Interactiuni

Ma mutilez, deci exist!

with 4 comments

Ultimul meu episod din serialul Post-, Non-, Pdeudo- arTA se referea la doua “povesti” in oglinda. Una era despre eviscerarea imaginara a sfantului patron al marinarilor – Erasmus (o poveste veche tocmai din perioada Evului Mediu Intunecat si “Masculin”) si cealalta poveste era din vremea noastra (relatarea despre artistul contemporan Damien Hirst, care si-a facut un hobby din eviscerarea, impaierea si conservarea in formol a mamiferelor).

De data aceasta promit sa nu va mai povestesc despre felul in care medievalii isi pedepseau corpul pacatos si plin de pofte! Acum este randul contemporanilor sa-si verse oful pe minunatul si nefericitul „body in pain”.

Practica din arta contemporana prin care artistii isi folosesc propriul lor corp ca pe un mediu (in locul lemnului, pietrei, ori panzei in cazul picturii) se numeste “fix” body art (no more no less). In anii ’60 se fac simtite primele manifestari ale acestei forme de arta. Din cate imi amintesc eu exista foarte multi body artists: Vita Acconci, Janine Antoni, Stuart Brisley, Chris Burden, Stelarc, Ana Mendieta, Tom Marioni, Dennin Oppenheim (nu stiu daca el este sau nu sotul lui Meret Oppenhaim), Terry Fox, Gina Pane, Linda Montano si Mike Parr sunt numai cateva exemple. Toti (sau majoritatea) acestor artisti au experimentat pe propria lor piele (la propriu) tot felul de suplicii (mai ceva ca Sfantul Erasmus!).

Precizare: spre deosebire de eviscerarea medievala imaginara, supliciile body artist-ilor are for real. Nu stiu de ce, da’ parca nu imi vine sa cred ca toti sunt interesati pana peste urechi de ceea ce se numeste „the culture of pain” (David Morris oferea un soi de explicatie pentru atractia artistilor vizavi de durere: “Pain is to somatic stimulation as beauty is to visual stimulus. It is a very subjective experience.” – „Durerea este pentru stimularea somatica precum este frumusetea pentru stimulul vizual. Este o experienta foarte subiectiva”).

Cu ceva timp in urma, o artista de origine franceza mi-a atras atentia in mod deosebit. Doamnelor si domnilor, ea este: Orlan!

orlan2 (sursa)

Orlan nu este chiar o “body artist” suta la suta ci mai mult ea reprezinta ceea ce se numeste “carnal art” ori “transgresive art”. Arta ei vrea sa spuna ca limitele corpului sunt mobile si modificabile. De aceea ea isi face operatii estetice peste operatii estetice; isi introduce oase suplimentare sub piele si ne spune ca “arta trebuie sa socheze!”. Motivatia ei pare sa fie aceea de a provoca/deconstrui conceptiile traditionale despre frumusete: “I’m against the idea of normal beauty” (Sint impotriva ideii de frumusete normala). De aceea ea isi mutileaza constant corpul, incercand sa imite ba “frumusetile” ne-Europene (gen girafa-femeie Ndebele din Zimbabwe), ba nu stiu ce “vestala” asiatica. In timpul intervetiilor chirurgicale pe care le suporta, ea cere sa fie filmata (ca in cazul performance-ului Omnipresence – Ominiprezenta). Uneori performeaza rolul Madonei catolice cu o cruce alba intr-o mana si cu o cruce neagra in cealalta (in timp ce medicii si asistentele ii cîrpesc fata sau ii curata de sange parul). Orlan spune ca arta ei nu este deloc dureroasa (ca ea nu simte durere in timpul interventiilor).

Criticii de arta, teoreticienii si doamnele care predau in departamentele de Gender Studies de regula iau ca punct de plecare aceasta “opera de arta” intitulata “Omnipresence” pentru a exemplifica, ilustra sau populariza cateva subiecte “hot” din teoria contemporana a artei. De exemplu Peggy Zeglin Brand in “Disinterestedness and Political Art” argumenteaza pentru un switch (interested/disinterested) in atentia cu care receptam arta politica. In viziunea ei performance-ul “Omnipresence” este un exemplu de arta politica feminista. Brand spune ca putem sa “experimentam” estetic acest performance in acelasi fel cum am contempla o opera de arta clasica (sa zicem Primavara lui Boticelli). Intrebarea este: oare?!

Mai jos aveti o fotografie din timpul perfomance-ului „Omnipresence”. Mai multe fotografii aici si aici.

orlangrapes (sursa)

Anunțuri

4 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. exista si un motiv masochist semnificativ in toata povestea asta. sublimarea masochismului in arta si-n body modification parca nu elimina complet acest element. body modification se afla la confluenta masochismului, exhibitionismului si trairii artistice.

    zamolxis

    Martie 26, 2009 at 2:41 pm

  2. Super interesant postul! Dar, sincer sa fiu, cred ca doamna Orlan este atinsa mai degraba de un morb psihic, decit de inspiratie artistica. Nu stiu daca e sanatos sa intindem sfera artei pentru a include situatii de genul celor descrise mai sus.

    Nu sunt de acord ca “Pain is to somatic stimulation as beauty is to visual stimulus. It is a very subjective experience.” (“Durerea este pentru stimularea somatica precum este frumusetea pentru stimulul vizual. Este o experienta foarte subiectiva”).

    Durerea este o experienta subiectiva, e adevarat. Frumusetea, insa, nu poate face loc decit unei experiente intersubiective.

    Iuli

    Martie 26, 2009 at 5:10 pm

  3. Zamolxis
    tind sa cred ca ai dreptate in ceea ce priveste masochismul. Din pacate arta contemporana abunda de astfel de exemple….

    arankas

    Martie 28, 2009 at 8:33 am

  4. Iuli,
    I agree, Orlan intinde cam mult „coarda” sensibila a artei. In plus, eu nu gasesc neaparat convingatoare actiunea ei. Nu ma convinge de nimic (poate doar de radicalismul si cruzimea actiunilor savarsite „in numele artei”). Eu tot mai cred ca nu poti face orice vrei tu (si oricum) cu corpul tau si al altora. Este vorba despre „the moral significance of the human body’s geometry” (P.Z. Brand, „Beauty Matters”.
    De acord si cu faptul ca durerea este o experienta subiectiva dar nu inteleg ce vrea sa insemne ca „Frumusetea, insa, nu poate face loc decit unei experiente intersubiective.” Asta vrea sa zica ca X(care e frumos pentru mine) este frumos si pentru Z, Y and W? Inseamna ca X, Z, Y and W impartasesc acceasi apreciere? Este frumosul universal in aceeasi maniera in care il descrie Kant?
    N. B pentru Kant frumosul este universal si aceasta universalitate se datoreaza facultatilor noastre comune (imaginatie si intelegere „in interplay”). Frumosul este pentru el, o retinere a formei unui obiect (si focusarea asupra ei)care ne livreaza placerea estetica.
    Eu nu cred ca-i chiar asa….

    arankas

    Martie 28, 2009 at 8:52 am


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: