Interactiuni

Posts Tagged ‘Budapesta

Budapest gay pride 2011. Fotoreportaj

with one comment

Hai la lupta cea mare!

Nu am participat in viata mea la un mars de protest – nu pentru ca nu ar exista cauze decente pentru care merita sa lupti; cred insa ca, exceptind marile revolutii, iesitul in strada nu rezolva absolut nimic: alte metode (presiunea media, lobby-ul societatii civile, etc.) sint mult mai eficiente decit o masa de oameni care scandeaza idiot citeva lozinci compuse de poeti ratati. In cazul de fata, o lupta serioasa pentru drepturile LGBT poate avea consecinte vizibile, precum recenta Rezolutie a Natiunilor Unite privind protectia drepturilor homosexualilor (aici). Sint insa convins ca nu poti astepta sa fii luat in serios atunci cind alegi sa iti revendici drepturile cu metode specifice doar clovnilor si circarilor amatori – precum in imaginile de mai jos.

              

Armata e cu noi!

Ca atare simbata, 18 iunie am luat-o pe Arankas de mina si am mers la mars nu pentru a ne manifesta sustinerea (cred ca putem face asta mult mai bine in scris, inclusiv in spatiul virtual) ci din curiozitate. Mai mult, nu aveam de gind sa intram in coloana, ci sa facem poze de pe margine – din pacate insa, ca intotdeauna, planul de acasa nu se potriveste cu cel din tirg. Totul trebuia sa inceapa la Hősök tere (Heroes’ Square) insa coada necuratului a lasat in pace aglomerata piata si a mutat activistii chiar la inceputul bulevardului Andrássy. Puteti urmari traseul intial aici.

Populatie multa, e drept, insa la orele 16:00, cind trebuia sa inceapa marsul, numarul politistilor si al reporterilor il depasea de citeva ori pe cel al manifestantilor. Desi batuti in cap de soarele care ridica temperatura peste treizeci de grade, ultimii asteptau nerabdatori debutul actiunilor: pe ici-pe colo pocneau citeva capace de bere, vreo doi cereau sa se dea drumul la muzica, iar restul se trageau in poze in fata unor bannere minjite rapid cu vopsea.

                     

Patafizica si patalogica

Cu vreo zece minute intirziere fata de ora stabilita, incepe marsul in uralele participantilor, cele doua platforme pe roti se pun in miscare si Lady Gaga – cine altcineva?! – sparge puternic difuzoarele. Citiva activisti agita lozinci atit de aiuritoare si lipsite de orice logica, incit se vede clar ca organizatorilor le lipseste nu doar gindirea rationala, dar si un departament onest de PR. Un cearsaf declara sfidator ‘Fuck norms’, de parca o existenta umana cit-de-cit demna de un asemenea nume poate fi conceputa fara norme. O fatuca (poate de la gender studies?) ne lamureste printr-o contorsiune logica despre relatia de identitate dintre capitalism, sistemul patriarhal si rasism, asta in timp ce o doamna imbracata scump o priveste cu dispret dintr-o vila somptuoasa. O alta fatuca ne spune ca nu sintem destinati monogamiei (evident, toata lumnea stie ca poligamia-i cool) in timp ce amicul ei care nu a auzit cu siguranta de Sartre ne spune cam care-i treaba cu natura umana. In fine, dupa aceste mesaje in engleza (care, impreuna cu limbile auzite ad-hoc, ne-au facut, la modul foarte serios, sa ne indoim de numarul ungurilor sadea participanti la demonstratie) vin si cele neaose, pe care aveti placerea sa le descifrati singuri.

           

Cum am participat involuntar la mars. Prima oara.

Din cind in cind, pe modelul conducerii mortului la groapa, cortegiul funerar dar colorat se opea din mers si un individ cu portavoce (sa-i spunem de acum inainte Evanghelistul István) ne tinea o predica scurta in maghiara si engleza, al carei important mesaj putea fi concentrat in ‘bravo noua, sintem cool!’.

Cum nu ne prea lamurim sfaturile cui sa le ascultam (dupa cum se poate vedea din imaginile de mai jos, existau mai multe categorii de oameni ai legii, unii care-ti luau ochii mai mult decit altii) incercam sa ne indepartam de coloana, sa privim cuminti din rolul de spectatori. Doar ca nu e voie. Bulevardul Andrássy este inaccesibil trecatorilor: altfel spus, daca ai intrat in joc trebuie sa joci! Dupa ce marsul a inceput – din motive de securitate probabil, mai ales dupa experienta din 2008 – nimeni nu intra, nimeni nu iese din coloana! Toate strazile perpendiculare pe bulevard sint blocate de garduri si trupe de asalt, asa ca in cazul in care ataca extremistii din Jobbik (de aici inainte, ‘iobicii’) vei fi frate de oua stricate si rosii rascoapte cu manifestantii…

      

Intre timp, din pamint sau din iarba verde (dupa cum am spus, cel putin teoretic nimeni nu intra pe bulevard si nimeni nu iesea) populatia participanta la mars s-a marit. Nimeni nu se intreaba daca o asemenea inmultire e rezultatul folosirii sporilor sau a butasilor. De data asta nu prea mai vedeai fotoreporteri, oamenii legii priveau de pe margine in costume de tortura (daca luam in calcul canicula de afara), iar sfirsitul cozii nu se prea vedea din locul fruntas in care ne aflam. Sa tot fie cam 500-1.000 de oameni…

‘Dirty faggots!’

Si astfel, cu surle si trimbite, ne apropiem de Oktogon. E clar ca se intimpla ceva acolo, masinile de politie se inmultesc, trupele de asalt si ele, sint garduri si se aude un zgomot greu de deslusit. Ceva ne spune ca sint iobicii, si asteptam curiosi sa vedem ce se va intimpla. O umbrela ar fi fost buna impotriva rosiilor, dar nu ne-am gindit sa luam cu noi. Din fericire, nu a fost nevoie: politistii ne-au pregatit o surpriza noua si o neplacere iobicilor: marsul va ocoli Oktogonul, asa ca platforma pe roti din fata convoiului vireaza spre dreapta, pe o strada perpendiculara pe istoricul bulevard. Noi sesizam momentul, iesim din coloana si ne strecuram printre jandarmi. Acum sintem in mijlocul Oktogonului, in dreapta si in stinga sint coloane de oameni ai legii, intre cele doua coloane citiva ziaristi si… noi. Nu prea inteleg ce pazesc oamenii legii, ca in afara de citiva purtatori de drapele nationale iobicii au fost dezamagitori azi. Mai multi curiosi decit iobici se aflau in spatele gardurilor, dupa cum se poate vedea in imagini. Ocupat cu fotografiatul ciinilor politisti, nu vad ca intre timp raminem singuri intre jardami. Seful vine si ne spune ceva in maghiara, nu intelegem si atunci spune in engleza: ‘leave the street NOW!’. Cum de marsul diversitatii ne saturasem, ne-am gindit ca fotografii mai interesante ar iesi din mijlocul iobicilor, deci ne indreptam inspre ei. Ghinion: totul e blocat de jandarmi si garduri, nu putem ajunge in mijlocul extremistilor. Dezamagiti ca nu putm oferi si partii celeilalte dreptul la expresie si fotografie, o luam pe o strada laturalnica, singura nepazita, gindindu-ne sa plecam acasa…

               

Cum am participat involuntar la mars. A doua oara

… numai ca nu avem noroc. Strada era nepazita tocmai pentru ca facea parte din traseul revenirii marsului pe bulevardul Andrássy, dupa ocolirea pietii Oktogon. Nu stiu cum se face dar, conform motto-ului ‘Nu mai rezist, nu mai rezist o clipa / Si intru iarasi in echipa’ (sursa) ne aflam de data asta in primul rind al coloanei, imediat dupa prima platforma pe roti. Chiar la timp pentru a observa cum, zarind in departare gruparea iobicilor (surprinzator de tacuta in acel moment), adeptii ‘diversitatii’ i-au provocat, ‘foarte vocal’ si ‘extrem de vizual’, folosind gesturile specifice din dotare. Asta ne-a cam invatat sa nu mai facem distinctia intre ‘good guys’ si ‘bad guys’ cit om trai. Evident ca raspunsul nu s-a lasat asteptat – eram departe de iobici, nu am auzit mare lucru, dar faptul ca seful companiei de jandami a dat ordin subordonattilor sa-si puna castile pe cap a fost de ajuns sa ne dea fiori pe sira spinarii. Cum iobicii nu sint tocmai febletea noastra, am hotarit sa continuam marsul in primul rind al coloanei, pentru a ne indeparta cit mai repede de pericol.

  

Insa chiar inainte de a reveni pe Andrássy ne linistim. Citiva ‘fani’ ne intimpina cu gesturi de iubire si sustinere. Le multumim pentru diminutivele cu care ne alinta (imi pare rau ca nu gasesc nicaieri pe net transliterarea in maghiara a englezescului ‘dirty faggots’) si mergem mai departe.

Serios vorbind, ne bucuram sa vedem grupul europarlamentar ALDE alaturi de manifestanti. Bravo liberalilor si democratilor, pacat ca nu au fost si socialistii reprezentati! Un special ‘chapeau!’ pentru persoanele trecute bine de 60 de ani, care ori s-au alaturat manifestantilor, ori i-au incurajat cu zimbete si dans de pe margine. Acuma nu stim sigur ca au inteles ce anume sustin, dar coloana semana cumva cu carnavalul de la Rio, asa ca toata lumea era multumita, asculta muzica si dansa. Doar era Shakira la boxe, ce dreacu!

              

Chiar la intersectia dintre Andrássy si Bajcsy-Zsilinszky ciinii politisti mi-au rupt iarasi inima. Erau practic lesinati sub soarele arzator, nu prea intelegeau ce se intimpla si nu se gasea pic de apa proaspata in jur. Handlerii lor, intre timp, faceau exces de zel: multimea mai mult decit prietenoasa din Deák Ferenc tér nu este lasata sa se alature coloanei. Pierduta intre coloana, politisti si privitori, o ambulanta pe doua roti nu e de ajuns sa ne incredinteze ca in caz de urgenta primim ajutorul necesar.

  

Ultima parte a marsului, desfasurata pe Bajcsy-Zsilinszky, nu a avut nimic interesant. Un mosulet insotea coloana de pe margine si dansa dupa propriile-i puteri, la un balcon citiva simpatizanti au incercat sa incropeasca un curcubeu din hirtiutze, iar masinile de politie s-au inmultit precum ciupercile dupa ploaie – spre deosebire de manifestanti, care din cauza oboselii si a soarelui plecau spre barurile invecinate multumiti ca si-au facut datoria. Evanghelistul  István ne opreste pentru o mica predica in fata unei cladiri pe ale carei geamuri era ceva scris (nu am inteles ce inseamna, dar am observat cum cameramanii jandarmeriei filmau intens ferestrele respective) si toata lumea ofteaza un ‘Doamne miluieste’ cind plecam in sfirsit spre destinatia finala.

           

Ultimii zeci de metri sint facuti pe strada Alkotmány, la capatul careia marsul se opreste. Anul asta Kossuth Lajos, strada pe care se afla Parlamentul Ungariei, este inchisa sustinatorilor diversitatii – e rindul iobicilor sa o ocupe. Dar tot e bun si pe Alkotmány, Parlamentul se vede, iar pe scenna improvizata incep citeva discursuri plictisitoare privind drepturile omului. Atit de plictisitoare, incit oamenii fac orice altceva (maninca, agita steaguri, beau, se odihnesc la umbra, injura iobicii) decit sa asculte discursurile oficiale. E de inteles, veselul cortegiu funerar a tinut mai mult de doua ore in plina canicula!

           

Hai acasa neamule!

Spre final, reporterii si politistii pareau din nou sa ii depaseasca din punct de vedere al numarului pe manifestanti. De data asta, caldura, setea si foamea au cam taiat pofta oamenilor de a-si cere drepturile. Vorbitorii declamau in fata unui public vlaguit si total dezinteresat, dar lasa ca nici discursurile nu spuneau nimic altceva decit ce fain a fost si cit de colorati sintem si cum vrem si noi sa ne putem casatori (Ouuups! Da’ parca nu eram destinati monogamiei!!!!!).

  

Singurul loc mai animat era intersectia dintre Alkotmány si Kossuth Lajos: pe de o parte, sustinatori ai LGBT cu steaguri proprii si care, plini de ura si amenintind cu pumnul in aer, ii catalogau pe cei de dincolo de gard drept ‘fascisti’, intr-o ultima incercare de a provoca vreun eveniment menit sa le ridice nivelul de adrenalina. De cealalta parte, doi iobici mascati si citiva mosnegi indignati care ne aruncau, din cind in cind si fara vlaga, cite un ‘dirty faggot!’ (cam cit erau de multi puteti judeca singuri dupa acest video).

     

ss

     

Si cam asta a fost. Obositi, arsi de soare si insetati am plecat spre casa. Am cam inteles noi ce doresc organizatorii si participantii, dar nu sintem siguri ca un privitor neutru ar fi priceput ce naiba vor oamenii astia imbracati ca la circ, care danseaza pe Lady Gaga si nu cer nimic special. Potrivit organizatorilor, ar mai fi trebuit sa urmeze o ceremonie neoficiala prin care cuplurile LGBT dornice se puteau casatori (nu ni se spune daca doar casatoriile poligame vor fi fost acceptate) si, in final, o eliberare a baloanelor colorate in aer, probabil ceva asemanator cu eliberarea porumbeilor albi de catre cuplurile proaspat casatorite, heterosexuale si extrem de inteligente.

In final, va lasam cu doua fotografii infatisind cite un reprezentant al fiecarei parti a baricadei. Va lasam sa descifrati singur care e iobicul si care aparatorul diversitatii. Asteptam raspunsurile dumneavoastra pe adresa casuta postala… Premiul nu se va trage la sorti.

  

Distributive Justice

leave a comment »

[clic pe fotografii pentru a le mari]

Written by Andrei Stavilă

septembrie 5, 2010 at 9:16 pm

Publicat în De pe drum

Tagged with ,

Primavara (de) la fereastra copiilor

with 2 comments

Cu fereastra larg deschisa, se aud rotile de bicicleta scartaind de dimineata. Nu mai e nici o indoiala, si la piata sint ridichi si cas. Sa fie pentru toata lumea!

Written by Caprescu

martie 25, 2010 at 4:34 pm

Publicat în Altele

Tagged with

Lucruri absurde

with 6 comments

Plasma cat o fereastra rezonabila. Pret: 34 (treizeci si patru) milioane de forinti. Vand apartament cu trei camere in zona centrala in Budapesta: 18 milioane de forinti.

PS – O fi fost LCD – nu ma intereseaza diferenta. Pentru cei interesati totusi, recomand sa citeasca Plasma vs. LCD: Which is right for you? Pentru ceilalti, revedeti Rusinea, ieftin-ul, aproape gratis-ul.

Written by Caprescu

martie 5, 2010 at 12:01 am

Kitsch si nationalism

leave a comment »

[click pe imagine pentru a o mari]

Budapesta. Andrassy ut. -zona turistica, cladiri vechi in toate stilurile (de la Neoclasic la Art Nouveau….mai putin Bauhaus). Balcon „special”: colivie, flori din plastic, bibelouri, cap de cerb, Mikey Mouse, Mosi Craciuni cataratori pe sperietoarea de ciori si ….steagul Ungariei (totusi, nu am reusit sa-mi dau seama daca era steagul Ungariei mari sau nu).  Oricum, balconul cu pricina mi s-a parut un punct de atractie turistica care din pacate nu este consemnat in nici un ghid despre Budapesta :).

[click pe imagine pentru a o mari]

Written by arankas

februarie 17, 2010 at 7:43 pm

Leapsa interesanta

with 5 comments

Zamolxis transforma interviul luat de Forbes lui Tim O’Reilly intr-o leapsa interesanta. De obicei nu raspund la lepse (chiar mi se par prostesti, un fel de oracole din perioada liceului), insa mi-am dat seama ca raspunzind intrebarilor acestei lepse invat eu insumi despre mine. So, here it goes:

1. Cand ti s-a-ntamplat ca lectiile invatate de la cei vechi sa contribuie la succesul tau?

De la Cioran am invatat ca e cool sa fii student pina la 40 de ani. Mai am putin si il ajung – si da, e cool! 🙂

Revenind la lucruri ceva mai serioase, am invatat de la moralistii francezi ca modul cel mai inteligent de raportare la societate si la celalalt este amuzamentul discret si intelepciunea tolerantei. Atunci cind intelegi efemeritatea moravurilor si slabiciunea caracterului inerenta speciei umane, galanteria ironica si detasata devine un element prim al supravietuirii si al sanatatii mentale. Un exemplu: sa spunem ca afli cum un prieten vechi, foarte dragut cu tine cind va aflati impreuna, pe la spate te vorbeste de rau, chiar foarte urit (mi s-a intimplat de curind). De ce sa te enervezi? De ce sa te certi, sau sa rupi brusc legatura cu el? Ai un avantaj asupra lui: tu ii stii josnicia, el nu stie ca tu stii. Calea e deschisa puternicii arme a galanteriei ironice…

Si am mai invatat de la Ovidiu (via Descartes) ca “bene vixit qui bene latuit” (“a trait bine cel ce s-a ascuns bine”). Desi deocamdata imi e dificil sa pun in practica invatatura poetului, sint convins ca o viata de succes presupune lipsa succesului inteles drept “glorie”. Tradusa in mileniul trei, vorba lui Descartes spune cam asa: “a trait bine cel ce a trait in afara spotlight-urilor”.

2. Daca ai putea invita un mare clasic la cina, cine ar fi si de ce?

Pe Socrate nu l-as invita, intrucit, dupa cum il cunosc, mi-ar goli tot vinul din magazie si tot ar mai cere de baut. De fapt, daca largim termenul “clasic”, as invita la masa un personaj clasic al istoriei si literaturii romanesti – da, pe Alexandru Lapusneanul! As vrea sa-l ascult povestind pe larg cum a reusit sa adune toti boierii la masa, cum i-a pacalit pentru ca, ulterior, sa le taie cu usurinta capetele! Cum am eu un cui impotriva multor universitari ieseni (iar acum, impotriva multora de la CEU Budapesta) tare l-as mai invita la masa pe Lapusneanul, sa-l iau drept consilier de cattering pentru un asemenea ospat pe care-l visez de mult timp!

3. Cine-i cea mai influenta persoana in viata ta?

Cele mai influente persoane in viata mea au fost bunicii. Bunicul, un preot ortodox, a murit de curind, la 90 de ani. Bunica, spre bucuria mea, traieste. Tot ce sint acum le datorez lor si numai lor. Nu prea imi e usor sa vorbesc despre asemenea lucruri. Cind am reusit s-o fac, am scris despre asta aici.

Care-i ambitia ta secreta?

Precum ceilalti care au raspuns inaintea mea, ar trebui sa zic si eu ca daca v-as spune care este ambitia mea secreta, atunci ea nu ar mai fi secreta. Dar uite ca v-o spun si astfel cade cortina: as dori ca, in momentul mortii mele, sa pot exclama, asemeni lui Kant: “Es is gut!” (“E bine!”). Habar nu aveti ce ambitii stau in spatele unei asemenea ambitii – dar daca macar jumatate din ele vor fi implinite, atunci chiar pot spune ca am avut succes. Si glorie, orice va fi insemnind asta.

5. Pretul gloriei?

Ca sa vorbesc eu de pretul gloriei, ar trebui sa fi gustat copios din cupa asta dulce-otravitoare. Din pacate sau din fericire, nu am facut-o – asa ca vorbesc din auzite. Unii spun ca pretul gloriei e munca sustinuta – relativ fals! Am intilnit direct sau indirect, atit in Academia cit si in piata publica, destule persoane ajunse VIP care abia miscau un deget in fiecare zi a saptaminii!

Altii sint convinsi ca pretul gloriei se confunda cu propria sa cauza, si vorbesc de genialitate. Aiurea! Exemplul lui Susan Boyle arata clar ca poti fi tu oricit de genial, tot nu atingi gloria, daca nu te descopera cineva! Oare citi Dostoievski in devenire or fi murit de foame prin stepele Rusiei? Sau citi de Mozart s-au stins fara a fi avut sansa unui binefacator? Si sinteti convinsi ca Anton Holban, unul dintre nuvelistii mei preferati, nu ar fi luat Nobelul daca nu ar fi murit la o virsta indecent de tinara? Decideti voi…

In sfirsit, ultimii spun ca pretul gloriei este munca si genialitatea individului in… a se inchina la zeul “networking”-ului! Ei bine, aici ne apropiem de adevar, cumva! Pare clar ca, indiferent de cit de genial sau muncitor ai fi, important e sa cunosti cit mai multe persoane, din masa carora se va ridica una, la un moment dat, care te va putea ajuta, propulsindu-te pe culmile gloriei. Tind sa cred ca asta e pretul adevarat al gloriei: zimbetul fals, pierderea voita a identitatii sub masca unei figuri nesincer prietenoase. Si sa nu spuneti ca asta e valabil doar in Romania! Sistemul PCR (Pile, Cunostinte, Relatii) a fost “spalat” pe culmile Occidentului si transformat glorios in “networking”.

In final: habar n-am care este pretul gloriei, stiu insa care nu ar trebui sa fie pretul ei, cel putin pentru mine: vorbesc de timpul meu liber, timpul personal, la care nu sint dispus sa renunt. Daca gloria inseamna sa nu am timp sa lenevesc pe canapea impreuna cu persoana pe care o iubesc (oricind avem noi chef), daca gloria ma impiedica sa ma joc cu ciinii mei, daca aceeasi nenorocita glorie imi interzice sa imi vad macar din cind in cind de pasiuni (cum ar fi bucataria si cactusii), atunci, ei bine, eu unul nu am nevoie de glorie!

[N.B.: Cioran spunea, cu un pronuntat iz de sexualitate, ca gloria obtinuta intre patru pereti depaseste cu mult gloria oricarui razboinic din istoria lumii (il citez, evident, din memorie). Si cred ca nu gresea prea mult!]

6. Greci sau Romani?

Categoric, romani. Dreptul roman a ramas inca un punct de referinta pentru zilele noastre, in conditile in care diverse sisteme legale (sau chiar morale) s-au perindat intr-o viteza ametitoare prin fata ochilor oricarui posibil privitor a-temporal. De asemenea, ideea unei “Pax Romana” a fost reluata, de-a lungul timpului, de diverse imperii militare si / sau culturale, in asa fel incit unii dintre noi vorbesc chiar si astazi – si nu fara temei – despre o “Pax Americana” (un concept pe care se intimpla sa il sustin). Nu in ultimul rind, desi stoicismul a fost inventat de greci, cred ca Seneca si – poate chiar mai mult – Marcus Aurelius sint cei mai tari reprezentanti ai curentului pe care multa vreme l-am admirat.

Bonus facultativ. Blogger sau WordPress (Joomla sau Drupal)?

WordPress, din doua motive: (1) the “first come, first served” basis (adica wordpress-ul mi-a iesit primul in cale); (2) pe de o parte sint prea mosneag, pe de alta parte prea ocupat sa ma apuc sa invat alte platforme de blogging. Chiar am altceva mai bun de facut, si atita timp cit nu sint un specialist in softuri (deci nu pot sa fac o comparatie autorizata intre mai multe platforme de blogging, la fel cum pentru mine – un amator de vin – majoritatea berilor au acelasi gust) sint multumit cu platforma pe care am inceput, atita timp cit imi pot exprima gindurile intr-un mod rezonabil de “reader-friendly”.

Leapsa merge la ceilalti autori ai acestui blog (daca au timp si chef, desigur). Si mai merge la Blogescu – daca mai exista 🙂 , la Ion Marandici, Cezar Paul-Badescu si Marian Coman.

Declaratia de la Praga: de ce nu o semnez

with 10 comments

Luna viitoare (pe 3 iunie) se implineste un an de la publicarea Declaratiei de la Praga. Intre timp documentul a adunat on-line 3101 de semnatari (pina astazi), printre care – si in urma apelului lui Vladimir Tismaneanu de pe  blogul sau – si multi romani. Numai ca renumitul istoric si politolog roman este nemultumit de numarul mic de romani care au semnat si se intreaba aici: de ce multi indivizi aleg sa nu semneze declaratia? Nu stiu care sint motivele altora – incerc insa sa explic mai jos de ce eu aleg sa nu o semnez.

Doresc insa sa spun de la bun inceput ca in general sint de accord cu ideile exprimate in Declaratie. Si eu sint de accord ca “există similarităţi substanţiale între nazism şi comunism în ceea ce priveşte caracterul lor abominabil şi crimele lor împotriva umanităţii” (Preambul). Insa nu sint de accord cu diverse concluzii pe care le extragem de aici. De pilda: zvastica este un symbol a carui expunere publica este interzisa in multe tari vestice. Ar trebui sa se intimple la fel cu “secera si ciocanul”? Tonul declaratiei indeamna spre un raspuns afirmativ. Raspunsul meu este unul negativ – amanunte insa, mai jos. Enumar deci motivele care ma fac sceptic in privinta acestei declaratii:

1. Declaratia mi-a lasat impresia unui document scris de literati, cu formule bine incondeiate estetic, insa complet lipsita de pragmatism. Evident, inteleg caracterul mai mult simbolic al declaratiei, insa de aici si pina la formule rasuflate de genul “caminul nostru european” sau “societăţile care îşi neglijează trecutul nu au viitor” este prea mult. Pentru mine, cel putin. Un ton mai rezervat si orientat catre chestiuni practice ar fi fost binevenit. De exemplu, sustin idea “unui Institut al Memoriei şi Conştiinţei Europene” (art. 15), pot accepta idea unei zile internationale a comemorarii victimelor totalitarismului (23 august) (art. 9), insa sint in ceata cind citesc despre “formularea unei perspective comune privind crimele regimurilor totalitare, inter alia regimurile comuniste, şi propagarea unei conştiinţe europene asupra crimelor comunismului, cu scopul definirii unei atitudini comune faţă de crimele regimurilor comuniste” (art. 3).

2. Declaratia este total rupta de realitate si incearca sa arunce asupra noilor generatii spaimele generatiilor vechi. Punem citi in textul ei ca “o conştiinţă încărcată de trecutul comunist este o povară grea pentru viitorul Europei şi al copiilor noştri” (Preambul). Ce poate fi mai departe de adevar? Inteleg sentimentele aflate in spatele acestei atitudini, pentru ca nu sint tocmai tinar. Unchiul meu a fost dat afara de la un liceu de elita din Iasi pentru ca era fiu de preot; mama mea, fiind fiica de preot, nu s-a putut angaja pina nu a declarat in fata secretarului de partid pe institutie ca nu crede in Dumnezeu. Iar bunicul meu, preot, omul caruia ii ramin dator intreaga viata pentru ceea ce sint acum, a fost arestat noaptea si batut prin beciurile politiei pentru ca asculta posturi straine si vorbea de rau regimul. Si acum imi amintesc cum maica-mea imi interzicea sa repet afirmatiile bunicilor (de genul: Ceausescu vorbeste peltic pentru ca si-a tocit limba de la atitea discursuri), de teama ca va face ea puscarie. Ce vreau sa spun cu toate acestea este ca atit familia mea, cit si eu insumi am fost atinsi de acest virus si nu il putem nega, cu atit mai putin neglija sau uita. Si eu ma intristez cind vad ca tinerii de azi nu numai ca nu stiu multe despre communism, dar nici macar nu le pasa. Totusi, nu ii pot condamna. E de ajuns sa invete la scoala ce a insemnat comunismul, asa cum e de ajuns sa invete si despre nazism. Comunismul nu este si nici nu trebuie sa fie o povara pentru constiinta copiilor nostri. Pentru ei comunismul nu este o spaima actuala, ca pentru domnul Tismaneanu si – poate ceva mai putin – pentru mine. Pentru ei comunismul este ceva din cartile de istorie, nu le afecteaza viata cotidiana, si exact asa trebuie sa stea lucrurile. Daca Declaratia crede ca “o conştiinţă încărcată de trecutul comunist este o povară grea pentru viitorul Europei şi al copiilor noştri” atunci Declaratia este rupta de realitate. Din fericire, in curind comunismul si nazismul nu vor mai fi decit subiecte strict istorice in constiinta Europei, cam la acelasi nivel cu exterminarea crestinilor de catre romani. Si asa trebuie sa fie: cu cit mai repede, cu atit mai bine.

3. Declaratia este iarasi complet rupta de realitate, atunci cind considera ca “furnizarea de informaţii extinse despre trecutul totalitar comunist care să ducă la o mai bună înţelegere şi abordare a temei este o condiţie necesară pentru o viitoare integrare solidă a tuturor naţiunilor europene” (Preambul). Fals: nu e o conditie necesara. Pragmatic vorbind, o integrare solida a natiunilor europene are intii de trecut obstacole in legatura cu economia, stabilitatea politica, justitia, securizarea granitelor, iar mai apoi obstacole mult mai dificile, privind dezinteresul cetatenilor europeni privind constructia comuna, scepticismul fata de integrare, temerile privind uniformizarea culturala si pierderea suveranitatii, si asa mai departe. Informatiile privind trecutul totalitar communist sint departe de a constitui o conditie necesara pentru integrarea natiunilor europene. Si – as adauga eu in paranteza – ma surprinde sa vad ca atit de multi intelectuali mai accepta sa foloseasca ideea nefericita si periculoasa de “natiune”. Faptul ca m-a scapat barza dincoace de Prut nu e de ajuns sa ma faca parte integranta a “natiunii” romane, domnilor intelectuali! Personal pot sa va spun, alaturi de Cioran, ca sunt mongol!

4. Declaratia, “având în vedere experienţa Comisiei pentru adevăr şi reconciliere din Africa de Sud” (Preambul), solicita “introducerea unei legislaţii care să permită Justiţiei să îi judece şi să îi condamne pe autorii crimelor comuniste şi să compenseze victimele comunismului” (art. 4). In primul rind, capacitatile mele slab intelectuale imi obstructioneaza intelegerea comparatiei cu Africa de Sud. Din cite stiu eu, acolo era destul de clar cine sint victimele si cine sint calaii. Pornind de aici, reconcilierea a devenit posibila. In cazul comunismului insa, spre deosebire de apartheid, stim foarte bine ca multe victime au devenit calai, si invers. Atit simbolic, cit si pragmatic, mocirla este mult mai mare decit in Africa. Pe care calai sa-i judecam? Pe militieni, pe securisti, pe cei care detineau carnetul rosu de partid, pe cei care au tacut atunci cind Gheorghe Ursu era torturat in beciurile Securitatii? In acest caz, am putea judeca o tara intreaga. Si ce victime sa compensam? In definitiv, in ultimii ani si tovarasii Ion Iliescu si Silviu Brucan devenisera victime. Poate ii punem in calendarul crestin-ortodox, asa, drept compensatie, un fel de martiri ai neamului… Daca a fost posibil cu Stefan Cel Mare, nu se stie niciodata…

5. Declaratia cere “recunoaşterea comunismului ca parte integrantă, nocivă, a istoriei comune a Europei” (art. 7) si “acceptarea responsabilităţii paneuropene a crimelor comise de comunism” (art. 8). Aceste solicitari mi se par nu numai absurde, dar si periculoase. O “istorie comuna” a Europei e un construct artificial, in cel mai bun caz putem vorbi de istorii commune ale unor zone din Europa. Nu vad de ce comunismul ar fi parte din „istoria europeana comuna” a Angliei sau a Scotiei (in cazul probabil in care ultima va deveni independenta), si nu vad nici de ce englezii sau scotienii ar trebui sa se simta responsabili pentru crimele comise de comunism. Dar problemele nu tin doar de geografie, ci si de situarea temporala. La fel cum nu inteleg de ce generatiile tinere din Germania ar trebui sa se simta responsabile pentru crimele nazismului, nu inteleg de ce generatiile tinere din fostele tari comuniste ar trebui sa fie responsabile pentru atrocitatile comunismului. Responsabilitatea nu poate fi universala, nici macar “paneuropeana”: responsabilitatea trebuie delimitata in spatiu si timp. Apelul la o “responsabilitate paneuropeana” este deopotriva bazat pe presupozitii false, nedrept si periculos.

6. Declaratia solicita “organizarea unor dezbateri publice referitoare la folosirea comercială şi politică, inadecvată, a simbolurilor comuniste” (art. 11). Nu sint impotriva organizarii dezbaterilor publice pe orice tema. Problema este ca tonul acestui articol, coroborat cu sustinerea similitudinii intre comunism si nazism, poate avea ca rezultat intentia interzicerii folosirii unor simboluri comuniste, dupa modelul interzicerii simbolurilor naziste. Aici sintem in fata unei intregi discutii privind libertatea fundamentala a cuvintului si expresiei, si ne putem intreba daca discursul urii („hate speech”) poate fi incadrat in sfera acestei libertati. Am discutat despre aceasta tema aici, si nu are rost sa revin. Amintesc doar ca sustin neconditionat libertatea expresiei, si in acest caz asta inseamna ca nu sint de acord nici cu incriminarea negarii Holocaustului, nici cu interzicerea folosirii publice a unor simboluri (fie ele fasciste sau comuniste), nici cu interzicerea publicarii unor carti (de pilda, Mein Kampf). Argumentele le-am expus deja, nu mai are rost sa le reiau. Daca totusi pozitia mea vi se pare absurda insa nici nu aveti rabdare sa-mi cititi argumentele, considerati urmatorul exemplu. Che Guevara este un simbol al comunismului. La ora actuala multi tineri cumpara si poarta tricouri cu Che Guevara (evident, sint convins ca majoritatea habar nu au ca individul a fost un ticalos, un criminal si, din cite se pare, un violator). Motivul pentru care tinerii poarta astfel de tricouri nu tin de comunism ca atare, ci de faptul ca a purta un tricou cu Che Guevara e considerat din varii motive a fi chic, a fi la moda. De asemenea, e „la moda” sa porti o insigna comunista (sau mai multe) asezate pe o sapca militara (astfel de produse se pot cumpara in centrul Budapestei cu preturi cumprinse intre 10 si 20 de euro, in functie de numarul insignelor de pe sapca). Nu mi se pare in regula sa interzici purtarea tricourilor respective sau a insignelor doar pentru ca generatiile batrine se simt ofensate, sau pentru ca ele au temeri pe care tinerii care asculta buena Vista Social Club (si mai ales melodia „Hasta Siempre Commandante Che Guevara„) nu le impartasesc. Ori, Declaratia are exact aceasta intentie, iar daca as semna-o si discutiile publice ar avea ca final interzicerea acestor simboluri, ar fi ca si cum eu am sustinut aceasta interdictie. Si nu o pot sustine.

7. Se mai cere in declaratie “organizarea unei conferinţe internaţionale pe tema crimelor comise de regimurile totalitare comuniste, cu participarea unor reprezentanţi ai guvernelor, alături de parlamentari, profesori, experţi şi delegaţi din partea ONG-urilor, urmând ca rezultatele să fie făcute cunoscute la nivel mondial” (art. 16) si “dezbaterea amănunţită şi extinsă la nivelul întregii Europe cu privire la istoria şi moştenirea comunistă” (art. 18). Nu inteleg rostul cerintelor respective: nu au existat pina acum diverse conferinte internationale pe temele respective? Nu au existat o sumedenie de dezbateri? Si daca au existat, atunci care ar fi diferenta specifica a conferintei cerute de semnatarii Declaratiei, si eventual sustinuta la nivel oficial de catre institutiile europene? Exista premise serioase pentru a crede ca o asemenea conferinta poate aduce informatii noi, sau macar lecturi noi ale unor informatii vechi? Sau e vorba de cheltuirea banilor contribuabilului european pe o inca alta actiune inutila, mai ales in conditii de criza financiara si economica?

8. In final, in art. 19, Declaratia cere “comemorarea a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului, a masacrului din Piaţa Tiananmen şi a macelului din Romania”. Iarasi, cerinta mi se pare vaga: in tarile respective, oricum aceste evenimente se vor comemora (pina si in China, fie si subversiv). Atunci, la ce bun o asemenea cerinta? Poate este vorba de comemorarea oficiala, la nivelul instittutiilor europene? Dar atunci, exact ce anume ar presupune aceasta comemorare? Alte conferinte internationale? Eventual discursuri pompoase si dineuri diplomatice cu sampanie scumpa si caviar?

Pe scurt, consider ca Declaratia este bazata pe idei rupte complet de realitate si reprezinta un cumul de cerinte vagi, premise false si solicitari periculoase (in cazul transformarii lor in legi); in plus, ea deschide drumul unor cheltuieli nejustificate ale banilor contribuabililor europeni. Din aceste motive, aleg sa nu o semnez.

Ungaria, my love (15). Podurile din Budapesta

with 15 comments

Update (10 iulie 2014): Despre cele mai interesante poduri din lume se poate citi aici si aici.

Mi s-a parut foarte ciudat faptul ca pe internet nu poti gasi informatii despre toate podurile de peste Dunare din Budapesta. Asa ca, inarmat cu o harta, un GPS si o masina, m-am pus pe treaba si am fotografiat pentru voi toate podurile, plus unele locuri importante care sint in apropierea lor. Budapesta are 12 poduri peste Dunare, din care 9 leaga Pesta de Buda, doua leaga Pesta de insula Csepel, si unul leaga insula Csepel de Buda. De la sud la nord, iata podurile Budapestei:

1. Hárosi Híd (Podul Harosi)

harosi duna-hid [640x480]

Este cel mai sudic pod al Budapestei; de fapt, se afla la granita sudica a capitalei (districtul XXI), legind cea mai mare insula de pe Dunarea budapestana (Csepel-sziget) de Buda. Nu am gasit multe informatii despre acest pod; probabil numele sau vine de la insula Háros (de fapt, mai curind o peninsula, dar daca ungurii ii spun „sziget”, hai sa fim de acord ca e insula…), aflata in imediata vecinatate. Podul nu este spectaculos si e greu de fotografiat: malurile Dunarii sint impinzite de copaci care cresc chiar linga apa, si obiectivul camerei foto este mai intotdeauna obstructionat; eu a trebuit sa caut mult timp un loc din care sa fiu in stare sa produc o poza cit-de-cit acceptabila. Totusi, importanta podului este cruciala, intrucit face parte din autostrada M0 (poate de aceea s-au inmultit hypermarket-urile linga el: Bauhaus, Auchan, si altele). A fost construit intre anii 1987-1990. Ca sa ajungeti la el, puteti tasta pe GPS „Sun u.” sau „Haros u.” (sectorul XXI), si apoi parcati pe unde puteti (desi, mergind pe lungul bulevard Rakoczi Ferenc, eu v-as sfatui sa puneti masina in parcarea unuia din hypermarket-urile existente linga pod).

2. Lágymányosi híd (Podul Lágymányosi)

02-lagymanyosi-hid-640x480

Constructia podului a inceput in 1992, iar inaugurarea sa a avut loc 3 ani mai tirziu, in 1995. Numele sau vine de la districtul Lágymányosi. Podul uneste Buda de Pesta si interesant este sistemul unic de iluminare: podul are cinci coloane, dedesubtul carora se afla reflectoare cu halogen care il lumineaza de la o inaltime de 35 de metri. Lungimea podului este de 493,4 metri, iar latimea de 30,5 metri. La capatul din Pesta al podului se afla Palatul Artelor, Teatrul National Ungar, Ludwig Museum (muzeul de arta contemporana) si „National Concert Hall” Bartók. Intre Ludwig Museum si Teatru se afla un zigurat pe acoperisul caruia te poti urca (ceea ce am si facut) (vezi mai jos, fotografia 3). Cladirea teatrului este minunata, a fost construita in forma de vapor iar terasa ei este puntea navei (fotografia 1). In jurul „vaporului” se afla o piscina – si, daca privesti dintr-un anumit unghi, ai impresia ca ambarcatiunea navigheaza pe linga cladirea unui teatru scufundat (e vorba de un memorial al vechiului teatru!) (foto 2). In jurul piscinei exista o gradina cu statui ale unor mari actori unguri (foto 4). O gradina in care (aviz autoritatilor romane!) poti calca iarba, poti face plaja si ai voie sa citesti tolanit linga piscina. Evident, cind e foarte cald nu te amendeaza nimeni daca intri in apa 🙂

IMG_6339 [640x480] (1) IMG_6365 [640x480] (2) IMG_6340 [640x480] (3) IMG_6377 [640x480] (4)

3. Petőfi híd (Podul Petőfi)

03-petofi-hid-640x4801

A fost construit intre anii 1933-1937, are o lungime de 378 metri (514 metri cu tot cu rampe) si o latime de 25,6 metri. Numele sau initial a fost Horthy Miklós híd (dupa numele guvernatorului Ungariei din perioada interbelica, Miklós Horthy). Numele actual vine de la poetul national (si revolutionar!) Petőfi Sándor (1823-1849). Nu este un pod spectaculos – la momentul constructiei sale (cind Ungaria se lupta cu criza economica si politica) nu frumusetea, ci utilitatea a fost criteriul principal. In ianuarie 1945 a fost aruncat in aer de nemti, si a fost reconstruit intre anii 1950-1952.

4. Szabadság híd (Podul Libertatii)

04-szabadsag-hid-640x480 (1)  IMG_0420 [640x480] (2) IMG_0412 [640x480] (3) IMG_0418 [640x480] (4)

Si acest pod leaga Buda de Pesta; a fost construit intre anii 1894-1896 si inaugurat in prezenta imparatului Franz Joseph (al carui nume l-a si purtat, initial). Are o lungime de 333,6 metri si o latime de 20,1 metri. Cele patru virfuri (catarge) ale sale sint decorate cu statui de bronz care reprezinta Turul (un gen de soim), o pasare din mitologia ungara. De asemenea, pe frontispiciul sau se poate observa stema imperiala maghiara. Ca toate celelalte poduri ale Budapestei, si acesta a fost distrus de catre nemti in ianuarie 1945. A fost reconstruit si redeschis publicului in 1946, cind a primit si noul nume. La capatul din Buda al podului se afla piata Fővám, importanta pentru ca aici este celebra piata acoperita din Budapesta (mai sus, foto 3 si 4). La capatul  din Pesta al podului se afla dealul Gellért, impreuna cu faimoasa biserica din pestera. Iar de aici puteti urca spre virful dealului, unde veti vedea Statuia Libertatii si Citadela. Din cauza traficului aglomerat (masini si tramvaie) podul a fost deteriorat, si momentan se afla intr-o faza de reconstructie (accesul pe pod este interzis). Exista si un plan ca, dupa ce a patra linie budapestana de metrou va fi construita (in urmatorii zece ani), Podul Libertatii sa devina unul exclusiv destinat circulatiei pietonale.

5. Erzsébet híd (Podul Elisabeta)

05-erzsebet-hid-640x480 (1)  IMG_0479 [640x480] (2) IMG_04851. [640x480] (3)

Podul Elisabeta (construit intre anii 1897-1903) leaga Buda de Pesta in locul in care latimea Dunarii este cea mai mica de pe intreg teritoriul Budapestei, ca atare podul are doar 290 metri in lungime. Evident, podul a fost numit dupa Imparateasa Elisabeta a Austro-Ungariei, sotia lui Franz Joseph, mai cunoscuta sub pseudonimul Sissi. La capatul din Pesta al podului poti vedea cea mai veche biserica din Budapesta, construita in secolul XIII. La capatul din Buda se afla dealul Gellért si monumentul Sfintului Gellért (foto 3). Alaturi, intr-o mica gradina, a fost asezata statuia de bronz a imparatesei Elisabeta. In cazul in care conduceti pe pod, va trebui sa fiti foarte atenti si sa respectati viteza maxima legala de 40 km/h. Asta pentru ca, la capatul din Buda al podului se afla un drum intortocheat (construit asa din cauza pozitiei dealului Gellért) – un loc in care au fost multe accidente. Limita actuala de viteza a fost impusa in 2004, dupa ce o intreaga familie a murit aici. Podul a fost aruncat in aer in 1945 de catre soldatii nemti aflati in retragere si a fost reconstruit in forma actuala intre anii 1961-1964 (de fapt, s-a dorit reconstructia lui intr-o alta locatie, dar cum municipalitatea nu avea destui bani pentru o fundatie complet noua a unui alt pod, s-a hotarit folosirea fundatiei vechi, si astfel podul a fost reconstruit in exact acelasi loc). Totusi, traficul a deteriorat podul, asa ca in 1973 au fost inlaturate sinele de tramvai.

6. Széchenyi lánchíd (Podul cu lanturi Széchenyi)

06-szechenyi-lanchid-640x480 (1)  IMG_0315 [640x480] (2)  DSC09062 [640x480] (3)

Cel mai cunoscut pod al Budapestei care leaga partea estica de cea vestica a capitalei ungare este, in acelasi timp, si cel mai vechi pod permanent peste Dunare din acest oras. A fost proiectat in 1839 de catre William Tierney Clark si reprezinta, de fapt, copia la scala mai mare a podului Marlow (de peste Tamisa), desenat de acelasi arhitect. „Podul cu lanturi” a fost deschis circulatiei in 1849 si poarta numele contelui István Széchenyi, un infocat sustinator al constructiei. La capatul din Buda al podului se afla piata Adam Clark (numita asa dupa inginerul care a supervizat constructia podului), unde se pot vedea monumentul dedicat kilometrului zero al Budapestei, tunelul de sub Castelul Buda (construit intre 1853-1857) si funicularul care urca spre castel. La capatul din Pesta se afla piata Roosevelt, cu Palatul Gresham (construit in 1827) si Academia Ungara de Stiinte. Perechile de lei de la capetele podului au fost adaugate in 1852, iar actualul nume i s-a dat in 1898. In al doilea razboi mondial (18 ianuarie 1945) podul a fost distrus si a trebuit sa fie reconstruit, iar reconstructia s-a incheiat in anul 1949. In varianta actuala, lungimea podului este de 380 metri, iar latimea de 14,8 metri.

7. Margit híd (Podul Margit, sau Podul Margareta)

07-margit-hid-640x480

A fost construit intre anii 1872 – 1876 de catre inginerul francez Ernest Gouin si, evident, leaga Buda de Pesta – dar si ambele parti ale capitalei de insula Margit. Particularitatea acestui pod consta in faptul ca cele doua parti ale sale se unesc in dreptul insulei intr-un unghi de 165 de grade, asta pentru ca mica extensie a podului (pentru a face legatura cu insula Margit) a fost inclusa in graba in proiectul original, insa a fost construita doua decenii mai tirziu, din lipsa de fonduri. Are 607 metri in lungime si 25 metri in latime, este construit in stilul neo-baroc francez iar munca la edificarea lui a inceput la douazeci de ani dupa inaugurarea podului cu lanturi. Elementele de fier care au format structura podului au fost realizate in Franta si transportate apoi la Budapesta. Podul se bazeaza pe sapte piloni. Doua explozii spre sfirsitul celui de al doilea razboi mondial (pe 4 noiembrie 1944 si 18 ianuarie 1945) au distrus podul initial, dar acesta a fost reconstruit rapid si redat circulatiei in intregime in 1948. Datorita traficului intens (podul are patru benzi, cite doua pentru fiecare sens, plus doua linii de tramvai) acest pod se afla in cea mai proasta forma dintre toate podurile Budapestei, si se preconizeaza ca pina la jumatatea anului acesta sa fie inchis si sa inceapa lucrarile de consolidare. Planurile de renovare mentioneaza si reinstalarea sculpturilor care decorau cindva acest pod.

8. Árpád hid (Podul Árpád)

08-arpad-hid-640x480

Al doilea pod ca lungime al Budapestei (are 928 de metri, iar latimea de 35,4 metri), Arpad hid a fost denumit, evident, dupa numele liderului primilor maghiari sositi pe aceste teritorii. Constructia sa a inceput in 1939, dar in 1943 a fost oprita din cauza razboiului. Lucrarile au reinceput abia in 1948, podul a fost inaugurat in noiembrie 1950 si denumit initial „Podul Stalin”. Abia in 1958 a primit numele actual. Pina la reconstructia podului nordic de cale ferata, in 1955, sinele de tramvai de pe podul Arpad au fost folosite si pentru transportarea unor bunuri cu trenul. Ca atare, podul a fost deteriorat si a avut nevoie de renovari in 1969. Intre 1981 si 1984 podul a fost largit (acum are trei benzi pe fiecare sens, doua linii de tramvai, plus cite un trotuar pentru pietoni si cite o banda pentru biciclisti pe fiecare sens de mers) iar la ora actuala este cel mai aglomerat pod al Budapestei (in jur de 150.000 de masini il traverseaza zilnic). La capatul dinspre Buda al podului se afla piata Szentlélek, unde puteti vizita muzeul Vasarely.

9. Újpesti vasúti híd (Podul de cale ferata Újpesti vasúti)

09-ujpesti-vasuti-hid-640x480

Despre acest pod nu am gasit informatii pe net. Oricum, se pare ca Budapesta are doua poduri de cale ferata (unul la nord si altul la sud). Podul din nord este ceva mai vechi, si am aflat ca a fost reconstruit in 1955 (probabil a fost si el aruncat in aer la sfirsitul celui de al doilea razboi mondial). Daca doriti sa ajungeti la el va trebui sa mergeti pina in piata Ujpest-Varoskapu (dati chiar asa pe GPS, sau daca mergeti cu metroul, coboriti la penultima statie a liniei albastre, denumita exact ca si piata de care vorbeam inainte). Podul uneste Buda de Pesta, si este construit pe deasupra peninsulei Nepsziget. In fotografia de mai sus se poate vedea doar portiunea podului care uneste Pesta de peninsula.

10. Megyeri híd (Podul Megyeri)

IMG_6523 [640x480](1)IMG_6526 [640x480](2)IMG_6535 [640x480](3)IMG_6540 [640x480](4)

Podul Megyeri este cel mai tinar, cel mai nordic, cel mai lung pod al Budapestei si, se pare, cel mai lung pod peste Dunare, in general (si, in opinia mea, al doilea pod ca frumusete dupa podul cu lanturi). Constructia sa a debutat la inceputul anului 2007, iar podul a fost inaugurat la 3o septembrie 2008. Podul face legatura intre trei districte ale Budapestei: Újpest (in Pesta) si Békásmegyer si Budakalász (in Buda). Lungimea sa masoara 1862 de metri, iar latimea 35 de metri. Podul se afla deasupra insulei Szentendrei (insula se poate vedea in fotografia 4) si deasupra celor doua brate ale Dunarii care delimiteaza insula (in fotografia 1 vedeti partea podului din Pesta pina la insula Szentendrei, iar in fotografia 3 puteti vedea cealalta parte a podului, de la insula pina in Buda). Podul face parte din autostrada M0 (care inconjura capitala, functionind si ca „sosea de centura”), are doua benzi pe fiecare sens (plus benzile de urgenta), in partea nordica se afla o pista pentru biciclisti, iar in partea sudica un trotuar pentru pietoni. Partea podului dintre insula si Pesta reprezinta primul pod rutier sustinut pe lanturi din Ungaria. Elementii de otel lungi de 20 de metri au fost montati in sudul capitalei si transportati pe Dunare pina la locul asamblarii lor. Cei doi piloni in forma literei A (foto 2) au cite 100 metri inaltime (masurati de la nivelul podului) si sint amplasati la 300 metri unul de altul. Cablurile de sustinere a bazei de otel sint amplasate la fiecare 12 metri, iar cel mai scurt cablu are 56 metri, in timp ce cablul cel mai lung are 163 metri. Fiecare pilon in forma de A are doua picioare, intr-unul existind un lift, iar in altul scari care duc catre virf, pentru a usura accesul muncitorilor care intretin podul. Partea podului peste insula Szentendrei masoara 559 de metri. Insula nu poate fi vizitata, din dorinta municipalitatii de a proteja nu numai flora si fauna, dar si rezerva de apa potabila a orasului, aflata pe insula. Pentru protectia pasarilor au fost construite ziduri speciale de protectie din sticla, pe toata lungimea podului de deasupra insulei Szentendrei (pe ambele parti). In privinta numelui podului, municipalitatea a lansat un vot pe internet. Podul ar fi putut sa ia numele lui Chuck Norris, al comediantilor americani Stephen Colbert sau Jon Stewart, ori al eroului ungur Miklós Zrínyi. Despre toata tevatura iscata in jurul acestui vot puteti citi mai multe aici. Pina la urma, podul a fost numit Megyeri, intrucit lega districtele Káposztásmegyer si Békásmegyer. Daca vreti sa ajungeti la pod, pur si simplu mergeti cu masina sau pe jos pe Váci út (dinspre centru spre nord) pina ce dati de el. Lucrul bun este ca masina se poate parca exact sub pod. Daca nu aveti masina, puteti lua autobuzul 204 (care trece pe pod) din Pesta (statia Újpest-Központ, chiar linga linia albastra de metrou). La capatul din Pesta al podului se afla statiunea Ramada si Aquaworld.

11. Kvassay híd (Podul Kvassay)

kvassay hid 1 [640x480] (1) kvassay hid 2 [640x480] (2)

Nu am gasit nici o informatie pe net despre acest pod. Pot sa va spun ca se afla in districtul IX al capitalei, si leaga Pesta de insula Csepel-Sziget (cea mai mare insula a Budapestei). Ca sa ajungem la el am tastat pe GPS „Helyikikoto ut”, o strada in imediata vecinatate a podului. Zona nu este tocmai spectaculoasa, e mai mult o zona industriala, fara case sau blocuri. Totusi, podul e fain: in fotografia (1) de mai sus puteti vedea partea sudica a podului (destinata pietonilor si autoturismelor) iar in fotografia (2) vedeti partea nordica, destinata traficului feroviar.

12. Gubacsi híd (Podul Gubacsi)

gubacsi hid 1 [640x480] (1) gubacsi hid 2 [640x480] (2)

Din pacate, nici despre acest pod nu am gasit informatii pe net. Ca si podul Kvassay, leaga Pesta de insula Csepel (mai exact, districtul XX din Pesta de districtul XXI din Csepel). Ca sa ajungem aici am tastat pe GPS „Sereny u.”, o strada foarte aproape de pod. Fata de podul Kvassay, Gubacsi se afla intr-o zona frumoasa, linistita si verde. Podul este destinat deopotriva autoturismelor, tramvaielor si pietonilor. La vreo doua sute de metri de pod (spre sud) se afla un hotel si un restaurant pe Dunare (cladirea nu pluteste, dar este construita pe apa).

Cam astea ar fi podurile Budapestei. Pentru cei interesati, voi scrie aici si traseele facute pentru a vizita si fotografia podurile. Ne-au trebuit trei zile. In prima zi am mers asa: de la Ors Vezer Tere am luat metroul (linia rosie) pina la Blaha Luiza Ter. De aici am mers pe jos pe bulevardele Jozsef Krt si Ferenc KRT (sectorul VIII), si am ajuns in Boraros Ter. Chiar aici se afla partea din Pesta a podului Petofi, dar nu ne-am oprit: am mers pe malul Dunarii spre sud, pina la podul Lagymanyosi. Am vazut podul, am vizitat complexul cultural de linga el, apoi ne-am intors la podul Petofi, si mergind pe malul Dunarii pe jos am vazut, in ordine, podurile Szabadsag, Erzsebet, Szecheni, Margit, si Arpad. De aici am mers pe Vaci ut pina la piata Ujpest-Varoskapu, unde am fotografiat podul nordic de cale ferata, Ujpesti Vasuti. Apoi am luat metroul din aceasta piata inapoi pina la Ors Vezer Tere. In total am mers cam 6 ore pe jos, si ne cam usturau talpile 🙂 In a doua zi am mers cu masina si am vizitat podurile Kvassay, Gubacsi si Harosi (exact in aceasta ordine; am scris deja cum ajungeti la ele, daca aveti masina si GPS). Ne-a luat cam trei ore in total. In a treia zi am fost la Megyeri, si ne-a luat cam tot trei ore: in primul rind pentru ca nu stiam exact cum sa ajungem la el (nu aveam o harta recenta, asa ca am cam orbecait) si in al doilea rind pentru ca ne-am plimbat aproape pe toata lungimea lui, cam 1,5 km dus si tot atitia intors (plus traficul din centru, evident).

Nota. Informatiile despre podurile Lagtmanyosi, Petofi, Szabadsag, Erzsebet, Szecheni, Margit, Arpad si Megyeri le-am luat in special de pe site-ul Bridges of Budapest (de unde am selectat si tradus anumite pasaje) si de pe Wikipedia (in mod ciudat, unele date difera in functie de site, asa ca nu sint responsabil pentru eventualele neconcordante). Un alt articol despre podurile din Budapesta cititi in Evenimentul Zilei (aici). Site-ul oficial al podurilor din Budapesta (pe care deja l-am amintit) poate fi consultat aici, budapest.com are o pagina speciala aici iar wikipedia vorbeste despre aceleasi poduri aici. Fotografii multe cu podurile din Budapesta puteti gasi aici.

Written by Andrei Stavilă

mai 15, 2009 at 10:00 am

Publicat în Ungaria my love

Tagged with , , ,

Jaf armat la un sediu OTP Bank – Budapesta

with one comment

Devine tot mai interesant sa traiesti in sectorul XIV al Budapestei. Cu vreo doua saptamini in urma va povesteam cum, in a doua zi de Pastele ortodox, Interpolul a prins un mafiot chiar in curtea locuintei in care stam. Ei bine astazi, cu nici doua ore in urma, filiala OTP Bank din sectorul nostru (aflata cam la 300 de metri de casa) a fost tinta unui jaf. Hotul a luat si ostatici, ce mai – ca in filme. Multumita lui Arankas, care tocmai venea de la o conferinta, am reusit sa ajung rapid la fata locului si sa fac niscaiva poze. Iata:

Politia maghiara a interzis accesul in perimetrul din jurul sediului bancii:

IMG_6825 [640x480]
Un timp, circulatia pe Nagy Lajos Kiraky utja a fost oprita, inclusiv pentru tramvaie (pe portiunea Ors Vezer Tere – intersectia Nagy Lajos cu Fogarasi ut.):

IMG_6824 [640x480] IMG_6826 [640x480]

Politia aduna probele:

IMG_6820 [640x480]

Evident, oamenii din presa se aduna ca musca pe stiti voi ce. Mai jos puteti vedea carele de televiziune si o declaratie a purtatorului de cuvint al politiei, asaltat de jurnalisti. In a treia fotografie, doi reporteri calare pe laptopuri.

IMG_6807 [640x480] IMG_6816 [640x480] IMG_6833 [640x480]

Evident, o multime de gura-casca s-au adunat in jurul perimetrului delimitat de politie. Ceva mai deoparte erau si doua taranci unguroaice, imbracate in costum traditional, care discutau aprins intimplarea:

IMG_6837 [640x480]

Totul s-a terminat relativ rapid si fara prea mult circ. Ostaticii au fost eliberati si dusi la sediul politiei pentru declaratii. Daca aflu ceva din presa locala in limba engleza sau din cea romaneasca, va tin la curent. Din pacate mare lucru nu am aflat la fata locului; e tare frustrant sa nu stii limba…

[Nota: fotografiile au fost facute pe data de 14 mai 2009, in jurul orei 19:00]

UPDATE. Mediafax scrie despre eveniment aici, insa foloseste o fotografie care nu are nici in clin, nici in mineca cu evenimentul sau locul in care el s-a petrecut. La fel si realitatea.net, care foloseste o fotografie veche, din arhiva (aici)

UPDATE. Se pare ca Ungaria detine recordul la jafurile armate asupra bancilor. Conform Budapest Times, pe 6 mai au avut loc alte doua asemenea evenimente (la unul dintre acestea, in districtul XI, hotul a fugit pina la sosirea unei unitati de politie!). De asemenea, alt jaf armat cu luare de ostatici a avut loc in districtul III, la 15 ianuarie anul acesta. Iar in urma cu doi ani un alt sediu OTP a fost „atacat”, insa hotul a fost impuscat mortal de politie.

UPDATE. Budapest Times scrie putin despre eveniment, aici.

Written by Andrei Stavilă

mai 14, 2009 at 8:13 pm

From Russia with (the Dog’s) Love

leave a comment »

kulik5401 (Oleg Kulik; sursa fotografiei)

Despre Oleg Kulik am auzit pentru prima data prin ’90 si ceva. Un amic imi tot povestea printre beri si tigari Maro despre valul de artisti contemporani din fostul bloc sovietic care au impanzit scenele lumii artistice internationale “cata frunza, cata iarba”. Oricine ar putea confirma marea voga a anilor ’90 pentru asa-zisa arta contemporana post-comunista si post-nationala. Imi amintesc de uriasul succes al artistilor din fostul bloc la mai-marile biennale si trienale ale lumii artei contemporane. Cam de pe atunci isi fac veacul prin galerii si alte “evenimente cosmopolite” Oleg Kulik, Marina Abramovich si alte VIP-uri din Europa Centrala si de Est. Totusi, ar trebui sa spun ca valul de arta post-comunista nu mai este chiar asa de “trendy” in zilele noastre (sau in orice caz, a fost cu succes surclasat de “black art” (ori, more generally, “post-colonial art”) si chiar de productiile de arta contemporana din tari ca Iran, Irak etc.).

k14994b006740 (Oleg Kulik, Deep into Russia; sursa fotografiei)

In ’90, imi amintesc, arta post-totalitara era la mare pret si cautare. Nici nu mai conta daca era ceva de capul artistului sau ba. Pe nimeni nu interesa calitatile artistice ale “operelor” din the former bloc. Era suficient ca productia artistica sa aiba un mesaj percutant si sa fie a unuia care a trait acolo, in jungla totalitara, sub culoarea rosie a “globalizarii” Sovietice. Daca respectiva “opera de arta” mai si facea trimitere la uriasa ruptura dintre Estul si Vestul Europei, era cu atat mai apreciata ca fiind o “opera de arta angajata politic” si alte bla-bla-uri si clisee de gen. Asa au proliferat, cum va puteti imagina, sufficient rubbish and ideological kitsch din tarile ex-comuniste cat sa ajunga pentru vreo trei generatii. Asta nu vrea sa insemne ca toata productia artistica aferenta este rubbish.

Dar sa revin la Kulik. Tipul asta este unul dintre rusii cei mai cunoscuti din arta contemporana. El stie sa-si faca simtita prezenta fara discretie sau modestie. A invatat pe de rost reteta “Intriguing Art” pe care o tot exerseaza de cate ori are ocazia. Trebuie sa recunosc ca o face cu succes. Strategia socantului, dimensiunea “faithological-mythological” a discursului artistic post-comunist, cinismul si leftismul de ocazie sunt numai cateva dintre ingredientele succesului sau.  In 1997, Kulik isi „expune” pentru prima data in America ideile artistice I bite America and America Bites Me (sub acest titlu Kulik se plimba gol pusca, in patru labe prin expozitie. Artistul nu mai apare ca fiind o fiinta umana ci ca un caine din Rusia. Americanii sunt socati de prezenta cainelui. Cainele locuieste in cusca sa din galerie.  Criticii exclama: “One could also argue that some of the impact stems from an American fear that Russia is regressing to a more primitive state!”). O alta lucrare cunoscuta este „Deep into Russia”.

ibiteamerica_poster_th america-bites-me(Oleg Kulik – I bite America, America bites me; sursa fotografiilor)

Dar iata ca acum doi ani (2007) s-a intamplat sa ii intalnesc la Budapesta pe doi dintre fondatorii  publicatiei-platformă “Chto Delat? / What is to be Done? (Theory, Art and Activism)”:  Dmitry Vilensky si David Riff. Dar nu despre intalnirea mea cu cei doi am vrut sa va vorbesc (chiar daca discutia cu ei ar merita un post special) ci despre… Oleg Kulik. De la teoreticienii “Chto Delat?” am primit cateva exemplare ale revistei cu acelasi titlu. Tot rasfoind eu cele cateva numere imi sare in ochi un titlu din care doar doua cuvinte imi apar ca fiind familiare: primul e “faith” iar celalalt e “Oleg Kulik”. Dar al treilea cuvint al titlului? Ei bine, al treilea cuvant e “Jacuzzi”!!! (asadar, articolul scris in rusa de catre filosoful si antropologul moscovit Igor Ghubarov  (si tradus si in engleza de catre Thomas Cambell) se intituleaza sugestiv “Notes on Faith, or, Oleg Kulik’s Jacuzzi”). Desi articolul se refera predominant la a doua bienala de arta contemporana de la Moscova (pe numele ei mic, “I believe”,bienala asta s-a vrut o restaurare a increderii (faith) in arta contemporana si, in general, intre oameni), Oleg Kulik (ca si unul dintre curatorii bienalei) & Co. sunt amintiti de multe ori in urmatorii termeni: “But the topic of faith isn’t an innocent incidental detail in Kulik’s feast of the fine arts. In the given instance, faith is the big bathtub where the artists splash-and-splash with priests and Kremlin spymasters instead of whores” ori „Something new catches the eye in this latest production, however… For the stated theme isn’t meant simply to accessorize the new, bearded image of Oleg Kulik and Co. Swaddling themselves in faith’s blinding rays, they would love to exit from the twilight of the nineties in order finally to go legal on more-or- less emergent Russian art market. In this sense, we might compare the artists to the notorious Russian oligarchs: they didn’t pay taxes for ten years, and even paid lip service to alternative economies and means of production. After the Yukos affair, though, their chutzpah immediately flagged and they began humbly serving the Fatherland. That is, they rejected the social-political projects that were in any case a heavy load for these ex-black marketers and limited themselves to individual projects: building yachts and vacationing at upscale resorts with harems of underage supermodels”. Chubarov nu se da batut si continua povestea despre Kulik in contextual bienalei “I believe”: “Several years ago, Oleg Kulik invited the members of our contemporary philosophy seminar (based at the Philosophy Institute of the Russian Academy of Science) to accompany him to Jacuzzi along with the prostitutes he was researching at the time. Kulik assumed that whatever the content of the ensuing discussion, he would be able to present our seminar as part of a more-significant performance – and that to boot we’d benefit from PR-buzz that most intellectuals could only dream of.”

Si acum ma intreb cat de cinica poate fi “credinta” in arta contemporana a lui Oleg Kulik?

Written by arankas

mai 7, 2009 at 7:04 am