Interactiuni

14. De ce cred ca monarhia e acceptabila (da, in secolul XXI)

leave a comment »

Pornesc de la idea ca vorbim, cu totii, despre un termen general numit (expresis verbis), ‘monarhie constitutionala’ [dar sa facem totusi diferenta intre variate forme ale acesteia: republica monarhica (‘crowned republic’, unde regele are un rol pur simbolic, vezi Marea Britanie ori Japonia), monarhia constitutionala propriu-zisa (unde puterile regelui sunt drastic limitate) si monarhia electiva, unde monarhul poate avea puteri sporite dar este ales de un anumit corp electoral (Vatican, Malaezia, Cambogia)]. Mai pornesc de la idea ca in astfel de monarhii, uneori greu de deosebit intre ele, ‘regele domneste dar nu guverneaza’ (Vernon Bogdanor). Ce inseamna acest lucru? Ei bine, inseamna ca regele are o calitate pur reprezentativa si nu o putere executiva, legislativa, sau juridica (ori in cel mai bun caz o putere executiva limitata drastic de constitutie sau de cadrul juridic). Un astfel de rege are o putere infinit mai mica decat o are presedintele unei republici prezidentiale (vezi Statele Unite, unde Presedintele este si seful guvernului) sau Primul Ministru al unei republici executive unde acesta din urma detine puterea executiva si, indirect, in anumite cazuri, detine chiar puterea legislativa datorita incidentei votului super-majoritar (vezi Ungaria). In Ungaria, mai mult, presedintele nici macar nu este ales de cetateni, ci desemnat de catre parlament. El are in general o functie ceremoniala (‘figurehead’) si conform Constitutiei Ungariei ‘nu poate exercita un rol sau o misiune publica, politica, economica sau sociala’ in timp ce-si exercita functia. [Art. 12(2)].

Lasand pentru moment la o parte idea unui post public obtinut mai mult sau mai putin ereditar (vezi si the House of Lords, camera superioara a Parlamentului Britanic), monarhiile de care vorbesc mai sus (si in special o ‘crowned republic’) nu se deosebesc cu nimic de idea unei presedintii cu rol pur simbolic-reprezentativ, precum in Ungaria. Cred ca exista insa o diferenta importanta si extrem de mare, iar aceasta este una de ordin cultural: in anumite tari, monarhia este privita ca un remarcabil simbol national (vezi cazul Marii Britanii, fie si dupa decapitarea lui Charles I). Cu alte cuvinte, in anumite state, rolul monarhiei este considerat nu doar unul istoric, ci si simbolic, reprezentativ pentru parcursul temporal si cultural al acestor tari. In asemenea conditii, optiunea pentru o monarhie constitutionala, in una din formele pe care le poate adopta aceasta institutie, nu este una deloc absurda ori retrograda, ci dimpotriva una aceptabila in secolul XXI si rational justificata. Ne convine sau nu, suntem o specie animala pentru care simbolurile sunt esentiale.

Cat despre caracterul ereditar, exista doua chestiuni de discutat aici: una practica si alta teoretica. Practic, ne-am putem astepta ca aceasta functie reprezentativa ereditara sa fie exercita de o persoana fara scrupule, imorala, care ar aduce deservicii de imagine cetatenilor reprezentati. Posibilitatea este mai curand nula, intrucat fiecare Casa Regala (vezi monarhia britanica, de pilda) are un set de principii morale si de conduita care poate fi folosit in sens larg pentru a exclude o asemenea persoana (vezi si cazul lui Carol al II-lea in Romania interbelica). Teoretic, punem spune ca fie si o functie pur reprezentativa ar trebui sa fie supusa votului, si nu oferita ereditar. Acesta e un argument forte, insa exista cateva nuante. In primul rand, votul democratic poate avea si consecinte dezastruoase (Hitler a ajuns la putere datorita mecanismului electoral). In al doilea rand, existenta unei demnitati publice aflate deasupra jocului politic murdar si neavandu-si existenta legata de jocul politic poate fi o garantie si poate exercita o presiune morala (atat nationala cat si internationala) asupra politicului. In al treilea rand, sa nu uitam ca o asemenea functie nu este usor de indeplinit: exista o suma de restrictii personale – atat de dure, incat multi regi (de pilda in Romania sau Marea Britanie) au preferat sa renunte la aceasta demnitate publica.

Pastrand proportiile, hai sa facem o paralela simpla. Unii dintre noi pastreaza un obiect care se confunda cu istoria indelungata a familiilor noastre. Poate e vorba de o fotografie, de un ceas sau de un briceag al stra-strabunicului, sau despre inelul de casatorie al stra-strabunicii. Le pastram in forma buna si/sau in functiune (si cheltuim ceva pentru asta). Le pastram intrucat dorim cu ardoare sa transmitem aceste obiecte (asa cum au facut parintii si bunicii nostri), chiar daca nu au o valoare materiala substantiala, copiilor nostri atunci cand vor avea varsta necesara pentru a le aprecia drept obiecte care povestesc o istorie: istoria noastra personala si a familiei noastre. Pentru noi sunt obiecte care povestesc despre o forma de continuitate, respect, devotament, incredere, si mai ales dragoste. Si ne-ar parea rau ca propriii nostrii fii sau fiice, nepoti sau nepoate, sa-si bata joc de acest simbol pretuit de inaintasii nostri, de familia noastra, pret de generatii. Ne-ar parea rau sa le arunce la gunoi sau sa le amaneteze. Ii vom ierta daca vor face asta, dar inimile noastre vor fi frante. Cred ca e la fel si cu simbolurile culturale sau politice. E la fel si cu institutia monarhica, iar asta o spune nu doar un om de centru-stanga, dar si un om care este, dintr-o anumita perspectiva, un (fel de) monarhist.

ROM-Mihai-1947-wiki

Reclame

Written by Andrei Stavilă

decembrie 10, 2017 la 9:28 am

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: