Interactiuni

Posts Tagged ‘alegeri

E bine.

with 4 comments

Sa spunem ca aveti de ales: cancer sau SIDA? Cam asa imi suna mie remarca idioata a celor care imi tot spun, de vreo 15 ani incoace, sa aleg raul mai mic. Geoana sau Basescu? Nu, multumesc. Nici cancer, nici SIDA. Vreau sa traiesc.

Ma bucur totusi pentru ca a iesit Geoana (daca o fi iesit). Este insa bucuria schingiuita a soldatului care lupta de doua luni de zile numai pe intuneric, legat la ochi. Cel putin, acum s- a facut ziua si totul este clar. In varianta lui Basescu presedinte, ne-ar fi asteptat luni intregi de instabilitate politica, poate dizolvarea Parlamentului, luni intregi de negura, in care soldatul de care va spuneam ar fi lovit in continuare bezmetic cu sabia in toate directiile. In varianta lui Geoana presedinte, lucrurile vor sta rau, insa cel putin va exista un guvern, o administratie care sa se ocupe de tara si impotriva careia soldatul nostru poate lupta. Intre a sti care-ti este adversarul (si a lupta pe fata cu el, chiar daca sansele sint mici), si a nu sti care e adversarul si a lupta in van pe intuneric, eu prefer prima varianta. Intrucit e vorba de situatia mea personala, de lupta pe care o duc eu, prefer prima varianta. De asta ma bucur ca a cistigat Geoana. E insa o bucurie schingiuita, iar sampania o las altora. Un paharel de bitter e mai adecvat situatiei.

De miine incep o noua lupta. Cel putin acum stiu ca vom avea un guvern, ca tara va fi administrata, ca exista un aparat de stat cu care pot vorbi (citeste: „lupta”). De asta e ok ca a cistigat Geoana. Pentru mine. E bine.

Reclame

Written by Andrei Stavilă

decembrie 6, 2009 at 11:29 pm

Nu votez, dar ma tratez!

leave a comment »

M-am intrebat cu cine sa votez, am ascultat discursurile si dezbaterile politice, iar in final am facut calcule. Pentru fiecare etapa am gasit un tratament. M-am vindecat.

Tratamentul 1. Eu cu cine votez?

Tratamentul 2. Lacrimi si revizuirea Constituiei

Tratamentul 3. Concluzii si calcule

Written by Andrei Stavilă

noiembrie 21, 2009 at 9:38 pm

Inca cinci ani de dimineti frumoase? Nu, merci.

leave a comment »

Via Raluca.

Written by Andrei Stavilă

noiembrie 20, 2009 at 10:05 pm

Stolojan: „Baga-ti constiinta-n dos!” Si da, am votat.

with 7 comments

Cu PSD oricum nu aveam de gind sa votez. Cu Tokes sau EBA, cu atit mai putin. Ramineau PDL si PNL in optiunile mele. Iar PDL a iesit din optiunile respective cu viteza supersonica, dupa declaratia capului de lista pentru europarlamentare. E vorba de stimabilul Theodor Stolojan – da, exact, ala care a trait bine si pe vremea comunistilor, si pe vremea pesedistilor, si pe vremea pedelistilor; si  in Romania, si la institutiile financiare mondiale. Acelasi care m-a mintit, m-a facut sa cred in el acum citiva ani in urma, ulterior oferindu-mi un sut puternic acolo unde doare. Si da, acelasi om livid dindu-se de ceasul mortii in 2004, cind cu celebrele lacrimi ale lui bashinescu. Exact acelasi care anul trecut intr-o zi accepta functia de premier, doar pentru ca a doua zi sa-si dea demisia.

Ei bine, Stolojan s-a apucat sa-si atace proprii oameni. Deocamdata doar pe ministrul culturii, Toader Paleologu, care incepuse sa strimbe din nas in privinta pesedistilor bagati pe gat in directiile ministerului in ultima vreme (pe criteriul algoritmului politic, evident!). Fiul lui Paleologu are probleme de constiinta: cum, am luptat atita timp impotriva PSD, am spus pe toate drumurile ca oamenii acestui partid sint corupti si incompetenti, iar acum trebuie sa accept membrii partidului pe cei din clientela politica „pesede” drept indivizi perfecti pentru a lucra in echipa cu ei? Dar asemenea probleme morale, probleme de constiinta, nu il intereseaza pe Stolojan. Si capul de lista al PDL pentru europarlamentare (in acelasi timp Prim-vicepresedinte al partidului) declara cu doar citeva zile inainte de alegeri cam asa:

În aceeaşi zi, prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan declarase pentru Mediafax, că, dacă ministrul Culturii, Theodor Paleologu, are mustrări de conştiinţă privind unele numiri din partea PSD la Cultură, se poate oricând retrage: “orice ministru care este în acest guvern trebuie să respecte deciziile politice luate de coaliţie. Dacă nu le respectă, atunci are posibilitatea să facă un pas înapoi”, a spus Theodor Stolojan, referitor la afirmaţiile lui Paleologu privind unele propuneri ale PSD de numiri la Direcţiile pentru Cultură din subordinea ministerului. “Aşa că, dacă are probleme de conştiinţă – pentru că poate să aibă asemenea probleme, nu e greu cu propunerile lui Vanghelie sau ale PSD-ului – atunci poate face un pas înapoi şi sunt destui în PDL care îşi doresc o asemenea funcţie, nu este o problemă să înlocuim un ministru care începe să aibă probleme de conştiinţă” (s.n.), a adăugat Stolojan. (sursa)

Deci intre un ministru care gindeste si are dubii in privinta calitatilor manageriale ale unor indivizi si indivizii respectivi numiti acolo pe criterii politice, nea’ Thedor stie ce trebuie ales. Cu alte cuvinte, Stolojan ii spune lui Paleologu cam asa: ai probleme de constiinta? Te inteleg. Dar atunci ai doua variante: ori le lasi frumos acasa cind vii la serviciu; ori pleci de la serviciu, te duci frumos acasa si iti bagi problemele de constiinta stii-tu-unde!

Cu astia defilam. Basescu arunca in dreapta si in stinga cu „pasarici” si „tiganci imputite”, Stolojan arata romanilor ca problemele de constiinta te pot lasa somer, Traian Razvan Ungureanu nu isi mai pune demult asemenea probleme… Asta e lista pedeleilor!

Cit despre ultimii ramasi, penelistii, ce sa spun… Imi sint extrem de simpatice ocupantele locurilor 2, 3 si 4 pe lista (Adina Valean, Renate Weber si Ramona Manescu), si am incredere in ocupantul locului 5 (Cristian Busoi) (sursa), insa deschiderea listei cu Norica Nicolai ma descumpaneste.  Numele celorlalti listaci nu imi spun nimic – sa nu mai vorbim de faptul ca PNL ma jigneste prezentindu-mi o lista in care multi candidati nu sint prezenti decit cu o poza, fara nici o prezentare detaliata! Pai domnilor liberali din gasca lui Crin si a lui Ludovic, daca voi credeti ca votez omul dupa fatza, nas si culoarea ochilor va inselati!

Asa ca am plecat la vot nehotarit: nu stiam inca daca sa folosesc optiunea votului alb, sau sa aleg PNL (singura lista pe care o puteam vota cu greata, e drept, dar macar fara sa vars). Inclinam totusi catre votul in alb. In cabina de vot a Ambasadei Romaniei la Budapesta insa, mi-am spus ca nu pot face asta. In Romania nu cred – dar cred in proiectul european. Mai mult, sint un cetatean european (chiar m-am bucurat enorm cind am devenit unul!) si nu as fi dorit ca primul meu vot in calitatea asta sa fie unul alb. Asa ca am ales varianta a doua: am votat lista PNL (desi nu inteleg de ce la europene mai votam totusi liste si nu candidati individuali, precum in alegerile nationale).

Sper insa ca macar o persoana de la PNL sa citeasca aceste rinduri. Am votat acest partid nu pentru ca am incredere in el – ci pentru ca nu am avut alta optiune. Am mers la vot nu intrucit clasa politica romaneasca ar fi meritat asta, ci pentru ca e dreptul meu si pentru ca eu cred cu tarie in proiectul european. Candidatii liberali sper sa demonstreze ca mi-au meritat votul. Pentru ca, in caz contrar, data viitoare nu voi ezita sa votez alt partid (daca imi va cistiga increderea) sau sa folosesc varianta votului alb.

IMG_6879 [640x480]

[Spre deosebire de alegerile din 26 noiembrie 2007, de data asta in fata Ambasadei Romaniei din Budapesta nu mai era coada. Sa fie de vina interesul scazut, sau vremea urata (a plouat mult astazi)?]

Written by Andrei Stavilă

iunie 7, 2009 at 1:00 pm

Votul alb

with 2 comments

Daca saptamina trecuta vorbeam despre votul obligatoriu, astazi – in episodul 13 al serialului „Filosofia politica pe intelesul tuturor” – voi aborda problema votului alb.

Votul alb (sau „votul in alb”, „blank vote” in engleza) s-a introdus in unele state pentru a largi optiunile de vot ale cetatenilor in sensul introducerii „votului de protest”. Atunci cind nu exista o asemenea optiune, cetatenii care vor sa protesteze impotriva intregului sistem electoral ca atare, sau pur si simplu impotriva tuturor candidatilor existenti la inceputul unui anumit ciclu electoral, nu au decit doua optiuni: ori nu merg la vot (si atunci nu isi indeplinesc datoria macar morala, daca nu legala, de cetatean), ori isi anuleaza votul stampilind voit gresit (iar atunci votul lor nu conteaza). Pentru a iesi din acest impas, unele tari au introdus regula „votului alb” (numit si „vot de protest”): cind alegatorul se prezinta la urne si introduce in urna buletinul nestampilat, se considera ca votul sau este unul de protest (impotriva sistemului sau a tuturor candidatilor actuali). Voturile albe se numara separat de cele anulate si sint luate in calcul. In unele tari votul alb apare in varianta inscrierii pe buletine a optiunii „nici unul dintre cei de mai sus” – „None Of The Above” (NOTA), precum in Nevada (USA), Ukraina sau Rusia (in ultima tara pina in 2006, cind optiunea a fost abolita). In alte tari se introduce un personaj fictiv (Mickey Mouse in unele state din SUA, Donald Duck in Finlanda – sursa). In fine, tarile in care votul alb exista in varianta sa clasica sint: Spania, Franta, Grecia, Belgia, Suedia.

La alegerile din luna noiembrie a anului trecut, in Romania a fost un oarecare scandal in jurul introducerii votului alb in legea electorala: Traian Razvan Ungureanu (aici) si Ioan T. Morar (aici si aici) s-au pronuntat violent impotriva ideii, in timp ce autorul ei, Asociatia Pro-Democratia condusa de Cristian Pirvulescu (aici) si Cristian Tudor Popescu (aici) au sustinut-o cu entuziasm. Interesant mi s-a parut insa faptul ca, poate cu exceptia CTP-ului, nimeni nu a discutat pe argumente de filosofie politica propunerea respectiva. Pirvulescu s-a marginit sa arate ca ideea a fost adoptata si in alte state, in timp ce – de-a dreptul uimitor! – TRU si ITM au atacat-o pe motivul ca a rupt din voturile PDL!!! Desi ideea este in sine corecta (cei care au votat in alb au fost in general tineri, activi, din mediul urban si politic situati la dreapta esichierului – adica exact electoratul considerat in bazinul PDL) concluzia extrasa este falsa: cetatenii respectivi au votat in alb tocmai pentru ca nu au dorit sa voteze cu PDL! Daca noua optiune nu ar fi fost introdusa, indivizii in cauza ori nu ar fi mers la vot, ori si-ar fi anulat voturile! In fine, indiferent cum au stat lucrurile, faptul ca intelectuali precum TRU si ITM au redus dezbaterea publica privind votul in alb la problema ruperii voturilor din bazinul PDL mi se pare graitor pentru apetenta societatii civile romanesti pentru dezbateri publice serioase.

De ce este votul in alb important, si cum difera el de votul anulat? Sa luam urmatorul exemplu. Ce ati face daca miine ar fi turul doi al alegerilor prezidentiale, si ati avea de ales intre Hitler si Stalin? Pe cine ati vota (mai ales daca votul, sa zicem, ar fi obligatoriu)? Daca exemplul vi se pare improbabil, atunci lasati-ma sa va spun ca gresiti. O exact asemenea optiune am avut noi, cei cu drept de vot la alegerile din Romania anului 2000, intre Corneliu Vadim Tudor si Ion Iliescu (daca aveti indoieli ca Vadim ar fi un mic Hitler, amintiti-va de promisiunile sale privind executiile pe stadioane; iar daca va indoiti ca Iliescu ar fi un Stalin la scara redusa, atunci aduceti-va aminte de declaratia sa conform careia „proprietatea privata este un moft„). In general, ginditi-va ca trebuie sa alegeti intre doua rele, iar problema nu se reduce la obsesiva optiune pentru raul cel mai mic, ci la incalcarea propriilor principii morale in oricare din cele doua variante. Ei bine, aici intervine votul alb, in patru sensuri foarte concrete: (1) tertul fiind inclus, poti merge la vot chiar daca nu ai ce vota si iti indeplinesti astfel datoria de cetatean fara a-ti incalca propriile principii; (2) in consecinta, votul alb este in stare sa atraga mai multi alegatori la urne si sa-si aduca aportul la rezolvarea problemei legitimitatii rezultatului votului si a noului guvern, problema de care vorbeam in postul trecut; (3) votul tau nu este considerat votul unui idiot care nu a stiut cum sa puna stampila, ci reprezinta o atitudine politica; (4) in situatia teoretica in care votul alb este majoritar (de exemplu, 35% voteaza in alb, 30% pentru Hitler si 29% pentru Stalin) conform legii se pot repeta alegerile, sau poate fi desemnat un presedinte interimar ales de Parlament pentru o perioada limitata (altul decit unul din cei doi candidati), sau poate fi aleasa orice alta solutie democratic corecta; de notat insa ca o asemenea solutie nu este posibila in cazul votului anulat (care nu poate avea nici o putere, fiind nul); (5) intr-o situatie de genul celei de la punctul (4), votul tau alb, impreuna cu voturile altora, constituie un semnal de alarma privind o anumita situatie cruciala, un semnal indreptat deopotriva spre clasa politica actuala, cit si spre restul electoratului; iarasi, in cazul votului nul acest lucru nu este posibil.

In consecinta, votul alb este de dorit in tarile in care votul nu este obligatoriu (ca un element ce poate aduce mai multi electori la urne si ca o largire esentiala a optiunilor electoratului), iar el este absolut necesar  in statele unde votul este obligatoriu (nu este moral si nici normal sa fiu chemat la urne si sa fiu obligat sa aleg intre doar doua variante pe care eu le vad la fel de rele).

Pina una-alta, saptamina asta statele europene voteaza membrii Parlamentului European. Va invit sa mergeti la vot pentru ca votul este un drept pe care il aveti. Va invit sa votati, chiar daca alegeti sa votati in alb. Parlamentul European, acum mai mult decit oricind, are nevoie de o legitimitate cit mai mare – si aceasta legitimitate sta si in voturile voastre.

Votul obligatoriu fata cu liberalismul si democratia

with 7 comments

Cum deja saptamina viitoare ne vom afla in plina desfasurare a alegerilor pentru Parlamentul European, m-am gindit ca ar fi bine sa scriu in cadrul serialului „Filosofia politica pe intelesul tuturor” despre trei subiecte de actualitate. In consecinta, astazi vom discuta despre votul obligatoriu, saptamina viitoare despre votul in alb, iar peste doua saptamini despre nationalism si extremism (mai ales ca la acea vreme vom avea si rezultatele si vom sti cum este reprezentat extremismul in institutia europeana).

Sa incepem cu primul subiect propus. Pe scurt, votul obligatoriu impune tuturor cetatenilor unei tari care au drept de vot sa se prezinte la alegeri si sa voteze. Privit prin aceasta prisma, votul nu este un drept, ci o obligatie civica, iar incalcarea ei nemotivata se pedepseste cu amenda, serviciu in folosul comunitatii sau chiar inchisoare, acolo unde primele doua variante nu au fost respectate de catre cel ce nu si-a indeplinit datoria. Votul obligatoriu exista in lege si se aplica in tari precum Argentina, Australia, Belgia, Brazilia, Cipru, Liechtenstein, Turcia si Uruguay; iar el exista in lege, dar nu este impus cu forta (nu se aplica) in Franta (numai pentru Senat), Grecia, Italia si Luxemburg (sursa).

Principalul argument impotriva votului obligatoriu vine de pe filiera liberala: oponentii sai sustin ca votul nu este o obligatie, ci un drept; si la fel ca in cazul oricarui drept, cetateanul poate opta intre a face uz de dreptul respectiv sau a renunta la acesta. Un drept care mi se impune cu forta nu mai este un drept, ci ori se transforma in datorie, ori este o contradictie in termeni – ca atare, este inclus in definitia termenului „drept” faptul ca pot uza de el sau nu, in functie de libera mea alegere. De exemplu, libertatea de expresie este un drept civil. Insa eu pot opta sa nu fac uz de acest drept in anumite dezbateri publice (poate nu am nimic de spus, sau poate pur si simpul nu vreau sa intru in respectivele dezbateri). Ar fi absurd sa mi se impuna sa-mi expun parerea asupra fiecarei chestiuni dezbatute in agora. La fel, spun oponentii votului obligatoriu, este absurd sa impui (sub amenintarea pedepsei) unui cetatean prezenta la vot.

Principalul argument in favoarea votului obligatoriu vine de pe filiera democratica (si nu este singurul punct in care liberalismul si democratia se ciocnesc violent – dar despre aceasta tema, intr-un articol viitor!). Conform teoriei democratiei, singurul tip de guvern legitim este cel care a adunat cele mai multe voturi in cadrul alegerilor periodice. Insa problema bazinului din care provin aceste voturi creeaza dispute aprinse. Sa luam un exemplu. Romania are, in mare, 22 milioane de locuitori (sursa). Din acestia, 18 milioane au drept de vot (sursa). Sa spunem, de pilda, ca in aceasta tara se prezinta la alegerile la termen doar 25% din cetatenii cu drept de vot, adica 4 milioane si jumatate de indivizi. Dintre aceste voturi exprimate presupunem cinci la suta voturi anulate, deci raminem cu 4.275.000 de voturi validate. Apoi sa spunem ca iese cistigator Partidul Bautorilor de Bere, cu 35% din sufragii, adica a fost votat de 1.496.250 de indivizi. Ei bine, ginditi-va ca intreaga tara este guvernata de un partid care a obtinut doar voturile a 7% din populatie! Putem considera acest guvern legitim? Din punct de vedere democratic, nu prea 🙂 Si aici intervine ideea votului obligatoriu: pentru a salva democratia si legitimitatea guvernului, unii teoristi ai democratiei cred ca dreptul de vot al fiecarui cetatean poate fi incalcat in sensul transformarii lui intr-o obligatie civica. Intr-o tara in care, de pilda, 95% din populatie merge la vot (restul de 5% lipsind motivat), oricare ar fi rezultatul alegerilor si oricite voturi anulate ar exista, legitimitatea guvernului este una considerabil marita.

Cum ar trebui sa privim votul obligatoriu? Personal, cred ca inaintea formularii unei opinii pro sau contra avem nevoie de citeva date in plus. In primul rind, ar trebui ca specialistii sa defineasca si sa argumenteze alegerea unui prag minim de prezenta la vot de la care incepind orice scadere a numarului de votanti devine periculoasa pentru democratie. In al doilea rind, cred ca este nevoie de un studiu asupra oscilatiilor prezentei la vot in tarile cu vechi state de plata in domeniul democratic, din momentul introducerii votului universal in fiecare stat. Daca oscilatiile se mentin in cadrul unor limite rezonabile, atunci nu este nici un pericol in a refuza adoptarea votului obligatoriu. In concluzie, implementarea (temporara a) votului obligatoriu, din punctul meu de vedere, poate fi justificata moral doar in cazurile in care: (a) previziunile prezentei la vot in anul electoral arata un procent aflat sub pragul de toleranta pentru supravietuirea democratiei; (b) studiile (pe fiecare tara in parte, sau la nivel de UE, daca vorbim de Parlamentul European) arata o scadere constanta si ingrijoratoare, cu fiecare ciclu electoral, a procentului de prezenta la urne;  (c) ambele situatii anterioare sint reale. In cazul in care niciuna din conditiile (a) – (c) nu este indeplinita, votul obligatoriu nu isi justifica implementarea.

Din aceasta perspectiva, votul seamana cu armata: in timp de pace (respectiv atita timp cit democratia nu este amenintata) stagiul militar nu ar trebui sa fie obligatoriu (si nici votul); pe timp de razboi insa, si in cazuri critice, poti fi obligat sa iti aperi tara cu arma in mina (respectiv, poti fi obligat sa votezi).

Ungaria, my love (16). Extremismul

with 19 comments

Ungaria are si fețele ei urite, iar una dintre acestea este reprezentata de nationalism si extremism. Citeam undeva (din nefericire nu imi amintesc sursa) ca ungurii ar fi pe locul doi in ceea ce priveste profunzimea sentimentului national, dupa americani. Nu stiu daca informatia este adevarata sau nu – cert e ca ungurii cu siguranta sint nationalisti si isi iubesc sincer tara. Se vede asta la fiecare sarbatoare nationala, daca facem o comparatie cu Romania: in timp ce romanul prefera ca de sarbatorile nationale sa iasa la gratar sau sa se duca la o parada militara fara a fi animat de cine-stie-ce mare sentiment patriotic, ei bine ungurii se simt profund legati de insemnatatea evenimentului respectiv. Nu voi analiza aici de ce stau lucrurile asa (cu siguranta exista circumstante istorice si explicatii psihologice) – insa cu siguranta modul in care ungurii resimt si astazi pierderea teritoriilor prin intermediul diverselor tratate de pace trebuie inteles in acest context.

Desigur, nu inteleg nationalismul in general, si cu atit mai putin nationalismul ungar. Niciodata nu am priceput ce inseamna sa-ti iubesti tara: poti iubi un om, un animal de companie, poate o floare ori un obiect; ceva concret, in orice caz. Dar nu inteleg cum il poti iubi pe Dumnezeu, sau cum iti poti iubi tara. De Dumnezeu iti poate fi teama, iar fata de tara cu siguranta ai unele datorii de cetatean. De aici insa si pina la iubire este o cale lunga, pe care eu nu am fost in stare sa o parcurg niciodata.  Daca nationalismul inseamna o profunda iubire de tara, atunci mi se pare o himera, o idee lipsita de coerenta; daca inseamna a-ti achita datoriile de cetatean, atunci nationalismul nu mai e nationalism, ci o simpla problema de obligatie politica. Iubirea nu are ce cauta aici, nici sentimentul patriotic. Asa cum am mai spus, locul nasterii mele (si al oricarui individ) e o chestiune care tine de purul hazard: daca m-as fi nascut nigerian ar fi trebuit sa iubesc Nigeria?

Totusi, cu titlu provizoriu, sint dispus sa accept ca daca eu personal nu inteleg un lucru, nu inseamna ca el nu exista, ori ca altii nu il inteleg. Sa presupunem ca nationalismul ca sentiment puternic exista, are o coerenta interna, si mai ales reprezinta ceva pozitiv. Totusi, acum pot pune urmatoarea intrebare: cum putem sti cind nationalismul pozitiv se transforma in unul negativ? Care este linia de demarcatie intre nationalismul pozitiv si extremism? Diferenta mi se pare firava, si poate tocmai de aceea multi oameni trec pragul respectiv.

Cel mai grav este faptul ca, in cadrul perioadelor de criza economica (deci si in actuala criza), extremismul cistiga teren spectaculos. La fel se intimpla si in Ungaria, unde un ungur din zece simpatizeaza cu nationalistii radicali. La alegerile pentru Parlamentul European din 4-7 iunie participa si partidul Jobbik (numele inseamna deopotriva „cel de dreapta” si „cel mai bun”, si este o prescurtare a denumirii „Miscarea Pentru o Ungarie mai Buna”). Jobbik este considerat bratul politic al formatiunii paramilitare (interzise prin lege, deocamdata, incepind din decembrie 2008) „Garda maghiara„. Pentru alegerile membrilor Parlamentului European partidul extremist maghiar a produs urmatorul poster (l-am fotografiat pe cel din imediata apropiere a casei noastre):

IMG_6846 [640x480]

In traducere, posterul spune asa:

„Cucerim Europa din nou!

Sunt Árpád, am 116O de ani, si unii spun ca sunt extremist si neonazist. Dar adeptii mei devin din ce in ce mai puternici. Depinde si de votul Tau sa intram in Parlamentul European, apoi si in cel maghiar. Nu as fi crezut vreodata ca poporul meu va ajunge aici. Ajuta-ma sa pot sa fiu mandru de voi din nou, acolo sus.

Miscarea pentru o Ungarie de dreapta/mai buna

Ungaria apartine ungurilor!”

(Ii multumesc si pe aceasta cale lui C.L. pentru traducere)

Dincolo de faptul ca, in opinia mea, posterul ii trateaza pe cetatenii unguri ca pe niste imbecili, curios este urmatorul fapt. Daca schimbi „Arpad”, „1160 de ani” si „Ungaria” cu orice nume, virsta, si cu orice tara, posterul se potriveste perfect pentru orice partid de extrema dreapta; sa spunem: „Sint Decebal, am 1922 de ani (ciuda voua ungurilor, sint mai batrin ca Arpad!)  🙂 … „ajutati-ma sa fiu mindru de voi” … „Romania apartine Romanilor!” Ce vreau sa spun cu asta? Nimic altceva decit sa subliniez inca o data triviala observatie ca extremismul este la fel peste tot.

Si mai este un lucru ciudat. Tot C.L. mi-a spus ca strigatul de lupta „Ungaria apartine ungurilor!” este indreptat acum in special impotriva romilor si evreilor. Totusi, potrivit Wikipedia, componenta etnica a tarii ar arata cam asa: 95% unguri, 2% romi si 3% alte minoritati. Pai in conditiile in care 95% din locuitori sint maghiari, deviza „Ungaria apartine ungurilor” nu e doar idioata, dar in plus nu are nici un sens… E drept, partidul Jobbik crede ca Ungaria este acum condusa la toate nivelurile importante de catre evrei, si de aici deviza… Dar si in aceasta varianta de explicatie, tot lipsita de sens mi se pare.

Written by Andrei Stavilă

mai 22, 2009 at 5:00 pm