Interactiuni

Posts Tagged ‘Ceausescu

Isarescu, ceausescu (sic!): ramine cum am stabilit!

with 6 comments

Reluarea contactului cu realitatea din Romania a fost pentru mine unul dur, asa cum ma si asteptam: intii soselele patriei (pentru care am platit rovigneta, un set de jenti si doua cauciucuri), apoi birocratia (in cit timp repari masina pe CASCO si ii faci revizia? Nu va spun, poate sinteti bolnavi cu inima!). In final, ecranul TV mi-a furnizat entertainment-ul obisnuit, doar cazurile au fost altele. De data asta, dezgroparea ceausestilor si criza economica (plus sinuciderea Madalinei Manole, dar nu am nimic de spus aici).

In legatura cu situatia economico-financiara din tara, Isarescu a preluat si si-a insusit in ultima vreme doua declaratii halucinante marca Basescu & Boc. Prima: ‘daca doriti bani mai multi, trebuie sa munciti mai mult’. Asertiunea este deopotriva jignitoare si falsa, intrucit ontologic vorbind, munca este un concept relational: in formula matematica a muncii intra nu doar muncitorul, ci si investitorul, munca in sine, cel care consuma produsul muncii, si nu in ultimul rind sistemul economic in care procesul muncii se desfasoara. Poti munci mai mult si mai bine, dar daca sistemul politic, financiar si economic ramine acelasi, banii nu prea au de unde sa vina. Altfel spus, putem sa inlocuim celebra ‘noi ne facem ca muncim, ei se fac ca ne platesc’ cu versiunea ‘noi muncim pe bune, ei se fac ca ne platesc’: rezolvam ceva? Inainte de a cere populatiei sa munceasca mai mult si mai bine, elita politica si financiara a tarii ar trebui sa ofere cadrul necesar in care o asemenea crestere cantitativa si calitativa poate deveni posibila. Faptul ca romanii plecati la munca in Italia, Spania sau aiurea fac destui bani incit sa trimita si acasa reprezinta dovada clara a faptului ca nu cheful de munca al romanului este problema – adevarata problema este sistemul in care individul isi desfasoara activitatea. In consecinta, i-as ruga pe guvernantii nostri sa se gindeasca inainte de a pune efectele propriilor erori pe umerii angajatilor sau ai pensionarilor; altfel, lipsa lor de bun simt va fi, pina la urma, taxata prin vot.

A doua declaratie halucinanta a lui Isarescu se refera chiar la sus-numitii pensionari: ‘este de domeniul eticii ca fiecare sa primeasca o pensie proportional cu cit a muncit si cu cit a contribuit’. Intr-o tara normala o asemenea afirmatie ar fi evidenta. Nu si in Romania, unde tocmai oamenii care au muncit mai mult au pensii mai mici. Un exemplu bun il constituie lucratorii in domeniul agricol, din cadrul fostelor CAP-uri: pensia de ceapist, care recompenseaza munca de o viata a unui individ onisnuit sa lucreze cam 10 ore pe zi la cimp, ajunge undeva in jurul a 70 de euro in Romania! Un alt exemplu il constituie doamnele care au luat in serios politica oficiala a statului de inmultire iepureasca a neamului. Cunosc femei care nu au muncit in viata lor la stat, insa au crescut copii, nepoti, stranepoti, au sustinut prin executarea treburilor casnice dezvoltarea carieirei sotului si chiar a carierelor copiilor – conform idiotilor Base&Boc&Isarescu ele nu merita nimic, intrucit, evident, nu au muncit si nu au contribuit… Imi rasuna in urechi incredibila replica a lui Basescu, data unei femei care a muncit 13 ani intr-o intreprindere: ‘cam putin, maica, pentru o viata de om!’. L-as intreba pe idiotul neamului (ales evident numai de retardati, caci un om sanatos nu-si putea pune stampila pe numele basescului) cine i-a crescut copiii cit timp turna la Securitate domnia sa prin Anvers. Cam putina minte, stimabile,  pentru un presedinte al unei tari europene!

Dezgroparea ceausestilor a produs pe ecranul TV alte declaratii halucinante. Am auzit un comentator politic spunind ca ceausestii ar fi meritat un proces corect. Enormitatea afirmatiei poate fi dezvaluita printr-un dram de gindire pe cont propriu: si cam cine sa ofere acel proces corect? Sa nu uitam ca timp de 50 de ani orice proces politic a fost oricum dorim sa-l numim – numai corect, nu! Generatiile nascute sub comunism au invatat ca ‘merge si asa’, ca e foarte ok ca in procesele politice avocatul apararii sa-si acuze propriul client, ca in timpul procesului directivele si sentinta sa vina pe linie de partid, ori ca pedeapsa cu moartea este perfect normala si in buna concordanta cu drepturile omului. Reprezentantii acestor generatii, intr-un moment de vid politic, legislativ si juridic (i.e., decembrie 1989) au incropit un proces exact dupa cum au fost invatati sa gindeasca de chiar cuplul care le-a devenit intre timp victima. Ceausestii au avut parte de fix aceeasi corectitudine a procesului si a sentintei precum fostii detinuti politici in timpul comunismului; primii au fost victimele modelului de proces politic pe care ei insisi l-au sustinut si aplicat impotriva ultimilor. Mie unuia mi se pare corect.

Acuzatia privind procesul incorect este cel putin prosteasca si din alt punct de vedere: drepturile omului – inclusiv dreptul la un proces corect – sint de multe ori  folosite in scopuri diametral opuse crearii lor. Acest lucru se intimpla inclusiv in cazul fostilor dictatori, fie ei din America latina, Africa sau din Estul Europei. Virsta inaintata, diversele boli si nenumaratele vicii de procedura sint invocate pentru a intirzia sau eluda o decizie corecta. Nu-mi amintesc de nici un proces acceptat de toate partile ca fiind ‘corect’, in care un dictator sa fi fost condamnat la pedeapsa pe care o merita. Jean-Bedel Bokassa, initial condamnat la moarte pentru crimele sale, a fost eliberat dupa sase ani de inchisoare; Slobodan Milosevici a murit de atac de cord in timpul procesului; Augusto Pinochet a fost achitat pe caz de boala fara macar sa-i inceapa procesul; iar exemplele pot continua. De ce sa fi fost altfel cu ceausestii? Ginditi-va putin la urmatorul scenariu: erau judecati ‘by the book’, condamnati la 25 de ani inchisoare, apoi eliberati pentru buna purtare dupa 15 ani (asta in varianta ‘optimista’). In 2004, carevasazica, am fi avut un cuplu de ceausesti rebranduiti, sefi de partid, secondati de nemuritorii vecetudor si adrian paunescu (sic!) si candidind pentru Senat sau, cine stie, pentru Parlamentul European! Eu unul nu cred ca evenimentele pot avea un asemenea curs. Nu cred ca autorii unui genocid au dreptul sa se numeasca oameni si ca atare sa invoce respectarea drepturilor omului. Si nu cred ca trebuie un proces indelungat pentru a demonstra ca o asemenea creatura este sau nu vinovata de genocid. Indivizii respectivi merita, pur si simplu, soarta ceausestilor. Sau poate o alta soarta, si mai potrivita; acum imi vin in minte cuvintele bunicului meu, preot ortodox care a avut de suferit de pe urma comunistilor: ‘Mie imi pare rau ca i-au impuscat. Ar fi trebuit sa-i puna intr-o cusca cu bare de fier si sa-i poarte prin toata tara, din sat in sat, sa-i poata scuipa lumea’.

O alta declaratie halucinanta produsa de analistii politici romani se refera la lipsa unei inmormintari ‘crestinesti’ a ceausestilor. Si aceasta declaratie, la rindul ei, este uimitoare nu doar prin prostia celor care au produs-o, dar si prin caracterul ei jignitor. Sa nu uitam ca vorbim despre sefii unui sistem politic care care nu era doar autodeclarat ateu – dar si dusman pe fata al oricarei ideologii religioase. Biserici au fost distruse, preoti au fost inchisi doar pentru ca au continuat sa-si predice credinta! Intr-un asemenea context, a deplinge lipsa inmormintarii crestinesti a ceausestilor mi se pare o atitudine monstruoasa. Mai mult, cred ca Biserica Ortodoxa insesi ar trebui sa aiba ceva de spus aici: daca tot refuza sinucigasilor (inclusiv celor care recurg la acest gest din cauza depresiei, deci nu voluntar, ci impinsi de o boala foarte serioasa) dreptul la o inmormintare crestineasca, atunci de ce sa ofere acest drept criminalilor lucizi, sau autorilor de genocid? Cerinta unei inmormintari crestinesti pentru ceausesti nu poate fi decit o gluma teribil de proasta.

Generatia ’89 – The Dreamers?

with 3 comments

„They have no memory of communism and Ceausescu. They were too young to remember, or were not born yet. They are the Generation ’89, they look towards the future, they want to change Romania.”

Generation ’89, a videoreportage by Francesco Martino and Davide Sighele

Highlights: pentru noi ’89 reprezinta doar o poveste; cel putin daca ar arata si Romania cum arata Germania; sa ma tin in continuare de blog.

Written by Caprescu

Martie 19, 2010 at 5:01 pm

Publicat în Altele

Tagged with , , , ,

“Retro Soviet / Nazist Chic” sau un alt fel de Estetica?

with 16 comments

De curand am fost invitata la un “soviet party”. Am intrebat si eu intr-o doara “ce mai inseamna si asta”. Camarazii mei m-au lamurit in cea mai “Brit” engleza ca un “soviet party” este o petrecere cu tema “socialista” (zic ei) si “exhibitionista” (as zice si eu). Cica ar fi trebuit sa ma imbrac a la Vera Mukhina, sa am o atitudine a la “We Can Do It!” (care poate fi studiata chiar si de pe cutiile metalice de dropsuri “Nostalgic Art”, adica: acele nimicuri pe care le cumperi in amintirea “Good Old Times of Nostalgic Advertisement”) si neaparat sa ma prezint cu cateva versuri si cantecele de pionier (romanesti sau internationale… da’ nici prea internationale…).

Cu ceva luni in urma imi povestea un amic din Estonia despre mirobolanta, nemaivazuta si semi-privata petrecere la care si el a fost invitat undeva in Tartu. Se presupunea ca ar trebui sa vii imbracat cumva intre animal si nazist. Cica “Nazi-chickens” si “Nazi-bears” au inceput sa apara rand pe rand la usa si un Hitler cu lenjerie de la o prestigioasa casa de moda destindea atomsfera cu un lap dance de toata frumusetea (deloc compatibila cu mustata si zvastica argintie). Personal nu am inteles niciodata fascinatia pe care o au unii pentru combinatia estetica nazista/comunista si “savoir vivre” cu ele pe cap.

Sa trecem acum de la povesti cu petreceri la povesti din academia. Un profesor ungur (foarte charismatic si cu un veritabil umor negru – taciune) obisnuia sa ne invite la lungi vizionari din Olympia si The Triumph of the Will urmate de si mai lungi dicutii. Ambele filme sunt “capodoperele” alb-negru ale Lenei Riefenstahl. Noi nu discutam insa despre montaj sau despre monumentele neo clasice care apar prin cadru. Noua ni se cerea sa scriem scurte lucrari pornind de la intrebarea “Why is it difficult to be frank about the appeal of fascist aesthetics to ourselves?” (De ce nu putem sa fim sinceri fata de noi insine ca estetica nazista este placuta la “vedere” – intr-o traducere mai mult decat libera).

Ce vrea sa insemne asta? Ca soldatii aia SS in uniformele lor perfect croite si cabrate pe corp erau (sunt) “appealing” (atragatori); ca nudurile alea musculoase din statui ne “mangaie” vederea; ca instinctual spunem “da, imi place” la sirurile interminabile de corpuri atletice (depersonalizate) care ne apar in fata ochilor? Nu am inteles nici acum de ce profesorul meu presupunea ca oricare dintre noi ar fi trebuit sa fie “atras” de frumusetea artei naziste a Olympiei. In fine, el asuma ca desi noi suntem indubitabil (instinctual) atrasi de frumusetea asta irezistibila, totusi nu putem fi sinceri fata de noi insine deoarece nu stiu ce instanta morala (ori supraego de nu stiu ce tip) ar interfera in judecata noastra estetica. Pai, domnule profesor nu stiu cum sa va spun… daca ma intrebati de ce nu pot fi cinstita fata de mine insami in a recunoaste  cat de atragatoare este estetica nazista asta ma face sa cred ca intrebarea dumneavoastra seamana cu intrebarea aia celebra (care este si un sofism) “Cand ai incetat sa-ti bati nevasta?”  Pai  nu am batut-o dom’le niciodata. De ce sa fi incetat sa fac ceva ce nu am facut niciodata?

Cand inca eram studenta, am cunoscut un francez (Erasmus). Asta colectiona cu fervoare orice i se parea lui kitsch: postere electorale, mileuri crosetate, bibelouri cu paun, carpeta cu “rapirea din Serai” insigne socialiste, vederi cu actori celebri, poze cu Ceausescu de prin ziare, cravate de pionier etc. Despre kitsch-ul “kitsch” si despre kitsch-ul “camp” am mai scris si aici. Nu am inteles nici atunci si cred ca nu inteleg nici acum de ce cravata de pionier, insignele si portofelul cu chinezoaica care face cu ochiul (singurul “bun” la indemana oricarei femei in comunism) erau pentru el Kitsch. Cu ce le compara?

Acum trec precum trenul prin gara Zorleni la o poveste dintr-un personal murdar care ma ducea de la Bucuresti la Sofia (de fapt trebuia sa ma duca la Veliko Tarnovo da’ cred ca am plecat in viteza si…) la un seminar organizat de cei de la Plotki. Calatoream intr-un compartiment de 8 insi, cu: un argentiniam, un american, o unguroaica, trei bulgari si o romanca. Dupa zece ore intr-o cusca incinsa (40 de grade, august fiind) omul incepe sa spuna vrute si nevrute. Romanca cu care mergeam la scoala asta de vara incepe si ea sa-mi spuna vrute: “Eu si o prietena de-a mea din Bucuresti (una care are si o galerie de arta privata) am vrea sa cumparam niste tablouri comuniste… adica Realist-Socialiste si nu numai… stii tu, din alea cu omagii, cu muncitori etc. Se vand foarte bine la targuri. Sunt multi colectionari si din strainatate si se cauta. Unii isi cumpara chiar ca sa-si decoreze casa. Asa ca daca stii vreun artist de la tine din oras care are tablouri din astea de pe vremea lui Ceausescu da-mi un semn”. Stau eu si ma gandesc daca stiu sau nu pe careva la mine in oras. Si imi amintesc ca pe strada unchiului meu locuia un artist (mai mult sculptor decat pictor) care imi spusese cu multi ani in urma ca toate tablourile asa-zis “comuniste” (cele pentru care a avut comanda etc.) au fost aruncate de catre el personal la tomberonul de pe strada prin ’90. Ii era rusine omului sa mai tina “bazaconiile” alea in garaj (plus ca nu mai avea loc si de ele). Daca ar fi stiut el ca zece ani mai tarziu se vor deplasa unii personal la locuinta lui de pe “Zorilor” 34 ca sa-i cumpere cu bani grei “bazaconiile” ar fi fost alta mancare de peste…

Written by arankas

Mai 14, 2009 at 7:00 am

Ceausescu si poporul!

with 11 comments

Daca nu-l ciocaneau uzurpatorii Revolutiei, Ceausescu ar fi implinit astazi 91 de ani. Chiar asa, haideti sa facem un exercitiu de imaginatie: cum ar fi astazi Romania sub Ceausescu? In ce postura v-ati vedea intr-o asemenea lume posibila? Pina aflu raspunsurile voastre, haideti sa ne delectam cu doua chestiuni. Prima: blogul dictatorului. A doua: tovarasul Ceausescu in anii ’70 lansind Tezele de la Mangalia privind noile directii ale artei (via Andreea):

Written by Andrei Stavilă

Ianuarie 26, 2009 at 1:00 am