. Nu s-a mulţumit să propovăduiască, aşa cum a făcut Isus. A fost foarte abil „politic” iar împărăţia lui a fost „very much of this world”, nu una „în inimile oamenilor”.

    # 11. Andruska, Turcia e un experiment aparte. Aş spune că forma aceasta de guvernare contravine flagrant principiilor islamice tipice, conform cărora nu poate exista o separare între religie şi stat. Allah e Allah şi nu încap târguieli cu el, de genul: domeniul moscheii e al tău, spaţiul public e al nostru. Lui Allah i te supui şi basta. În Turcia s-a putut produce această separaţie pe fondul crizei de după prăbuşirea Imperiului. Care imperiu, în toleranţa lui, a masacrat 1,2 milioane de armeni (pe puţin).

    vaisamar

    Octombrie 17, 2008 at 12:03 pm

  14. „Mohamed a fost un lider religios de CU TOTUL ALTĂ FACTURĂ decât Isus”

    Da, foarte adevarat. Eu ziceam doar ca nu putea sa-i oblige pe toti, trebuia macar pe cativa sa-i convinga cu vorba buna, cat sa adune o armata macar.

    alex

    Octombrie 17, 2008 at 12:10 pm

  15. # Alex, detalii despre începutul conflictului armat cu Mecca. După ce s-a stabilit la Medina, Mohamed a început să facă adepţi în oraş. Opoziţia păgână n-a fost prea puternică. Evrei au fost rezervaţi însă (aveau să fie expulzaţi). S-au ciondănit multă vreme cu Mecca, până când cetatea a fost cucerită şi islamizată.

    Beginnings of armed conflict

    Economically uprooted and with no available profession besides that of arms, the Muslim migrants turned to raiding Meccan caravans for their livelihood, thus initiating armed conflict between the Muslims and Mecca.[11][12] Muhammad delivered Qur’anic verses permitting the Muslims to fight the Meccans (see Qur’an 22:39–40).[13] These attacks provoked and pressured Mecca by interfering with trade, and allowed the Muslims to acquire wealth, power and prestige while working toward their ultimate goal of inducing Mecca’s submission to the new faith.[14][15] In March of 624, Muhammad led some three hundred warriors in a raid on a Meccan merchant caravan. The Muslims set an ambush for the Meccans at Badr.[16] Aware of the plan, the Meccan caravan eluded Muslims. Meanwhile a force from Mecca was sent to protect the caravan. The force did not return home upon hearing that the caravan was safe. The battle of Badr began in March of 624.[17] Though outnumbered more than three to one, the Muslims won the battle, killing at least forty-five Meccans and taking seventy prisoners for ransom; only fourteen Muslims died. They had also succeeded in killing many of the Meccan leaders, including Abu Jahl.[18] Muhammad himself did not fight, directing the battle from a nearby hut alongside Abu Bakr.[19] In the weeks following the battle, Meccans visited Medina in order to ransom captives from Badr. Many of these had belonged to wealthy families, and were likely ransomed for a considerable sum. Those captives who were not sufficiently influential or wealthy were usually freed without ransom. Muhammad’s decision was that those who were wealthy but did not ransom themselves should be killed.[20][21] Muhammad ordered the immediate execution of two men without entertaining offers for their release.[21] One of the men, Uqba ibn Abu Mu’ayt, had written verses about Muhammad, and the other had said that his own stories about Persians were as good as the tales of the Qur’an.[20] The raiders had won much booty, and the battle helped to stabilize the Medinan community.[22] Muhammad and his followers saw in the victory a confirmation of their faith.Cite error: Closing missing for tag

    With the early general conversion of Medinian pagans to Islam, the pagan opposition in Medina was never of prime importance in the affairs of Medina. Those remaining pagans in Medina were very bitter about the advance of Islam. In particular Asma bint Marwan and Abu ‘Afak had composed verses taunting and insulting some of the Muslims. These two were assassinated and Muhammad did not disapprove of it. No one dared to take vengeance on them, and some of the members of the clan of Asma bint Marwan who had previously converted to Islam in secret, now professed Islam openly. This marked an end to the overt opposition to Muhammad among the pagans in Medina.[23]

    Muhammad expelled from Medina the Banu Qaynuqa, one of the three main Jewish tribes.[3] Jewish opposition „may well have been for political as well as religious reasons”.[24] On religious grounds, the Jews were skeptical of the possibility of a non-Jewish prophet,[25] and also had concerns about possible incompatibilities between the Qur’an and their own scriptures.[25][26] The Qur’an’s response regarding the possibility of a non-Jew being a prophet was that Abraham was not a Jew. The Qur’an also stated that it was „restoring the pure monotheism of Abraham which had been corrupted in various, clearly specified, ways by Jews and Christians”.[25] According to Francis Edwards Peters, „The Jews also began secretly to connive with Muhammad’s enemies in Mecca to overthrow him.”[27]

    Following the battle of Badr, Muhammad also made mutual-aid alliances with a number of Bedouin tribes to protect his community from attacks from the northern part of Hijaz.[3]

    vaisamar

    Octombrie 17, 2008 at 12:14 pm

  16. # 14 Alex, Mohamed a fost parte a unui sistem social de relaţii tribale foarte complicate. Ca negustor şi lider politic şi-a câştigat nu doar convertiţi, ci şi aliaţi şi tovarăşi de afaceri. Desigur că a folosit mai multe pârghii, nu doar cea a violenţei. A folosit în mod abil morcovul şi băţul (sabia). A mai şi amnistiat, ca să câştige simpatie. Uneori i-a convenit că adversarii au fost asasinaţi. A fost un politician sclipitor.

    Isus n-a fost politician, n-a folosit strategii militare şi jocuri politice complicate pentru a-şi face convertiţi. N-a adunat armate ca să asedieze Ierusalimul. A venit la poporul său blând şi smerit, călare pe mânzul unei măgăriţe.

    vaisamar

    Octombrie 17, 2008 at 12:25 pm

  17. OK, m-ai convins, Mahomed sucks…Oricum nu voiam sa trec la islam 🙂

    Oricum, o trasatura comuna a religiilor e ca sunt tolerante in vremuri bune si intolerante cand se simt amenintate.

    De fapt, initial, inchizitia voia sa „curete” urmele islamului in Spania. Si acum islamistii sunt foarte intoleranti pentru ca liderii lor spirituali se simt amenintati de expansiunea culturala a occidentului.

    alex

    Octombrie 17, 2008 at 12:54 pm

  18. ia mai lăsaţi cu presupunerile, ce-a fost a fost!
    va trebui să nu credem în nici o religie, ci într-un Dumnezeu. dacă ne raportăm la tradiţii nu suntem în Duh Sfânt! Unii au deja capacităţi şi pentru că sunt legaţi de o biserică, de ritualuri, cad în păcate mari, se simt posesori de oameni, îi urmăresc cu spiritele lor la orice oră! nu lasă să fie în Domnul: vom fi persoane afectate religios, sau de alte spirite. Nu vă pripiţi Dumnezeu ne încearcă, de realizăm că avem o forţă în noi va trebui să o controlăm şi să nu o risipim făcând rău, asta ne duce pe un drum al pierzaniei! şi dacă nu aveţi puteri pe cât se poate să nu gândim răul, să ne mâniem dar să avem răbdare. de vom avea nu se va instala răutate pe chip! doamne ajută! Pace!

    badarau daniela

    Aprilie 1, 2011 at 5:05 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: