Interactiuni

Posts Tagged ‘concert

Revelion 2011. ‘Italian style’

with 4 comments

Desi natura mea relativ anti-sociala nu se impaca prea bine cu adunarile populare, in ajunul anului nou i-am acordat spiritului gregar partea cuvenita si am iesit sa sarbatoresc venirea lui 2011 in strada. Spre deosebire de anii trecuti, primaria orasului Florenta a oferit ceva circ gratis (ca pinea/berea se dadeau pe bani, 3 euro doua degete de vin fiert) si sarantocilor care nu isi permiteau sa platesca 30 de euro (suma minima) doar pentru intrarea intr-un club sau o discoteca. In fiecare piata mai mare a orasului au fost organizate concerte de muzica pe toate gusturile: rock si pop intr-o piata aproape de Santa Maria Novella, jazz in Piazza della Repubblica, muzica clasica in Piazza Signoria, si asa mai departe.

Dupa ce ne-am cam saturat de rock italian si lalaieli tipice a la San Remo, am luat inteleapta decizie sa ne indreptam spre locul destinat jazz-ului, unde am descoperit trupa Funkoff,al carei fan am devenit imediat. Puteti asculta ceva fain aici.

Totul a fost perfect pina pe la doua noaptea, cind s-au terminat concertele. Asta daca, desigur, lasam deoparte eternele pocnitori si alte ustensile high-tech care, bag seama, produc zgomote din ce in ce mai puternice pe an ce trece. Indepartindu-ne de scena, atit in Piazza della Republica cit si in celelalte piete am fost nevoiti sa calcam pe un covor gros de sticle de sampanie, vin si bere sparte intentionat de vajnicii cheflii ai anului nou. Se pare ca asemenea ‘covoare’, precum si mersul fachiresc pe ele sint o ‘traditie’ italiana. Un amic nativ ne-a povestit ca dezastrul de pe strazile din Florenta (un oras care, la acea ora, arata mai ceva ca Hiroshima dupa Enola Gay) nu se putea compara nici pe departe cu intimplarile din alte orase italiene – Napoli, de pilda. Pentru ca in orasul binecunoscutei mafii, prezentza intr-una din pietzele mari in noaptea de ajun se poate termina direct la spital: italienii, chiar si cei bogati, frumos imbracati in frac si petrecareti in hotelurile luxoase ale urbei, se distreaza enorm aruncind cu sticle, fructe, farfurii si prajituri in capetele trecatorilor nefericiti. In Italia de anul nou nu trebuie deci sa ai doar o talpa groasa la papuc, precum obrazul italienilor – ci ai mare nevoie si de un cap tare.

Daca pina acum inca mai aveam dubii, considerind italienii un popor doar cu putin mai civilizat decit romanii, acum m-am lamurit perfect: o fi fost Imperiul Roman un promotor al civilizatiei si culturii; o fi fost orasele italiene in timpul renasterii adevarate ideal-tipuri, modele mereu actuale ale auto-guvernarii republicane/populare. Insa italienii de astazi nu au nici o legatura cu mult mai celebrii lor inaintasi. Sint un popor cu nimic mai bun decit romanii: mirlania, mizeria, nesimtirea sint aceleasi. Doar ca italienii au avut mai mult noroc: au primit o mostenire pe care nu o meritau.

Tuturor autorilor si cititorilor acestui blog, un an nou mai bun decit toti anii de pina acum, si sa ne auzim/citim/revedem cu bine!

Reclame

Written by Andrei Stavilă

ianuarie 3, 2011 at 10:18 pm

Ungaria, my love (14). Concertul, toaleta si gunoierii

with 5 comments

Din seria „Varu’ Maftei / Ma ia cu dinsul la concert” (numai ca de data asta varu’ Maftei au fost Arankas si C.), o sa va povestesc cum a fost seara de 1 Mai. Gödör este un bar mare, cu terasa pe masura, asezat strategic in chiar buricul Budapestei, sub o parte din Erzsebet ter (parcul de linga statia de metrou Deak Ferencz ter). Da, ati citit bine, am spus „sub” parc, intrucit barul este subteran, iar o parte din acoperisul sau, construit din sticla, este de fapt podeaua piscinei din centru. De obicei, in serile de week-end sau cind este sarbatoare se aduna multe lume in Gödör, si poti avea surpriza sa asisti la doua-trei concerte simultan, in zone diferite ale barului.

De data asta ne-am asezat la o masa linga scena mica, si in curind au aparut cei de la Manökken Proletarz („Manechinele proletare”): putin cam slabuti pentru gustul meu, dar totusi nu fara unele sclipiri (ca exemplu, ascultati doua piese mai acatarii aici si aici). Partea proasta a fost ca in spatele nostru se afla o boxa imensa. Norocul meu ca, asemeni mosilor, obisnuiesc sa umblu cu antinevralgicul la mine 🙂

Apoi am lasat masa in grija unora mai putin doritori de zbenguiala si ne-am mutat in sala mare, unde tocmai incepuse sa concerteze trupa Kistehén (adica „Little Cow”, sau mai pe romaneste „Vacuța”). O trupa rock cu influente gipsy, poate asemanatoare cu Phoenix ca influente si autoritate, insa evident cu o linie melodica mai moderna. Sala, in ciuda marimii ei, era neincapatoare, si cu greu te puteai strecura printre tinerii dezlantuiti. Recunosc, ritmul ne-a prins si pe noi, desi nu intelegeam o boaba din versurile lor (ce-i drept, C. ne mai spunea din cind in cind cam despre ce cintau). Oricum, pentru mine trupa a fost o descoperire remarcabila, si o recomand cu mare caldura ca unul dintre brandurile muzicii rock autohtone (ascultati ceva fain aici, aici, aici, aici, aici si aici; si ii vedeti intr-un show TV aici).

O experienta cu adevarat ciudata a fost insa vizita facuta toaletei; desi pentru ambele sexe incaperile sint destul de mari, in seara respectiva era o aglomeratie greu de imaginat. Si cum la toaleta pentru femei se facusera doua rinduri mari, unele domnisoare stateau la coada la toaleta barbatilor – ca na, barbatii oricum termina – ca intotdeauna! – mai repede 🙂  Buuun, acuma nu ar fi fost mare brinza, ca erau doua „separeuri” si la barbati, insa coada incepea din zona pisoarelor, iar domnisoarele nu pareau nici stingherite, nici deranjate de priveliste (si sa nu credeti ca se uitau rusinate la tavan). Mai mult, intre cele doua rinduri de pisoare (care, evident, operau la capacitate maxima) existau doua grupuri mici de tineri si tinere care discutau si beau bere… Si credeti-ma ca budele nu aproximau intocmai idealul curateniei!

Transfigurat de experienta tocmai povestita, m-am intors la Kistehén, am mai dat din cap pe citeva melodii (ceea ce mi-a provocat astazi obisnuita durere musculara in zona gitului) si, cum atmosfera era incendiara nu numai la figurat, ci si la propriu, am iesit afara, in Erzsebet ter, la o gura de aer si una de vin (caci vinul dupa bere e placere, evident!). Nu mica mi-a fost mirarea sa vad angajatii primariei (sau, ma rog, ai firmelor de salubritate care au contract cu primaria) cu sacii in mina, curatind gunoaiele lasate de petrecaretii oameni ai muncii! Am crezut ca am halucinatii: mi-am frecat ochii, mi-am dat o palma sa ma trezesc si m-am uitat la ceas: da, trecuse un sfert de ora dupa miezul noptii! Iar daca ne intrebam cind vom vedea asa ceva si in Romania, probabil trebuie sa facem trecerea la capitolul „cind o face plopul pere si rachita micsunele”…

Written by Andrei Stavilă

mai 2, 2009 at 9:39 pm