Interactiuni

Pui cu ghimbir

with one comment

Daca tot v-am oferit saptamina trecuta o reteta orientala (ananas umplut cu orez), continui si saptamina asta in acelasi stil. Puiul cu ghimbir, o mincare absolut delicioasa, se mai poate numi si „pui cu zece arome” (va voi explica la sfirsitul postului care sint exact cele zece arome). Gradul de dificultate al retetei este foarte redus, deci nici un motiv sa nu va apucati de treaba!

Ingrediente (pentru doua persoane): 2 pulpe de pui (sau doua bucati piept de pui); 2 bucati praz (numai partea alba); cozile verzi de la citeva cepe; un ardei gras rosu, unul galben si unul verde (sau ce culori aveti la indemina); sare (un virf de lingurita); piper (un virf de lingurita); o lingura de faina; 4-5 catei de usturoi; ghimbir (daca aveti macinat, jumatate de lingurita; daca aveti proaspat, o bucata de 4 cm); citeva ciuperci (cam 200g). Pentru sos: 2 linguri vin alb demi-dulce, doua linguri apa, 2 linguri sos de soia (daca e prea sarat, atunci numai una), o lingurita ghimbir macinat (sau ras), 2 lingurite zahar, o lingurita sambal oelek (ultimul ingredient nu este necesar – doar daca aveti si doar daca preferati mincarurile picante-iuti!).

Mod de preparare: Mie imi place sa pregatesc intii totul, si abia apoi sa ma apuc de gatitul propriu-zis (in felul asta elimin posibilitatea de a arde carnea, de pilda, in timp ce tai ardeii). So: deschidem intii sticla de vin si luam un paharel scurt, ca altfel dam rateuri. Daca tot avem sticla in fata ochilor, sa pregatim sosul: luam o cana si punem in ea unul peste altul ingredientele pentru sos: vinul, apa, soia, ghimbirul, zaharul, eventual sambal oelek. Amestecam bine pina se topeste zaharul si punem cana deoparte. E timpul sa mai luam un pahar de vin, apoi punem rapid sticla in frigider, ca altfel ne terminam inainte de  a termina mincarea. Bun, acuma taiem legumele: eu prefer sa tai ardeii in fisii subtiri si lungi (insa ii puteti taia si cubulete). Spalam ciupercile si le taiem in doua, fara sa le desprindem piciorul. Taiem prazul oblic, pe lungime, in bucati de 2-3 cm; taiem si cozile cepelor, tot pe lungime. Curatam usturoiul si il taiem felii; la fel facem si cu bucata de ghimbir. Acum trecem la carne: daca avem piept de pui, il taiem fisii. Daca sint pulpe, atunci le dezosam si le taiem in bucati. Bucatile le trecem prin faina, pina ce se usuca.

Incepem sa gatim: punem intr-o tigaie ulei la incins, impreuna cu usturoiul si ghimbirul taiate felii. Apoi adaugam carnea , pesaram pe deasupra putin ghimbir macinat, sare si piper si o prajim pe toate partile. Cind e gata, o scoatem din cratita si o punem deoparte, intr-o oala. E rindul legumelor: punem in tigaie ciupercile si le prajim putin pe ambele parti (daca aveti gratar pentru aragaz va recomand sa le faceti pe gratar: se fac mai repede – pentru ca in tigaia cu ulei lasa apa si astfel dureaza mai mult – si sint mai gustoase). Le scoatem, le punem peste carne, apoi in tigaie vom cali pe rind ardeii, apoi (foarte putin) prazul si cozile de ceapa. Cind sint gata, le scoatem si le punem tot peste carne. Acum aruncam uleiul, stergem tigaia cu un servet de bucatarie, si adaugam in ea tot ce am gatit, plus sosul (daca aveti o tigaie prea mica, puteti pune totul intr-un ceaun). Lasam sa se incalzeasca bine, in timp ce mestecam din cind in cind. Cind totul a devenit fierbinte, mai lasam putin, apoi luam de pe foc tigaia si punem rezultatul in farfurii.

Mie nu imi iese niciodata aceasta reteta prea ok din punct de vedere estetic – insa va asigur ca gustul este delicios! Puteti sa o mincati cu orez – in cazul in care doriti sa impresionati pe cineva, puteti folosi reteta de orez pe care am oferit-o aici. Cum avem de a face cu o mincare cu gust dulceag, va recomand un vin alb demi-dulce – eu voi prefera intotdeauna un Tokaji Roy Mathias!

[Nota: o varianta interesanta, dar mai pretentioasa si mai dificil de realizat am gasit aici]

016-pui-cu-ghimbir-640x480

(click pe fotografie pentru a mari imaginea!)

[Nota: cele zece arome sint: 1) ghimbir; 2) usturoi; 3) ardei gras; 4) ceapa si praz; 5) zahar; 6) soia; 7) vin; 8 ) sare; 9) piper; 10) ciuperci]

Anunțuri

Written by Andrei Stavilă

Martie 22, 2009 la 9:08 am

Publicat în Ceaunu' si Cratitza

Tagged with

Un răspuns

Subscribe to comments with RSS.

  1. da intradevar bucatele se primesc fantastice

    Oleg

    Decembrie 31, 2009 at 1:49 am


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: