Interactiuni

Arta politica a lui Fernando Botero intre sublim si grotesc

leave a comment »

Nu am fost niciodata o mare admiratoare a formelor rubensiene in pictura si nici vreo aclamatoare a Barocului (fie el din Tarile de Jos sau Italian). Are Rubens o “Susana” masiva si puhava ca un cazonac bine dospit, precum si multe alte scene “memorabile” gen “ Rapirea fiicelor lui Leucipp” (in care “gratioasele”  fiice par uriase in mainile rapitorilor lor si senzatia data este ca cei doi rapitori, insotiti de un Cupidon, le-ar putea scapa din brate in orice secunda) care mi se par niste caricaturi inocente si inofensive. Asta daca nu pun la socoteala faptul ca prolificul flamand este expus in cele mai mari muzee ale lumii. Chiar in unele dintre ele lucrarile lui constituie asa-zisul “centru de interes” al galeriei.

Totusi are Rubens un “Masacru” (ultra-cunoscutul Masacru al Inocentilor facand trimitere la pruncii ucisi de Irod) care mie mi se pare fulminant. Dramatismul si cruzimea scenei iti rapeste pur si simplu atentia in asa masura incat “uiti” de rotunjimi. In arta contemporana Rubens pare sa aiba un urmas: artistul columbian Fernando Botero (chiar daca Velasquez este mai indreptatit in a fi numit predecesorul  lui Botero). Botero este cunoscut mai ales pentru reproducerile lui ludice (cumva „cartoonish”) dupa  diverse picturi mai mult sau mai putin celebre. Una dintre ele este de-a dreptul savuroasa. Este reproducerea mea preferata marca „Botero”- Rubens si Sotia Lui (datata 1965).

Rubens-And-His-Wife-1965_003 (sursa)

Nota: Rubens are doua autoportrete celebre „cu sotia” (ca sa nu mai pun la socoteala cele „fara sotie”). In unul dintre ele  ( cel din 1639), artistul si sotia sa Helena Fourment par a plimba „copilul in lesa”, iar in celalalt din seria „cu sotia” (1609) Reubens si Isabella Brant „pozeaza” elegant in brocarturi si dantele fine. Ei bine, reproducerea lui Botero se refera la cea de-a doua pictura (cea cu sotia Isabella Brant).

40040104(sursa)

Numai ca ceea ce mi se pare de-a dreptul stunning la arta lui Botero este seria de 80 de gravuri si picturi „Abu Ghraib” inspirate de fotografiile jurnalistilor la inchisoarea irakiana cu acelasi nume. Botero pastreaza formele rubensiene in portretizarea detinutilor, doar ca in acelasi timp acele corpuri sunt reprezentate ca fiind supuse unor cruzimi care pica greu la ochi si la stomac. Bine-cunoscutul „umor” boterian nu distruge efectul grav al respectivelor imagini, dimpotriva. Chiar daca unii critici ar spune ca teatrul cruzimii de la Abu Ghraib a fost suficient de „crud” cat sa nu mai aiba nevoie de nici o amplificare artistica, cred ca „amplificarea artistica” nu face decat sa intipareasca in constiinta privitorului „cat de oribila tortura este de fapt”. Teoretic toti „stim”, avem argumente logice, credem, sau doar „am auzit”, sau ni s-a spus ca tortura este ceva rau, degradant, inuman etc. Intrebarea ar fi „cat de rau este?” Arta lui Botero raspunde la aceasta intrebare plasandu-ne ca privitori mai aproape de prizonieri, de agonia lor, de ceea ce se numeste „the body in pain”. Noi stiam din presa  ca prizonierii de la Abu Ghraib sufera tratamente sinistre si ca soldatii americani se distreaza copios in acel „zoo” indepartat si exotic. Ceea ce nu stiam este „cat de rau sufera detinutii aceia?” In acest sens martiriul reprezentat de Botero imi aduce aminte de martiriul lui Reubens (si nici macar nu mai conteaza daca in cazul martiriului lui Botero victimele sunt inocente sau ba). Artistul crede ca „arta este si trebuie sa fie o acuzatie permanenta”  si ca atrocitatile petrecute la Abu Ghraib vor fi in viitor fie uitate, fie clasate la dosarul war’s happenings, daca nu vor fi imortalizate in arta. El spune: „cine ar mai pomeni de Guernica astazi daca nu ar fi fost Picasso sa o imprime in constiinta noastra?” si mi se pare  foarte aproape de adevar.  Poate critici consacrati  si cu scaunele caldute si catifelate in artworld-ul contemporan  (precum Rosalind Krauss) vor spune ca arta lui Fernando Botero (si in special seria „Abu Ghraib”) este „patetica” – si chiar de-ar fi asa „patetismul” seriei respective tot mi se pare unul remarcabil, aproape de Laoocon Preotul Troian si de punerea in practica a dictum-ului actual „not again, not under our eyes!”.

BOTERO45 (sursa; vezi tot aici mai multe fotografii)

Written by arankas

Mai 28, 2009 la 2:49 pm

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: