Interactiuni

Filosoful plagiator, premiat de Academia Romana!

with 42 comments

Incep povestirea intr-un context mai larg. Nici nu se stinsese bine ecoul plagiatului ministrului Beuran, ca in primavara anului 2004 trei mari scandaluri de plagiat au zguduit facultatea de filosofie a universitatii „Al. I. Cuza” din Iasi. Primul l-a vizat pe M.N., profesor de estetica si de istoria religiilor. Fosti studenti au descoperit ca omul plagiase in cartea sa, intitulata chiar „Istoria religiilor”, citate intregi dintr-o carte aparuta in anii ’60, cu titlul… „Calauza ateistului”! Al treilea scandal l-a vizat pe G.N., un profesor din sectia de sociologie a facultatii de filosofie. Se pare ca respectivul nu era doar plagiator, ci in plus mai si facea ochi dulci studentelor, care nu au mai suportat si au facut scandal.

Ei, si acum sa vorbim de al doilea caz. Este vorba de N.R. (numele complet il veti afla in documentul in format pdf de la sfirsitul acestui paragraf). Omul tocmai fusese ales pentru a doua oara consecutiv şeful catedrei de „Istoria filosofiei şi hermeneutică” (în secţia „Filosofie” a Facultăţii de Filosofie fiind doar două catedre, ca rezultat al fuzionării tuturor catedrelor existente până acum câţiva ani în două grupe mari. Cealaltă catedră: „Logică şi epistemologie”). Ei bine, eu am fost cel care a descoperit ca intr-una din cartile domniei sale respectivul profesor l-a plagiat masiv pe canadianul Jean Grondin! Cum lucram atunci la cotidianul local „Lumea ieseanului” („vinovat” si pentru dezvaluirea celorlalte doua cazuri de plagiat), evident ca am convins echipa editoriala sa scriem despre acest subiect. In documentul de mai jos, pe care il puteti downloada in format pdf, aveti puse in paralel citate intregi din cartile respective. Va puteti face singuri o parere: plagiat

Ce a urmat a fost lesne de inteles. Scandal monstru, mai ales ca plagiatorul se afla in comisia de ancheta preocupata cu scandalul de plagiat al lui M.N., profesorul de istoria religiilor de care am vorbit mai sus. Cum toti profesorii ma cunosteau, imediat au inceput presupunerile: cine se afla in spatele meu? Decanul de atunci, S.A., declara ziarului nostru (citez din memorie): „E greu sa fii zilele astea la aceasta facultate. Colegii mei se suspecteaza unii pe altii, mergi pe culoare si nu stii cine te saluta sincer si cine nu”.

Primul lucru trist in legatura cu acest caz a fost ca, pentru intreaga facultate, era mai important sa afle cine m-a indemnat sa fac aceasta dezvaluire, decit plagiatul in sine. Nu puteau concepe, pur si simplu, ca un student care a muncit pentru fiecare lucrare – buna sau rea – s-a enervat vazind ca unii devin universitari prin puterea plagiatului. Asta a fost singurul meu motiv, iar daca ei nu au crezut putin imi pasa. Oricum, s-a facut o alta comisie care – ati ghicit – a declarat ca acuzatia de plagiat e falsa, ca N.R. a scris o carte originala, si deci poate dormi linistit!

Scandalul privind plagiatul a ajuns si la Bucuresti. El a fost amintit in treacat intr-un articol excelent din Idei in dialog (2006), scris de Catalin Avramescu si axat pe tema „profesionalismului” aceluiasi N.R.

Al doilea lucru trist a fost ca multi prieteni, fosti profesori ai mei (preparatori si asistenti) in facultate (la momentul scandalului, terminasem masterul) m-au felicitat in particular pentru gestul facut. Cind a fost insa vorba sa denunte si ei public plagiatul, au tacut milc. Am inteles motivul tacerii si am trecut peste asta – dar m-a durut mult.

Si al treilea lucru trist: nu m-a interesat atit de mult la vremea aceea faptul ca toate aluziile (e drept, niciodata promisiuni ferme) privind o eventuala intrare a mea in sistemul universitar au incetat subit. Insa mi-a fost ciuda sa aud ca, in timp ce ditamai profesorul plagiator a scapat basma curata, in acel ani citiva studenti prinsi copiind la examen au fost eliminati din universitate! Si iarasi, mi-a fost ciuda cind, mergind pe culoarele Facultatii de Filosofie din Iasi, profesorul N.R. era salutat cu plecaciuni de colegii sai, pe cind eu eram privit cu incruntare si neincredere. El era obiectul rusinii, insa in mod ciudat rusinea o simteam tot eu!

Iar acum imi este ciuda sa aflu ca o carte a aceluiasi plagiator a fost premiata de Academia Romana cu doua luni in urma, in decembrie 2008! Ce se mai poate spune? Va ascult parerile voastre…

42 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Parerea mea este ca dezvaluind plagiatul unui profesor, ai declansat reactii de sustinere a intregii institutii universitare si mai mult, probabil a retelelor academice din care facea parte profesorul. Ceea ce ai descris ilustreaza foarte bine „instinctul de turma”, care, trist, dar adevarat, se pastreaza si in lumea academica.
    In plus, autoritatea are de obicei monopolul interpretarii, ia universitatile romanesti inca sunt foarte ierarhizate. Este ca si colaborarea cu Securitatea, unii admit ca au colaborat si isi vad de treaba, altii nu … Asa e si cu plagiatul, doar ca plagiatul mi se pare mult mai grav… pentru ca tine de prezent. Daca profesorul nu a indicat sursele, iar profesori de acet tip sunt multi in Romania, adica profi care publica carti fara note de subsol, inseamna ca nu este suficient de competent … Mai grav in Occident plagiatul este considerat furt, o adevarata crima, pentru care esti exclus din universitate si iti iei adio de la cariera academica …

    IM

    Februarie 18, 2009 at 2:53 am

  2. Din pacate asta e sistemul Andrei, trebuie sa lingi sa ajungi cat mai sus si sa adopti pozitia ghiocel pana iti atingi scopul. Si acum sincer la ce te asteptati? stii expresia corb la corb nu scoate ochii, daca ceilalti profesori il eliminau pe respectivul se creea un precedent si poti fi tu sigur ca toti da absolut toti profii au scris lucrari suta la suta curate? eu nu cred si avand precedentul puteau fi acuzati si ei. Asa precedentul a fost de „a ingropa rahatul sub pres” si de excludere a trambitasului… asa ca ce te mai mira ca totul a fost uitat iar acum respectivul este premiat… Ce e trist e ca si tinerii fac la fel si ca nu mai exista nici o cale sa se revina la normal. Din cate stiu prietenii tai asistenti sau ce mai erau ei erau atunci la varsta pe care o avem noi acum si daca nu ma insel unul era si fiul cuiva, nu stiu exact. Trebuiau sa te sustina si pe fata…poate daca erati mai multi…da nu eu mi-ai pierdut orice speranta de reformare a sistemului de invatamant universitar…

    raluca

    Februarie 18, 2009 at 7:39 am

  3. @ IM & Raluca
    Aveti dreptate. De fapt, amindoi spuneti ca avem de a face cu un instinct de turma. Cind este unul atacat, ceilalti sar in apararea lui. As fi dorit totusi ca acest instinct de turma sa fie dublat de inocenta amorala a animalului, si nu de atitudinea „cu doua fete” pe care prietenii mei au adoptat-o.
    Pe de alta parte, e corect ca profesorii respectivi isi aleg „urmasi” dintre cei ca ei. O reforma radicala e indepartata. Exista exceptii, desigur: in universitati intra – mai rar, e drept, si prin pura intimplare – oameni care nu fac parte din aceasta turma. Dar ca lucrurile sa se schimbe simtitor e clar: e nevoie de trecerea a doua-trei generatii. Trist, dar adevarat…

    andruska

    Februarie 18, 2009 at 9:55 am

  4. Andrei, ai vazut ce zicea Aviezer Tucker ieri seara: reforma e imposibila, ce trebuie este o revolutie. Pentru a reforma corpul profesoral trebuie decizii orizontale, ca sa zic asa: egalii sa se verifice si sa se dea afara/primeasca inauntru ei intre ei. Or, asta pare imposibil la noi. Cu tot dragul pentru tinerii „neinregimentati” in mod oficial, de la care am invatat cata carte am invatat la UAIC si care m-au tratat intotdeauna cu prietenie, nu au facut nimic in 10-12 ani de cand sunt acolo. Poate nu pot, poate nu vor suficient de tare, poate s-au schimbat, nu stiu. Ce trebuie e o miscare verticala; de sus in jos, nu prea vad cine (Academia si Ministerul? passons…).

    Profesorii au fost schimbati de studenti si in vest, in ’68, si la noi, in 1990. Nu stiu sa dau nume precise, dar sursa e de incredere: era student in anii aceia si a facut parte din „comitetul revolutionar”. Evident, nu se pot schimba toti profesorii odata, de asta unii au ramas pana pe vremea noastra, si altii, pana azi. Dar in golurile create atunci au venit profesori mai tineri si nu neaparat mai buni; NR este unul dintre ei. Poate mai bine pregatit decat majoritatea celor dati afara, insa cu deficiente la alte capitole.

    Stefan

    Februarie 18, 2009 at 1:05 pm

  5. @ Stefan
    1) Omeneste, ii inteleg totusi pe cei „tineri si neinregimentati” care totusi nu fac nimic pentru a schimba sistemul. Au familie, au nevoie de un job, etc. In plus, unul dintre ei, care a incercat – il stii bine, e vorba de C.B. – a patit-o, stii mai bine decit mine…
    2) Nu stiu daca acum, in Romania, mai e posibil ca studentii sa schimbe profesorii. Atunci a fost un context special, „revolutionar” in mai multe domenii. Acum e mai greu 😦

    andruska

    Februarie 18, 2009 at 2:21 pm

  6. cred ca problema discutata de voi mai sus tine de un fapt cit se poate de simplu, dar important, anume din banii cui anume sunt platiti profesorii. In masura in care invatamintul e inca gratuit in mare parte (i.e. sustinut de Stat) vor exista fenomene precum NR. Da, studentii pot avea un cuvint greu, in masura in care isi platesc studiile si se implica in consiliile profesorale (prin reprezentati alesi).

    In plus, situatia e agravata de monopolul pe care invatamintul de Stat il are inca in sistemul educational romanesc. In masura in care studentii vor avea cu adevarat de ales unde sa isi faca studiile, situatia se va schimba.

    Iulian

    Februarie 18, 2009 at 3:52 pm

  7. Iulian, e drept ca profesorii sunt platiti de stat, dar salariile lor depind in totalitate de (numarul de) studenti. Daca nu au studenti la cursuri > nu se tin cursurile > nu-si fac norma > nu-si iau salariul, as simple as that. Studentii au in momentul asta o putere foarte mare, chiar daca nu platesc direct taxa (desi am impresia ca deja sunt mai multi platitori de taxe in sistemul universitar decat suportati de la buget) si chiar daca nu actioneaza prin consiliile profesorale (unde nu au nici o putere, un singur vot studentesc vs. voturile profesorilor nu schimba niciodata nimic). Oamenii sunt constienti, de asta nu mai pica nimeni la examene, ba chiar se dau note din ce in ce mai mari. Uneori o si recunosc: „nu picam pentru ca ne pierdem studentii = painea”. Daca studentii s-ar hotari sa se retraga in masa de la un curs sau de la o facultate pentru ca nu mai suporta sa-si bata profesorii joc de ei in felurite chipuri?

    Important este sa-i determini sa faca asta; nu sa-i lasi sa ajunga in anul terminal, si sa mearga in turma la proful care pune numai 10 la optional, ca sa scape de munca si de stress la examene (mai tineti minte?). Aici vine rolul profesorilor buni (care exista peste tot, intr-o proportie sau alta), sa ii faca pe studenti sa vrea o schimbare. Sa vrea sa invete filosofie pe bune, sa zicem, sau istorie sau chimie; si atunci se vor revolta cand vor vedea cati impostori sunt la catedra.

    Studentii de azi ar trebui sa stie ca grevele studentesti au reusit de obicei si in anii ’90, pana spre 2000. Atunci poate se lupta pentru alte drepturi (sau libertati negative?) – facilitati mai bune la cazare, sau reduceri la transportul in comun. Dar dreptul de a invata carte e poate cel mai important (asta cred ca-i drept: uni care e platita direct sau indirect de studenti are datoria sa-l asigure), si poate ar trebui sa si-l ceara mai ferm. Poate acum 10 ani studentii sperau ca „oamenii buni”, infiltrati pe la catedre, vor produce o reforma in ce priveste calitatea invatamantului. Dar iata ca nu s-a produs inca (sau nu peste tot inca, sau nu in masura ar fi trebuit sa se produca peste tot inca, whatever). Ce fac studentii pentru asta?

    Stefan

    Februarie 18, 2009 at 6:29 pm

  8. @ Iulian
    Sint de acord cu ce spune Stefan. Nu cred ca invatamintul privat este o solutie. Din contra, consider ca invatamintul superior gratuit oferit de stat este unul din lucrurile foarte bune care inca mai exista pe vechiul continent. Si sper sa nu se schimbe niciodata – dimpotriva, as dori sa vad acelasi lucru si in universitatile anglo-saxone, desi stiu ca e un vis irealizabil.
    Si ca sa vezi ca nu invatamintul privat este o solutie: invatamintul de stat este majoritar in Germania, Franta si tarile nordice – dar acolo nu exista fenomene precum N.R. – iar daca apar, nu sint tolerate. Deci, nu cred ca exista o legatura intre forma invatamintului (de stat / privat) si calitatea lui.
    In definitiv, cine e statul? Noi sintem statul, noi platim taxe care merg si in invatamint, pentru sansa studentilor de a invata gratuit. De aceea, cum spunea si Stefan, studentii au dreptul sa se revolte, mai ales ca parintii, bunicii si alte rude platesc taxe pentru salariile profesorilor. Si noi, ceilalti, avem dreptul sa ne revoltam.
    Si un ultim argument: hai sa ne uitam, in Romania, la universitatile private. Ce scoala se face acolo? Tocmai pentru ca studentii platesc profesorii, cei din urma dau numai note mari, nu pica pe nimeni, si calitatea invatamintului e intotdeauna very low. Inca o data demonstram ca e nevoie de o schimbare de mentalitate, nu de o schimbare a formei invatamintului.

    andruska

    Februarie 18, 2009 at 6:40 pm

  9. Andruska & Iulian: n-am vrut sa ating deloc chestiunea public/privat, care e ortogonala. Mai exact, nu este nici macar o corelatie foarte puternica intre invatamantul public si calitatea invatamantului si cercetarii.

    Andruska, plusez comentariul tau: in toata Europa, universitatile private sunt exceptia care abia e mentionata uneori (vezi aici) Toate marile universitati europene care vin in minte umanistilor ca noi sunt publice (incl. Sorbona, Heidelberg, Freie U.B., si chiar Oxbridge, care sunt finantate de stat dar nu sunt „detinute” de stat). Si in State sunt foarte multe universitati publice comparabile cu cele din Ivy League: vezi articolul despre Public Ivies @ Wiki. In topul Shanghai, in primele 20 aproape jumate sunt publice (inclusiv UC Berkeley si Cambridge pe locurile 3 si 4). Public/privat nu are nicio legatura cu calitatea invatamantului, pace Mihai Neamtu si alti conservatori din .ro.

    Stefan

    Februarie 18, 2009 at 6:58 pm

  10. Andrei nu cred ca la ce am spus eu se aplica instinctul de turma ci instinctul de haita. Iar desfiintarea invatamantului gratuit mi se pare o chestie buna. Cei care dovedesc intr-adevar ca sunt buni sa primeasca burse, daca nu isi pot plati studiile. Dar o conditie ar fi ca si invatamantul pe bani sa se faca dupa o oaresce selectie. Ca nu vezi ca acum toti au facultate, ca aproape ca nu se mai face diferenta intre unul destept cu facultate si unul prost cu facultate. Eu aveam colege care toceau, luau note mai mari decat noi cei care lucram deja in presa, iar acum sunt secretare pe cine mai stie unde. Si vorba aia si ele au terminat aceeasi facultate ca si mine. Ar trebui ca si asta sa fie un criteriu de selectie, cati absolventi reusesc sa se angajeze in domeniul pe care s-au pregatit… Si inca o chestie, degeaba exista facultati private cand acolo predau tot profii de la stat, aproximativ aceleasi cursuri. Si stii ce cred ca de vina e mentalitatea studentilor. Pentru ca iti dau un exemplu. Mie mi se pare anormal ca odata ajuns la facultate sa mai scrii dupa dictare la cursuri. Ori eu am avut profi care fix asta cereau. Si stii doar ca eu sunt razvratita lumii, asa ca la un astfel de curs am stat si m-am uitat in ochii profului. Si normal ca m-a intrebat de ce nu scriu. Ne-am ciondanit nitel, s-a terminat cursul si am plecat acasa. Am imprumutat cursul de la un coleg constiincios si am inceput sa il caut. Si am gasit pasaje din diferite carti. La cursul urmator iarasi dupa dictare, eu iarasi nu am scris si cand m-a poftit sa ies afara am inceput sa ii recit de unde si-a copiat cursul anterior. S-a iscat mare tambalau, am fost chemata la decan sau ce naiba mai era ala, totul s-a terminat, iar la finalul facultatii mi-am ales ca profesor coordonator fix acel profesor. Ghinion el preda materia care tinea de lucrarea mea. A fost dragut si s-a terminat cu bine. Insa ce vroiam eu sa spun e ca nici un coleg de-al meu nu s-a revoltat, da nici unul. Lor li se parea cumva corect asa ca atunci am inteles ca nu prea aveam cu cine sa reformez sistemul…

    raluca

    Februarie 18, 2009 at 7:15 pm

  11. @ Raluca:
    Pai vezi, ai patit cumva ca mine 🙂 Adevarul e ca revolutiile, de orice fel, se intimpla cind exista o „masa critica”, nu doar citiva profeti care urla in gol 🙂
    Pe de alta parte: sint de acord cu tot ce ai spus, mai putin cu trecerea la forma privata a invatamintului superior. Aici nu mai sint liberal, sint „socialist” 🙂 Consider ca educatia (ca si sanatatea, de altfel) este un drept al oricarui om, nu doar al celui care are bani sau al celui inzestrat cu geniu.
    Selectia se poate face altfel. De exemplu, la Teologie, cind a fost bunicul meu student, au intrat 500 de oameni in anul lui. Stii citi au terminat? 25!!!
    Plus de asta, nu e rau ca tot mai multa lume face o facultate. A fost o vreme cind distinctia la o angajare se facea (pe linga experienta) intre cei cu carte si cei fara carte. Apoi a venit distinctia intre cei cu gimnaziu si cei cu clase primare. Apoi intre cei cu liceu si cei cu facultate. Acuma cred ca distinctia este intre cei „graduate” (cu facultate) si cei postgraduate (cu studii peste cei 3 ani de facultate). Este o miscare logica, de fapt. Acuma nu ne mai miram de cit de multa lume termina liceul. La fel, ar trebui sa nu ne mai miram de cit de multa lume termina o facultate. Importanta este, cum spuneai si tu, selectia valorica si experienta pe care o poti cistiga.

    andruska

    Februarie 18, 2009 at 7:31 pm

  12. Pai stai asa ca eu nu am sustinut trecerea la invatamantul privat ci doar la invatamantul superior platit. Si se cam face confuzia asta. Nu stiu cum e in alte parti, dar sa fie cumva de stat da cu plata. Ai dreptate cu invatamantul post-uniersitar, da si asta e facut anapoda, ca e cumva o moda sa ai si un master fie ca iti foloseste fie ca nu…
    Cat priveste exemplul meu tocmai de aia l-am dat sa vezi ca nu esti singurul razvratit din lume, dar si sa intelegi ca degeaba de ridici tu din multime cand ceilalti aleg sa stea jos, ba iti mai pun si piedica, poate poate pici la loc…

    raluca

    Februarie 18, 2009 at 7:45 pm

  13. Andrei, Stefan si Raluca, punctele pe care le faceti sunt bune. Recunosc ca nu mai stiu mare lucru despre evolutia invatamintului superior romanesc.

    Ideea pe care voiam sa v-o fac prezenta priveste distinctia fundamentala intre Invatamint de Stat (sustinut sau nu cu taxe) si Invatamint privat (i.e., detinut de un grup de proprietari), precum si solutia cea mai potrivita pentru Romania in contextul ei actual(foarte diferit de contextul normalitatii istorice care, in virtutea unui soi de „path dependence”, a condus la faima unor universitati precum Sorbona ori Cambridge).

    Experienta americana ne spune ca invatamintul de tip privat este si cel mai performant. O universitate privata este condusa de manageri care au in vedere profitul, e adevarat, dar care inteleg de asemenea ca nu poti face profit daca nu oferi un „produs de calitate” (i.e., invatamint de calitate). Ca sa oferi acel produs, ai nevoie de oameni (profesori, cercetatori, administratori) de calitate. La fel cum orice firma buna e suficient de inteleapta ca sa isi creeze un „brand”, asa si o universitate privata care vrea sa aiba succes vrea sa se faca cunoscuta printr-un un „brand” (acesta va atrage si mai mult studenti, care vor aduce si mai multi bani,din care vor putea fi angajati profesori si mai buni… cam asta e logica). Un „brand” nu se poate mentine decit instituind o anumita eticheta interna (care reclama, la un nivel minimal, onestitatea intelectuala, i.e., onestitatea atit in actul predarii, cit si in cel al publicarii).

    Ce vreau sa spun cu toate acestea: s-ar putea ca logica profitului sa fie singura posibilitate pentru dezvoltarea invatamintului romanesc. Din pacate, nu ne putem astepta ca „A.I. Cuza” sa ajunga, in formula actuala, in categoria marilor universitati Europene de Stat vreodata, si asta pentru simplul motiv ca nu sunt evidente in spatiul nostru valah conditiile cultural-istorice care au facut posibila ascensiunea universitatilor in Vestul Europei. Sa nu uitam ca cele mai multe dintre aceste universitati s-au dezvoltat pe structuri ecleziale (Catolice ori Protestante), marcate, se stie, de o disciplina aparte atit a studiilor cit si a relatiilor ierarhice. Multe din aceste universitati sunt inca patrunse de acest „stil” (sau cum am vrea sa-i mai spunem), chiar daca formal nu mai depind de Biserica.

    Intuitia mea e ca privatizarea invatamintului, cu tot ce implica aceasta in termeni de brand development, competition, politics of hiring, etc., e solutia pentru Romania, tinind cont de datele ei culturale si de contextul istoric in care se afla. Altfel, se va perpetua situatia pe care o descria bine Stefan la un moment dat: studentii sunt o vaca buna de muls.

    Iulian

    Februarie 18, 2009 at 7:55 pm

  14. Raluca, de ce sa fie de stat, dar cu plata? In Danemarca studiile universitare sunt complet gratuite, si au 2 universitati in top 100 (Copenhaga, 45, si Aarhus, 93; Uni Aarhus a fost infiintata in 1928, daca va vine sa credeti). In Germania erau gratuite in 2005, si erau discutii daca sa se introduca o taxa sau nu (modica, ceva la 4-500 de ero pe an). Probabil mai sunt si alte exemple. Ce conteaza nu e taxa sau absenta ei, ci calitatea profesorilor si a studentilor. Parerea mea e ca in momentul asta, gradele universitare superioare si doctoranzii sunt suficient de bine stimulati financiar (comparativ cu restul populatiei, cel putin) pentru a cere mai multa calitate.

    Andrei, „postgraduate” si „graduate” inseamna acelasi lucru: oameni care studiaza/au diplome postuniversitare (master sau doctorat). „Postgraduate” se foloseste in Marea Britanie.

    Stefan

    Februarie 18, 2009 at 8:02 pm

  15. as adauga la ce am spus mai sus si urmatoarea observatie: am impresia ca societatile isi merita universitatile care functioneaza in spatiul lor. Cu alte cuvinte, invatamintul de calitate e oferit acolo unde asa ceva este cautat si la mare pret in societate. Atita vreme cit mentalitatea locului e una de tipul „merge si-asa”, e greu de crezut ca invatamintul se poate apuca de par si extrage pe sine din mocirla. Ginditi-va cit de bine pregatit trebuie sa fie un absolvent de filosofie ca sa predea la vreun liceu industrial (asta in cazul ca nu ajunge sa vinda valuta la casa de schimb sau sa faca aprovizionare la vreo unitate militara din provincie). E foarte posibil sa treaca prin cei 4 (mai nou 3) ani doar ascultind/citind/invatind/debitind prelegerile lui NR (oricum, printre cele mai bune, daca stam sa le comparam cu ale lui MN sau TD sau PI). Ii trebuie mai mult decit atit ca sa ia o diploma si sa isi ocupe locul mizerabil la catedra din Rasculatii de Vale? Ii trebuie doctorat la Oxford? Chiar, are nevoie Romania de doctori in Umanioare la Ox sau Firenze? Ce sa faca cu ei?

    Iulian

    Februarie 18, 2009 at 8:13 pm

  16. Stefan, nu pot sa nu observ ca majoritatea universitatilor din partea superioara a topului 100 sunt universitati private…

    Iulian

    Februarie 18, 2009 at 8:17 pm

  17. Spre delectarea domniilor voastre, va invit sa vizionati un videoclip in care figureaza un amic in rolul unui Preot neaos. Mai mult, va invit sa faceti un exercitiu de imaginatie, inlocuind Popa cu Gagademicul:

    Iulian

    Februarie 18, 2009 at 8:47 pm

  18. Iuli (13), da-mi voie sa raman sceptic in ce priveste privatizarea universitatilor ca solutii. Brand development, competition, politics of hiring etc. sunt intr-adevar necesare pentru a face din uni romanesti, universitati bune, dar nu vad de ce astea pot fi realizate numai in conditiile privatizarii. Cuvantul cheie e managementul, nu neaparat managementul privat. Deocamdata, in Romania, managerii universitatilor private nu au produs inca miracole, desi au produs profituri grase. Poate e nevoie de manageri importati, dar acestia pot fi adusi foarte bine si frumos de catre minister la conducerea universitatilor publice.

    @(15): sunt de acord ca universitatile bune apar acolo unde sunt cautate. Dar e intr-un fel misiunea lor sa creasca cererea acolo unde se afla…

    @16: folosesc topul pe 2008 de aici, si pentru date, Wikipedia. In primele 20, 9 sunt publice: UC Berkeley, Cambridge, Oxford, UCLA, UCSD, U Wash (Seattle), U Wisconsin-Madison, UC San Francisco, Tokyo. N-am numarat mai departe, dar ma uit acum: pana la 30, urmeaza Ann Arbor (Mich), UCL, Kyoto, ETH Zurich, Toronto, Urbana-Champaign, Imperial College London (adica 7, in total 16/30). Intre 30 si 40: Colorado @ Boulder, U British Columbia, UC Santa Barbara, Maryland @ College Park, Chapel Hill, UT Austin si Manchester (inca 7, total: 22/40). De la 41 la 50, doar Vanderbilt si Southern California sunt private. Total: 30 publice din primele 50 (sau 60 %). Daca te uiti doar la lista cu Public Ivies si la nr de universitati din State in top 50, e usor sa ai impresia ca majoritatea is private, dar nu-s: le-am luat cate una, si pe pagina de la Wiki scrie clar daca-i publica sau privata.

    Inca o data: asta nu spune nimic, chiar daca cifra ar fi 70 publice si 30 private din topul 100. Toate sunt universitati excelente, si ar fi o mare mandrie nationala sa avem macar una acolo. In plus, noi stim deja ca e important sa vezi pe fiecare facultate/departament in parte, si asa mai departe. In plus plus, o mare parte din cercetare se face in institute, care nu-s trecute acolo (si, iar, unele sunt private, ca Bell Labs, altele publice, ca Max Planck).

    Stefan

    Februarie 18, 2009 at 8:49 pm

  19. Stef, e adevarat ce spui, insa Rutgers, care trece drept Universitate de Stat, functioneaza de fapt in regim semi-privat. E o organizatie care face profit si investeste banii pe piata de capital. Mai mult, majoritatea studentilor platesc tuition. Asa ca nu prea stiu cum sa facem distinctiile de rigoare. Ar trebui sa vedem ce inteles are „public”-ul in diverse parti ale lumii. Cind spunem public ne referim la Invatamint de Stat? Cind spunem Invatamint de Stat ne referim la invatamint de tip socialist/social-democrat, in care studentii nu platesc tuition (iar salariile profesorilor vin de la bugetul de Stat)? Mi se pare ca asta are in vedere Andrei, cel putin. Daca e asa, nu stiu sa existe Universitate in US in care studentii sa nu plateasca tuition.

    Iulian

    Februarie 18, 2009 at 9:40 pm

  20. @ Raluca (12)
    Ok, atunci lasa-ma sa reformulez: sint impotriva invatamintului superior platit, mai ales cind e vorba de invatamint de stat. Conform dinamicii lumii actuale, daca nu ai o facultate sau un colegiu superior (pedagogic, etc.) nu prea ai sanse bune la un job cit-de-cit decent. De aceea tind sa cred ca este dreptul copilului sa aiba acces la acest tip de invatamint. Altfel, vor ajunge si pe batrinul continent cazuri ticaloase precum in State si UK, unde multe studente se prostitueaza sau isi vind virginitatea pe net pentru a-si plati studiile. Cit despre studiu si munca cinstita (mai ales atunci cind nu poti lucra in domeniul in care studiezi), e o iluzie: eu am lucrat si am incercat sa si studiez la Konstaz, si stiu ca e imposibil, daca vrei sa faci performanta. De aceea consider ca accesul gratuit la invatamintul superior ar trebui sa fie un drept garantat de constitutie.

    @ Iuli (13)
    Am doua intrebari pentru tine:
    1) Cum te intreaba si Stefan: de ce crezi ca termeni precum „brand development, competition, politics of hiring” nu pot fi implicati si in cadrul universitatilor de stat?
    2) Asa cum am mai spus anterior, solutia privatizarii nu este solutia in cazul conditiilor istorice actuale ale Romaniei. Ca sa intelegem asta, e destul sa ne uitam la situatia universitatilor private din Romania: praf si pulbere, calitate zero, examene vindute, profi universitari care sint in acelasi timp ministri, scandaluri interminabile (vezi Petre Andrei), etc. Cum mai poti spune, in acest context istoric al Romaniei (ca sa te citez pe tine) ca solutia sta in universitatile private?
    Si o observatie: sub domnia lui Oprea, „Cuza” s-a ghidat dupa logica profitului, exact cumai spus tu. Si au venit o groaza de bani: de la pirtia de ski sau salile de sport inchiriate, si in primul rind de la studentii cu taxa. Ce calitate? Numai sectia de Comunicare a facultatii de Filosofie scoate peste 200 de absolventi anual – ce facem cu ei? Pe ce piata a muncii ii aruncam? Si cit de bine pregatiti sint? Si cum a crescut calitatea profesorilor, sau, ma rog, a actului pedagogic?

    @ Stefan (14)
    1) Cazul Germaniei mi se pare trist: de la o suma modica se va ajunge la altfel de sume. Pacat, sper sa nu fie un exemplu urmat si de alte tari.
    2) Nu cred ca un doctorand sau un asistent sint destul de stimulati financiar, fie si in comparatie cu alte categorii. La 25 de ani sa nu ai nici casa, nici masina, nici posibilitatea de a-ti intemeia o familie si sa iei 300-400 de euro pe luna nu mi se pare un stimulent financiar ok (pai numai chiria in Iasi e 250-300 euro…).
    Pai mai bine faci un curs de web design si cistigi de 5-10 ori mai mult. Sau te faci DJ, sau blogger 🙂 (dar nu ca noi)
    3) Multumesc pentru corectare. Niciodata nu am stiut denumirile astea, nici gradele universitare. Ai vreun link sa-mi dai, sa ma lamuresc si eu?

    @ Iuli (15)
    Cred ca putem insuruba doctoranzii de la Oxford si Firente in Romania foarte usor: salariu de minim 1000 euro pentru debutanti, plus concursuri riguroase de ocupare a posturilor, eventual supervizate de comisii alcatuite din profi din afara (ca la fotbal, aducem arbitri straini!). Nici nu trebuie sa-i aducem din birourile lor, e suficient un dosar si un interviu pe net. In felul asta eliminam coruptia, oferim incentives si crestem calitatea. Aceste doua decizii (banii + comisiile) sint decizii care tin de vointa politica si ele se pot imlementa chiar daca nu exista o societate, un anumit tip de gindire care sa ceara asa ceva.

    @ Stefan (18)
    Putin off-topic (oricum ne-am indepartat de la subiectul postului): daca universitatea X e publica, dar studentul plateste tuition, eventual o suma comparabila cu cea platita unei universitati private, atunci ce ma mai intereseaza pe mine forma ei (publica, privata, semi-privata etc.?) Intrebearea mea, doar din curiozitate, in cazul in care stii: in afara de universitatile din Europa, exista vreo universitate publica in State sau UK in topul respectiv, unde studentii nu platesc tuition?

    andruska

    Februarie 18, 2009 at 10:36 pm

  21. Andrei: „Asa cum am mai spus anterior, solutia privatizarii nu este solutia in cazul conditiilor istorice actuale ale Romaniei. Ca sa intelegem asta, e destul sa ne uitam la situatia universitatilor private din Romania: praf si pulbere, calitate zero, examene vindute, profi universitari care sint in acelasi timp ministri, scandaluri interminabile (vezi Petre Andrei), etc. Cum mai poti spune, in acest context istoric al Romaniei (ca sa te citez pe tine) ca solutia sta in universitatile private?”

    Raspuns: Andrei, eu am spus ca invatamintul superior trebuie privatizat IN INTREGIME. Ceea ce ai punctat tu e o situatie in care invatamintul privat in Romania coexista cu cel de Stat. Or TOCMAI aceasta coexistenta face ca invatamintul privat sa esueze. E simplu: atita vreme cit Invatamintul de Stat e prezent, cel privat e privit (SIC) cu suspiciune, ca un second-hand type of institution. Daca vor fi privatizate, va aparea concurenta benefica. Nimeni nu va porni in aceasta cursa cu un avantaj asupra concurentei.

    Andrei2: „Cred ca putem insuruba doctoranzii de la Oxford si Firente in Romania foarte usor: salariu de minim 1000 euro pentru debutanti, plus concursuri riguroase de ocupare a posturilor, eventual supervizate de comisii alcatuite din profi din afara (ca la fotbal, aducem arbitri straini!). Nici nu trebuie sa-i aducem din birourile lor, e suficient un dosar si un interviu pe net. In felul asta eliminam coruptia, oferim incentives si crestem calitatea. Aceste doua decizii (banii + comisiile) sint decizii care tin de vointa politica si ele se pot imlementa chiar daca nu exista o societate, un anumit tip de gindire care sa ceara asa ceva.”

    Raspuns: Ce voiam eu sa vizez nu faptul ca nu stiu CUM anume sa ii incurajam pe Sorbonisti sa vina inapoi, ci faptul ca asemenea oameni nu isi pot gasi un loc potrivit in tara, dat fiind contextul binecunoscut: nu are nimeni nevoie de expertiza lor sofisticata. Sunt un lux inutil intr-un spatiu in care fiecare monologheaza sau nu se poate ridica la inaltimea dialogului pe care il poate deschide expertiza unui proaspat Dr.

    Iulian

    Februarie 18, 2009 at 11:21 pm

  22. Iuli (19): Prin universitate publica inteleg universitate de stat, chiar daca percepe sau nu taxe (deci nu neaparat universitati gratuite). Nu vad de ce universitatile, ca si alte institutii ale statului, nu pot investi etc pentru profit. Desi cred ca ar fi mai bine sa fie gratuite, chiar daca sunt cu taxa, universitatile publice din SUA (sau de stat etc) sunt in general mai ieftine de aproximativ 4 ori: vezi studiul de la National Center for Educational Statistics. Spre comparatie, la Harvard (locul 1 mondial) numai taxa de scolarizare e de aprox $ 32k/an [sursa], in timp ce la UC Berkeley (locul 3 mondial) aceeasi taxa e sub $ 7k [sursa da aici pe semestru, si am inmultit cu 2. Am luat in calcul doar taxa de scolarizare, fara contributiile la asociatiile studentesti, asigurari si alte costuri.]

    Diferenta mi se pare enorma, sincer sa fiu. Pe de alta parte, mi se pare predictibila. Daca privatizezi universitatile (cel putin o parte suficienta), taxele vor sari prin tavan dupa un anumit timp (i.e., un timp suficient pentru a-si intari „brandul” etc), si nimeni nu le va putea tine sub control (poate doar „piata libera”? vezi ce a facut „piata libera” din economia mondiala, recently).

    In ce priveste uni private din Romania. Cand au aparut, pe la jumatatea anilor ’90, NU erau privite cu suspiciune, ca uni SH. Erau de pe atunci multi oameni care cereau invatamant superior privat, si promiteau cresterea calitatii ca urmare a privatizarii; in plus, mareau dintr-odata cifrele de scolarizare insuficiente (poate tii minte ce concurenta era la Drept prin anii aceia; uni private au dublat pur si simplu nr de locuri disponibile la nivel national). „Petre Andrei” si altele au aparut ca universitati foarte scumpe (cand s-a introdus taxa la Cuza, era de 3 ori mai mica decat la PA; ulterior s-au echilibrat) si care promiteau invatamant superior la standarde occidentale. Au inceput sa fie considerate SH relativ repede, dupa doar 2-3 ani – in momentul in care au redus standardele la examenele de admitere, au redus standardele la examenele din sesiune, au dat diplomele contra plata si asa mai departe. Pe scurt, si-au facut-o cu mana lor. Nu a fost nici un moment vorba de concurenta neloiala cu statul monopolist.

    In ce priveste sorbonistii & oxonienii, nu cred ca sunt un lux inutil. (sau in caz ca sunt, tot inutili sunt si cuzistii si caroldavilistii, la naiba, si absolventii de la sf sava sau national).

    Andrei: re: „graduate” nu stiu link… google it 🙂
    re: stimulente. Am spus „gradele superioare si doctoranzii”. Un doctorand la zi lua in primavara trecuta peste 1000 EUR lunar. Am scris despre asta aici.
    re: taxe. Nu stiu uni din State sau UK care sa nu ceara taxe, dar stiu ca in State sunt diferente foarte mari intre taxele percepute (in UK, nu sunt mari, pentru ca statul stabileste cuantumul; diferentele sunt date de suplimente – e.g., taxele pt colegii, la Oxbridge) Peste tot in Europa (adica unde statul reglementeaza functionarea universitatilor si le manageriaza, ca sa zic asa) ma astept sa fie cam asa: fie nu sunt taxe, fie sunt taxe cam la acelasi nivel.

    Stefan

    Februarie 19, 2009 at 2:25 pm

  23. Stef, observatiile sunt pertinente.

    Singura mea temere e ca simpla idee de „Universitate de Stat” (cu sau fara taxe) deresponsabilizeaza prea mult pe angajati. Daca stapinul e Statul, probabil ca nu simti aceeasi presiune normativa pe care o simti atunci cind Universitatea e condusa de un patron care vrea sa faca profit. De asta ma gindeam ca solutia pentru Romania ar fi privatizare FARA EXCEPTII. Experienta „statala” e prea prezenta in Romania pentru a putea accepta in corpul ei debil grefa unei alte mentalitati educationale. Pur si simplu, „path dependence” face ca o schimbare radicala sa fie greu de realizat.

    Dupa cum vezi, nu pun problema in termeni de dezirabilitate in abstracto. Evident ca as vrea sa avem Universitati de Stat de tipul Sorbonei si in Romania. Ma intreb pur si simplu: care pasi sunt cei mai buni, PRAGMATIC vorbind, pentru a face sistemul educational mai eficient? Tii minte, discutam la un moment dat despre lipsa de functionalitate a BCU-ului. Da, o cladire cu valoare istorica. Dar ce folos? As fi preferat o hala industriala tip Konstanz plina de carti. Uneori, „istoria” poate deveni o povara, piedica. Sa ne gindim si la experimentul Maribor. Daca Ljubljana e filoxerata de prezenta lui Zizek (nu’s de ce imi place metafora asta viticola, dar gasesc mereu contexte in care uzul ei mi se pare sugestiv), atunci ne mutam la Maribor si construim ceva de la ZERO.

    PS: diferenta de tuition perceputa de diferite Univ. americane se explica si prin faptul ca la unele din acestea, Statul acopera o parte din tuition, ceea ce face cu putinta coborirea nivelului taxelor si pune o povara fiscala DIRECTA mai mica pe umerii parintilor (sau chiar ai studentilor, pentru ca unii isi platesc studiile muncind in acelasi timp). Desigur, povara fiscala INDIRECTA vine pe umerii contribuabililor din acel stat.

    Iulian

    Februarie 19, 2009 at 3:25 pm

  24. Iuli, problema e cu angajatii universitatilor, nu cu patronii. „Petre Andrei” sau „Spiru Haret” au fost facute cu profi de la Cuza si UniBuc, care s-au comportat la fel cu ambii patroni. Daca intre patron si angajati, insa, e un manager cu sange-n utza si planuri coerente, nu conteaza ca e la conducerea Cuza sau Petre Andrei.

    Si eu sunt interesat la fel de mult ca si tine de solutii pragmatice, insa uite ca si la Petre Andrei s-a construit de la zero. Daca alte incercari vor reusi in viitor, ma voi bucura enorm, si nu voi cere in nici un caz nationalizarea sau fuzionarea cu una din universitatile de stat. O universitate se construieste insa foarte greu de la zero. De ce sa nu imbunatatim ce avem? Cred ca esti mai pesimist decat mine; eu nu cred ca „path dependence” este atat de determinanta pentru soarta universitatilor romanesti cat sunt interesele (meschine) si capacitatile manageriale (lipsa) ale celor care le conduc.

    In ce priveste tuition: nu cred ca statul California acopera toata diferenta dintre UCB si Stanford (unde la UG e $ 12k pe trimestru!). Ar insemna peste $ 25k pe an, pe student! Pe de alta parte, cred ca Stanford beneficiaza intr-o masura sau alta de impozitele pentru educatie platite de californieni, dupa cum si in .ro universitatile private au dreptul la anumite sume din impozitele similare (iar impozitele pt educatie sunt probabil mai mici in State decat in unele tari europene etc). Continui sa cred ca taxele la Ivies sunt umflate mult peste cat merita.

    Stefan

    Februarie 19, 2009 at 3:59 pm

  25. Exact, brand-ul conteaza. Taxe mari inseamna si salarii mai mari, inseamna si profesori mai buni (sau macar mai renumiti). Brand-ul iti aduce si un job mai bun dupa ce termini. doar pentru ca ai terminat in liga costisitoare a iederii.

    Revin, fiindca vreau sa insist asupra unui punct: faptul ca „Petre Andrei” si „Spiru Haret” au aparut IN CONTEXTUL in care Invatamintul de Stat functiona merci bine FACE TOATA DIFERENTA. Evident ca primii profesori veniti la Particulare erau cei din sistemul de Stat. Asta a avut doua efecte:
    (1) profesorii respectivi veneau cu mentalitati de tip „Stau ca la Stat” sau „Ce e de Stat sta”.
    (2) profesorii respectivi stateau cu fundul in doua barci. Cu alte cuvinte, aveau mereu „back up”-ul numit Univ. de Stat.

    Da, o sa imi spui, dar uite ca acum profesorii trebuie sa decida unde anume vor sa profeseze si nu mai au acest back up. Corect, voi raspunde, insa aici apare alta problema: Univ de Stat are mereu „the upper hand”, fiindca (1) poate oferi locuri fara taxa si (2) isi permite sa perceapa taxe mai mici decit cele propuse de Univ. Particulare.

    Concurenta adevarata nu poate exista decit in contextul unei privatizari totale, cred. Uite, macar euristic, ar fi interesant sa vedem ce se intimpla daca s-ar petrece aceasta privatizare totala. Nu vad cum altfel s-ar putea schimba lucrurile.

    Chiar, cum crezi ca s-ar putea imbunatati ceva la uaic? (tine cont de tot contextul, i.e., network-urile dolarizate si cumetriale care evolueaza gratios la sol etc.)

    Iulian

    Februarie 19, 2009 at 4:21 pm

  26. Inca o chestie: managerul poate fi extrem de priceput si chiar bine platit (pentru a fi motivat sa isi faca treaba). problema e insa urmatoarea: el trebuie sa evolueze intr-un mediu viciat de network-uri de tipul celor din Sudul Italiei (descrise bine de Robert Putnam).

    Arma pe care o are la indemina managerul unei Univ. private e FIRING-ul (pre romaneste: disponibilizarea). E mult mai greu sa disponibilizezi pe MN ori TD, si asta pentru ca Statul nu disponibilizeaza, de obicei, cel putin la nivel de invatamint superior. Stii bine care e traseul: daca ai intrat, nu mai iesi decit la pensie (in unele cazuri nu iesi nici macar la virsta de pensionare ci numai in cutie din lemn de brad)

    Iulian

    Februarie 19, 2009 at 4:29 pm

  27. Iuli, tot nu-s convins 🙂

    (i) Uni de stat nu au nici unul din avantajele de care spui tu; si uni private pot oferi locuri fara taxa, si o fac de ani de zile (de genul: primii 3-5-x la admitere, si dupa fiecare an, au scutire/reducere de taxa. La PA, acum 12 ani, primul avea scutire, urmatorii 5 reducere). Pe de alta parte, la stat sunt din ce in ce mai putini studenti „bugetati”, cum se spune. Anul trecut, proportia locurilor cu taxa a fost 2/1 la UBB Cluj si 2.5/1 la UAIC [sursa]

    (ii) Daca se privatizeaza UAIC, cam cati profesori crezi ca vor fi disponibilizati? Si in cat timp? Dar daca ministerul pune un manager care trebuie sa aduca UAIC in top 500 ASAP? Problema cu „network-urile” e cat se poate de reala si de grava, dar simpla privatizare nu o poate rezolva (doar daca privatizare = desfiintare + reinfiintare, caz in care o simpla infiintare ar fi mai eficienta…)

    Stefan

    Februarie 19, 2009 at 5:29 pm

  28. point (i) taken.
    not sure about (ii), though…

    Iulian

    Februarie 19, 2009 at 5:52 pm

  29. @ all
    Eu am lucrat la editura universitatii „Lupascu”. Universitate privata, de, unde patronul, directorul si managerul erau una si aceeasi persoana. Mai multa putere decit atit nu poti avea intr-o universitate. Si au fost angajati numai scursuri. Stiu, ca le-am corectat cartile 🙂
    Iuli, cred ca trecerea brusca si imediata la o privatizare totala ar implica o serie de probleme sociale – atit in rindul profilor, cit si al studentilor. Repet, atita timp cit avem exemplul universitatilor de stat din europa nu cred ca ar trebui sa trecem pe sistem anglo-saxon.
    Nu sint convins ca merge, insa discutia asta m-a lamurit mult asupra perspectivelor de luat in calcul, asa ca va multumesc tuturor.

    andruska

    Februarie 19, 2009 at 7:40 pm

  30. …sa nu uitam ca haxadicul de patrona cooperativa de produs absolventi „Lupascu” era si e inca un fund-luntrist, ca sa fiu cit se poate de delicat.

    profii sunt menajati (ca sa nu existe probleme sociale), e adevarat. La studentii, insa, nu stiu cine se gindeste. Nici macar ei insisi nu se gindesc. Ei doar asuma ca daca asa stau lucrurile, probabil ca asa trebuie sa stea.

    Pina la urma, ajungem la vorba: nu conteaza cine invata, conteaza mai mult cine preda. Daca X e un idiot aflat in post, numai Domnul il mai poate dezradacina de pe fotoliul profesoral (literalmente). Nu vrem probleme sociale, dar nici de studenti nu ne pasa… Intre timp, acestia patimesc, patimesc…Iau diplome de filozofi si se angajeaza la Metro ori Carrefour, sa gestioneze fluxul de ceapa si snitzel de la depozite la sacosa customer-ului.

    Iulian

    Februarie 19, 2009 at 7:54 pm

  31. Mizerii! Atata pot sa spun dupa ce am vazut ca in dulcele stil romanesc se ataca cu foarte mare usurinta un om fara sa se tina cont si de meritele lui. Am sa o fac pe avocatul diavolului si in cele ce urmeaza voi face cateva precizari privind articolul postat aici:
    1. Din pacate Andrei tu ai luat drept adevar niste barfe care circulau la vremea respectiva prin facultate si care erau raspandite de (asa cum si tu o spui) anumiti preparatori si asistenti. Asemanarea dintre cele doua lucrari a fost sesizata cu mult inaintea ta si era inscrisa in folclorul facultatii, la fel cu multe alte prostii pe care probabil ca urma sa le „descoperi” in ziarul la care lucrai. Zvonurile erau alimentate de cei care erau derajati de faptul ca se scrisese o lucrare pe care studentii au folosit-o ani de-a randul sa invete la un obiect ce nu era predat de N.R.
    2. Articolele scrise in Lumea ieseanului nu erau in nici un caz o mostra de jurnalism „curat”. Intr-un asemenea caz, pe langa prezentarea faptelor ar fi trebuit sa fie prezentata si opinia celui in cauza, si de ce nu, o parere neutra, din partea unui specialist. Ultimele doua puncte au lipsit cu desavarsire, iar publicarea articolelor s-a facut cand N.R. nici macar nu era in tara. Mai mult, ce spui acum ca ati trimis mesaje catre Grondin si Liiceanu demonstreaza si mai mult faptul ca intentia era de discreditare la adresa lui N.R. Apropo de ce Liiceanu, este el cumva judecator sau in ce calitate era el chemat sa faca dreptate in acest caz? Faptul ca nu ati primit raspuns de la niciunul ar fi trebuit sa va dea de gandit, ca nu este chiar asa usor sa acuzi pe cineva de plagiat.
    3.„Perversitatea” acestui caz sta insa in alta parte: N.R. a fost unul dintre profesorii care te-au sustinut, unul dintre cei care faceau aluzii la o eventuala ramanere a ta in facultate (de care acum ca te plangi ca iti lipsesc), unul dintre cei care ti-a oferit un loc la doctorat si, nu in ultimul rand, cel care te-a sprijinit sa obtii o bursa la Univ. Konstanz. Cam repede ai uitat toate aceste lucruri! Oamenii care se uitau urat la tine stiau ca ai muscat mana care te-a crescut si de aceea nimeni nu vrea sa aiba de-a face cu tine.
    4. Cariera lui N.R. nu se reduce doar la aceasta lucrare, de ce sa nu avem in vedere si munca intreprinsa in facultate: N.R. este cel ce a deschis contactele Facultatii de Filosofie din Iasi, cu Berlin, Konstanz si cu Italia, si de la profesori la studenti (inclusiv tu) toti au beneficiat de burse la aceste institutii. Hai sa mai amintim si de conferintele organizate de N.R. cu profesori din centrele universitare amintite, care au fost benefice Facultatii de Filosofie. Si nu in ultimul rand, hai sa ne uitam si la conferintele lui N.R. tinute in strainatate si la lucrarile publicate in Germania sau Italia. Toate acestea chiar nu conteaza?
    5. Manipularea ta cu cele doua texte comparate vad ca a reusit tinand cont de opiniile favorabile exprimate in unele dintre comentarii. Problema este ca pe parcursul cartii lui N.R. lucrarea lui Grondin este citata ca sursa de preluare a anumitor informatii. Asta a stabilit si comisia pe care tu o acuzi ca nu si-a facut treaba. Din pacate pentru tine sunt mai importante barfele din facultate decat reputatia unui om.
    E regretabil faptul ca ai vrut si vrei in continuare sa te faci cunoscut prin astfel de mijloace. Tinand cont de faptul ca esti student CEU de ceva timp, ma asteptam sa aflam despre tine din perspectiva realizarilor tale academice (articole, lucrari, conferinte). Din pacate vrei dupa modelul romanesc sa captezi atentia prin subiecte tabloid si mai putin prin munca ta.

    orson

    Martie 4, 2009 at 8:54 am

  32. Observatie generala: domnule (sau ar trebui sa spun „doamna”, stim amindoi de ce!) „Orson”, stiti cum ma numesc si cine sint, insa intrati in discutie lansind acuzatii la persoana sub pseudonim. Daca tot vreti sa fiti avocat (fie si al diavolului), m-as fi asteptat sa fiti barbat (sau „barbata”) si sa va asumati identitatea. Nu pentru mine – caci banui cine sinteti – ci pentru cititorii acestui blog. Daca nu ati facut-o – si daca nu o veti face – atunci „mizeriile” si „stilul pur romanesc” vin din partea dumneavoastra, nu a mea.
    [Ca sa fac o comparatie intre noi doi: la vremea articolului cu pricina, redactia mi-a cerut expres sa nu semnez cu numele meu, tocmai ca sa nu existe repercursiuni asupra mea. Editorialistul de la acea vreme mi-a propus sa-si asume comparatia textelor. Am refuzat, pentru ca nu mi parea normal sa lansez acuzatii miseleste, ascuns dupa altcineva. Dumneavoastra o faceti, ascuns in umbra confortabila a pseudonimului].
    Si acum, sa o luam pe puncte.
    1) Nu am luat nimic „drept adevar”. Am aflat niste informatii si am verificat. Si, dupa mintea mea (proasta sau buna) am considerat ca ESTE plagiat. Faptul ca astazi si oameni care nu au nici o legatura cu Iasul, ce sa mai vorbim de Facultatea de Filosofie din Iasi, cred la fel, ma ajuta sa inteleg ca nu sint tocmai nebun.
    2) (a) Sinteti gresit informat. N.R. a creat, in acest fel, un precedent jurnalistic uluitor. Articolul in care se dezvaluia plagiatul nici nu fusese inca scris, cind s-a intimplat urmatorul lucru. In ziarul de luni s-a anuntat ca vom publica vineri sau simbata (nu imi amintesc bine) un articol despre un nou caz de posibil plagiat la Filosofie, vinovat fiind N.R. Acuma, cineva (poate chiar domnia voastra) l-a anuntat pe N.R. (care, intr-adevar, era plecat din tara – lucru pe care, indiferent ca ma credeti sau nu, nu il stiam; dar asta are mai putina importanta). Iar N.R. a scris imediat un „drept la replica” pe care l-a trimis redactiei. Repet, articolul la care se referea dreptul la replica inca nici nu era scris, deci nici nu puteam cere parerea celeilalte parti pe ceva ce inca nu era conceput!!!! Asa ca redactia a luat simpatica decizie (faina tare!) sa nu ascunda adevarul, si a publicat totul in ordine cronologica: dreptul la replica intii, si abia apoi articolul cu pricina. N.R. ramine astfel in analele jurnalisticii romanesti, ca unul care scrie un drept la replica inainte sa vada de ce este acuzat! 🙂
    (b) Ratiunea dumneavoastra, domnule Orson, este demna de mila. Intii ma intrebati de ce nu am cerut o parere neutra, apoi ma chestionati de ce l-am intrebat pe Liiceanu? Pai tocmai pentru ca am dorit o parere neutra, a unui profesor de filosofie care (1) sa nu aiba prea multe legaturi directe cu Facultatea de Filosofie din Iasi; (2) sa aiba o oarecare probitate morala recunoscuta la nivel national. Nu stiu de ce nu am primit raspuns, dar banuiesc. Cit despre faptul ca Grondin nu a raspuns – nu stiu. Banuiesc ca nici dumneavoastra nu ati raspunde, daca ati afla ca sinteti plagiat in statul Butan sau ori in alta tara „bananiera”, si vi se trimit doua texte in onglinda, unul in limba romana si altul in limba statului respectiv. Probabil ca nu v-ar pasa.
    3) (a) Sint perfect adevarate toate lucrurile pe care le mentionati la acest punct, insa: la urma urmei, nu am intrat la doctorat la N.R. si nici nu am intrat la universitate. Am beneficiat de bursa la Konstanz datorita lui N.R. doar indirect, prin simplul fapt ca el a facut contactul Iasi-Konstanz. In rest, am fost la un concurs. Sa povestesc si cum am ajuns acolo. Ne aflam, citiva studenti, pe culoarele universitatii si N.R., disperat ca nu s-a inscris nimeni la concursul respectiv si ca se face facultatea de rusine ca nu are pe cine trimite (au fost cuvintele lui!), a venit la noi si ne-a rugat sa ne inscriem. Evident ca am fost bucurosi si am facut-o (intimplarea poate fi confirmata de alte doua persoane, una dintre ele care a si mers, impreuna cu mine, la Konstanz!).
    Asa ca, de aici si pina la a afirma ca domnul N.R. „m-a crescut” si eu am „muscat mina care m-a crescut” este o cale tare lunga.
    (b) Pe de alta parte, chiar cele mentionate de dumneavoastra la acest punct se intorc impotriva a ceea ce spuneti. Am mai spus, aveti dreptate. Dar daca persoana respectiva imi oferea un doctorat, ba chiar si un post la universitate, va intreb: ce sens avea sa public in ziar un articol impotriva ei? Banuiesc ca as fi putut sa o fac, in mod rational, doar daca cineva imi oferea ceva mai sigur si mai bun – atunci as fi fost un ticalos, dar macar un ticalos rational… Nu, nu mi-a oferit nimeni nimic si nu m-a impins nimeni de la spate, indiferent cit de mult nu va vine sa credeti: evidenta arata ca nici nu am cistigat nimic, dimpotriva, am pierdut. Am facut-o doar conform propriei mele constiinte (oricit de ciudat li s-a parut atunci tuturor!), care a fost si ramine curata, spre ciuda oamenilor precum dumneavoastra. Daca nimeni nu poate crede ca cineva a facut un asemenea pas impins de constiinta lui, desi avea numai de pierdut, atunci asta imi arata nu numai naivitatea mea (pentru ca am fost in stare atunci de acest lucru) ci si mocirla morala din jurul meu, in care am trait atita timp.
    4)La acest punct faceti un sofism logic: incercati sa ingropati acuzatia de plagiat referitor la o carte aratind alte merite ale omului care a scris-o. Ignoratio elenchi, sau ma insel? Daca nu stiti ce inseamna, cautati pe Wiki 🙂
    Ca sa va raspund: nu am discutat nicaieri nimic altceva decit cartea respectiva. Sa raminem deci la subiect.
    5) (a) Nu vad de ce este „manipulare”. Este exprimarea unei opinii, e treaba altora daca sint de acord sau nu cu ce spun.
    (b) Nu vad ce relevanta are faptul ca este, intr-adevar, citata lucrarea lui Grondin pe parcursul cartii lui N.R. Daca eu citez pe o pagina din cartea dumneavoastra (cu trimiteri) si pe cealalta pagina va copii cuvint cu cuvint si pragraf cu paragraf fara trimiteri si fara ghilimele, atunci tot plagiat se cheama. Chiar a te copia pe tine insuti din alta carte sau articol fara sa te citezi tot plagiat este – nu o spun eu, documentati-va aici
    (c) Nu vad ce relevanta are faptul ca o comisie a stabilit ca nu este plagiat. Acea comisie a fost alcatuita din colegi ai lui N.R. – si va provoc sa imi aratati un singur caz din 1990 pina in 2004 cind o comisie a hotarit la Facultatea de Filosofie ceva impotriva propriilor colegi. Instinct de turma, si iarasi nu eu am zis-o.
    (d) Din pacate pentru dumneavoastra, va incapatinati sa nu pricepeti faptul ca nu birfele sint mai importante pentru mine decit reputatia unui om, ci propria mea constiinta. Nu am scris nicaieri despre o „birfa” pe care sa nu o cercetez in prealabil si pe care sa nu o consider adevarata. Daca nu sinteti de acord cu mine, va rog dati-mi un exemplu contrar: unde si cind am facut asa ceva?
    (e) Nu vreau sa ma fac cunoscut: vreau dreptate. Daca un student e prins ca a copiat sau a plagiat intr-o lucrare e pasibil chiar de exmatriculare. Un profesor nu. Nu e corect, e ticalos, e miselesc.
    (f) Faptul ca sint la CEU mi-a intarit si mai mult convingerile. Am aratat pasajele respective unor oameni de aici si absolut toti, fara nici o exceptie, au considerat ca e vorba de un plagiat. Constiita mea e linistita, domnul meu: daca persoane care nu au nici macar o legatura cu Romania spun asta, atunci, pe linga faptul ca am dreptate, descopar – o data in plus – mocirla Romaniei si a Facultatii in care domnia voastra va aflati.
    (g) Nu este vina mea ca nu stiti nimic despre activitatea mea academica.
    6. In incheiere, o ultima observatie generala: ati mers perfect pe modelul de raspuns al lui N.R. In loc sa imi explicati, decent si rational, de ce nu este plagiat acolo unde eu spun ca este, in loc sa discutam pe texte, ca doi oameni care citesc si vor sa ajunga amindoi la adevar, dumneavoastra ocoliti constant problema: vorbiti despre jocuri de culise, despre influente obscure, despre meritele marelui om de cultura N.R., si asa mai departe. Si, evident, raspundeti la niste acuzatii rationale facute de mine referitor la un text cu alte acuzatii privind propria mea persoana. Ca sa va citez: „mizerii!”.
    Si acum, daca intr-adevar aveti coloana vertebrala, va poftesc sa fiti barbat si sa va spuneti numele adevarat. Daca nu o veti face, va voi considera ca facind parte din cei cu atitudine pur romaneasca pe care dumneavoastra insusi o incriminati, ca facind parte din mocirla morala cu care m-am obisnuit in Romania, din ipocrizia generala, si nu numai ca nu va voi mai raspunde, dar va voi si modera comentariile. Mingea se afla in terenul dumneavoastra.

    andruska

    Martie 4, 2009 at 10:46 am

  33. @31&32: Andruska, trebuie sa recunosti, totusi, ca incepi sa ai o audienta din ce in ce mai larga (si numeric, si calitativ). Oricum, sunt convins ca Orson va fi un retriever foarte atent cu postarile tale de acum inainte (in franceza, retriever-ul poarta numele sugestiv de „rapporteur”), ceea ce e bine, as zice.

    Eu chiar as vrea sa il avem pe Orson, cu sau fara cagula pe fata (era sa zic „cu caciulile pe frunte”), drept „voce” alternativa in dialogul gadamerian pe care il vrem aici, in spatiul internetizat. Si nu numai cu privire la plagiat. Ca scrie el destul de coerent si sunt curios ce opinii are si in privinta altor cestiuni. Chiar, ar putea sa ne tina la curent cu ce se mai publica in spatiul mio. Fara gluma. Ne lipseste o perspectiva proaspata din Nord-Estul tarii.

    Nu pot sa nu observ totusi miscarea falacioasa prin care Orson deflecteaza cestiunea in dezbatere, anume plagiatul lui …Plagiator. Pur si simplu nu pot. La fel a procedat si Plagiator la vremea respectiva. Cum nu poate sa mestereasca la semantica notiunii (fiindca plagiatul este ceea ce ne spune chiar definitia de dictionar a cuvintului), Orson gaseste mai potrivit sa invoce meritele lui Plagiator, ca si cum acestea l-ar absolvi prin ele insele de buba plagiatului.

    Sau poate ca, de fapt, Orson ne invita sa fim consecventialisti: de vreme ce Plagiator are atit de multe merite, ar fi bine sa „uitam” pacatul cu pricina si sa ne angajam cu totii intr-un gigantic pupat Piata Endependentii.

    Nu, asta nu. Haideti sa recunoastem, o data pentru totdeauna, care e adevarul, mizerabil, dar totusi adevar, si sa ne continuam drumul prin existenta asta precara, cu mai multa umilitate si poate cu o dispozitie dialogica mai sporita. Nu exclud asta, ba chiar tinjesc dupa ea.

    PS: Chiar, de ce Orson si nu Welles? Inca ceva, trebuie sa recunoasteti, dincolo de toate mizeriile astea gagademicesti in care sunteti nevoit sa faceti wrestling, ca ciorbele si pizza concoctate de Andruska va lasa totusi pe spate.

    Iulian

    Martie 4, 2009 at 3:08 pm

  34. Iuli, o audienta mai larga numeric si calitativ am, cu siguranta. In ceea ce priveste cazul de fata insa (ma refer la Orson), calitatea lasa de dorit.
    In rest, trebuie sa recunosc ca m-a inseninat mult comentariul tau. Cred ca am nevoie mai des de umorul pe care il stapinesti atit de bine 🙂

    andruska

    Martie 4, 2009 at 11:57 pm

  35. Am citit atricolul postat si nu inteleg unele lucru:
    1. sa fi fost tu atat de pasionat de disciplina „hermeneutica” si sa fi citit toate recomandarile bibliografice de ai identificat o asemanare izbitoare intre cei 2 autori despre care faci referire?
    2. chiar ai putut crede ca cel care s-a folosit de tine pentru a lansa o acuzatie (complet nefondata – atata timp cat lucrarea domnului NR este un curs destinat studentilor prin care face cunosta disciplina in sine si cei ce o consolideaza si nu un domeniu pe care il inventeaza domnia sa) iti va oferi si recompensa – un post la catedra?
    3. reluarea acestui subiect este determinat de faptul ca recent la facultate a fost scos un post care probil credeai ca ti se cuvine si lucrurile nu stau asa?
    4. stiu ca au fost acuzati foarte multi profesori de la facultate de plagiat si doar unul singur dintre ei a fost obligat sa plece, si doar acest caz iti place sa il actualizezi.
    In ceea ce priveste comparatia paralela dintre fragmente, este facuta tendentios iar autorul pe care tu spui ca l-a copiat(Jean Grondin) este citat in acele pagini si este recomandat si in bibliografie, faci referire in articolele initiale (din valorosul ziar „Lumea ieseanului”- falimentar dupa o foarte putine numere de aparitie) ca ar fi vorba si de curajul de a-l fi copiat si pe Gadamer, ori este un capitol intreg dedicat contributiei lui Gadamer in acest domeniu si este prezent numele sau si de cate 5 – 7 ori pe aceeasi pagina. Am citit la vremea respectiva acele articole si pentru ca aveam cumparata cartea domnului NR cu mult timp in urma, ca material pentru examen, am putut sa ma uit peste carte si e clar pentru orice om de buna credinta ca e un efort destul de mare sa acuzi de plagiat atunci cand autorii sunt prezenti prin citate sau le apare numele pe o pagina de cel putin 3 ori.
    Cert este ca cei care incearca sa isi verse ura folosindu-se de oameni ca tine, nu-l pot concura printr-o activitate stiintifica superioara, alegand varianta de a inlatura concurenta improascand cu noroi. A deranjat poate (pe asa-zisul intemeietor al orietarii facultatii catre hemeneutica) faptul ca cel pe care te-a pus sa-l acuzi de plagiat chiar a facut ceva in acest domeniu, traducand lucrari de referinta (Schleiermacher – Hermeneutica)si publicand un curs de stricta specialitate, ce a fost, este si va fi un material util studentilor. Desi disciplina este predata de foarte multi la facultate, studentii continua sa se pregateasca la examen utilizand traducerile si cartile celui pe care tu il acuzi si asta deranjeaza si justifica atitudinea gastii, care dealtfel te-au si abandonat dupa ce le-ai implinit dorinta de a pune sub semnul indoielii calitatile unui profesor.
    Nu pot insa sa inteleg de ce faci aceasta apreciere cand e vorba de NR („Nu puteau concepe, pur si simplu, ca un student care a muncit pentru fiecare lucrare – buna sau rea – s-a enervat vazind ca unii devin universitari prin puterea plagiatului”) desi cred ca bine stii ca in CV-ul domniei sale sunt nenumarate lucrari de autor, traduceri din franceza, germana si carti publicate in limba germana si italiana, si nu cred ca acesta a fost modul de ascensiune in cazul domniei sale. Este poate printre puntinii care a incercat sa dezvolte relatii academice cu universitati europene si a dat sanse studentilor sa studieze in spatiul european dar nu oricine este capabil sa aprecieze acest lucru.
    Acesti oameni sunt incomozi pentru ca vor crea termen de comparatie cu ce suntem noi capabili sa facem si atunci trebuiesc inlaturati, aceasta este logica intregului tau demers. In rest toate cele bune si o cariera macar comparabila daca nu mai buna cu a celui pe care il blamezi.

    daniel

    Martie 6, 2009 at 1:23 pm

  36. Stimate domnule „Matache Daniel” (v-ati semnat cu „Daniel”, insa ati indicat adresa de mail matachedaniel32@gmail.ro – deci pornesc cu ideea ca dovediti bun simt si semnati cu numele d-tra adevarat),
    va raspund pe puncte:
    1. Nu era nevoie sa citesc toate referintele bibliografice. Era nevoie sa citesc doar cele doua carti, ceea ce am si facut.
    2. In primul rind, nimeni nu m-a „pus” sa fac asa ceva. Ca atare, nimeni nu mi-a oferit nimic – oricit de mult ati dori d-tra, cei care ii luati apararea lui N.R., sa am un asemenea om in spate. Cred ca sinteti frustrati rau: daca ati intelege ca nu e nimeni in spatele meu, ati ramine fara obiectul muncii 🙂 si ati fi disperati.
    Pe de alta parte, gindirea asta „strategica” („e sigur cineva in spatele lui”) si imposibilitatea de a te indeparta de ea e una tipic bahluiana si dimboviteana. Cum am raspuns si comentariului dinainte, m-as fi bucurat sa discutam pe texte. V-as recomanda sa cititi intii comentariile la acest post si apoi sa reluati teme la care deja am raspuns.
    3. Sinteti total pe dinafara. Nu ma mai ocup demult cu hermeneutica, ci cu filosifia analitica – mai exact, cu filosofia si teoria politica (anglo-saxona). S-a scos un asemenea post la concurs in Iasi, si n-am stiut eu? Daca da, imi e ciuda ca nu am aflat, de ce nu mi-ati spus din timp? 🙂
    4.
    (a)”Lumea ieseanului” nu a fost doar un ziar falimentar – ci si unul creat doar pentru alegerile din 2004, deci un ziar politic. Asta insa nu inseamna ca articolele non-politice din el si oamenii care le-au scris sint si ei… „falimentari”. Daca asa credeti, aveti o problema cu logica 🙂
    In plus, daca nu ma insel, acest ziar falimentar v-a oferit ocazia chiar domniei voastre (sau, daca ma insel asupra identitatii pe care o aveti, atunci unui pupincu’ din acelasi grup) sa va exprimati parerea (si ati facut-o in aceleasi linii largi pe care le abordati astazi).
    (b) In ceea ce priveste plagiatul, am scris deja despre asta raspunzind comentariului lui „Orson” (vezi comentariul meu, nr. 32, punctul 5b). Nu este vina mea ca nu l-ati citit. Ati fi aflat de ce tot de plagiat este vorba, desi citezi un autor pe o pagina de trei ori cu ghilimele, iar pe pagina urmatoare il preiei cuvint cu cuvint si paragraf cu paragraf fara sa mai faci trimiteri, inducind cititotul in eroare ca ar fi vorba despre cuvintele tale.
    In plus: daca vreau sa scriu o carte in care sa prezint o disciplina necunoscuta in Romania, nu e nici un lucru rau in a o scrie povestind, cu cuvintele mele, ce au spus altii, facind trimiteri. Dar a COPIA cuvint cu cuvint si paragraf cu paragraf ce au spus altii (fara ghilimele) este lipsa de onestitate si se numeste plagiat.
    (c) Continui sa ma intreb de ce credeti ca persoana X (stiu la cine va referiti, nu mai insistati!) a fost in spatele meu. As dori sa aduceti macar o dovada. Deocamdata, in comentariul d-tra nu ati adus nici o dovada in acest sens, v-ati marginit numai sa acuzati. Ceea ce am dorit eu sa subliniez este urmatorul fapt: daca cineva ma pune sa fac ceva, e rational din partea mea sa nu o fac decit daca cistig ceva. Rationalitate mercantila, recunosc. Ce am cistigat eu? Va invit sa imi raspundeti, si sa imi dati si dovezi pentru acuzatia ca cineva m-ar fi impins sa o fac. Altfel, daca nu sinteti serios, comentariile d-tra vor fi moderate de acum incolo. Iarasi, am raspuns la o asemenea intimpinare in comentariul meu nr. 32, punctul 3b.
    (d) Despre calitatile lui N.R. si savirsirea unui sofism logic prin aducerea lor in discutie aici am discutat iarasi la comentariul 32, de data asta punctul 4.
    (e) Multumesc pentru urari, dar le resping: daca o cariera „mai buna” decit a lui N.R. inseamna sa plagiez mai abitir decit el, atunci prefer ratarea. Sincer.

    andruska

    Martie 6, 2009 at 2:25 pm

  37. Andruska, dragul meu filosof liberal (libertarian-de-stanga-whatever), de ce-i incalci drepturile lui „daniel” si-i faci public emailul, manca-te-ar tata? Ba mai pui si link, doar, deh, de spam duce lumea lipsa…

    Stefan

    Martie 6, 2009 at 2:36 pm

  38. Andrei, cand pui un comentariu pe blog, in formular scrie ceva de genul: ‘adresa de e-mail (nu va fi facuta publica)’. Bun-simt?

    Trimiterile din ultima vreme la bun-simt mi se par de altfel deplasate, de asemenea amenintarile cu ‘moderarea’. A modera o discutie nu e sinonim cu a elimina interlocutorul. E o practica normala sa nu-ti dai numele pe net daca nu vrei, ce spui si cum sustii ce spui conteaza. Sau ar trebui sa adaug si adresa, data nasterii si numele mamei la acest comentariu? Mai multe cred ca-ti spun personal; ma tem ca multe din lucrurile pe care le spui sunt puse in umbra de cum le spui.

    George

    Martie 6, 2009 at 2:46 pm

  39. @ Stefan

    1. Explic mai jos de ce am ales sa dau adresa.
    2. Nu am pus nici un link – am dat copy-paste adresei si asa a aparut. Banuiesc ca linkul era deja incorporat in pagina de editare a comentariului. Nu stiu si nu ma intereseaza.

    @ George
    1. Pentru ca te stiu interesat de curatarea sistemului universitar romanesc, m-as fi asteptat din partea ta la comentarii privind subiectul in chestiune. Recunosc, sint trist ca ai ales sa comentezi doar problema cu afisarea adresei.
    2. Iarasi, sint trist ca observi o asa-zisa lipsa de bun simt la mine. Ti se pare ca cei ce m-au atacat au mult bun simt?
    3. Ceea ce scrie in formular vine gata scris de la wordpress. Nu am cum sa schimb.
    4. Sint convins ca unele lucruri sint puse in umbra de modul in care le spun. Nici nu e prima data. Aici ai dreptate. Sint curios insa sa imi spui, cind ne-om intilni, cu ce am gresit in modul cum am pus problema de fata.
    5. Moderarea nu se reduce la eliminarea interlocutorului, dar o include.
    6. Mi se pare normal sa nu iti dai numele pe net daca nu vrei. Dar mi se pare o norma de minima moralia sa te faci cunoscut atunci cind ataci pe cineva, in orice fel. A te ascunde e ca si cum ai impusca pe cineva pe la spate. Adica miseleste. Eu nu am facut asa ceva niciodata si nici nu o voi face. Cer sa fiu tratat la fel.

    @ Stefan si George
    Si acum, motivul care m-a determinat sa fac publica adresa. Consider ca, in momentul in care un individ incalca regulile de buna purtare in societate (de exemplu, fura) isi pierde dreptul sa apeleze la ele pentru protectia personala (de exemplu, nu mai poate cere judecatorului respectarea dreptului sau la libera circulatie, si deci ne-incarcerarea). La fel se intimpla si cu regulile moralitatii discursului: daca le incalci in privinta altora, nu mai ai nici un drept sa ceri respectarea lor cind vine vorba de tine insuti.
    Si acum, sa explic de ce „Daniel” a incalcat normele discutiei civilizate:
    1. Desi am cerut de nenumarate ori sa discutam problema respectiva pe cele doua texte puse la dispozitie, Daniel a refuzat acest lucru si a ales atacurile la persoana.
    2. Cum atacurile la persoana nu au fost sustinute cu nici o proba (sau macar cu o incercare de proba), le consider injuraturi.
    3. Pe blogul meu am dreptul sa cer, ca norma a discutiei civilizate, sa nu fiu injurat.
    4. Am scris deja ca, DACA un cititor alege totusi atacul la persoana (si NUMAI in acest caz), ii cer sa isi spuna numele. Am explicat mai sus de ce. Daca el stie cu cine vorbeste (spre deosebire de alti bloggeri, eu mi-am facut numele public), atunci mi se pare o regula de bun simt ca, in momentul in care ma ataca, sa isi dezvaluie identitatea.
    Intrucit „Daniel” a ales sa lanseze atacuri la persoana, sa ma injure, sa o faca pe propriul meu blog (unde am dreptul sa cer sa nu fiu injurat), si in plus s-a ascuns in spatele pseudonimului, consider ca a incalcat normele minime ale bunului simt. Ca atare, nu mai are dreptul sa apeleze la ele pentru protectia sa.

    @ Daniel
    Pentru ca: (1) continui sa semnezi cu „Daniel” si nu cu numele intreg; (2) continui sa lansezi acuzatii la persoana in loc sa discutam pe text – ti-am sters ultimele doua comentarii pe care le-ai scris. E dreptul meu sa nu fiu injurat pe propriul blog.

    andruska

    Martie 6, 2009 at 11:21 pm

  40. @Stef & George:

    Nu cred ca e cazul sa va ingrijorati. Adresa aia (ca si orsonrichy) e oricum fictiva. Ce individ laş care semneaza cu pseudonim işi da adresa oficiala? Iar replica: “am gresit adresa, mii de scuze” e de un ridicol inspaimintator. Ca si cum si-ar fi propus cineva sa ii trimita mesaje acolo sau sa i-o verifice macar 🙂 )))

    Ce ma intereseaza pe mine e cum de le vine in cap sa isi gaseasca nume din astea: orson, matache… in cel din urma caz, ai zice ca sunt extrasi direct din Caragiale… probabil ca si sunt.

    Un mic divertisment:
    NR are o pagina la http://www.poezie.ro, unde isi trage un motto simpatic:

    “… cand propria ta viata singur n-o stii pe de rost/ O sa-si bata altii capul s-o patrunda cum a fost! (Eminescu, am citat din memorie).”

    Nota1: Dupa cum observati, chestia de mai sus e simptomatica pentru modul haiducesc in care se fac treburile in anumite spatii. Multe se fac, cu alte cuvinte, “dupa ureche”.

    Nota2: Probabil ca orson si matache se ocupa chiar acum sa excaveze aurul genial din … datele existential-biografice ale lui NR (sincer, nu am nimic cu persoana, am ceva cu tipurile de caracter pe care il ilustreaza si pe care le cultiva in preajma-i, i.e., orsonisti si matachisti). Hei, orson! Hei, matache! Nu uitati sa raportati si acest detaliu la Centru! 🙂 ))))

    Am dibuit cu motoarele mele un textulet si un sumar al unei carti de NR:
    1.
    http://www.ulb.tu-darmstadt.de/tocs/198226926.pdf
    2.
    http://www.dgphil2008.de/fileadmin/download/Sektionsbeitraege/03-3_Rambu.pdf
    http://www.logos-verlag.de/cgi-bin/buch/isbn/1751

    Ma trece deja un fior. Daca in opurile sale valahicesti sunt plagiati autori venetici, oare ce auctori bastinosi sunt plagiati in opurile sale mesterite in linguagiurile venetice?

    Oricum, poate discutam textul in germana, cind aveti timp. Poate e chiar unul meritoriu, cine stie? Oricum chiar sunt curios sa vad ce se mai produce in spatiul mio, asa, ca sa stiu ce am pierdut plecind.

    Oricum, nu pot sa uit textul lui Catalin Avramescu de mai la vale:
    http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=6741

    NOTELE ADMINISTRATORULUI (adica ale lui Andruska):
    – “orsonrichy” – Iuli se refera la adresa asa-zisului “Orson”, adresa pe care o dau aici in intregime: orsonrichy@yahoo.com
    – “am gresit adresa, mii de scuze” – citat din “Daniel”, dintr-un comentariu pe care l-am sters

    Iulian

    Martie 7, 2009 at 1:09 am

  41. @ All
    Consider ca ce era de spus s-a spus pe acest subiect (plagiatul lui N.R.). Eu cel putin am spus-o, si merg mai departe linistit si multumit. Cei incremeniti in proiect, cum bine imi spunea astazi un prieten tare drag, sa ramina cu ale lor.
    LATER UPDATE (7 martie). Din motivele exprimate mai sus, aseara hotarisem sa inchid comentariile la acest post. Un prieten insa m-a convins ca e mai bine sa las comentariile libere. Imi pastrez totusi dreptul de a sterge paragrafele nesimtite la adresa mea si de a nu raspunde atacurilor la persoana, ci numai chestiunilor punctuale care tin de subiect.
    Am cerut prietenului meu voie sa public aici ceea ce mi-a trimis prin e-mail. Daca ma lasa, voi reveni.

    andruska

    Martie 7, 2009 at 1:11 am

  42. In 2004, cand am demascat plagiatul profesorului Mihai Nistor, nu m-am gandit ca vor mai fi si altele… Ciudat, dar reactia, in cazul meu, e identica cu cea descrisa aici… Adica, in particular, unii profesori m-au felicitat, dar, tot in particular, multi m-au intrebat daca am avut ceva in mod personal, cu Mihai Nistor… Raspunsul meu i-a contrariat si mai tare: nu am avut absolut nimic, cu domnia sa ! Dimpotriva, am obtinut note de 9 si 10, la examenele la care m+a evaluat… Asadar: ce am avut cu bietul om…?! Mai mult, observ ca nici Academia Romana nu are nimic, cu „bietii oameni”… Halal !!!

    ciprianvoloc

    August 18, 2009 at 5:21 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: