Interactiuni

Posts Tagged ‘artworld

Arta pe Ulita vs Arta la Tate Gallery

with 2 comments

Era o vreme cand  statutul de “opera de arta” era coferit doar acelor artefacte expuse (de obicei in muzee) care din punct de vedere tehnic sau al executiei erau cel putin well done. Subiectul sau idea (ca sa nu spun “conceptul” de-a dreptul! J) nici macar nu erau luate in consideratie. Apoi s-a “inventat” termenul de “Artworld” (in dubla aceptiune: cea a lui Arthur Danto sic cea a lui George Dickie). Si apoi “artworld”-ul asta (format din criticii de arta, curatorii, artistii, directorii de muzee, iubitorii de arta, editorii si redactorii de la jurnalele de arta etc, etc), a inceput sa puna stampila aurita a birocratiei cu “Atentie oameni buni, aceasta este arta” pe ce cadea la indemana: iepuri clonati (vezi cazul Eduard Cak  si ale lui “transgenic works and other living spices”- “The GFP Bunny was brought to life to serve as a catalyst for the global debate about genetic engineering, but also to become Kac’s household pet.); lenjerie intima murdara; un pat ravasit cu preservative folosite, pachete de tigari, slippers si chiloti patati de sange (vezi cazul Emin Tracey, nimeni alta decat cea propusa pentru premiile Turner!!!!!).

Din fericire insa, din cand in cand, se mai gaseste cate un “neica – nimeni” gen Miroslav Tichy sau nou-noutul nostru pop artist Ion Barladeanu care sa aminteasca “artworld”-ului ca nu-i nevoie sa-ti aduci sosetele murdare de acasa intr-o colivie de platina ca sa intri la Tate Gallery. Si nici nu e nevoie sa bagi un rechin (pentru care ai platit 6000 de lire unui pescar din Australia) in formol ca pe un fetus ca sa transmiti “imposibilitatea fizica a mortii in mintea cuiva care inca traieste” (cum a facut “mult aclamatul” Damien Hirst). Tichy si Barladeanu au demonstrat ca se poate transmite mult si prin arta care nu este intocmai well done din punctul de vedere al executiei atata timp cat idea este acolo zabatandu-se se iasa la lumina. Ori in exemplele pe care tocmai le-am enumerat (Cak, Tracy, Hirst), care se vor mai mult “conceptuale”, nu e nimic whatsoever. Discursul artistilor din jurul “capodoperele” lor ar trebui sa ne trimita cu gandul la “genetic engineering” (Cak), la “depresie, ganduri suicidale etc” (Tracy) dar “opera” in sine  nu spune nimic (decat ca exista).

Si cum am vorbit mult prea mult despre ce se mai intampla pe la casele mari ar fi cazul sa pogoram nitelus in ograda noastra. Mie nu mi-a parut rau ca am luat liftul spre parter. Cum cautam azi nu stiu ce fotografii mai vechi am descoperit unele facute intr-un sat din judetul Vaslui (da, Vasluiul ala!) chiar vara care tocmai s-a dus. Tot uitandu-ma mi-am dat seama ca a coborat arta pe ulita. Am “descoperit” un “artist”, naiv el ce-i drept, dar cu ceva idee acolo. Cel putin la vederea tablourilor lui (asezate frumos in rame pe holul scolii generale) am zambit (si nu condescendent). Am intrebat femeia de servici daca il stia pe artist. Ea imi raspunse amuzata : “Nu e domnisoara nici un artist aista. Aista,  cred eu ca e vreun om care face si el mazgaleli pentru copii ca sa nu se duca ca oamenii la prasit. Da’ copiilor le place ce face el ca rad cand trec pe hol si se uita la desenele lui. Directorul, secretara si doamna Maricica de la atelierul de strungarie au hotarat ca ceea ce face el este arta locala, adica de la noi din sat si au hotarat sa-l puna aici pe hol pe pereti, ca fiu al satului. Au scris de el si la gazeta scolii”. Am inteles ca nenea cu tablourile avea si el “Artworld”-ul lui local. Dar cum si artworld-ul  se globalizeaza, cine stie?

Reclame

Written by arankas

martie 2, 2010 at 1:18 am

Daca nu ar fi inauntru ce ar fi?

with 4 comments

Daca nu ar fi inauntru ce ar fi ?

Zilele trecute ma inflacarez eu, ca de obicei, intr-o dicutie despre acei artisti asa-numiti «underground » care critica mainstream_ul si « artworld »-ul si incearca sa produca arta in afara institutiilor artei.  Cum de curand citisem Lucy Lippard , tot reflectam cu o prietena la o cafea (amara pentru ea si cam prea dulce pentru mine) asupra unui fenomen interesant : in 80 in State dizidenta asta atat de drga mie a fost institutionalizata .  Asa cum va puteti imagina, ca si artist critic este mult mai greu din interior sa musti mana care te hraneste .  Apoi, din momentul in care esti « in », este interesant de inteles ce mai inseamna dizidenta ; daca se mai poate vorbi de arta contestatara din interiorul institutiilor pe care arta respectiva le critica ; ce mai inseamna arta din afara institutiilor sale.

In alta ordine de idei dar strans corelata cu raportul « inside » – « outside », imi amintesc de o discutie de-a dreptul filosofica cu un pusti de numai vreo cinci anisori  care se juca nestingherit cu o masinuta de curse intr-un parc de distractii pentru copii :

« Doamna, doamna da noi acuma unde suntem inauntru sau afara ? »

Raspuns fara ezitari

« pai cum unde suntem …..suntem cu siguranta inauntru »

“Doamna da daca nu ar fi inauntru ce ar fi?” eh si « doamna » raspunde :
« daca nu ar fi inauntru ar fi afara »
« aaaa……si daca nu ar fi deloc afara ce ar fi ? »  ei acum « doamna » pare incurcata de-a dreptul
« pai nu are cum sa nu fie deloc afara »
« ah eu credeam ca nu are cum sa fie deloc doar inauntru »

Written by arankas

februarie 11, 2010 at 12:45 pm

Tezele lui Erdely

with 3 comments

“Ceea ce privim ca fiind arta este ceva ce tine de deciziile noastre si nu de definitiile artei”: asa isi incepe artistul si criticul de arta ungur Miklos Erdely celebrele teze din 1980 (pentru Marly Conference). Totusi, el tine sa completeze lista tezelor cu urmatoarea asertiune: “doar pentru ca o expozitie este a matter of decision nu inseamna ca aceasta decizie trebuie sa fie arbitrara”. Nu pot decat sa subscriu la ambele teze, dar facand mici observatii la fiecare dintre ele:

Pe de o parte, nici una din definitiile artei pe care le cunosc (esentialista, functionala, institutionala sau procedurala, etc.) pare sa nu se poata aplica tuturor genurilor si tipurilor de arta. Asa spre exemplu, nu toate productiile artistice (asa-numitele “opere de arta”) performeaza o functie estetica (sau furnizeaza placere estetica). Daca o productie ne “trezeste” impulsul de a interveni intr-o situatie mai curand decat “placere estetica”, nu inseamna ca acea “opera” e mai putin arta (sau ca nu e arta deloc). In ceea ce priveste definitia (sau definitiile) de tip esentialist ale artei (X este arta daca si numai daca X poseda calitatea Y), cred ca oricine poate sa observe cu ochiul liber si fara prea multe drumuri la “surse demne de luat in consideratie” ca de-a lungul timpului ceea ce numim “arta” a luat atatea chipuri si atatea continuturi, incat e greu (daca nu si imposibil) sa pariezi ca “aceasta este calitatea esentiala ce face arta – ‘arta’”. Una peste alta, pe mine ma irita cel mai tare definitiile asa-zis “institutionale” (procedurale) ale artei. George Dickie este cred notoriu, in sensul ca se presupune (gresit cumva) ca el este parintele teoriei institutionale a artei. De fapt Dickie a preluat pe filiera Arthur Danto idea de “Artworld” (lumea artei) dar nu s-a oprit la ceea ce “the artworld” insemna pentru Danto. Intr-un articol inubliabil de prin saizeci si ceva, Danto vorbea despre “lumea artei” (The Artworld) in sensul unei comunitati.

Din comunitatea asta a artei ar trebui sa faca parte: artistii, criticii de arta, curatorii, dar si publicul care consuma arta, “operele de arta insele”, precum si istoria artei si atmosfera de teorie a artei din jurul lor. Pentru Danto, “artworld” nu este prin urmare o institutie care decide printr-o procedura anumita ceea ce este arta (ceea ce este expus in galerii si prezervat in muzee drept “arta”). Pentru Dickie, dimpotriva – daca institutia de arta X (cu toata sleahta ei de profesionisti: curatori, critici, directori de muzee etc.) considera Y arta atunci “Y este arta”. La prima vedere s-ar parea ca teoria asta “institutionala” a artei nu contrazice prea mult prima teza a lui Miklos Erdely (“Ceea ce privim ca fiind arta este ceva ce tine de deciziile noastre si nu de definitiile artei”). Se pare ca “institutiile artei” decid ceea ce este arta si ceea ce este non-arta fara a tine prea mult cont de definitiile date artei sau “atmosferei de teorie din jurul istoriei artei”.

Problema cu deciziile mi se pare ca ar trebui gandita nu doar unilateral (din sensul institutiilor artei), cat si din prisma fiecarui consumator de arta. Degeaba imi spune mie “Artworld” (in sensul lui Dickie sau whatever) ca Gioconda este nu doar arta (tinuta in muzeu, apreciata de milioane de oameni, etc.) ci chiar o “opera de arta” de mare clasa (“capodopera a istoriei artei universale”, “marca geniului artistului X” bla-bla…). Ce sa inseamne asta? Ca ar trebui sa-mi placa musai? Ca as fi in afara bunului simt (si common sense-ului) daca as indrazni sa spun ca pentru mine respectiva pictura nu e o “capodopera” si in final nu stiu daca sa o consider ori ba “arta”? Poate decizia mea de a considera Y drept arta este total arbitrara (la fel si decizia de a nu considera Y arta). Nu afecteaza pe nimeni si nici nu conteaza. Nu invit pe nimeni sa plateasca bilet la expozitia mea temporara de “panseuri estetice”. Situatia se schimba insa deranjant spre jenant cand e vorba de deciziile arbitrare ale „artworld”. Nu poti cere privitorului (consumatorului) sa se conformeze „povestii“ tale despre arta, sa vada Y in aura in care o vezi tu, sa aprecieze Y doar pentru ca e expusa in Pompidou, pazita cu strasnicie si stearsa de praf printr-un procedeu special din doua in doua zile. Nu poti sustine ca Z (din  publicul de arta) “esueaza” sa perceapa Y ca si arta (sau ca si “opera de arta remarcabila si unanim recunoscuta as such”) doar pentru ca Z este insuficient de educat – sau, pe limba lui Hume sau Kant, “este ceva defect in perceptia lui estetica”.

Totusi, nu cred ca am raspuns clar la problema “arbitrarietatii” deciziilor noastre in ceea ce priveste “arta”. In orice caz, aceasta arbitrarietate se poate colobora cu o alta: cea a obiectului de arta. X este arta pentru mine acum si aici. X nu este arta pentru tine acum si acolo pentru ca Z si nu X este pentru tine si pentru cei din comunitatea ta “arta”. As completa  lista lui Miklos Erdely cu o teza: “in privinta artei nu putem vorbi despre  nici o ‘unitate in diversitate’ pentru ca arta inseamna exact diversitate. A presupune ca produsele artistice ar avea ceva in comun, ceva care sa le confere statutul de arta, inseamna a presupune o unitate pe care produsele artistice nu o poseda”.