Interactiuni

Patapievici, despre discursul ofensator

with 7 comments

Lupta impotriva unei noi forme de cenzura:

„Teza pe care o sustin impotriva regulii „don’t be judgmental‘‘ este ca dreptul la critica trebuie sa fie neingradit, iar modalitatea criticii, nici ea, nu trebuie sa poata fi in vreun fel limitata. Dar, daca admitem dreptul la critica nelimitata, trebuie atunci sa admitem si dreptul la existenta al discursurilor ofensatoare. Fara acest drept nelimitat la critica, nu exista nici progres moral, nici progres intelectual. Costul progresului moral si intelectual este spulberarea confortului sufletesc, care se bazeaza pe conformism. Totul trebuie sa poata fi supus criticii, inclusiv convingerile noastre cele mai scumpe. Iar acest lucru, recunosc, este ofensator. Dar e pretul pe care trebuie sa-l platim. Teza mea este ca, de dragul libertatii, al autenticitatii si al progresului intelectual, trebuie sa aparam dreptul la existenta al discursurilor ofensatoare. Ofensatoare nu doar pentru altii, ci mai ales pentru noi. Ofensatoare nu doar la adresa ideilor pe care le dezaprobam, ci in special la adresa valorilor pe care le pretuim.

(…)

Dar de ce ar fi rau sa faci, in dezbaterea publica, judecati? In primul rand, pentru ca, se considera, a face judecati inseamna a discrimina, iar noi, oamenii civilizati, militam pentru o societate a non-discriminarii. In al doilea rand, pentru ca judecatile ofenseaza. Judecatile ofenseaza, ni se spune, atat daca se refera direct la oameni, ca persoane, cat si daca se refera la valorile in care oamenii cred, ori de la care acestia se revendica. Problema, se pare, este sensibilitatea oamenilor, care ar trebui protejata prin suspendarea benevola ori interzicerea silita a judecatii. Acest punct de vedere, in opinia mea, este deopotriva gresit in ordine morala, fals in ordine logica si periculos din punct de vedere social.

(…)

Dreptul de a ofensa pentru care militez nu este nici dreptul de a jigni, nici o licenta pentru defaimare. Revendic acest drept in domeniul criticii. Critica poate fi si artistica, nu doar intelectuala. Critica poate imbraca si hainele malitiozitatii, glumei, canularului ori sarjei. Din punct de vedere juridic, cred ca se poate distinge o critica ofensatoare de o jignire sau o defaimare. In viata de zi cu zi, daca exista buna-credinta, cred ca se poate deosebi in mod rezonabil intre obiectie si injurie. Si anume, ceea ce separa critica de injurie este continutul rational. Critica este in esenta o judecata bazata pe argument, in timp ce injuria este exprimarea unei vehemente emotionale, fara suport analizabil rational.”

Articolul intreg aici. Uneori e tonifiant sa observi ca o ideologie care devine dominanta (de data asta, „political correctness”) nu este, ipso facto, o ideologie buna, sau bazata pe principii morale sigure.

Written by Andrei Stavilă

Septembrie 7, 2009 la 1:25 am

7 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Din punctul meu de vedere, „teza” ta nu face doi bani. Ca analist al criticii, sper sa nu ma pui sa-ti argumentez parerea mea critica. In momentul in care spui ca avem nevoie de critica, incearca sa te gandesti la tine si sa ma crezi pe cuvant, ca la aspectul asta ai dreptate. Daca o sa vad imbuatatiri ale textelor, o sa inteleg ca ai avut si tu dreptate cu necesitatea criticii si eu ca am lasat acest comentariu, usor critic.

    Andrei

    Septembrie 7, 2009 at 2:05 am

  2. Andruska, ce înţeleg eu din auto-singularizarea pe care o performezi la final („e tonifiant sa intelegi ca nu esti singur”) e că există două persoane pe lume, tu şi Pata, care sunt ferociously PRO-judgmental, iar noi ceilalţi (fie şi numai cei care scriem pe blog) am fi adepţii incurabili ai unei NON-judgmentalist sect. Ce am făcut să merităm un asemenea tratament? 🙂

    julius

    Septembrie 7, 2009 at 3:59 am

  3. @ „Andrei”
    Teza nu e a mea, e a lui Patapievici. Eu sint un biet cititor aplaudac. Ii transmit mesajul tau cind il intilnesc 🙂

    @ Iuli
    Ai dreptate, asa ca am scos treaba aia. Multumesc pentru… critica 🙂 si mai ales pentru modul in care ai facut-o – dupa cum vezi in unele comentarii de pe aici, e un lucru rar 😦

    andruska

    Septembrie 7, 2009 at 8:29 pm

  4. cartarescu a scris mai demult un eseu in care spune cum oamenii din afara ro se invaluie intr-o politete ipocrita si respect reciproc, menajandu-si nervii. aceasta stare nebeligeranta, pasnica, rar intalnita in ro se bazeaza taman pe ideea „daca n-ai ceva bun de zis, taci”.

    patapievici are multe idei bune si interesante, dar din pacate este cam maladaptat social. el nu are ce relatii pozitive sa prezerve, intrucat majoritatea relatiilor sale sunt superficiale, si taman d-aia cade foarte usor prada asasinarilor de caracter.

    acestea fiind zise, si mie-mi place critica si-ncerc s-o incurajez. si-am remarcat ceva paradoxal: cu cat o-ncurajez mai mult, cu atat este fie absenta, fie paralela cu subiectul si in consecinta inutila 🙂

    zamolxis

    Septembrie 8, 2009 at 11:20 pm

  5. @ zamolxis

    Hmmm… cu alte cuvinte ceea ce spui tu se reduce la „Patapievici nu are dreptate, intrucit e asocial”. In logica, asta e o eroare de argumentare si se numeste „argumentum ad personam” (in loc sa ataci o idee, ataci autorul ei) 🙂

    Da, si eu am observat pe acest blog un fapt ciudat privind critica: foarte rar vezi o critica constructiva; la fel de rar o critica distructiva, dar de bun simt. De obicei am primit critici ingemanate cu luarea peste picior si cu comentarii rele si acide – din nefericire, de multe ori chiar din partea prietenilor, ceea ce m-a uluit. Despre asta insa voi vorbi cind implineste blogul doi ani, adica la inceputul lui noiembrie.

    andruska

    Septembrie 9, 2009 at 8:40 am

  6. nu cred ca reducerea a ce am spus eu la un simplu „ad personam” este corecta. eu ti-am raspuns la ce are de zis patapievici constructiv cu un alt articol scris de cartarescu – am scris si eu pe tema asta, dar daca te trimiteam la articolul meu nu ti-as fi raspuns „in kind”.

    fragmentul referitor la pata este un bonus, o incercare de a explica de ce cade el in critica un pic mai des decat este necesar si de cele mai multe ori cu oameni care nu apreciaza asta. eu sunt de acord cu el, critica este un cadou pe care-l faci interlocutorului, dar ca orice cadou, e o chestiune de „timing”, nu se potriveste oricui, trebuie sa-l dai cu grija si daca-l dai tuturor nediscriminant isi pierde valoarea.

    sigur, poti sa iei „bonus”-ul ca fiind intreg argumentul meu, si sa-l mototolesti si sa-l arunci la gunoi ca fiind „atac la persoana”. in engleza asta se cheama „copout”. 😀

    zamolxis

    Septembrie 9, 2009 at 1:43 pm

  7. Cred ca vorbim totusi de lucruri diferite. Sint de acord ca, diplomatic vorbind, e bine sa legi critica de timing-ul ei. Si este drept ca daca nu esti diplomatic in acest sens, esti considerat (sau poate chiar devii) antisocial. Totusi, critica in sine nu are in definitia ei un element de timing. Altfel spus, o critica ramine valabila chiar daca nu este folosita la momentul potrivit. Desigur, asta face din autorul criticii un om putin frecventabil – dar nu face critica in sine mai putin valabila. Poate chiar ar trebui sa scriem (eu sau tu) un articol despre subiectul asta, vad ca nu e tocmai lipsit de interes.

    andruska

    Septembrie 10, 2009 at 2:18 am


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: