Interactiuni

Archive for August 2009

Caracatita la gratar

with 13 comments

Daca tot am ajuns in Firenze, m-am gindit sa reincep sezonul de toamna al serialului „Cratitza, o pasiune!” cu un platou din zona mediteraneana. Asa ca am dat fuga intr-un magazin Coop (o fi el acceptabil dotat, dar nu se compara ca diversitate a ofertei cu Tesco, a carui absenta o resimt serios) si mi-am promis sa prepar primul lucru care imi sare in ochi. Si onoarea i-a revenit unei caracatite de toate frumusetea, cam la 500 de grame, asa. O reteta simpla am gasit aici, si prepararea aceleiasi retete este filmata aici, asa ca tot creditul trebuie sa il acordati autorilor initiali. Eu nu am facut decit sa completez pe ici – pe colo si sa adaug propriile mele observatii (si poze, evident!). So:

Ingrediente (pentru doua persoane): o caracatita de 500 grame (preferabil proaspata, dar merge si congelata); 6 cartofi de marime mijlocie; ulei de masline (3 linguri); otet balsamic (un pahar de 100 ml); oregano; cimbru; rozmarin; sare; piper; o lamiie; marar.

Mod de preparare: Spalati bine caractita, daca e proaspata. Daca e congelata, e bine sa o decongelati ca pe orice tip de peste: o scoateti cu o seara inainte si o lasati sa se dezghete treptat, peste noapte. Ar trebui sa aveti ceva cam ca in fotografia de mai jos (click pe poze pentru a le mari):

040. caracatita la gratar 1 [800x600]

Punem apoi caracatita intr-o oala, turnam apa cit sa o acopere, adaugam sare si lamiia taiata in patru (eu prefer sa si storc cele patru bucati de lamiie in apa). Lasam caracatita sa fiarba cam 20-30 de minute (atentie, caracatita se gateste intreaga, nu trebuie sa ii taiati tentaculele!).

040. caracatita la gratar 2 [800x600]

In timpul asta, ne ocupam de garnitura. Curatam cartofii, ii taiem cubulete ceva mai mari, ii ungem cu ulei de masline, adaugam sare, piper si rozmarin si ii punem in cuptor, la copt. Cind caractita este gata, o scoatem pe un fund si o taiem in patru, cam ca pe tort: incepem de la mijloc s9i continuam de-a lungul tentaculelor. Condimentam carnea cu oregano, cimbru, sare si piper, apoi adaugam putin ulei de masline. Punem cele patru bucati pe grill-ul de aragaz:

040. caracatita la gratar 3 [800x600]

Trebuie sa fim atenti, sa nu ardem carnea: e bine sa o intoarcem de mai multe ori pe gratar, pina se rumeneste frumos.

Intre timp, pregatim si sosul: e foarte simplu, pur si simplu punem otetul balsamic intr-o tigaie, la foc mic, si amestecam pina consistenta otetului devine cremoasa, iar taria specifica otetului dispare. Atentie insa, sa nu lasam prea mult sosul pe foc, intrucit se va intari si diminua!

In mod normal, caracatita ar trebui sa fie gata in acelasi timp cu cartofii copti si cu sosul. Asezam caracatita si cartofii pe farfurie, stropim totul cu sosul preparat si adaugam ceva marar taiat marunt deasupra cartofilor. E bine sa avem la indemina si un vin alb, demi-sec (ok, de data asta merge si un demi-dulce). Pofta buna!

040. caracatita la gratar 4 [800x600]

Written by Andrei Stavilă

August 30, 2009 at 7:00 am

Publicat în Ceaunu' si Cratitza

Tagged with

Leapsa interesanta

with 5 comments

Zamolxis transforma interviul luat de Forbes lui Tim O’Reilly intr-o leapsa interesanta. De obicei nu raspund la lepse (chiar mi se par prostesti, un fel de oracole din perioada liceului), insa mi-am dat seama ca raspunzind intrebarilor acestei lepse invat eu insumi despre mine. So, here it goes:

1. Cand ti s-a-ntamplat ca lectiile invatate de la cei vechi sa contribuie la succesul tau?

De la Cioran am invatat ca e cool sa fii student pina la 40 de ani. Mai am putin si il ajung – si da, e cool! 🙂

Revenind la lucruri ceva mai serioase, am invatat de la moralistii francezi ca modul cel mai inteligent de raportare la societate si la celalalt este amuzamentul discret si intelepciunea tolerantei. Atunci cind intelegi efemeritatea moravurilor si slabiciunea caracterului inerenta speciei umane, galanteria ironica si detasata devine un element prim al supravietuirii si al sanatatii mentale. Un exemplu: sa spunem ca afli cum un prieten vechi, foarte dragut cu tine cind va aflati impreuna, pe la spate te vorbeste de rau, chiar foarte urit (mi s-a intimplat de curind). De ce sa te enervezi? De ce sa te certi, sau sa rupi brusc legatura cu el? Ai un avantaj asupra lui: tu ii stii josnicia, el nu stie ca tu stii. Calea e deschisa puternicii arme a galanteriei ironice…

Si am mai invatat de la Ovidiu (via Descartes) ca “bene vixit qui bene latuit” (“a trait bine cel ce s-a ascuns bine”). Desi deocamdata imi e dificil sa pun in practica invatatura poetului, sint convins ca o viata de succes presupune lipsa succesului inteles drept “glorie”. Tradusa in mileniul trei, vorba lui Descartes spune cam asa: “a trait bine cel ce a trait in afara spotlight-urilor”.

2. Daca ai putea invita un mare clasic la cina, cine ar fi si de ce?

Pe Socrate nu l-as invita, intrucit, dupa cum il cunosc, mi-ar goli tot vinul din magazie si tot ar mai cere de baut. De fapt, daca largim termenul “clasic”, as invita la masa un personaj clasic al istoriei si literaturii romanesti – da, pe Alexandru Lapusneanul! As vrea sa-l ascult povestind pe larg cum a reusit sa adune toti boierii la masa, cum i-a pacalit pentru ca, ulterior, sa le taie cu usurinta capetele! Cum am eu un cui impotriva multor universitari ieseni (iar acum, impotriva multora de la CEU Budapesta) tare l-as mai invita la masa pe Lapusneanul, sa-l iau drept consilier de cattering pentru un asemenea ospat pe care-l visez de mult timp!

3. Cine-i cea mai influenta persoana in viata ta?

Cele mai influente persoane in viata mea au fost bunicii. Bunicul, un preot ortodox, a murit de curind, la 90 de ani. Bunica, spre bucuria mea, traieste. Tot ce sint acum le datorez lor si numai lor. Nu prea imi e usor sa vorbesc despre asemenea lucruri. Cind am reusit s-o fac, am scris despre asta aici.

Care-i ambitia ta secreta?

Precum ceilalti care au raspuns inaintea mea, ar trebui sa zic si eu ca daca v-as spune care este ambitia mea secreta, atunci ea nu ar mai fi secreta. Dar uite ca v-o spun si astfel cade cortina: as dori ca, in momentul mortii mele, sa pot exclama, asemeni lui Kant: “Es is gut!” (“E bine!”). Habar nu aveti ce ambitii stau in spatele unei asemenea ambitii – dar daca macar jumatate din ele vor fi implinite, atunci chiar pot spune ca am avut succes. Si glorie, orice va fi insemnind asta.

5. Pretul gloriei?

Ca sa vorbesc eu de pretul gloriei, ar trebui sa fi gustat copios din cupa asta dulce-otravitoare. Din pacate sau din fericire, nu am facut-o – asa ca vorbesc din auzite. Unii spun ca pretul gloriei e munca sustinuta – relativ fals! Am intilnit direct sau indirect, atit in Academia cit si in piata publica, destule persoane ajunse VIP care abia miscau un deget in fiecare zi a saptaminii!

Altii sint convinsi ca pretul gloriei se confunda cu propria sa cauza, si vorbesc de genialitate. Aiurea! Exemplul lui Susan Boyle arata clar ca poti fi tu oricit de genial, tot nu atingi gloria, daca nu te descopera cineva! Oare citi Dostoievski in devenire or fi murit de foame prin stepele Rusiei? Sau citi de Mozart s-au stins fara a fi avut sansa unui binefacator? Si sinteti convinsi ca Anton Holban, unul dintre nuvelistii mei preferati, nu ar fi luat Nobelul daca nu ar fi murit la o virsta indecent de tinara? Decideti voi…

In sfirsit, ultimii spun ca pretul gloriei este munca si genialitatea individului in… a se inchina la zeul “networking”-ului! Ei bine, aici ne apropiem de adevar, cumva! Pare clar ca, indiferent de cit de genial sau muncitor ai fi, important e sa cunosti cit mai multe persoane, din masa carora se va ridica una, la un moment dat, care te va putea ajuta, propulsindu-te pe culmile gloriei. Tind sa cred ca asta e pretul adevarat al gloriei: zimbetul fals, pierderea voita a identitatii sub masca unei figuri nesincer prietenoase. Si sa nu spuneti ca asta e valabil doar in Romania! Sistemul PCR (Pile, Cunostinte, Relatii) a fost “spalat” pe culmile Occidentului si transformat glorios in “networking”.

In final: habar n-am care este pretul gloriei, stiu insa care nu ar trebui sa fie pretul ei, cel putin pentru mine: vorbesc de timpul meu liber, timpul personal, la care nu sint dispus sa renunt. Daca gloria inseamna sa nu am timp sa lenevesc pe canapea impreuna cu persoana pe care o iubesc (oricind avem noi chef), daca gloria ma impiedica sa ma joc cu ciinii mei, daca aceeasi nenorocita glorie imi interzice sa imi vad macar din cind in cind de pasiuni (cum ar fi bucataria si cactusii), atunci, ei bine, eu unul nu am nevoie de glorie!

[N.B.: Cioran spunea, cu un pronuntat iz de sexualitate, ca gloria obtinuta intre patru pereti depaseste cu mult gloria oricarui razboinic din istoria lumii (il citez, evident, din memorie). Si cred ca nu gresea prea mult!]

6. Greci sau Romani?

Categoric, romani. Dreptul roman a ramas inca un punct de referinta pentru zilele noastre, in conditile in care diverse sisteme legale (sau chiar morale) s-au perindat intr-o viteza ametitoare prin fata ochilor oricarui posibil privitor a-temporal. De asemenea, ideea unei “Pax Romana” a fost reluata, de-a lungul timpului, de diverse imperii militare si / sau culturale, in asa fel incit unii dintre noi vorbesc chiar si astazi – si nu fara temei – despre o “Pax Americana” (un concept pe care se intimpla sa il sustin). Nu in ultimul rind, desi stoicismul a fost inventat de greci, cred ca Seneca si – poate chiar mai mult – Marcus Aurelius sint cei mai tari reprezentanti ai curentului pe care multa vreme l-am admirat.

Bonus facultativ. Blogger sau WordPress (Joomla sau Drupal)?

WordPress, din doua motive: (1) the “first come, first served” basis (adica wordpress-ul mi-a iesit primul in cale); (2) pe de o parte sint prea mosneag, pe de alta parte prea ocupat sa ma apuc sa invat alte platforme de blogging. Chiar am altceva mai bun de facut, si atita timp cit nu sint un specialist in softuri (deci nu pot sa fac o comparatie autorizata intre mai multe platforme de blogging, la fel cum pentru mine – un amator de vin – majoritatea berilor au acelasi gust) sint multumit cu platforma pe care am inceput, atita timp cit imi pot exprima gindurile intr-un mod rezonabil de “reader-friendly”.

Leapsa merge la ceilalti autori ai acestui blog (daca au timp si chef, desigur). Si mai merge la Blogescu – daca mai exista 🙂 , la Ion Marandici, Cezar Paul-Badescu si Marian Coman.

Breaking news: universitarii germani iau mita!!!

with 3 comments

Se pare ca si in Germania iti poti lua doctoratul, numai ca e destul de scump: cam intre 4000 si 20000 de euro. Acuma, desigur, fiecare padure cu uscaturile ei, dar peste 100 de profi de la universitatile de top din Germania sa faca asta… Te cam dezumfli, asa… Mai multe informatii aici (multumesc, Oana!). Deci, dragi tineri filosofi romani, daca vreti un doctorat luat pe bani mergeti la Tubingen sau Leipzig. Dati un ban in plus, dar stiti ca face! 🙂

Written by Andrei Stavilă

August 26, 2009 at 10:06 pm

Publicat în Academia

Tagged with , , , ,

Jurnal florentin – (1) Marlanul de autostrada

with 6 comments

Scurta mea prezenta in tara tuturor posibilitatilor dimbovitene si bahluiene m-a impiedicat sa imi procur deja cunoscutul „Atlas de mitocanie urbana”. Nici macar nu stiu exact ce contine, dar daca lipseste arhetipul mentionat in titlul acestui post, cu bucurie suplinesc scaparea respectiva.

Pentru a aprecia la adevarata valoare marlanul de autostrada, e absolut necesar sa conduci initial pe soselele din Austria si Slovenia. Indiferent de tipul drumului selectionat pe ecranul GPS-ului, in ambele tari se respecta cu strictete regulile de circulatie: de pilda, daca limita de viteza e de 50 de kilometri pe ora in localitate, atunci oamenii chiar o respecta, indiferent ca sint soferi de Trabant sau de Santa Fe. Te simti cumva ciudat, parca treaba aia privind corectitudinea nemtzeasca nu e chiar vorba in vint („cine stie, cunoaste” si legatura dintre sloveni si nemtzi).

Ei, cind parasesti autostrazile din Austria si Slovenia si intri increzator in Italia, totul se schimba brusc. Sa presupunem ca, datorita traficului extrem de aglomerat, te bate Doamne-Doamne si faci 30 km in „doar” trei ore (exact, chiar pe extrem de costisitoarea autostrada italiana). Cum stai minute intregi pina sa inaintezi citeva zeci de metri, ai tot timpul din lume sa analizezi fauna locala importata involuntar de bastinasi. De pilda, tu esti pe banda dreapta, iar pe banda de acceleratie trece o masina cu numar de Italia. Te gindesti ca omul e italian sadea, dar apoi iti sar in ochi citeva amanunte. Unu la mina, crucea de la oglinda retrovizoare. Una imensa, agatata cu lant manastiresc, impodobita cu matanii grele si cu nelipsitul canaf. Desigur, uneori pot fi mai multe cruci una peste alta, poate si un numar de inmatriculare de jucarie pus la parbriz si pe care scrie „Costel”. Apoi, in spate, ocupantii sint protejati de soare cu un carton aplicat pe luneta infatisind, evident, o fata cu sanii goi, sau in cel mai bun caz in costum de baie. Nu prea suna a italian, nu-i asa? Desigur, nevasta-sa sta in scaunul din fatza-dreapta aratind de parca tocmai si-a terminat oala cu sarmale, dar a uitat de slaninutza afumata si si-a suparat barbatul…

Sfirsitul, desigur, nu-i aici. Astia sint marlanii romani mergatori pe banda de acceleratie. Mai sint insa si alte tipuri de marlani romani. Doar autostrada are trei benzi, right? Adica atunci cind fraierii stau pe cele doua benzi normale la cozi de peste citeva zeci de kilometri, ei e smecheri si dastepti si intra pe banda de urgenta. Si ii dau batai, ba mai si baga vreo 150 pe ora, asa, de control si ca sa ii oftice pe bulangiii inaintind cu viteza melcului turbat. Desigur, dupa ce ies din aglomeratie se opresc la prima statie de benzina, trag fo’ trei tigari, o cafelutza si bineinteles scot punga cu seminte, sa le treaca nervii, de!

Dupa aia se urca din nou la volan si pun viteza. Chiar si la 200 pe ora, ii recunsti usor: n-ai sa vezi italian cu bemveu de cinci ani cumparat la mina a doua. Italianul e fraier, isi ia Fiat sau Renault nou. Ei nu stie care-i faza, ca poti sa fii smecher cu Passat sau Mertz la aceiasi bani – da’ noi stim! Deci e simplu sa pariezi, cam la fel de simplu precum pariul lui Pascal: daca are numar de Italia si e Peugeot soferul e sigur italian, Daca are numar de Italia si e Audi la mina a doua, e roman. Nu poti pierde, crede-ma!

Si mai urmeaza. Marlanul roman de autostrada (de parca ar exista un marlan de autostrada de alta nationalitate!) e grabit, vere! N-are timp de pierdut, i se usuca naibii capsunile si el ce pula mea mai culege?! Asa ca de vede o masina pe banda de acceleratie (singura pe care stie sa conduca, in afara celei de urgenta!) iti da blitzuri la greu de la vreun kilometru, asa. E autostrada lui tac’su, deci ai face bine sa ii eliberezi calea, nu conteaza ca ai un TIR pe banda din dreapta! Iar daca, in ciuda sfortzarilor tale, nu reusesti decit intr-un tirziu sa te dai deoparte, marlanul va parasi banda de aceleratie (pe care tocmai ai eliberat-o) si va intra brusc pe banda ta, punind o frina zdravana chiar in fata masinii tale doar asa, de-a dreacu’, sa te sperie si sa te invetze minte!

Iar atunci spun si eu, vorba prozatorului: „nu stiu altii cum sunt, dar eu, cind ma gindesc la locul nasterii mele, … parca imi salta si acum inima”… de rusine! Si parca incep sa ii inteleg pe italieni de ce s-au saturat de romani! Comportamental si vizual, imediat vei recunoaste un roman in Italia. Eu unul sper sa nu-i intilnesc prea des. Banui ca asta spera si italienii.

Written by Andrei Stavilă

August 24, 2009 at 10:35 pm

Social change

leave a comment »

Two ideas for our active citizens who are not afraid of engaging critically and creatively with social issues.

One is Mama Cash – the oldest international women’s fund, established in the Netherlands in 1983. She supports pioneering and innovative women’s initiatives around the world, because she believes that social change starts with women and girls. Her vision is that every woman and girl has the power and resources to participate fully and equally in creating a peaceful, just, and sustainable world. Mama Cash mobilises resources from individuals and institutions and makes grants to women and girls’ human rights organisations and initiatives. You’re not part of a group or you still don’t have an idea? You can learn more about the problems of your country and about human rights and contribute to social change.

The other idea is Prometheus Radio Project, a non-profit organization founded by a small group of radio activists in 1998. Prometheus builds, supports, and advocates for community radio stations which empower participatory community voices and movements for social change. To that end, Prometheus demystify technologies, the political process that governs access to our media system, and the effects of media on our lives and our communities.

Written by Caprescu

August 18, 2009 at 12:58 pm

Din arhive, din alte secole

with 8 comments

Un anunt de casatorie din 1863, din Sacele.

Primele pagini dintr-un pasaport Austro-Ungar. NB: Scria in maghiara si in franceza.

Un anunt de inmormantare, scris in chirilice, asa cum era si potrivit in 1855.

„Lelea viteaza” facea parte din repertoriul laic al corului mitropolitan din Iasi. Cantecul l-am extras dintr-o culegere de 12 melodii nationale, culese, armonizate si aranjate pentru cor mixt si piano de Gavriil Musicescu. Culegerea a fost medaliata la expozitia universala de la Paris din 1889. Mai interesante mi s-au parut versurile destul de razboinice, din penultima poza: „Frunza verde palamida / Plina-i tara de omida / De omida ungureasca / si de gargara saseasca.”

Si un ultim document, din categoria celor „cool” si care n-au mare rost, dar sint ele tare frumoase!

(Toate documentele sint din fondul „Corespondenta comerciantilor romani,” cu exceptia partiturii care e pastrata in fondul „Societatea Progresul Fagaras” – A.N.BV.)

Written by Caprescu

August 14, 2009 at 9:37 am

Vasluiul, afectat de criza!

with 2 comments

Daca liceul cu program sportiv din Vaslui a ajuns sa vinda fan, atunci chiar e criza. Sau programul sportiv o fi insemnind cositul pe cimp? Ori probabil cineva a ascultat prea mult Cassa Loco?

DSCN0353 [800x600]

Asta chiar e tare: in atelierul domnului pictor se face orice pe vreme de criza! Tablouri sau inscrisuri, ce doriti! Poate o chimicala, ceva?

DSCN0354 [800x600]

Si in definitiv, daca e criza, nu mai conteaza cum te imbraci la interviul pentru job. Sau poate conteaza, cine stie, daca intilnesti o patroana disperata si te-ai scos! [Oana, merci pentru poza!]

vaslui [800x600]

Written by Andrei Stavilă

August 6, 2009 at 7:05 am

Publicat în De pe drum

Tagged with , , , ,