Interactiuni

Arta si Moralitate (I)

with 13 comments

Imi propun, in cele ce urmeaza, sa elaborez citeva raspunsuri in contextul unei dezbateri recente cu privire la arta si moralitate pe acest blog (A se vedea postul lui Andruska, „Shakespeare si cenzura corectitudinii politice”). Le multumesc, pe aceasta cale, lui Andrei, Arankas, si István, care au contribuit la aceasta dezbatere, facind comentarii la observatiile mele. Intr-un post ulterior, voi incerca sa expun sistematic dezbaterea legata de moralitate in arta, alaturi de pozitia pe care o sustin eu.

1. Arankas, tu spui ca:

Principalul motiv pentru care [nu omologhez idea de autonomie a esteticului] este faptul ca arta in general (mai putin arta abstracta…), pe langa mult-prea-mult celebrata functie estetica mai indeplineste (din fericire) multe alte functii: sociale, politice, ecologice, de stimulare a constiintei etc.

Din pacate, nu ai un argument aici (si asta independent de ce cred eu cu privire la arta). Autonomia esteticului, asa cum o definesti tu, chiar inseamna ca arta NU indeplineste si alte functii. Or ceea ce propui ca argument mai sus nu e in fapt decit un re-statement al tezei de argumentat. Cu alte cuvinte, tu spui: motivul pentru care arta nu indeplineste numai o functie estetica este acela ca ea indeplineste si alte functii. Or asta e exact ceea ce trebuie sa argumentezi.

2. Imi acorzi ca

arta nu este morala sau imorala si noi nu apreciem (valorizam) arta in functie de acordul / dezacordul personal cu mesajul moral transmis. Trebuie sa recunosc ca arta nu este nici morala nici imorala in natura ei dar nu pot sa nu remarc faptul ca, de multe ori, arta functioneaza ca un ‘moral conduct’.

Pai asta este EXACT ceea ce vreau eu sa sustin: evident ca arta, ca orice fenomen, poate fi folosita in fel si chip, adica poate juca numeroase functii. Mentionam adineauri ca, daca as fi atacat in muzeu, as folosi Pasarea Maiastra pe post de arma. E obvios ca, in acel context, functia obiectului estetic devine una defensiva. La fel, “Negutatorul din Venetia” a fost folosita in aparatul de propaganda nazist. In aceeasi ordine de idei, arta poate juca rolul de calmant psihic (cunosc un asemenea caz: “Culorile astea ma linistesc”). Nenumarate sunt utilizarile pe care omul le poate da artei. Chestiunea este urmatoarea: exista ceva propriu artei, in absenta careia ea sa inceteze a mai fi arta? Un text artistic poate fi folosit in scopuri propagandistice in oarecum acelasi fel in care este folosit un discurs politic. Dar atunci vine intrebarea: de ce vorbim despre primul in termeni de arta? Ce anume il distinge pe acesta de discursul politic? O ranga nu devine subit opera de arta in momentul cind am incetat sa o mai folosesc intru apararea mea. „Pasarea Maiastra” nu inceteaza, insa, a fi ceea ce a si fost in tot acest timp, anume un obiect estetic, chiar daca am folosit-o in scop de auto-aparare la un moment dat.

3. Sunt de acord cu tine cind afirmi ca:

arta ne indeamna / imbie / determina sa gandim mai mult si mai serios la ce se intampla in jurul nostru ‘in forms we are not already aware of.’

Dar asta nu se intimpla decit pentru ca opera de arta isi joaca bine rolul care ii este propriu (i.e., care o individualizeaza), anume cel de obiect estetic. Arta e unica pentru ca prilejuieste o experienta unica a trairii. Daca tot ce ne spune o opera s-ar putea rezuma (si, astfel, epuiza) intr-o secventa verbala simpla, atunci arta ar fi superflua. Dar tocmai aici e rostul artei: ideea pe care creatorul vrea sa ti-o faca prezenta nu poate emerge decit in urma elaborarii meticuloase a materialului concret (cuvint, imagine, piatra, culori, etc.). Ideea (sau mesajul, sau continutul) nu e ceva care exista separat de materialul pe care-l “framinta” creatorul si care ar fi disponibil audientei in felul in care un mar intr-un pom sta pregatit pentru cules. Ideea capata consistenta in chiar procesul lucrului performat de creator asupra materialului si nu poate fi “inteleasa” de receptor decit in urma unei munci de re-constituire simetrice celei depuse de creator. De aceea spuneam ca o “opera e unitara in virtutea unei coeziuni a temei si a manierei in care aceasta este elaborata in actul scriiturii.” Din acelasi motiv cred ca nu ai dreptate cind spui ca as sustine separatia continutului de forma (citez: “oricum eu nu cred in distinctia forma – continut”).

4. Cind spui ca arta

nu ne ofera doar placere estetica dezinteresata (ori, cum ii placea lui Kant sa zica: “art is purposiveness without purpose”) ci lentile speciale prin care sa putem vedea (intelege, sau simti) how awful torture in fact is.

eu nu pot decit sa fiu de acord cu asta. Si deduc din ce spui ca imi atribuiai o convingere pe care nu o sustin de fapt, anume ca arta ne-ar oferi DOAR placere dezinteresata. Ce cred doar e ca arta e printre putinele realitati care sunt generate de si fac posibila o experienta dezinteresata (in sensul ca e libera de interes imediat), dar si ca un efect al ei este tocmai “deschiderea” mintii (de care vorbesti). Nabokov nu are un interes imediat (condamnarea pedofiliei, etc.) in a scrie Lolita si nici cititorul nu are (sau macar nu ar trebui sa aiba) un interes imediat in a citi Lolita. De altfel, e evident ca, atunci cind ne apucam de citit o carte, o facem IN PRIMUL RIND pentru ca anticipam o experienta estetica. Imi place mult pozitia exprimata de Vladimir Nabokov, de altfel singura explicita in aceasta privinta:

For me a work of art exists only insofar as it affords me what I shall bluntly call aesthetic bliss, that is a sense of being somehow, somewhere, connected with other states of being where art (curiosity, tenderness, kindness, ecstasy) is the norm (V. Nabokov, „On a Book Entitled Lolita,” p. 315).

E interesant sa observam ca valoarea estetica la Nabokov este gindita prin cel putin doua elemente care tin de domeniul eticii: tenderness si kindness. Ce vrea sa spuna Nabokov cu asta e urmatorul lucru: contemplarea frumosului ne aduce in preajma valorilor morale, ceea ce nu e foarte diferit de ce sustii tu, Arankas (ideea este discutata pe larg de Colin McGinn intr-un capitol din cartea sa Ethics, Evil, and Fiction).

5. Spui, de asemenea, ca

Nu vad care este problema daca “importam categorii exogene” in evaluarea artei. Nu asta facem tot timpul? Nu este acesta modul real, normal si uman in care receptam arta? Nu interpretam si valorizam mereu arta in functie de nevoile, dorintele, ideile, prejudecatile, aspiratiile, credintele pe care le avem? Nu doar ca interpretam si valorizam arta in functie de toti acesti itemi, dar pana si perceptia noastra in fata unui tablou este determinata de ceea ce prealabil avem in minte. Ochii nostrii “gandesc”!

Indiferent ce as crede cu privire la aceasta tema, argumentul de mai sus nu e solid. Faptul ca “asta facem tot timpul” nu inseamna ca asta si este ceea ce TREBUIE sa facem. Arta, asemeni moralei, are normativitatea ei. Daca se intimpla ca unii procedeaza intr-un anumit fel in arta si morala, asta nu inseamna ca ei si procedeaza corect, adica in acord cu standard inerente celor doua domenii. Evident ca persoana de care aminteam mai sus “interpreteaza” arta ca sursa de liniste psihica, i.e., ca terapeutica. Dar asta nu inseamna ca propriul artei este acela de a linisti anxietati in the first place. Exista in arta ceva mai mult, care se cere lecturat intr-un mod adecvat, spre exemplu in felul in care trebuie inteles mesajul cuiva care ne adreseaza o intrebare. Aici e pertinent exemplul dat de István cu privire la Nagel, care nu intelegea intrebarea profesoarei respective. Evident ca Nagel se straduia – in mod corect, as zice eu – sa priceapa ce voia sa spuna respective individa. E o chestie de minima adecvare la o situatie tipica de comunicare. Potrivit logicii argumentului tau, Nagel ar fi putut, spre exemplu, sa se multumeasca cu tonul vocii calde a respectivei si sa neglijeze in fapt ceea ce doamna intentiona sa ii transmita. La fel si in cazul operei: cineva a conceput-o ca sa dea glas unei idei care nu putea fi exprimata in alt fel (si asta cred ca e un adevar foarte important). Sarcina receptorului, in acest caz, e aceea de a face drumul lung al experientei operei respective, pentru a ajunge la “acel ceva” intentionat de autor. Atentie, asta nu inseamna ca receptorul nu aduce cu sine lumea sa aparte in actul receptarii, sau ca intentia autorului va fi recuperata in exact acelasi fel in care a manifestat-o autorul insusi. Insa, clipa de clipa, ceea ce trebuie sa aiba in vedere receptorul IN PRIMUL RIND este ce anume ii spune opera de arta.

6. Afirmi, mai mult, ca

Ceea ce se numeste “functia estetica” a artei este doar una dintre functiile artei (no more no less). Nu este o conditie necesara si nici suficienta pentru ca ceva sa fie numit ‘arta’.

Dar a spune asta e foarte riscant. Daca functia estetica nu este o conditie necesara pentru existenta artei, ce deosebeste atunci o ranga de “Pasarea Maiastra”?

7. Legat de Nabokov si Riefenstahl:

As spune ca folosesti notiunea de “continut imoral” cu doua sensuri diferite:

(a) in cazul romanului Lolita, cred ca, prin “continut imoral”, te referi la faptul ca Nabokov alege sa trateze o situatie imorala ca tema a scrierii sale (cred ca nu trebuie sa existe restrictii pentru un autor, in acest sens);

(b) in cazul “Triumfului Vointei”, cred ca, prin “continut imoral”, te referi la faptul ca Riefenstahl ar vrea, prin elaborarea unei teme istorice, sa faca un punct propagandistic (care se intimpla sa fie si imoral).

De fapt, trebuie sa recunosc ca nu am vazut decit partial acest film (aparut in 1934). Imi amintesc insa de o discutie purtata cu o foarte buna prietena evreica in legatura cu acest film. Ideea era ca poti lua foarte bine ca tema chiar ascensiunea nazismului, daca prin asta vrei sa dai sens acestui fenomen istoric (nu altceva face Hannah Arendt, dar in alt context decit cel artistic). Dar daca tu, ca artist, SPUI explicit audientei ce ar trebui sa creada (anume ca hitler ar fi un zeu, ca e bine sa te alaturi partidului unic, etc.), atunci incep sa am dubii ca ceea ce ai produs, desi are straiele obisnuite ale unei opera de arta cinematice, chiar si este o opera de arta.

Prezenta unor tehnici inovatoare nu e marca suficienta, si nici macar necesara, a unei opera de arta. Prezenta unor tehnici noi, sa zicem, in filmul “300” (cel despre momentul Termopile) nu face din acest film automat o opera de arta stricto sensu. Il poate face mai atractiv pentru o anumita audienta, fascinata de efecte speciale. In treacat fie spus, am motivele mele sa cred ca acest film chiar este un “text” propagandistic. Dar cred ca poti face un punct propagandistic si fara sa (pretinzi ca) faci arta. Pot sa iti spun: “Crede in oprimarea muncitorilor!” si sa imi fac inteles punctul chiar si fara sa produc o opera de arta in acest sens. Daca cineva precum Upton Sinclair exploreaza fenomenul oprimarii in societate (a se vedea, de exemplu, romanul The Jungle), intentia lui e sa iti faca prezente in minte conditiile de viata mizerabile in care traiesc anumiti indivizi din anumite clase sociale, cu o bogatie de detalii pe care tu, ca cititor, trebuie sa le urmaresti cu fidelitate. Concluziile (i.e., tipurile de interpretari), de orice natura ar fi acestea, trebuie sa le traga (produca) cititorul si numai cititorul. Artistul nu trebuie sa ii spuna acestuia (si nici nu ii spune, de altfel, in cazul lui Upton Sinclair) ce anume sa creada sau sa simta.

8. Despre valentele politice ale artei

Andrei, tu spui ca:

teoreticienii artei feministe chiar asta vor sa spuna, ca mesajul ‘politic’ si ‘lupta sociala’ sint importante intr-o opera de arta.” Mai mult, spui ca nu judeci “niciodata o opera de arta doar folosind criteriul estetic”.

Am avut o discutie pe aceasta tema chiar cu autoare feministe. Chestiunea “mesajului politic” priveste un anumit tip de lectura, anume cel tropologic, in care pot explora motivatiile ascunse sau efectele unei opere de arta in viata unei comunitati. Desigur ca pot face psihanaliza sau genealogie si sa detectez motivatii ascunse in Nabokov si Lolita lui. Desigur ca pot face si analiza marxista cu privire la Madame Bovary (recent re-lecturata de mine, de altfel) si sa expun inegalitatile de clasa prezente acolo. Dar sa fac EXCLUSIV asta, sau sa trec in graba peste textul insusi (cu toate detaliile lui minutios elaborate de Flaubert, de ex., cu privire la Emma si tribulatiile ei), inseamna, cred, sa fac o nedreptate crasa operei de arta. Si asta e ceva ce chiar autoarele feministe accepta (a se vedea, de exemplu, Rita Felski, in Literature after Feminism, 2003, p. 36). Nabokov insusi sugereaza, in citeva interviuri (a se vedea colectia intitulata Strong Opinions), ca e foarte bine sa explorezi cit mai multe dimensiuni ale unei opere, dar asta numai dupa ce ai facut, cu rabdare, experienta pe care autorul acesteia te invita sa o faci. Ba chiar aceasta explorare ar putea lumina si mai bine relatiile de gen din Madame Bovary, spre exemplu, relatii mai subtile care ar putea fi trecute cu vederea in graba cu care unii tin sa aplice acestei scrieri o schema de interpretare prestabilita. Cred ca e clar, din ce am spun pina acum, ca nici eu nu judec o opera “doar folosind criteriul estetic”. Se intimpla doar ca am ferma convingere ca acesta ESTE criteriul potrivit artei IN THE FIRST PLACE. Ideea de pluralitate a interpretarilor, pe care se intimpla de asemenea sa o sustin, imi permite sa acomodez diferite lecturi ale aceluiasi text, dar cred ca exista un nivel al intepretarii fara de care intram in deriva hermeneutica.

Written by iulian

Martie 9, 2009 la 5:29 pm

13 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Alina ti-a scris un raspuns dar nu l-a salvat si l-a pierdut. Cred ca va reveni diseara🙂
    Pina atunci iti raspund eu – nu inainte insa de a face un disclaimer: nu ma pricep la estetica, sint doar un amator.
    Totusi, nu cred ca sint de acord atunci cind tu vorbesti de functia estetica drept „propriul” artei, nici de frumusete ca obiect al artei, nici de „trairea” proprie artei.
    Ce este arta? In viziunea mea, noi hotarim – si o facem zilnic – ce consideram drept obiect de arta si ce nu. Personal, am adunat citeva ustensile vechi de prin diverse case de la tara (elemente de lemn provenind de la razboaie de tesut, un cintar vechi, o lampa de gaz, un radio de vreo 70 de ani, etc. etc.). Cind voi avea casa mea – daca s-o intimpla vreodata si asta – vreau sa imi decorez camerele cu astfel de obiecte. Le consider si le investesc cu o asa-zisa „functie estetica”, insa una pe care ele nu o aveau initial si nici nu o au la ora actuala decit pentru mine. Ele au fost create ca obiecte non-estetice, deci s-a cam dus ideea cu intentia autorului etc. Si ele nici nu sint obiecte de arta pentru multi. Pentru mine insa sint, pentru ca asa am hotarit eu. Si asa fac multi, inclusiv criticii de arta. Este o definitie „institutionala” a artei, care nu are nimic de a face cu functia estetica a ei – despre asta insa iti va spune Alina mai multe.
    Nu la fel a facut si Duchamp cu pisoarul lui? Bine, poti sa spui ca asta nu e arta – si eu chiar consider ca nu este. Dar unii nu sint de acord cu mine. Vezi? O dezbatere care nu are legatura cu functia estetica. Ce este arta se poate, pare-se, discuta in afara si dincolo de functia estetica. Atunci, cum mai deosebesti Pasarea Maiastra de o ranga? Nu stiu. In spiritul celor spuse mai sus, probabil ca o atribuire discursiva a calitatii de „obiect artistic” face diferenta. Tu atribui respectiva calitate Pasarii Maiastre – eu il atribui rangii. Se poate sa nu iti convina, dar asta e ceea ce se intimpla in arta contemporana. Si nu numai in ea. Nu spunea Kant ca cea mai frumoasa muzica este aia de fanfara?🙂
    Stiu, ai sa-mi spui ca acesta nu este un argument. Dar nici nu cred ca vreau sa ofer un argument. Nu cred ca ma intereseaza ce „ar trebui sa fie” arta – aici estetica nu se aseamana cu etica, unde putem discuta despre „ce ar trebui sa facem”. Si e bine ca nu se aseamana – altfel nu am avea atitea miscari artistice.
    Iarasi, arta nu presupune neaparat contemplarea frumosului. „Florile de mucigai” nu exprima nimic frumos. Exista si o estetica a uritului, iar aici nici macar nu putem vorbi de contemplare. Ca atare, nici despre un anumit tip de experienta „proprie” artei.

    andruska

    Martie 10, 2009 at 4:39 pm

  2. Iuli draga,
    citind raspunsul-tau-post trebuie sa recunosc ca m-am pripit cand am spus ca esti un strong autonomist. Imi este acum clar faptul ca pozitia ta este mult mai aproape de cea ce se numeste „moderat autonomism”. Sau iar ma insel? Uite cum stau lucrurile: eu tot nu pricep ce intelgi tu prin estetica, functie estetica si arta in general. Tu spui ca exista „un propriu al artei”, „opera de arta isi joaca bine rolul care ii este propriu (i.e., care o individualizeaza), anume cel de obiect estetic”; mai spui in celalalt comentariu ca „o opera de arta trebuie sa fie judecata (evaluata) in planul de referinta care ii este propriu, anume cel estetic. Cu alte cuvinte, e nepotrivit sa importam categorii exogene intr-un spatiu care isi are propriile exigente”.
    Afirmatiile de mai sus mie imi suna foarte mult a la Kant (plus his followers: attitude theorists, formalists, etc). Estetica traditionala si canonul ei purist sustine ca propriul artei este frumosul iar perceptia lui este si trebuie sa fie dezinteresata. Orice interes sau element(pe care tu le numesti exogene) extra-estetic (moral, cognitiv, politic, social, financiar etc)trebuie sa fie suspendat atunci cand experienta estetica se produce. Daca aceasta suspensie nu are loc atunci adio experienta estetica! Tot ca o litera de lege in estetica traditionala mai circula si ideea ca Frumosul este elementul cheie in arta si „cheia de bolta” a experientei estetice. Si de parca nu era suficient de „duceaga” aceasta teorie mai accentueaza si faptul ca frumosul estetic depinde de calitatile formale – „form is the essential core of art and the formal structure is what truly constitutes the work of art” (you know).
    Cu alte cuvinte estetica = frumos = forma. Stiu ca tu nu vrei sa sustii aceasta ecuatie dar o amintesc aici pentru a sublinia ce se intelege prin estetica. Pentru doua secole si jumatate Estetica a fost conceputa ca „science of sense experience”, „the study of beautification” si esteticienii erau numiti „beauticians” (sau asa zice Danto cel putin). Pai acum ce sa zic… S-ar parea ca propriul artei (daca exista asa ceva) are de-a face cu functia ei estetica. Problema este ca potrivit intelegerii traditionale a esteticii propriul esteticii este Frumosul (si uratul si sublimul etc., dar acestea sunt „derivative”, negative judgments. Cam asta este povestea cu „propriul artei si functia estetica” in estetica traditionala.
    Acum, ca sa revin la intrebarea mea (anume ca nu sunt inca sigura cu ce concept de arta si estetica operezi tu), lasa-ma sa-ti spun cateva interpretari ale esteticii diferite de cea traditionala:
    1) prima si cea care mi se pare cea mai appealing este interpretarea lui Jaques Ranciere in „Politics of Aesthetics”. Ceea ce francezul asta „cool” sustine este ca estetica si politica au mers mereu mana in mana. El jura ca nu sunt deloc domenii autonome (cum mai toata lumea academica pare sa accepte). Ba mai mult estetica are propria ei politica (nu in sensul ca esteticianul X sau Z avea o J convingere politica pe care a ilustrat-o in tratatele de estetica) ci in sensul ca estetica este „un regim de identificare a artei”. Arta a fost internata (ca intr-un spital probabil) in trei regimuri istorice: etic, reprezentational si estetic. Ceea ce defineste arta intr-un regim estetic este ceea ce se cheama „sensorium” – care prescrie regulile „according to which something is perceived as art”.
    2) daca in estetica traditionala „X is art if and only if it give us aesthetic pleasure and the aesthetic pleasure is achieved only if our attention is focused on perceptual aesthetic properties of the art object”, mai spre zilele noastre lumea este aproape de a fi aceptat faptul ca ceea ce era considerat „propriul esteticii” (proprietatile percetuale) nu mai reprezinta o regula. Arta Conceptuala si nu numai ne „delecteaza” cu proprietati perceptuale si non-perceptuale in acelasi timp (sau doar cu proprietati non-perceptuale).
    In ceea ce priveste ready-made (-urile) se pare ca nu toata lumea accepta statutul lor de arta (sau arthood-ul lor). Cele mai multe obiectii vin din directia celor care sustin ca acestor „obiecte gasite” le lipseste o functie estetica. Dar ce inseamana asta? Ca nu ne ofera placere estetica? Ca nu sunt frumoase? Ca indeplinesc in viata de zi cu zi o alta functie decat cea de a ne gratifica simturile?
    Foarte multi ar spune ca aceste obiecte nu sunt estetice si prin urmare nu merita eticheta de arta. In acelasi timp galeriile, curatorii, o parte din public si artistii insisi le considera arta. Aceasta este decizia „artworld”-ului: sa confere statutul de arta unor obiecte non-estetice. Cu asta sunt absoult de acord – cu o singura observatie insa. Daca „Artworld” -ul asta inseamna institutiile si lumea „buna” a artei atunci nu cred ca ei pot decreta ce e arta si ce nu e arta, cum nu pot decreta nici ce trebuie sa ne placa si ce nu (din pacate de multe ori incercam sa ne convingeam pe noi insine ca ceva este „good art” numai pentru ca teoria din jur „compels us to…”).
    Arta contemprana ne ofera o asa de mare varietate de productii artistice incat este foarte greu (daca nu imposibil) sa spui ca exista ceva X care este propriul artei si care face un obiect sau eveniment arta. Sa spui ca exista ceva propriu artei si NUMAI ARTEI este ca si cum ai spune ca toate artele si productiile artistice poseda o trasatura comuna (nu stiu sincer care e aia) care le face Arta. Asta inseamana sa presupui ca toate artele au ceva in comun care le este propriu numai lor. In artele contemporane invariantul asta e imposibil de stabilit. Care este art hood-ul comun pentru Actionism si Ready Made?
    Fara indoila exista arta (si muulta chiar) care nu are deloc de-a face cu estetica (nu are nici o functie estetica). Sa nu o mai numim arta? Uite un exemplu: artistul danez Jens Haaning merge in cateva piete din Copenhaga si in alte orase si performeaza “Turkish Jokes”. De fapt el spune glume in turca pe care numai comnitatea de emigranti turci le poate intelege. Ceilalti „spectatori” nu inteleg o iota! Acum e lesne de observat ca nu e nici o functie estetica in demersul acesta. Cineva poate sa intrebe „Da asta-i arta?” raspunsul poate varia de la „What does it mattter?” la „performing in a show and performing a task is all art” etc. Nu cred ca exista un raspuns definitiv la aceasta intrebare. Ceva este arta pentru mine si nu este arta pentru vecinul meu. Nu exista valori consensuale in aceasta privinta. Chiar crezi ca toata lumea apreciaza Venus de Milo si Gioconda pentru art-hood-ul lor? Cat de mult as vrea sa stiu cati oameni nu numesc „capodoperele” astea doar din reflex sau pentru ca toata lumea o face.
    More to the point la comentariile tale:
    1) cand am spus ca nu omologhez autonomia esteticului nu m-am gandit la ce argument mi-ar sustine parerea. Din experienta mea cu arta (si atentie NU este vorba despre „experienta mea estetica”) nu as spune ca functia estetica este acel item care face arta arta. Foarte multa arta non-estetica (ca sa zic asa) mi se pare relevanta si „empowering” chiar daca nu-mi declanseaza nici o unda de placere estetica. Cum placerea dezinteresata (estetica) merge mana in mana cu definitiile estetice ale artei mi s-ar parea totusi absurd sa spun ca arta care nu indeplineste o functie estetica nu este arta. Aceasta este o opinie si nu un argument logic. Fac parte din categoria celor care inainte de a fi „izbiti de frumos” ori de artisticitatea unei „opere de arta” (vai ce urasc termenul asta „opera”! hahhahaahah)se intreaba despre ce este X, cu ce, de ce si pentru ce acel obiect estetic a fost creat. Nu pot sa pun toate lucrurile astea „out of gear” si sa ma „delectez” cu ceea ce-mi ofera experienta estetica.
    2) tu spui ca nu aperi distinctia forma-continut (si nici intaietatea formei fata de continut in evaluarea estetica.) Cand spui ca:
    “Pasarea Maiastra” nu inceteaza, insa, a fi ceea ce a si fost in tot acest timp, anume un obiect estetic, chiar daca am folosit-o in scop de auto-aparare la un moment dat.”,
    mie mi se pare ca implicit spui ca „Pasarea Maiastra” ca si obiect estetic nu isi pierde functia estetica doar pentru ca intr-o anumit moment ai folosit-o ca si arma. Sunt nevoita sa ma repet aici: Ce este pentru tine functia estetica? Ce face „Pasarea Maiastra” un obiect estetic? Vrei sa spui ca proprietatile estetice sunt intrinseci obiectului „Pasrea Maiastra”? Si daca aceste proprietati estetice nu-mi declanseaza un raspuns estetic? Inseamna oare asta ca facultatile mele de judecare sunt „defective” si nu vad artisticitate intr-un obiect in care ar trebui sa vad?
    Personal cred ca frumosul este contextual (daca tot vorbim de calitati estetice). X este frumos pentru mine in momentul y dar poate sa inceteze sa mai fie frumos in momentul T daca convingerile mele si credintele mele si prejudecatile mele s-au schimbat. Marcia Eaton obisnuieste sa spuna ca pana si frumosul in natura (nu doar in arta) fluctueaza in functie de convingerile ecologice sau morale ale receptorului.
    3. la 3 cred ca ti-am raspuns deja
    4. sunt de acord cu tine la partea asta
    5. despre normativitate: vezi mai sus, in cadrul raspunsului lui Andrei
    6. Nu stiu exact ce deosebeste o ranga de pasarea maiastra. Dar ceea ce deosebeste o ranga de „Pasarea Maiastra” nu este „necessarily necessary” functia estetica a pasarii maiastre ci contextul si asteptarile noastre.
    7. cu punctul 7 sunt de acord. Folosesc termenul de „continut imoral” cu doua sensuri diferite exact in sensul in care ai precizat tu.
    Nu stiu daca exista vreo experienta care sa fie proprie artei si numai artei. Miscarile din arta contemporana contrazic din plin aceasta posibilitate. Arta este „all around us”, cum ar spune unii ori „lumea este plina de obiecte, unele mai interesante decat altele”.

    arankas

    Martie 10, 2009 at 9:58 pm

  3. Cum ma interesa, am vrut sa citesc dar m-a oprit timpul limitat pe care-l am la dispozitie. Am sperat ca voi scapa de citirea integrala a acestui post gigantic si ca ma voi ‘prinde’ citind comentariile. Si cand colo ce gasesc: comentarii ‘megalo’ :))

    Andrei, suntem ocupati, doar stii asta !

    Blogescu

    Martie 11, 2009 at 7:51 pm

  4. @ Blogescu
    Ai dreptate, insa nu le pot impune autorilor invitati nimic (am promis ca au libertate totala). Insa e corect ce spui, pe un blog ar trebui sa scriem mai putin.
    Totusi, unele teme nu se preteaza la o tratare in doua-trei paragrafe. Cred ca voi alege o solutie de mijloc: voi cere autorilor ca, in cazul posturilor lungi, sa faca o introducere pentru omul grabit🙂 In felul asta omul intelege in mare despre ce e vorba, si daca il intereseaza merge mai departe (isi gaseste timp), daca nu – nu.

    andruska

    Martie 11, 2009 at 10:50 pm

  5. @ Iuli
    Blogescu (si el cautator intr-ale filosofiei, ca si noi) nu a fost rau. Eu am citit comentariul lui ca pe o incercare de a ne ajuta – un sfat. De fapt, ce spune el este asta: sint oameni care chiar sint interesati sincer de unele subiecte, insa nu au timp sa lectureze pagini intregi, si un post lung ii indeparteaza. Acesti oameni, sinceri deschisi sa invete lucruri noi, ar dori sa afle de pe un blog un cumul de idei importante pe un subiect sau altul, fara sa intre in dezbateri lungi (tocmai de asta se duc la un blog si nu la o carte de specialitate).
    De fapt, nu e vorba de schimbarea stilului, ci de calibrarea discursului in functie de targetul sau: un articol despre democratie va suna diferit daca il publici intr-un ziar precum Cotidianul sau pe un blog, intr-o revista culturala precum Idei in Dialog, sau intr-o carte de specialitate. Cred ca aici Blogescu are dreptate, eu am trecut ptin asta cind a trebuit sa scriu la ziar. Incerc sa imi calibrez si discursul potrivit pentru un blog, dar inca mai am de invatat.
    Eu il iau ca pe un sfat pretios (sau o critica prieteneasca), nu ca pe o invitatie la a ne schimba stilurile. Personal recunosc ca sint cumva schizofrenic: pe de o parte scriu mult, pe de alta parte recunosc ca sint si eu deconcertat cind vad pe alte bloguri chestii kilometrice🙂
    Repet, nu trebuie sa ne schimbam stilul. Mai ales ca nu intotdeauna postam articole lungi, elaborate, ci doar uneori. Cred insa ca e bine ca, in cazurile posturilor lungi, sa facem un abstract, un rezumat de un paragraf la inceput: cei neinteresati se vor opri la el, cei interesati isi vor salva link-ul si isi vor face timp sa citeasca in continuare. Ce zici?

    andruska

    Martie 12, 2009 at 9:54 am

  6. Asa e, nu am vrut sa fiu rau. Nu ma maltratati ca sun la protectia copilului.

    Nu pot fi rau cu Andruska care e un simpatic. Era doar o sugestie nevinovata intru o mai buna economie a blogului.

    Blogescu

    Martie 12, 2009 at 11:48 am

  7. Iuli, nu cred ca e bine sa dai frumusetea scriiturii pe concizie. Cred ca trebuie gindit de la caz la caz, in functie de cerintele subiectului. De exemplu, „Arta si moralitate”, o dezbatere abia inceputa, e bine sa continue asa. Poate alte subiecte trebuie scrise mai concis, dar, de pilda, „Tratamentul fabulatoriu” e bine sa il lasi asa cum e, sa nu cauti concizia, ca ar fi pacat! Eu sint un fan al „Tratamentului”…

    andruska

    Martie 12, 2009 at 11:40 pm

  8. La ce clinica merg ca vreau si eu sa ma tratez, fabulatoriu bineinteles ?

    Link, link, link …. !

    Blogescu

    Martie 13, 2009 at 4:48 pm

  9. @ Blogescu
    „Tratament fabulatoriu” a fost un blog deschis pe platforma wordpress de Iulian. Acolo posta din cind in cind descrieri extrem de fine, cu un talent literar remarcabil, ale diverselor tipuri umane intilnite in ziua de azi. Din pacate, blogul a fost sters, insa eu sper din toata inima ca Iulian sa continue aici „Tratamentul”, ca un fel de serial (nu neaparat saptaminal, evident). Eu l-am rugat sa o faca, daca vrei si tu poate il convingem🙂

    andruska

    Martie 13, 2009 at 8:14 pm

  10. Stati un pic, stati un pic. Nu cumva acolo era postul acela cu ‘homo disipatus’ ?

    Am citit mai de mult dar asta mi-a ramas in minte pt. ca m-am cam identificat in disipatus.😦

    Touche !

    florin

    Martie 14, 2009 at 4:10 pm

  11. Commentul de mai sus e al meu. Florin e doar tipul care a folosit calc. inaintea mea🙂. Nu m-am mai uitat la ce date sunt trecute. Nu stiu de ce dar mereu cred ca Blogescu e default-ul🙂

    Blogescu

    Martie 14, 2009 at 4:13 pm

  12. Ai ghicit! Ce mica e lumea🙂

    andruska

    Martie 14, 2009 at 10:47 pm

  13. Reblogged this on Cronopedia.

    munteanioan

    Ianuarie 24, 2016 at 6:38 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: