Interactiuni

Archive for the ‘De prin lumea larga’ Category

Statues and kids

leave a comment »

Passau, end of winter 2011

Bamberg, end of summer 2011

Piatra Neamt, summer 2008

 

Written by Caprescu

Septembrie 24, 2011 at 5:08 pm

Odă lustruitorului de pantofi. Demnitate umană versus activism social

with 15 comments

© Arankas

Arankas imi trimite, foarte revoltata, fotografia de mai sus – pe care a facut-o astazi prin zona Wall Street/New York. Ea crezuse demult apusa o asemenea meserie care frizeaza demonul sclaviei, insa vazind realitatea cu proprii ochi a fost imediat si nesmintit cuprinsa de ura de clasa.

Imi permit sa nu fiu de accord si o intreb de ce il consideram sclav pe lustruitorul de pantofi, dar nu si pe cizmar? Raspunsul ar fi ca nu oricine se pricepe la lipit si cusut pantofi, pe cind toata lumea isi poate curata ciubotele. Replica nu ma satisface: cu doar citeva ore la cursul de lucru manual din scoala generala oricine ar putea invata sa gateasca, sa lipeasca incaltari sau sa repare tzeava de la baie. Preferam insa sa nu-i invatam pe copii asa ceva, lasind respectivele atributii celor ce stiu meserie. Inseamna atunci ca bucatareasa, cizmarul si instalatorul sint sclavi la rindul lor, doar pentru ca am putea presta si noi asemenea activitati dar nu avem chef sa o facem?

Desigur ca nu. Sclavia inseamna in general munca neremunerata, sau prost remunerata, prestata in conditii dificile si cu un program prelungit. Insa nici intr-un asemenea caz nu trebuie sa fie neaparat vorba de sclavie. Unii dintre noi o fac cu bucurie si placere uneori, iar atunci se numeste ‘voluntariat’.

Adevarata problema tine de incarcatura simbolica pe care o atribuim anumitor meserii. In cazul nostru lustruitorul de pantofi ne aduce aminte de baietelul de 8-9 ani din Bucurestiul interbelic, nevoit sa munceasca pentru a minca un coltuc de piine. Sau de batrinelul negru din Statele Unite dinaintea miscarii pentru drepturile civile, caruia albii i se adresau cu jignitorul apelativ ‘boy’. Incarcatura simbolica insa este al naibii de selectiva si discretionara. Prima problema pe care doresc sa o ridic: il consideram pe lustruitorul de pantofi un sclav al secolului XXI, dar in acelasi timp nu oferim o dispozitie emotionala similara situatiei miilor de tinere din Estul Europei fortzate sa se prostitueze in Vest. Sau copiilor pusi la munca grea, in constructii sau in mina, in diverse state asiatice sau africane.

Multi dintre noi nu sint dispusi sa aiba aceeasi compasiune pentru alte forme, mult mai disimulate, de sclavie. Am sa iau propriul meu exemplu, pentru a nu supara pe nimeni. In liceu am lucrat o perioada ca tonetar: vindeam orice, de la pixuri chinezesti si chewing gum in care iti rupeai dintii pina la ziare si jucarii. Eram minor, munceam 12 ore pe zi, pentru 80 de euro pe luna – pentru ca in final nici sa nu mai primesc salariul pentru ultimele patru saptamini (fara sa mi se dea nici un motiv), desi niciodata nu am avut un leu in minus la inventar. Banuiesc ca asta nu e sclavie… Apoi, in timp ce-mi faceam masterul am lucrat pentru un timp in Germania la un restaurant. Spalam vase, iarasi 12 ore pe zi (desi legal nu puteai munci mai mult de 8 ore), dar in plus eram pus uneori sa fac paste in fatza unui imens cazan clocotind, ceea ce ma umplea de transpiratie pina la punctul in care tricoul era complet ud – pentru ca apoi, spre distractia bucatarului sef, sa fiu trimis intr-un frigider mare cit un dormitor, sa-l aranjez, o activitate care-ti lua macar jumatate de ora. Tricoul ud se facea ‘carton’ intre timp, la fel ca rufele pe care bunicile noastre le puneau iarna la uscat pe ceardac. Iarasi, banuiesc ca asta nu este sclavie… In final, dupa master am lucrat in Iasi la o editura, munca faina, nu-i asa? Dar modul in care se purta patronul cu angajatii, inclusiv cu mine insumi, se asemana foarte bine cu sclavia – e drept, eram platit si nu eram batut, deci banuiesc ca nici asta nu e sclavie…

A doua problema pe care vreau sa o subliniez: probabil ca lustruitorul nostru nu traieste din munca sa. Este foarte posibil sa aiba un ajutor social, iar daca nu il are, atunci l-ar merita cu asupra de masura. Pentru a explica de ce, as dori sa fac o simpla comparatie cu studentii eremisti francezi care veneau cu vreo zece ani in urma prin Iasi (poate mai vin si acum?). Oamenii proveneau din paturi sociale dezavantajate, motiv pentru care statul francez le platea 500 de euro pe luna ajutor social. Suma infima in Franta, insa o mica avere lunara pentru Romania, mai ales pe vremea despre care vorbesc. Asa ca eremistii au preferat sa vina in Iasi si sa traiasca pe cai mari cu banii respectivi. Desigur, faptul ca o conditie principala a primirii ajutorului social era rezidentza in tara natala nici nu a mai contat; eremistii au invatat foarte usor sa ocoleasca legea: vezi bine, pe plaiurile bahluiene au avut maestri gata sa-i invete orice. Si era ditamai frumusetea sa vezi eremistii drogati si beti in fiecare seara, pe la Hygeco, Alpin Weiss sau ‘Cracii Babei’, chefuind pe banii statului francez…

Ce vreau sa spun este ca, probabil, daca lustruitorul nostru de pantofi ar fi fost un eremist ar fi facut la fel. Dar nu: omul, indiferent ca primeste sau nu ajutor social, se incapatineaza sa munceasca. Ar putea, ca multe alte cazuri sociale, sa fluiere pe la colt de strada (cum sint tinerii din fundalul aceleiasi fotografii), sa se drogheze, sau sa se alature unui grup de cartier specializat in actiuni violente. Nu, omul prefera sa lustruiasca pantofi. Pentru ca orice ban cistigat cinstit este nu doar un ban meritat, ci si un bilet sigur catre integrare sociala. Paradoxal, omul este un succes social: un succes pe care si l-a asigurat singur si pentru care statul ar trebui sa se simta jenat.

Cu doua saptamini in urma, la un curs de filosofie politica, o colega il intreaba pe profesor: ‘bine, dar dificultatea ridicata de tine mi se pare ciudata: nu am auzit nici un guvern sa fie confruntat cu aceasta problema’. Profesorul se gindeste putin, apoi raspunde vizibil incurcat: ‘ce-i drept, aceasta problema exista mai mult in capul teoreticienilor…’ Exact in aceelasi sens, incarcatura simbolica si eticheta sclaviei exista mai mult in capul activistilor sociali ai corectitudinii politice, pentru care a fi un eremist drogat si anarhist e trendy si sexy, dar a fi un cinstit lustruitor de pantofi e sclavie. Interziceti deci aceasta meserie, pentru a salva demnitatea umana! Mi-e teama insa ca, in lipsa oportunitatii de a munci, lustruitorul nostru se va transforma intr-un fel de eremist. Curat demnitate umana, monser!

Revelion 2011. ‘Italian style’

with 4 comments

Desi natura mea relativ anti-sociala nu se impaca prea bine cu adunarile populare, in ajunul anului nou i-am acordat spiritului gregar partea cuvenita si am iesit sa sarbatoresc venirea lui 2011 in strada. Spre deosebire de anii trecuti, primaria orasului Florenta a oferit ceva circ gratis (ca pinea/berea se dadeau pe bani, 3 euro doua degete de vin fiert) si sarantocilor care nu isi permiteau sa platesca 30 de euro (suma minima) doar pentru intrarea intr-un club sau o discoteca. In fiecare piata mai mare a orasului au fost organizate concerte de muzica pe toate gusturile: rock si pop intr-o piata aproape de Santa Maria Novella, jazz in Piazza della Repubblica, muzica clasica in Piazza Signoria, si asa mai departe.

Dupa ce ne-am cam saturat de rock italian si lalaieli tipice a la San Remo, am luat inteleapta decizie sa ne indreptam spre locul destinat jazz-ului, unde am descoperit trupa Funkoff,al carei fan am devenit imediat. Puteti asculta ceva fain aici.

Totul a fost perfect pina pe la doua noaptea, cind s-au terminat concertele. Asta daca, desigur, lasam deoparte eternele pocnitori si alte ustensile high-tech care, bag seama, produc zgomote din ce in ce mai puternice pe an ce trece. Indepartindu-ne de scena, atit in Piazza della Republica cit si in celelalte piete am fost nevoiti sa calcam pe un covor gros de sticle de sampanie, vin si bere sparte intentionat de vajnicii cheflii ai anului nou. Se pare ca asemenea ‘covoare’, precum si mersul fachiresc pe ele sint o ‘traditie’ italiana. Un amic nativ ne-a povestit ca dezastrul de pe strazile din Florenta (un oras care, la acea ora, arata mai ceva ca Hiroshima dupa Enola Gay) nu se putea compara nici pe departe cu intimplarile din alte orase italiene – Napoli, de pilda. Pentru ca in orasul binecunoscutei mafii, prezentza intr-una din pietzele mari in noaptea de ajun se poate termina direct la spital: italienii, chiar si cei bogati, frumos imbracati in frac si petrecareti in hotelurile luxoase ale urbei, se distreaza enorm aruncind cu sticle, fructe, farfurii si prajituri in capetele trecatorilor nefericiti. In Italia de anul nou nu trebuie deci sa ai doar o talpa groasa la papuc, precum obrazul italienilor – ci ai mare nevoie si de un cap tare.

Daca pina acum inca mai aveam dubii, considerind italienii un popor doar cu putin mai civilizat decit romanii, acum m-am lamurit perfect: o fi fost Imperiul Roman un promotor al civilizatiei si culturii; o fi fost orasele italiene in timpul renasterii adevarate ideal-tipuri, modele mereu actuale ale auto-guvernarii republicane/populare. Insa italienii de astazi nu au nici o legatura cu mult mai celebrii lor inaintasi. Sint un popor cu nimic mai bun decit romanii: mirlania, mizeria, nesimtirea sint aceleasi. Doar ca italienii au avut mai mult noroc: au primit o mostenire pe care nu o meritau.

Tuturor autorilor si cititorilor acestui blog, un an nou mai bun decit toti anii de pina acum, si sa ne auzim/citim/revedem cu bine!

Written by Andrei Stavilă

Ianuarie 3, 2011 at 10:18 pm

Școli de vară pentru liceeni

leave a comment »

Școli de vară gratuite pentru liceeni, în Ithaca (Cornell University) și Ann Arbor (University of Michigan), organizate de Telluride Association. Termenul limită: 21 ianuarie 2011. Vezi linkul. Pentru mai multe detalii puteți să-i scrieți cu încredere lui Căprescu, pe acest blog.

Written by Caprescu

Noiembrie 18, 2010 at 2:33 pm

Oarbă şi frumoasă! Plus o intrebare

leave a comment »

Oare in epoca „political correctness”-ului ar trebui sa spunem ca doamna Justitia nu e „oarba”, ci o  „persoana cu dizabilitati”? Raportat la cazul Romaniei, pare ca se potriveste de minune…

Written by Andrei Stavilă

Septembrie 25, 2010 at 10:45 pm

recycle art projects – budapest

with 2 comments

Gumi Bär rataceste prin Budapesta si descopera lucruri noi pe langa care trece grabit. I-ar placea oare lui Arankas? Asa s-a gandit.

Written by Caprescu

Mai 4, 2010 at 5:45 pm

Ghicitoare cu idioti

with 5 comments

Va provoc sa raspundeti la urmatoarea intrebare: ce fac persoanele idioate din fotografia de mai jos?

[click pe foto pentru a o mari]

Pentru a va veni in ajutor, propun urmatoarele variante:

(a) se antreneaza pentru Olimpiada de spalat geamuri, faza de Paste

(b) participa la un flash mob in amintirea lui Michael Jackson („Thriller” sau „Beat it”)

(c) au o reactie spontana la auzul vestii ca Ricky Martin e homosexual

(d) se roaga pe model islamic lui Funeriu, apelind crestineste la Sfintul Salariu si Marea Mucenita Prima de Craciun,  folosind psalmul arghezian „De cind s-a intocmit Sfinta Scriptura / Tu n-ai mai pus picioru-n batatura”

(e) none of the above

Cistigatorul va fi anuntat in editia viitoare.

Written by Andrei Stavilă

Aprilie 7, 2010 at 8:33 pm