Interactiuni

Decizia „Crucifixul” – episodul 4. Precedentul Franta (II): “Problema musulmana”?

with 2 comments

Multi au vazut promovarea legii impotriva valului ca fiind o reactie a intregului popor francez fata de teama pierderii propriei identitati nationale, dar si fata de teama privind raspindirea Islamului in Franta. Primii doi oameni in statul francez au alimentat aceste presupuneri prin declaratiile lor. Presedintele Chirac a spus ca “decizia de a interzice simbolurile religioase ostentative in scoli e o decizie care respecta istoria noastra, traditiile noastre, valorile noastre (…) A nu actiona ar fi iresponsabil. Ar fi gresit”. La rindul sau, Primul Ministru Jean-Pierre Raffarin declara: “Anumite simboluri religioase, printre care valul islamic, devin tot mai prezente in scolile noastre. Ele incep sa capete un inteles politic (…) Unii vor sa stie cit de departe pot merge. Astazi le dam un raspuns” (sursa). Intr-adevar, Franta s-a confruntat cu mai multe valuri de imigranti: italienii la sfirsitul secolului al XIX-lea, evreii est-europeni dupa sfirsitul Primului Razboi Mondial, apoi musulmanii din Algeria, Tunisia, Maroc si Senegal in anii 1950. Jeremy Popkin, profesor de istorie a Frantei la universitatea Kentucky, declara ca “Fiecare val a fost insotit de o reactie negativa din partea populatiei franceze. Existau temeri conform carora cultura franceza se va dilua sau tara isi va pierde identitatea”. Cum in 2004 musulmanii reprezentau 8% din populatia Frantei, unii cercetatori, bazindu-se pe studiul comparativ al ratelor natalitatii musulmanilor si francezilor, au anuntat ca musulmanii vor deveni majoritari in 25 de ani, ceea ce a indus un nou val de temeri (aceeasi sursa).

Un alt element care a crescut teama populatiei franceze fata de raspindirea Islamului l-a constituit si diferenta dintre generatia batrina si cea tinara de musulmani. Spre deosebire de parintii lor, tinerii musulmani au revenit la religia islamica, de multe ori in sens fundamentalist. In multe familii musulmane franceze nu este un caz iesit de comun sa intilnesti o fiica purtind val in casa parintilor ei atei, sau cel putin progresisti din punct de vedere religios. Exhibarea simbolurilor islamice nu reflecta doar o atitudine religioasa, ci in acelasi timp reprezenta atit o afirmare a identitatii etnice, cit si o declaratie politica. La aceasta stare de fapt se adauga si situatia economica: in ultimii 20 de ani ramurile cele mai importante ale industriei si-au mutat fabricile in afara granitelor Frantei, creind o problema sociala in primul rind in mijlocul comunitatii musulmane: intrucit parintii lor nu mai aveau slujbe, a aparut o noua generatie de adolescenti slab educati, deziluzionati, lipsiti de sperante privind propriul viitor si constienti de statutul lor de “cetateni de mina a doua”. Cele doua cauze, cea spirituala (intoarcerea la Islam) si cea materiala (starea economica) a favorizat raspindirea radicalismului. Din nefericire, Franta (ca si alte tari care se confruntau cu aceasta problema, precum Belgia si Germania) nu a facut nimic pentru integrarea minoritatii musulmane. (sursa)

Ce ar fi putut sa faca autoritatile ? Francezii sint ei insisi impartiti in doua tabere: cei care sustin integrarea musulmanilor in rindul natiunii pastrind diferentele lor culturale, si cei care considera ca singura solutie este asimilarea, transformarea lor in “cetateni francezi” prin adoptarea valorilor culturii franceze. Discutiile sint aprinse chiar in cadrul familiilor. De pilda, Caroline Fontaine, jurnalista la Paris Match, desi declara ca nu este de acord cu purtarea valului in scoli, spune ca “populatia musulmana din Franta este tinara, iar noua ne este putin frica de ei. Dar in loc sa incercam sa le intelegem cultura si nevoile si frustrarile provenite din faptul ca nu sint tocmai bine primiti in Franta, noi facem o lege impotriva lor”. Mama jurnalistei insa, Laurence Fontaine, profesor universitar la Ecole des Hautes Etudes en Science Sociales din Paris, spune ca eliminarea simbolurilor religioase din scoli va ajuta imigrantii sa se integreze in societate: “E o tara diversa, dar toti sintem foarte mult francezi (sic!)… Asta e unul dintre motivele pentru care trebuie sa fuzionam” (sursa).

Kathleen Peratis, un avocat specializat pe discriminarea la locul de munca si membru in board-ul Human Rights Watch, compara politica franceza de asimilare a musulmanilor (pe care o numeste “take-it-or-leave-it”) cu aceeasi politica a aceluiasi stat privind emanciparea evreilor in 1791. Peratis scrie: “Ca urmare a promulgarii Declaratiei Drepturilor Omului, Contele de Clermont Tonnerre a lansat chemarea faimoasa conform careia toate drepturile cetateniei trebuie extinse si asupra ‘actorilor, calailor si non-catolicilor’, inclusiv asupra evreilor. Dar exista un pret. ‘Ei imi spun ca evreii au proprii lor judecatori si propriile lor legi. Eu le raspund: este vina voastra si nu ar trebui sa le permiteti asta. Trebuie sa refuzam totul evreilor ca natiune si sa le acordam totul evreilor ca indivizi. Trebuie sa le retragem sprijinul judecatorilor lor; ei vor trebui sa apeleze doar judecatorii nostri… Este respingator sa ai intr-un stat… o natiune in cadrul unei natiuni’”. Peratis continua: “De atunci inainte, dizolvarea in sinul majoritatii a fost ceruta, mai mult sau mai putin agresiv, tuturor minoritatilor religioase sau culturale. A fi ‘Francez’ inseamna a nu fi scindat: minoritatile trebuie sa isi lase in urma, sau cel putin sa-si ascunda celelalte identitati nationale si religioase. In Franta, interzicerea valului poate determina tot mai multi elevi musulmani sa mearga la scolile religioase musulmane, un rezultat diametral opus scopurilor asimilationiste franceze. Franta poate fi pornit pe drumul transformarii valului dintr-un simbol al opresiunii intr-un martiriu si loc de intilnire pentru extremisti” (sursa).

Politica asimilationista a Frantei este bineinteles legata de laicitate si ateism. In articolul „Secularism, State Policies, and Muslims in Europe: Analyzing French Exceptionalism” (“Secularism, politicile de stat si musulmanii in Europa: o analiza a exceptionalismului francez”), publicat in revista “Comparative Politics” in octombrie 2008, Ahmet Kuru observa ca in Uniunea Europeana doar Franta are politici restrictive impotriva musulmanilor. Conform autorului, motivul ar fi ca la Paris se confrunta doua viziuni seculariste opuse care doresc sa modeleze legile franceze: “institutiile seculare franceze si politicile de stat privind religia in general si islamul in particular sint produsele luptelor ideologice. In trecut aceste lupte s-au purtat intre grupurile anticlericale si fortele catolice. Astazi politicile sint modelate de luptele ideologice dintre sustinatorii viziunii dominante numite laïcité de combat (secularism militant) si cei ai viziunii opuse, numite laïcité plurielle (secularism pluralist). Secularismul militant tinteste sa excluda religia din spatiul public (…) Politicile restrictive impotriva musulmanilor ale statului francez sint parte a politicii sale in privinta religiei in general. Sustinatorii secularismului pluralist, care sint de acord cu vizibilitatea publica a religiei, au contestat agenda secularismului militant (…) Lupta dintre cele doua grupari s-a concentrat in special pe educatie” (cititi articolul gratis aici; via).

Ca politicile statului francez privind musulmanii sint bazate pe luptele ideologice ar putea fi o concluzie aprobata si de istoricul Joan Wallach Scott. In cartea sa The Politics of the Veil, Scott subliniaza la rindul ei cerinta adresata de catre statul francez musulmanilor: renuntarea la ceea ce ii face diferiti (practicarea religiei islamice) drept pas sine qua non pentru dobindirea calitatii de cetatean francez. Autoarea subliniaza ca religia in acest caz nu este privita ca un set de valori si principii pe care credinciosii le pot adapta pentru a le face potrivite vietii cotidiene, ci ca un “atribut innascut si de nedepasit”. Legatura cu rasismul devine astfel usor de facut: “In timpul controversei asupra valului, se pare ca nu a contat faptul ca mai mult de 80% dintre femeile musulmane din Franta nu poarta valul, sau ca numarul elevelor care poarta valul nu a fost niciodata mai mare de citeva sute. Ceea ce a definit dezbaterile a fost notiunea rasista a diferentelor innascute dintre cetatenii francezi de origine nord-africana si cei de origine europeana. De pilda, surorile Lévy au fost numite uneori in presa drept Alma si Lila Lévy-Omari, pentru a face astfel clara cititorilor legatura lor ancestrala (pe linia mamei) cu Africa de Nord” (sursa).

Folosind aceeasi linie argumentativa, Sarah A. Curtis, profesor asistent de istorie la San Francisco State University, scrie pentru History News Network (apartinind de George Mason University) ca decizia statului francez este de neinteles pentru publicul american de dreapta sau de stinga, obisnuit cu celebrarea multiculturalismului; mai mult, chiar administratia Bush a criticat legea respectiva (sursa). Aceeasi opinie este impartasita si de Kathleen Peratis de la The Jewish Daily Forward, care arata ca in Statele Unite te poti deroga de la anumite datorii cetatenesti facind apel la necesitatea indeplinirii “obligatiei religioase” (sursa). Curtis subliniaza ca, in mod ironic, “anumite familii musulmane practicante au ales sa-si trimita fetele la scolile private catolice, care nu sint obligate sa se supuna legii ce interzice purtarea valului”. Concluzia este evidenta: “interzicerea valului poate crea un sistem de scoli musulmane (sistem care inca nu exista), izolind astfel si mai mult elevele musulmane de societatea franceza contemporana” (sursa). Din pacate insa, consecintele au fost inca mult mai grave: unele eleve, puse in fata alegerii intre continuarea educatiei scolare si purtarea valului, au hotarit sa renunte la scoala (sursa).

In loc de concluzii, doresc sa inchid prezentarea acestui caz (o prezentare care cu siguranta nu a putut cuprinde decit o mica parte a intregii dezbateri privind legea foulard-ului) aratind cit de mare este plaja problematica pe care legea respectiva a deschis-o. Site-ul AWID (Association For Women’s Rights In Development) enumera implicatiile legii pentru tematica drepturilor omului, dupa cum urmeaza: “(a) promovarea unui proces care criminalizeaza comunitatile emigrantilor; (b) implementarea proceselor excluzioniste, cu implicatii directe privid cetatenia (bazate pe notiuni rasiste sau sexiste); (c) crearea unei legaturi automate intre anumite simboluri (aici, valul) si fundamentalismul islamic – si promovarea islamofobiei (asa cum a fost cazul dupa 9/11); si (d) interpretarea simbolurilor religioase ca afirmatii politice si religioase impotriva secularismului sau a statului secular” (sursa).

[Cititi episoadele precedente ale serialului „Decizia Crucifixul: CEDO vs. Italia” aici. Urmatorul episod va fi publicat marti, 1 Decembrie si se va numi „Precedentul Marea Britanie: lantisorul si cruciulita dauneaza grav sanatatii?„]

2 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Asta cu renuntarea la cei face ”diferiti” s-a vehiculat si cand se sugera impunerea unei schimbari a traditiei tiganesti.

    krossfire

    Noiembrie 29, 2009 at 12:05 pm

  2. foarte buna observatia…

    Andruska

    Noiembrie 29, 2009 at 12:09 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: