Interactiuni

Posts Tagged ‘Budapesta

Budapest gay pride 2011. Fotoreportaj

with one comment

Hai la lupta cea mare!

Nu am participat in viata mea la un mars de protest – nu pentru ca nu ar exista cauze decente pentru care merita sa lupti; cred insa ca, exceptind marile revolutii, iesitul in strada nu rezolva absolut nimic: alte metode (presiunea media, lobby-ul societatii civile, etc.) sint mult mai eficiente decit o masa de oameni care scandeaza idiot citeva lozinci compuse de poeti ratati. In cazul de fata, o lupta serioasa pentru drepturile LGBT poate avea consecinte vizibile, precum recenta Rezolutie a Natiunilor Unite privind protectia drepturilor homosexualilor (aici). Sint insa convins ca nu poti astepta sa fii luat in serios atunci cind alegi sa iti revendici drepturile cu metode specifice doar clovnilor si circarilor amatori – precum in imaginile de mai jos.

              

Armata e cu noi!

Ca atare simbata, 18 iunie am luat-o pe Arankas de mina si am mers la mars nu pentru a ne manifesta sustinerea (cred ca putem face asta mult mai bine in scris, inclusiv in spatiul virtual) ci din curiozitate. Mai mult, nu aveam de gind sa intram in coloana, ci sa facem poze de pe margine – din pacate insa, ca intotdeauna, planul de acasa nu se potriveste cu cel din tirg. Totul trebuia sa inceapa la Hősök tere (Heroes’ Square) insa coada necuratului a lasat in pace aglomerata piata si a mutat activistii chiar la inceputul bulevardului Andrássy. Puteti urmari traseul intial aici.

Populatie multa, e drept, insa la orele 16:00, cind trebuia sa inceapa marsul, numarul politistilor si al reporterilor il depasea de citeva ori pe cel al manifestantilor. Desi batuti in cap de soarele care ridica temperatura peste treizeci de grade, ultimii asteptau nerabdatori debutul actiunilor: pe ici-pe colo pocneau citeva capace de bere, vreo doi cereau sa se dea drumul la muzica, iar restul se trageau in poze in fata unor bannere minjite rapid cu vopsea.

                     

Patafizica si patalogica

Cu vreo zece minute intirziere fata de ora stabilita, incepe marsul in uralele participantilor, cele doua platforme pe roti se pun in miscare si Lady Gaga – cine altcineva?! – sparge puternic difuzoarele. Citiva activisti agita lozinci atit de aiuritoare si lipsite de orice logica, incit se vede clar ca organizatorilor le lipseste nu doar gindirea rationala, dar si un departament onest de PR. Un cearsaf declara sfidator ‘Fuck norms’, de parca o existenta umana cit-de-cit demna de un asemenea nume poate fi conceputa fara norme. O fatuca (poate de la gender studies?) ne lamureste printr-o contorsiune logica despre relatia de identitate dintre capitalism, sistemul patriarhal si rasism, asta in timp ce o doamna imbracata scump o priveste cu dispret dintr-o vila somptuoasa. O alta fatuca ne spune ca nu sintem destinati monogamiei (evident, toata lumnea stie ca poligamia-i cool) in timp ce amicul ei care nu a auzit cu siguranta de Sartre ne spune cam care-i treaba cu natura umana. In fine, dupa aceste mesaje in engleza (care, impreuna cu limbile auzite ad-hoc, ne-au facut, la modul foarte serios, sa ne indoim de numarul ungurilor sadea participanti la demonstratie) vin si cele neaose, pe care aveti placerea sa le descifrati singuri.

           

Cum am participat involuntar la mars. Prima oara.

Din cind in cind, pe modelul conducerii mortului la groapa, cortegiul funerar dar colorat se opea din mers si un individ cu portavoce (sa-i spunem de acum inainte Evanghelistul István) ne tinea o predica scurta in maghiara si engleza, al carei important mesaj putea fi concentrat in ‘bravo noua, sintem cool!’.

Cum nu ne prea lamurim sfaturile cui sa le ascultam (dupa cum se poate vedea din imaginile de mai jos, existau mai multe categorii de oameni ai legii, unii care-ti luau ochii mai mult decit altii) incercam sa ne indepartam de coloana, sa privim cuminti din rolul de spectatori. Doar ca nu e voie. Bulevardul Andrássy este inaccesibil trecatorilor: altfel spus, daca ai intrat in joc trebuie sa joci! Dupa ce marsul a inceput – din motive de securitate probabil, mai ales dupa experienta din 2008 – nimeni nu intra, nimeni nu iese din coloana! Toate strazile perpendiculare pe bulevard sint blocate de garduri si trupe de asalt, asa ca in cazul in care ataca extremistii din Jobbik (de aici inainte, ‘iobicii’) vei fi frate de oua stricate si rosii rascoapte cu manifestantii…

      

Intre timp, din pamint sau din iarba verde (dupa cum am spus, cel putin teoretic nimeni nu intra pe bulevard si nimeni nu iesea) populatia participanta la mars s-a marit. Nimeni nu se intreaba daca o asemenea inmultire e rezultatul folosirii sporilor sau a butasilor. De data asta nu prea mai vedeai fotoreporteri, oamenii legii priveau de pe margine in costume de tortura (daca luam in calcul canicula de afara), iar sfirsitul cozii nu se prea vedea din locul fruntas in care ne aflam. Sa tot fie cam 500-1.000 de oameni…

‘Dirty faggots!’

Si astfel, cu surle si trimbite, ne apropiem de Oktogon. E clar ca se intimpla ceva acolo, masinile de politie se inmultesc, trupele de asalt si ele, sint garduri si se aude un zgomot greu de deslusit. Ceva ne spune ca sint iobicii, si asteptam curiosi sa vedem ce se va intimpla. O umbrela ar fi fost buna impotriva rosiilor, dar nu ne-am gindit sa luam cu noi. Din fericire, nu a fost nevoie: politistii ne-au pregatit o surpriza noua si o neplacere iobicilor: marsul va ocoli Oktogonul, asa ca platforma pe roti din fata convoiului vireaza spre dreapta, pe o strada perpendiculara pe istoricul bulevard. Noi sesizam momentul, iesim din coloana si ne strecuram printre jandarmi. Acum sintem in mijlocul Oktogonului, in dreapta si in stinga sint coloane de oameni ai legii, intre cele doua coloane citiva ziaristi si… noi. Nu prea inteleg ce pazesc oamenii legii, ca in afara de citiva purtatori de drapele nationale iobicii au fost dezamagitori azi. Mai multi curiosi decit iobici se aflau in spatele gardurilor, dupa cum se poate vedea in imagini. Ocupat cu fotografiatul ciinilor politisti, nu vad ca intre timp raminem singuri intre jardami. Seful vine si ne spune ceva in maghiara, nu intelegem si atunci spune in engleza: ‘leave the street NOW!’. Cum de marsul diversitatii ne saturasem, ne-am gindit ca fotografii mai interesante ar iesi din mijlocul iobicilor, deci ne indreptam inspre ei. Ghinion: totul e blocat de jandarmi si garduri, nu putem ajunge in mijlocul extremistilor. Dezamagiti ca nu putm oferi si partii celeilalte dreptul la expresie si fotografie, o luam pe o strada laturalnica, singura nepazita, gindindu-ne sa plecam acasa…

               

Cum am participat involuntar la mars. A doua oara

… numai ca nu avem noroc. Strada era nepazita tocmai pentru ca facea parte din traseul revenirii marsului pe bulevardul Andrássy, dupa ocolirea pietii Oktogon. Nu stiu cum se face dar, conform motto-ului ‘Nu mai rezist, nu mai rezist o clipa / Si intru iarasi in echipa’ (sursa) ne aflam de data asta in primul rind al coloanei, imediat dupa prima platforma pe roti. Chiar la timp pentru a observa cum, zarind in departare gruparea iobicilor (surprinzator de tacuta in acel moment), adeptii ‘diversitatii’ i-au provocat, ‘foarte vocal’ si ‘extrem de vizual’, folosind gesturile specifice din dotare. Asta ne-a cam invatat sa nu mai facem distinctia intre ‘good guys’ si ‘bad guys’ cit om trai. Evident ca raspunsul nu s-a lasat asteptat – eram departe de iobici, nu am auzit mare lucru, dar faptul ca seful companiei de jandami a dat ordin subordonattilor sa-si puna castile pe cap a fost de ajuns sa ne dea fiori pe sira spinarii. Cum iobicii nu sint tocmai febletea noastra, am hotarit sa continuam marsul in primul rind al coloanei, pentru a ne indeparta cit mai repede de pericol.

  

Insa chiar inainte de a reveni pe Andrássy ne linistim. Citiva ‘fani’ ne intimpina cu gesturi de iubire si sustinere. Le multumim pentru diminutivele cu care ne alinta (imi pare rau ca nu gasesc nicaieri pe net transliterarea in maghiara a englezescului ‘dirty faggots’) si mergem mai departe.

Serios vorbind, ne bucuram sa vedem grupul europarlamentar ALDE alaturi de manifestanti. Bravo liberalilor si democratilor, pacat ca nu au fost si socialistii reprezentati! Un special ‘chapeau!’ pentru persoanele trecute bine de 60 de ani, care ori s-au alaturat manifestantilor, ori i-au incurajat cu zimbete si dans de pe margine. Acuma nu stim sigur ca au inteles ce anume sustin, dar coloana semana cumva cu carnavalul de la Rio, asa ca toata lumea era multumita, asculta muzica si dansa. Doar era Shakira la boxe, ce dreacu!

              

Chiar la intersectia dintre Andrássy si Bajcsy-Zsilinszky ciinii politisti mi-au rupt iarasi inima. Erau practic lesinati sub soarele arzator, nu prea intelegeau ce se intimpla si nu se gasea pic de apa proaspata in jur. Handlerii lor, intre timp, faceau exces de zel: multimea mai mult decit prietenoasa din Deák Ferenc tér nu este lasata sa se alature coloanei. Pierduta intre coloana, politisti si privitori, o ambulanta pe doua roti nu e de ajuns sa ne incredinteze ca in caz de urgenta primim ajutorul necesar.

  

Ultima parte a marsului, desfasurata pe Bajcsy-Zsilinszky, nu a avut nimic interesant. Un mosulet insotea coloana de pe margine si dansa dupa propriile-i puteri, la un balcon citiva simpatizanti au incercat sa incropeasca un curcubeu din hirtiutze, iar masinile de politie s-au inmultit precum ciupercile dupa ploaie – spre deosebire de manifestanti, care din cauza oboselii si a soarelui plecau spre barurile invecinate multumiti ca si-au facut datoria. Evanghelistul  István ne opreste pentru o mica predica in fata unei cladiri pe ale carei geamuri era ceva scris (nu am inteles ce inseamna, dar am observat cum cameramanii jandarmeriei filmau intens ferestrele respective) si toata lumea ofteaza un ‘Doamne miluieste’ cind plecam in sfirsit spre destinatia finala.

           

Ultimii zeci de metri sint facuti pe strada Alkotmány, la capatul careia marsul se opreste. Anul asta Kossuth Lajos, strada pe care se afla Parlamentul Ungariei, este inchisa sustinatorilor diversitatii – e rindul iobicilor sa o ocupe. Dar tot e bun si pe Alkotmány, Parlamentul se vede, iar pe scenna improvizata incep citeva discursuri plictisitoare privind drepturile omului. Atit de plictisitoare, incit oamenii fac orice altceva (maninca, agita steaguri, beau, se odihnesc la umbra, injura iobicii) decit sa asculte discursurile oficiale. E de inteles, veselul cortegiu funerar a tinut mai mult de doua ore in plina canicula!

           

Hai acasa neamule!

Spre final, reporterii si politistii pareau din nou sa ii depaseasca din punct de vedere al numarului pe manifestanti. De data asta, caldura, setea si foamea au cam taiat pofta oamenilor de a-si cere drepturile. Vorbitorii declamau in fata unui public vlaguit si total dezinteresat, dar lasa ca nici discursurile nu spuneau nimic altceva decit ce fain a fost si cit de colorati sintem si cum vrem si noi sa ne putem casatori (Ouuups! Da’ parca nu eram destinati monogamiei!!!!!).

  

Singurul loc mai animat era intersectia dintre Alkotmány si Kossuth Lajos: pe de o parte, sustinatori ai LGBT cu steaguri proprii si care, plini de ura si amenintind cu pumnul in aer, ii catalogau pe cei de dincolo de gard drept ‘fascisti’, intr-o ultima incercare de a provoca vreun eveniment menit sa le ridice nivelul de adrenalina. De cealalta parte, doi iobici mascati si citiva mosnegi indignati care ne aruncau, din cind in cind si fara vlaga, cite un ‘dirty faggot!’ (cam cit erau de multi puteti judeca singuri dupa acest video).

     

ss

     

Si cam asta a fost. Obositi, arsi de soare si insetati am plecat spre casa. Am cam inteles noi ce doresc organizatorii si participantii, dar nu sintem siguri ca un privitor neutru ar fi priceput ce naiba vor oamenii astia imbracati ca la circ, care danseaza pe Lady Gaga si nu cer nimic special. Potrivit organizatorilor, ar mai fi trebuit sa urmeze o ceremonie neoficiala prin care cuplurile LGBT dornice se puteau casatori (nu ni se spune daca doar casatoriile poligame vor fi fost acceptate) si, in final, o eliberare a baloanelor colorate in aer, probabil ceva asemanator cu eliberarea porumbeilor albi de catre cuplurile proaspat casatorite, heterosexuale si extrem de inteligente.

In final, va lasam cu doua fotografii infatisind cite un reprezentant al fiecarei parti a baricadei. Va lasam sa descifrati singur care e iobicul si care aparatorul diversitatii. Asteptam raspunsurile dumneavoastra pe adresa casuta postala… Premiul nu se va trage la sorti.

  

Distributive Justice

leave a comment »

[clic pe fotografii pentru a le mari]

Written by Andrei Stavilă

Septembrie 5, 2010 at 9:16 pm

Postat in De pe drum

Tagged with ,

Primavara (de) la fereastra copiilor

with 2 comments

Cu fereastra larg deschisa, se aud rotile de bicicleta scartaind de dimineata. Nu mai e nici o indoiala, si la piata sint ridichi si cas. Sa fie pentru toata lumea!

Written by Caprescu

Martie 25, 2010 at 4:34 pm

Postat in Altele

Tagged with

Lucruri absurde

with 6 comments

Plasma cat o fereastra rezonabila. Pret: 34 (treizeci si patru) milioane de forinti. Vand apartament cu trei camere in zona centrala in Budapesta: 18 milioane de forinti.

PS – O fi fost LCD – nu ma intereseaza diferenta. Pentru cei interesati totusi, recomand sa citeasca Plasma vs. LCD: Which is right for you? Pentru ceilalti, revedeti Rusinea, ieftin-ul, aproape gratis-ul.

Written by Caprescu

Martie 5, 2010 at 12:01 am

Kitsch si nationalism

leave a comment »

[click pe imagine pentru a o mari]

Budapesta. Andrassy ut. -zona turistica, cladiri vechi in toate stilurile (de la Neoclasic la Art Nouveau….mai putin Bauhaus). Balcon „special”: colivie, flori din plastic, bibelouri, cap de cerb, Mikey Mouse, Mosi Craciuni cataratori pe sperietoarea de ciori si ….steagul Ungariei (totusi, nu am reusit sa-mi dau seama daca era steagul Ungariei mari sau nu).  Oricum, balconul cu pricina mi s-a parut un punct de atractie turistica care din pacate nu este consemnat in nici un ghid despre Budapesta :).

[click pe imagine pentru a o mari]

Written by arankas

Februarie 17, 2010 at 7:43 pm

Leapsa interesanta

with 5 comments

Zamolxis transforma interviul luat de Forbes lui Tim O’Reilly intr-o leapsa interesanta. De obicei nu raspund la lepse (chiar mi se par prostesti, un fel de oracole din perioada liceului), insa mi-am dat seama ca raspunzind intrebarilor acestei lepse invat eu insumi despre mine. So, here it goes:

1. Cand ti s-a-ntamplat ca lectiile invatate de la cei vechi sa contribuie la succesul tau?

De la Cioran am invatat ca e cool sa fii student pina la 40 de ani. Mai am putin si il ajung – si da, e cool! 🙂

Revenind la lucruri ceva mai serioase, am invatat de la moralistii francezi ca modul cel mai inteligent de raportare la societate si la celalalt este amuzamentul discret si intelepciunea tolerantei. Atunci cind intelegi efemeritatea moravurilor si slabiciunea caracterului inerenta speciei umane, galanteria ironica si detasata devine un element prim al supravietuirii si al sanatatii mentale. Un exemplu: sa spunem ca afli cum un prieten vechi, foarte dragut cu tine cind va aflati impreuna, pe la spate te vorbeste de rau, chiar foarte urit (mi s-a intimplat de curind). De ce sa te enervezi? De ce sa te certi, sau sa rupi brusc legatura cu el? Ai un avantaj asupra lui: tu ii stii josnicia, el nu stie ca tu stii. Calea e deschisa puternicii arme a galanteriei ironice…

Si am mai invatat de la Ovidiu (via Descartes) ca “bene vixit qui bene latuit” (“a trait bine cel ce s-a ascuns bine”). Desi deocamdata imi e dificil sa pun in practica invatatura poetului, sint convins ca o viata de succes presupune lipsa succesului inteles drept “glorie”. Tradusa in mileniul trei, vorba lui Descartes spune cam asa: “a trait bine cel ce a trait in afara spotlight-urilor”.

2. Daca ai putea invita un mare clasic la cina, cine ar fi si de ce?

Pe Socrate nu l-as invita, intrucit, dupa cum il cunosc, mi-ar goli tot vinul din magazie si tot ar mai cere de baut. De fapt, daca largim termenul “clasic”, as invita la masa un personaj clasic al istoriei si literaturii romanesti – da, pe Alexandru Lapusneanul! As vrea sa-l ascult povestind pe larg cum a reusit sa adune toti boierii la masa, cum i-a pacalit pentru ca, ulterior, sa le taie cu usurinta capetele! Cum am eu un cui impotriva multor universitari ieseni (iar acum, impotriva multora de la CEU Budapesta) tare l-as mai invita la masa pe Lapusneanul, sa-l iau drept consilier de cattering pentru un asemenea ospat pe care-l visez de mult timp!

3. Cine-i cea mai influenta persoana in viata ta?

Cele mai influente persoane in viata mea au fost bunicii. Bunicul, un preot ortodox, a murit de curind, la 90 de ani. Bunica, spre bucuria mea, traieste. Tot ce sint acum le datorez lor si numai lor. Nu prea imi e usor sa vorbesc despre asemenea lucruri. Cind am reusit s-o fac, am scris despre asta aici.

Care-i ambitia ta secreta?

Precum ceilalti care au raspuns inaintea mea, ar trebui sa zic si eu ca daca v-as spune care este ambitia mea secreta, atunci ea nu ar mai fi secreta. Dar uite ca v-o spun si astfel cade cortina: as dori ca, in momentul mortii mele, sa pot exclama, asemeni lui Kant: “Es is gut!” (“E bine!”). Habar nu aveti ce ambitii stau in spatele unei asemenea ambitii – dar daca macar jumatate din ele vor fi implinite, atunci chiar pot spune ca am avut succes. Si glorie, orice va fi insemnind asta.

5. Pretul gloriei?

Ca sa vorbesc eu de pretul gloriei, ar trebui sa fi gustat copios din cupa asta dulce-otravitoare. Din pacate sau din fericire, nu am facut-o – asa ca vorbesc din auzite. Unii spun ca pretul gloriei e munca sustinuta – relativ fals! Am intilnit direct sau indirect, atit in Academia cit si in piata publica, destule persoane ajunse VIP care abia miscau un deget in fiecare zi a saptaminii!

Altii sint convinsi ca pretul gloriei se confunda cu propria sa cauza, si vorbesc de genialitate. Aiurea! Exemplul lui Susan Boyle arata clar ca poti fi tu oricit de genial, tot nu atingi gloria, daca nu te descopera cineva! Oare citi Dostoievski in devenire or fi murit de foame prin stepele Rusiei? Sau citi de Mozart s-au stins fara a fi avut sansa unui binefacator? Si sinteti convinsi ca Anton Holban, unul dintre nuvelistii mei preferati, nu ar fi luat Nobelul daca nu ar fi murit la o virsta indecent de tinara? Decideti voi…

In sfirsit, ultimii spun ca pretul gloriei este munca si genialitatea individului in… a se inchina la zeul “networking”-ului! Ei bine, aici ne apropiem de adevar, cumva! Pare clar ca, indiferent de cit de genial sau muncitor ai fi, important e sa cunosti cit mai multe persoane, din masa carora se va ridica una, la un moment dat, care te va putea ajuta, propulsindu-te pe culmile gloriei. Tind sa cred ca asta e pretul adevarat al gloriei: zimbetul fals, pierderea voita a identitatii sub masca unei figuri nesincer prietenoase. Si sa nu spuneti ca asta e valabil doar in Romania! Sistemul PCR (Pile, Cunostinte, Relatii) a fost “spalat” pe culmile Occidentului si transformat glorios in “networking”.

In final: habar n-am care este pretul gloriei, stiu insa care nu ar trebui sa fie pretul ei, cel putin pentru mine: vorbesc de timpul meu liber, timpul personal, la care nu sint dispus sa renunt. Daca gloria inseamna sa nu am timp sa lenevesc pe canapea impreuna cu persoana pe care o iubesc (oricind avem noi chef), daca gloria ma impiedica sa ma joc cu ciinii mei, daca aceeasi nenorocita glorie imi interzice sa imi vad macar din cind in cind de pasiuni (cum ar fi bucataria si cactusii), atunci, ei bine, eu unul nu am nevoie de glorie!

[N.B.: Cioran spunea, cu un pronuntat iz de sexualitate, ca gloria obtinuta intre patru pereti depaseste cu mult gloria oricarui razboinic din istoria lumii (il citez, evident, din memorie). Si cred ca nu gresea prea mult!]

6. Greci sau Romani?

Categoric, romani. Dreptul roman a ramas inca un punct de referinta pentru zilele noastre, in conditile in care diverse sisteme legale (sau chiar morale) s-au perindat intr-o viteza ametitoare prin fata ochilor oricarui posibil privitor a-temporal. De asemenea, ideea unei “Pax Romana” a fost reluata, de-a lungul timpului, de diverse imperii militare si / sau culturale, in asa fel incit unii dintre noi vorbesc chiar si astazi – si nu fara temei – despre o “Pax Americana” (un concept pe care se intimpla sa il sustin). Nu in ultimul rind, desi stoicismul a fost inventat de greci, cred ca Seneca si – poate chiar mai mult – Marcus Aurelius sint cei mai tari reprezentanti ai curentului pe care multa vreme l-am admirat.

Bonus facultativ. Blogger sau WordPress (Joomla sau Drupal)?

WordPress, din doua motive: (1) the “first come, first served” basis (adica wordpress-ul mi-a iesit primul in cale); (2) pe de o parte sint prea mosneag, pe de alta parte prea ocupat sa ma apuc sa invat alte platforme de blogging. Chiar am altceva mai bun de facut, si atita timp cit nu sint un specialist in softuri (deci nu pot sa fac o comparatie autorizata intre mai multe platforme de blogging, la fel cum pentru mine – un amator de vin – majoritatea berilor au acelasi gust) sint multumit cu platforma pe care am inceput, atita timp cit imi pot exprima gindurile intr-un mod rezonabil de “reader-friendly”.

Leapsa merge la ceilalti autori ai acestui blog (daca au timp si chef, desigur). Si mai merge la Blogescu – daca mai exista 🙂 , la Ion Marandici, Cezar Paul-Badescu si Marian Coman.

Declaratia de la Praga: de ce nu o semnez

with 10 comments

Luna viitoare (pe 3 iunie) se implineste un an de la publicarea Declaratiei de la Praga. Intre timp documentul a adunat on-line 3101 de semnatari (pina astazi), printre care – si in urma apelului lui Vladimir Tismaneanu de pe  blogul sau – si multi romani. Numai ca renumitul istoric si politolog roman este nemultumit de numarul mic de romani care au semnat si se intreaba aici: de ce multi indivizi aleg sa nu semneze declaratia? Nu stiu care sint motivele altora – incerc insa sa explic mai jos de ce eu aleg sa nu o semnez.

Doresc insa sa spun de la bun inceput ca in general sint de accord cu ideile exprimate in Declaratie. Si eu sint de accord ca “există similarităţi substanţiale între nazism şi comunism în ceea ce priveşte caracterul lor abominabil şi crimele lor împotriva umanităţii” (Preambul). Insa nu sint de accord cu diverse concluzii pe care le extragem de aici. De pilda: zvastica este un symbol a carui expunere publica este interzisa in multe tari vestice. Ar trebui sa se intimple la fel cu “secera si ciocanul”? Tonul declaratiei indeamna spre un raspuns afirmativ. Raspunsul meu este unul negativ – amanunte insa, mai jos. Enumar deci motivele care ma fac sceptic in privinta acestei declaratii:

1. Declaratia mi-a lasat impresia unui document scris de literati, cu formule bine incondeiate estetic, insa complet lipsita de pragmatism. Evident, inteleg caracterul mai mult simbolic al declaratiei, insa de aici si pina la formule rasuflate de genul “caminul nostru european” sau “societăţile care îşi neglijează trecutul nu au viitor” este prea mult. Pentru mine, cel putin. Un ton mai rezervat si orientat catre chestiuni practice ar fi fost binevenit. De exemplu, sustin idea “unui Institut al Memoriei şi Conştiinţei Europene” (art. 15), pot accepta idea unei zile internationale a comemorarii victimelor totalitarismului (23 august) (art. 9), insa sint in ceata cind citesc despre “formularea unei perspective comune privind crimele regimurilor totalitare, inter alia regimurile comuniste, şi propagarea unei conştiinţe europene asupra crimelor comunismului, cu scopul definirii unei atitudini comune faţă de crimele regimurilor comuniste” (art. 3).

2. Declaratia este total rupta de realitate si incearca sa arunce asupra noilor generatii spaimele generatiilor vechi. Punem citi in textul ei ca “o conştiinţă încărcată de trecutul comunist este o povară grea pentru viitorul Europei şi al copiilor noştri” (Preambul). Ce poate fi mai departe de adevar? Inteleg sentimentele aflate in spatele acestei atitudini, pentru ca nu sint tocmai tinar. Unchiul meu a fost dat afara de la un liceu de elita din Iasi pentru ca era fiu de preot; mama mea, fiind fiica de preot, nu s-a putut angaja pina nu a declarat in fata secretarului de partid pe institutie ca nu crede in Dumnezeu. Iar bunicul meu, preot, omul caruia ii ramin dator intreaga viata pentru ceea ce sint acum, a fost arestat noaptea si batut prin beciurile politiei pentru ca asculta posturi straine si vorbea de rau regimul. Si acum imi amintesc cum maica-mea imi interzicea sa repet afirmatiile bunicilor (de genul: Ceausescu vorbeste peltic pentru ca si-a tocit limba de la atitea discursuri), de teama ca va face ea puscarie. Ce vreau sa spun cu toate acestea este ca atit familia mea, cit si eu insumi am fost atinsi de acest virus si nu il putem nega, cu atit mai putin neglija sau uita. Si eu ma intristez cind vad ca tinerii de azi nu numai ca nu stiu multe despre communism, dar nici macar nu le pasa. Totusi, nu ii pot condamna. E de ajuns sa invete la scoala ce a insemnat comunismul, asa cum e de ajuns sa invete si despre nazism. Comunismul nu este si nici nu trebuie sa fie o povara pentru constiinta copiilor nostri. Pentru ei comunismul nu este o spaima actuala, ca pentru domnul Tismaneanu si – poate ceva mai putin – pentru mine. Pentru ei comunismul este ceva din cartile de istorie, nu le afecteaza viata cotidiana, si exact asa trebuie sa stea lucrurile. Daca Declaratia crede ca “o conştiinţă încărcată de trecutul comunist este o povară grea pentru viitorul Europei şi al copiilor noştri” atunci Declaratia este rupta de realitate. Din fericire, in curind comunismul si nazismul nu vor mai fi decit subiecte strict istorice in constiinta Europei, cam la acelasi nivel cu exterminarea crestinilor de catre romani. Si asa trebuie sa fie: cu cit mai repede, cu atit mai bine.

3. Declaratia este iarasi complet rupta de realitate, atunci cind considera ca “furnizarea de informaţii extinse despre trecutul totalitar comunist care să ducă la o mai bună înţelegere şi abordare a temei este o condiţie necesară pentru o viitoare integrare solidă a tuturor naţiunilor europene” (Preambul). Fals: nu e o conditie necesara. Pragmatic vorbind, o integrare solida a natiunilor europene are intii de trecut obstacole in legatura cu economia, stabilitatea politica, justitia, securizarea granitelor, iar mai apoi obstacole mult mai dificile, privind dezinteresul cetatenilor europeni privind constructia comuna, scepticismul fata de integrare, temerile privind uniformizarea culturala si pierderea suveranitatii, si asa mai departe. Informatiile privind trecutul totalitar communist sint departe de a constitui o conditie necesara pentru integrarea natiunilor europene. Si – as adauga eu in paranteza – ma surprinde sa vad ca atit de multi intelectuali mai accepta sa foloseasca ideea nefericita si periculoasa de “natiune”. Faptul ca m-a scapat barza dincoace de Prut nu e de ajuns sa ma faca parte integranta a “natiunii” romane, domnilor intelectuali! Personal pot sa va spun, alaturi de Cioran, ca sunt mongol!

4. Declaratia, “având în vedere experienţa Comisiei pentru adevăr şi reconciliere din Africa de Sud” (Preambul), solicita “introducerea unei legislaţii care să permită Justiţiei să îi judece şi să îi condamne pe autorii crimelor comuniste şi să compenseze victimele comunismului” (art. 4). In primul rind, capacitatile mele slab intelectuale imi obstructioneaza intelegerea comparatiei cu Africa de Sud. Din cite stiu eu, acolo era destul de clar cine sint victimele si cine sint calaii. Pornind de aici, reconcilierea a devenit posibila. In cazul comunismului insa, spre deosebire de apartheid, stim foarte bine ca multe victime au devenit calai, si invers. Atit simbolic, cit si pragmatic, mocirla este mult mai mare decit in Africa. Pe care calai sa-i judecam? Pe militieni, pe securisti, pe cei care detineau carnetul rosu de partid, pe cei care au tacut atunci cind Gheorghe Ursu era torturat in beciurile Securitatii? In acest caz, am putea judeca o tara intreaga. Si ce victime sa compensam? In definitiv, in ultimii ani si tovarasii Ion Iliescu si Silviu Brucan devenisera victime. Poate ii punem in calendarul crestin-ortodox, asa, drept compensatie, un fel de martiri ai neamului… Daca a fost posibil cu Stefan Cel Mare, nu se stie niciodata…

5. Declaratia cere “recunoaşterea comunismului ca parte integrantă, nocivă, a istoriei comune a Europei” (art. 7) si “acceptarea responsabilităţii paneuropene a crimelor comise de comunism” (art. 8). Aceste solicitari mi se par nu numai absurde, dar si periculoase. O “istorie comuna” a Europei e un construct artificial, in cel mai bun caz putem vorbi de istorii commune ale unor zone din Europa. Nu vad de ce comunismul ar fi parte din „istoria europeana comuna” a Angliei sau a Scotiei (in cazul probabil in care ultima va deveni independenta), si nu vad nici de ce englezii sau scotienii ar trebui sa se simta responsabili pentru crimele comise de comunism. Dar problemele nu tin doar de geografie, ci si de situarea temporala. La fel cum nu inteleg de ce generatiile tinere din Germania ar trebui sa se simta responsabile pentru crimele nazismului, nu inteleg de ce generatiile tinere din fostele tari comuniste ar trebui sa fie responsabile pentru atrocitatile comunismului. Responsabilitatea nu poate fi universala, nici macar “paneuropeana”: responsabilitatea trebuie delimitata in spatiu si timp. Apelul la o “responsabilitate paneuropeana” este deopotriva bazat pe presupozitii false, nedrept si periculos.

6. Declaratia solicita “organizarea unor dezbateri publice referitoare la folosirea comercială şi politică, inadecvată, a simbolurilor comuniste” (art. 11). Nu sint impotriva organizarii dezbaterilor publice pe orice tema. Problema este ca tonul acestui articol, coroborat cu sustinerea similitudinii intre comunism si nazism, poate avea ca rezultat intentia interzicerii folosirii unor simboluri comuniste, dupa modelul interzicerii simbolurilor naziste. Aici sintem in fata unei intregi discutii privind libertatea fundamentala a cuvintului si expresiei, si ne putem intreba daca discursul urii („hate speech”) poate fi incadrat in sfera acestei libertati. Am discutat despre aceasta tema aici, si nu are rost sa revin. Amintesc doar ca sustin neconditionat libertatea expresiei, si in acest caz asta inseamna ca nu sint de acord nici cu incriminarea negarii Holocaustului, nici cu interzicerea folosirii publice a unor simboluri (fie ele fasciste sau comuniste), nici cu interzicerea publicarii unor carti (de pilda, Mein Kampf). Argumentele le-am expus deja, nu mai are rost sa le reiau. Daca totusi pozitia mea vi se pare absurda insa nici nu aveti rabdare sa-mi cititi argumentele, considerati urmatorul exemplu. Che Guevara este un simbol al comunismului. La ora actuala multi tineri cumpara si poarta tricouri cu Che Guevara (evident, sint convins ca majoritatea habar nu au ca individul a fost un ticalos, un criminal si, din cite se pare, un violator). Motivul pentru care tinerii poarta astfel de tricouri nu tin de comunism ca atare, ci de faptul ca a purta un tricou cu Che Guevara e considerat din varii motive a fi chic, a fi la moda. De asemenea, e „la moda” sa porti o insigna comunista (sau mai multe) asezate pe o sapca militara (astfel de produse se pot cumpara in centrul Budapestei cu preturi cumprinse intre 10 si 20 de euro, in functie de numarul insignelor de pe sapca). Nu mi se pare in regula sa interzici purtarea tricourilor respective sau a insignelor doar pentru ca generatiile batrine se simt ofensate, sau pentru ca ele au temeri pe care tinerii care asculta buena Vista Social Club (si mai ales melodia „Hasta Siempre Commandante Che Guevara„) nu le impartasesc. Ori, Declaratia are exact aceasta intentie, iar daca as semna-o si discutiile publice ar avea ca final interzicerea acestor simboluri, ar fi ca si cum eu am sustinut aceasta interdictie. Si nu o pot sustine.

7. Se mai cere in declaratie “organizarea unei conferinţe internaţionale pe tema crimelor comise de regimurile totalitare comuniste, cu participarea unor reprezentanţi ai guvernelor, alături de parlamentari, profesori, experţi şi delegaţi din partea ONG-urilor, urmând ca rezultatele să fie făcute cunoscute la nivel mondial” (art. 16) si “dezbaterea amănunţită şi extinsă la nivelul întregii Europe cu privire la istoria şi moştenirea comunistă” (art. 18). Nu inteleg rostul cerintelor respective: nu au existat pina acum diverse conferinte internationale pe temele respective? Nu au existat o sumedenie de dezbateri? Si daca au existat, atunci care ar fi diferenta specifica a conferintei cerute de semnatarii Declaratiei, si eventual sustinuta la nivel oficial de catre institutiile europene? Exista premise serioase pentru a crede ca o asemenea conferinta poate aduce informatii noi, sau macar lecturi noi ale unor informatii vechi? Sau e vorba de cheltuirea banilor contribuabilului european pe o inca alta actiune inutila, mai ales in conditii de criza financiara si economica?

8. In final, in art. 19, Declaratia cere “comemorarea a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, a masacrului din Piaţa Tiananmen şi a macelului din Romania”. Iarasi, cerinta mi se pare vaga: in tarile respective, oricum aceste evenimente se vor comemora (pina si in China, fie si subversiv). Atunci, la ce bun o asemenea cerinta? Poate este vorba de comemorarea oficiala, la nivelul instittutiilor europene? Dar atunci, exact ce anume ar presupune aceasta comemorare? Alte conferinte internationale? Eventual discursuri pompoase si dineuri diplomatice cu sampanie scumpa si caviar?

Pe scurt, consider ca Declaratia este bazata pe idei rupte complet de realitate si reprezinta un cumul de cerinte vagi, premise false si solicitari periculoase (in cazul transformarii lor in legi); in plus, ea deschide drumul unor cheltuieli nejustificate ale banilor contribuabililor europeni. Din aceste motive, aleg sa nu o semnez.