Interactiuni

Archive for martie 2009

Blog update: autori invitati

with 3 comments

Dupa cum deja am anuntat, incerc sa dezvolt acest blog si astfel sa va ofer citeva surprize. Sint foarte bucuros sa anunt astazi doi autori invitati: Iuli si Arankas*. Iuli va scrie despre subiecte generale dar – sper eu – va lansa si dezbateri privind latura morala a diverselor evenimente la zi (etica fiind domeniul sau forte). Iarasi, sper sa gaseasca timp in viitorul apropiat pentru un serial pe care i l-am propus. Arankas va avea un serial propriu (iata deci al patrulea serial al blogului), care se va difuza aici in fiecare joi si al carui nume va fi anuntat odata cu primul episod. Serialul va trata variate trenduri in arta contemporana si unele opere controversate.

Blogul cistiga astfel puternic in autoritate in zonele amintite, subiectele de etica si estetica fiind tratate de oameni care stiu ce spun. Totusi, vreau sa anunt cititorii ca blogul nu va deveni mai elitist si nu isi va schimba orientarea spre subiecte academice. Asa cum am mai scris, nu exista subiect trivial sau neinteresant, ci doar tratare necorespunzatoare a unei idei. A trata insa o idee inteligent nu inseamna a fi elitist. Vom continua sa scriem (si sper ca pot vorbi si in numele autorilor invitati) fara a face uz de un limbaj pretios. Desigur, aceasta orientare generala nu exclude si aparitia ocazionala a unor dezbateri academice, atunci cind unul din autori va considera importanta o asemenea dezbatere.

Aceste schimbari impun, probabil, si alte modificari. Poate voi schimba numele blogului si chiar pagina intitulata „Andruska”. Nu ma grabesc, si schimbarile vor fi anuntate cind va fi cazul. Va multumesc pentru citire si tineti aproape – vor urma posturi extrem de interesante!

*Arankas este, de fapt, Alina. Insa cum toate scrierile posibile ori fantastice ale numelui existau deja ca avataruri pe wordpress, alegerea pseudonimului s-a dovedit o solutie mai fericita. Desi chiar si aici lucrurile au mers greu, intrucit si „Aranka” exista deja – iata cum s-a ajuns la Arankas! 🙂

Written by Andrei Stavilă

martie 9, 2009 at 10:31 am

Publicat în Blogosfera

Tagged with ,

Cascaval pane cu cartofi si muschi afumat

with 2 comments

De data asta va propun o reteta rapida si extrem de gustoasa: cascaval pane cu cartofi copti si muschi afumat (cu multe complimente din partea Alinei, autoarea retetei!). E o mincare facuta cu ceva timp in urma, ca azi n-am avut timp de gatit.

Ingrediente (pentru doua persoane): 6 felii de cascaval; 4 cartofi mari; 2 oua; 4 linguri pesmet; un sfert de capatina de varza; o lamiie; un virf de lingurita de sare; condimente (vegeta); ulei; un fir de patrunjel; 10 feliute muschi

Mod de preparare: Incepem cu varza, ca sa scapam de ea. Vrem sa facem o salata, asa ca taiem o jumatate de capatina de varza in „pestisori” (ma rog, o taiem cit mai marunt). Punem varza intr-o oala, presaram sarea (mai degraba dupa gust decit „un virf de lingurita”) si framintam cu mina bine. Adaugam putin ulei si stoarcem o lamiie (in loc de lamiie se poate pune otet de mere, dar lamiia da un gust delicios verzei). Apoi framintam iarasi cu mina, sa se amestece bine totul. Dupa ce am terminat punem salata intr-un vas frumos – ca na, estetica e importanta.

Acum curatam cartofii si ii taiem in feliute cit mai subtiri. Ungem o tava cu putin ulei, asezam feliile de cartofi pe tava si presaram vegeta peste ele. Apoi punem tava la cuptor. Cartofii sint gata cind incep sa se rumeneasca, dupa cum vedeti in imaginea de mai jos. Intre timp nu stam degeaba: luam un pahar de tuica, il trimitem frumusel pe soseaua gatului si ne apucam de cascaval. Pregatim doua recipiente. In primul spargem cele doua oua, adaugam putina vegeta si batem bine ouale. In al doilea punem 4 linguri de pesmet. Punem si cratitza cu ulei pe foc. Cind uleiul s-a incins, luam o felie de cascaval, o trecem intii prin ouale batute, apoi prin pesmet, dupa care o punem in ulei. Facem asa cu toate feliile. Sint gata in momentul in care incep sa se rumeneasca.

Varianta: Cascavalul pane se poate face si cu faina, in loc de pesmet. Insa in acest caz, dupa ce bateti ouale, va trebui sa le amestecati cu faina (nu prea multa, si fiti atenti sa nu faceti cocoloase!), si apoi sa treceti feliile de cascaval doar prin continutul rezultat.

Estetica: pe farfurie asezam frumos feliile de cartofi, cascavalul pane si feliile de muschi. Peste cascaval presaram putin patrunjel taiat marunt.

Tips: o sa va fac pofta, dar trebuie sa o spun. Cel mai bun muschi afumat este cel facut la tara, de mina omului. Jur solemn ca nu am mincat niciodata un produs asemanator cumparat din magazin care sa fie macar la fel de bun precum cel facut la tara. In lipsa unei asemenea minunatii bio se poate apela si la produsele din supermarket, evident.

Pofta buna!

004-cascaval-pane-cu-cartofi-si-muschi-afumat-640x480

(click pe poza pentru a mari imaginea)

Written by Andrei Stavilă

martie 8, 2009 at 6:00 am

Publicat în Ceaunu' si Cratitza

Tagged with

Shakespeare si cenzura corectitudinii politice

with 22 comments

INTRODUCERE SI REZUMAT

Cu doar citeva saptamini in urma, am participat la o discutie impreuna cu doi colegi (Rastislav si George) pe tema libertatii de opinie. Eu si colegul sirb o sustineam fara rezerve, George insa nu accepta libertatea hate speech-ului. In urma dezbaterii respective am scris postul „Dreptul la libertatea opiniei”. Rindurile de mai jos pot fi considerate un follow-up al postului respectiv (ca atare, articolul de fata a fost inclus in serialul „Filosofia politica pe intelesul tuturor”). In aceeasi discutie, Rastislav il intreaba la un moment dat pe George: „Daca tot sustii scoaterea in afara legii a discursului rasist, ai interzice si Negutatorul din Venetia, piesa lui Shakespeare?” Uluit de o asemenea intrebare, George a raspuns aici. Pe moment nu am intrat prea mult in discutie – stiam despre subiectul general al piesei, dar nu o aveam proaspat in minte si nu doream sa vorbesc aiurea. Intre timp insa am recitit lucrarea (in varianta oferita de Project Guttenberg) si am vazut filmul The Merchant of Venice (2004) in regia lui Michael Radford (cu Al Pacino, Jeremy Irons, Joseph Fiennes). In rindurile de mai jos vreau sa demonstrez ca piesa shakespeariana incalca normele corectitudinii politice, iar daca discursul rasist va fi incriminat legal, asa cum isi doresc aparatorii respectivei corectitudini duse la extrem, atunci piesa va trebui interzisa. Sau, cel putin, acest lucru (absurd, in opinia mea) ar trebui sa fie sustinut de catre partizanii limitarii dreptului la expresie, daca vor sa isi pastreze coerenta discursului.

INTRIGA PIESEI

Antonio este cetatean al Venetiei si negustor: are corabii trimise cu diverse bunuri in diferite parti ale lumii (Tripoli, Mexic, Anglia, Lisabona, India). Cel mai bun prieten al sau, Bassanio (un tinar inteligent si frumos, dar sarac) il roaga sa-i imprumute trei mii de ducati, pentru a putea inchiria o corabie cu ideea de a merge in Belmont. In acel oras, tinara si bogata domnita Portia isi primea petitorii, insa nu era libera sa-si hotarasca singura viitorul sot: conform testamentului lasat de tatal ei, doar persoana care va alege din trei cufere (de aur, argint si bronz) pe acela in care se afla portretul Portiei ii va deveni mire. Bassanio doreste sa-si incerce norocul, insa Antonio nu este capabil sa-l ajute: nu are proprietati imobiliare pe care sa puna gaj, si nici lichiditati (toti banii ii investise in marfurile de pe corabii). Totusi, numele sau inca insemna ceva in Venetia, asa ca negustorul incearca sa imprumute bani de la un evreu, Shylock. Desi relatiile intre Antonio si Shylock nu erau tocmai bune (evreul il ura pe Antonio nu atita pentru ca-i desconsidera religia si etnia, cit pentru faptul ca ii strica „piata”, crestinul imprumutind bani fara dobinda, evreul pierzindu-si astfel musteriii), primul apeleaza la al doilea din iubirea pe care i-o poarta prietenului sau. Cu gindul sa se razbune pe crestin, si bucuros ca l-a prins la ananghie, Shylock ii propune un tirg ciudat: ii imprumuta ducatii – si chiar fara a cere dobinda; dar daca Antonio nu-i va inapoia suma de bani exact in ziua scrisa in legamint, Shylock va avea dreptul sa-i taie debitorului un pound (aproximativ jumatate de kilogram) de carne din orice parte a corpului va dori el. Antonio se invoieste, increzator in succesul lui Bassanio, si isi invita intr-o seara creditorul la cina. In aceeasi noapte corabia lui Bassanio pleaca, dar pe ea se imbarca si Jessica, fiica lui Shylock, fugita de acasa (cit timp Shylock era plecat la cina) impreuna cu Lorenzo, un alt prieten al lui Antonio, de care se indragostise. Ajuns la Belmont, spre deosebire de ceilalti pretendenti la mina si averea Portiei, Bassanio reuseste sa aleaga corect si sa devina sotul tinerei domnite, iar Graziano, prietenul sau, se insoara la rindul lui cu Nerissa, domnisoara de onoare a Portiei. Intre timp, la Venetia lucrurile nu merg bine deloc. Pe de o parte, Shylock este foc si para – nu numai ca i-a fugit fata, dar – mai rau! – ea a plecat cu tot cu diamantele si banii tatalui ei! Ura fata de Antonio ii creste, in momentul in care acesta din urma neaga informatia conform careia cei doi indragostiti, Jessica si Lorenzo, s-ar fi aflat pe corabia sa. Pe de alta parte, nici lui Antonio nu ii merge deloc bine: informatiile venite din toate partile arata ca este falit: toate corabiile sale ori au naufragiat, ori au fost capturate de pirati. Shylock afla si el si, plin de ura, se bucura de falimentul debitorului. Cum Antonio nu a fost in stare sa-i returneze banii la data stabilita, evreul isi cere in justitie dreptul sau la bucata de carne luata de pe corpul lui Antonio – in ciuda tuturor rugamintilor venite din toate partile. Intre timp, Bassanio afla de necazurile prietenului sau si se intoarce cu 6000 de ducati (o suma dubla fata de suma imprumutata) si ii ofera banii evreului. Ura lui Shylock ii depaseste insa, de aceasta data, avaritia: el nu accepta banii si insista pe dreptul sau consfintit de contract. Judecatorii venetieni sint cu miinile legate: daca nu-i dau satisfactie evreului incalca legile cetatii, si asta ar dauna afacerilor (strainii aflati in Venetia nu ar mai avea incredere in justitia locala). Situatia este dramatica, si exact in acest moment apare un tinar avocat (de fapt, e vorba de Portia deghizata in avocat, care vine cu sfaturi de la varul ei, invatatul Bellario). Sireata, Portia insista initial pe dreptul lui Shylock de a primi ce i se cuvine, evreul fiind incintat. Cind insa Shylock se pregateste sa-i smulga inima lui Antonio, tinarul avocat il atentioneaza ca in contract e scris negru pe alb: evreul are dreptul la un pound din carnea venetianului, dar nu si la singele sau. Daca va picura un singur strop de singe din trupul lui Antonio, evreul va fi intra sub incidenta legilor venetiene, care pedepsesc aspru orice strain ce atenteaza la viata unui cetatean al orasului. Intelegind ca este intr-o situatie fara iesire, evreul da inapoi: va accepta cei 6000 de ducati. Avocatul insa ii arata ca singur nu a dorit sa cedeze la rugamintile tuturor, inclusiv ale membrilor Curtii, si a refuzat banii insistind pe dreptul sau la bucata de carne: este invitat deci sa o taie. Evreul face inca un pas inapoi: va accepta sa recupereze doar suma imprumutata. Avocatul insa ii arata ca, de nu va taia bucata de carne, inseamna ca renunta la contract si deci a atentat inutil la viata unui cetatean venetian. Ca atare, va trebui ucis iar averea lui confiscata. Shylock este uluit, inca nu intelege ce i se intimpla. Ducele Venetiei ii acorda insa clementa: ii lasa viata dar ii va confisca averea. Evreul, disperat, spune ca a-i lua averea inseamna a-i lua viata: nu poate renunta la ce are. La sugestia lui Antonio, Ducele ii lasa totusi jumatate din bogatie, cu doua conditii: prima – sa se crestineze; a doua – cealalta jumatate a averii sa o ofere fiicei sale si ginerelui Lorenzo. Cu gindul mai mult la bani decit la religia sa, Shylock accepta. Piesa se termina in Belmont, in stilul binecunoscut al lui Shakespeare: alte neintelegeri marunte se termina cu bine, iar lumea e vesela si fericita.

„NEGUTATORUL DIN VENETIA” SI CORECTITUDINEA POLITICA

In cele ce urmeaza, voi analiza pe larg imaginea evreului, asa cum reiese ea din piesa. Citatele complete (la care voi face referire in continuare) pot fi descarcate in format pdf aici: Shakespeare – Negutatorul din Venetia

ACTUL I

In scena 3 Antonio si Shylock incheie faimosul contract. Prima prejudecata anti-semita: evreul e mai interesat de afaceri decit de prietenie. Bassanio il invita pe Shylock la masa, dar evreul refuza: voi cumpara si vinde cu voi, voi vorbi si merge cu voi, dar nu voi minca si bea cu voi! (vezi citatul 1). Mai departe, vorbindu-si sie insusi, Shylock recunoaste ca il uraste pe Antonio pentru ca e crestin; dar il uraste inca si mai mult pentru ca ii strica afacerile, imprumutind bani fara dobinda, luindu-i astfel clientii. Doua prejudecati anti-semite aici: evreul este mai interesat de bani decit de cultura si religia sa; crestinul, imprumutind bani fara dobinda, este mai bun decit evreul, creditor rapace (citatul 2). Citeva rinduri mai jos, Antonio ii spune lui Bassanio ca evreul are un suflet rau („an evil soul”), si ca atunci cind un astfel de om face juraminte sfinte poate fi asemanat cu un nemernic care iti zimbeste, sau cu un mar frumos dar putred pe dinauntru. A patra prejudecata anti-semita: evreul este un om rau, un ticalos (citatul 3). Aceeasi prejudecata este pusa in evidenta in momentul in care Shylock le prezinta termenii contractului. Mai mult, este subliniata diferenta intre evreul cel siret si rau, si crestinul cel naiv si bun: Antonio accepta naiv termenii contractului, spunind ca „e multa bunatate in evreu” („… there is much kindness in the Jew”) (citatul 4). Mai mult, diferenta morala intre crestin si evreu (a cincea prejudecata anti-semita) este exprimata clar de Antonio: „The Hebrew will turn Christian: he grows kind” [„Evreul va deveni crestin, (intrucit) devine bun”] (citatul 6). Bassanio ramine sceptic, spunind ca nu are incredere in mintesa unui nemernic (citatul 6) iar Shakespeare ii da dreptate, punind in discursul lui Shylock idei socante: carnea unui om nu e cu nimic mai buna decit cea de vaca sau oaie, deci nu prea are ce face cu ea (subtext: evreul vrea o bucata de carne din Antonio din rautate) (citatul 5).

ACTUL II

In scena 2, Launcelot (servitorul evreului) vrea sa plece de la Shylock pentru a se pune in slujba lui Bassanio. Shakespeare se foloseste de servitor pentru a caracteriza in continuare, negativ, evreii. Launcelot spune initial ca stapinul lui, evreul, este un fel de diavol – pentru ca numai trei rinduri mai jos sa o spuna deschis: „Evreul este chiar incarnarea diavolului” (citatul 7). Din nou, avem prejudecata privind imoralitatea evreului. Putin mai incolo, acelasi personaj lanseaza a sasea prejudecata anti-semita: „evreitatea” nu tine doar de singe / etnie, ci si de un anumit tip de caracter rau, care este molipsitor, asemenea unui virus: „for I am a Jew, if I / serve the Jew any longer” [„sint (si eu) evreu, de-l mai servesc mult timp pe evreu”] (citatul 8). Prejudecata diferentei morale dintre crestin si evreu este reluata: crestinul este interesat de gratia divina, pe cind evreul e interesat doar de bani: „The old proverb is very well parted between my / master Shylock and you, sir: you have the grace of Gos, sir, an he hath / enough” (citatul 9).

Aceeasi distinctie morala intre crestin si evreu este reluata in scena 3. Jessica, fiica lui Shylock, spune ca ii este rusine de faptul ca e fiica lui; insa, desi are acelasi singe, nu i-a mostenit si manierele; ea spera sa scape de acest conflict interior, maritindu-se cu Lorenzo si devenind crestina (citatul 10).

In scena 4, Lorenzo intareste spusele Jessicai: daca ar muri evreul, ar fi spre binele fiicei sale; caci Jessicai nu ii poate nimeni reprosa nimic, si daca i s-ar intimpla ceva rau, motivul ar fi doar faptul ca este fiica unui evreu necredincios („a faithless Jew”) (citatul 11).

In scena 5 este reluata prejudecata evreului obsedat de bani: Shylock recunoaste ca, in noaptea trecuta, a visat saci intregi de bani (citatul 12).

Scena 6 subliniaza din nou diferenta morala dintre crestin si evreu: Gratiano spune despre Jessica ca este un suflet nobil (in sens moral), si nu o evreica („a gentle, and no Jew”) (citatul 13)

Scena 8 aduce una dintre cele mai grele acuze impotriva evreului. Solanio vorbeste despre Shylock folosind expresiile „nemernicul evreu” si „ciinele de evreu”; mai mult, el povesteste cum l-a auzit pe acesta din urma, dupa ce a aflat de fuga fiicei sale, urlind de durere ca si-a pierdut copilul; dar urletele respective se transforma, prin pana fina a lui Shakespeare, in tipete de durere ca a ramas fara bani („My daughter! O my ducats!”, etc.). Evident, sintem in fata celei de a saptea prejudecati anti-semite: pe evreu il intereseaza mai mult banii decit propria sa familie (citatul 14).

ACTUL III

Scena 1. Dead-line-ul lui Antonio se apropie. Prietenii sai il intreaba pe evreu daca va accepta sa taie din carnea lui Antonio sau va renunta, din bunatate. Plus de asta, la ce i-ar folosi acest pound? La nimic, raspunde rautacios Shylock. Momeala pentru pesti. Imi va hrani razbunarea („it will feed my revenge”) (citatul 15). In timpul discutiei, se apropie de grup Tubal, un evreu din tribul lui Shylock. Despre Tubal, Solanio spune ca nu are egal decit daca dracul insusi s-ar dovedi a fi evreu (citatul 16). Este subliniata, din nou, rautatea lui Shylock: nu numai ca ar dori sa-si vada fiica moarta la picioarele sale, cu banii linga ea – dar, mai mult, cind aude de naufragiul navelor lui Antonio, considera vestile drept „bune”, si ii multumeste lui Dumnezeu pentru ghinionul lui Antonio (citatul 17).

In scena 2, personajul Salerio introduce a opta prejudecata anti-semita: evreul nu este un om, ci mai degraba un animal: „Nu am cunoscut niciodata / O creatura care sa aiba infatisarea unui om / Dar atit de apriga si de lacoma, incit nu poate fi confundata cu un om” (aici, „lacomia” se refera la dorinta de razbunare). Citeva rinduri mai jos, Jessica intareste ticalosia tatalui ei, spunind ca l-a auzit pe evreu declarind ca, de ar primi si de 20 de ori valoarea sumei imprumutate, el totusi va prefera sa aleaga carnea lui Antonio (citatul 18).

ACTUL IV

Scena 1, ultima pe care o voi discuta, infatiseaza procesul dintre Shylock si Antonio in fata Curtii Venetiei, prezidata de insusi Ducele cetatii. Aici, Shakespeare il pune pe Duce sa spuna ca evreul este „un adversar de piatra, un netrebnic inuman, / Incapabil de compatimire, lipsit si golit / De orice strop de mila” (citatul 19). Totusi, ducele inca mai spera ca macar in ceasul al doisprezecelea evreul va demonstra ca e doar aparenta cruzimea pe care o infatiseaza, si ca se va dovedi capabil de mila. Pledoaria se incheie astfel: „Cu totii asteptam un raspuns binevoitor, evreule!” (citatul 20). Apoi, intr-un schimb de replici intre Shylock si Bassanio, evreul spune ca nu vrea sa-si justifice alegerea carnii lui Antonio in locul returnarii banilor, decit pe baza simplului fapt ca asa are el chef („it is my humour”). Bassanio il numeste „om lipsit de sentimente”, si se minuneaza de „cruzimea” lui Shylock. Antonio intra in discutie si roaga Curtea sa nu mai zaboveasca, intrucit nu va schimba „inima de evreu” („His jewish heart”) a lui Shylock, care nu cunoaste echivalent in impietrire si imobilitate (citatul 21). Rautatea absoluta a evreului apare in momentul in care Shylock declara ca, de ar primi de sase ori mai mult decit suma de 6000 de ducati (oferita de Bassanio), tot nu va renunta sa aleaga carnea venetianului (citatul 22). Si urmeaza, acum, unul din cele mai anti-semite locuri din piesa. Gratiano, exasperat de rautatea lui Shylock, ii spune ca ascutimea urii sale o intrece pe cea a oricarui metal, chiar si pe cea a securii calaului; il blestema si il face pe evreu „ciine dezgustator” („inexecrable dog”), ii spune ca are un suflet „de javra” („currish spirit”), si ca dorintele sale sint „dorinte de lup, singeroase, infometate si lacome”. De asemenea, ii spune ca evreul il face sa-si zdruncine convingerile si sa fie astfel de acord cu Protagoras, care sustinea ca sufletele animalelor pot intra in corpurile oamenilor (citatul 23). In sfirsit, urmeaza alte trei locuri rasiste: Bassanio il considera pe evreu „diavol” (citatul 24), iar Gratiano vorbeste de „javra de evreu” (citatul 25) si de evreu ca „infidel” (citatul 26).

CONCLUZII PRELIMINARE

Este interesant de observat ca, pe parcursul intregii piese, comparatia dintre Antonio si Shylock se transforma, pe nesimtite, intr-o comparatie intre sufletul de crestin si cel de evreu. Daca Antonio este „bun” si „onest” (Solanio, in actul 3, scena 1) sau chiar „cel mai amabil / binevoitor om” (Bassanio, actul 3, scena 2) (citatul 27) – evreul este, dupa cum am vazut, „diavol”, „javra”, „infidel”, „necredincios”, „lacom”, „rau”, „avar”, etc.

Desigur, exista si o interpretare „prietenoasa” a acestei piese: am putea sustine ca Shakespeare, departe de a fi el insusi anti-semit, voia sa produca o satira la adresa crestinilor, referitor la tratamentul la care acestia ii supuneau pe evrei. Iar aceasta lectura nu ar fi tocmai fara fundament. In definitiv, daca dorim sa citim in piesa o critica sociala, aceasta nu este indreptata doar impotriva evreilor, ci si a crestinilor, femeilor si slujitorilor. Fac o paranteza pentru a arata, pe larg, liniile acestor tipuri de critica sociala.

[Satira impotriva crestinilor. Antonio face afaceri cu evrei, desi ii dispretuieste (citatul 28); intr-o superba tirada, Shylock arata ca evreul este om nici mai mult, nici mai putin decit crestinul, si daca cei doi se aseamana in toate privintele, atunci se aseamana si in dreptul la razbunare (citatul 29); Shylock le arunca in fata crestinilor ipocrizia lor fata de sclavii pe care ii detin – la fel, spune evreul, detine si el bucata de carne din trupul lui Antonio (citatul 30); Antonio, desi este portretizat la superlativ pe tot parcursul piesei, savirseste un lucru evident crud: il forteaza pe Shylock sa se converteasca la crestinism, daca vrea sa isi pastreze jumatate de avere (citatul 31).

Satira impotriva femeilor. Portia (intruchipind femeia bogata si oarecum alintata) spune ca ii este mult mai usor sa sfatuiasca douazeci de oameni sa faca ce este bine, decit sa fie una dintre cei douazeci nevoita sa faca binele (citatul 32); de asemenea, este excelent portretizata malitiozitatea femeii: Portia si Nerissa, deghizate, ii fac pe Antonio si Gratiano sa le dea inelele pe care i-au facut sa jure ca le vor pastra pentru totdeauna (citatul 33).

Satira impotriva servitorilor. In actul 2, scenele 2-3 este satirizat slujitorul Launcelot Gobbo, pentru lipsa de fidelitate fata de cel ce-i oferea un mijloc de trai.]

Inchid acum paranteza si revin. Filmul The Merchant of Vernice (2004), de care vorbeam la inceputul acestui post, incearca sa ofere o interpretare prietenoasa acestei piese, sustinind ca Shakespeare, departe de a fi el insusi anti-semit, voia sa produca o satira la adresa crestinilor, ironizindu-i si acuzindu-i pentru modul in care tratau evreii. Filmul incepe prezentind situatia evreilor in perioada in care Shakespeare a scris piesa: evreii erau obligati sa stea in ghetto-uri, iar seara portile Venetiei se inchideau. De mentionat ca informatiile acestea, evident, nu apar in piesa – si nici nu ar fi avut cum sa apara: Shakespeare ar fi fost incoerent, din moment ce arata ca Shylock a fost invitat la cina de catre Antonio si Bassanio! Daca portile Venetiei ar fi fost inchise seara si Shylock incuiat in ghetto, cam greu sa mnearga la cina, nu? Apoi, primul eveniment pe care ni-l arata filmul este secventa in care Antonio il scuipa pe Shylock. Secventa care, iarasi, nu apare in piesa (Shylock doar face aluzie la ea, intr-un singur rind, in actul 1, scena 3). Evident, venita imediat dupa explicitarea situatiei evreilor, scena este menita sa sensibilizeze privitorul, creindu-i astfel un orizont de asteptare specific: piesa va arata cit de tare au fost asupriti evreii in acea vreme! Astfel se creeaza un mecanism psihologic care canalizeaza ab initio accentul de pe imoralitatea evreului (adevarata tema a lui Shakespeare, cu adevarat xenofoba) pe intoleranta crestinilor fata de evrei. Altfel spus, din calau (in piesa), evreul devine victima (in film). Sfirsitul filmului este, iarasi, relevant: ultima scena o arata pe Jessica, fiica lui Shylock, uitindu-se la inelul furat de la tatal ei, inel primit de acesta de la sotia lui pe cind nu erau inca insurati. Shylock auzise ca Jessica a dat inelul in shimbul unei maimute (o alta aluzie la prejudecata privind obsesia evreilor pentru afaceri). Piesa nu mai aminteste nimic despre inelul respectiv, dar filmul tine sa arate ca totusi Jessica nu a tranzactionat inelul – cu alte cuvinte, imoralitatea evreului nu este chiar atit de mare pe cit vrea sa o arate Shakespeare.

Totusi, interpretarea de mai sus este una, cred eu, aflata prea departe de intentia piesei ca atare. Intreaga lucrare, asa cum am aratat, este o celebrare a prejudecatilor societatii shakespeareane (si nu numai a ei) fata de evrei. Mai mult, intregul proces dintre Antonio si Shylock este menit sa arate rautatea si ne-omenia (sic!) evreului. In sfirsit, finalul piesei subliniaza triumful binelui – dar binele nu este de partea evreului, ci de partea crestinilor, care au scapat de probleme (Antonio a scapat de la moarte, Lorenzo si Jessica au scapat de saracie, Bassanio si Graziano isi rezolva problemele conjugale). Evreul este infrint, insa aceasta infringere nu este una tragica, evreul nu este pentru Shakespeare un erou, ci un ticalos care primeste ceea ce merita.

ISTORIE SI INTERPRETARE

Timpul si spatiul (dar si lipsa surselor disponibile pe net) nu imi permit sa ma documentez in extenso despre situatia evreilor in Venetia la acea vreme si despre interpretarile care s-au adus de-a lungul timpului piesei lui Shakespeare. Aceste subiecte ar acoperi, evident, plaja multor lucrari de doctorat in literatura si istorie. Ca atare, ceea ce am scris mai sus este o viziune personala / subiectiva asupra lucrarii. Incerc sa ofer in continuare citeva linkuri pentru cei ce vor sa afle mai mult:

Pentru mai multe informatii istorice. Relatiile dintre crestini si evrei in perioada lui Shakespeare erau mult mai complexe decit doreste filmul lui Michael Radford sa ne faca sa credem. Despre situatia evreilor in Italia intre anii 161 BC – 2000 AD cititi aici. Dana E. Katz a scris o carte despre „Evreul in Arta Renasterii Italiene” (aici). Ilana Payes are un articol intitulat „Libertatile civile se pot schimba, dar prejudecata ramine – Venetia evreiasca” (cititi abstractul aici, scroll down pina gasiti autorul). Marina Karem are un articol excelent, „Venetia si evreii: o reflexie in artele vizuale” (aici), unde arata ca evreii in Venezia nu erau atit de rau tratati pe cit se spune. Desi existau legi impotriva evreilor, exista atunci un mare „contrast intre atitudinile prescrise si cele reale dintre venetieni si evrei”, iar „legile erau facute doar pentru a fi incalcate”. De asemenea, in aceeasi perioada, de pilda, exista la Venetia un ambasador al Portii Otomane care era chiar evreu (sursa).

Despre „Negutatorul din Venetia”. O pagina web in care gasiti cartile care s-au scris despre piesa lui Shakespeare puteti vizita aici. Si ar mai fi o chestie interesanta, pentru a va face o parere despre unde poate sa duca extrema corectitudinii politice. Un oarecare Armstrong, actor care trebuia sa-l joace pe Shylock, se pline presei ca, exact cum venetienii ii tratau pe evrei, la fel colegii lui actori l-au tratat pe el: „S-a intimplat in timpul repetitiei (…) In timp ce toti discutau, in pauza, relatiile personajelor pe care le interpretau cu celelalte personaje, si cum sa joace scenele impreuna, eu am fost lasat de unul singur. Asa cum personajele lor nu voiau sa aiba nimic de a face cu evreul, actorii nu m-au mai invitat sa iesim la o bere dupa repetitii” (pe larg, aici) [nota: spun ca este un exemplu de extremism al corectitudinii politice intrucit interpretarea lui Armstrong mi se pare evident absurda].

CONCLUZII FINALE: SHAKESPEARE FATA CU CENZURA POLITICAL CORRECTNESS

Este interesant de stiut ca in timpul celui de al doilea razboi mondial, in lagarele naziste, Hitler a autorizat jucarea unei singure piese semnate Shakespeare: e vorba, evident, de Negutatorul din Venetia (sursa). Daca ati avut rabdare si ati citit postul meu pina aici, atunci intelegeti usor de ce.

Ca sa nu fiu inteles gresit: nu vreau sa spun ca Shakespeare a fost rasist. Cred sincer ca relatia intre evrei si crestini era complexa atunci, iar daca anumite lucruri mergeau rau, atunci vinovate erau, ca intotdeauna, ambele parti – nu numai una din ele. Ca atare, scriind „Negutatorul din Venetia”, autorul nu a dorit altceva decit sa ia peste picior, de data asta, evreul simbolic – asa cum in alte piese ia peste picior moravurile regilor, ale oamenilor simpli, si asa mai departe. Nicaieri in piesa de fata Shakespeare nu spune ca evreii trebuie omoriti, sau inchisi in ghetto, sau alte mascari de genul asta. Totusi, diatribele impotriva evreilor ca etnie sint clare, si astazi pot fi catalogate foarte usor drept rasiste si xenofobe. Daca nu credeti acest lucru, atunci cum ati cataloga o persoana care ar folosi acum aceleasi etichete adresate evreilor? Sau cum ati cataloga o intilnire / sezatoare in care se vizioneaza numai piese / filme de aceasta factura, fie ele si capodopere ale literaturii si cinematografiei? Iar daca „Mein Kampf” poate corupe mintile tinerilor privind atitudinea fata de evrei, de ce The Merchant of Venice nu poate face acelasi lucru?

Una peste alta, „Negutatorul din Venetia” poate fi inclusa oricind intr-un „discurs al urii”. Si daca interzicem un astfel de discurs, va trebui sa interzicem si piesa pe care am analizat-o. Sustinatorii interzicerii hate speech-ului, daca vor sa ramina coerenti, vor trebui sa argumenteze una din urmatoarele pozitii: (a) hate-speech-ul trebuie interzis, dar piesa lui Shakespeare nu prezinta elemente xenofobe, deci nu trebuie  interzisa si ea; (b) hate speech-ul trebuie interzis, iar piesa lui Shakespeare, fiind rasista, trebuie si ea interzisa; (c) hate speech-ul trebuie interzis, dar piesa lui Shakespeare, desi rasista, trebuie exceptata de la regula. Cam astea ar fi caile de urmat pentru un adept al limitarii libertatii opiniei. Sint curios ce imi raspund interlocutorii mei – daca vor sa o faca, bineinteles. Mingea, domnilor aparatori ai limitarii expresiei, se afla in terenul dumneavoastra!

Ungaria, my love (8). Ecologie si arici

with 2 comments

Budapesta nu este neaparat un „oras verde”, ca atare nici nu s-a inscris in concursul organizat de Uniunea Europeana, intitulat „Capitala verde a Europei” pentru anii 2010 si 2011 (sursa), cistigat in final de Stockholm, respectiv Hamburg (sursa). Totusi, cu doar o saptamina in urma orasului i se decerna „European Mobility Week Award” pentru anul 2008, ca recunoastere  pentru eforturile depuse in privinta constientizarii pericolelor ce decurg din gradul mare de poluare a aerului datorita traficului auto, cit si in privinta promovarii unor alternative mai curate. De asemenea, in anul 2003 Budapesta se afla printre cele 22 de orase europene membre ale „European Green Cities Network” (EGCN), organizatie al carei scop principal era diseminarea informatiei privind noile tehnologii „verzi” in privinta constructiilor din mediul urban.

Cam asta se intimpla la nivel oficial: e destul de dificil sa cataloghezi capitala Ungariei drept „oras verde”. Desi face parte din lista oraselor construite pe 7 coline, precum Roma sau Iasi (sursa), desi aceste dealuri chiar detin largi spatii verzi, in sfirsit, desi exista parcuri mari si cartiere intregi de case unde copacii, iarba si florile detin monopolul asupra peisajului – in pofida acestor realitati, unele cartiere – chiar districte intregi! – pot fi situate la polul opus. Si primul care ar trebui mentionat la capitolul „asa nu” este chiar sectorul 5 al Budapestei, unde se afla centrul orasului si cladirile administrative. Rar gasesti pe aici un petic de iarba, si ca iubitor de ciini ma intreb curios pe unde isi plimba patrupedele rezidentii acestei zone. Districtele inconjuratoare (6, 7, 8, 9, 1 si partea de est a sectorului 2) se afla in aceeasi situatie. De asemenea, si unele districte periferice (nu toate, desigur) sint lipsite complet de spatii verzi, iar odata ajuns acolo nici nu iti vine sa crezi ca te afli in Budapesta din cauza mizeriei de pe strazi si a cladirilor asemanatoare ctitoriilor romanesti din perioada de trista amintire.

La nivel subiectiv, cuvintul „verde” aplicat Budapestei ma face sa ma gindesc, in primul rind, la arici in iarba. E drept, nu e prima data cind intilnesc arici intr-un oras european: s-a mai intimplat la Konstanz, unde Horia a descoperit unul destul de mare (din pacate pozele nu sint digitale si au ramas in Romania, asa ca nu vi le pot arata). Totusi, in zona Budapestei in care locuiesc eu (districtul 14) sint destul de multi. In perioada aprilie-octombrie e imposibil sa nu-i intilnesti. Desigur, ies din birlog numai noaptea, si majoritatea intilnirilor mele cu ei se datoreaza Helgai – care are, din cite observ, un simt innascut pentru vinatoare. Evident, cind iesim la plimbare seara ii gaseste imediat, insa nu poate face decit sa se invirta in jurul lor si sa plinga, frustrata ca nu poate trece de scutul plin cu tepi.

Daca lasam la o parte pasarile si sobolanii probabil existenti in canalizarea orasului, cred ca aricii si veveritele sint singurele animale care s-au adaptat vietii intr-un oras modern. Spre deosebire de veverite insa, aricii sint pe cale de disparitie, datorita constructiilor continue care le distrug habitatul. Si totusi, ei inca au o capacitate uimitoare de adaptare: discreti, umblind doar noaptea, cu o infatisare placuta, folositori pentru ca distrug insectele din gradini si parcuri, prezenta lor este mai mult decit tolerata – desi, in definitiv, pot raspindi cam aceleasi boli pe care le poate transmite orice sobolan ori ciine vagabond, inclusiv turbarea.

Curios mi se pare faptul ca in Iasi, de pilda, nu am vazut niciodata arici. Si nici prietenii mei care locuiesc in alte orase mari ale Romaniei nu mi-au semnalat prezenta lor. Poate s-au saturat de conditiile de trai si, profitind de infatisarea animalului non-uman, au trecut nestingheriti frontiera, stabilindu-se in Budapesta si Konstanz… Si sint convins ca diaspora ariceasca este foarte bine vazuta de catre aricii locali, spre deosebire de emigratia animalelor umane.

Written by Andrei Stavilă

martie 6, 2009 at 6:00 am

Ce au in comun Guinea-Bissau si Romania

with 4 comments

Breaking News: presedintele Guinea-Bissau a fost asasinat! Cum? Nu stiti ce-i cu tara asta? Parca va amintiti ceva din copilarie, erau niste timbre pe care scria numele respectivei tari, dar… Care e limba oficiala? Pe ce continent e situata? Evident, cautati pe Wikipedia si gasiti.

Si ma gindesc la faptul ca, atunci cind aud de Romania, multi occidentali dau fuga la Wikipedia si tasteaza „Budapesta”. Eu propun ca, in vederea unei promocari reciproce, satele romanesti sa nu se mai infrateasca doar cu localitati din Franta ori Italia, ci si cu sate din Guinea-Bissau! N-ar fi misto?

Written by Andrei Stavilă

martie 2, 2009 at 10:27 am

Blog update: votul si alte ciudatenii tehnice

leave a comment »

1. M-am inscris si eu la RoBlogFest. Nu ca am vreo pretentie la ceva – in primul rind m-am inscris tirziu (azi e ultima zi de vot), in al doilea rind v-as cere prea mult sa ma votati (trebuie sa va faceti intii cont, deci nu se rezolva totul intr-o secunda), in al treilea rind oricum mare popularitate n-am, iar in al patrulea rind, Zamolxis spune ca blogurile din diaspora anul trecut nu au fost primite, iar anul asta n-au nici o sansa. Dar ce sa-i faci, asa-i orgoliul omului, sa ramina ceva pentru posteritate si in plus sa aiba ce povesti nepotilor 🙂 Deci daca totusi vreti sa ma votati pierdeti timpul, apasati in dreapta pe banner-ul respectiv (si daca tot intrati, votati si altii pe care-i am in blogroll si care s-au inscris). Multumesc!

[daca totusi deranjeaza pe cineva banner-ul il pot da jos – cum am spus, nu imi prea pasa]

2. Ceva se intimpla cu tehnica asta avansata- ori nu ma pricep eu. Am doua probleme: abonatii si PageRank-ul. Deci daca va pricepeti, va rog sa-mi oferiti si mie explicatii pentru urmatoarele doua chestii:

(a) PageRank. Pe pagina „Home” a blogului apare PR 6 (a crescut constant in cele 15 luni de existenta a blogului, fara fluctuatii – desi recunosc, 6 e cam mare pentru un blog cu doar 200 unici in medie pe zi, si nu am o explicatie pentru asta). Insa daca accesezi orice alta pagina, sau dai click pe orice articol, PR-ul arata intotdeauna 0. Habar nu am de ce, inseamna ca se inregistreaza pe fiecare pagina in parte si nu pe tot blogul in general – iar „Home”, fiind cea mai accesata, are 6. Dar Zamolxis imi spune ca el a vazut ceva fluctuatii chiar si pe aceasta pagina. Daca are cineva vreo explicatie, sint curios.

(b) Abonatii. Aveam doar doi, iar ieri (duminica) ma trezesc ca-s 12!!!! De unde pina unde? Si aici m-ar interesa o explicatie… Ma rog, sint doar curios, nu sint innebunit dupa trafic – intrucit nu vreau sa cistig bani din blog pentru ca n-am timp si stofa pentru asa ceva – dar curiozitatea vine din febra care m-a apucat odata cu deschiderea blogului 🙂

3. Pregatesc ceva surprize. Ma gindesc la colaborari, dar astept raspunsul persoanelor contactate. Sa vedem ce va iesi. Pe de alta parte, in doua-trei zile voi posta un articol despre Shakespeare si cenzura corectitudinii  politice. Asa ca tineti aproape!

Written by Andrei Stavilă

martie 2, 2009 at 9:19 am

Publicat în Blogosfera

Tagged with , , , ,

Un martisor

with 7 comments

E clar, a venit primavara! Sint 9 grade afara si au aparut ghioceii (pe cel de mai jos Helga l-a descoperit, azi dimineata). Asa ca, intrucit pe aici nu am vazut martisoare si banuiesc ca ungurii nu au o asemenea traditie,  m-am gindit sa vi-l ofer cu drag voua, cititorilor mei, ca semn al venirii primaverii la Budapesta. Sa traiti, sa fiti frumosi si fericiti, sa iubiti si sa fiti iubiti! Lasati incrincenarile deoparte si nu uitati ce spunea tocmai scepticul nostru de serviciu: „Fir-ai a dracului, viață, ca frumoasa mai esti!” La multi ani!

img_5523-640x480

(click pe poza pentru a o mari)

Written by Andrei Stavilă

martie 1, 2009 at 8:52 pm

Publicat în Gânduri

Tagged with , ,

Pizza

with 2 comments

Daca e duminica, e serialul „Cratitza ca pasiune”! Cum saptamina trecuta v-am oferit o reteta care nu va poate ingrasa, revin acum cu o bomba calorica, in spiritul prieteniei traditionale dintre romani si italieni 🙂 . Pizza este o mincare pe care oricine crede ca o poate face, insa citeva secrete va vor ajuta sa transformati produsul vostru intr-o opera de arta culinara. Trebuie sa aveti insa timp si rabdare!

Aluatul

Ingrediente: 400 grame faina de grau [doua treimi faina fina, alba (normala) (in maghiara se spune finomliszt) si o treima faina de grau mai galbena la culoare si ceva mai grunjoasa – nu stiu cum se numeste in romaneste, dar in maghiara se spune rétesliszt. Despre diferenta dintre cele doua tipuri de faina puteti citi intr-un comentariu aici]; 1 cubulet drojdie; 4 linguri ulei (preferabil de masline), o cana (250 ml) de apa calduta, jumatate de lingurita de sare, jumatate de lingurita de zahar.

Mod de preparare: Turnati cana de apa in oala in care framintati. Dizolvati drojdia cit mai bine, adaugati lingurile de ulei, sarea si zaharul, dupa care intregiti mixtura cu faina (mai degraba „cit cuprinde” decit 400 de grame) adaugata in ploaie, amestecind cu o lingura pina devine foarte greu de amestecat cu ea. Din acest moment se ia compozitia in mina si se framinta 20 de minute. Apoi aluatul se pune intr-un recipient uns cu ulei, se unge si aluatul cu ulei, se acopera totul cu o folie de plastic si se baga la frigider (atentie, uleiul nu trebuie sa colcaie in recipient, altfel aluatul nu mai creste). Se lasa minim 6 ore, dar eu va recomand sa-l lasati 24 de ore, deci sa-l faceti cu o zi inainte de cea in care doriti sa mincati pizza.

[Surse: Reteta pentru aluat oferita de mine e un rezultat al combinarii mai multor retete. Puteti urmari aici sursa principala; ar fi bine sa vizionati si urmatoarele videoclipuri de pe YouTube: aici si aici]

[Varianta: cind adaug uleiul, sarea si zaharul, eu mai pun si condimente: cite o jumatate de lingurita din urmatoarele: piper negru macinat, boia de ardei, busuioc, maghiran, oregano, patrunjel macinat si asmațui]

[Atentie! Nu va descurajati daca aluatul nu va iese din prima la fel de fin si pufos precum cel de la restaurant. Aveti nevoie de experienta, si cu timpul o veti dobindi!]

Sosul

Ingrediente: una-doua linguri de ulei (preferabil de masline); 500 grame rosii (alegeti rosii mai moi, foarte coapte); o ceapa; doi ardei grasi; trei linguri de zacusca (in maghiara: ajvar, o gasiti la Tesco); doua linguri brinza macinata (telemea sau, daca sinteti boieri, parmeggiano); doua felii cascaval; 6 catei usturoi. Condimente: o lingurita piper negru macinat; o lingurita boia de ardei; cite o jumatate de lingurita din urmatoarele condimente: sare, busuioc, maghiran, oregano, patrunjel macinat, asmațui (puneti aceste condimente intr-un pahar, sa le aveti pregatite).

Mod de preparare: Taiati rosiile in bucatele mici; la fel taiati ardeii si ceapa. Puneti un ceaun (sau o tigaie) cu ulei la incins, si adaugati rosiile, ardeii si ceapa taiate marunt cind uleiul este fierbinte. Amestecati din cind in cind si nu uitati sa dati focul la mic. Tigaia ar trebui sa stea pe acest foc mic cam 45 de minute. Cu zece minute inainte sa fie gata, adaugati condimentele (ele trebuie adaugate spre final, altfel vor da un gust amar sosului), cele doua linguri de brinza si cascavalul, zacusca si usturoiul (zdrobit, sau macar taiat in felii). Sosul se va ingrosa acum, deci va trebui sa mestecati mai des, sa nu se prinda de ceaun. In acest moment puteti gusta sosul si, in functie de preferinte, mai puteti adauga condimente. Cind este gata, luam sosul de pe foc si il lasam la racit. Apoi il punem frumos in frigider si il lasam si pe el 24 de ore, sa aiba timp sa se macereze.

[Surse si variante. Pentru alte variante mai simple de sosuri (dar mai putin bune decit al meu!), vizionati si urmatoarele videoclipuri de pe YouTube: aici si aici]

Pregatirea pizzei

Sa ne imaginam ca au trecut 24 de ore si urechile ni s-au lungit de pofta. Mergem rapid la frigider si scoatem oalele cu aluatul si cu sosul Daca totul a iesit bine, ar trebui sa aveti cam asa ceva (sosul trebuie sa fie tare, nu zemos!):

0091-pizza-640x480

Acum eliberam masa si presaram faina pe ea. Luam jumatate din aluatul aflat la dispozitie, il asezam pe faina si il intindem bine (cu miinile, insa prin presare, nu prin tragere – vezi aici spre final!) sau cu ajutorul unui melesteu. Apoi presaram faina pe tava de copt si punem aluatul intins pe ea, cu grija sa nu se rupa (aluatul trebuie sa fie subtire, maxim jumatate de centimetru grosime!). Acum va trebui sa pregatim umplutura.

Ingrediente: una-doua cepe taiate rondele, 125 grame de Mozzarella (taiata in cubulete), 10-20 felii de salam sasesc (in functie de marimea tavei), citiva catei de usturoi taiati in doua (eu pun mult usturoi, ca asa imi place!), citeva masline, un ardei taiat in bucatele mici si mult oregano.

Mod de preparare: Este foarte important sa asezam sosul si ingredientele corect: nu trebuie sa supraincarcam aluatul, el trebuie lasat sa „respire”, altfel nu va fi moale si pufos! Punem intii sosul, apoi asezam cit mai frumos celelalte ingrediente. Deasupra presaram mult oregano. Daca totul v-a iesit bine, ar trebui sa aveti ceva de genul asta:

0092-pizza-640x480

Punem toata minunatia in cuptor si lasam sa se coaca – dupa propria experienta, in 20 de minute totul ar trebui sa fie gata si sa arate cam asa:

0093-pizza-640x480

Acum taiem pizza in patru si punem cite o bucata pentru fiecare portie (nu mai mult, ca va ingrasati!). Putem sa preparam rapid un sos de rosii dintr-un pahar cu apa, condimente (piper, rozmarin, o frunza de dafin) si o lingura de bulion (daca sinteti innebuniti dupa sosul de rosii), sau putem sa folosim preferatul meu, sosul de soia gata preparat. Alaturi adaugati un pahar de vin sau – daca suportati berea cind mincati (eu nu o suport!) – o halba de bere. Pofta buna!

0094-pizza-640x480

[Nota: sosul prezentat aici se poate folosi cu succes si la alte preparate: de exemplu la paste (numai ca aici, pentru un succes mai mare, va trebui sa adaugam in sos 500 grame carne tocata si prajita in ulei cu ceapa). De asemenea, acelasi sos este foarte bun de folosit impreuna cu piureul de cartofi]

Written by Andrei Stavilă

martie 1, 2009 at 6:00 am

Publicat în Ceaunu' si Cratitza

Tagged with , , ,