Interactiuni

Cititorilor mei

with 4 comments

Motto: „Cind cineva ma lauda, sint ingrijorat: daca va descoperi ca nu ma ridic la inaltimea asteptarilor sale si va fi dezamagit? Cind cineva ma critica, sint linistit: sint mai bun decit crede el” (Constantin Noica, Jurnal Filosofic, citat din memorie)

In primele luni ale existentei acestui blog prietenii mei non-filosofi m-au acuzat ca port prea des „discutii inalte”. Mi-au spus – si i-am inteles – ca asteapta de la acest blog mai multe stiri personale: fiind departe, doreau sa afle mai mult si mai des despre ceea ce fac si locurile prin care merg. Un adevarat jurnal pe blog, daca vreti. Asa ca am inceput sa scriu nu numai despre subiecte filosofice si nu numai in engleza.

Cu parere de rau pentru ei insa, am renuntat repede la asemenea practica: numarul cititorilor crescuse la o medie de 150-200 unici pe zi, si nu prea imi venea la indemina sa imi expun viata unei audiente pe care nu o cunosc. In plus am citit bloguri, am invatat ce inseamna sa fii blogger. Si inca mai invat. De la un „site” axat pe propria-mi viata si asezonat cu unele discutii mai mult sau mai putin „inalte”, Andruska’s blog a devenit un forum al ideilor care-mi trec prin cap, o posibilitatea uluitoare de a ma exprima si de a ma exprima liber. Cine ma cunoaste, stie ca inca de pe vremea liceului scriam articole pentru diverse ziare si reviste tocmai din aceasta nevoie aproape bolnava pe care o am de a ma exprima liber.

Acum, unii considera ca scriu numai prostii. N-as crede. Am inceput un serial („Filosofia politica pe intelesul tuturor”), unde incerc saptaminal (cu unele intreruperi, in functie de timp) sa explic lucruri pe care eu le consider a fi un bagaj de cunostinte esential pentru un cetatean mediu al unei tari democratice. De asemenea, exista un alt serial saptaminal (Ungaria, my love) unde incerc, prin experienta personala, sa schimb modul de gindire al romanilor despre unguri. Mai am si alte seriale in cap, iar in functie de timp ele se vor materializa, sau nu. In al treilea rind – si ma incapatinez sa cred ca asta e calitatea de baza a blogului meu – incerc sa promovez toleranta si dezbaterea normala de idei. De exemplu, am incercat de citeva ori sa propun o discutie corecta si civilizata intre persoanele religioase si atei. Am incercat sa conduc totul spre un final in care unii sa se respecte pe altii si sa isi respecte reciproc ideile, fara sa se jigneasca sau sa se considere „damnati pe vesnicie”, respectiv „posesori ai unei gindiri medievale”. E drept ca nu am reusit, si imi asum acest esec in totalitate. O alta dezbatere importanta a fost aceea privind homosexualii. Un alt esec din perspectiva intilnirii dialogice pe care mi-l asum. Eu insa am invatat din aceste esecuri, si cred ca incercarile mele au fost mai importane decit esecurile inregistrate.

De ce nu scriu exclusiv despre „subiecte inalte”? Din doua motive. In primul rind, incerc atit cit se poate sa lucrez zilnic in domeniul pe care mi l-am ales; nu  e usor, mai ales atunci cind esti cuprins de exasperare si nimic nu iti mai provoaca placere (prietenii stiu  de ce!). Ca atare, dupa orele respective de munca nu sint omul care sa se uite la un film de Bergman ori Tarkovski (prefer Antonioni, Kurosawa sau Kusturica), ori sa scrie pe blog despre ideile la care a ajuns dupa lecturarea cu creionul in mina a unui text filosofic dur. Imi pare rau, in cazul in care ati crezut ca sint un intelectual de rasa trebuie sa va dezamagesc. In al doilea rind, pentru ca da, am momentele mele de trivialitate, momente delicioase la care nu doresc sa renunt. Ma gindesc, de pilda, sa incep un serial pe blog despre mincarurile pe care le fac – intrucit bucataria este una din pasiunile mele, si observ ca multe lume se plinge ca nu poate realiza o reteta sau alta, pentru ca nimeni nu explica simplu, pe intelesul tuturor, si in plus multe retete cer timp, sint complexe, ori necesita ingrediente greu de gasit. Vreau sa contrazic aceasta opinie si vreau sa ajut. De asemenea, imi place sa comentez unele stiri din ziare care ma amuza, ma intristeaza, ma revolta sau ma bucura. Multe din aceste subiecte sint triviale si mi se pare normal sa fie asa. Sint om, nu sint filosof in turnul de fildes, nici intelectual fin care sa discute cu prietenii la bere exclusiv despre literatura rusa sau sud-americana. Daca cineva m-a considerat vreodata astfel, regret dezamagirea pe care i-o provoc.

Iarasi, mi s-a spus ca nu mai sint citit de cind blogul meu a devenit „comercial”. As ruga persoanele respective sa se uite in header-ul si sidebar-urile blogului. Vedeti vreo reclama? Nu. Nu cistig bani, deci nu e un blog comercial. Traficul ma intereseaza, as fi ipocrit sa nu recunosc. Ma maguleste sa vad ca tot mai multe persoane ma frecventeaza, dupa cum ma bucur sa vad, de pilda, ca blogul meu e in primele 2000 din 20.000 de bloguri din Romania (Zelist), sau  ca media lungimii vizitelor ajunge la 3-5 minute, in functie de luna (sitemeter). Dar daca cineva crede ca scriu despre una sau alta doar pentru a face trafic (in conditiile in care nici nu cistig nimic din acest trafic, si nu prea cred ca voi cistiga vreodata, intrucit am alte lucruri mai importante pentru mine de facut decit sa stau 20 de ore pe zi pe blog, precum VIP-urile blogosferei) atunci persoana respectiva are o problema de logica, si nu vad de ce ar trebui sa ma justific mai mult.

Blogul acesta este, cel putin deocamdata, o oglinda a ideilor mele, a ceea ce sint eu acum. Cu bune si rele, cu idei interesante sau triviale. Cu bucurii (atunci cind un cititor ma felicita pentru un post prin mail sau printr-un comentariu direct pe blog) si cu tristeti (atunci cind un post considerat de mine important nu atrage atentia nimanui). Daca acest blog nu va place, e simplu sa nu ma cititi: frecventarea online, ca si cea offline de altfel, este la libera voastra alegere. Iar daca m-ati citit vreodata, imi cer sincer iertare pentru timpul pe care vi l-am luat.

Written by Andrei Stavilă

Februarie 11, 2009 la 1:20 am

4 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. O parere din afara:

    Am dat peste blogul tau absolut intamplator, intr-un fel de serendipity minunat „din blog in blog”. Deci sunt un exemplu perfect de persoana care nu te cunoaste, care a dat peste blogul tau pur si simplu si care a ramas. Pagina ta este una dintre cele vreo 7-8 pe care le deschid zilnic, in ritualul cotidian de dimineata. Un ritual la care tin. Si din care imi lipseste, de exemplu, blogul lui Iulian. Ma bucur ca tu nu ai disparut si ca scrii constant. Poate si faptul ca sunt departe de tara pentru o vreme ma face sa rezonez, dar si daca e asa, e o mica, mica parte. Ceea ce m-a atras initial au fost polemicile stranite in jurul subiectelor controversate si un fel de uimire de ce „cerc” de oameni destepti s-a adunat aici. O uimire amestecata cu o invidie pozitiva, constructiva. Probabil discutiile foarte filozofice (de specialitate, daca vrei) m-ar fi facut sa nu stau (pentru ca fiind numai un diletant in ale filozofiei m-as fi simtit depasita), numai discutii cotidiene ca in orice alt blog iarasi m-ar fi facut sa nu stau (caci devine plictisitor). Cred ca tu ai gasit doza perfecta de a le imbina. Si da, dincolo de toate, apreciez foarte mult echilibrul si invitatia la un dialog deschis, al ideilor, nu al prozelitismului de orice fel. Si, asa cum spui, esecul e mai putin important, paleste in fata ideii. Desi cred ca termenul „esec” pentru referirile la posturile cu pricina e prea tare.
    Pe scurt, eu iti multumesc ca scrii, ca scrii bine si ca scrii zilnic.

    Nico

    Februarie 11, 2009 at 3:37 pm

  2. Multumesc, ceea ce ai scris acum este foarte important pentru mine. Stii de ce? Pentru ca Iulian (ale carui posturi imi lipsesc si mie) nu a avut un asemenea comentariu atunci cind a avut nevoie de el. Si-a inchis blogul dintr-o disperare care ma apuca si pe mine uneori, si care a avut ca rezultat acest post. Atita timp cit ma mai urmareste cineva, si atita timp cit o face cu bucurie, fata de Iulian eu inca rezist 🙂
    Multumesc deci, inca o data.

    andruska

    Februarie 11, 2009 at 7:16 pm

  3. Andruska, fără a te îngrijora ca Noica, trebuie să ştii că eşti admirat. Toate ideile minunate ori îndrăzneţe pe care cineva le poate avea sunt nule dacă nu le face publice, să scrie. Altfel ele nu există. La fel ca şi persoana. Scrisul poate fi considerat o tehnică ontologică de căpătâi. Mă bucur că ai ales să fii şi pentru ceilalţi şi nu doar pentru tine aşa cum sunt cei ce nu scriu. Cand scrii dai „un share” pe fiinţa ta, care, mare sau mică, se împărtăşeşte lumii, se oferă ceea ce, cred eu, e cel mai important.

    Îmi amintesc de textele tale vechi prin care am ajuns la tine. Acum mă gânesc că ar fi fost păcat să nu le fi scris, aşa cum sunt ele cu unele porţiuni mai naive.

    Blogescu

    Februarie 12, 2009 at 6:33 pm

  4. Multumesc. Dar sa stii ca unele naivitati (alea care zic eu ca sint bune) mi le-am pastrat. Iar de unele chiar nu vreau sa scap 🙂

    andruska

    Februarie 12, 2009 at 9:47 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: