Interactiuni

Archive for the ‘Ungaria my love’ Category

Budapest gay pride 2011. Fotoreportaj

with one comment

Hai la lupta cea mare!

Nu am participat in viata mea la un mars de protest – nu pentru ca nu ar exista cauze decente pentru care merita sa lupti; cred insa ca, exceptind marile revolutii, iesitul in strada nu rezolva absolut nimic: alte metode (presiunea media, lobby-ul societatii civile, etc.) sint mult mai eficiente decit o masa de oameni care scandeaza idiot citeva lozinci compuse de poeti ratati. In cazul de fata, o lupta serioasa pentru drepturile LGBT poate avea consecinte vizibile, precum recenta Rezolutie a Natiunilor Unite privind protectia drepturilor homosexualilor (aici). Sint insa convins ca nu poti astepta sa fii luat in serios atunci cind alegi sa iti revendici drepturile cu metode specifice doar clovnilor si circarilor amatori – precum in imaginile de mai jos.

              

Armata e cu noi!

Ca atare simbata, 18 iunie am luat-o pe Arankas de mina si am mers la mars nu pentru a ne manifesta sustinerea (cred ca putem face asta mult mai bine in scris, inclusiv in spatiul virtual) ci din curiozitate. Mai mult, nu aveam de gind sa intram in coloana, ci sa facem poze de pe margine – din pacate insa, ca intotdeauna, planul de acasa nu se potriveste cu cel din tirg. Totul trebuia sa inceapa la Hősök tere (Heroes’ Square) insa coada necuratului a lasat in pace aglomerata piata si a mutat activistii chiar la inceputul bulevardului Andrássy. Puteti urmari traseul intial aici.

Populatie multa, e drept, insa la orele 16:00, cind trebuia sa inceapa marsul, numarul politistilor si al reporterilor il depasea de citeva ori pe cel al manifestantilor. Desi batuti in cap de soarele care ridica temperatura peste treizeci de grade, ultimii asteptau nerabdatori debutul actiunilor: pe ici-pe colo pocneau citeva capace de bere, vreo doi cereau sa se dea drumul la muzica, iar restul se trageau in poze in fata unor bannere minjite rapid cu vopsea.

                     

Patafizica si patalogica

Cu vreo zece minute intirziere fata de ora stabilita, incepe marsul in uralele participantilor, cele doua platforme pe roti se pun in miscare si Lady Gaga – cine altcineva?! – sparge puternic difuzoarele. Citiva activisti agita lozinci atit de aiuritoare si lipsite de orice logica, incit se vede clar ca organizatorilor le lipseste nu doar gindirea rationala, dar si un departament onest de PR. Un cearsaf declara sfidator ‘Fuck norms’, de parca o existenta umana cit-de-cit demna de un asemenea nume poate fi conceputa fara norme. O fatuca (poate de la gender studies?) ne lamureste printr-o contorsiune logica despre relatia de identitate dintre capitalism, sistemul patriarhal si rasism, asta in timp ce o doamna imbracata scump o priveste cu dispret dintr-o vila somptuoasa. O alta fatuca ne spune ca nu sintem destinati monogamiei (evident, toata lumnea stie ca poligamia-i cool) in timp ce amicul ei care nu a auzit cu siguranta de Sartre ne spune cam care-i treaba cu natura umana. In fine, dupa aceste mesaje in engleza (care, impreuna cu limbile auzite ad-hoc, ne-au facut, la modul foarte serios, sa ne indoim de numarul ungurilor sadea participanti la demonstratie) vin si cele neaose, pe care aveti placerea sa le descifrati singuri.

           

Cum am participat involuntar la mars. Prima oara.

Din cind in cind, pe modelul conducerii mortului la groapa, cortegiul funerar dar colorat se opea din mers si un individ cu portavoce (sa-i spunem de acum inainte Evanghelistul István) ne tinea o predica scurta in maghiara si engleza, al carei important mesaj putea fi concentrat in ‘bravo noua, sintem cool!’.

Cum nu ne prea lamurim sfaturile cui sa le ascultam (dupa cum se poate vedea din imaginile de mai jos, existau mai multe categorii de oameni ai legii, unii care-ti luau ochii mai mult decit altii) incercam sa ne indepartam de coloana, sa privim cuminti din rolul de spectatori. Doar ca nu e voie. Bulevardul Andrássy este inaccesibil trecatorilor: altfel spus, daca ai intrat in joc trebuie sa joci! Dupa ce marsul a inceput – din motive de securitate probabil, mai ales dupa experienta din 2008 – nimeni nu intra, nimeni nu iese din coloana! Toate strazile perpendiculare pe bulevard sint blocate de garduri si trupe de asalt, asa ca in cazul in care ataca extremistii din Jobbik (de aici inainte, ‘iobicii’) vei fi frate de oua stricate si rosii rascoapte cu manifestantii…

      

Intre timp, din pamint sau din iarba verde (dupa cum am spus, cel putin teoretic nimeni nu intra pe bulevard si nimeni nu iesea) populatia participanta la mars s-a marit. Nimeni nu se intreaba daca o asemenea inmultire e rezultatul folosirii sporilor sau a butasilor. De data asta nu prea mai vedeai fotoreporteri, oamenii legii priveau de pe margine in costume de tortura (daca luam in calcul canicula de afara), iar sfirsitul cozii nu se prea vedea din locul fruntas in care ne aflam. Sa tot fie cam 500-1.000 de oameni…

‘Dirty faggots!’

Si astfel, cu surle si trimbite, ne apropiem de Oktogon. E clar ca se intimpla ceva acolo, masinile de politie se inmultesc, trupele de asalt si ele, sint garduri si se aude un zgomot greu de deslusit. Ceva ne spune ca sint iobicii, si asteptam curiosi sa vedem ce se va intimpla. O umbrela ar fi fost buna impotriva rosiilor, dar nu ne-am gindit sa luam cu noi. Din fericire, nu a fost nevoie: politistii ne-au pregatit o surpriza noua si o neplacere iobicilor: marsul va ocoli Oktogonul, asa ca platforma pe roti din fata convoiului vireaza spre dreapta, pe o strada perpendiculara pe istoricul bulevard. Noi sesizam momentul, iesim din coloana si ne strecuram printre jandarmi. Acum sintem in mijlocul Oktogonului, in dreapta si in stinga sint coloane de oameni ai legii, intre cele doua coloane citiva ziaristi si… noi. Nu prea inteleg ce pazesc oamenii legii, ca in afara de citiva purtatori de drapele nationale iobicii au fost dezamagitori azi. Mai multi curiosi decit iobici se aflau in spatele gardurilor, dupa cum se poate vedea in imagini. Ocupat cu fotografiatul ciinilor politisti, nu vad ca intre timp raminem singuri intre jardami. Seful vine si ne spune ceva in maghiara, nu intelegem si atunci spune in engleza: ‘leave the street NOW!’. Cum de marsul diversitatii ne saturasem, ne-am gindit ca fotografii mai interesante ar iesi din mijlocul iobicilor, deci ne indreptam inspre ei. Ghinion: totul e blocat de jandarmi si garduri, nu putem ajunge in mijlocul extremistilor. Dezamagiti ca nu putm oferi si partii celeilalte dreptul la expresie si fotografie, o luam pe o strada laturalnica, singura nepazita, gindindu-ne sa plecam acasa…

               

Cum am participat involuntar la mars. A doua oara

… numai ca nu avem noroc. Strada era nepazita tocmai pentru ca facea parte din traseul revenirii marsului pe bulevardul Andrássy, dupa ocolirea pietii Oktogon. Nu stiu cum se face dar, conform motto-ului ‘Nu mai rezist, nu mai rezist o clipa / Si intru iarasi in echipa’ (sursa) ne aflam de data asta in primul rind al coloanei, imediat dupa prima platforma pe roti. Chiar la timp pentru a observa cum, zarind in departare gruparea iobicilor (surprinzator de tacuta in acel moment), adeptii ‘diversitatii’ i-au provocat, ‘foarte vocal’ si ‘extrem de vizual’, folosind gesturile specifice din dotare. Asta ne-a cam invatat sa nu mai facem distinctia intre ‘good guys’ si ‘bad guys’ cit om trai. Evident ca raspunsul nu s-a lasat asteptat – eram departe de iobici, nu am auzit mare lucru, dar faptul ca seful companiei de jandami a dat ordin subordonattilor sa-si puna castile pe cap a fost de ajuns sa ne dea fiori pe sira spinarii. Cum iobicii nu sint tocmai febletea noastra, am hotarit sa continuam marsul in primul rind al coloanei, pentru a ne indeparta cit mai repede de pericol.

  

Insa chiar inainte de a reveni pe Andrássy ne linistim. Citiva ‘fani’ ne intimpina cu gesturi de iubire si sustinere. Le multumim pentru diminutivele cu care ne alinta (imi pare rau ca nu gasesc nicaieri pe net transliterarea in maghiara a englezescului ‘dirty faggots’) si mergem mai departe.

Serios vorbind, ne bucuram sa vedem grupul europarlamentar ALDE alaturi de manifestanti. Bravo liberalilor si democratilor, pacat ca nu au fost si socialistii reprezentati! Un special ‘chapeau!’ pentru persoanele trecute bine de 60 de ani, care ori s-au alaturat manifestantilor, ori i-au incurajat cu zimbete si dans de pe margine. Acuma nu stim sigur ca au inteles ce anume sustin, dar coloana semana cumva cu carnavalul de la Rio, asa ca toata lumea era multumita, asculta muzica si dansa. Doar era Shakira la boxe, ce dreacu!

              

Chiar la intersectia dintre Andrássy si Bajcsy-Zsilinszky ciinii politisti mi-au rupt iarasi inima. Erau practic lesinati sub soarele arzator, nu prea intelegeau ce se intimpla si nu se gasea pic de apa proaspata in jur. Handlerii lor, intre timp, faceau exces de zel: multimea mai mult decit prietenoasa din Deák Ferenc tér nu este lasata sa se alature coloanei. Pierduta intre coloana, politisti si privitori, o ambulanta pe doua roti nu e de ajuns sa ne incredinteze ca in caz de urgenta primim ajutorul necesar.

  

Ultima parte a marsului, desfasurata pe Bajcsy-Zsilinszky, nu a avut nimic interesant. Un mosulet insotea coloana de pe margine si dansa dupa propriile-i puteri, la un balcon citiva simpatizanti au incercat sa incropeasca un curcubeu din hirtiutze, iar masinile de politie s-au inmultit precum ciupercile dupa ploaie – spre deosebire de manifestanti, care din cauza oboselii si a soarelui plecau spre barurile invecinate multumiti ca si-au facut datoria. Evanghelistul  István ne opreste pentru o mica predica in fata unei cladiri pe ale carei geamuri era ceva scris (nu am inteles ce inseamna, dar am observat cum cameramanii jandarmeriei filmau intens ferestrele respective) si toata lumea ofteaza un ‘Doamne miluieste’ cind plecam in sfirsit spre destinatia finala.

           

Ultimii zeci de metri sint facuti pe strada Alkotmány, la capatul careia marsul se opreste. Anul asta Kossuth Lajos, strada pe care se afla Parlamentul Ungariei, este inchisa sustinatorilor diversitatii – e rindul iobicilor sa o ocupe. Dar tot e bun si pe Alkotmány, Parlamentul se vede, iar pe scenna improvizata incep citeva discursuri plictisitoare privind drepturile omului. Atit de plictisitoare, incit oamenii fac orice altceva (maninca, agita steaguri, beau, se odihnesc la umbra, injura iobicii) decit sa asculte discursurile oficiale. E de inteles, veselul cortegiu funerar a tinut mai mult de doua ore in plina canicula!

           

Hai acasa neamule!

Spre final, reporterii si politistii pareau din nou sa ii depaseasca din punct de vedere al numarului pe manifestanti. De data asta, caldura, setea si foamea au cam taiat pofta oamenilor de a-si cere drepturile. Vorbitorii declamau in fata unui public vlaguit si total dezinteresat, dar lasa ca nici discursurile nu spuneau nimic altceva decit ce fain a fost si cit de colorati sintem si cum vrem si noi sa ne putem casatori (Ouuups! Da’ parca nu eram destinati monogamiei!!!!!).

  

Singurul loc mai animat era intersectia dintre Alkotmány si Kossuth Lajos: pe de o parte, sustinatori ai LGBT cu steaguri proprii si care, plini de ura si amenintind cu pumnul in aer, ii catalogau pe cei de dincolo de gard drept ‘fascisti’, intr-o ultima incercare de a provoca vreun eveniment menit sa le ridice nivelul de adrenalina. De cealalta parte, doi iobici mascati si citiva mosnegi indignati care ne aruncau, din cind in cind si fara vlaga, cite un ‘dirty faggot!’ (cam cit erau de multi puteti judeca singuri dupa acest video).

     

ss

     

Si cam asta a fost. Obositi, arsi de soare si insetati am plecat spre casa. Am cam inteles noi ce doresc organizatorii si participantii, dar nu sintem siguri ca un privitor neutru ar fi priceput ce naiba vor oamenii astia imbracati ca la circ, care danseaza pe Lady Gaga si nu cer nimic special. Potrivit organizatorilor, ar mai fi trebuit sa urmeze o ceremonie neoficiala prin care cuplurile LGBT dornice se puteau casatori (nu ni se spune daca doar casatoriile poligame vor fi fost acceptate) si, in final, o eliberare a baloanelor colorate in aer, probabil ceva asemanator cu eliberarea porumbeilor albi de catre cuplurile proaspat casatorite, heterosexuale si extrem de inteligente.

In final, va lasam cu doua fotografii infatisind cite un reprezentant al fiecarei parti a baricadei. Va lasam sa descifrati singur care e iobicul si care aparatorul diversitatii. Asteptam raspunsurile dumneavoastra pe adresa casuta postala… Premiul nu se va trage la sorti.

  

Din arhive, din alte secole

with 8 comments

Un anunt de casatorie din 1863, din Sacele.

Primele pagini dintr-un pasaport Austro-Ungar. NB: Scria in maghiara si in franceza.

Un anunt de inmormantare, scris in chirilice, asa cum era si potrivit in 1855.

„Lelea viteaza” facea parte din repertoriul laic al corului mitropolitan din Iasi. Cantecul l-am extras dintr-o culegere de 12 melodii nationale, culese, armonizate si aranjate pentru cor mixt si piano de Gavriil Musicescu. Culegerea a fost medaliata la expozitia universala de la Paris din 1889. Mai interesante mi s-au parut versurile destul de razboinice, din penultima poza: „Frunza verde palamida / Plina-i tara de omida / De omida ungureasca / si de gargara saseasca.”

Si un ultim document, din categoria celor „cool” si care n-au mare rost, dar sint ele tare frumoase!

(Toate documentele sint din fondul „Corespondenta comerciantilor romani,” cu exceptia partiturii care e pastrata in fondul „Societatea Progresul Fagaras” – A.N.BV.)

Written by Caprescu

August 14, 2009 at 9:37 am

Ungaria, my love (16). Extremismul

with 19 comments

Ungaria are si fețele ei urite, iar una dintre acestea este reprezentata de nationalism si extremism. Citeam undeva (din nefericire nu imi amintesc sursa) ca ungurii ar fi pe locul doi in ceea ce priveste profunzimea sentimentului national, dupa americani. Nu stiu daca informatia este adevarata sau nu – cert e ca ungurii cu siguranta sint nationalisti si isi iubesc sincer tara. Se vede asta la fiecare sarbatoare nationala, daca facem o comparatie cu Romania: in timp ce romanul prefera ca de sarbatorile nationale sa iasa la gratar sau sa se duca la o parada militara fara a fi animat de cine-stie-ce mare sentiment patriotic, ei bine ungurii se simt profund legati de insemnatatea evenimentului respectiv. Nu voi analiza aici de ce stau lucrurile asa (cu siguranta exista circumstante istorice si explicatii psihologice) – insa cu siguranta modul in care ungurii resimt si astazi pierderea teritoriilor prin intermediul diverselor tratate de pace trebuie inteles in acest context.

Desigur, nu inteleg nationalismul in general, si cu atit mai putin nationalismul ungar. Niciodata nu am priceput ce inseamna sa-ti iubesti tara: poti iubi un om, un animal de companie, poate o floare ori un obiect; ceva concret, in orice caz. Dar nu inteleg cum il poti iubi pe Dumnezeu, sau cum iti poti iubi tara. De Dumnezeu iti poate fi teama, iar fata de tara cu siguranta ai unele datorii de cetatean. De aici insa si pina la iubire este o cale lunga, pe care eu nu am fost in stare sa o parcurg niciodata.  Daca nationalismul inseamna o profunda iubire de tara, atunci mi se pare o himera, o idee lipsita de coerenta; daca inseamna a-ti achita datoriile de cetatean, atunci nationalismul nu mai e nationalism, ci o simpla problema de obligatie politica. Iubirea nu are ce cauta aici, nici sentimentul patriotic. Asa cum am mai spus, locul nasterii mele (si al oricarui individ) e o chestiune care tine de purul hazard: daca m-as fi nascut nigerian ar fi trebuit sa iubesc Nigeria?

Totusi, cu titlu provizoriu, sint dispus sa accept ca daca eu personal nu inteleg un lucru, nu inseamna ca el nu exista, ori ca altii nu il inteleg. Sa presupunem ca nationalismul ca sentiment puternic exista, are o coerenta interna, si mai ales reprezinta ceva pozitiv. Totusi, acum pot pune urmatoarea intrebare: cum putem sti cind nationalismul pozitiv se transforma in unul negativ? Care este linia de demarcatie intre nationalismul pozitiv si extremism? Diferenta mi se pare firava, si poate tocmai de aceea multi oameni trec pragul respectiv.

Cel mai grav este faptul ca, in cadrul perioadelor de criza economica (deci si in actuala criza), extremismul cistiga teren spectaculos. La fel se intimpla si in Ungaria, unde un ungur din zece simpatizeaza cu nationalistii radicali. La alegerile pentru Parlamentul European din 4-7 iunie participa si partidul Jobbik (numele inseamna deopotriva „cel de dreapta” si „cel mai bun”, si este o prescurtare a denumirii „Miscarea Pentru o Ungarie mai Buna”). Jobbik este considerat bratul politic al formatiunii paramilitare (interzise prin lege, deocamdata, incepind din decembrie 2008) „Garda maghiara„. Pentru alegerile membrilor Parlamentului European partidul extremist maghiar a produs urmatorul poster (l-am fotografiat pe cel din imediata apropiere a casei noastre):

IMG_6846 [640x480]

In traducere, posterul spune asa:

„Cucerim Europa din nou!

Sunt Árpád, am 116O de ani, si unii spun ca sunt extremist si neonazist. Dar adeptii mei devin din ce in ce mai puternici. Depinde si de votul Tau sa intram in Parlamentul European, apoi si in cel maghiar. Nu as fi crezut vreodata ca poporul meu va ajunge aici. Ajuta-ma sa pot sa fiu mandru de voi din nou, acolo sus.

Miscarea pentru o Ungarie de dreapta/mai buna

Ungaria apartine ungurilor!”

(Ii multumesc si pe aceasta cale lui C.L. pentru traducere)

Dincolo de faptul ca, in opinia mea, posterul ii trateaza pe cetatenii unguri ca pe niste imbecili, curios este urmatorul fapt. Daca schimbi „Arpad”, „1160 de ani” si „Ungaria” cu orice nume, virsta, si cu orice tara, posterul se potriveste perfect pentru orice partid de extrema dreapta; sa spunem: „Sint Decebal, am 1922 de ani (ciuda voua ungurilor, sint mai batrin ca Arpad!)  🙂 … „ajutati-ma sa fiu mindru de voi” … „Romania apartine Romanilor!” Ce vreau sa spun cu asta? Nimic altceva decit sa subliniez inca o data triviala observatie ca extremismul este la fel peste tot.

Si mai este un lucru ciudat. Tot C.L. mi-a spus ca strigatul de lupta „Ungaria apartine ungurilor!” este indreptat acum in special impotriva romilor si evreilor. Totusi, potrivit Wikipedia, componenta etnica a tarii ar arata cam asa: 95% unguri, 2% romi si 3% alte minoritati. Pai in conditiile in care 95% din locuitori sint maghiari, deviza „Ungaria apartine ungurilor” nu e doar idioata, dar in plus nu are nici un sens… E drept, partidul Jobbik crede ca Ungaria este acum condusa la toate nivelurile importante de catre evrei, si de aici deviza… Dar si in aceasta varianta de explicatie, tot lipsita de sens mi se pare.

Written by Andrei Stavilă

Mai 22, 2009 at 5:00 pm

Ungaria, my love (15). Podurile din Budapesta

with 15 comments

Update (10 iulie 2014): Despre cele mai interesante poduri din lume se poate citi aici si aici.

Mi s-a parut foarte ciudat faptul ca pe internet nu poti gasi informatii despre toate podurile de peste Dunare din Budapesta. Asa ca, inarmat cu o harta, un GPS si o masina, m-am pus pe treaba si am fotografiat pentru voi toate podurile, plus unele locuri importante care sint in apropierea lor. Budapesta are 12 poduri peste Dunare, din care 9 leaga Pesta de Buda, doua leaga Pesta de insula Csepel, si unul leaga insula Csepel de Buda. De la sud la nord, iata podurile Budapestei:

1. Hárosi Híd (Podul Harosi)

harosi duna-hid [640x480]

Este cel mai sudic pod al Budapestei; de fapt, se afla la granita sudica a capitalei (districtul XXI), legind cea mai mare insula de pe Dunarea budapestana (Csepel-sziget) de Buda. Nu am gasit multe informatii despre acest pod; probabil numele sau vine de la insula Háros (de fapt, mai curind o peninsula, dar daca ungurii ii spun „sziget”, hai sa fim de acord ca e insula…), aflata in imediata vecinatate. Podul nu este spectaculos si e greu de fotografiat: malurile Dunarii sint impinzite de copaci care cresc chiar linga apa, si obiectivul camerei foto este mai intotdeauna obstructionat; eu a trebuit sa caut mult timp un loc din care sa fiu in stare sa produc o poza cit-de-cit acceptabila. Totusi, importanta podului este cruciala, intrucit face parte din autostrada M0 (poate de aceea s-au inmultit hypermarket-urile linga el: Bauhaus, Auchan, si altele). A fost construit intre anii 1987-1990. Ca sa ajungeti la el, puteti tasta pe GPS „Sun u.” sau „Haros u.” (sectorul XXI), si apoi parcati pe unde puteti (desi, mergind pe lungul bulevard Rakoczi Ferenc, eu v-as sfatui sa puneti masina in parcarea unuia din hypermarket-urile existente linga pod).

2. Lágymányosi híd (Podul Lágymányosi)

02-lagymanyosi-hid-640x480

Constructia podului a inceput in 1992, iar inaugurarea sa a avut loc 3 ani mai tirziu, in 1995. Numele sau vine de la districtul Lágymányosi. Podul uneste Buda de Pesta si interesant este sistemul unic de iluminare: podul are cinci coloane, dedesubtul carora se afla reflectoare cu halogen care il lumineaza de la o inaltime de 35 de metri. Lungimea podului este de 493,4 metri, iar latimea de 30,5 metri. La capatul din Pesta al podului se afla Palatul Artelor, Teatrul National Ungar, Ludwig Museum (muzeul de arta contemporana) si „National Concert Hall” Bartók. Intre Ludwig Museum si Teatru se afla un zigurat pe acoperisul caruia te poti urca (ceea ce am si facut) (vezi mai jos, fotografia 3). Cladirea teatrului este minunata, a fost construita in forma de vapor iar terasa ei este puntea navei (fotografia 1). In jurul „vaporului” se afla o piscina – si, daca privesti dintr-un anumit unghi, ai impresia ca ambarcatiunea navigheaza pe linga cladirea unui teatru scufundat (e vorba de un memorial al vechiului teatru!) (foto 2). In jurul piscinei exista o gradina cu statui ale unor mari actori unguri (foto 4). O gradina in care (aviz autoritatilor romane!) poti calca iarba, poti face plaja si ai voie sa citesti tolanit linga piscina. Evident, cind e foarte cald nu te amendeaza nimeni daca intri in apa 🙂

IMG_6339 [640x480] (1) IMG_6365 [640x480] (2) IMG_6340 [640x480] (3) IMG_6377 [640x480] (4)

3. Petőfi híd (Podul Petőfi)

03-petofi-hid-640x4801

A fost construit intre anii 1933-1937, are o lungime de 378 metri (514 metri cu tot cu rampe) si o latime de 25,6 metri. Numele sau initial a fost Horthy Miklós híd (dupa numele guvernatorului Ungariei din perioada interbelica, Miklós Horthy). Numele actual vine de la poetul national (si revolutionar!) Petőfi Sándor (1823-1849). Nu este un pod spectaculos – la momentul constructiei sale (cind Ungaria se lupta cu criza economica si politica) nu frumusetea, ci utilitatea a fost criteriul principal. In ianuarie 1945 a fost aruncat in aer de nemti, si a fost reconstruit intre anii 1950-1952.

4. Szabadság híd (Podul Libertatii)

04-szabadsag-hid-640x480 (1)  IMG_0420 [640x480] (2) IMG_0412 [640x480] (3) IMG_0418 [640x480] (4)

Si acest pod leaga Buda de Pesta; a fost construit intre anii 1894-1896 si inaugurat in prezenta imparatului Franz Joseph (al carui nume l-a si purtat, initial). Are o lungime de 333,6 metri si o latime de 20,1 metri. Cele patru virfuri (catarge) ale sale sint decorate cu statui de bronz care reprezinta Turul (un gen de soim), o pasare din mitologia ungara. De asemenea, pe frontispiciul sau se poate observa stema imperiala maghiara. Ca toate celelalte poduri ale Budapestei, si acesta a fost distrus de catre nemti in ianuarie 1945. A fost reconstruit si redeschis publicului in 1946, cind a primit si noul nume. La capatul din Buda al podului se afla piata Fővám, importanta pentru ca aici este celebra piata acoperita din Budapesta (mai sus, foto 3 si 4). La capatul  din Pesta al podului se afla dealul Gellért, impreuna cu faimoasa biserica din pestera. Iar de aici puteti urca spre virful dealului, unde veti vedea Statuia Libertatii si Citadela. Din cauza traficului aglomerat (masini si tramvaie) podul a fost deteriorat, si momentan se afla intr-o faza de reconstructie (accesul pe pod este interzis). Exista si un plan ca, dupa ce a patra linie budapestana de metrou va fi construita (in urmatorii zece ani), Podul Libertatii sa devina unul exclusiv destinat circulatiei pietonale.

5. Erzsébet híd (Podul Elisabeta)

05-erzsebet-hid-640x480 (1)  IMG_0479 [640x480] (2) IMG_04851. [640x480] (3)

Podul Elisabeta (construit intre anii 1897-1903) leaga Buda de Pesta in locul in care latimea Dunarii este cea mai mica de pe intreg teritoriul Budapestei, ca atare podul are doar 290 metri in lungime. Evident, podul a fost numit dupa Imparateasa Elisabeta a Austro-Ungariei, sotia lui Franz Joseph, mai cunoscuta sub pseudonimul Sissi. La capatul din Pesta al podului poti vedea cea mai veche biserica din Budapesta, construita in secolul XIII. La capatul din Buda se afla dealul Gellért si monumentul Sfintului Gellért (foto 3). Alaturi, intr-o mica gradina, a fost asezata statuia de bronz a imparatesei Elisabeta. In cazul in care conduceti pe pod, va trebui sa fiti foarte atenti si sa respectati viteza maxima legala de 40 km/h. Asta pentru ca, la capatul din Buda al podului se afla un drum intortocheat (construit asa din cauza pozitiei dealului Gellért) – un loc in care au fost multe accidente. Limita actuala de viteza a fost impusa in 2004, dupa ce o intreaga familie a murit aici. Podul a fost aruncat in aer in 1945 de catre soldatii nemti aflati in retragere si a fost reconstruit in forma actuala intre anii 1961-1964 (de fapt, s-a dorit reconstructia lui intr-o alta locatie, dar cum municipalitatea nu avea destui bani pentru o fundatie complet noua a unui alt pod, s-a hotarit folosirea fundatiei vechi, si astfel podul a fost reconstruit in exact acelasi loc). Totusi, traficul a deteriorat podul, asa ca in 1973 au fost inlaturate sinele de tramvai.

6. Széchenyi lánchíd (Podul cu lanturi Széchenyi)

06-szechenyi-lanchid-640x480 (1)  IMG_0315 [640x480] (2)  DSC09062 [640x480] (3)

Cel mai cunoscut pod al Budapestei care leaga partea estica de cea vestica a capitalei ungare este, in acelasi timp, si cel mai vechi pod permanent peste Dunare din acest oras. A fost proiectat in 1839 de catre William Tierney Clark si reprezinta, de fapt, copia la scala mai mare a podului Marlow (de peste Tamisa), desenat de acelasi arhitect. „Podul cu lanturi” a fost deschis circulatiei in 1849 si poarta numele contelui István Széchenyi, un infocat sustinator al constructiei. La capatul din Buda al podului se afla piata Adam Clark (numita asa dupa inginerul care a supervizat constructia podului), unde se pot vedea monumentul dedicat kilometrului zero al Budapestei, tunelul de sub Castelul Buda (construit intre 1853-1857) si funicularul care urca spre castel. La capatul din Pesta se afla piata Roosevelt, cu Palatul Gresham (construit in 1827) si Academia Ungara de Stiinte. Perechile de lei de la capetele podului au fost adaugate in 1852, iar actualul nume i s-a dat in 1898. In al doilea razboi mondial (18 ianuarie 1945) podul a fost distrus si a trebuit sa fie reconstruit, iar reconstructia s-a incheiat in anul 1949. In varianta actuala, lungimea podului este de 380 metri, iar latimea de 14,8 metri.

7. Margit híd (Podul Margit, sau Podul Margareta)

07-margit-hid-640x480

A fost construit intre anii 1872 – 1876 de catre inginerul francez Ernest Gouin si, evident, leaga Buda de Pesta – dar si ambele parti ale capitalei de insula Margit. Particularitatea acestui pod consta in faptul ca cele doua parti ale sale se unesc in dreptul insulei intr-un unghi de 165 de grade, asta pentru ca mica extensie a podului (pentru a face legatura cu insula Margit) a fost inclusa in graba in proiectul original, insa a fost construita doua decenii mai tirziu, din lipsa de fonduri. Are 607 metri in lungime si 25 metri in latime, este construit in stilul neo-baroc francez iar munca la edificarea lui a inceput la douazeci de ani dupa inaugurarea podului cu lanturi. Elementele de fier care au format structura podului au fost realizate in Franta si transportate apoi la Budapesta. Podul se bazeaza pe sapte piloni. Doua explozii spre sfirsitul celui de al doilea razboi mondial (pe 4 noiembrie 1944 si 18 ianuarie 1945) au distrus podul initial, dar acesta a fost reconstruit rapid si redat circulatiei in intregime in 1948. Datorita traficului intens (podul are patru benzi, cite doua pentru fiecare sens, plus doua linii de tramvai) acest pod se afla in cea mai proasta forma dintre toate podurile Budapestei, si se preconizeaza ca pina la jumatatea anului acesta sa fie inchis si sa inceapa lucrarile de consolidare. Planurile de renovare mentioneaza si reinstalarea sculpturilor care decorau cindva acest pod.

8. Árpád hid (Podul Árpád)

08-arpad-hid-640x480

Al doilea pod ca lungime al Budapestei (are 928 de metri, iar latimea de 35,4 metri), Arpad hid a fost denumit, evident, dupa numele liderului primilor maghiari sositi pe aceste teritorii. Constructia sa a inceput in 1939, dar in 1943 a fost oprita din cauza razboiului. Lucrarile au reinceput abia in 1948, podul a fost inaugurat in noiembrie 1950 si denumit initial „Podul Stalin”. Abia in 1958 a primit numele actual. Pina la reconstructia podului nordic de cale ferata, in 1955, sinele de tramvai de pe podul Arpad au fost folosite si pentru transportarea unor bunuri cu trenul. Ca atare, podul a fost deteriorat si a avut nevoie de renovari in 1969. Intre 1981 si 1984 podul a fost largit (acum are trei benzi pe fiecare sens, doua linii de tramvai, plus cite un trotuar pentru pietoni si cite o banda pentru biciclisti pe fiecare sens de mers) iar la ora actuala este cel mai aglomerat pod al Budapestei (in jur de 150.000 de masini il traverseaza zilnic). La capatul dinspre Buda al podului se afla piata Szentlélek, unde puteti vizita muzeul Vasarely.

9. Újpesti vasúti híd (Podul de cale ferata Újpesti vasúti)

09-ujpesti-vasuti-hid-640x480

Despre acest pod nu am gasit informatii pe net. Oricum, se pare ca Budapesta are doua poduri de cale ferata (unul la nord si altul la sud). Podul din nord este ceva mai vechi, si am aflat ca a fost reconstruit in 1955 (probabil a fost si el aruncat in aer la sfirsitul celui de al doilea razboi mondial). Daca doriti sa ajungeti la el va trebui sa mergeti pina in piata Ujpest-Varoskapu (dati chiar asa pe GPS, sau daca mergeti cu metroul, coboriti la penultima statie a liniei albastre, denumita exact ca si piata de care vorbeam inainte). Podul uneste Buda de Pesta, si este construit pe deasupra peninsulei Nepsziget. In fotografia de mai sus se poate vedea doar portiunea podului care uneste Pesta de peninsula.

10. Megyeri híd (Podul Megyeri)

IMG_6523 [640x480](1)IMG_6526 [640x480](2)IMG_6535 [640x480](3)IMG_6540 [640x480](4)

Podul Megyeri este cel mai tinar, cel mai nordic, cel mai lung pod al Budapestei si, se pare, cel mai lung pod peste Dunare, in general (si, in opinia mea, al doilea pod ca frumusete dupa podul cu lanturi). Constructia sa a debutat la inceputul anului 2007, iar podul a fost inaugurat la 3o septembrie 2008. Podul face legatura intre trei districte ale Budapestei: Újpest (in Pesta) si Békásmegyer si Budakalász (in Buda). Lungimea sa masoara 1862 de metri, iar latimea 35 de metri. Podul se afla deasupra insulei Szentendrei (insula se poate vedea in fotografia 4) si deasupra celor doua brate ale Dunarii care delimiteaza insula (in fotografia 1 vedeti partea podului din Pesta pina la insula Szentendrei, iar in fotografia 3 puteti vedea cealalta parte a podului, de la insula pina in Buda). Podul face parte din autostrada M0 (care inconjura capitala, functionind si ca „sosea de centura”), are doua benzi pe fiecare sens (plus benzile de urgenta), in partea nordica se afla o pista pentru biciclisti, iar in partea sudica un trotuar pentru pietoni. Partea podului dintre insula si Pesta reprezinta primul pod rutier sustinut pe lanturi din Ungaria. Elementii de otel lungi de 20 de metri au fost montati in sudul capitalei si transportati pe Dunare pina la locul asamblarii lor. Cei doi piloni in forma literei A (foto 2) au cite 100 metri inaltime (masurati de la nivelul podului) si sint amplasati la 300 metri unul de altul. Cablurile de sustinere a bazei de otel sint amplasate la fiecare 12 metri, iar cel mai scurt cablu are 56 metri, in timp ce cablul cel mai lung are 163 metri. Fiecare pilon in forma de A are doua picioare, intr-unul existind un lift, iar in altul scari care duc catre virf, pentru a usura accesul muncitorilor care intretin podul. Partea podului peste insula Szentendrei masoara 559 de metri. Insula nu poate fi vizitata, din dorinta municipalitatii de a proteja nu numai flora si fauna, dar si rezerva de apa potabila a orasului, aflata pe insula. Pentru protectia pasarilor au fost construite ziduri speciale de protectie din sticla, pe toata lungimea podului de deasupra insulei Szentendrei (pe ambele parti). In privinta numelui podului, municipalitatea a lansat un vot pe internet. Podul ar fi putut sa ia numele lui Chuck Norris, al comediantilor americani Stephen Colbert sau Jon Stewart, ori al eroului ungur Miklós Zrínyi. Despre toata tevatura iscata in jurul acestui vot puteti citi mai multe aici. Pina la urma, podul a fost numit Megyeri, intrucit lega districtele Káposztásmegyer si Békásmegyer. Daca vreti sa ajungeti la pod, pur si simplu mergeti cu masina sau pe jos pe Váci út (dinspre centru spre nord) pina ce dati de el. Lucrul bun este ca masina se poate parca exact sub pod. Daca nu aveti masina, puteti lua autobuzul 204 (care trece pe pod) din Pesta (statia Újpest-Központ, chiar linga linia albastra de metrou). La capatul din Pesta al podului se afla statiunea Ramada si Aquaworld.

11. Kvassay híd (Podul Kvassay)

kvassay hid 1 [640x480] (1) kvassay hid 2 [640x480] (2)

Nu am gasit nici o informatie pe net despre acest pod. Pot sa va spun ca se afla in districtul IX al capitalei, si leaga Pesta de insula Csepel-Sziget (cea mai mare insula a Budapestei). Ca sa ajungem la el am tastat pe GPS „Helyikikoto ut”, o strada in imediata vecinatate a podului. Zona nu este tocmai spectaculoasa, e mai mult o zona industriala, fara case sau blocuri. Totusi, podul e fain: in fotografia (1) de mai sus puteti vedea partea sudica a podului (destinata pietonilor si autoturismelor) iar in fotografia (2) vedeti partea nordica, destinata traficului feroviar.

12. Gubacsi híd (Podul Gubacsi)

gubacsi hid 1 [640x480] (1) gubacsi hid 2 [640x480] (2)

Din pacate, nici despre acest pod nu am gasit informatii pe net. Ca si podul Kvassay, leaga Pesta de insula Csepel (mai exact, districtul XX din Pesta de districtul XXI din Csepel). Ca sa ajungem aici am tastat pe GPS „Sereny u.”, o strada foarte aproape de pod. Fata de podul Kvassay, Gubacsi se afla intr-o zona frumoasa, linistita si verde. Podul este destinat deopotriva autoturismelor, tramvaielor si pietonilor. La vreo doua sute de metri de pod (spre sud) se afla un hotel si un restaurant pe Dunare (cladirea nu pluteste, dar este construita pe apa).

Cam astea ar fi podurile Budapestei. Pentru cei interesati, voi scrie aici si traseele facute pentru a vizita si fotografia podurile. Ne-au trebuit trei zile. In prima zi am mers asa: de la Ors Vezer Tere am luat metroul (linia rosie) pina la Blaha Luiza Ter. De aici am mers pe jos pe bulevardele Jozsef Krt si Ferenc KRT (sectorul VIII), si am ajuns in Boraros Ter. Chiar aici se afla partea din Pesta a podului Petofi, dar nu ne-am oprit: am mers pe malul Dunarii spre sud, pina la podul Lagymanyosi. Am vazut podul, am vizitat complexul cultural de linga el, apoi ne-am intors la podul Petofi, si mergind pe malul Dunarii pe jos am vazut, in ordine, podurile Szabadsag, Erzsebet, Szecheni, Margit, si Arpad. De aici am mers pe Vaci ut pina la piata Ujpest-Varoskapu, unde am fotografiat podul nordic de cale ferata, Ujpesti Vasuti. Apoi am luat metroul din aceasta piata inapoi pina la Ors Vezer Tere. In total am mers cam 6 ore pe jos, si ne cam usturau talpile 🙂 In a doua zi am mers cu masina si am vizitat podurile Kvassay, Gubacsi si Harosi (exact in aceasta ordine; am scris deja cum ajungeti la ele, daca aveti masina si GPS). Ne-a luat cam trei ore in total. In a treia zi am fost la Megyeri, si ne-a luat cam tot trei ore: in primul rind pentru ca nu stiam exact cum sa ajungem la el (nu aveam o harta recenta, asa ca am cam orbecait) si in al doilea rind pentru ca ne-am plimbat aproape pe toata lungimea lui, cam 1,5 km dus si tot atitia intors (plus traficul din centru, evident).

Nota. Informatiile despre podurile Lagtmanyosi, Petofi, Szabadsag, Erzsebet, Szecheni, Margit, Arpad si Megyeri le-am luat in special de pe site-ul Bridges of Budapest (de unde am selectat si tradus anumite pasaje) si de pe Wikipedia (in mod ciudat, unele date difera in functie de site, asa ca nu sint responsabil pentru eventualele neconcordante). Un alt articol despre podurile din Budapesta cititi in Evenimentul Zilei (aici). Site-ul oficial al podurilor din Budapesta (pe care deja l-am amintit) poate fi consultat aici, budapest.com are o pagina speciala aici iar wikipedia vorbeste despre aceleasi poduri aici. Fotografii multe cu podurile din Budapesta puteti gasi aici.

Written by Andrei Stavilă

Mai 15, 2009 at 10:00 am

Publicat în Ungaria my love

Tagged with , , ,

Ungaria, my love (14). Concertul, toaleta si gunoierii

with 5 comments

Din seria „Varu’ Maftei / Ma ia cu dinsul la concert” (numai ca de data asta varu’ Maftei au fost Arankas si C.), o sa va povestesc cum a fost seara de 1 Mai. Gödör este un bar mare, cu terasa pe masura, asezat strategic in chiar buricul Budapestei, sub o parte din Erzsebet ter (parcul de linga statia de metrou Deak Ferencz ter). Da, ati citit bine, am spus „sub” parc, intrucit barul este subteran, iar o parte din acoperisul sau, construit din sticla, este de fapt podeaua piscinei din centru. De obicei, in serile de week-end sau cind este sarbatoare se aduna multe lume in Gödör, si poti avea surpriza sa asisti la doua-trei concerte simultan, in zone diferite ale barului.

De data asta ne-am asezat la o masa linga scena mica, si in curind au aparut cei de la Manökken Proletarz („Manechinele proletare”): putin cam slabuti pentru gustul meu, dar totusi nu fara unele sclipiri (ca exemplu, ascultati doua piese mai acatarii aici si aici). Partea proasta a fost ca in spatele nostru se afla o boxa imensa. Norocul meu ca, asemeni mosilor, obisnuiesc sa umblu cu antinevralgicul la mine 🙂

Apoi am lasat masa in grija unora mai putin doritori de zbenguiala si ne-am mutat in sala mare, unde tocmai incepuse sa concerteze trupa Kistehén (adica „Little Cow”, sau mai pe romaneste „Vacuța”). O trupa rock cu influente gipsy, poate asemanatoare cu Phoenix ca influente si autoritate, insa evident cu o linie melodica mai moderna. Sala, in ciuda marimii ei, era neincapatoare, si cu greu te puteai strecura printre tinerii dezlantuiti. Recunosc, ritmul ne-a prins si pe noi, desi nu intelegeam o boaba din versurile lor (ce-i drept, C. ne mai spunea din cind in cind cam despre ce cintau). Oricum, pentru mine trupa a fost o descoperire remarcabila, si o recomand cu mare caldura ca unul dintre brandurile muzicii rock autohtone (ascultati ceva fain aici, aici, aici, aici, aici si aici; si ii vedeti intr-un show TV aici).

O experienta cu adevarat ciudata a fost insa vizita facuta toaletei; desi pentru ambele sexe incaperile sint destul de mari, in seara respectiva era o aglomeratie greu de imaginat. Si cum la toaleta pentru femei se facusera doua rinduri mari, unele domnisoare stateau la coada la toaleta barbatilor – ca na, barbatii oricum termina – ca intotdeauna! – mai repede 🙂  Buuun, acuma nu ar fi fost mare brinza, ca erau doua „separeuri” si la barbati, insa coada incepea din zona pisoarelor, iar domnisoarele nu pareau nici stingherite, nici deranjate de priveliste (si sa nu credeti ca se uitau rusinate la tavan). Mai mult, intre cele doua rinduri de pisoare (care, evident, operau la capacitate maxima) existau doua grupuri mici de tineri si tinere care discutau si beau bere… Si credeti-ma ca budele nu aproximau intocmai idealul curateniei!

Transfigurat de experienta tocmai povestita, m-am intors la Kistehén, am mai dat din cap pe citeva melodii (ceea ce mi-a provocat astazi obisnuita durere musculara in zona gitului) si, cum atmosfera era incendiara nu numai la figurat, ci si la propriu, am iesit afara, in Erzsebet ter, la o gura de aer si una de vin (caci vinul dupa bere e placere, evident!). Nu mica mi-a fost mirarea sa vad angajatii primariei (sau, ma rog, ai firmelor de salubritate care au contract cu primaria) cu sacii in mina, curatind gunoaiele lasate de petrecaretii oameni ai muncii! Am crezut ca am halucinatii: mi-am frecat ochii, mi-am dat o palma sa ma trezesc si m-am uitat la ceas: da, trecuse un sfert de ora dupa miezul noptii! Iar daca ne intrebam cind vom vedea asa ceva si in Romania, probabil trebuie sa facem trecerea la capitolul „cind o face plopul pere si rachita micsunele”…

Written by Andrei Stavilă

Mai 2, 2009 at 9:39 pm

Ungaria, my love (13). Pentru spirit

with 3 comments

Chiar ma gindeam, zilele trecute, ca nu pot scrie un serial despre Ungaria fara a dedica un episod intreg vinurilor unguresti si palincii. Asa ca haideti sa va povestesc despre licorile intilnite pe aici. Rindurile de mai jos nu sint neaparat o creatie proprie, ci mai curind o compilatie a informatiilor gasite in diverse brosuri de prezentare si pe internet.

Ungaria este (mai bine spus: a ramas) o tara mica, si totusi sint destule regiuni in cadrul ei. De pilda, vinuri bune veti gasi in regiunile sudice Villany si Szekszard, producatoare a celor mai cunoscute varietati internationale, precum cabernet sauvignon si franc, merlot si syrah. Daca umblati dupa arome locale, veti gasi cu siguranta vinuri rosii specifice bazinului Carpatic – kadarka, kekfrankos si blau portugieser.

Regiunea din jurul lacului Balaton ofera cele mai diverse vinuri. In est exista chardonnay, sauvignon blanc si, in primul rind, olaszrizling (Welschriesling). Pe dealurile vulcanice din vestul lacului Balaton (Badacsony, Somlo, Csobanc) cresc vii care dau vinuri albe cu spectru acid. O raritate este tipul de strugure cunoscut drept keknyelu, care se pare ca nu exista in alta parte a lumii (nici macar in alta regiune a Ungariei). Banuiesc ca vinul din acest tip de strugure il gasiti doar in cramele foarte pretentioase…

Regiunile Sopron (vest) si Eger (mai la est) sint speciale pentru cei care prefera un vin rosu mai slab (kekfrankos si pinot noir sint cele mai promitatoare tipuri de vin aici, dar nu singurele). Regiunea Eger (si in general nord-estul tarii) este de altfel vizitata de turisti si pentru pivnitele spectaculoase sapate adinc in pamint.

Desigur ca regiunea cea mai cunoscuta (si probabil cea mai frumoasa ca peisaj) este Tokaj, care a dat si numele celebrului vin. Aici sint cam 15 producatori mari de vin, dar exista si multe afaceri „familiale” care produc vinul dupa retete stravechi. Demn de luat aminte este faptul ca, desi Tokaj este cunoscut in general drept un vin alb dulce sau demidulce, in ultimii ani au aparut si citeva variante de Tokaj alb sec, si lumea pare in general entuziasmata de aceasta varianta (in special cea provenita din strugurii furmint).

Iar daca preferati palinka, atunci trebuie sa stiti ca denumirea este recunoscuta de Uniunea Europeana (incepind din 2004) ca desemnind un produs traditional unguresc. Si e normal sa fie asa, pina si cuvintul in sine o demonstreaza, oricit de mult ar face spume la gura nationalistii romani. Palinka este facuta de unguri din diverse fructe, nu doar din prune. Cele mai cunoscute tipuri provin din orasul Kecskemet si sint facute din caisele produse in apropierea acestei localitati. Palinka din prune (distilata din fructele coapte din comitatele Szatmar si Bereg) este de asemenea cunoscuta. Se pare ca palinka are un gust deosebit daca indeplineste doua conditii: (a) trebuie sa stea la maturat cit mai mult timp; (b) trebuie servita la 18 grade pentru a oferi savoarea si gustul specific de fructe. In mod ciudat pentru mine, palinka se mai foloseste pentru a da aroma mincarurilor, prajiturilor si cocktail-urilor. Dupa reteta bomboanelor cu cognac, exista si dulciuri care contin palinka de calitate superioara, si care sint traditionale in Ungaria.

Written by Andrei Stavilă

Aprilie 10, 2009 at 1:00 pm

Ungaria, my love (12). Orasele gemene

with 6 comments

Ratacind intr-o noapte pe strazile Budapestei, am dat peste un „monument” extrem de ciudat. Credeam ca e o reclama la un eveniment artistic, la o noapte gen „Halloween”, sau poate la un circ. Gresit. Iata doua fotografii:

img_5602-640x480 img_5601-640x480

Pe placuta scrie, intr-o traducere libera: „Orasele gemene ale burgului Elisabetei”. Erzsebet Varos inseamna „orasul Elisabetei” (probabil e vorba de Imparateasa Sissi a Austriei si Ungariei) si se poate referi la: (a) denominatia in maghiara a orasului Dumbraveni, din judetul Sibiu; (b) sectorul al VII-lea din Budapesta; (c) o asezare disparuta, astazi cartier al orasului Szeged din Ungaria (sursa). Nu am prea inteles la ce anume se refera monumentul, dar trebuie sa recunoasteti ca este cel putin ciudat. Oricum, un alt magnet al aparatelor de fotografiat si al turistilor, dupa cum se poate observa si intr-una din fotografiile de mai sus.

Written by Andrei Stavilă

Aprilie 3, 2009 at 9:13 pm