Interactiuni

“Toujour l’amour” sau Iubirea e in alta parte

with 2 comments

Acesta nu este un post despre “Valentine’s Day”, chiar daca ceea ce va voi povesti in el s-a petrecut exact duminica (pe 14 februarie). Un prieten cameraman care se indeletniceste  mai ales cu filmele documentare ne-a invitat intr-un mic orasel – Hazebrouke (un fel de Falticeni mai plin de viata) la o seara de scurt metraj frantuzesc (mai exact scurt metraje pe tema “L’amour” realizate de regizori din nordul Frantei). Evenimentul nu s-a bucurat de nici un gram de publicitate dar, chiar si asa, sala era plina (vreo doua sute de oameni care s-au anuntat intre ei).

Primul scurt metraj era despre o adolescenta care se indragosteste fara scapare de un tanar “tough”, fac sex dupa o petrecere si apoi tipul dispare pentru totdeauna. Al doilea (regizat de o japoneza/frantuzoaica care era in sala) este povestea complicata a unei functionare tinere si semi”singura”. Ea si-a cumparat un manechin barbat (filmuletul arata cum puteai sa-ti “alegi” de la o fabrica cunoscuta in regiune manechine cu preturi intre 500 si 10 000 de euro. Cele scumpe erau foarte aproape de “perfectiune”). Fata asta gateste pentru doi, sta la masa cu El, il imbraca in pijamale, il culca, il invita sa priveasca impreuna asfintitul pe malul marii. Din cand in cand o viziteaza o prietena care are si ea un manechin acasa. Vorbesc depre cele doua manechine ca despre iubitii lor iar concluzia discutiei lor este ca “baietii nostrii sunt ca niste barbati adevarati doar ca nu puteam sa facem dragoste cu ei”.  Finalul e abrupt. Ea marturiseste ca “poti iubi pe cineva chiar daca nu este insufletit pentru ca totul e sa iubesti”. Al treilea film a fost  un film de animatie: o femeie – robot este amanta unui barbat si incearca sa-si explice si sa explice ce fel de iubire e “iubirea-suferinta” in cazul ei. Se intreaba mereu retoric “de ce nu eu am fost aleasa lui”.  Alt filmulet: el si ea la nunta cu rude, verighete si tot tacamul. Ambii par nefericiti. El fuge pe o cale ferata parasita. Ea fuge dupa el. Urmeaza un episod de sex “cinstit”.  Iubirea nu e. Iubirea e in alta parte. Urmatorul film ne arata o femeie depresata pe care a parasit-o iubita ei iar ultimul filmulet a fost tot despre o femeie nefericita in dragoste. De data asta, ea este o casnica (cam de vreo 55 de ani)  care si-a dedicat 25 de ani din viata sotului si fiicei. Sotul o inseala acum cu o tinerica iar fica-sa s-a maritat cu un tiriplici arogant. Casnica merge la frizer si se rade complet pe cap spunand ca “o viata am facut numai cum a vrut sotul meu, fiica mea si coafeza mea, asa ca a venit timpul sa aleg singura pentru mine.”

Buun grosso modo … astea au fost filmele! Urmeaza o mica discutie in care organizatorul ne spune  ca intentia nu a fost sa faca un eveniment despre “iubire” atat de deprimant, incomod etc … ca ei au vrut sa aleaga si scurt metraje care sa vorbeasca despre iubiri “frumoase,” impartasite, implinite, dar din pacate, asta a fost tot ce au putut ei alege din multimea de filmulete trimise de tinerii regizori din regiune. A mai spus ca “celelalte filme erau de-a dreptul “unbearable,” tragice din cale afara, extrem de triste.”  Astea pe care le-au selectionat areau chipurile cele mai “vesele.” Oricum eu nu am inteles de ce  toate filmele erau despre femei: femeia depresata, femeia care sufera in dragoste si din dragoste, femeia parasita, inselata, isterica etc. De parca barbatii ar fi de pe alta planeta si nu ar avea si ei aceleasi probleme…

Seara nu s-a terminat aici. Am fost invitati dupa la o mica sindrofie in cinematograful cu pricina si in timp ce ne delectam cu “degustarile” o vad pe regizoarea japoneza (cea cu scurt metrajul cu manechinul) plangand. Apoi am aflat ca prietenul ei, un belgian blond si bucalat, tocmai ce o ceruse de nevasta …In drum spre casa prietenul meu cameraman se plangea ca ii pare rau ca nu a fost pe faza sa filmeze momentul cu cererea in casatorie (el filma pentru un documentar intitulat „iubire in nord”) .  In timp ce se lamenta un alt conoscut ii spune „lasa ca o sa mai ai sigur ocazia, ca nu cred ca tipa asta e ultima pe care o cere de nevasta”.

Written by arankas

Februarie 16, 2010 la 11:46 am

2 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. E trist. Poate ca toate filmuletele sunt despre femei pentru ca ele se exteriorizeaza. Rar vezi barbati plangand din iubire sau daca sufera o fac tacut si neteatral asa cum le plac regizorilor de film fie ele si scurt metraje.
    Imi pare asa de bine ca scrii pe blog si ca l-ai reinviat cumva asa ca te rog sa mai scrii…

    raluca

    Februarie 17, 2010 at 8:05 am

  2. s-a intamplat asa …sa scriu eu mai mult pe blog cat ceilalti autori sunt ocupati cu alte lucruri. Eu dupa cum stii nu eram asa mare fan bloguri dar acum a inceput sa-mi placa. Daca voi avea ce sa scriu o voi face.

    Arankas

    Februarie 17, 2010 at 11:29 am


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: