Interactiuni

Decizia „Crucifixul” – episodul 2. Precedentul Germania: Nazismul Curtii Constitutionale?

with 7 comments

Cazul

In 1986, Ernst Seler, un locuitor al orasului bavarez Schwandorf, s-a plins conducerii scolii in care invata fetita lui de 6 ani ca prezenta crucifixului de 18 cm (reprezentind un barbat gol si plin de singe) in sala de clasa a speriat-o. De comun acord, parintele si profesorii au hotarit sa inlocuiasca respectivul crucifix cu o cruce simpla, mult mai mica. Lucrurile insa nu s-au oprit aici, intrucit pe masura ce si ceilalti copii ai barbatului atingeau virsta scolarizarii, problema se repeta. Seler a hotarit sa-si retraga copiii din cadrul scolii de stat si sa ii inscrie la un institut Waldorf, ale carui principii pedagogice, conform declaratiilor barbatului, erau mult mai apropiate de propriile sale convingeri “antroposofice”. Curind insa Seler nu si-a mai putut permite financiar sustinerea copiilor in institutia privata, ca atare elevii au revenit in scoala publica iar conflictul dintre parinte si conducerea scolii a reinceput. De aceasta data, Seler cerea categoric excluderea crucifixelor din toate salile de clasa. Conducerea scolii a refuzat, conflictul a ajuns la tribunal, insa Curtea Administrativa Bavareza a refuzat sa ia in considerare plingerea tatalui. Toate aceste lucruri se intimplau in 1991. Seler a facut apel la Curtea Constitutionala din Karlsruhe, care in 1995 a decis in favoarea sa.

Justificarea deciziei

In justificarea deciziei, s-a facut apel la precedentul creat in anul 1973, cind un avocat evreu (reprezentind un alt evreu intr-un proces privind crimele nazistilor in perioada celui de al doilea razboi mondial) a refuzat sa pledeze “sub semnul crucii” atirnate pe zidul salii de judecata din Dusseldorf. In acel caz, Curtea Constitutionala a invalidat deciziile curtilor inferioare si i-a dat dreptate avocatului, cerind scoaterea crucifixului din sala de judecata. Justificarea deciziei a tinut cont de faptul ca de-a lungul istoriei evreii au fost persecutati “sub semnul crucii”, chiar daca simbolistica ei (iubire crestina, valori umane, etc.) a fost gresit folosita in acele cazuri. A obliga un avocat sa pledeze “sub semnul crucii” echivaleaza cu a incalca dreptul la libertate religioasa, a decis atunci Curtea. In 1995, privind procesul Seler vs. Bavaria, Curtea si-a justificat decizia intr-un mod asemanator, utilizind ideea libertatii religioase, desi a facut apel la un alt concept considerat (cel putin la acea vreme) obscur de catre juristi, anume cel de “caracter apelativ”: simbolul crucii ar detine acest caracter, in sensul ca simpla sa prezenta transmite elevilor faptul ca un anumit sistem religios este “exemplar si demn de a fi urmat”. Judecatorul insa a tinut sa precizeze foarte clar faptul ca hotarirea Curtii declara ca neconstitutionala legea landului respectiv prin care scolile sint obligate sa puna crucifixe in salile de clasa, insa nu impune excluderea crucifixelor din scolile publice.

Reactia

Reactia bavarezilor a fost generala si extrem de dura fata de Curtea Constitutionala. Edmund Stoiber, pe atunci ministru-presedinte al Bavariei, a etichetat decizia ca reprezentind triumful intolerantei; insusi cancelarului Germaniei Helmut Kohl i s-a parut o hotarire “de neinteles”; ziarele, precum Frankfurter Allgemeine Zeitung, au subliniat dublul standard aplicat de Curtea Suprema, in sensul ca simbolul crucii in scoli era declarat ca avind “caracter apelativ”, in schimb valul purtat de fetele musulmane in scoli nu era privit astfel; in sfirsit, in centrul discutiei se afla ideea conflictului dintre valorile majoritatii si cele ale minoritatii, si modul in care prima era “santajata” de ultima. Reactiile la nivelul politic si al mass-media au oglindit, in fapt, nemultumirea bavarezilor de rind: multi au amenintat ca isi vor retrage copiii din scolile publice; in luna urmatoare deciziei peste 200.000 de scrisori de protest au ajuns in birourile guvernamentale bavareze; iar pe 24 septembrie 2005 in jur de 25.000 de oameni au demonstrat in orasul Munich, sub motto-ul “Crucea ramine!”. Solidaritatea bavarezilor a fost impresionanta; dupa opinia unui analist juridic, “cazul a fost unul dintre putinele care au putut coaliza Biserica, traditionalistii si federalistii bavarezi si grupurile anti-minoritati impotriva Curtii Constitutionale” (Caldwell)

Este reactia justificata? Putina istorie

Pentru a intelege aceasta reactie la scala larga, e necesar sa facem un scurt recurs la istorie. In 1871 Imperiul German se unea cu Imperiul Prusac, constituind astfel statul german modern, format din punct de vedere religios din doua treimi din populatie protestanti si o treime catolici (ultimii aflati in special in landul Bavaria). Imediat dupa unificare, in numele statului national secular, von Bismark si liberalii germani s-au aliat si au inceput persecutia impotriva grupurilor politice catolice: libertatile politice si civile ale catolicilor au fost restrinse, numirile in functiile interne ale Bisericii au inceput sa fie controlate de stat, iar unii preoti au fost chiar extradati. Situatia a continuat pina in 1918, cind monarhia a cazut si a luat fiinta Republica de la Weimar. “Parintii” noii constitutii s-au confruntat cu o puternica presiune conservatoare si catolica, in special in landul Bavaria, al carui guvern local dorea sa primeasca asigurari de la statul german majoritar protestant ca ii vor fi respectate cultura si traditiile. Astfel, conform Constitutiei de la Weimar, bisericile au fost declarate corporatii, iar landurile au primit fiecare dreptul de a organiza cum cred de cuviinta educatia copiilor in propriul teritoriu. Politic vorbind, situatia incepea sa se calmeze iar persecutiile impotriva catolicilor incetasera.

Nu dupa mult timp insa Germania a cazut pe miinile nazistilor, care au preluat metodele “Cancelarului de Fier” privind populatia bavareza. Catolicii s-au vazut din nou persecutati sub Al Treilea Reich. Inca din 1937 nazistii au inceput scoaterea crucifixelor din scoli, generind o puternica reatie de opozitie din partea bavarezilor. Totul a culminat in vara lui 1941 cu largi proteste in orasele landului de care vorbim. Intr-o localitate, o multime de peste 500 de oameni l-a confruntat pe primarul nazist dupa Liturghie, a obtinut de la acesta cheile scolii si a repus crucifixele la locurile lor in salile de clasa. Se pare ca aceste miscari de rezistenta fata de regimul nazist au fost cele mai mari in Bavaria in timpul celui de al treilea Reich (Kershaw).

In fine, dupa infringerea Germaniei hitleriste tara avea nevoie de o noua constitutie. In anii 1948-1949, cei care s-au ocupat de scrierea ei au dorit sa evite noi confruntari intre catolici si protestanti, asa ca pur si simplu au adoptat acolo unde a fost nevoie articolele Constitutiei de la Weimar – articole care sint evident in vigoare si astazi. Prin intermediul unuia dintre ele, landul Bavaria (precum si celelalte landuri) isi mentine controlul asupra educatiei publice.

Concluzie

Abia acum sintem in stare sa vedem adevarata infatisare a conflictului iscat intre landul Bavaria si statul German in anul 1995. Doua dimensiuni trebuie avute aici in vedere. In primul rind, dimensiunea legala: pe de o parte, in Constitutia germana (numele exact este „Legea de Baza”, Grundgesetz) nu este specificata separarea Bisericii de Stat (Caldwell); pe de alta parte, dupa cum am vazut, landurile detin prin chiar legea suprema dreptul de a controla educatia publica. Aceasta este litera legii, care nu poate fi contestata; spiritul legii se confunda cu motivul introducerii respectivului control inca de la bun inceput: anume, garantia oferita de statul german ca landul Bavaria si cetatenii catolici au dreptul sa isi promoveze in continuare traditiile prin intermediul educatiei pe care o ofera generatiilor tinere. Din acest motiv, cazul Seler a generat multe dezbateri legale privind constitutionalitatea deciziei… Curtii Constitutionale! In al doilea rind, trebuie sa avem in vedere dimensiunea politica si umana a conflictului: in conditiile in care multi catolici bavarezi inca isi mai aduc aminte cum, copii fiind, au asistat in salile de clasa la momentele in care soldatii nazisti au intrat si au scos crucifixele, calcindu-le in picioare, decizia Curtii a redeschis rani poate niciodata bine inchise. Insusi Hans Maier – profesor, jurist, specialist in constitutionalism si fost ministru bavarez al culturii – a chemat populatia sa se opuna deciziei, invocind o traditie a “legii naturale” catolice privind dreptul de a te opune impotriva tiranilor. El a facut in acest sens o comparatie directa intre nazisti si Curtea Constitutionala: “Mic copil fiind, am vazut cum soldatii nazisti din Detasamentul de Asalt (Sturmabteilung) scoteau crucile din salile noastre de clasa. Nu am crezut vreodata ca la doar jumatate de secol mai tirziu o Curte creata pentru a ne proteja Constitutia va indrazni sa ceara savirsirea acelorasi acte de infamie” (Caldwell).

[cititi si Episodul 1. Introducere. Urmatorul episod apare vineri, 27 noiembrie si se numeste Precedentul Franta (I): Ayatollahii secularismului?]

[surse: o mare parte a acestui post reprezinta de fapt rezumatul articolului lui Peter C. Caldwell, “The Crucifix and German Constitutional Culture”, Cultural Anthropology, Vol. 11, No. 2 (May, 1996), pp. 259-273 (on-line pe Jstor); momentul rezistentei bavareze impotriva nazistilor si repunerea cucifixului in salile de clasa e preluat din Ian Kershaw, Popular Opinion and Political Dissent in the Third Reich: Bavaria 1933-1945 (sursa pe Google Books) (via); am mai folosit, pentru datele istorice, articolul din Wikipedia]

7 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. pana sa citesc acest articol, am avut tot timpul impresia ca papa din acea vreme era un simpatizant nazist – habar n-am avut de acest conflict!

    zamolxis

    Noiembrie 25, 2009 at 10:30 pm

  2. Daca te referi la Pius XII, atunci nu cred ca il putem banui neaparat de simpatii naziste – cit mai curind de lasitate.

    andruska

    Noiembrie 26, 2009 at 12:11 am

  3. Hmm, e litera legii vs ”litera ratiunii”. E intr-adevar o dezbatere mai larga insa nu vad comparatia cu nazismul ca fiind viabila sau o ”infamie”.

    krossfire

    Noiembrie 26, 2009 at 8:56 am

  4. Andrei, dacă tot ai tonul ăsta oficial, dă-mi voie şi mie să protestez tot oficial. Este incredibil cât de biased poţi fi.

    1. Vrei o prezentare… nu zic imparţială, ci decentă, vorbind de nazismul CC germane sau de ayataollahi francezi?

    2. NSDAP îşi are rădăcinile în Bavaria, istoria ta este prezentată inexact. Nu cred că are sens să vorbim de o agresiune externă asupra bavarezilor când acolo a început ascensiunea naziştilor (oare de ce?). Nu îşi are locul sugestia că bieţii catolici au suferit sub nazişti ca prelungire a măsurilor „protestante” (?) ale lui Bismark. Faci o nedreptate rezistenţei germane – mă gândesc de exemplu la exodul intelectualilor de limbă germană, care a durat din câte ştiu până târziu în anii 30, sau la rezistenţa tardivă din armată.

    3. Este perfect deplasată asocierea epitetului „nazist” unei decizii a CC care nu are nimic din justificările ideologice ale nazismului (care a fost ambiguu în privinţa misticismului religios şi ambiguu şi în relaţiile cu catolicismul – vezi cazul anexării Austriei, situaţia din Italia etc). Ideea că nazismul a fost o paradigmă a secularismului şi că are vreo legătură cu secularismul instituţiilor europene de acum este o aberaţie.

    4. Aşteptam mai multe informaţii despre relaţia stat-biserică în constituţia federală şi în cele ale landurilor. Bavaria nu este în nici un caz paradigma.

    5. Argumentul tău este aproape de unul legat de alt caz. Toţi conservatorii, mai ales cei americanii, au sărit în sus când în 2005 un tribunal din Paderborn, Westphalia, i-a decăzut din drepturile părinteşti şi i-a arestat pe nişte baptişti care insistau să nu-şi trimită copiii la şcolile publice. Legea care interzice homeschooling-ul este din timpul lui Hitler. E clar care e argumentul, nu? Secularii ăştia hitlerişti!
    Numai că în cazul respectiv Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat dreptate statului german şi a confirmat dreptul său de a trimite părinţii respectivi la „mititica”.
    Anticipez, pentru că aştept săritura la gâtul CEDO. N-ai decât, dar dacă o faci la modul ăsta, nu vei muşca prea adânc. Eu unul aştept cu interes deciziile CEDO în cazul ayatollahilor ortodocşi – şi veritabili – de pe la noi.

    George

    Noiembrie 26, 2009 at 8:11 pm

  5. Dragul meu George:
    1. Vorbesti la punctul cinci de argumentul „meu”. In acest post nu este vorba de nici un „argument”, ci de prezentarea unui caz. Nu vad ce argument ar sustine postul de mai sus.
    2. Spui ca sint „biased” pentru ca vorbesc de „nazismul” Curtii din Karlsruhe. Daca citesti mai atent mai sus, nu eu am facut aceasta comparatie, ci ea ii apartine unui fost ministru bavarez. Eu nu am facut decit sa preiau in titlu o afirmatie a unui neamt. Afirmatia este pusa in titlul dat de mine sub semnul intrebarii. Daca nu te grabeai sa te incrunti, ai fi observat nuanta.
    3. Mai spui ca sint „biased” intrucit vorbesc de „ayatolahii secularismului”. Daca ai fi avut rabdare pina miine, ai fi vazut in urmatorul episod (dedicat Frantei) ca expresia respectiva este folosita de un francez, tatal ATEU al unor fete trecute la Islam. Ai fi vazut si contextul in care a fost facuta. Nu imi apartine expresia. Putin autocontrol nu ti-ar fi stricat, George, mai ales ca ma asteptam de la tine sa-mi fi respectat rugamintea din finalul primului episod.
    4. Spui despre cit de „inexact” prezint lucrurile. Iarasi, daca citesti mai bine postul de mai sus, ai sa vezi ca el este in mare un rezumat al unui articol scris de un jurist (cu exceptia momentului rezistentei bavareze in acel mic orasel, loc preluat din alta carte). Poate alegerea articolului este nefericita – nu sint infailibil. Sint foarte nerabdator sa imi dai trimiteri la prezentari total opuse ale cazului, daca gasesti – m-ai ajuta chiar foarte mult. Si ar ajuta si discutia, mai mult decit niste sageti otravite aruncate din nervii incordati la maximum.
    5. Sint „biased”? E posibil, George. Desi incerc sa fiu cit de neutru pot, cu siguranta in astfel de cazuri poti fi biased fie si la nivelul inconstientului. Totul este sa luptam impotriva faptului de a fi biased. Crezi ca judecatorii de la CEDO nu au viziunea lor asupra lumii? Crezi ca ei nu au opiniile lor personale, idiosincraziile lor? Ca nu sint „biased”? Ba sint, dar si in domeniul juridic avem acelasi deziderat: pe cit posibil, pe cit este omeneste posibil, sa incercam sa fim neutri in judecatile noastre.
    6. Ai spus ca te astepti sa sar la gitul CEDO. Intimplarea face ca tocmai am venit de o ora de la o intilnire la EUI exact pe tema cazului Lautsie vs. Italia. Avocatii prezenti acolo (doi dintre ei universitari, unul dintre ei ateu declarat) „au sarit la gitul CEDO”: de la justificarea proasta dpdv juridic a deciziei si pina la selectia judecatorilor (impreuna cu bias-urile lor), trecind prin interpretarea controversata a conceptului de „marginal appreciation”, CEDO a fost facut cu ou si cu otet chiar de specialisti in ale Justitiei.
    7. Nu in ultimul rind, George, argumentul meu si propunerile mele vor fi desfasurate in ultimele doua episoade, foarte clar si foarte la vedere. Cred ca abia atunci putem face o dezbatere (nu inainte, punindu-mi in gura ceea ce nu am spus si presupunind ceea ce vreau sa sustin).
    8. Cit despre muscat – nu vreau sa musc nimic, dupa cum nici nu vreau sa sar la gitul cuiva. Limbajul asta razboinic folosit de tine o fi specific ciondanelii intre secularisti si credinciosi – nu imi este insa specific si mie, care nu fac altceva decit sa incerc sa inteleg o dezbatere existenta in multe societati actuale, si sa incerc sa vad cum se poate rezolva un asemenea conflict.
    Daca insa orice dezbatere incepe atit de agresiv, mai bine ne lasam pagubasi. Chiar, e atit de imposibil sa discutam calm?

    andruska

    Noiembrie 26, 2009 at 8:45 pm

  6. Am notat „invitaţia”, mă duc să iau un calmant. Am citit de mai multe ori ce ai scris acum şi data trecută până să încalc abstinenţa pe care ne-ai recomandat-o. Dar ai dreptate: „preluările”, „nuanţele” şi „lupta cu biasul” sunt în dulcele stil clasic şi ar fi trebuit să oftez şi să trec mai departe.

    Am revenit de altfel doar pentru a semnala că ce spuneam se întâmplă deja. Aici.

    George

    Noiembrie 26, 2009 at 9:45 pm

  7. Multumesc pentru link, nu stiam articolul. Deci se pare ca putem discuta si constructiv… Calmantul, se pare, a avut efect 🙂
    [cit despre „dulcele stil clasic”, tot din el fac parte si graba de a acuza pe cineva fara sa-i asculti argumentele pina la capat, intoleranta fata de opinia (posibil) diferita a celuilalt, tendinta de a-l cataloga pe scriitorul unui articol drept autorul unor enunturi pe care el nu a facut decit sa le reproduca… in cazul in care ma aflu prins in cloaca dulcelui stil clasic, stai linistit, George: sintem colegi de inchisoare. Numai ca tu te afli intr-o celula mult mai intunecata – aia dedicata chiriasilor violenti]

    andruska

    Noiembrie 26, 2009 at 10:07 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: