Interactiuni

Despre radicalismul corectitudinii politice. In spatiul academic.

with 9 comments

Daca in ultimul post am vorbit despre radicalismul feminist, de aceasta data ma intereseaza radicalismul corectitudinii politice in cadrul mediului academic. Si iata cum apare un nou serial dedicat in general atitudinii radicale (vezi in sidebar, sub categoria ‘Seriale’, pagina ‘Tipologii radicale‘), serial ce va fi continuat in viitor cu un post despre noul radicalism in politica europeana.

Despre ipocrizia si radicalismul corectitudinii politice in mediul academic, deci – si am sa pornesc de la doua experiente personale. Trebuie sa mentionez de la bun inceput ca sint un adept al corectitudinii politice, intelegind prin aceasta ca sustin fara rezerve tratamentul egal aplicat tuturor indivizilor indiferent de criterii legate de sex, rasa si asa mai departe. Ma opun insa radicalizarii corectitudinii politice, asa cum lupt impotriva oricarui tip de radicalism in general. Consider ca o asemenea pozitie devine radicala atunci cind: (a) lucreaza impotriva discriminarii atacind in mod formal efectele, si nu cauzele ei; (b) se reduce la inlocuirea unui tip de discriminare cu altul, permutind pozitiile sociale ale grupurilor favorizate sau dezavantajate, dar nereducind discriminarea ca atare; (c) consecintele luptei impotriva discriminarii sint suportate de indivizi inocenti.

Sa exemplificam. Primul caz este deja cunoscut in lumea academica, si el este atit de raspindit incit a ajuns sa fie accceptat drept status quo. De exemplu, intr-un mail primit pe data de 15 noiembrie 2010, aflu ca un anumit department al Universitatii din Viena scoate la concurs un post de ‘visiting professor’. Anuntul este urmat de urmatoarea precizare (traduc direct din engleza):

Universitatea din Viena intentioneaza sa creasca numarul femeilor in corpul profesoral, in special in pozitiile inalte, si de aceea invita in mod particular femeile sa aplice. Intre aplicatii egale din punct de vedere academic, cele ale femeilor vor primi un tratament preferential.

Al doilea caz merge insa mult mai departe. Intr-un mail primit pe 16 septembrie 2010, sint anuntat ca aplicatia mea pentru o scoala de vara a fost refuzata. De obicei, in asemenea scrisori ti se explica formal si politicos ca a fost primit un numar foarte mare de aplicatii, ca in consecinta selectia a fost dura si, din nefericire, nu esti printre cei selectati dar fiind genial desigur ca organizatorii te incurajeaza sa aplici si la anul. De aceasta data insa mesajul suna putin altfel. Iata-l (iarasi, traducere din engleza):

Anul acesta am primit in mod exceptional un numar foarte mare de aplicatii iar competitia a fost extreme de puternica. In scopul de a pastra o balanta adecvata privind nationalitatea si genul participantilor din cadrul fiecarui workshop, din nefericire am fost nevoiti sa refuzam un numar de proiecte foarte bune

Cele doua exemple de mai sus nu au fost alese la intimplare: ele prezinta, in fapt, o succesiune temporala, reflectind pasii radicalizarii corectitudinii politice. Daca in primul exemplu se analizeaza intii calitatea aplicatiilor si apoi se discrimineaza pe criteriul sexual (discriminarea aplicindu-se pe cele mai bune proiecte calitativ), in al doilea caz criteriul primordial il reprezinta discriminarea insasi: intii se hotaraste numarul de locuri alocat fiecarei nationalitati si fiecarui gen in parte, apoi aplicatiile se repartizeaza in functie de acest criteriu, si abia apoi lucrarile sint selectionate in functie de calitatea lor.

Din nefericire, lucrurile nu se vor opri aici. Urmind aceeasi logica, radicalizarea corectitudinii politice in academia va mai cunoaste cel putin doi pasi. Ginditi-va, de exemplu, ca alte grupuri defavorizate vor ataca tipul de selectie din exemplul al doilea. De ce sa fie distribuite locurile conform unei balante care ia in considerare doar nationalitatea si sexul? De ce nu si etnia? Sau apartenenta religioasa (intr-adevar, de ce sa nu fie un numar egal de crestini, musulmani si atei)? Sau capacitatile fizice (de ce nu si locuri fixe pentru persoanele cu dizabilitati)? Sau genul (homosexualii, lesbienele, transsexualii etc. au si ei dreptul sa faca parte dintr-un criteriu selectiv bazat pe apartenenta la grupurile defavorizate!)?

Un al doilea pas l-ar constitui, evident, extinderea ariei aplicatiei radicalismului in corectitudinea politica. De la scoli de vara se va ajunge si la joburile din academia. Conform logicii criteriului apartenentei, in exemplul unu de mai sus favorizarea femeilor in Universitatea din Viena este profund ilegitima: de ce sa nu  fie preferati, intre doua aplicatii de aceeasi calitate, si homosexualii heterosexualilor, persoanele cu dizabilitati persoanelor in plina capacitate fizica, si asa mai departe? Dar progresul radicalismului nu se opreste doar la joburi si la scoli de vara. In curind, cu siguranta, acelasi criteriu se poate aplica pentru conferinte si, de ce nu, pentru jurnalele academice. Desigur ca nici un jurnal mare nu va dori sa fie acuzat de discriminare – si atunci se apuca sa discrimineze: chiar daca articolele peer review nu vor putea fi iscalite de autori, pentru a se asigura anonimitatea si obiectivitatea, totusi autorii vor fi nevoiti sa isi declare apartenenta nationala, etnica, sexuala, de gen, de rasa, si gradul de capacitate fizica. La fel ca si in exemplul doi de mai sus, jurnalele vor publica articole in functie de criteriul apartenentei, si abia apoi apoi in functie de cel valoric. Ai un articol bun, dar nu te incadrezi in locurile alocate sexului tau, sau etniei tale? Ghinion.

Previziunea mea poate sa para incredibila – dar este urmarea fireasca, logica, a aplicarii criteriului apartenentei in detrimentul criteriului valoric. Nici un argument moral sau de alta natura nu poate justifica restrictionarea criteriului apartenentei si al corectitudinii politice doar la joburile din academia si la scolile de vara, excluzind astfel conferintele sau jurnalele; si nimic nu va putea justifica preferinta acordata unui singur grup dezavantajat (femeile) si excluderea celorlalte grupuri dezavantajate (persoanele de culoare, gay, persoane cu dizabilitati, etc.).

De ce spun ca aceasta aplicatie a gindirii corecte politic este radicala si extremista? A venit momentul sa aplicam aceste cazuri la definitia radicalismului corectitudinii politice oferite la inceput:

(a) prin aceasta metoda se ataca in mod formal efectele, si nu cauzele discriminarii sau ale dezavantajului unui grup. Daca, de pilda, persoanele de culoare sint dezavantajate, atunci cauzele sint deopotriva economice (exemplu, lipsa banilor pentru a merge la universitati prestigioase) si sociale (exemplu, mentalitatea majoritatii, discriminarea). Corectitudinea politica abordeaza aceasta situatie atacind output-ul fenomenului (pozitiile sociale finale in care ajung membrii grupurilor discriminate) in loc sa atace inputul, cauzele existentei dezavantajului (mai multe fonduri pentru universitatile de stat, mai multe ajutoare sociale, si nu in ultimul rind educatia multiculturala si in spiritul tolerantei, care ar trebui invatata inca de pe bancile scolii). Atacind insa efectele bolii nu va impiedica sub nici o forma cauzele sa actioneze in continuare, si ca atare fenomenul sa se reproduca la nesfirsit.

(b) aceasta metoda pur si simplu inlocuieste un tip de discriminare cu altul, permutind pozitiile sociale ale grupurilor favorizate sau dezavantajate, dar nereducind discriminarea ca atare. Altfel spus, in loc sa fie interzisa discriminarea pe orice baze in promovarea academica sau in participarea la diverse evenimente (aplicindu-se astfel criteriul calitatii si competentei), corectitudinea politica in forma ei radicala impune o discriminare inversa, numita pervers ‘discriminare pozitiva’. In loc sa aplicam un criteriul aflat total in afara zonei discriminarii, aplicam acelasi criteriu discriminativ – doar ca intors pe dos.

(c) consecintele luptei impotriva discriminarii sint suportate de indivizi inocenti. Oricit de reala ar fi atitudinea discriminativa, cei care trebuie sa plateasca trebuie sa fie cei ce discrimineaza, si nu alte persoane. Pentru a impiedica discriminarea femeilor, de pilda, astazi se impune in academia o cota a pozitiilor care trebuie ocupate de femei (iar mai tirziu de gay, mahomedani, persoane cu dizabilitati, etc.). Dar astfel cei ce platesc sint chiar unii care nu numai ca nu discrimineaza, dar chiar luptra impotriva discriminarii: un barbat alb de la un department de gender care isi face o teza in feminism va avea mai putine sanse intr-o competitie decit… o femeie care se declara ea insasi anti-feminista!!!

Din pacate, ipocrizia formei radicale a corectitudinii politice nu inlatura discriminarea, ci doar inverseaza subiectul cu obiectul ei. Faptul ca nimeni nu ia atitudine impotriva inlocuirii criteriului performantei cu cel al apartenentei releva foarte clar teama de a nu fi acuzat de discriminare. Si in mediul academic, din nefericire, se impune din ce in ce mai mult spaima specifica sistemelor totalitare: daca in acestea din urma declarai ceva impotriva ideologiei oficiale, puteai sa fii inchis si, de multe ori, ucis. In sistemul academic actual, iti poti pierde imediat job-ul si credibilitatea sau imaginea, ceea ce inseamna ca poti ajunge pe drumuri, muritor de foame. Acelasi rezultat, carevasazica.

Perspectivele devin cu atit mai negre cu cit radicalizarea corectitudinii politice va continua. In adolescenta, ma intrebam care carte se va dovedi cu adevarat vizionara: ‘1984’ sau ‘Brave New World’? Desi Orwell este un scriitor mult mai stralucit decit Huxley, cred ca ultimul a cistigat batalia pe planul vizionarismului. Ne aflam la inceputurile bravii lumi noi, iar ceea ce se intimpla in academia nu este decit o mica parte a totalitarismului catre care ne indreptam triumfatori. Pentru mine, abia iesit dintr-un sistem care ingradea libertatea de constiinta si expresie, un sistem care promova indivizii pe orice alte criterii in afara de cel al competentei, a intra intr-un alt sistem concentrationar – cosmetizat, insa de natura identica – este profund dramatic.

9 Răspunsuri

Subscribe to comments with RSS.

  1. Topaim cu pasi veseli spre Fahrenheit 451 din ce vad. Bine, si la noi au fost probleme de genul : la universitat mici s-au ”cautat rromi” pentru a umple locurile dedicate lor, in loc sa fie cedate celor care aveau mai mare nevoie de respectiva facultate. Oricum, asta e un caz izolat.

    Apropo, un Twitter ceva , n-ai ? Voiam sa dau direct Retweet la articolul asta si la cel despre feministo-lesbiana-mutanta, ca sa nu mai scriu iar 😛

    krossfire

    Noiembrie 22, 2010 at 6:50 am

  2. Desigur, uitasem de Fahrenheit 451. Si multumesc pentru ciripire. Din pacate pe platforma de baza a wordpress nu cred ca am la dispozitie un buton de twitter. Insa mi-am facut cont recent si ti-am dat follow.

    andruska

    Noiembrie 22, 2010 at 8:08 am

  3. Vazut, vazut 🙂

    krossfire

    Noiembrie 22, 2010 at 8:26 am

  4. „Affirmative action” nu mai este demult o reluare a principiului egalităţii formale între indivizi. Fie că se susţine prin justiţia reparatorie, luând ca referinţă trecutul, fie prin ideea de justiţie socială, când individul devine element al clasificărilor categoriale, discriminarea pozitivă trebuie respinsă.
    Ideea de justiţie ar trebui să vizeze doar acţiunile individului, catalogându-le ca fiind juste sau injuste. Ori, cu argumentul justiţiei sociale, diferenţa între cele două se face pe alte criterii decât meritul individului, ceea ce e injust. Se substituie astfel justiţia cu injustiţia.

    arcadia

    Noiembrie 22, 2010 at 8:47 am

  5. Eu nu as merge chiar atit de departe. In definitiv, ‘meritul’ unui individ se bazeaza si pe altceva decit capacitatea sa de munca: foarte mult conteaza accesul la resurse pe care l-a avut de mic copil, educatia primita de la parinti, cit de buna a fost scoala la care a mers, anturajul, bagajul genetic, si – as sublinia eu – tara in care s-a nascut. Pina sa ajunga destul de mare incit sa putem discuta de meritele sale personale, meritul sau e deja format de alte considerente: ‘pina la Dumnezeu/merit ne maninca sfintii/conditiile sociale si economice’.
    Ca atare, eu sint un suporter al justitiei sociale, cum o numesti. Ceea ce am dorit sa subliniez in acest articol este insa faptul ca justitia sociala trebuie sa lucreze acolo unde este necesar: sa combata cauzele bolii, nu efectele ei. Or, corectitudinea politica radicalizata exact asta face: combate efecte.

    andruska

    Noiembrie 23, 2010 at 8:31 am

  6. exagerezi putin: in general, pe unde am fost, minoritatile erau mereu subreprezentate – daca te apuci sa compari componeneta corpului profesoral cu cea a studentilor. exceptiile de la regula sunt ele insele ultraminoritare

    kuno

    Noiembrie 23, 2010 at 9:54 pm

  7. Multumesc pentru comentariu. Nu cred ca exagerez, intrucit nu ofer un argument practic (nu ma intereseaza numere sau procente), ci unul normativ: pur si simplu observ o tendinta pe care o etichetez drept paguboasa, si incerc sa explic de ce o consider asa.

    andruska

    Noiembrie 23, 2010 at 10:37 pm

  8. ok, explic rationamentul meu:
    -discriminarea e reala, de acord?
    -birocratia universitara nu poate combate direct inputul -cauzele reale ale discriminarii -care cum bine zici sunt economice, culturale etc
    -asa ca birocratia are doua posibilitati: sa aplice un corectiv la discriminare sau sa o ignore.
    Eu am avut de-a face cu ambele filozofii si o prefer pe prima. O sa ma ierti ca dau un exemplu personal: mi-am facut studiile in franta la ecole normale sup. Or, desi se intra printr-un examen formalizat, in prinicpiu corect, in 6 ani n-am vazut vreun negru sau arab printre elevi. Cand iesi din Ecole te izbeste demografia: cam 30% negri arabi (statisticile etnice sun interzise in franta, oare de ce).
    Concluzia mea e ca, desi e formal absurda, cum bine zici, Cp e singura solutie prin care birocratia universitara poate raspunde la o situatie de discriminare care ea, nu e deloc formala.

    Cand am vorbit de exagerare, ma refeream la presupusele consecinte orwelliene ale CP. Si nu, nu poti sa ramai in normativ – de altfel nici n-o faci 🙂 SI rawls, oricat l-am iubi, are limitele lui
    Oricum tin sa salut textul tau, e cam prima pozitie echilibrata despre PC pe care-am vazut-o la noi. E, de alfel, motivul pt care am intervenit.
    Mai vorbim, am lasat mailul

    kuno

    Noiembrie 24, 2010 at 12:18 pm

  9. Multumesc pentru comentariu! Apreciez enorm oamenii cu care pot avea o discutie rationala si mai ales de bun simt. Sper sa intervii mai des – si sa am timp si eu sa scriu mai des decit in ultimul an.
    De acord ca exista discriminare si de acord ca trebuie sa luptam impotriva ei. Personal imi fac docul pe migratie si cetatenie (dpdv normativ), si sa vezi cum statele vestice praca discriminarea pe scala larga in aceste domenii!!!!!
    Insa eu sustin, unu la mina, ca lupta impotriva discriminarii trebuie dusa in primul rind pe plan social. Desigur ca si sistemul educational poate lucra aici – dar, din nou, la input: adica de pe bancile scolii. Deja de la invatamintul superior in sus inlocuirea principiului performantei cu cel al apartenentei mi se pare de nesustinut.
    Despre ecole normale sup chiar vorbeam in urma cu doua saptamini cu un cumnat francez – problema in Franta e mai complicata si deosebita fata de cea existenta in spatiul anglo-saxon: , intr-adevar ‘scolile normale’ sint vazute drept pepiniera a viitoarei elite a tarii, mai mult decit universitatile comune. Problema este ca intr-adevar acolo nu prea intra cei din categoriile defavorizate – indiferent ca sint albi sau negri, femei sau barbati. Acolo as spune ca este mai curind o discriminare pe criterii de clasa decit pe cele de gen ori etnie. Din nefericire, pentru un francez sarac (caucazian sau arab) cu parinti saraci e imposibil sa se mute dintr-un oras in altul, sa isi plateasca chiria si intretinerea, plus viata si cheltuielile adiacente vietii studentesti in general.
    Dar tocmai acest exemplu vine sa intareasca ceea ce spun: lupta impotriva discriminarii trebuie dusa pe plan social. A incerca sa oferi locuri speciale la scoli de vara, conferinte sau chiar in jurnale academice pe criterii de apartenenta nu rezolva nimic – oamenii care ajung in situatia de a aplica la aceste programe deja NU MAI SINT discriminati. E ca si cum ai acorda locuri importante unor elite etnice – dar asa nu arata deloc ca ai rezolvat problema etniei respective in general. Cazul etniei rome e un exemplu: locurile speciale oferite de universitatile romanesti nu rezolva nimic, intrucit unii romi prefera sa-si vinda locurile ca sa faca un ban in plus. Inca o data, trebuie sa ne intoarcem la planul social si economic – ciudat, uite cum un liberal egalitarian devine sustinatorul politicilor de stinga 🙂

    andruska

    Noiembrie 24, 2010 at 7:47 pm


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: