Interactiuni

Democratia si dezacordul radical in societate (I)

with 2 comments

Continui serialul „Filosofia politica pe intelesul tuturor” cu o tema extrem de delicata: in conditiile in care in societate oamenii au pareri diametral opuse in privinta aproape fiecarui subiect posibil, in conditiile in care exista un dezacord atit de adinc pe multe teme sensibile, pe ce trebuie sa se bazeze factorii de decizie politica atunci cind elaboreaza legi?

Sa luam urmatoarele exemple. Presupunem ca intr-un stat X exista un dezacord prufund in societate privind casatoriile intre homosexuali: „traditionalistii” sint impotriva casatoriilor gay, „liberalii” sint pro. De asemenea, sa presupunem ca intr-un alt stat Y exista un profund dezacord asupra predarii in scolile publice a creationismului si evolutionismului: creationistii vor sa scoata teoria lui Darwin din manuale, iar evolutionistii vor sa elimine din aceleasi manuale teoria „Intelligent Design” (pentru scopul acestui articol, consider ca Intelligent Design si creationismul sint unul si acelasi lucru). Intrebarea care se pune este urmatoarea: pe ce trebuie sa se bazeze aceste state cind fac legi? In continuare vreau doar sa popularizez subiectul, deci nu voi face decit sa il schitez in citeva linii generale. Patru teorii principale au fost propuse pina acum pentru a rezolva problema dezacordului profund in societate:

1. Teoria adevarului. Propusa in special de Joseph Raz, teoria spune, simplu, ca politicile si legile trebuie bazate pe adevarul oferit de stiintele exacte si de cele socio-umane. Punctul tare al acestei pozitii este faptul ca ajuta la stabilitatea statului. De pilda, este un adevar socio-politic faptul ca, daca statul ar incuraja somajul prin ajutoare financiare substantiale acordate somerilor, atunci nimeni nu ar mai munci si toti (sau majoritatea) ar alege sa fie someri. Consecinta directa: nu ar mai fi bani pentru ajutorul de somaj (intrucit nimeni nu ar mai produce nimic) si statul s-ar prabusi economic (si politic). Este deci perfect normal sa bazam politicile privind somajul pe acest adevar social si sa descurajam nemunca. Punctele slabe ale acestei teorii ar fi doua. In primul rind, uneori nu exista adevaruri pe care sa bazam politicile noastre – sau daca exista, ele nu pot fi cunoscute, ori sint contradictorii. De exemplu, pe ce adevar am baza o lege privind eutanasia? Cei care o resping propun adevarul inviolabilitatii vietii umane, cei care o sustin se bazeaza pe adevarul demnitatii persoanei. Ambele tabere au dreptate, si aceasta teorie nu ne ajuta cu nimic in rezolvarea dezacordului radical dintre sustinatorii celor doua pozitii. In al doilea rind, daca am baza politicile statului doar pe adevar, am putea ajunge mai degraba la o dictatura a stiintei decit la democratie. Si nu trebuie sa ne gindim doar la „Brave New World” a lui Huxley (carte pe care o citesc acum cu mult interes). Putem da alt exemplu: din punct de vedere evolutionist, deci stiintific, homosexualii nu ajuta cu nimic specia umana, dimpotriva: alegind sa nu procreeze, de exemplu, aleg sa nu transmita anumite gene care pot face pe termen lung specia mai buna, mai bine adaptata conditiilor de viata, etc. Daca ne bazam pe acest adevar stiintific, atunci casatoriile gay ar trebui interzise – insa acest lucru vine in contradictie flagranta cu drepturile omului.

2. Teoria democratiei. Sustinuta de Thomas Christiano, teoria aceasta spune ca orice decizie politica este justificata daca: (a) este rezultatul unui proces democratic corect (de exemplu, al sistemului de vot); (b) respectivul proces democratic este recunoscut de cetateni ca fiind corect; (c) procesul democratic de care vorbim nu incalca drepturile de baza ale individului (drepturile omului, de pilda). Punctul forte al acestei teorii este acela ca, spre deosebire de precedenta, nu ia „adevarul” drept idol – ci interesele oamenilor, asupra carora acestia sint chemati sa isi exprime opinia (prin vot). Punctul slab este insa evident: intr-unul din exemplele date mai sus e vorba de predarea evolutionismului in scoli. Daca cetatenii ar fi chemati la urne, e posibil ca in statul respectiv sa se voteze in proportie covirsitoare introducerea creationismului si scoaterea evolutionismului din manuale. Si cum procesul democratic e corect, intrucit bifeaza toate conditiile puse de Christiano, atunci decizia respectiva ar trebui sa devina lege. [Nota: a spune ca decizia respectiva nu trebuie lasata la indemina cetatenilor, ci trebuie luata de specialisti in educatie si oameni de stiinta nu rezolva situatia cu nimic: pe de o parte, oamenii acestia sint numiti politic, deci tot de partidul care a cistigat alegerile, si care poate sa fi promis cetatenilor scoaterea evolutionismului din manuale; pe de alta parte, in Kansas si in Sebia teoria lui Darwin a fost aruncata la gunoi tocmai de specialistii in educatie numiti de puterea politica]

3. Teoria retinerii epistemice si a dublului standard. Impusa de Thomas Nagel, teoria aceasta face o distinctie intre ceea ce consideram drept adevarat si ceea ce poate constitui o baza pentru regulile traiului in comun propriu unui stat. De exemplu, un credincios mahomedan poate sustine ca legea sharia este necesara comunitatii pentru a trai conform prescriptiilor Profetului (iar Nagel ii concede credinciosului ca poate fi adevarat ce spune) – insa legea sharia nu poate fi propusa ca sistem juridic intr-un stat multicultural, unde exista si alte religii pe linga mahomedanism, exista atei, si asa mai departe. Mai mult, intr-un stat dedicat protejarii drepturilor fundamentale ale individului, sharia law nu poate fi acceptata. Nagel clarifica astfel o distinctie intre nivelul epistemologic (ce este / ce consideram a fi / adevarat) si nivelul politic (ce putem folosi drept baza pentru relatiile socio-politice intre cetatenii statului). Mai mult, el cere cetatenilor o „retinere epistemica”, in sensul ca nu ar trebui sa propuna pentru spatiul public legi bazate pe credinte sau adevaruri care nu se preteaza nivelului politic. Pentru a lua un exemplu deja mentionat: este stiintific adevarat ca homosexualii nu ajuta cu nimic evolutia speciei umane, dar acesta nu este un motiv pentru ca, la nivel politic, sa existe legi care sa-i ostracizeze. Punctul forte al acestei teorii este acela ca sustine un stat multicultural (unde fiecare grup si individ sint liberi sa considere ce doresc drept „adevarat”) si desparte politica (regulile de trai in comun intre indivizi) de metafizica (ce considera acesti indivizi drept adevarat si fals). Tot aici insa exista si punctul slab: daca eu consider ceva drept adevarat, atunci de ce sa ma retin din punct de vedere epistemic? Daca eu consider evolutionismul drept adevarat, de ce sa nu il propun ca fiind singura teorie predata in scoli? Mai mult: a spune ca nu trebuie sa propunem legi pe subiecte controversate nu inseamna a rezolva problema, ci a o ocoli.

4. Teoria abstinentei epistemice si a consensului larg. Gindita si popularizata de John Rawls, teoria se aseamana intrucitva cu pozitia lui Thomas Nagel. Aici ideea este ca, pentru a promova diverse politici si legi (pentru a rezolva dezacordurile din societate) trebuie sa cautam adinc in modul nostru de a gindi acele valori fundamentale asupra carora exista un consens larg, indiferent din ce grup etnic, social sau religios al unui stat facem parte. Conform acestei teorii, daca sintem in dezacord referitor la casatoriile intre gay, ar trebui sa revenim la acele valori fundamentale pe care cu totii le impartasim – de exemplu demnitatea persoanei, libertatea individului de a alege, etc. Conform lui Rawls, in acest fel rezolvam disputa, aratind „traditionalistilor” ca nu putem nega unui grup de persoane drepturile de care alte grupuri (inclusiv ei insisi) se bucura. Mai departe, atunci cind propun diverse legi pentru societate, cetatenii trebuie sa se conformeze regulii „abstinentei epistemice” – in sensul ca trebuie sa se abtina de la a propune legi asupra unor subiecte intens controversate; ei trebuie sa se refere intotdeauna la acel cumul de valori fundamentale pentru a justifica politicile sau legile discutabile. Punctul tare al acestei teorii este incercarea de gasi valori politice comune ale indivizilor ca cetateni ai statului, si nu ca membri ai diverselor grupuri etnice, religioase sau sexuale. Punctele slabe sint multe. In primul rind, apelul la valorile comun acceptate este cu doua taisuri. In cazul casatoriilor gay, „traditionalistii” pot raspunde aratind ca valorile noastre comune „crestine” sint primare fata de valorile politice, si astfel pot justifica interzicerea casatoriilor intre homosexuali. Apoi, chiar ideea de „valori comune” este controversata: dezacordul intre diverse grupuri ale societatii este atit de adinc tocmai pentru ca ele nu impartasesc valori comune, deci cautarea respectivelor valori poate fi o simpla vinare de vint, iar atingerea unui consens larg o iluzie. In al treilea rind, ca si in cazul lui Nagel, nu este clar de ce un cetatean ar trebui sa se abtina de la a propune o lege pe un subiect controversat, daca el considera ca detine adevarul in cazul respectiv.

Acestea sint cele patru mari teorii propuse in literatura de specialitate. Desigur, in cazul unora exista si versiuni. De pilda, in cadrul teoriei democratiei, Amy Gutmann si Dennis Thompson propun ca solutie la problema disensiunilor radicale din societate teoria „democratiei deliberative”, iar Chantal Mouffe teoria „democratiei radicale”.

Dupa cum am vazut, fiecare teorie are puncte tari si puncte slabe. Incercarea de a gasi o solutie posibila problemei dezacordului in societate poate cauta sa pastreze punctele tari din fiecare teorie, eliminindu-le in acelasi timp pe cele slabe. Saptamina viitoare voi incerca sa arat liniile generale de-a lungul carora cred ca o asemenea cercetare este posibila.

Anunțuri

2 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Salut Andruska!

    Voiam sa te intreb daca exemplarul din „Brave New World” pe care il citesti contine atat romanul cat si un fel de eseu foarte lung, „Brave New World Revisited” scris in 1958 (romanul a aparut in anii 30). Mi se pare cel putin la fel de interesant ca si romanul. Eu am volumul editat de Polirom acum vreo 3 – 4 ani care le contine pe amandoua.

    Referitor la Teoria adevarului, e adevarat ca nu e aplicabila in majoritatea cazurilor. Totusi e aplicabila in cazuri de malpraxis de exemplu (oamenii care decid daca a fost malpraxis sau nu trebuie sa fie medici de specialitate nu poti supune astfel de decizii unui vot public), in cazurile manualelor scolare (informatia continuta in ele trebuie sa fie corecta) s.a.m.d.

    Referitor la teoria democratiei uite o zicala faina:

    „The biggest argument against democracy is a five minute discussion with the average voter”

    Eu unul cred ca uneori rostul votului e inteles gresit. Mie mi se pare ca ar trebui votat omul in care avem incredere ca poate lua deciziile cele mai bune. In schimb uneori se voteaza omul care ia deciziile pe care le asteapta votantii de la el. E totusi o diferenta.

    Referitor la celelalte teorii, cred ca principiul de baza ar fi sa nu dictam noi altora cum sa-si duca viata, evident daca acestia nu ne aduc neajunsuri prin deciziile lor. De exemplu daca vecinul de la 4 isi inseala nevasta nu e treaba mea, dar daca asculta muzica cu volumul la maxim atunci treaba devine si a mea.

    alex

    Martie 16, 2009 at 3:01 pm

  2. Salut!
    Da, contine si Brave New World Revisited. Incet-incet voi ajunge si la asta – sint deocamdata ocupat cu lecturi mai urgente si gasesc numai citeva picaturi libere pentru Huxley.
    [Voiam sa te intreb daca ai citit „Cele opt pacate capitale ale omenirii civilizate”, de Konrad Lorenz – e tradusa de Polirom. Foarte faina, un „must”, as zice eu].
    Problema cu manualele scolare: unii argumenteaza – cu oarecare succes – ca educatia in scoala nu ofera doar informatii, ci si un mod de a gindi, o viziune asupra lumii. Scoala impune standarde, valori, o cultura, etc. Daca argumentul este adevarat, atunci nu doar corectitudinea informatiei conteaza in privinta manualelor, ci si o viziune mai larga asupra a ceea ce dorim sa facem, prin intermediul educatiei, din copiii nostri. Cred ca pina aici atit evolutionistii, cit si adeptii „Intelligent design” sint de acord. De aici incolo incep sa se certe.
    In privinta votului, nu cred ca sint de acord cu tine. Dupa cum voi arata simbata viitoare, daca ne bazam pe definita uzuala a unui stat, atunci vom vedea ca de multe ori interesele cetatenilor sint primordiale. Deci ar fi normal sa votam omul care ne va promova interesele. Mai multe, in citeva zile.
    Sint absolut de acord cu principiul de baza mentionat de tine; problema este insa ca nu de putine ori e foarte dificil sa facem distinctia intre interesul public si cel privat.

    andruska

    Martie 16, 2009 at 4:01 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: