Interactiuni

Supliciul supliciilor

with 5 comments

Sfintul Erasmus a fost patronul călătoriilor pe mare, un fel de Patrick al irlandezilor, – dar spre deosebire de acesta, Erasmus nu apare numai în hagiografii, ci mai ales în reprezentările imagistice, datorită unui supliciu de o cruzime extremă, spectaculos prin punerea sa în scenă şi prin instrumentele de tortură folosite.

Există cel puţin şase reprezentări (miniaturi, gravuri, tablouri) pe tema martiriului cu totul neobişnuit al lui Erasmus: Le Martyre de Saint Erasme a lui Jaques Callot, Nicolas Poussin, Carlo Saraceni, Lucas Cranach cel Bătrân, Dirk Bouts, Oranzio Borgianni. Sfintul Erasmus era absent din Legenda aurită, ca şi din multe hagiografii. Se spune că el a fost protectorul marinarilor după ce a fost salvat de un înger care l-a luat în barca lui la Formies. După moartea sa, trupul a fost transportat de la Formies la Gaëte (de teama invaziei sarazinilor).

nicolas-poussin-martiriul-sfantului-erasmus dieric-bouts-martiriul-sfantului-erasmus-640x480

[Primul tablou: Nicolas Poussin, Martiriul Sfantului Erasmus (1628) (sursa); al doilea tablou: Dieric Bouts, Martiriul Sfintului Erasmus (c. 1460) (sursa)]

Toate reprezentările vizează eviscerarea sfântului, intestinele sale fiind rulate in jurul unui troliu. Supliciile Sfântului descrise în texte povestesc printre altele despre scufundarea lui într-un cazan cu răşina care fierbe, despre arderi cu plumb şi sulf încins, despre loviturile cu manivela peste spate (Gazet, 1613). Dar nu exista nici macar un cuvânt despre eviscerare înainte de publicarea primului volum din Arta sanctorum (iunie 1695), deşi eviscerarea imaginară a Sfântului a fost reprezentată încă din 1362 într-o miniatură a lui J. Callot.

Medievalii s-au întrecut pe ei înşisi în a reprezenta nereprezentabilul. Mă refer la încercările perpetue de a reprezenta lumi alternative la lumea lor groaznică. În cazul eviscerării imaginare, „nereprezentabilul” este făcut cu putinţă datorită unei fascinaţii pentru spectacolul ororii, mai ales că este vorba despre corpul uman pe care medievalul obişnuia să îl dispreţuiască, considerându-l lăcaş infam şi plin de pofte necuviincioase care ţine prizonier sufletul, suflet destinat altei lumi. În această ordine de idei, nu este de mirare faptul că toţi artiştii medievali şi-au întors ochii de la lumea de aici.

antman

Damien Hirst, Love’s Paradox (sursa)

Dar ce se intampla cu artistii contemporani ? Se chinuie si ei sa reprezinte “ nereprezentabilul”, sau mai curand ei chiar se straduiesc sa-l produca? Damien Hirsh este un personaj pe care mai tot timpul l-am gasit intrigant. El este cunoscut pentru consideratiile “remarcabile” despre 9/11. In linii mari si generale el declara ca nefericitele cladiri gemene arata dupa dezastru ca o opera de arta in sine. El le gaseste “visually stunning” si crede ca artistii ar trebui felicitati , mai ales ca este vorba despre o tara asa de mare precum America. A doua zi a fost nevoit sa-si retraga cuvintele si sa-si ceara scuze public. “Capodopera” lui arhi-cunoscuta in lumea artei contemporane/conceptuale este acel rechin consevat in formol si vandut pentru o nesimtita suma. Cred ca se cheama in romaneste “ Despre imposibilitatea mortii in mintea cuiva viu”. Lui Hirsh ii plac eviscerarile. Evisceraeza si el ce prinde: o vaca, un rechin, o oaie. Nu stiu ce spun scrierile hagiografice despre asta si nici despre viata sfantului artist contemporan/conceptual Damien Hirsh. Ma intreb daca practica asta “artistica” o fi avand vreo legatura cu cultura populara din Evul Mediu…


Anunțuri

Written by arankas

Martie 19, 2009 la 6:00 am

5 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. si toata ura asta impotriva corpului uman se trage de la pacatul originar, asa-i?

    zamolxis

    Martie 19, 2009 at 7:04 pm

  2. mai precis?:)

    Iuli

    Martie 19, 2009 at 11:52 pm

  3. Zamolxis si Iuli:
    In cazul eviscerarii lui Erasmus nu stiu sigur daca putem vorbi doar despre „ura” impotriva corpului uman. Este adevarat ca medievalii aveau ochii indreptati mai mult spre „cealalta lume” si trupul era pentru ei mai mult o carcera (sau cel putin asa sustin medievistii).
    Pe de alta parte nu trebuie trecut cu vederea faptul ca toate reprezetarile astea sunt imaginare (tin de un imaginar al ororii). Ma intrebam de ce artistii medievali au simtit nevoia sa reprezinte scena asta oribila in felul in care toti au reprezentat-o (fie ea si una imaginara). Ar putea exista cateva raspunsuri: Toate reprezentările vizează eviscerarea sfântului, intestinele sale fiind rulate in jurul unui troliu. Întrebarea care se ridică acum, este de ce s-a reprezentat după secolul al XIV-lea atât de des acest supliciu, având în vedere că Sf. Erasmus nu a murit la sfârşitul martiriilor sale? Se pare că acest supliciu al eviscerării este unul inventat şi apare ca unul în plus faţă de ceea ce a fost înregistrat in hagiografii. Care puteau fi sursele unui asemenea imaginar al ororii? Cum a permis Biserica o asemenea abatere de la textele sale?
    Imaginarul care a stat la baza reprezentărilor martiriului a avut resortul în stări, comportamente şi fapte cotidiene (frica, durerea de burtă, durerile facerii), apoi s-a produs o mutaţie la nivel mental în vederea eliberării de aceste rele cotidiene. Dată fiind absenţa surselor scrise, susceptibile de a fi inspirat aceste reprezentări picturale, trebuie să luăm în considerare originea populară şi orală a supliciului eviscerării. Din acest punct de vedere este interesant faptul că această povestire despre eviscerare apare în secolul al XIV-lea, coincizând cu momentul în care Sf. Erasmus devenise extrem de popular în rândul marinarilor. Marinarii au fost primii preocupaţi de teribilele teme pe care le inspira marea: frică şi temeri, datorită furtunilor, cât şi datorită nenumăraţilor şobolani care aduceau ciuma pe vapoare. Frica, despre care se spune că este viscerală, a fost principalul motor al imaginarului care a stat la baza reprezentărilor despre martiriu.
    Spuneam că frica este viscerală. Am putea fi frapaţi de anologia manifestă între eviscerare şi un gest cotidian al pescarilor: ei golesc peştele de maţele lui, îl eviscerează. Această operaţie a contribuit la inspirarea supliciului ideal al Sfântului marinarilor. Troliul, aproape întotdeauna prezent în reprezentarea eviscerărilor, ar fi fost ales pentru a consolida legătura dintre marinari şi Sfântul lor patron.
    Ciuma vine de pe mare şi provoaca hemoragia spontană a viscerelor. Frica fiind viscerală, la fel ca şi durerea, se impunea găsirea unui leac împotriva ei. Mai multe expresii populare vorbesc despre reacţiile fiziologice pe care le provoaca frica: „faire dans son froc” (a face în pantaloni de frică). Eviscerarea imaginară a Sfântului Erasmus era folosită pentru a alunga teama de ciumă a marinarilor. „A avea curaj” înseamna în argoul marinaresc „a avea maţe”(ils ont des tripes).

    Alina A.

    Martie 20, 2009 at 7:05 pm

  4. super-interesant! merci pentru clarificari!

    O mica nota legata de ultima propozitie: in biotopologia telurica (nu marinareasca) contemporana, curajul rezida, pare-se, mai putin in BOWELS, cit mai degraba in BALLS. A se remarca aliteratia: curajul a decazut din BOWELS in BALLS.

    Ar fi interesant de urmarit shift-ul paradigmatic. Unde anume, ma intreb, se produce leap-ul paradigmatic?

    Iuli

    Martie 20, 2009 at 8:01 pm

  5. Iuli
    am ras grozav! Foarte tare analogia ta cu engleza. Eu ma gandeam doar la proverbele din franceza …Oricum cred ca ai dreptate in ceea ce priveste „decaderea” curajului (haahha)

    Alina A.

    Martie 21, 2009 at 2:25 am


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: