Interactiuni

Declaratia de la Praga: de ce nu o semnez

with 10 comments

Luna viitoare (pe 3 iunie) se implineste un an de la publicarea Declaratiei de la Praga. Intre timp documentul a adunat on-line 3101 de semnatari (pina astazi), printre care – si in urma apelului lui Vladimir Tismaneanu de pe  blogul sau – si multi romani. Numai ca renumitul istoric si politolog roman este nemultumit de numarul mic de romani care au semnat si se intreaba aici: de ce multi indivizi aleg sa nu semneze declaratia? Nu stiu care sint motivele altora – incerc insa sa explic mai jos de ce eu aleg sa nu o semnez.

Doresc insa sa spun de la bun inceput ca in general sint de accord cu ideile exprimate in Declaratie. Si eu sint de accord ca “există similarităţi substanţiale între nazism şi comunism în ceea ce priveşte caracterul lor abominabil şi crimele lor împotriva umanităţii” (Preambul). Insa nu sint de accord cu diverse concluzii pe care le extragem de aici. De pilda: zvastica este un symbol a carui expunere publica este interzisa in multe tari vestice. Ar trebui sa se intimple la fel cu “secera si ciocanul”? Tonul declaratiei indeamna spre un raspuns afirmativ. Raspunsul meu este unul negativ – amanunte insa, mai jos. Enumar deci motivele care ma fac sceptic in privinta acestei declaratii:

1. Declaratia mi-a lasat impresia unui document scris de literati, cu formule bine incondeiate estetic, insa complet lipsita de pragmatism. Evident, inteleg caracterul mai mult simbolic al declaratiei, insa de aici si pina la formule rasuflate de genul “caminul nostru european” sau “societăţile care îşi neglijează trecutul nu au viitor” este prea mult. Pentru mine, cel putin. Un ton mai rezervat si orientat catre chestiuni practice ar fi fost binevenit. De exemplu, sustin idea “unui Institut al Memoriei şi Conştiinţei Europene” (art. 15), pot accepta idea unei zile internationale a comemorarii victimelor totalitarismului (23 august) (art. 9), insa sint in ceata cind citesc despre “formularea unei perspective comune privind crimele regimurilor totalitare, inter alia regimurile comuniste, şi propagarea unei conştiinţe europene asupra crimelor comunismului, cu scopul definirii unei atitudini comune faţă de crimele regimurilor comuniste” (art. 3).

2. Declaratia este total rupta de realitate si incearca sa arunce asupra noilor generatii spaimele generatiilor vechi. Punem citi in textul ei ca “o conştiinţă încărcată de trecutul comunist este o povară grea pentru viitorul Europei şi al copiilor noştri” (Preambul). Ce poate fi mai departe de adevar? Inteleg sentimentele aflate in spatele acestei atitudini, pentru ca nu sint tocmai tinar. Unchiul meu a fost dat afara de la un liceu de elita din Iasi pentru ca era fiu de preot; mama mea, fiind fiica de preot, nu s-a putut angaja pina nu a declarat in fata secretarului de partid pe institutie ca nu crede in Dumnezeu. Iar bunicul meu, preot, omul caruia ii ramin dator intreaga viata pentru ceea ce sint acum, a fost arestat noaptea si batut prin beciurile politiei pentru ca asculta posturi straine si vorbea de rau regimul. Si acum imi amintesc cum maica-mea imi interzicea sa repet afirmatiile bunicilor (de genul: Ceausescu vorbeste peltic pentru ca si-a tocit limba de la atitea discursuri), de teama ca va face ea puscarie. Ce vreau sa spun cu toate acestea este ca atit familia mea, cit si eu insumi am fost atinsi de acest virus si nu il putem nega, cu atit mai putin neglija sau uita. Si eu ma intristez cind vad ca tinerii de azi nu numai ca nu stiu multe despre communism, dar nici macar nu le pasa. Totusi, nu ii pot condamna. E de ajuns sa invete la scoala ce a insemnat comunismul, asa cum e de ajuns sa invete si despre nazism. Comunismul nu este si nici nu trebuie sa fie o povara pentru constiinta copiilor nostri. Pentru ei comunismul nu este o spaima actuala, ca pentru domnul Tismaneanu si – poate ceva mai putin – pentru mine. Pentru ei comunismul este ceva din cartile de istorie, nu le afecteaza viata cotidiana, si exact asa trebuie sa stea lucrurile. Daca Declaratia crede ca “o conştiinţă încărcată de trecutul comunist este o povară grea pentru viitorul Europei şi al copiilor noştri” atunci Declaratia este rupta de realitate. Din fericire, in curind comunismul si nazismul nu vor mai fi decit subiecte strict istorice in constiinta Europei, cam la acelasi nivel cu exterminarea crestinilor de catre romani. Si asa trebuie sa fie: cu cit mai repede, cu atit mai bine.

3. Declaratia este iarasi complet rupta de realitate, atunci cind considera ca “furnizarea de informaţii extinse despre trecutul totalitar comunist care să ducă la o mai bună înţelegere şi abordare a temei este o condiţie necesară pentru o viitoare integrare solidă a tuturor naţiunilor europene” (Preambul). Fals: nu e o conditie necesara. Pragmatic vorbind, o integrare solida a natiunilor europene are intii de trecut obstacole in legatura cu economia, stabilitatea politica, justitia, securizarea granitelor, iar mai apoi obstacole mult mai dificile, privind dezinteresul cetatenilor europeni privind constructia comuna, scepticismul fata de integrare, temerile privind uniformizarea culturala si pierderea suveranitatii, si asa mai departe. Informatiile privind trecutul totalitar communist sint departe de a constitui o conditie necesara pentru integrarea natiunilor europene. Si – as adauga eu in paranteza – ma surprinde sa vad ca atit de multi intelectuali mai accepta sa foloseasca ideea nefericita si periculoasa de “natiune”. Faptul ca m-a scapat barza dincoace de Prut nu e de ajuns sa ma faca parte integranta a “natiunii” romane, domnilor intelectuali! Personal pot sa va spun, alaturi de Cioran, ca sunt mongol!

4. Declaratia, “având în vedere experienţa Comisiei pentru adevăr şi reconciliere din Africa de Sud” (Preambul), solicita “introducerea unei legislaţii care să permită Justiţiei să îi judece şi să îi condamne pe autorii crimelor comuniste şi să compenseze victimele comunismului” (art. 4). In primul rind, capacitatile mele slab intelectuale imi obstructioneaza intelegerea comparatiei cu Africa de Sud. Din cite stiu eu, acolo era destul de clar cine sint victimele si cine sint calaii. Pornind de aici, reconcilierea a devenit posibila. In cazul comunismului insa, spre deosebire de apartheid, stim foarte bine ca multe victime au devenit calai, si invers. Atit simbolic, cit si pragmatic, mocirla este mult mai mare decit in Africa. Pe care calai sa-i judecam? Pe militieni, pe securisti, pe cei care detineau carnetul rosu de partid, pe cei care au tacut atunci cind Gheorghe Ursu era torturat in beciurile Securitatii? In acest caz, am putea judeca o tara intreaga. Si ce victime sa compensam? In definitiv, in ultimii ani si tovarasii Ion Iliescu si Silviu Brucan devenisera victime. Poate ii punem in calendarul crestin-ortodox, asa, drept compensatie, un fel de martiri ai neamului… Daca a fost posibil cu Stefan Cel Mare, nu se stie niciodata…

5. Declaratia cere “recunoaşterea comunismului ca parte integrantă, nocivă, a istoriei comune a Europei” (art. 7) si “acceptarea responsabilităţii paneuropene a crimelor comise de comunism” (art. 8). Aceste solicitari mi se par nu numai absurde, dar si periculoase. O “istorie comuna” a Europei e un construct artificial, in cel mai bun caz putem vorbi de istorii commune ale unor zone din Europa. Nu vad de ce comunismul ar fi parte din „istoria europeana comuna” a Angliei sau a Scotiei (in cazul probabil in care ultima va deveni independenta), si nu vad nici de ce englezii sau scotienii ar trebui sa se simta responsabili pentru crimele comise de comunism. Dar problemele nu tin doar de geografie, ci si de situarea temporala. La fel cum nu inteleg de ce generatiile tinere din Germania ar trebui sa se simta responsabile pentru crimele nazismului, nu inteleg de ce generatiile tinere din fostele tari comuniste ar trebui sa fie responsabile pentru atrocitatile comunismului. Responsabilitatea nu poate fi universala, nici macar “paneuropeana”: responsabilitatea trebuie delimitata in spatiu si timp. Apelul la o “responsabilitate paneuropeana” este deopotriva bazat pe presupozitii false, nedrept si periculos.

6. Declaratia solicita “organizarea unor dezbateri publice referitoare la folosirea comercială şi politică, inadecvată, a simbolurilor comuniste” (art. 11). Nu sint impotriva organizarii dezbaterilor publice pe orice tema. Problema este ca tonul acestui articol, coroborat cu sustinerea similitudinii intre comunism si nazism, poate avea ca rezultat intentia interzicerii folosirii unor simboluri comuniste, dupa modelul interzicerii simbolurilor naziste. Aici sintem in fata unei intregi discutii privind libertatea fundamentala a cuvintului si expresiei, si ne putem intreba daca discursul urii („hate speech”) poate fi incadrat in sfera acestei libertati. Am discutat despre aceasta tema aici, si nu are rost sa revin. Amintesc doar ca sustin neconditionat libertatea expresiei, si in acest caz asta inseamna ca nu sint de acord nici cu incriminarea negarii Holocaustului, nici cu interzicerea folosirii publice a unor simboluri (fie ele fasciste sau comuniste), nici cu interzicerea publicarii unor carti (de pilda, Mein Kampf). Argumentele le-am expus deja, nu mai are rost sa le reiau. Daca totusi pozitia mea vi se pare absurda insa nici nu aveti rabdare sa-mi cititi argumentele, considerati urmatorul exemplu. Che Guevara este un simbol al comunismului. La ora actuala multi tineri cumpara si poarta tricouri cu Che Guevara (evident, sint convins ca majoritatea habar nu au ca individul a fost un ticalos, un criminal si, din cite se pare, un violator). Motivul pentru care tinerii poarta astfel de tricouri nu tin de comunism ca atare, ci de faptul ca a purta un tricou cu Che Guevara e considerat din varii motive a fi chic, a fi la moda. De asemenea, e „la moda” sa porti o insigna comunista (sau mai multe) asezate pe o sapca militara (astfel de produse se pot cumpara in centrul Budapestei cu preturi cumprinse intre 10 si 20 de euro, in functie de numarul insignelor de pe sapca). Nu mi se pare in regula sa interzici purtarea tricourilor respective sau a insignelor doar pentru ca generatiile batrine se simt ofensate, sau pentru ca ele au temeri pe care tinerii care asculta buena Vista Social Club (si mai ales melodia „Hasta Siempre Commandante Che Guevara„) nu le impartasesc. Ori, Declaratia are exact aceasta intentie, iar daca as semna-o si discutiile publice ar avea ca final interzicerea acestor simboluri, ar fi ca si cum eu am sustinut aceasta interdictie. Si nu o pot sustine.

7. Se mai cere in declaratie “organizarea unei conferinţe internaţionale pe tema crimelor comise de regimurile totalitare comuniste, cu participarea unor reprezentanţi ai guvernelor, alături de parlamentari, profesori, experţi şi delegaţi din partea ONG-urilor, urmând ca rezultatele să fie făcute cunoscute la nivel mondial” (art. 16) si “dezbaterea amănunţită şi extinsă la nivelul întregii Europe cu privire la istoria şi moştenirea comunistă” (art. 18). Nu inteleg rostul cerintelor respective: nu au existat pina acum diverse conferinte internationale pe temele respective? Nu au existat o sumedenie de dezbateri? Si daca au existat, atunci care ar fi diferenta specifica a conferintei cerute de semnatarii Declaratiei, si eventual sustinuta la nivel oficial de catre institutiile europene? Exista premise serioase pentru a crede ca o asemenea conferinta poate aduce informatii noi, sau macar lecturi noi ale unor informatii vechi? Sau e vorba de cheltuirea banilor contribuabilului european pe o inca alta actiune inutila, mai ales in conditii de criza financiara si economica?

8. In final, in art. 19, Declaratia cere “comemorarea a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, a masacrului din Piaţa Tiananmen şi a macelului din Romania”. Iarasi, cerinta mi se pare vaga: in tarile respective, oricum aceste evenimente se vor comemora (pina si in China, fie si subversiv). Atunci, la ce bun o asemenea cerinta? Poate este vorba de comemorarea oficiala, la nivelul instittutiilor europene? Dar atunci, exact ce anume ar presupune aceasta comemorare? Alte conferinte internationale? Eventual discursuri pompoase si dineuri diplomatice cu sampanie scumpa si caviar?

Pe scurt, consider ca Declaratia este bazata pe idei rupte complet de realitate si reprezinta un cumul de cerinte vagi, premise false si solicitari periculoase (in cazul transformarii lor in legi); in plus, ea deschide drumul unor cheltuieli nejustificate ale banilor contribuabililor europeni. Din aceste motive, aleg sa nu o semnez.

Anunțuri

10 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Nazismul a lasat totusi intacta coloana vertberala a unei civilizatii avansate si anume proprietatea privata, intimitatea (atat cat era). Comunismul a rapit-o motiv pentru care a fost mult mai groaznic decat nazismul.

    krossfire

    Mai 20, 2009 at 12:09 pm

  2. @Andruska: O singura observatie: in Africa de Sud nu prea se intampla reconciliere, ci reverse discrimination. Albii se plang ca negrii nu-i mai angajeaza si sunt pauperizati.

    Una peste alta, sunt de-acord cu tine: putin cam trasa de par.

    @Krossfire: Nu-s chiar asa de sigur. Nemtoaicele aveau datoria de a procrea pentru Vaterland, multi cetateni, nu toti evrei au fost supusi controalelor de preput, s-au facut nationalizari masive, etc. Comparatia ta mi se pare deci hazardata. Atat comunismul cat si nazismul sunt doua extreme in care-i bine sa nu te afli, ambele unite de statism si colectivism.

    zamolxis

    Mai 21, 2009 at 7:56 pm

  3. @ Zamoloxis
    Sint convins ca exista si cazuri de reverse discrimination. Se intimpla oriunde schimbi un regim cu altul, si la toate nivelurile (vezi si cazul Tutsi-Hutu in Rwanda). N-as crede insa ca e un fenomen generalizat, am vorbit despre asta cu un tinar sud-african alb si cam asta spunea. Dar ma rog, era opinia lui personala…
    @ Krossfire
    Unu la mina, de acord cu Zamolxis. Doi la mina, proprietatea privata nu a ramas tocmai neatinsa de catre nazisti. Evreii au fost expropriati 🙂 Si chiar si unii nemti au fost, de obicei ramineau in proprietate privata doar marile intreprinderi, si asta doar pentru ca patronii lor colaborau bine cu nazistii in efortul de razboi. Dupa razboi, daca ar mai fi ramas nazismul, sint convins ca s-ar fi ajuns in timp la nationalizare. Te faci frate cu dracu’ (i.e. capitalistul) pina treci puntea 🙂

    andruska

    Mai 22, 2009 at 8:26 am

  4. @andruska: sigur ca proprietatea privata nu a ramas neatinsa: regimul a urmat crizei din 30, de care germania a fost tara cea mai afectata. diverse forme de keynesianism se experimentau, ca reactie, in toate statele occidentale – corporatismul fascist a fost doar expresia cea mai articulata [widely admired back then]. apoi a intervenit Razboiul care a crescut cu inca un grad implicarea statala [la fel ca in uk sau usa].

    dar dincolo de asta nu a existat nici o tendinta de „nationalizare” [cazul populatiei evreiesti e tragic dar nu are nimic comun cu dinamica economica generala].

    de fapt nazistii incurajau capitalismul monopolist, motiv pt care au fost sprijiniti entuziast de marile carteluri, krupp farben etc [care utilizau inclusiv milioane de muncitori din tarile cucerite].

    cand avem ex chinei sau rusiei actuale – state cu o „traditie” anticapitalista incredibila care totusi au trecut fara probleme back to capitalism, ramanand politic totalitare – nu stiu cum poti reduce modelul fascist la un cliseu.

    btw ceva introductiv:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Economics_of_fascism

    t.s.

    Mai 22, 2009 at 5:25 pm

  5. Eu cred ca de fapt cliseul este cel cu fascismul sustinator al proprietatii private, dar in fine…
    Totusi, ce intelegi prin proprietate privata? Conform lui Locke, unul din parintii liberalismului, primele proprietati private ale individului sint propria viata si propria libertate. Or, aici nazismul incalca proprietatea privata.
    Cit despre economie, capitalismul monopolist este un alt mod de a lupta impotriva proprietatii private, numai ca cel ce lupta aici nu este statul (ca in comunism), ci un grup privilegiat (cam cum erau nobilii prin evul mediu).
    E adevarat insa ca se poate sa gresesc in privinta nationalizarii. Oricum, mersi de link, voi citi.

    andruska

    Mai 22, 2009 at 9:33 pm

  6. cliseul legat de fascism mi se pare acela ca a fost in esenta identic cu comunismul [in loc de ura de clasa – ura de rasa]. lets call it „the 1984 cliche”. de fapt se vede azi ca inclusiv regimurile de extrema stanga pot fi f diverse, cu atat mai mult cele de extrema dreapta [care nu aveau o ideologie clara, actionau sub impulsuri impredictibile de moment].

    btw o alta impresie gresita e ca nazistii aveau un stat „totalitar” in sensul curent al termenului. de fapt italienii erau mult mai centralizati decat germanii. hitler se pare ca incuraja, din contra, divizarea puterii: exista un bloc militar, un bloc ss, un bloc nsdap, un bloc financiar, etc – fiecare cu agenda proprie diferita de a celorlalte. lucrurile erau mai degraba haotice, mai mult „medievale” cum zici decat moderne.

    iar hitler avea o putere incontestabila, dar o exercita rar, aproape numai in zona politicii externe/militara. in rest ii lasa pe tipi sa certe intre ei pt fiecare decizie majora. adica exact invers decat stalin sau mao.

    e foarte ciudat ce s’a intamplat in perioada 33-45, daca treci de imaginea sablon [la randul ei creata initial de goebbels + propaganda lui]…

    ps: i really like of blog.

    t.s.

    Mai 22, 2009 at 10:53 pm

  7. @t.s.: interesant ce zici despre centralizare si leadership style la italienii fascisti vs nemtii nazisti..

    Se impune cred o clarificare a termenilor. Impresia mea este ca fascismul, asa cum o fo scornit de Mussolini sau scriitorii sai de curte este practic ceea ce azi numim corporatism – conducerea societatii de catre corporatii. Nazismul (national-socialismul) este versiunea germana a fascismului, manjit cu sange evreiesc. Antisemitismul a infectat toate miscarile fasciste ale vremii, pervertind in final fascismul intr-atat incat a devenit sinonim cu holocaustul. Dar cred ca mai degraba antisemitismul este zeitgeistul acelei perioade decat o trasatura definitorie a fascismului; fascismul nu este intrinsec antisemit. Corporatismul este practic sinonim perfect cu fascismul, atata doar ca este mult mai clar ca in corporatism dezavuarea antisemitismului este mult mai clara oricui.

    Cat despre tratamentul avutului privat, permite-mi te rog o metafora. In timp ce comunismul l-a castrat, nazismul a fost mult mai tandru: l-a mangaiat tandru pe bile c-o mana, iar cu cealalta l-a violat anal c-o coada de matura pe muzica de Wagner. Placut sau nu? Depinde de cata ai (avere, cultura pornografica, sau altele).

    zamolxis

    Mai 22, 2009 at 11:25 pm

  8. de acord in principiu ca fascism = corporatism [+ nationalism]. btw cred ca d’annunzio, inainte de mussolini, e adevaratul initiator al trendului:

    http://en.wikipedia.org/wiki/Charter_of_Carnaro

    de acord si cu distinctia fascism/antisemitism: mussolini nu era deloc antisemit, el a fost constrans, tarziu, de germani sa evacueze evrei apx la modul in care a fost constrans antonescu [asta nu il scuza, dar e o diferenta importanta].

    metafora economica e funny. pot fi de acord cu ea, daca vei fi accepta ca intre a fi violat si a fi castrat e o diferenta esentiala 🙂

    vreau sa insist totusi pe caracterul aleator al majoritatii actelor naziste [inclusiv holocaustul]: in polonia de ex [care a suferit la fel de mult ca evreii sub ocupatia germana] au existat provincii unde practic nu s’a efectuat purificare etnica [pt ca gauleiterul respectiv ii „germaniza” in acte pe toti polonezii] in timp ce in altele erau omorati gramada. hitler anunta printr’o circulara ca se doreste „germanizarea” zonei respective si lasa complet la latitudinea subordonatilor how to do it.

    t.s.

    Mai 23, 2009 at 12:19 am

  9. @ zamolxis
    Nu vreau sa intru prea mult intr-o discutie care imi este destul de straina cunostintelor mele, insa m-a uimit echivalentul fascism = corporatism (dar nu antisemitism). Sa inteleg faptul ca, in viziunea ta, initial fascismul nu era nimic altceva decit o teorie de economie politica?

    @ t.s.
    Si eu cred ca actiunile naziste au avut un caracter mult mai aleator decit se crede / se incearca sa se impuna ca adevar astazi.

    andruska

    Mai 23, 2009 at 7:43 am

  10. @t.s.: n-am stiut nici de cum s-a facut germanizarea Poloniei. mi s-a facut greata cand am citit cum au fost ei tratati de Stalin si armata rusa (vezi rascoala din Varsovia).

    cat despre, viol v. castrare – now that’s a tough dillema 😀

    @andruska: pai nu cred ca-i numai viziunea mea. vezi trimiterile lui t.s. catre wikipedia.

    zamolxis

    Mai 23, 2009 at 10:18 am


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: