Interactiuni

MOMA… sau MOM(E)A(LA) ARTEI MODERNE

with 10 comments

MOMA (adicătelea Muzeul de Artă Modernă din New York) e un loc legendar, unde coliziunea cu Arta se produce frontal, total.

Un artist a pus laolaltă o duzină de foi veline. Pînă aici, nimic deosebit, deşi ordinea în care foile au fost dispuse te poate duce cu gîndul la înregimentarea mediului expresiv în formaţiuni discursive opresive. Primele semne (şi ultimele, de fapt) ale actului creator propriu-zis par să se consume în forma unor urme de pantof pe care el, artistul (sau poate şi amicii lui) le-au lăsat, probabil nu la întîmplare, pe epiderma imaculată a nevinovatelor foi. Extragerea mustului semantic e treaba privitorului. Totul este protejat cu deosebită atenţie de o cupolă de sticlă. Un paznic are grijă ca liniştea exponatului să nu fie tulburată.


Urme misterioase de pantof

Văzînd treaba aiasta, mintea m-a dus direct la rezervorul de amintiri din ciclul primar, purtător el de scene în care noi, colegii de clasă, ne ştampilam reciproc, cu talpa bascheţilor, caietele căzute mai mult sau mai puţin accidental. A trecut ceva vreme de atunci, răstimp în care am încetat a mai performa acest gest artistic.

Un alt artist (Allen Ruppersberg, pre numele lui complet) s-a gîndit să producă ceva mai substanţial probabil, aşa că a lăsat posterităţii un aranjament de 45 de plicuri, trimise în mod narcisiac sieşi pe adresele a 45 de Hoteluri Hilton din lume. Exponatul, aşezat pe un perete vertical, are şi el paznic.


P7250041

Puţin mai departe, urmează o operă de artă desăvîrşită în execuţia ei, din contemplarea căreia nu te poţi extrage cu una cu două:


P7250081

Cînd ai în faţă un obiect artistic de asemenea factură, te gîndeşti probabil că pictorul (sau zugravul?) a atins perfecţiunea. Am sugerat aceasta cu voce tare, ceea ce mi-a atras o privire indignată din partea unei cucoanenoscătoare.

O rudă a acestei picturi, ceva mai înstărită, o însoţeşte la mică distanţă. Şi aceste exponate sunt atent păzite de agenţi în costum negru:


P7250082

Dacă faci cîţiva paşi laterali, întîlneşti primele semne ale imperfecţiunii. Aici, zugravul n-a şmirgheluit temeinic superficia, sugerînd poate că obiectul de artă rămîne o copie grunjoasă a viziunii netede a artistului:


P7250084

Cum realul e prins în tensiunea creatoare yin-yang, o versiune pe dos a precedentelor exponate îşi are locul ei inevitabil la MOMA, ca spre a-ţi aminti (re-aminti?) că orice formă de existenţă are, inevitabil, şi o faţă nocturnă. Nu-i aşa? Lumea e o alba-neagra:


P7250090

La un moment dat am aruncat un ochi înspre paznicul inevitabil, Cerber rezemat cu spatele de perete şi fixînd un punct în spaţiu, cu ochi pe jumătate închişi. Am încercat să îmi imaginez cum îşi descrie el jobul amicilor, eventual la un pahar de bere: „Hey man, what do I do? I watch some blank sheets of paper that an idiot stepped on, man, and like – some envelopes and a white square! If you ask me, these people are like idiots, man, they pay 20 bucks to watch this crap. Can you imagine? You can like have a full meal at MacDonald’s and a couple beers for that kinda’ money… And they stare at this stupid stuff like you wouldn’t believe. But, you know what? As long as they pay me to watch this shit, I’m fine, man, though I doubt anyone would like wanna steal it.”

Mai departe, un alt artist nici măcar nu s-a mai obosit să folosească culoare, pînză şi alte asemenea inutilităţi ale meseriei, ci a adoptat un minimalism…


P7250088

…depăşit doar de această Linie Originară. Linia e „sălbatecă”, dacă e să ne luăm după titlul ei. Prin ea, compresia spaţiului continuă – la verticală, de această dată:


P7250071

Ceva mai complexe sunt alcătuirile peste care dai dacă mai zăboveşti puţin prin galerii:


P7250073

P7250121

Ai mereu senzaţia că ai fi putut performa şi tu toate acestea. Şi totuşi, nu eşti Artist, nu ai exponate la MOMA şi nici nu stai la toate Hotelurile Hilton de pe planetă.

Încununarea exhibiţiei MOMALE este următorul produs artistic, pe care îl poţi admira, spînzurat în cîrlig pe post de MOMeAla prostului. Din faţă:


P7250092

şi din semi-profil, pentru o mai bună apreciere a VIRtuţilor estetice:


P7250094

Cu siguranţă, nu te poţi abţine să nu te gîndeşti că lucrurile în natură (dar şi în artă) îşi corespund în mod misterios; cu următoarea operă, ai complementul firesc al capodoperei spînzurate mai sus:


P7250074

Desigur, dacă stai cu ochii pe sus prea mult, asemeni lui Thales care contempla cerul, rişti să te accidentezi la modul foarte propriu. Oricum, eram gata să calc strîmb din cauza acestui obiect artistic:


P7250085

În cele din urmă, ce poţi să faci decît să închei cu un…


P7250080

… ‘tu-i mama ei de artă modernă!

Anunțuri

Written by iulian

August 1, 2009 la 2:40 pm

10 răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. :)) nu ma pot opri din ras, mai ales cand ma gandesc la gandurile Cerberului.
    N-am apucat sa vad decat o parte din arta moderna expusa, partea mai de la inceputul sec. XX, si tin minte ca m-a uluit o panza neagra (un artist foarte apreciat, l-am intalnit si la Guggenheim NY, da’ zau daca-mi amintesc cine – specialitatea lui erau panzele pictate in negru, de diverse dimensiuni).
    Well… e arta moderna, care mi s-a parut de-a dreptul stupida, idioata si oaresce pe cand eram la etajul 2 din pomenitul Guggenheim (tocmai vazusem vreo 10 poze in care autorul trasase niste dungi cu o pensula neagra, atat). Dar am avut rabdare si pana la ultimul etaj mi-am schimbat parerea.
    Era o expozitie al carei subiect principal (uciderea prin impuscare a unui jurnalist palestinian? sau evreu?) il constituia o camera pe peretii careia se aflau 1000 de caiete deschise, cu foi veline, si in fiecare caiet era o gaura, o urma de glont. Realizatoarea expozitiei trasese cate un glont in fiecare caiet alb – fiecare caiet ar fi putut fi o carte sau un articol al jurnalistului ucis pentru sustinerea lui fata de libertate.
    Mi s-a parut stupid initial, dar mi-a ramas in minte. Nu omul conta, cat ceea ce a creat si ceea ce ar fi putut crea.
    Arta moderna se bazeaza pe emotii, pe ceea ce evoca.
    Da, e tare stupid sa nu pictezi absolut nimic pe o panza si totusi s-o expui, dar, cand panza apartine unui pictor prolific si controversat, actul poate fi interpretat ca un gest de respingere a creativitatii… e stupid sa expui o panza neagra, care nu exprima nimic, dar din tusele careia iti poti da seama de starea de spirit a artistului la momentul pictarii… le-as zice „chichite”, daca n-am vorbi de tara in care cineva a platit 5000$ pentru un hamburger din care a muscat Britney Spears.
    Artistii astia au dovedit ca simt ceva si, de la un punct incolo, devenind „artisti”, „staruri”, „iconuri”, whatever, au ajuns sa-si permita sa expuna o amarata adunatura de bucati de marmura (celebra pentru expunere la Moma si ptr ca manutzele lor au atins marmura). E asta arta? Mmmmdepinde. Daca te face sa simti ceva (chiar si indignarea gen: asta e arta?), inseamna ca si-a atins scopul 🙂

    xelomon

    August 1, 2009 at 7:58 pm

  2. @ Iuli
    Pai cel mai tare obiect de arta moderna – si cel mai util, as a matter of fact – este cloaca . Ar merita un loc la MOMA.
    Pe de alta parte: sint de acord cu tine in general, dar trebuie sa recunosc faptul ca gindurile mele in fata Giocondei etern statatoare in Luvru se asemanau perfect cu gindurile Cerberului: ma gindeam frate, ce pictura naspa, ce model urit, ce dracu’ gaseste multimea asta care o pozeaza la ea???!!! Acuma sint doua variante: cea posibila (incultura mea) si cea probabila (chiar e o „opera” naspa, cu nimic mai buna decit – ca sa-l citez pe Creanga – „cinstita pula” agatata in Moma).
    Si nu stiu de ce, dar respectiva opera de arta MOMIANA imi aduce aminte de mina mumificata atirnata in kostel Sv. Jakuba Vetsiho din Praga. Numai ca respectiva mina a bietului hot mi se pare o opera de arta mult mai tare: a fost produsa de o statuie (deci de o alta opera de arta) si e expusa intr-o biserica!

    andruska

    August 2, 2009 at 4:41 am

  3. Parca vad un tigan roman asezat intr-un colt pe genunchi si lasandu-le un cadou post-post-modernist momei lor de newyorkezi.

    krossfire

    August 2, 2009 at 11:42 am

  4. @xelomon

    răbdare am avut şi eu, ştiind că etajele 5 şi 6 sunt dedicate artei din secolul XIX şi începutul secolului XX. Am stăruit în faţa cîtorva picturi de Matisse, Seurat, Ensor şi Chagall, tocmai pentru că, în faţa lor, poţi experimenta plăcere estetică, dacă le dedici suficientă atenţie şi răbdare (desigur, e important să cunoşti cîte ceva şi despre tehnica şi inovaţiile propuse de pictor în raport cu tradiţia). Nu asta se întîmplă în faţa unei suprafaţe albe sau neagre, sau a unui băţ roşu „sălbatec”, care pot cel mult să te hipnotizeze, dacă privirea uită să se mute dincolo de ele.

    @andruska

    Nu sunt de acord cu tine că „Gioconda” e o pictură banală, dacă asta sugerai (nu mă interesează frumuseţea sau urîţenia fizică a persoanei istorice Gioconda, care nu au nici o relevanţă pentru scopurile artei).

    Nu faptul că oamenii fotografiază această pictură e problema (oamenii o fac din diverse motive, de cele mai multe ori extra-estetice), ci faptul că NU mulţi ştiu DE CE anume îşi merită ea faima.

    Gioconda e o producţie artistică unică în ceea ce priveşte compoziţia (ritm, armonie şi echilibru, dinamica liniilor, etc), perspectiva, forma, tonul şi cromatica (mai precis, toate acestea la un loc). Deci trebuie să o apreciem în lumina asta suficient de informată estetic.

    julius

    August 2, 2009 at 2:43 pm

  5. Cum ai reusit sa faci poze? Era permis?

    mihnea

    August 12, 2009 at 1:27 pm

  6. in unele incaperi, da.
    in altele, in special cele cu tablouri mai vechi, nu.

    julius

    August 12, 2009 at 5:39 pm

  7. uite, monsieur julius, ca dupa atata calatorit tot n-am apreciat nicioadata valoarea artaciunilor de la muma de-acasa, intocmai asa ca la moma, numai ca la scala redusa, si putin mai aglomerate prin camari. si eu care stric totul cu un ulcior adus din arsita, de langa vaslui, sau cu un ibric de facut cafea de la corturari. tzic, tzic, nu stiu unde mi-e capul, momeala muma-sii…

    Caprescu

    August 20, 2009 at 10:43 am

  8. Tre să ajung neapărat la MOMA, poate găsesc și un ghid, adică un fel de expert. La MET, mi-am dat seama că fără ghid sunt pierdut. Ghidul îți explică de ce o picrtură este importantă sau nu, mai ales dacă este specializat în istoria artei. Îți explică contextul social al unei picturi etc. etc. etc. La MET, pe lângă ghid am avut noroc și la arta modernă l-am întâlnit pe Gorzo (a avut o expoziție recent la Institutul Cultural Român din NY).
    So, sorry pentu platitudine, dar de la ghizii de prin muzee înveți cel mai mult.

    IM

    August 20, 2009 at 3:25 pm

  9. Mlle Căprescu, îmi vine a zice, o dată cu tine: „muma ei de moma” … tzîc tzîc, răspund şi eu, bătînd din ochiu’ drept 🙂

    IM, nu te scuza, platitudine nu e ce spui tu, ci ce spun ghizii/ghidurile … ghizghidurile momei lor 🙂 Văz că a trecut pe lînga tine săgeata glumeţ-satirizantă pe care o lansai, Hermetic, cătră cheptul momatec, întru delectarea publicului connoisseur 🙂

    julius

    August 21, 2009 at 1:59 am

  10. :))) sigur ma las MOMIt, in ciuda sagetilor 🙂 habar nu am de ghizii Momisti, dar pe cei de la MET mi-a placut sa-i ascult, vorbeau (gratis) cu pasiune despre arta cum rar auzi, ce-i drept nu despre cea moderna. :)) acum sa vad daca-mi permite portofelul :)) Intre timp, sper sa porneasca sageti si spre ghizi, pentru ca ei nu poarta nicio vina pentru „ghizghidurile” momesti 🙂

    IM

    August 25, 2009 at 5:05 am


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: