Interactiuni

Archive for Martie 2010

Vagina Monologues

with 13 comments

Am fost si eu la “Vagina Monologues” dar nu pentru ca “I was worried about vaginas” (cum autoarea Eve Ensler se destainuie chiar de la inceput), ci pentru ca citisem in mai multe ziare cum ca ar fi cea mai diseminata si mai “effective” opera de arta politica contemporana (4000 de reprezentatii in 1500 de locuri de pe glob). Se pare ca autoarea acestei piese de teatru a performat pentru prima data de una singura (ca un one-woman show monologue) intreaga piesa intr-un subsol din cafeneaua SoHo (New York) in 1996. De atunci piesa s-a raspandit in intreaga lume si s-a jucat mai peste tot (de la campusurile universitatilor pana la institutiile catolice si cazinouri). Asa s-a nascut o miscare destul de cunoscuta –V Day (Miscarea pentru incetarea violentei asupra femeilor). Ensler povesteste cum dupa mai multe reprezentatii, femeile din public stateau la coada in fata usei cabinei ei pentru a se confesa cum au fost violate de catre straini sau de catre proprii lor soti sau parteneri; cum vaginul lor este “ceva” asupra caruia ele nu au nici un drept etc. Cred ca “Vagina Monologues” a inceput de la o mare “ingrijorare”: “I was worried about vaginas. I was worried about what we think about vaginas and even more worried that we don’t think about them…So I decided to talk to women about their vaginas, to do vagina interviews, which became vagina monologue. I talked with over two hundred women. I talked to old women, young women, married women, single women, lesbians, college professors, actors, corporate professionals, sex workers, African American women, Hispanic women, Native American Women, Caucasian women, Jewish women. At first women were reluctant to talk. They were a little shy. But once they got going, you couldn’t stop them”.

Ensler a declarat ca inainte ca piesa sa atinga popularitatea “nu se putea pronunta cuvantul vagin la televizor” si ca mai mult de atat “femeilor in general le era rusine sa vorbeasca despre vaginul lor, de parca ar fi fost ceva murdar si interzis …femeile nu au putere si nici drepturi asupra vaginului lor”. Drept sa spun nu stiu daca intr-adevar a fost interzis sa pronunti cuvantul “vagin” la televizor (pentru ca imi amintesc cel putin cateva ocazii in care era si cuvantul asta prin peisaj pe cateva canale importante gen BBC, Rai Uno etc). Daca se pronunta (sau nu) la televizor cuvantul “vagin” (si daca nu se pronunta de ce nu se pronunta etc) ma intereseaza mai putin (spre deloc). Ceea ce mi se pare remarcabil despre “Vagina Monologues” este impactul extraordinar pe care l-a avut (il are) in a trage semnale de alarma asupra violentei sexuale (care in unele zone precum Republica Democrata Congo a atins cote infricosatoare) asupra femeilor si copiilor. Cateva monolguri (Say It, My Vagina was my Village, A Teenage Girl’s Guide to Surviving Sex Slavery) spun povestea femeilor abuzate de catre soldati sarbi, congolezi sau japonezi pe “vreme de razboi sau pace”.  O poveste amara care le-a transformat in ruine. Faptul ca povestea lor este spusa in 1500 de locuri de pe planeta asta ii face pe spectatori sa “vada” cu ochii mintii pentru prima data “cat te cruda violenta sexuala poate sa fie!” …si sunt milioane de oameni care au ocazia sa mearga la “Vagina Monologues”! Normal ca am auzit/citit in presa despre atrocitatile comise asupra femeilor din Bosnia si despre asa-zisul “lagar al sexului” in care au fost fortate sa intre! Fireste ca mi-am spus ca “este groaznic!” dar participand la acest performance am “vazut” cu ochii mintii “cat de groaznic a fost de fapt!!!!!” (femei bosniace violate cu patul pustii!) Datorita campaniei V-Day s-au strans 70 mil de dolari pentru a ajuta victimele abuzului sexual sa aiba parte de tratament psihologic post traumatic, sa aiba un acoperis deasupra capului etc.  Asta ca sa nu mai spuna nimeni ca arta nu are nici o putere sa schimbe ceva. Asta ca sa nu mai spuna nimeni ca “puterea artei sta tocmai in faptul ca este total autonoma”- “Arta pentru arta”.

Au fost insa si parti in “Vagina Monologues” care (cel putin mie) mi s-au parut total deplasate (mai mult, mi s-a parut ca duc in derizoriu povestea si scopul piesei).  Enumar aici doar monologul “My Angry Vagina” (in care o femeie protesteaza: impotriva chilotilor tanga care “chinuie vaginul” numai ca sa faca placere “inamicului barbat” si propune ca femeile sa poarte doar chiloti din bumbac comozi; protesteaza impotriva lotiunilor si gelurilor intime cu miros de trandafir si levantica etc) si monologul “The Flood” (despre “drama” unei femei care este pusa de sot sa se epileze inghinal).  Mai sunt si alte “drame” de aceeasi factura presarate pe ici pe colo dar deja m-am intins prea mult. Mai mentionez doar in treacat ca de cam multe ori am avut impresia ca unele monologuri portretizeaza negativ relatiile sexuale dintre femei si barbati (un puternic anti-barbat bias). Daca tot iti propui sa “increase awareness” nu inlocuiesti o stereotipie cu alta. Inclin sa ii dau dreptate scriitoarei feministe Betty Dodson (autoare a catorva carti despre sexualitatea feminina) care gasea piesa “a blast of hatred at men and heteroxexuality”. Diferenta este ca, din punctual meu de vedere, nu toate monologurile din piesa conduc spre o astfel de concluzie radicala. Dupa cum am spus la inceput “I am not worried about vaginas” (in sensul in care unele dintre monologuri lasa sa se inteleaga), ci grija mea se refera la partea “cu adevarat importanta” si care conteaza intr-adevar, violenta sexuala si abuzul femeilor din unele zone ale lumii. In monologul “My Angry Vagina” se declama cu forta cum vaginul este “maltratat” de catre tampoane si examene ginecologice. Nu vad rostul acestei “plangeri” in economia piesei. Femeile din unele tari din Africa s-ar bucura sa aiba parte de asemenea “tratamente” in locul clitoridermiei sau a altor mutilari genitale. Pai in cazul acesta imi vine si mie sa-i urlu in fata “your vagina is not angry lady” in comparatie cu  cea a femeilor mutilate din Congo sau Camerun!

Sa trecem in incheiere la capitolul “rumors” despre “Vagina Monologues”: am auzit ca in Ucraina s-a jucat intr-un casino si biletul de intrare a costat nici mai mult, nici mai putin de 80 de dolari. Poate ca banii respectivi au intrat in conturile V-Day (asta nu era precizat in “zvon”). Mi s-a parut oarecum ciudat pentru ca de obicei banii s-au adunat din donatii si mai putin de pe pretul biletelor. In Budapesta s-a jucat gratis. La iesire era o urna in care oamenii (profesori si studenti) donau cat le permitea buzunarul.

Written by arankas

Martie 30, 2010 at 11:37 pm

Romii Romani, ai nostrii care vra sa zica…

with 2 comments

Calatoria prin viata romilor continua. Se ajunge in Romania si se povesteste pe larg cam cum o duc  si ce mai fac tiganii nostrii. Inca din primele randuri ( in capitolul dedicat romilor romani din „Roma Journeys”),  aflam ca ai nostrii sunt „lautari” (care vra sa zica mai artisti asa, virtuosi din nastere).  Nu stiu sigur ce fel de romi or fi intalnit autorii cartii „Roma Journeys” prin Stefanesti si Tarnaveni dar capitolul incepe cu „lautarii”. La drept vorbind cui nu-i plac lautarii? Lasi casa, masa si nevasta numai sa-i asculti. Din pacate sunt rari , rari, rari (de parca s-au adunat cu totii intr-un Macondo imaginar).

Paranteza: Imi povestea o baba cu negi in barba si cu mustata sura (intr-un autobuz) ca lautarii au o viata dubla: dimineata umbla prin poietile oamenilor iar noaptea canta la luna de plange tot satul la auzul arcusului sau tambalului lor. Cu alte cuvinte, zicea baba, tiganul lautar tine intr-o mana vioara s in alta gaina. E drept ca nu am vazut eu chiar asa de multe gaini in Romania da’ nici cu tigani lautari nu ploua.  Totusi autorii cartii sustin ca au vazut „lautari” duium („pasarele mii si stele faclii” 🙂 ).

Coperta cartii „Roma Journey” le infatiseaza pe Venus si Mucusoara din Stefanesti stand „fata catre fata” (sau „rost catre rost” pentru cei care prefera limbajul lui Noica)  intr-o fotografie din aia veche cu margini zimtate cum aveau parintii nostrii pe perete imediat dupa nunta. Venus  si Mucusoara erau fani filme indiene si obisnuiau sa se imbrace ca atare. Autorilor le-a placut aroma de „theatrical”  si de vechi, alb-negru, zimtat pe margini,   li s-a parut o fotografie „inspiring”. Au ales asadar sa faca o fotografie la fotografie; una cu mijloacele cele mai „fancy” care sa o contina pe cea originala. Intrebarea e acum, care dintre ele va place mai mult?

Capitolul dedicat romilor romani contine si un „portret de nunta”. E un portret ‘obisnuit’. In multe case din satele romanesti poti gasi pe peretele din „camera de curat” un astfel de portret: el si ea, sprancene desenate pe deasupra fotografiei cu dermatograf , buze rosii, rosii (facute tot cu creion). Bunica mea are o cutie de bomboane veche de prin 70  (din aia din carton dur pe care scrie „Rapsodia”) ticsita cu fotografii de familie. In multe dintre ele, femeile au buzele rosii (chiar daca fotografia este alb-negru). Cred ca mama mea, copil fiind, a avut grija sa le „infrumuseteze” un pic ba cu pixul ba cu stiloul cu cerneala rosie. Asta nu-mi spune decat ca, „dintotdeauna” omul a vrut sa infrumuseteze realitatea 🙂 sau cum spunea un artist cunoscut mai ales dupa 89 ” realitatea e frumoasa daca nu vrei sa impui realului un stil”.

Si pentru ca tot veni vorba despre „infrumusetari”, atat la romi cat si la fratii lor non-romi din Romania, la loc de cinste pe perete (langa  covorul-carpeta cu „Rapirea din Serai”) se gasesc diverse doamne si domnisoare mai mult sau mai putin studioase. Va las pe voi sa interpretati.

Ca sa inchei, nu stiu pe unde s-or fi plimbat autorii cu pricina, dar toate fotografiile din Romania arata niste romi desprinsi parca din filmul lui Emil Loteanu (cel care a regizat nuvela lui Gorki, „Satra”). Cu siguranta nu si-au abatut pasii spre Ciurea (de exemplu) sa imortalizeze palatele  romilor ( pe care le vezi din tren ca sunt foarte mari, cu zeci de turnuri si turnulete, cu limuzine la poarta si cu bucatarese non-rome pe care nu le poti zari din tren). Probabil, autorii or fi auzit si ei zvonuri locale cum ca romii cu palate stau de fapt in cortul din ograda ca sa nu faca mizerie in „casa de curat”. „Casa de curat” e un fel de muzeu; intri , vizitezi si apoi pleci in treaba ta. Se spune ca romii cu stare (si cu dragoste de „frumos”) angajeaza pictori destul de cunoscuti sa le picteze peretii din living room. Artistul nu are insa libertate deplina in a alege subiectul picturii. In topul preferintelor romilor cu dare de mana se afla in ordine descrescatoare: ‘peisaje cu paduri’, ‘caprioara la izor’, ‘focul viu’, ‘eu si familia’, ‘flori si pasari’, ‘natura moarta cu fructe si legume’, ‘lebada’. Dar dupa cum putem vedea in „Roma Journeys”, „pictura murala” e la mare cautare si in casele romilor saraci care nu isi permit sa angajeze un ‘domn pictor’ cu studii la Universitatea de Arte. Chiar si asa, mereu se gaseste cineva din familie sau din sat sa nu lase peretele dezolant de gol, fara prezenta unei incantatoare lebede, perechi de indragostiti pe lac, salcii plangatoare (precum si alte cunoscute simboluri de sorginte romanticista).

Written by arankas

Martie 27, 2010 at 12:48 pm

Primavara (de) la fereastra copiilor

with 2 comments

Cu fereastra larg deschisa, se aud rotile de bicicleta scartaind de dimineata. Nu mai e nici o indoiala, si la piata sint ridichi si cas. Sa fie pentru toata lumea!

Written by Caprescu

Martie 25, 2010 at 4:34 pm

Postat in Altele

Tagged with

Romii din Grecia

with 2 comments

Cia Rinne si Joakim Eskildsen povestesc in prefata cartii lor „The Roma Journeys”, cum ca din 2000 si pana in 2006 au calatorit dintr-o tara in alta, dintr-o comunitate de romi intr-alta, cu gandul de a vedea si trai cu acesti oameni in toata diversitatea lor.  In unele locuri au stat impreuna cu romii cateva saptamani, iar in altele chiar si cateva luni bune. Una dintre calatorii a fost in Grecia.  Dupa ce au trecut cu autobuzul printr-o zona industriala  (intre Aspropyrgos si Elefsina) extrem de poluata  (ca pana si vegetatia era saracita), au inceput sa creada ca e imposibil sa gaseasca „human life” in respectiva zona (chiar daca aveau indicatii clare ca ar trai o comunitate de romi- vreo trei mii de romi greci si albanezi).

La inceput nu au zarit pe geamul autobuzului nici picior de om in peisajul industrial. Doar camioanele care aduceau gunoiul din oras pareau sa tranziteze zona.  Apoi au inceput sa apara imensitatile de gunoi locuite de romi.  „Asezarea” se numeste Nea Zoi (ceea ce  se traduce cu „viata noua”). Dionysia locuieste in Nea Zoi de cand s-a imbolnavit si nu a mai putut sa mearga la cules de rosii si portocale (ca majoritatea romilor din Grecia).  Acum traieste din ce culege de prin gunoi. Boala ei s-a agravat iar tatal sau tocmai a murit „de astm” (Nea Zoi nu este tocmai o statiune balneoclimaterica).   Dionysia a luat „musafirii”  de brat sa le arate un loc precis in mormanul de gunoi: „Aici este locul in care mama mea a disparut acum cativa ani in urma. Un buldozer a trecut peste ea in timp ce ea cauta aplecata prin gunoi”.

Din cand in cand vin in Nea Zoi si politistii (cam cate 150) si scotocesc baracile romilor in cautare de droguri. Procedura este „simpla”: vine politia, cere romilor sa iasa din baraci iar apoi,  cere tuturor  (barbati, femei, batrani, copii)  sa stea in pozitia „culcat”  indiferent de vreme.  Dionysia crede ca politia nu ii vrea acolo in Nea Zoi si de aceea dimineata ii trezeste uneori cu zgomot de pistol. Nu ii pot evacua pur si simplu (pentru ca legea spune ca daca ii evacuezi trebuie sa le oferi „alternative accommodation”) , dar mai baga buldozerele din cand in cand in baracile lor pline de sobolani.  Romii au gasit si o „solutie” pentru a alunga teama de sobolani si a convietui pasnic cu ei : „cand dormim si simtim sobolanii trecand pe langa capul nostru, nu ne speriem ci ne tragem patura peste cap si asteptam ca ei sa plece in treaba lor”.

fotografii de Joakim Eskildsen

Written by arankas

Martie 24, 2010 at 10:08 am

Postat in De prin lumea larga

Tagged with , ,

Romii Finlandezi

with 3 comments

Romii din Finlanda sunt niste aristocrati. Chiar si cei care locuiesc in rulote au gesturi suple si haine demne de recuzita oricarui teatru care se respecta.  Cia Rinne povesteste cum de-a lungul timpului femeile rome din Finlanda si-au dezvoltat propria lor moda, constand in:  fusta din catifea neagra cu un design baroc si bluza cu volane din dantela ornamentata cu margele din slicla. Cand le vezi asa elegant imbracate, gandul iti zboara mai curand la picturile lui Velasquez  ori Rubens si in nici un caz la suratele lor din Europa Est-Centrala sau India.

Se stie ca,  o roma finlandeza poate sa aleaga daca vrea sa  poarte  costumul (puku) sau nu.  Toti romii din Finlanda  o sa-ti spuna  ca,  daca porti fusta din puku chiar si o singura data,  nu mai poti sa te infatisezi fara ea in fata batranilor din comunitate. Daca crezi ca nu esti dispusa sa porti mereu fusta cu pricina mai bine nu o imbraci deloc.  Multe mame isi sfatuiesc fiicele sa nu poarte fusta deoarece acest element vestimentar le expune usor prejudecatilor non-romilor.

Va traduc o confesiune din „Roma Journeys”.  Ritva povesteste: ” Port fusta de cand aveam doar paisprezece ani. Aceasta varsta este nefiresc de frageda pentru a incepe sa porti fusta.  A fost o greseala. Am vrut doar sa o probez acasa in fata oglinzii cand batranii din familie si alti oaspeti au intrat neanuntati in camera. Pentru ca ei m-au vazut cu ea din acel moment nu am mai putut purta haine normale din nou”.  Traditiile culturale ale romilor finlandezi sunt foarte mult influentate de cultul celor batrani. Sunt lucruri despre care nu se poate vorbi niciodata in fata batranilor comunitatii. Pana si inocetul subiect „zi de nastere” este considerat infam. Femeile tinere fumeaza pe ascuns si desi femeile batrane stiu ca ele fumeaza, sub nici o forma nu trebuie sa le si vada.

Romii finlandezi au un cult si pentru curatenie. Totul trebuie sa straluceasca. Hainele trebuie sa fie curate si frumos mirositoare. Chiar si asa sunt discriminati de catre finlandezi. In unele restaurante sunt intorsi din drum de indata ce pun mana pe clanta iar locurile de munca sunt din ce in ce mai putine pentru ei.  Inca din scoala primara uneori li se spune copiilor „tu esti un tigan! Oricum nu vei obtine nici un job”.

Written by arankas

Martie 22, 2010 at 12:56 pm

Calatorii in viata romilor

with 10 comments

Mi-am propus sa incep pe blog o calatorie prin viata romilor din Ungaria, India, Grecia, Romania, Franta, Rusia, Italia si Finalnda. Incep cu Ungaria.  Fotografiile pe care le vedeti sunt din Hevesaranyos – un sat din nordul Ungariei- ( mai exact de pe strazile „Viola ut.” si „Ibolya ut”).  Magda isi aminteste cum ungurii din Hevesaranyos au facut mare scandal in 1964 ca nu au vrut tigani in sat si au hotarat sa-i mute pe deal.

Magda: „De cand s-au nascut romii sunt in general priviti ca incarnarea raului, demonicului, lenei si hotiei”. Si  cred ca are dreptate.  De multe ori am vazut cum ii privesc ceilalti: cu dispret, dezgust, teama sau suspiciune de parca romii ar fi incarnarea unui “foreignness” greu de suportat, greu de acceptat ca exista.

Mi-a ramas in minte privirea plina de scarba a unei femei in costum de tafta la vederea unei tiganici tinere si oachese care isi alapta copilul pe marginea unei fantani arteziene (pentru ca tocmai fusese data afara in suturi cu tot cu plod de catre barbatul sau). Oachesa si-a sters lacrimile cu coltul broboadei si a inceput sa-si alapteze copilul acolo, in strada.Femeia in “deux pieces” nu s-a lasat impresionata de lacrimile ei si dupa ce a mai trimis o ultima privire plina de sila mamei si pruncului, s-a grabit sa-si indrepte   pasii pe tocuri cui spre fundatia “Pro Women” (nu de alta… dar acolo lucra ea cu norma intreaga).

Zilele trecute am descoperit o carte despre ei-romii.  Din ea voi alege imaginile (care mi se par mai presus de toate cuvintele care s-au inventat). Cartea se intituleaza “The Roma Journey” (cu texte de Cia Rinne, fotografii de Joakim Eskildsen si prefata de Gunter Grass). Cartea ne arata cine sunt ei, romii: “…they are , from their centuries of experience, in a position to teach us how to cross borders, indeed, to abolish the borders IN and AROUND us” (G. Grass).

Written by arankas

Martie 21, 2010 at 12:38 am

Generatia ’89 – The Dreamers?

with 3 comments

„They have no memory of communism and Ceausescu. They were too young to remember, or were not born yet. They are the Generation ’89, they look towards the future, they want to change Romania.”

Generation ’89, a videoreportage by Francesco Martino and Davide Sighele

Highlights: pentru noi ’89 reprezinta doar o poveste; cel putin daca ar arata si Romania cum arata Germania; sa ma tin in continuare de blog.

Written by Caprescu

Martie 19, 2010 at 5:01 pm