Interactiuni

Emoţia filmelor de scurt metraj

with 12 comments

Sebastian’s Woodoo, filmul de numai 4 minute al paraguaianului Joaquin Baldwin, a câştigat premiul Competiţiei online de scurt metraj asociată festivalului de la Cannes. Pe mine m-a impresionat şi am zis să vi-l aduc şi vouă în atenţie. Un filmulet despre prietenie, sacrificiu şi solidaritate.

Şi dacă tot m-am apucat să vorbesc despre scurt-metraje, iată încă vreo cinci din favoritele mele.

The Black Hole al britanicilor Phil Sansom şi Olly Williams a câştigat Virgin Media Short Awards Grand Prize. Tema filmului: lăcomia.

Reach – filmul animatorului Australian Luke Randall, despre cât de departe putem visa şi până unde putem ajunge.

Câştigătorul Oscarului de anul ăsta la categoria scurt metraj, La maison en petits cubes, filmul japonezului Kunio Kato.

Partea întâi

Partea a doua

Şi preferatul meu, poemul lui Charles Bukowski, The Man with Beautiful Eyes.

Încă mă întreb dacă emoţia stârnită de filmele de scurt metraj este una pur estetică şi dacă asemenea creaţii sunt forme de artă (în sensul ei clasic, şi nu în sensul reconstruit de studiile culturale). Avem criterii după care (încă) să judecăm ce este artă şi ce nu este? Şi mai păstrăm un sens clasic al artei sau o integrăm încet-încet în ceea ce numim astăzi cultura de masă? Sunt conştientă de complexitatea răspunsurilor şi, cred, întrebările sunt mai mult retorice. Totuşi nu am putut să nu le scriu.

Anunțuri

Written by Nico

Mai 29, 2009 la 3:19 am

12 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. mi se pare ca [aproape] totul poate fi arta, problema today e mai mult calitatea artei nu faptu ca e peste tot.

    on second thought, e posibil sa ai dreptate: tocmai faptul ca arta si’a perdut statusul „aparte” a dus si la scaderea ei calitativa: no more focus etc.

    ps: misto filmuletele.

    t.s.

    Mai 29, 2009 at 8:16 am

  2. mai degraba decat art pour l`art, filmele de scurt metraj mi se par arta angajata, fie ca promoveaza anumite idei, fie ca anumite tehnici/conceptii estetice…probabil, diferenta dintre ele si restul filmelor, zise normale, este ca primele nu se concentreaza asupra unor planuri complexe, naratiuni coerente, situatii si epopei deseori intinse pe intinse arii narative spatiale si temporale, ci se concentreaza pe situatii locale, aici si acum, momente filmice… un fel de ad-hoc…e probabil, ca si diferenta intre cantec si opera/balet sau alta compozitie de dimensiuni mari.

    vitalie

    Mai 29, 2009 at 10:14 am

  3. @ t.s. Da, asta e si ideea care ma bantuie din cand in cand, aceea a calitatii care se pierde prin omogenizare, daca totul poate sa fie arta, atunci devine limpede ca „totul” nu poate fi de calitate inalta. Totusi cred ca (poate de fapt sper ca), desi termenul de „cultura” e din ce in ce mai mult asimilat cu ceea ce propuneau britanicii Scolii de la Birgmingham, „un mod de viata” in cuvinele lui Raymond Williams, va ramane intotdeauna o acceptiune restransa a artei in sensul ei elitist si exclusivist.

    @ vitalie
    Ai propus o comparatie faina pe care am avut-o si eu in minte, dar in alta forma, a diferentei intre roman si proza scurta. Totusi, in cazul comparatiei mele, diferenta e doar de dimensiuni. In ceea ce spui tu am senzatia ca introduci si o diferenta de continut, care nu stiu daca se sustine. Nu sunt sigura ca am inteles corect. Spui ca filmele de scurt metraj sunt arta angajata. Si, cum le pui in oglinda cu cele de lung metraj, trag concluzia ca cele de lung metraj sunt „art pour art”. Ceea ce se intampla rareori, majoritatea filmelor (daca nu toate) apara o ideologie, in sensul de care vorbeste Stuart Hall. El spune ca formulari particulare ale discursurilor ar putea sa fie ideologice nu din cauza bias-urilor constiente sau a distorsionarilor voluntare are continutului lor de suprafata, ci pentru ca au fost generate sau transformate pornind de la o matrice limitata de intelesuri si de contexte concurente ale ideologiei in care au fost construite. Asa cum vorbitorii nativi produc in general fraze perfect corecte din punct de vedere gramatical, dar rareori sunt capabili sa explice regulile dupa care le-au produs, in timp ce o limba straina este invatata pornind de la seturi de reguli gramaticale, tot asa ideologia emerge din gramatica proprie, de cele mai multe ori greu de perceput în acelaşi cadru referential. Daca putem insa vorbi si de ideologie angajata, in sensul de voluntara, cum cred ca vorbesti tu (corecteaza-ma, daca gresesc), atunci din nou nu vad vreo diferenta intra filmele de lung metraj si cele de scurt metraj, ambele putand miza pe o astfel de ideologie sau nu, ca optiune constienta.

    Nico

    Mai 29, 2009 at 12:52 pm

  4. De acord, cred că diferenţa e doar una formală. Mă gîndesc la diferenţa dintre film de scurt-metraj şi cel de lung-metraj pe tiparul unei alte diferenţe, anume cea dintre un haiku şi o epopee, să zicem. Ambele forme trebuie să conţină imagini poetice. Desigur că sarcina unui creator de haiku e mai teribilă – trebuie să concentreze o imagine în trei linii. Poate că măestria se vădeşte cu mai multă forţă atunci cănd spaţiul de manevră formală pe care îl ai la dispoziţie e redus.

    Now that eyes of hawks
    in dusky night
    are darkened . . .
    Chirping of the quails.

    (BASHO)

    Iuli

    Mai 29, 2009 at 1:25 pm

  5. probabil distinctia art pour art, propusa de mine in calitate de criteriu distinctiv intre filmele de scurt metraj si cel lunig/pline este nefericita, de aia o retrag… ma gandeam ca filmele de scurt metraj pot promova idei marginale, care nus e inscriu in main-stream, nu au bani pentru proiecte mai mari sau sunt simple catrene/schite pentru regizori: un fel de antrenament artistic…

    vitalie

    Mai 29, 2009 at 7:57 pm

  6. @N: cu alte cuvinte – The Work of Art in the Age of Mechanical Reproduction 🙂

    http://en.wikipedia.org/wiki/The_Work_of_Art_in_the_Age_of_Mechanical_Reproduction

    t.s.

    Mai 29, 2009 at 8:07 pm

  7. @ Nico
    Despre Stuart Hall – ca sa folosesc un termen academic: bleah! Ceea ce spune el se reduce la – pentru a parafraza autorul biblic – „Ideologia ideologiilor, totul este ideologie”. Pai daca si cind exprim cuvintele „bre omule” putem gasi aici o ideologie (si feministele exceleaza in a gasi sensuri patriarhale chiar acolo unde nu sint, de pilda) – in fine, daca totul este ideologie, atunci nimic nu mai este ideologie, pentru ca nu ai nici un termen de comparatie.

    @ toti
    Eu nu as deplinge atit „scaderea calitatii” artei prin transformarea ei in „cultura de masa”. Pai nu asta au visat orgasmatic toti intelectualii „tutulor” timpurilor? Nu au urlat ei lozinci privind culturalizarea indivizilor si a maselor? Iaca acum i-am culturalizat, si ne plingem ca din cauza asta scade nivelul artistic sau cultural?
    Eu nu cred ca e asa. O masa mai mare de indivizi culturalizati si de consumatori de cultura inseamna deopotriva si o masa mai mare de producatori culturali. Ce-i drept, o mare parte din cei din urma sint ciurucuri – dar ai nevoie de o masa mare din care sa se poata selecta geniile. E si asta o teorie sociala, banuiesc: e nevoie de mii de ciurucuri ca mine ca sa apara un John Rawls. In cazul filmuletelor de mai sus: din sumedenia de scurt-metraje realizate, Nico a selectat citeva foarte faine. Dar ca sa poata fi produse astea, a fost nevoie de o intreaga productie de ciurucuri, din care s-a facut selectia.
    Una peste alta, faptul ca acum cultura ajunge la mai multi indivizi nu e un lucru rau. Nu e nimic daca acestia incep prin a consuma produse artistice „usurele” (cind spun asta ma refer de pilda la fime de arta usurele, nu la filme gen Independence Day). Cei interesati vor consuma in timp si produse mai „hard”, ceilalti vor ramine la produsele usurele, dar tot vor avea un nivel ceva mai ridicat de cultura decit genunchiul broastei.

    andruska

    Mai 30, 2009 at 7:52 am

  8. andruska: problema e deschisa. da Filmul poate fi singura zona artistica despre care poti sa afirmi, cat de cat obiectiv, ca a „progresat” in ultimii 50 de ani [desi poate ca cele mai interesante filme s’au facut in 70s nu acum]. in rest e riscant sa zici ca literatura, filozofia, muzica, artele plastice, arhitectura etc – stau mai bine azi. se poate afirma exact la fel ca stau mai prost. nu cred ca exista o legatura directa intre cultura de masa si cultura de top.

    t.s.

    Mai 30, 2009 at 8:11 am

  9. @ t.s.
    Pai sa-ti dau un exemplu. Merg la o conferinta pe Heidegger. Desi am citit ceva Heidegger (nu mult), l-am invatat pentru examen si uneori l-am folosit in articole, nu inteleg nimic din conferinta respectiva. Asta eu, care am facut filosofie. Ce sa inteleaga insa sarmanul care nu a facut?
    A cui e vina? A mea? Nope! Eu (impreuna cu alti citiva) cred ca de obicei intelegem un autor atunci cind putem sa il explicam unui om de cultura medie, cu propriile noastre cuvinte. Daca tu vii si imi vorbesti de Heidegger (sau, mai rau, de Derrida – brrrr!) in propria lui terminologie, pentru mine nu esti altceva decit un papagal care repeta niste termeni. Daca imi poti explica insa in cuvintele tale pe Heidegger fara sa-l „tradezi” (lucru extrem de dificil, si eu nu cred ca am ajuns la performanta asta cu nici un autor deocamdata), atunci inseamna nu numai ca l-ai inteles tu perfect, dar si ca poti crea pornind de la ce ai inteles.
    Iata cum cultura de top are ceva legatura cu cultura de masa (e doar un exemplu printre altele). Daca reducem discutia pe Heidegger la doi-trei specialisti heideggerieni, atunci cine are nevoie de asa cultura?
    Cu arhitectura nu e cumva la fel? Degeaba faci tu niste proiecte fulminante, daca nimeni nu te baga in seama pentru ca nu te intelege, si nu pricepe la ce sint bune, sau de ce sint frumoase. Legatura cu respectiva cultura de masa trebuie sa existe oriunde, zic eu, tocmai pentru a face mai buna cultura de top. Asta nu inseamna, evident, ca nu ar exista totusi o diferenta intre cele doua.

    andruska

    Mai 30, 2009 at 9:01 pm

  10. well discutia se complica: nu vreau sa insist pe ex tau cu heidegger + derrida dar cred ca amandoi [btw si eu ii consider obscuri si putin overrated] au fost in fond depasiti de filozofi care au scris despre exact aceleasi probleme dar mai clar + profund: nietzsche [desi anterior lui H] in primul caz, foucault + deleuze in al doilea. deci cultura cea mai high poate fi destul de accesibila.

    anyway m’am exprimat neclar in postul anterior: prin „legatura directa” intre culturi ma gandeam nu la comunicare sus in jos ci la, uhm, fertilizarea zonei superioare prin dezvoltarea cantitativa a bazei: cred ca zona high a culturii e relativ autonoma, functioneaza dupa legi proprii, poate regresa desi baza progreseaza [sau invers]. de ex faptul ca germania actuala e cel mai prosper stat european – nu o face mai creativa cultural decat franta, iar china isi poate dubla pib-ul [sau numarul de studenti] fara ca asta s’o faca automat mai creativa decat usa. etc etc.

    dar, repet, nu ajungem niciunde, tema devine prea larga.

    ps: as fi foarte interesat cum gasesti eseul de benjamin de mai sus: e poate cel mai influent text din zona cultural theory in sec 20, e scurt + clar. cand o sa ai chef/timp de el – do feedback me pls.

    t.s.

    Mai 31, 2009 at 4:44 am

  11. Ok, stiu articolul, dar l-am citit tare de mult. Il voi reciti insa si poate facem o dezbatere (oricum, cred ca Arankas poate vorbi mai mult pe tema asta). Multam de link!

    andruska

    Mai 31, 2009 at 7:38 am


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: