Interactiuni

Democratie, deliberare, respect

leave a comment »

Teoria „democratiei deliberative” s-a nascut ca o reactie fireasca la nemultumirile legate de modul in care doua mari traditii (constitutionalismul si proceduralismul) tratau problema dezacordului in societate. Constitutionalismul prefera sa scoata anumite subiecte (de exemplu, dreptul la libera exprimare) de pe agenda politica (adica din sfera politicilor asupra carora cetatenii isi pot exprima dreptul de vot) si sa le fixeze (astfel protejindu-le) in constitutie. Ca atare, aceeasi traditie transfera orice dezacord moral in societate in sfera juridica: daca nu esti de acord cu o politica promovata de majoritatea cetatenilor sau de stat trebuie sa demonstrezi ca ea incalca principiile constitutionale. Aceasta teorie insa are un mare dezavantaj: miscind conflictele morale din cadrul intereselor imediate ale cetateanului (din cadrul politicii reale) in sfera juridica nu pare cel mai bun mod de a rezolva un conflict, mai ales atunci cind e vorba de dezacorduri morale sincere in societate, si nu despre pozitii nerezonabile. De asemenea, evident ca o astfel de mutare il indeparteaza pe cetatean de factorii de decizie, ceea ce nici o democratie nu isi doreste.

Proceduralismul, a doua mare traditie, propune ca alternativa definirea unui set de reguli ale jocului politic (de exemplu sistemul de vot, etc.). Odata ce setul respectiv este definitivat iar cetatenii il accepta, intreaga politica se rezuma la jocul cistigului si al negocierii cu privire la preferintele si interesele cetatenilor. Ar fi doua probleme cu aceasta propunere. In primul rind, a vota asupra unui subiect in privinta caruia cetatenii se afla in dezacord nu inseamna a rezolva dezacordul din societate – dimpotriva, cind probleme serioase sint in joc (de exemplu, casatoriile gay) dezacordul ar ramine intre cei „pro” si cei „contra” chiar si dupa finalizarea votului. In al doilea rind, problema proceduralismului este una interna: orice procedura nu apare din senin, ci se bazeaza pe valori substantiale (de exemplu, sistemul de vot se bazeaza pe ideea substantiala ca orice cetatean are dreptul la exprimarea libera a unui vot) iar unele din aceste valori substantiale sint contestate – ca atare, daca bazam rezolvarea unui conflict pe o procedura s-ar putea ca procedura respectiva sa favorizeze partea aflata in conflict care are valori mai apropiate de cele pe care se bazeaza procedura respectiva.

Ca atare, democratia deliberativa vine sa propuna un sistem adecvat de rezolvare a dezacordurilor morale in societate. Conform acestei teorii, institutiile democratice ar trebui modificate astfel incit sa ofere o mai mare greutate rezultatelor ce pot proveni din deliberarile intre cetateni in cadrul forumurilor publice. Haideti sa vedem insa ce presupun aceste deliberari:

1. Ele sint bazate pe ideea de respect reciproc. Cetatenii sint chemati sa observe faptul ca, in cadrul unui dezacord moral, ceilalti cetateni care sustin o pozitie morala diametral opusa trebuie respectati ca parte a acestui conflict moral, si nu trebuie discreditati ca sustinind o pozitie nerezonabila, sau etichetati drept irationali, etc. De asemenea, partile trebuie sa incerce cu sinceritate sa ajunga la o rezolvare a conflictului.

2. Deliberarile se bazeaza pe ideea de reciprocitate. Cu alte cuvinte, cetatenii trebuie sa faca apel, cind sustin o pozitie, doar la motivele si ratiunile care pot fi acceptate de toate partile aflate in conflict. De exemplu, eu nu pot sustine o politica publica bazindu-ma pe avertismente astrologice, intrucit alte parti aflate in conflict nu vor accepta astrologia ca fiind un domeniu ce poate oferi argumente demne de incredere.

3. Scopul deliberarii este aflarea unor conditii acceptabile ale cooperarii sociale („fair terms of social cooperation”). Aceasta expresie poate insemna doua lucruri. Pe de o parte, scopul deliberarii este rezolvarea dezacordului, situatie existenta in momentul in care cetatenii se pun de acord asupra modului in care o politica publica trebuie dezvoltata si urmarita.

4. Pe de alta parte, cind partile nu pot ajunge totusi la un acord, scopul deliberarii este „acomodarea morala„, deliberarea continua mentinind conditiile respectului reciproc: „respectul reciproc inseamna mai mult decit toleranta, intrucit el insista asupra importantei faptului de a mentine deschise caile de comunicare si de interactiune continua cu aceia cu care unii se afla in dezacord, in speranta ca in cele din urma se va ajunge la o mai buna intelegere si la un acord mai apropiat” (Gutmann and Thompson, 79-80)

Aceasta teorie a democratiei deliberative a atras multe critici. Trei insa mi se par esentiale:

a) realpolitik-ul se bazeaza pe conflicte de interese si pe consideratii de putere, nu pe deliberarea cetatenilor privind diverse conflicte moral-politice existene in societate (Ian Shapiro)

b) oricit am pune accent pe importanta deliberarii, ceea ce caracterizeaza dezacordul radical in societate este faptul ca nu exista termeni comuni si principii comune pe care partile s-ar putea baza: de aceea dezacordul este unul „radical”, si nu unul ce poate fi in principiu negociat. Creationismul se poate preda in scolile publice ca teorie stiintifica sau nu – este greu de vazut care ar fi calea de mijloc sau care ar fi termenii comuni de cooperare si acord intre creationisti si evolutionisti.

c) marea problema este ca, desi democratia deliberativa incearca sa ofere o solutie unor cazuri concrete de dezacorduri profunde in societate (problema legalitatii avortului, a predarii evolutionismului si creationismului in scolile publice, etc.) totusi aceasta teorie este prea indepartata („too far-fetched”) de realitate. Cazurile concrete de dezacord ne arata foarte clar ca doua din principiile de baza ale teoriei sint incalcate constant: de obicei cetatenii nu ofera argumente in termeni acceptabili de catre altii, si de obicei cetatenii nu ii respecta pe cei care nu sint de acord cu ei, si nu le respecta nici pozitiile. De pilda, sustinatorii definitiei traditionale a casatoriei ca uniunea intre un barbat si o femeie nu vor respecta niciodata ca valabila moral o situatie pe care ei o privesc cu dezgust – cu atit mai putin vor respecta pe cei ce sustin pozitia respectiva.

Indiferent de gradul de valbilitate al acestei teorii, cred ca importanta ei consta in faptul ca trage un semnal de alarma asupra unui trend cred eu periculos in teoria politica traditionala. Asa cum am vazut, constitutionalismul si proceduralismul indeparteaza cetatenii de problemele morale si politice actuale lasind rezolvarea conflictelor ori la latitudinea justitiei, ori la latitudinea unui joc orb din ale carui reguli pot rezulta consecinte ilegitime. Deliberarea intre partile opuse ale unui conflict, desi nu cred ca poate rezolva conflictul in sine,  poate duce cel putin la o mai buna intelegere a celuilalt si a motivatiilor sale, dupa cum poate mentine constant dialogul intre partile care, altfel, in cel mai bun caz s-ar ignora reciproc. Pe de alta parte, uneori deliberarea poate avea consecinte negative: partile care altfel se ignorau reciproc pot escalada conflictul si se poate ajunge la violente – verbale ori chiar fizice. Cred totusi ca aceasta propunere, care pune accentul pe deliberarile publice in societate si pe importanta acceptarii celuilalt ca sustinator al unei pozitii morale, aduce un mare plus in teoria politica actuala.

Referinte: Amy Gutmann si Dennis Thompson, Democracy and Disagreement, Harvard University Press, 1996; Stephen Macedo (ed.), Deliberative Politics – Essays on Democracy and Disagreement, Oxford University Press, 1999

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: