Interactiuni

Liberalism, democratie, poligamie

with 3 comments

In episodul trecut al serialului „Filosofia politica pe intelesul tuturor” am incercat sa ofer citeva directii de abordare a problemei dezacordului radical in societate. Ideile generale, pe scurt, sint acestea: (1) scopul primordial al statului este promovarea in mod egal a intereselor tuturor cetatenilor sai; si (2) cetatenii au dreptul sa voteze pentru promovarea propriilor lor interese, dar nu au voie sa impiedice promovarea intereselor altor cetateni.

In aceste conditii putem aborda acum un alt subiect controversat, subsumat categoriei „dezacorduri radicale in societate”: cum ar trebui statul sa trateze problema poligamiei? Pentru a raspunde unei asemenea intrebari, va trebui mai intii sa vedem ce inseamna si ce presupune poligamia. In genere, ea este definita drept „forma de casatorie in care o persoana are mai mult de un sot / o sotie”. Exista trei tipuri diferite de poligamie: poliginie (casatoria unui barbat cu mai multe femei), poliandrie (casatoria unei femei cu mai multi barbati) si casatorie in grup (soti care au mai multe sotii, in timp ce aceste sotii au mai multi soti). Conform Ethnografic Atlas Codebook, din 1231 de societati monitorizate, 186 erau monogame, 453 practicau ocazional poliginia, 588 practicau in mod frecvent poliginia, iar 4 practicau poliandria (sursa). O lista a tarilor care recunosc legal diverse forme de poligamie puteti gasi aici.

Exista un atribut interesant care face din poligamie un subiect cu totul aparte: in privinta acestei practici, atit argumentele pro, cit si cele contra vin deopotriva de pe filiera religioasa, de pe filiera laica si – as adauga eu – de pe cea feminista. Sa le luam pe rind.

Argumentele religioase pro-poligamie sint aduse de acele religii care privesc practica respectiva drept un mod de viata recomandat de divinitate. O parte din mormonii din Hildale, Utah (urmasi ai lui Joseph Smith, care pot avea nu mai mult de 999 sotii de caciula – sursa) sau islamistii (care pot avea pina la patru sotii, in functie de situatia lor financiara, si nu se pot casatori cu alte femei decit cu acordul primei sotii) sint doar doua exemple.

Argumentele religioase anti-poligamie sint atit de cunoscute, incit nici nu mai are rost sa le discutam. De obicei crestinismul, in toate formele sale, considera poligamia drept un pacat capital – nu doar din perspectiva morala, ci si din cea strict religioasa: poligamia nu este un stil de viata propriu crestinului tipic.

Argumentele laice pro-poligamie sint diverse. In tarile mai sarace, poliandria este vazuta ca o sansa in plus pentru un trai mai bun si pentru limitarea cresterii populatiei in raport cu resursele limitate: o femeie care are mai multi soti va primi mai mult ajutor si mai multa sustinere din partea fiecaruia decit ar primi doar de la unul, si astfel ar avea un trai mai bun; de asemenea, copilul ei va fi mai bine intretinut. Monogamia ar insemna, in schimb, mai multi copii de crescut de catre familii monogame foarte sarace. Invers, in tarile occidentale bogate poliginia este de dorit: aceste tari au un surplus de resurse dar o mare problema privind natalitatea, deci poliginia ar ajuta la cresterea sporului pozitiv al populatiei. Un al doilea argument laic este sustinut de anumite grupari feministe: mai multe sotii inseamna in tarile sarace (dar nu numai in ele) o diviziune a muncii, deci mai putina munca pentru o femeie decit ar avea ea in mod normal de facut daca ar trai intr-o familie monogama (vezi exemplul tribului Maasai). La fel, Saba Mahmood arata ca anumite curente feministe islamice vad poligamia drept o posibilitate de emancipare a femeii si de rezistenta impotriva diverselor abuzuri masculine: nu putine sint cazurile in care cele patru femei ale unui sot s-au unit impotriva acestuia si i-au impus ce au dorit ele! In fine, feminismul individualist (printre ai carui sustinatori se afla Wendy McElroy) sustine „libertatea adultilor de a intra voluntar in casatorii poligame” (sursa).

Argumente laice contra-poligamie, sa fiu sincer, nu am prea gasit. Ma gindesc la faptul ca, in statele occidentale cel putin, acceptarea poligamiei ar presupune o intreaga serie de schimbari ale codului familiei, iar aceste revizuiri nu sint deloc facile. De exemplu, ce se intimpla cind una dintre sotiile cuiva doreste sa divorteze? Cum se impart bunurile comune? Dar daca, in cazul femeilor cu mai multi soti, unul din acestia, la divort, cere incredintarea copilului? Dincolo de acest argument de ordin juridic, nu cred sa existe alte argumente serioase. Nu cred (desi recunosc ca nu am argumente bazate pe evidente stiintifice) ca dezvoltarea psihica normala a copiilor intr-o asemenea familie poligama ar avea de suferit. De asemenea, faptul ca o practica minoritara lanseaza provocari moralitatii sustinute de majoritate (aici, majoritatea monogama) nu mai este demult un argument forte, demn de luat in seama, asa cum era pina de curind (ii exclud aici pe comunitarieni, care pun de obicei interesul comunitatii si al traditiei acesteia deasupra intereselor individului). Un alt contra-argument ar fi tratamentul femeilor si copiilor in unele familii de acest tip: lipsa libertatii de miscare, claustrarea fata de lumea exterioara, eventuale traume psihice si fizice. Acest argument este insa unul slab, intrucit aceleasi fenomene au loc si in casatoriile monogame: legatura intre poligamie si privarea individului de drepturile sale de baza nu este un fapt demonstrat.

Argumentul forte in favoarea poligamiei este, evident, unul de tip liberal (nu neaparat libertarian) si individualist. Revin acum la cele doua principii enuntate la inceputul acestui post. Conform celui de al doilea principiu, majoritatea monogama a cetatenilor nu are nici un drept sa impiedice promovarea intereselor poligamilor (indiferent ca interesele acestora din urma sint justificate religios sau cultural, or pur si simplu ca o optiune ori preferinta individuala). Conform primului principiu, job-ul statului este sa promoveze in mod egal interesele tuturor cetatenilor sai – ca atare, si interesele poligamilor. De fapt, sustinatorii poligamiei, la ora actuala, nu vor decit sa fie lasati in pace – cu alte cuvinte, sa nu fie incriminat penal acest tip de viata. Desi sint un adept al familiei monogame (si sint destul de conservator, din acest punct de vedere), totusi nu vad nici un motiv sa le interzic altora sa traiasca conform propriilor lor optiuni si principii. Un stat liberal si democratic trebuie sa accepte poligamia ca pe o forma de casatorie perfect legala.

Anunțuri

3 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Lucru mare filosofia asta politica. Ia sa mearga feministele respective in Utah sau Sudan si sa argumenteze in situ. O duc insuportabil de bine femeile pe acolo, nu? Ce-ti poti dori, decat sa fii sotia nr n a unui patriarh cu dare de mana. E logic, doar iti revin mai putine vase de spalat.

    Astept un exemplu de societate pe care o admiri – care aproximeaza statul tau ideal – si care accepta poligamia. Nu moralizez – din partea mea, adultii sanatosi la cap si neconstransi n-au decat sa-si faca unii altora orice vor (si sa suporte consecintele). Dar socoteala din argument, nu se potriveste cu cea din targ (-ul de fete). O fi casatoria monogama o institutie suspecta – tind sa fiu de acord – dar cum o reparam prin poligamie imi scapa.

    ‘Un alt contra-argument ar fi tratamentul femeilor si copiilor in unele familii de acest tip: lipsa libertatii de miscare, claustrarea fata de lumea exterioara, eventuale traume psihice si fizice. Acest argument este insa unul slab, intrucit aceleasi fenomene au loc si in casatoriile monogame: legatura intre poligamie si privarea individului de drepturile sale de baza nu este un fapt demonstrat.’

    Quoi? Cum ai numarat tu de ex traumele psihice? Sau poate facem experimente de gandire gen New Age – sigur ca nu ne deranjeaza ca partenerii nostri sa faca sex cu altcineva in aceeasi camera cu noi, totul e o mare bucurie de a impartasi, si n-am simtit niciodata gelozie, care e un construct cultural occidental (e o coincidenta si ca trecem toate testele pt psihoza, mai putin partea de neliniste).

    Sau poate statul liberal si democratic va fi locuit de martieni (se stie ca filosofii experimenteaza pe ei fara regrete), carora le putem regla reactiile, caracterul, psihologia, fiziologia etc in primele trei articole ale constitutiei. Uneori cred ca de la tag-uri lipseste ‘umor filosofic’ monser.

    George

    Martie 29, 2009 at 5:16 pm

  2. 1. Ceea ce nu stii tu, George, este ca feministele care apara poligamia (destul de putine, ca majoritatea o condamna) sint de obicei feministe „in situ”, ca sa iti folosesc propria expresie. Exista feminism islamic, oricit ai suride la ideea asta (Saba Mahmood, de care am amintit, l-a studiat). Si da, feministele respective apara poligamia. Deci nu e vorba de femei care gindesc despre poligamie in armchair-ul lor de la Rutgers sau Harvard.
    2. Eu nu am spus nicaieri ca monogamia ar fi o institutie suspecta (nici nu cred asta, dimpotriva!) – de fapt, monogamia nu e o institutie, ci casatoria monogama e o institutie; putina rigoare, sintem filosofi 🙂 Ca atare, nu am spus ca ar trebui „reparata” prin poligamie. Am spus doar ca poligamia are, dupa parerea mea, acelasi drept de cetate cu monogamia. Nothing more, nothing less.
    3. Ultimele doua paragrafe ale tale – imi pare foate rau, dar nu le-am inteles neam. Poate conexiunile mele la aceasta ora nu prea tirzie totusi sint de vina. Nu inteleg exact de ce vezi legalizarea poligamiei (sau a prostitutiei, by the way) drept un lucru rau sau datator de psihoze. Cit despre experiente – nu face nimeni experiente, George. E vorba de legalizarea unor fenomene care exista de cind lumea, si in multe societati.
    Nu vad sincer care e problema daca mai multi adulti sanatosi au dreptul legal sa se casatoreasca in sens poligam.

    andruska

    Martie 29, 2009 at 7:31 pm

  3. Ce anume înțelegi prin (legalizarea) poligamiei?Practicarea relațiilor sexuale ne-monogame nu e incriminată penal în țările occidentale. (ba chiar eu cu ochii mei am văzut la metrou niște liceeni care…)

    Presupun deci că te referi la asigurarea protecției legale. Ori aici se complică lucrurile. Homosexualii, de exemplu, sunt relativ mulți iar cererile lor simple. Poligamii sunt puțini, iar cererile lor presupun rescrierea Codului Civil.

    Nu ar fi oare mai simplu să se protejeze singuri prin contracte semnate la notar? Să fim serioși, un cod civil pentru poligamie ar fi scris tot de monogami, și ar fi destul de prost.

    Protecția „egală” acordată de stat trebuie totuși să considere standarde minime de eficiență și competență. Dacă mâine cineva vrea să se căsătorească cu un copac, pentru că așa îi cere religia?

    andrei

    Mai 29, 2010 at 2:32 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: