Interactiuni

Archive for decembrie 2009

Decizia “Crucifixul” – episodul 6. Precedentul Romania: Prezenta icoanelor discrimineaza? (I)

with 6 comments

Spre deosebire de cazurile discutate in episoadele trecute, in Romania propunerea eliminarii icoanelor din scoli nu a reusit sa produca un dezacord profund in cadrul societatii: reactia cetatenilor a fost extrem de slaba, indiferent de pozitiile pe care acestia s-au situat. Am putea spune ca respectivul conflict s-a desfasurat mai curind la nivelul unor organizatii ale societatii civile, diverse personalitati publice luind atitudine pro sau contra propunerii respective.

Cazul

In anul 2004, profesorul de filosofie Emil Moise a cerut Liceului de arta “Margareta Sterian” din Buzau (unde invata fiica sa, Teodora Moise) si Inspectoratului Scolar Judetean Buzau scoaterea icoanelor ortodoxe din salile de clasa (sursa). In sprijinul cererii sale, parintele a sustinut ca prezenta simbolurilor religioase in scolile publice incalca neutralitatea statului fata de celelalte confesiuni, altele decit cea ortodoxa, afectind astfel egalitatea de sanse a copiilor apartinind altor religii sau atei (sursa). Cum atit liceul respectiv, cit si Inspectoratul scolar teritorial au refuzat satisfacerea doleantei sale, profesorul a apelat la justitie. In luna martie a anului urmator, Tribunalul Buzau, prin decizia nr. 157/27.03.2005, a respins cererea lui Emil Moise motivind hotarirea astfel: “prin existenta simbolurilor religioase pe peretii cancelariilor, holurilor si salilor de clasa din invatamant nu sunt incalcate drepturile fundamentale la libertatea de constiinta, gandire si libertatea credintelor religioase, respectiv egalitatea in drepturi a elevilor si nu reprezinta o situatie discriminatorie pentru fiica reclamantului, eleva la Liceul de Arta ‘Margareta Sterian’ din Buzau, care frecventeaza orele de religie predate. Se retine ca in cazul acestei unitati de invatamant exista o situatie speciala in raport cu celelalte scoli de pe raza I.S.J. Buzau, intrucat majoritatea icoanelor expuse in aceasta institutie sunt lucrari elaborate de elevii liceului sub indrumarea profesorilor de specialitate, fiind considerate obiecte de arta” (sursa).

In consecinta, reclamantul a recurs la Curtea de Apel Ploiesti, care prin decizia nr. 1917 pronuntata in sedinta publica din data de 20 iulie 2006 a mentinut hotarirea Tribunalului Buzau. In luna urmatoare, pe 12 august 2006 (sursa), Emil Moise a facut plingere la Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) care, pe data de 21 noiembrie a aceluiasi an (decizia 323/21.11.2006), a hotarit sa ii dea dreptate reclamantului si a cerut Ministerului Educatiei si Cercetarii reglementarea prezentei simbolurilor religioase in scolile publice, somind institutia “sa asigure exercitarea dreptului la invatatura si accesul la cultura in conditii de egalitate; sa respecte dreptul parintilor de a asigura educatia copiilor potrivit convingerilor lor religioase si filosofice; sa respecte caracterul laic al statului si autonomia cultelor; sa asigure libertatea de religie, constiinta si convingeri a tuturor copiilor in conditii de egalitate; sa afiseze simbolurile religioase doar in cursul orelor de religie sau in spatiile destinate exclusiv invatamantului religios” (sursa 1, sursa 2, sursa 3).

Decizia CNCD a fost atacata de catre Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEC), impreuna cu alte 150 de organizatii ale societatii civile, la Curtea de Apel Bucuresti – care, pe data de 18 iunie 2007, a considerat ca cererea CNCD de scoatere a simbolurilor religioase din scoli este “legala si demna de a fi pusa in aplicare” (sursa). MEC a facut apel la instanta suprema, Inaltea Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) – care, prin sentinta nr. 2393/11.06.2008, a admis recursul impotriva Curtii de Apel Bucuresti si a declarat drept legala pastrarea icoanelor in scolile publice. Emil Moise a folosit ultima cale extraordinara de atac, contestatia in anulare, insa a doua decizie a ICCJ (nr. 2794/22.05.2009) a fost identica cu cea dintii (sursa si istorie). Epuizind toate caile de atac in instantele din Romania, in august 2009 Emil Moise a intentat proces Romaniei la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. Desi procesul este inca pe rol, tinind cont de decizia CEDO data la inceputul lunii noiembrie 2009 intr-un proces asemanator in care statul pirit a fost Italia, rezultatul va fi probabil in favoarea reclamantului (sursa1; sursa 2).

Reactii in favoarea eliminarii icoanelor

Profesorul Emil Moise nu a fost singur in lupta sa pentru eliminarea icoanelor din scoli. Cu doar citeva zile inainte de decizia CNCD, pe 13 noiembrie 2006, un mare numar de asociatii neguvernamentale s-au unit pentru a trimite o scrisoare CNCD, cu scopul de a sustine actiunea profesorului Moise. Este vorba de Asociatia Pro Democratia, Societatea Culturala Noesis, Centrul Educatia 2000+, Centrul de Studii Internationale, Fundatia ACCEPT, Agentia pentru Monitorizarea Presei, Liga Pro Europa, Centrul de Resurse Juridice, Centrul pentru Jurnalism Independent si Asociatia Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta. Alte personalitati publice au sustinut actiunea: analistul politic Cristian Pirvulescu, activista pentru drepturile omului (si viitorul parlamentar european) Renate Weber (sursa), Remus Cernea, Ioana Avadani (sursa), Ovidiu Simonca (sursa), Mihaela Miroiu (sursa), Smaranda Enache (sursa), Mircea Toma (sursa), Florin Iaru (sursa).

Incerc sa sintetizez si sa comentez mai jos, din perspectiva proprie, argumentele aduse pentru scoaterea icoanelor din scoli:

(1) Argumentul caracterului ofensator si al drepturilor copilului. Cererea de eliminare a icoanelor din Liceul de arta “Margareta Sterian” din Buzau a fost motivata de catre Emil Moise prin faptul ca prezenta lor este ofensatoare pentru fiica sa, Teodora Moise. Insa dintr-o emisiune TV din februarie 2008 aflam ca atit sotia domnului Moise, cit si fiica sa (care are nota maxima la ora de religie) nu sint de acord cu cererea lui (sursa). Mai mult, in liceul respectiv icoanele erau considerate obiecte de arta, nefiind omologate de Biserica Ortodoxa Romana (BOR) ca obiecte de cult. Conform inspectorului scolar din Buzau Paul Negoita, „in Liceul de Arta, care a fost reclamat, pe pereti sint doar lucrarile de diploma ale elevilor de la cursul de iconografie si nu icoane sfintite de Biserica Ortodoxa” (sursa). In cazul de fata, realitatea pare a fi ca obiectele de arta (si nu simbolurile religioase) ar avea un caracter ofensator. Moise si-a mai motivat actiunea declarind ca „Demersul meu este în interesul copilului şi pentru respectarea drepturilor lui”; instrumentul legal de baza al reclamantului a fost constituit de legea privind drepturile copilului, intrata in vigoare la 1 ianuarie 2005 (sursa). Nu se spune insa cine decide care este „interesul copilului”, nici nu se argumenteaza de ce scoaterea icoanelor ar fi mai in interesul copilului decit pastrarea lor (argumentul indoctrinarii religioase, daca acesta este subiectul in cauza, va fi discutat mai jos, la punctul 4).

(2) Argumentul trivializarii (uzului) icoanelor. Moise aduce si un alt argument, pe care nu stiu cit de mult am putea sa il luam in serios: la nivel declarativ el se considera crestin-ortodox (unul „chiar bun” – sursa), iar in aceasta calitate, de bun creştin ortodox, este suparat ca „statul îmi devalorizează simbolul meu religios, pune icoane unde vrea el” (sursa). Daca inteleg bine, ca un bun crestin domnul Moise este deranjat de faptul ca statul roman ii trivializeaza simbolul credintei sale, folosindu-l si in alte zone decit acolo unde-i este locul, adica in biserica. Chiar daca il credem pe profesorul roman, argumentul ramine unul fals, intrucit nu statul a pus icoane in scoli (nu exista nici o lege prin care sa se fi impus prezenta icoanelor in scoli, precum in landul Bavaria din Germania sau in Grecia). Cel mult putem spune ca statul a tolerat introducerea icoanelor in scoli de catre profesori, parinti si elevi – dar atunci acuza conform careia statul trivializeaza icoana tolerind introducerea ei in scoli este cel putin discutabil (de ce i-ar pasa statului secular ca uzul icoanei ortodoxe este trivializat de credinciosii ortodocsi?).

(3) Argumentul secularist. Argumentul principal pentru eliminarea icoanelor din scoli a fost dezvoltat pe directia urmatoarelor linii: spatiul public este un bun al tuturor cetatenilor Romaniei; scolile publice sint parte a spatiului public; conform Constitutiei, statul este laic si nu discrimineaza intre diversele religii recunoscute in Legea Cultelor; acceptind insa in scolile sale icoanele ortodoxe, statul devine suporterul implicit al Ortodoxiei; in consecinta, membrii celorlalte religii si ateii sint discriminati de catre stat. In cuvintele reclamantului: „Este o discriminare (pastrarea icoanelor in scoli – n.m.) fata de copiii de alte confesiuni, dar si o amenintare la dreptul la libera constiinta si la optiune religioasa” (sursa). Doua lucruri sint de spus aici. In primul rind, mi se pare foarte interesant faptul ca nici una din confesiunile religioase minoritare nu s-a plins ca ar fi discriminata. Mai mult, liderii celorlalte religii nu numai ca au refuzat sa sustina demersul, dar s-au situat de partea aparatorilor prezentei icoanelor in scoli. Astfel, Arhiepiscopul Romano-Catolic al Bucurestiului a declarat ca decizia CNCD este „abuziva si discriminatorie”; Biserica Ortodoxa Armeana din Romania a subliniat ca Emil Moise, daca doreste sa apere drepturile copiilor atei, atunci ar trebui sa fie indiferent fata de prezenta iocoanelor: „ateul este indiferent, neutru fata de subiectul simbolurilor divinitatii; el mai curind neaga existenta lui Dumnezeu, nu se razboieste cu El”; Murat Yusuf, muftiul comunitatii islamice din Romania, s-a opus deciziei CNCD, spunind ca Romania este un exemplu al tolerantei si co-existentei religioase si ca atare o asemenea lege nu este necesara. El a aratat cum comunitatea musulmana traieste „de mai mult de opt secole pe aceste paminturi” si ca „existenta altor simboluri religioase in institutiile publice nu ne-a deranjat niciodata si nu ne deranjeaza nici acum”. Aurel Vainer, reprezentantul in Parlament al Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania, a declarat ca „poporul roman este in mare parte un popor crestin”, si a caracterizat dezbaterea ca fiind una care „nu serveste nici unui scop in tara noastra”. In viziunea sa, prezenta icoanelor este „un drept cistigat de crestinii Romaniei” si nu exista nici un impediment impotriva pastrarii lor in scoli (sursa). Pe site-ul www.misiune.ro, Marius Birgean, de confesiune baptista, spune ca este primul care sa se declare impotriva icoanelor (baptismul fiind o confesiune iconoclasta) si care sa reclame dreptul la libertatea constiintei fata de indoctrinarea coordonata de o „biserica nationala”; totusi se declara impotriva deciziei CNCD, spunind ca „Imi este teama ca nu cumva, sub paravanul unei pretinse lupte anti-discriminare, sa stea o agenda atee sau seculara, cu bataie pe termen lung. La urma urmei, copii apartinand unor culte minoritare nu s-au aratat deranjati de prezenta icoanelor in clasa” (sursa). Inseamna acest lucru ca profesorul Emil Moise s-a autoproclamat aparatorul unor victime inexistente? Nu neaparat. Conform recensamintului din 2002, in Romania exista 9271 de atei declarati (sursa). Presupunind ca toti sint de acord cu cererea lui Moise, putem vorbi totusi de o minoritate careia buzoianul doreste sa-i apere drepturile. Ca atare, faptul ca nici o confesiune religioasa nu s-a declarat discriminata si nici nu l-a sustinut pe reclamant nu stirbeste cu nimic structura logica a demersului sau; insa, cu siguranta, distruge o mare parte din forta argumentului. In al doilea rind, trebuie discutata chestiunea secularizarii spatiului public. Cristian Pirvulescu ofera una din interpretarile posibile ale principiul secularismului: „Prin simbolurile religioase, aduci un subiect privat, confesiunea religioasă – care nu poate fi niciodată obiect de consens – într-un spaţiu public, care este al tuturor (…) Nu este o atitudine antireligioasă, cum vor unii să o prezinte. Problema este în ce măsură spaţiul public poate fi invadat de probleme private. (…) Statul trebuie să fie laic pentru a fi neutru” (sursa). Doua lucruri trebuie mentionate cu privire la aceasta declaratie. Pe de o parte, delimitarea dintre spatiul public si spatiul privat este departe de a fi atit de stricta si clara cum pare a crede domnul Pirvulescu (amintesc aici doar celebrul argument conform caruia „the personal is political”). Pe de alta parte, domnul Pirvulescu crede ca si definitia secularismului este neambigua si clara – insa exista multe alte interpretari ale conceptului de secularism, pe care presedintele Asociatiei Pro Democratia le trece sub tacere. Am aratat in episodul 4 al acestui serial ca in Franta sint cel putin doua interpretari ale „secularismului” care doresc sa atraga adepti: secularismul militant (care urmareste eliminarea oricaror simboluri religioase din spatiul public) si secularismul pluralist (care accepta manifestarea identitatilor religioase in spatiul public). De asemenea, intr-un articol mai vechi (Religie si Secularism) am aratat ca un secularism „absolut” (adica ruptura radicala dintre stat si biserici) este deopotriva indezirabil si imposibil. Daca acceptam aceasta pozitie, atunci putem vorbi doar despre grade si tipuri de secularism. Ramine de demonstrat faptul ca tipul de secularism sustinut de domnul Pirvulescu este cel mai dezirabil (atit la nivel de argument rational, cit si la nivelul contextual, al aplicarii sale in cazul statului roman). In sfirsit, in unul dintre primele posturi ale acestui blog, am aratat ca „neutralitatea” statului nu este ceva definit clar, dimpotriva, neutralitatea se negociaza zilnic in spatiul public (vezi Scoatem icoanele din scoli?).

(4) Argumentul indoctrinarii ideologice a elevilor. In cuvintele profesorului Moise, se poate vorbi de „incalcarea drepturilor la libertatea de gindire a tuturor copiilor din Romania, scopul scolii fiind acela de a forma personalitati autonome, care, la majorat, sa poata alege, fara a fi influentate, daca pastreaza religia, devin atei sau trec la alta confesiune”. De asemenea, jurnalistul Mircea Toma a afirmat ca „efectul icoanelor ortodoxe de pe pereti este similar cu cel al unui panou publicitar la o bautura racoritoare agatat toata ziua pe peretii scolii”. In plus, el crede ca, in primele clase, copiii carora li se preda religie nu au o gindire critica, suficient de dezvoltata, ajungindu-se la „indoctrinare” (sursa). Totusi, exista doua probleme cu aceasta abordare. In primul rind, e greu de inteles de ce predarea principiior religioase constituie indoctrinare, iar predarea principiilor ateiste nu constituie o astfel de indoctrinare a mintilor copiilor. In definitiv, si religia si ateismul sint ideologii. Aceste ideologii se lupta pentru putere, si din nefericire arena in care se duce respectiva lupta este chiar scoala, si mai ales creierul copiilor. Gabriel Mândrilă (doctor al Facultăţii de Teologie din Thessalonic, Grecia, cu teza de doctorat cu titlul „Estetica în arta discursului Bisericii. Referire la opera imnologică a Sfântului Ioan Damaschin”) observa subtil faptul ca avem nevoie de „icoane” (in sensul de „imagini”) in spatiul social – problema este ce tip de icoane: „Deşi icoana este mai mult decât simbol, ea funcţionează şi ca simbol. Scoaterea icoanei din spaţiile publice este la rândul ei simbolică şi are calităţi simbolice care construiesc sau deconstruiesc spaţiul social. Cu alte cuvinte, scoaterea icoanei lasă loc unui alt simbol, al lipsei, al nimicului. Lipsa icoanei este, ca şi prezenţa ei, simbolică, astfel că, în cazul în care va fi scoasă icoana, iconoclaştii îşi vor promova propriul lor simbol al distrugerii icoanelor. (…) societatea, pentru a funcţiona, are nevoie de legi şi principii care se activează la nivel simbolic. Astfel că atât prezenţa icoanei cât şi lipsa ei au efect imediat asupra vieţii sociale. Ceea ce trebuie să alegem nu este dacă scoatem sau păstrăm icoanele, ci doar care icoană, ce tipuri de icoane trebuie să fie expuse. De fapt, noi nu putem exista şi funcţiona nici din punct de vedere psihologic, nici intelectual, nici social fără icoană, fără imagine. Astfel că ideea scoaterii icoanei / imaginii este absurdă: cei care pretind scoaterea icoanelor din şcoli sau spaţiile publice, acţionează pentru a-şi (im)pune în mod pervers propria lor imagine, (anti-)icoana, adică icoana (!) luptei împotriva icoanelor” (sursa). In al doilea rind, desi si alti lideri ai societatii civile au spus ca, fiind copii au fost deranjati de prezenta icoanelor in scoli (Andreea Marc, presedinta Ligii pentru Educatie, Cultura si Sport din Iasi: „Eu sint de alta religie. La scoala eram fortata sa vad zi de zi in fata ochilor mei aceste simboluri” – sursa), alte doua probleme apar. Pe de o parte, o problema de exactitate istorica: cum membrii unor astfel de asociatii au in jur de 40 de ani, este greu de crezut ca exemplul strict personal e unul real: cu 20 de ani in urma, pe vremea comunismului, nu existau icoane in scoli. Pe de alta parte, se pune problema capacitatii reale a icoanei sau a oricarui simbol de a face publicitate: de exemplu, prezenta „icoanei” lui Ceausecu in salile de clasa pe mine unul m-a lasat rece (daca tot e sa vorbim de experiente personale); ceea ce am invatat acasa a contat mai mult decit ce mi se spunea la scoala, asa ca prezenta tabloului conducatorului iubit imi era indiferenta, nu afecta cu nimic ceea ce gindeam. Nu cred intr-o capacitate publicitara puternica a simbolurilor: ele nu au forta decit dupa ce le accepti sistemul pe care il reprezinta, nu inainte. Daca as trai in Haiti si as vedea pe peretii administratiilor locale simboluri Voodoo nu le-as lua ca pe un indemn sa ader la aceasta religie, ci ca pe un simbol religios local, poate in acelasi timp un simbol cultural.

(5) Argumentul obligativitatii si al lipsei de alternativa. Una dintre justificarile actiunii privind eliminarea icoanelor din scoli se bazeaza pe ideea ca discriminarea copiilor ar surveni si din cauza faptului ca icoanele ar fi prezente in toate salile de clasa (deci copiii nu pot invata intr-o clasa in care nu sint icoane), la fel cum prezenta la orele de religie ar fi obligatorie (deci copiii de alte confesiuni sau atei nu pot sa refuze participarea la aceste ore). Argumentul mi se pare insa unul relativ slab. In liceele din Bucuresti unele sali de clasa au icoane atirnate pe pereti, altele nu (sursa). Aceeasi situatie se inregistreaza, de pilda, si la Iasi: Cristina Valcu, directoarea Colegiului National din Iasi, declara ca „Din punctul nostru de vedere, se exagereaza putin. La noi in scoala sint clase care au astfel de simboluri si altele care nu au. Insa, decizia amplasarii acestora a apartinut in exclusivitate elevilor si parintilor, iar prezenta lor nu a stirnit niciodata reactii negative” (sursa). De asemenea, se pare ca „fiecare elev are dreptul de a i se preda religia in care crede, sau daca se declara ateu are dreptul de a nu participa la orele de religie, de a nu merge la Biserica cu clasa sau de a nu participa la diferite ritualuri crestine cum ar fi deschiderea anului scolar cu slujba sau la sfintirea unei scoli, clase sau obiecte” (sursa). De exemplu, Rodica Egner, director al Liceului Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botosani, declara ca „In şcoală avem şi elevi de alte confesiuni. Le respectăm dreptul la credinţa lor. În momentul în care se ţine ora de Religie ei au libertatea de a rămâne în clasă sau de a părăsi clasa. Fiecare elev de altă confesiune beneficiază de orele specifice confesiunii din care face parte. De altfel în rubricaţia din catalog, la Religie, fiecare copil este evaluat de către profesorul delegat de confesiunea respectivă” (sursa).

(6) Argumentul supunerii fata de deciziile institutiilor Uniunii Europene. Emil Moise declara ca instantele romanesti trebuie sa se supuna deciziilor Curtii Europene a Drepturilor Omului (CEDO). Cum in noiembrie 2009 CEDO a condamnat Italia intr-un proces similar, romanul este sigur „suta la suta” ca aceeasi Curte Europeana ii va da dreptate in lupta sa cu statul roman (sursa). Ceea ce nu spune insa domul Moise este ca decizia CEDO a hotarit doar ca reclamanta Lautsie are dreptate sa declare ca a fost discriminata de catre statul italian (ale carui instante au refuzat eliminarea crucifixelor din scoli), si ca atare Italia a fost obligata sa-i plateasca despagubiri in valoare de 5000 de euro. Insa CEDO nu a obligat statul italian sa elimine crucifixele din scoli (sursa). Ca atare, instantele romanesti nu pot fi obligate sa elimine icoanele din scoli, chiar daca domnul Moise va cistiga la CEDO.

(7) Argumentul limitarii prezentei icoanelor in scoli. Smaranda Enache, presedinta Ligii Pro Europa si semnatara a scrisorii de sustinere a demersului profesorului Moise, a declarat ca “icoanele pot fi prezente numai in salile in care se preda religia”, insa “in toate salile nu e normal” (sursa). Se poate deduce de aici ca sustinatorii eliminarii icoanelor din scoli sufera de o incoerenta logica a discursului, din cel putin doua puncte de vedere: (a) daca scolile sint publice si ca atare icoanele nu au ce cauta in ele, de ce totusi sustinatorii secularismului militant accepta totusi icoane in cel putin o clasa a acestor scoli publice (i.e., in sala in care se preda religia)?; (b) daca scolile sint publice iar principiul secularismului nu permite prezenta religiei sau a simbolurilor religioase in scoli, atunci de ce este permisa (cel putin in opinia doamnei Smaranda Enache) predarea religiei in scolile publice?

(8) Argumentul comportamentului inadecvat al BOR, confruntata cu pierderea influentei sale. Argumentele legate de secularism au fost suplimentate si de acuzatii privind modul in care Biserica intelege sa se confrunte cu propria-i slabiciune. Astfel, Ovidiu Simonca declara: „s-ar putea ca toata aceasta reactie disproportionata impotriva celor care au propus scoaterea icoanelor din scoli sa ascunda un lucru mai grav: biserica ortodoxa e mult mai atenta la ritual decit la sufletul credinciosului. (…) unde dispare credinta ortodoxa prin scoaterea icoanelor din scoli? Este biserica atit de subreda in legaturile sale cu enoriasii ca sa se simta amenintata?” (sursa). Este greu de inteles insa unde vede Ovidiu Simonca o „reactie disproportionata” din partea BOR. Impresia mea este ca, daca putem vorbi de o „reactie disproportionata”, atunci ea vine mai curind din partea unui segment ortodox radical al societatii civile (Dan Puric, Altermedia, Iustin Parvu etc.) decit din partea BOR, care la nivel oficial a sustinut de fiecare data ca, desi este ingrijorata de decizia eliminarii icoanelor din scoli, sustine dreptul comunitatilor locale de a hotari in aceasta problema. Spre surprinderea mea, reactia BOR a fost chiar una moderata, pentru aceasta pozitie fiind chiar criticata de unii lideri religiosi neoficiali (si radicali) precum preotul Iustin Parvu (staretul Manastirii „Petru Voda” din Neamt), care declara ca „pentru ca sa-si pastreze creditul Biserica ar trebui sa se implice mai mult si sa se explice, sa se puna pe un studiu foarte amanuntit si sa dezvolte problema aceasta de teologie a icoanelor… S-a ajuns la situatia ca bietul crestin nu cunoaste care e linia Bisericii si pozitia ei, care este raspunsul Bisericii fata de toate intrebarile si provocarile din afara”. Mai mult, Iustin Parvu acuza ca, la ora actuala, institutia Bisericii (ca si statul, de altfel) este o „forma goala” (sursa).

(9) Argumentul socului. O mare parte din bogosfera a fost socata la un moment dat de modul in care arata o sala de clasa din Scoala Nr. 19 „Tudor Arghezi” din Bucuresti, sectorul 2 (sursa pentru fotografii). Desigur, nu este normal sa transformi o clasa intr-un templu ortodox. Insa, daca avem in vedere argumentul limitarii prezentei icoanelor in scolii la o singura clasa unde se preda religia (argument sustinut de doamna Smaranda Enache, presedinta Ligii Pro Europa), atunci urmind firul logic al acestui argument putem ajunge exact la multiplicarea unor astfel de sali de clasa. Sala de clasa unde se preda religia, fiind singura din scoala in care prezenta icoanelor este acceptata, poate deveni un fel de „laborator de religie”: cum in laboratorul de chimie este normal sa existe o sumedenie de eprubete, de pilda, in laboratorul de religie pot exista multe icoane. Argumentul doamnei Smaranda Enache se intoarce impotriva sustinatoarei sale. [bonus: in orice caz, copiii de la scoala respectiva par ca nu sint de acord cu scoaterea icoanelor din clasa (sursa)].

(10) Argumentul imposibilitatii punerii in practica a “variantei ecumenic-umaniste”. Poate argumentul cel mai interesant, din punctul meu de vedere, care a provenit din tabara opozantilor prezentei icoanelor in scoli i-a apartinut Mihaelei Miroiu. Ea a declarat ca “Personal aş adera mai degrabă la varianta ecumenic-umanistă: oricare i-ar fi credinţa, o persoană trebuie să îşi regăsească simbolurile religioase în spaţiul public. Dacă acest lucru este foarte dificil, cred că este de preferat varianta neutră, nu impunerea simbolurilor majorităţii. Mie mi-e drag să văd icoane şi să le sărut. Pe scurt, sunt iconofilă. Lângă biroul meu de acasă este icoana de la străbunica. Dar este problema mea privată, cum altul poate avea Steaua lui David sau Semiluna ori statuia Raţiunii (sursa). Din nefericire, doamna Miroiu nu merge pina la capat si nu explica de ce “varianta ecumenic-umanista” este imposibil de aplicat; altfel spus, de ce ar fi greu ca, pe linga icoanele ortodoxe, sa existe in scoli si simboluri ale altor religii, sau chiar statui ale Ratiunii. La finalul acestui serial voi sustine aceasta varianta, aratind atit ca ea este fezabila din punct de vedere practic, cit si ca o asemenea solutie nu incalca deloc principiul separarii Statului de Biserica, intelegind secularismul in sens inclusivist, nu exclusivist.

In loc de concluzie. Desi Emil Moise a fost personajul care a declansat acest conflict privind eliminarea icoanelor din scoli, probabil “virful de lance” al taberei sustinatorilor acestei propuneri a fost Remus Cernea, presedintele Asociatiei “Solidaritatea pentru Libertatea de Constiinta”. Puteti urmari o inregistrare video in care Remus Cernea este invitat la o emisiune a postului TV “The Money Channel”, si in care reia majoritatea argumentelor taberei sale, din nefericire impreuna cu erorile lor: (a) decizia CNCD este un pas inainte pentru pastrarea neutralitatii institutiilor publice („neutralitatea” institutiilor publice si „secularismul” sint insa concepte cu diverse interpretari, si domnul Cernea nu ne da argumente pentru a ne lamuri de ce interpretarea domniei sale este mai buna); (b) scolile nu sint neutre fata de alte culte si ii discrimineaza pe copiii apartinind acestora (nu ni se da insa nici o explicatie privind lipsa reactiei membrilor celorlalte culte, in al caror aparator domnii Moise si Cernea se erijeaza); (c) prezenta unui simbol religios in scoli reprezinta un tip de reclama si presiune (si atunci cum se face ca in scoli interesul elevilor fata de religie este atit de scazut?); (d) statele europene nu permit propaganda religioasa in scoli (daca aceasta idee se refera strict la prezenta simbolurilor religioase in scoli, atunci afirmatia este categoric falsa, din moment ce Italia si Grecia sint doua contra-exemple care vin imediat in minte oricui); (e) nu exista doar o religie in lume ci 10.000 si o democratie nu trebuie sa trateze una preferential (normativ vorbind, pina la un punct este posibil, atita timp cit o religie se confunda cu identitatea nationala si culturala a unui popor – vezi aceleasi cazuri ale Italiei si Greciei, care singularizeaza in constitutiile lor religiile nationale); (f) argumentul drepturilor minoritatilor (insa din nou, minoritatile religioase nu s-au plins!); (g) Remus Cernea se declara impotriva „argumentului majoritatii” (sursa) (dar in acelasi timp, in alt interviu, spune ca admira modelul laic francez, care exact pe argumentul valorilor majoritatii si-a justificat interzicerea purtarii valului de catre fetele musulmane, asa cum am vazut intr-un episod anterior); (h) de asemenea, Remus Cernea este impotriva transferarii deciziei de a pastra sau nu icoanele in scoli comunitatilor locale; motivul e simplu: daca fie si o singura persoana nu este ortodoxa in comunitatea respectiva, ea va fi oricum discriminata (domnia sa insa nu ia in calcul si o alta varianta, cea a lasarii deciziei fiecarui individ in parte, despre care voi vorbi in partea a doua a acestui episod).

(Va urma)

[P.S.: Cititi episoadele precedente ale serialului „Decizia Crucifixul: CEDO vs. Italia” aici. Urmatorul episod va fi publicat simbata, 5 Decembrie si va fi de fapt partea a doua a episodului inceput astazi privind precedentul Romaniei. In aceasta a doua parte voi discuta argumentele aduse de catre tabara suporterilor prezentei icoanelor in scoli]

[Note: 1) In cele doua parti ale acestui episod am incercat nu doar sa prezint descriptiv argumentele avansate de cele doua parti aflate in conflict, ci si sa comentez aceste idei, criticind sau apreciind acolo unde am considerat de cuviinta. Am incercat sa fiu, in acest sens, cit de obiectiv posibil, dar sint convins ca o obiectivitate (sau, mai bine spus, o neutralitate) absoluta nu este posibila atunci cind incerci sa oferi o solutie unui astfel de conflict. Argumentele care nu au fost criticate in cele doua parti ale episodului dedicat Romaniei fac parte, probabil, din argumentele pe care le voi sustine la sfirsitul acestui serial – deci pot fi considerate, intr-un grad mai mare sau mai mic, argumente pe care sint pregatit sa le sustin; 2) Episodul privind Romania a fost mai lung decit celelalte intrucit, impreuna cu situatia creata in Italia in privinta eliminarii crucifixelor din scolile publice, constituie un subiect de interes academic personal pe care incerc sa il aprofundez in urmatorii ani. Totusi, pe de alta parte, sursele in privinta Romaniei – cel putin cele preluate de pe internet – se contrazic de multe ori in ceea ce priveste anumite date sau preluarea fidela a unei declaratii. Desi am facut tot posibilul sa compar sursele si sa evit erorile, este posibil ca ele inca sa mai existe. In cazul in care gasiti asemenea inadvertente, va cer ajutorul: va rog sa mi le comunicati de urgenta. Va multumesc anticipat.]

Reclame

Decizia „Crucifixul” – episodul 5. Precedentul Marea Britanie: Lantisorul si cruciulita dauneaza grav sanatatii?

with 3 comments

Cazul

In ianuarie 2007 un imens scandal a izbucnit in jurul scolii “Robert Napier” din Gillingham, districtul Kent (Marea Britanie). Samantha Devine, o fetita de 13 ani, a fost avertizata de profesorii ei sa-si scoata lantul cu cruciulita de la git (un cadou de Craciun primit in urma cu o luna de la tatal ei, un soldat britanic care a luptat pe fronturile din Kosovo si Sierra Leone) in timp ce se afla in perimetrul scolii. Motivele invocate in acest caz au frizat absurdul: lantisorul si cruciulita nu trebuie purtate in timpul scolii intrucit prezinta un risc privind “siguranta si sanatatea” elevilor.

Ce-i drept, aceasta pare o politica a majoritatii scolilor din Marea Britanie, care interzic purtarea bijuteriilor ca o prevedere in cadul cutumei privind uniformele scolare. Totusi, in acelasi timp profesorii au continuat sa ingaduie elevilor de confesiune musulmana sau Sikh sa poarte simbolurile propriilor lor religii (voaluri, respectiv turbane si bratari specifice). Samantha a fost chemata la tabla si i s-a cerut sa-si scoata cruciulita in fata colegilor ei, care chicoteau batjocoritor. Mama Samanthei a declarat: “Cetatenii acestei tari sint prea speriati pentru a spune ceva impotriva altor religii intrucit nu vor sa fie acuzati de discriminare. Dar este acceptabil sa-i discriminezi pe catolici. (…) Sintem cetateni britanici si ar trebui sa ni se permita sa il purtam (lantul cu cruciulita – n.m.) in propria noastra tara”.

Oficialii scolii au creat si mai multa confuzie. Pe de o parte au declarat ca Samantha este libera sa isi poarte simbolul religiei sub forma de insigna la reverul hainei, dar nu sub forma de lant cu cruciulita (nu s-a explicat insa de ce lantul si cruciulita reprezinta un risc pentru sanatatea si siguranta copilului, in timp ce insigna, care include un ac, nu reprezinta un astfel de risc!). Pe de alta parte, tot ei au spus ca “singura exceptie de la regula uniformei pe care o putem face este atunci cind bijuteria respectiva reprezinta o cerinta esentiala a unei anumite religii. Nu avem nici un motiv sa consideram ca acesta este cazul de data asta”. (rezumatul acestei intimplari este realizat dupa informatiile prezentate pe site-ul thisislondon.co.uk)

Reactiile

Pe site-ul London Evening Standard, un forumist american din Seattle a comentat: “E o prostie pura, nebuneasca. Sper ca tinara va continua sa lupte pentru convingerile ei, si ca familia va continua sa o sustina. Eu insumi sint un membru al unei religii diferite, dar cred in maxima care sustine libertatea expresiei: ‘Nu sint de acord cu ceea ce spui, dar voi apara pina la moarte dreptul tau de a o spune’. A luat-o lumea razna cu totul oare?” (thisislondon.co.uk). Blogul organizatiei C.A.R.D. (Citizens Against Racism and Discrimination) a preluat stirea si a sustinut organizarea unor proteste (sursa). Intimplarea a fost de asemenea preluata pina si de site-ul islamonline.net. Conform BBC, organizatia pentru drepturile omului “Liberty” s-a indoit ca ar exista probleme serioase de siguranta si sanatate ale elevilor care poarta bijuterii religioase in timpul lectiilor (sursa).

Conform lifesitenews.com, Dr. Esmond Birnie, responsabilul pentru probleme familiale si ale copilului din cadrul Partidului Unionist Protestant din Ulster (Irlanda), a declarat ca “interzicerea crucifixelor este discriminatorie si inacceptabila”. El a spus ca Departamentul Educatiei din Anglia nu ar trebui sa insulte valorile crestine echivalind simbolurile acestora cu maruntele violari ale codului uniformelor. Conform aceluiasi site, Gregory Carlin, un avocat al drepturilor copilului din Irlanda de Nord, a afirmat ca asa-zisele “preocupari privind sanatatea si siguranta” cu privire la purtarea crucifixului la git sint bazate pe rea-credinta: “daca este sa ne referim la obiecte periculoase, cercetarile au aratat ca o cruciulita pe un lantisor sint mult mai putin problematice decit obiecte precum sireturile pantofilor sau cravatele, responsabile pentru sute de accidente in scoli in fiecare an. Nu am gasit inregistrat nici un accident datorat lantisorului cu cruciulita. Cu toate acestea, scolile doresc sa interzica cruciulitele, nu insa sireturile sau cravatele”. Bernie a declarat de asemena ca scuza privind masurile de “sanatate si securitate” oferite de oficialii scolilor sint “greu de acceptat” si a explicat actiunile acestor oficiali prin faptul ca “devine foarte la moda sa ataci crestinii”.

Alt caz privind excluderea crucifixului

In Anglia, mult-controversatul crucifix nu a creat probleme doar in scoli, ci si… in cadrul companiilor aeriene! Cum obiectul acestui serial este relatia dintre religie si scolile publice, ma voi margini doar sa prezint pe scurt cazul British Airways (BA), care nu se incadreaza in aceasta categorie.

Nadia Eweida (55 de ani, din orasul Twickenham) a lucrat timp de sapte ani la British Airways, iar atitudinea ei la locul de munca in acest timp a fost catalogata drept “ireprosabila”. In octombrie 2006 i s-a cerut de catre superiori sa isi scoata lantul cu cruciulita de la git, cerinta fiind justificata pe baza codului uniformei sustinut de catre BA, in conformitate cu care personalul nu are voie sa poarte bijuterii sau alte “ornamente” la vedere in timpul serviciului fara permisiunea angajatorului. Totusi, acelasi cod face o exceptie pentru minoritatea musulmana si pentru minoritatea Sikh, acordindu-le dreptul de a purta in timpul serviciului valuri, turbane si chiar bratari de fier (tipice pentru comunitatea Sikh). De asemenea, angajatii musulmani beneficiaza de pauze pentru rugaciuni in timpul orelor de lucru. Nadia Eweida a cerut BA sa i se dea dreptul sa poarte lantisorul si cruciulita intrucit ele nu sint doar bijuterii, ci in primul rind reprezinta o expresie a credintei sale. Si-a justificat cererea prin exceptiile oferite de companie angajatilor musulmani si Sikh. Totusi, cererea i-a fost respinsa si angajata, refuzind sa-si scoata cruciulita in timpul serviciului, a fost pe moment suspendata. (sursa)

Eweida a dat in judecata compania, fiind sustinuta de sindicatul la care era afiliata (TGWU) si de peste 200 de colegi. Insa pe data de 8 ianuarie 2008 femeia a pierdut procesul intentat companiei aeriene; cu toate acestea, British Airways si-a modificat legislatia privind uniformele, a pastrat-o pe Eweida in functie si i-a permis in final sa poarte lantisorul cu cruciulita. (sursa)

[Cititi episoadele precedente ale serialului „Decizia Crucifixul: CEDO vs. Italia” aici. Urmatorul episod va fi publicat joi, 3 Decembrie si se va numi „Precedentul Romania: prezenta icoanelor discrimineaza?„]