Interactiuni

Dostoievski si morala crestina

with 9 comments

Discutia pe care am avut-o cu „v” (probabil vidal) aici m-a provocat sa scriu acest post. Problema este urmatoarea: cum sa interpretam afirmatia lui Dostoievski, conform careia „Daca Dumnezeu nu exista, atunci totul este permis”?

„v” propunea sa intelegem afirmatia ca pe un argument logic, si oferea urmatoarea interpretare:

Premisa 1: Nu exista sisteme de morala seculare, ci doar sistemul moral crestin (religios).

Premisa 2: Sistemul moral crestin nu este autonom, ci se bazeaza pe o autoritate, aceea a lui Dumnezeu.

Premisa 3: Daca autoritatea pe care se bazeaza un sistem moral nu exista, atunci sistemul moral bazat pe acea autoritate este distrus.

Premisa 4: Dumnezeu nu exista

Concluzie intermediara A (din 2, 3 si 4): Morala crestina este distrusa

Concluzie intermediara B (din premisa 1 si concluzia A): nu exista nici un sistem de morala

Concluzie finala: totul este permis (in sensul ca nimic din comportamentul nostru nu este ingradit de un sistem moral).

In aceasta interpretare, argumentul este fals. Pot fi mai multe motive, dar cel mai evident este acela ca premisa 1 (care sustine ca nu exista sisteme morale seculare) este falsa.

Eu nu il inteleg asa pe Dostoievski. Eu consider ca afirmatia lui este un avertisment, nu un argument. Propun urmatoarea interpretare:

Fapt: exista sisteme morale seculare si exista sisteme morale religioase. Presupunere: (cel putin la ora actuala) sistemele morale seculare nu ofera un stimulent destul de puternic (sau cel putin la fel de puternic precum autoritatea religioasa) care sa determine oamenii sa le urmeze. Ca atare, este probabil ca, in masura in care s-ar putea demonstra cu certitudine inexistenta autoritatii religioase, oamenii sa nu mai urmeze nici o morala, si atunci orice echilibru moral (dar si ordinea, pacea sociala) ar putea fi in pericol de a fi distruse.

Interpretez aceasta afirmatie a lui Dostoievski in sensul a doua avertismente: (1) un avertisment adresat eticienilor de a cauta in insasi morala seculara si resursele sale un imbold (incentive) destul de suficient si puternic pentru a suplini imboldul oferit de autoritatea religioasa; (2) un avertisment adresat tuturor, despre ce s-ar putea intimpla in viitor, in cazul in care morala religioasa nu ar mai fi un motiv suficient de puternic pentru multe persoane pentru a se comporta moral.

Imi sustin aceasta interpretare cu doua argumente:

1) Argumentul teoretic: il putem banui pe Dostoievski de subiectivism, cum spune „v” (el era un om credincios). Il putem banui chiar si de fundamentalism religios. Dar nu il putem banui de incultura. Chiar nu cred ca Dosttoievski nu era la curent cu diverse sisteme de morala seculara, de la cele din Grecia antica si pina la cele oferite de moralistii francezi. Problema este ca el, Dostoievski, nu credea in capacitatea lor de a oferi un imbold destul de puternic precum autoritatea religioasa. Si atunci, daca nu ar exista Dumnezeu, ideea lui Dostoievski este ca sistemele morale seculare existente nu sint pregatite sa inlocuiasca sistemul moral crestin.

2) Argumentul practic: sa nu uitam ca Dostoievski face aceasta afirmatie intr-un roman, deci e mai probabil sa doreasca sa lanseze un avertisment decit sa ofere un argument logic, stiintific. Mai mult, Ivan Karamazov face aceasta declaratie in contextul dostoievskian al unui popor rus incult, indobitoci de bautura, si intotdeauna doritor de o autoritate care sa emita ordine. In acest context literar, afirmatia are sensul ei.

Anunțuri

9 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. iw cre’ ca totul e relativ

    mulliganoglu

    Ianuarie 19, 2009 at 7:58 pm

  2. 🙂

    andruska

    Ianuarie 19, 2009 at 8:49 pm

  3. Eu zic sa nu uitam ca Ivan Karamazov se declara ateu, ba chiar avea eterne discutii cu Aleosa pe tema asta. Dostoievski a ales sa ii construiasca diametral opusi probabil si ca sa opuna doua tipuri de morala, morala crestina si morala laica (sau seculara cum ii zici tu undeva). Ivan nu era un om lipsit de morala, insa cred ca era obsedat de ideea libertatii. Iar libertatea in absenta unui dumnezeu era pentru el mult mai usor de conceput. Altfel, autoritatea morala (cum ii zici aici) ar fi ingradit prea multe. Aleosa incearca sa il convinga de libertatea crestina, insa Ivan e un tip prea rational ca sa accepte argumentele iubirii si ale credintei.

    Asa incat „daca Dumnezeu nu exista totul e permis” eu il vad nu ca pe un avertisment, ci ca pe un argument al ideii de libertate totala (in ideea ca libertatea este cel mai mult limitata de o morala, de cele mai multe ori prost inteleasa), de libertate absoluta.

    Totusi Ivan e pe undeva un mic Faust (daca ne amintim scena discutiei cu diavolul), ori un pact cu diavolul in orice forma ar fi el este o acceptare a ideii de dumnezeu (poate in sensul bogomilismului, nu stiu), asadar „totul este permis” cade intr-un final.

    Nico

    Ianuarie 21, 2009 at 6:09 pm

  4. Interesanta si coerenta interpretarea. Intr-adevar, am uitat ca problema se pune si in contextul libertatii absolute pe care o cauta Ivan.
    Avem pina acum trei interpretari la aceeasi fraza, iata un lucru bun. Poate mai vin si altele.
    Pina una-alta, bine ai revenit! 🙂

    andruska

    Ianuarie 21, 2009 at 8:44 pm

  5. In afara de faptul ca prima premisa este falsa lucru pe care l-ai remarcat si mentionar, cred ca si premisa 3 este gresita, deoarece exista atat sisteme morale heteronome, cat si sisteme morale autonome asa cum este morala kantiana. Sistemel morale autonome nu fac apel la o autoritate din afara mea, fac apel la vointa mea si la gandirea mea practica si rationala.

    mihnea

    Ianuarie 23, 2009 at 12:37 pm

  6. Premisa 3 este gresita, corect.
    Dar: gresesti cind spui ca un sistem moral este autonom pentru ca nu face apel la o autoritate, ci la „vointa si la gindirea mea practica si rationala” 🙂
    De fapt, un sistem moral este autonom atunci cind nu face apel decit la propriile sale principii. De exemplu, emotivismul moral face apel la emotii (deci nici la vointa, nici la gindirea rationala – ma rog, considerind ca emotiile nu sint rationale, o chestiune deocamdata controversata). Si totusi, emotivismul, ca sistem moral, este un sistem autonom.

    andruska

    Ianuarie 23, 2009 at 9:01 pm

  7. Da, ai dreptate, m-am referit la vointa si ratiune practica, in contextul in care faceam referire la Kant. Desigur ca exista alte sisteme morale autonome, care fac apel la alte categorii. Am vrut sa evidentiez ca un sistem autonom nu face apel la o autoritate din afara mea (cum este Dumnezeu in cazul crestinismului), ci la principii ce se afla si pe care le gasesc in interiorul meu.

    mihnea

    Ianuarie 24, 2009 at 9:41 am

  8. „Popor rus incult, indobitocit de bautura…”

    Mă apropii de Ivan?
    Păi: pînă să ajungă – să zicem – îndobitocit de băutură, mujicul e şi mai zăpăcit de viaţă. De Chestia asta în care a aterizat fără să fie întrebat şi care, Viaţa, e imposibil de suportat fără băutură.
    E ca în psihologie: în spatele unei dureri vei descoperi alta mai mare.

    Mircea O.

    Martie 19, 2011 at 6:26 pm

  9. Teama imi este ca nu te pot contrazice.

    Andrei Stavilă

    Martie 19, 2011 at 6:55 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: