Interactiuni

Posts Tagged ‘campanie electorala

Vara vrajbei noastre

with 2 comments

Nu stiu cind si cum am ajuns aici. De fapt, probabil totul a inceput atunci cind s-a schimbat majoritatea parlamentara iar guvernarea a fost preluata de fosta opozitie. E o explicatie plauzibila, dar seaca. Ne spune ‘cind’, dar nu si ‘cum’. Chestiunea este, cred, una mult mai profunda. In aceste zile (din pacate ar trebui sa spun: ‘in aceste luni’), majoritatea cunoscutilor mei s-a impartit in doua tabere: in ‘uselisti’ si in ‘basisti’. Nu ar fi ceva neobisnuit, daca nu ar exista aceasta ura crunta intre combatanti. O ura cum nu am mai vazut sa nasca interesul politic inca din iunie 1990. Atunci, ziarele vuiau despre cazuri in care familii intregi se desparteau din cauza partizanatelor politice. Acum nu am ajuns chiar acolo. Nu inca.

Nu blamez, spre deosebire de altii, clasa politica pentru aceasta ura de proportii colosale. Nu politicienii ne-au adus aici, din nefericire sintem singurii vinovati pentru ura in care colcaim. Uneori simt atractia nedemocratica fata de sentimentul avut atunci, in 1996, cind o larga majoritate a trimis comunistii la culcare. Aveam 18 ani, imi cumparesem din timp sampania, am deschis-o si am ciocnit paharul cu bunicii mei, apoi am iesit pe strada. In afara citorva nemernici de virsta mijlocie, bunici si nepoti am fost trup si suflet alaturi de ‘victoria democratiei’. Nu imi amintesc nici macar un singur amic sa fi avut atunci alta parere. Eram o singura voce, un singur trup. Atunci cistigaseram: cistigaseram ‘noi’. Si ‘noi’ eram toti.

Cum s-au schimbat atit de radical lucrurile, nu pot sa-mi explic. Cauzele sint atit de multe, incit nici nu merita sa numesc una fara a face o defavoare alteia. Pur si simplu, noi ne-am schimbat. Acum nu mai iesim in strada cu o sticla de sampanie, ci ne anuntam bucuria pe Facebook. Mai rau, acum nu mai sintem ‘noi toti’: acum ne-am impartit in doua tabere si ne injuram. Personal am ales o cale care mi s-a parut mai buna: echidistanta moderata, intrerupta de partizanate minimale bazate pe alegeri clare, concretizate intr-un vot pro sau contra, si atit. Dezastrul alegerii mele nu s-a lasat asteptat.

Cind am sustinut fara rezerve sentinta in cazul lui Nastase, un amic pe Facebook (si nu doar un simplu cunoscut, din nefericire) m-a acuzat pe fata ca as fi ‘basist’. Am ramas uimit, si am lasat discutia balta – nu numai pentru ca nu am inteles o asemenea catalogare, dar si pentru ca am ramas cu un gust amar: omul asta nu ma va mai considera la fel de acum incolo, probabil ceva intre noi s-a rupt iremediabil. Mai tirziu, cind am sustinut fara rezerve referendumul impotriva lui Basescu, am fost acuzat de amici ca sint ‘uselist’. Am incercat sa explic de ce nu sint sub nici o forma ‘uselist’, dar m-am ales cu etichete trimitind la maladii psihice. Mai mult, mi s-au sugerat in mod prietenos chiar si bolile de care as putea suferi. Cel care a spus asta era un necunoscut pentru mine. Prietenul meu, pe al carui ‘wall’ am fost astfel injurat, a preferat sa nu ejecteze imediat respectivul din lista sa. Nici macar un avertisment nu a fost dat. Ne urim in mod direct, e vara vrajbei noastre si trecutul care ne leaga e doar trecut, da-l dracului.

Tot acest prieten al meu (caci imi este prieten, chiar daca nu l-am vazut de mult timp din cauza distantei, si tin la el nu mai putin decit tineam cind ne vedeam) mi-a spus, textual, ca echidistanta mea nu valoreaza nimic: ‘nu pledez pentru echidistanta. A juca rolul echidistantului intr-o perioada de criza este, din punctul meu de vedere, blamabil. Indica raul! Cu probe, fapte, argumente. Si, da, daca asta inseamna sa aperi o tabara fa si asta’. Inteleg, deci, ca in perioadele de criza ori esti partizan (intelegind prin asta partizanul ‘binelui’ asa cum il vede o anumita tabara), ori esti ‘blamabil’, ca sustinator al ‘raului’. Pentru ca sint (sau incerc sa fiu) echidistant, prietenul meu ma considera un reprezentant al raului.

Sintem in plin razboi in aceasta vara a vrajbei noastre. Mai mult, daca incerci sa pastrezi o minima echidistanta si critici cu argumente si o tabara, si alta, atunci te supui tirului ambelor tabere: esti cel mai rau, pentru ca nu esti cu nimeni. Iar cind totusi am hotarit sa votez, din motive pur personale, mi s-a aruncat in fata faptul ca votul meu nu conteaza, ca am votat intr-un referendum ilegal. Deci nici decizia democratica a masei alegatorilor nu conteaza, ca nu trebuiau dracului intrebati. De ce ar fi alegatorii intrebati! Si de ce sa suspendam un presedinte pe care majoritatea alegatorilor nu-l mai vor! Bine ca au stat alegatorii nostrii acasa, ce buna chichita legala am gasit, iata cum am cistigat!

Cel mai rau este ca o asemenea situatie va continua. In cazul in care Curtea Constitutionala va invalida referendumul, ne asteapta doi ani nu doar de lupte politice, ci si de ura continua, o ura afisata peste tot, de la intilniri pina la retelele de socializare. Nu stiu si imi e teama de cum vom iesi din aceasta perioada. Vom putrezi cu siguranta mai mult decit am putrezit. Ne vom insingura mai mult decit ne-am insingurat. Si nici macar nu vom intelege cum am ajuns intr-un asemenea stadiu.

Eu unul nu vreau sa ajung acolo. Imi iubesc prietenii. Si imi iubesc sanatatea mentala care mi-a mai ramas.

Written by Andrei Stavilă

August 4, 2012 at 11:30 am

Cum isi face campanie domnul Basescu in Secuime

with 7 comments

[Nota: campania electorala are unele dimensiuni total ignorate de media centrale romanesti, prea ocupate poate cu subiectele „mari” de campanie, precum parerea actualului presedinte despre cum a fost sau nu domnul Antonescu aproape de sotia sa in momentele grele. Una din aceste dimensiuni necunoscute a fost sesizata perfect de George, autorul postului de mai jos si, evident, autorul invitat al „Interactiunilor”. Multumim, George, si te mai asteptam!]

Modul în care a decurs campania electorală din această toamnă ar trebui să ne îngrijoreze. Evident, oameni diferiţi au priorităţi şi temeri diferite, dar cred că, în ciuda diferenţelor, există motive serioase pentru un consens în această privinţă. Mai întâi, atmosfera în care se desfăşoară disputa politică este sufocantă. Instituţiile statului, care ar trebui să asigure un cadru decent pentru o asemenea competiţie, nu-şi fac treaba. Nu înţeleg, de exemplu, cum este posibil ca toată lumea să „asculte” pe toată lumea, inclusiv în clădirea Parlamentului, fără ca procuratura şi SRI-ul să ia măsuri vizibile. Dacă ne îndepărtăm de zona de responsabilitate a statului, nu scăpăm de probleme. Presa a devenit şi ea teren de luptă. Nu e o problemă că un ziar sau o televiziune îşi asumă o linie politică. Este însă o problemă dacă nu şi-o asumă explicit şi cu argumente, dacă atacurile se desfăşoară în imersiune, doar cu un vag periscop, ici şi colo, peste centură.

Apoi, ce ne „oferă” candidaţii? Un spectacol de rinocerizare, de bătălie greoaie, zdrăngănită, de blindate tâmpe care, evident, nu iau prizonieri. Populism şi oportunism, slalom printre temele importante, ritualuri de curtare a unei „majorităţi morale” inventate ad hoc – muncitoare, cinstită-deci-nedreptăţită, vag naţionalistă, creştin-ortodoxă.

Chiar şi în lateralul discursului, simptomele sunt similare. Despre această zonă este postul de faţă – şi nu l-aş fi rugat pe Andrei să-l găzduiască dacă nu mi s-ar fi părut o temă importantă. Iată despre ce e vorba: Preşedintele în exerciţiu doreşte să fie reales. Cum ne convinge? Pentru electoratul român, tema centrală este, în mod anormal, referendumul. Nu cred că aşa se discută o temă fundamentală, cum este reformarea instituţiei-nucleu a statului. Passons. Pentru electoratul vorbitor de maghiară din Secuime, domnul Băsescu are însă un alt mesaj, şi acesta ciudat în felul său. Domnul Băsescu îşi face campanie folosindu-se de imaginea fostului – şi probabil viitorului – premier al Ungariei, Viktor Orbán (sursa).

(click pe fotografie pentru a o mari)

Traducerea (mulţumiri, C) spune aşa:

„Orbán Viktor în tabăra de la Tuşnad: „În turul al doilea aş vota pentru Traian Băsescu”.

„De ce am aştepta până în turul doi?”

Ce este ciudat aici este că domnul Băsescu vrea neapărat să sugereze o strângere de mână (care NU există – atenţie la mâinile lui VO) care să-i aducă voturi. Ciudat, pentru că românilor domnul Băsescu le transmite un mesaj la limita naţionalismului, iar în această imagine apare cu un personaj politic care nu este cunoscut ca un mare admirator sau prieten al României. În timpul guvernării lui VO, relaţiile româno-maghiare au fost adesea tensionate, de ex. pe tema cetăţeniei (nu iau o poziţie, ci observ un fapt). Pe de altă parte, în timpul guvernării socialiste de la Budapesta şi a guvernului Tăriceanu la Bucureşti, au exista şedinţe comune de guvern (de ce nu mai sunt?) şi lucrurile au progresat. Este oare domnul Băsescu oportunist folosindu-se de o imagine care să placă secuilor, chiar dacă este în contradicţie cu discursul său pentru restul populaţiei? Dacă ne uităm pe spatele fluturaşului, lucrurile nu se clarifică.

(click pe fotografie pentru a o mari)

Traducerea (aceleaşi mulţumiri):

De ce să îl votăm pe Băsescu?
1. Pentru că el este politicianul care ştie cel mai bine ce înseamnă automia locală. Ca fost primar, Traian Băsescu ştie că deciziile trebuie luate acolo unde trăiesc cetăţenii; nu la Bucureşti trebuie hotărât ce e bine pentru comunităţile locale.
2. Pentru că el este singurul politician care în cursul vizitelor sale în Secuime niciodată nu a avut mesaje naţionaliste sau xenofobe, dimpotrivă, a vrut să asculte omul simplu, maghiar şi român.
3. Pentru că după ce a promis că miniştrii PDL vor veni cu proiecte cuprinzătoare în judeţul Covasna, acest judeţ a primit în 2009 mai mulţi bani decât în cei patru ani anteriori luaţi laolaltă.
4. Pentru că Partidul Democrat-Liberal, ca şi FIDESZ, face parte din cea mai mare familie politică europeană, Grupul Popular, şi este capabil să creeze un puternic pol de dreapta european.
5. Pentru că Orbán Viktor, preşedintele FIDESZ, crede că Traian Băsescu este acel şef de stat cu care se poate colabora cel mai eficient în vederea consolidării relaţiilor dintre România şi Ungaria, respectiv între maghiarii şi românii din Transilvania.

1. Este un citat, probabil, din Caragiale. Sau Urmuz. Nu comentez prestaţia domnului Băsescu la Primăria Bucureştiului. (Să notăm doar că cel mai mare oraş al României este doar pistă de accelerare electorală pentru mai toţi primarii. Rezultatele se văd, se respiră etc.) Dar mă întreb despre ce autonomie se face vorbire aici? Despre cea în dreptul căreia Preşedintele României a notat apăsat – şi deloc diplomatic – „niciodată” când vizita Budapesta? Iar dacă deciziile nu se iau la Bucureşti, atunci de ce se laudă domnul Băsescu că şi-a trimis miniştrii să asfalteze prin Covasna (la 3.)? Miniştrii şi banii nu au venit de la Cucuieţii de Ciuc. O mână îşi păstrează reflexele centraliste, ca în Dr. Strangelove?

2. – Poate că e ceva adevăr în afirmaţia: “domnul Preşedinte vorbeşte omului simplu”. Am menţionat deja că populismul domniei sale – şi al celorlalţi candidaţi cu şanse – mă irită. Totuşi, dacă îmi aduc bine aminte, domnul Băsescu la Tuşnad a insistat să fie el ascultat. Să fiu clar – naţionalismul din Secuime nu mi se pare mai sănătos doar pentru că e unul minoritar. E bine aşadar că Preşedintele merge acolo, dar maniera de dialog a domnului Băsescu nu e cea mai fericită.

5. – Este o enormitate. Orbán va avea un discurs mai agresiv la adresa României, mai ales dacă intră la guvernare cu extrema dreaptă, iar Băsescu este cel care l-a trimis pe Preşedintele Republicii Ungare la plimbare în martie, ceea ce nu a fost tocmai un act de prietenie (nici maniera Preşedintelui maghiar de a-şi aranja vizita neoficială în România nu a fost una amicală, dar una-i una, alta-i cealaltă).

Cam atât. Este doar un exemplu periferic de Newspeak electoral românesc. Poate ajută, unii zic asta despre exemple.

Written by Andrei Stavilă

Noiembrie 17, 2009 at 7:07 am

Politicienii spun lucruri trasnite

with 2 comments

In campaniile electorale din anul 2008, politicienii au promis lucruri trasnite. Nu e prima data, desigur. Imi aduc bine aminte cum, la inceputul anilor ’90, un urmas al Bratienilor a adus la o emisiune TV un cartof imens – si ne-a spus ca, daca vrem sa avem asemenea cartofi (adica daca vrem sa traim in belsug) va trebui sa il votam pe el. De aici i s-a si tras porecla: Bratianu-Cartof. Apoi marele revolutionar Nica Leon clama ca, de va fi ales primar al Bucurestiului, la sfirsitul mandatului sau nu vor mai exista puscarii! (pentru aceste doua trasnai, sursa e aici) Sa nu uitam celebrul an 1996, cind Conventia Democrata promitea 15.000 (!!!) de specialisti – pina la urma, in afara de marele „specialist” Ciorbea, nu am vazut nimic altceva!

Revenind in 2008, Sorin Oprescu promitea ca daca va fi ales primar al capitalei, va face o autostrada suspendata deasupra Bucurestiului (a fost ales!); iar Geoana promite sa trimita un roman in spatiu – asa, ca „mindrie nationala”. Au mai fost unii prin tara care au promis linii de metrou intre doua sau mai multe sate (judetul Neamt), parade lunare ale homosexualilor si prezervative gratis (in Focsani), garsoniere de 15.000 de euro, telegondole (Tg. Mures) (pentru aceste din urma promisiuni trasnite, sursa e aici). Ce alte idei traznite ati mai auzit in campaniile electorale ale anului 2008? Care ar cistiga premiul de „cea mai trasnita promisiune a anului”?