Interactiuni

Ungaria, my love (9). Cotația ghiocelului pe piata neagra

leave a comment »

De la revolutionarul naiv „este interzis sa interzici” si pina la etatism e o distanta mica – asa, cam la 40 de ani. Legile cresc exponential mai ceva ca galbeneii dupa ploaie, de mirare fiind existenta si astazi a unor zone neinregimentate juridic. Insa mintea umana, cu imaginatia ei bogata, promite sa rezolve totul cit de repede posibil.

Pe de alta parte, intrarea in Uniunea Europeana, dincolo de lucrurile pozitive importate drept forme fara fond, ne trimite intr-o spirala absurda din care nu vad cum putem iesi. Acum nu-ti mai poti face tuica in batatura, ca e lege de la Europa. Si nici taranii nu-si mai pot vinde marfa pe tarabe, ca de – oamenii lui Brave New World sint mai sensibili decit stramosii lor, iar daca bate musca dezvolta instantaneu HIV si cancer. Tot mai bune fructele europene de la supermarket, injectate cu hormoni, stralucitoare, si cu un gust admirabil, dar inexistent. Sa nu mai vorbim de E-urile datatoare de snaga, sinonimul oltenesc al fortei.

Mai nou insa, in unele tari europene precum Ungaria nu ai voie sa transporti ghiocei – ca sint protejati. Introducerea gingaselor flori in tara urmasilor lui Arpad este considerata infractiune (sursa: Mediafax). Cum ghioceii sint rari si pe cale de disparitie (ei nu cresc decit peste tot, nu si in alte parti) autoritatile maghiare, inca frustrate de pierderea atitor teritorii stramosesti, au cotat firul de ghiocel la 10.000 de forinti (adica 40 euroi inainte de criza si doar 32 euroi acum) (aceeasi sursa).

Conform dictonului cu rima schioapa „Nu-i masină ca bemveul / Nici floare ca ghiocelul”, urmatorul pas va fi folosirea florii penntru depasirea impasului economic, doar ghiocelul mic rastoarna criza mare! Bancile nationale ale tarilor din Europa Centrala si de Est vor arunca pe piata toate rezervele de aur si vor cumpara ghiocei, care – spre deosebire de metalul galben – au calitatea ca se si inmultesc. Vechile maidane si parcuri, sa nu mai vorbim de spatiile verzi dintre blocuri, vor deveni noile Sillicon Valley pentru floraresele tuciurii care, evident, se vor transforma in noii imbogatiti ai tranzitiei mondiale „Obama” de la capitalismul salbatic la socialismul infloritor. Cercetarile genetice asupra ghioceilor vor primi fonduri imense, si in curind ne vom mindri cu o noua metoda – stiintifica, cum altfel! – de inmultire rapida a ghioceilor. In acest moment, vom putea trai, in sfirsit, visul pe care-l avem cu totii: trecerea de la moneda euro la ghiocel! „Nu va suparati, cit costa un bilet de avion pina la Budapesta?” – „Cinci ghiocei si-un bulb!”

Written by Andrei Stavilă

Martie 13, 2009 la 6:00 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: