Interactiuni

Kitsch-ul revolutionar si alte Kitsch-uri mai mult sau mai putin „campy”

leave a comment »

Kitsch-ul este un fenomen recent. Nu ma intrebati cat de recent ca nu am stat sa studiez in arhive. In schimb, tot uitandu-ma dupa diferite obiecte (art deco) sau simple obiecte “mass produced” (ca sa nu mai spun de “arta contemporana”, “artizanala”, “monumentele si statuile” de prin mall-uri si parcari) am realizat ca Kitsch-ul (sau kitsch-ul) este in mare voga. Nu stiu cate obiecte kitsch am putea identifica inaintea “Revolutiei Industriale”. Cat de multa arta kitsch s-a produs pana la acest moment? Nu prea multa (ca sa nu spun deloc).

Cand eram in gimnaziu tot auzeam de la profesorii mei cum ca: bibelourile, vederile cu pisica tolonita la soare cu ochelarii pe nas (pe care le tot primeam/trimiteam de la mare in fiecare vara), gladiolele din plastic, fata de masa a bunicii (cea cu gusteri stand pe fantana), solnitele, mileurile raspandite peste tot in sufragerie, paharele cu aripi, ciorapii din „plasa”, piticii de gradina (carora li s-a atasat o placa rotunda pe boneta pe post de masa de vara) si statuia din centrul orasului (cea cu femeia in costum popular cu pantofi cu toc si poseta „plic”) ar fi siropoase, “juicy”, “ieftine” si in general ar fi “de evitat”. Am auzit-o pe profa de rusa spunand chiar ca, citez: “cei care iubesc aceste kitsch-artifacte sunt niste peroane fara educatie estetica; daca ar avea educatie estetica ar recunoaste diferenta dintre un obiect cu adevarat frumos si un obiect kitsch care poate fi cumparat de la rusi sau de la bazar”. Asta se inampla in clasa a cincea, cu doua-trei luni inainte de Revolutie. Imi amintesc ca ma chinuiam sa o conving pe bunica sa arunce freziile din plastic si casutele confectionate din scoici (pentru ca erau toate kitsch si “deranjeaza vederea unui om educat”) dar fara prea mare succes.

Mult mai tarziu am inceput sa citesc cum ca si Kitsch-ul (observati “K”-ul mare) face parte din “lumea artei” si a aprecierii estetice ca si “Bad painting”-ul, “Camp” etc. Anul trecut a fost o expozitie temporara la Viena care mi-a atras atentia mai mult decat celelate. Este vorba despre o expozitie intitulata “Bad painting-Good art”, gazduita de MUMOK (Museum Moderner Kunst Stiftung Ludwig Wien). Ideea expozitiei era sa reuneasca tablouri care reprezinta genul „bad painting” (dar totusi „good art”). Curatorul acestei expozitii spunea ca picturile nu sunt proaste din greseala ci “intentionally bad”. Conceptul de “badness” in arta are un spectru semantic foarte larg. Picturile din expozitie vroiau sa exprime “revolta”, “opozitia” fata de asa-zisa “arta frumoasa” sau “arta-arta” care se expune in marile muzee ale lumii. Exista mai multe strategii ale “badness”-ului in arta. Pictura intentionat urata sau malitioasa combina “ironia, protestul, trash, kitsch si shock” (mai zice curatorul). Pai, ca sa revin la povestea cu kitsch-ul din copilarie, asta ar insemna ca gladiolele din plastic si carpeta persan cu “Rapirea din Serai” ar fi putut deveni “good art” daca privitorul le-ar fi receptat cu ceea ce se numeste “campy sensibitity”. Sensibilitatea si stilul “Camp” a fost teoretizat de Susan Sontag in 1964 (“Notes on Camp”). Susan crede ca persoana cu gust “campy” apreciaza artificialul, exageratul, si ironia/bascalia. Prin urmare obiectul “camp” este judecat pentru valoarea lui estetica (dar valoarea estetica depinde exclusiv de standardele privitorului). In acelasi timp obiectul ‘camp’ trebuie sa posede cateva trasaturi care sa-l faca “campy” (altfel nu putem decide daca obiectul e “camp” sau nu). Sontag grede ca si oamenii pot avea comportamente, gesturi si atitudini “campy”. Este suficient ca un comportament sau gest sa contina o doza de artificialitate. O distinctie importanta este menita sa ne ilumineze in privinta „camp”-ness, cea dintre camp-ul deliberat si cel naiv. Camp-ul pur este mereu naiv (sau neintentionat). Florile din plastic si paharele cu aripi sunt deci arificiale si „campy” fara ca producatorul lor sa fi avut vreo intentie in a le produce ca atare. Ele doar sunt. Dar daca ar fi fost intentionat kitsch? Nu m-ar fi mirat sa le vad expuse in muzee de arta. Da’ cine poate sa stie cu precizie intentiile celor care le-au produs? Cum poti „sti” o intentie?

Anunțuri

Written by arankas

Aprilie 9, 2009 la 12:06 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: