Interactiuni

Posts Tagged ‘eterna si fascinanta Romanie

Eu cred in prezicatori!

leave a comment »

Pai cum sa nu cred?! Evident ca viitorul este predictibil. Exemplu: Cassa Loco, in vizionarul videoclip Eterna si fascinanta Romanie, spuneau la un moment dat: „Ieri, Uzinele Dacia au achizitionat concernul Daimler Chrysler si General Motors (…)”. Acum, aflu ca General Motors ar putea intra in faliment. Mai ramine de vazut oferta Uzinelor Dacia 🙂 Cum sa nu crezi in prezicatori?!

Reclame

Written by Andrei Stavilă

februarie 15, 2009 at 10:40 pm

Pe cine votam. Astazi: Marin Marinescu si Anca Constantinescu

with 10 comments

Din ciclul „Eterna si fascinanta Romanie”, episodul ţîşpe. Cine: doi „cantindati”: senatorul Marin Marinescu-„Bideu”, zis asa pentru ca a fost prins carind dupa el un bideu, furat din sediul partidului din care demisionase; si deputata Anca Constantinescu-„Ciocu’ mic!”, fosta lui colega de partid – porecla i se trage de la faptul ca, de la tribuna Parlamentului, le-as spus celor din PSD cam asa: „Ciocu’ mic, ca acuma sintem noi la guvernare!'”. Unde: B1 TV. Cind: campania electorala noiembrie 2008. Cum si de ce: judecati singuri. Priviti mai jos. Sursa: Zoso’s blog.

Written by Andrei Stavilă

noiembrie 27, 2008 at 9:34 am

Made in Romania!

with 3 comments

Excelenta initiativa Gardianului. Priviti un slide show cu fotografii facute de oameni normali, cu oameni normali si locuri normale din Romania. O tara, evident, eterna si fascinanta, fascinant de eterna si etern de fascinanta. Enjoy!

[Nota: copiati link-ul si faceti „paste” in browser-ul vostru de internet]

Written by Andrei Stavilă

octombrie 7, 2008 at 1:58 pm

Romanu si Muzeu’, baba si mitraliera

with 9 comments

Romania, privita cu detasare, ramine eterna si fascinanta. Daca te implici, te apuca plinsul cu sughituri si risete isterice. Iaca alt moment.

Pregatiti-va cafeaua, luati pozitia ginditorului de la Pocreaca si raspundeti a la Robingo: care-i legatura intre roman si muzeu? Va zic eu: nici una. Adica romulanu’ are muzee, dar ori a uitat de ele de pe vremea bunicului, ori isi aminteste doar atunci cind vrea sa se laude si el cu ceva din batatura sa. Nu, serios: citi romani ati vazut intr-un muzeu de istorie naturala, sau de istoria literaturii, sau de arta contemporana? Va spun eu (iarasi): numarul lor se afla aritmetic, prin operatia de adunare a numarulului specialistilor din fiecare domeniu, care scriu / creeaza pentru cercul lor mic si inchis, plus zero. Adica pentru cultura in general si muzee in particular, in Romania nu exista public. Daca eu ma indragostesc si in seconda doi ii propun iubitei sa o scot la muzeu, in secunda trei afla toata urbea ce bleg si fraier sint.

Exista, desigur, o exceptie. Pardon, doua. Primo: cumperi ceva scump iubitei (neaparat din mall), o duci intr-un club si dupa aia, ca sa pregatesti terenul nuptial, o scoti cu bemveu’ la un cenaclu de poezie, ca sa vada fatuca cit de cult si sensibil esti tu, minca-ti-as. Due: daca nu esti chiar asa sensibil, o duci la muzeul taranului roman – nu ca sa o faci taranca, ci pentru a-i cumpara o ie „facuta de mina” si mai usor descheiabila (tehnologia siretului nu da gres nicicind).

In rest, repet: romanu’ si muzeu’, baba si mitraliera.

Dar iacata cum capitalismul scoate din romulan cultura prin toate gauricile fizice si sufletesti. Se ia deci o idee frantuzeasca, se altoieste pe plaiuri romanesti. Apoi citeva ziare si televiziuni mesteca bine maglavaisul, dar cu atentie, sa nu se taie. Se face reclama: e moca la muzeu, ba! E toata noaptea, sa moara mama. Hai ca merge si frate-miu cu blonda lui, vino si tu. E de bon ton, carevasazica. Adica spune la televizor, e moca, toata lumea merge si noi nu?!

Si bunul meu ginditor de la Pocreaca zice asa: ca persoanele care au facut ditamai cozile la muzeele din Romania noaptea trecuta n-au habar de cultura nici cit radical din creierul scazut la foc mic, dar au mers pentru ca e un eveniment monden. Ca aceleasi persoane, care s-au batut cu jandarmii ca nu mai apucau sa intre moca la MNAC, n-au nici cea mai mica idee ca biletul la un muzeu costa de doua ori mai ieftin decit o bere cumparata in clubul de fite la care merg zilnic. Au mers bietii natarai pentru ca e la moda, pentru ca s-a dat la televizor, pentru ca e moca, pentru ca asa face lumea. Pariu ca 90 la suta dintre ei nu au fost la un muzeu nici o singura data in ultimii zece ani? Si pariu ca mai mult de jumate au intrat pentru prima oara intr-un muzeu?

Ginditorul meu drag de la Pocreaca plinge cu un ochi, si cu altul ride. Dar se ridica repede, isi ia sapa si pleaca sa se ocupe si el de cultura. De cultura vitei de vie.

Stirea pe larg, aici. Cozile din fata muzeelor pot fi vazute pe blogul Ralucai, aici.

[Nota: nu vreau sa fiu inteles gresit. „Noaptea muzeelor” e o idee buna, mai ales pentru cei care, in strainatate, nu isi permi sa dea intre 10 si 20 de euro pe o intrare la muzeu. De pilda, la un muzeu al comunismului din Budapesta – de fapt, un parc unde s-au aruncat vechile statui comuniste – intrarea costa cam 14 euro, ceea ce e cam multisor. Deci e bine sa poti intra la un moment dat gratis. Dar in Romania, unde, cu putine exceptii, intrarea la muzee costa cam cit o bere Tuborg la o terasa, nu vad sensul acestei actiuni. Mai ales ca, prin modul de mediatizare si prin modul in care a fost administrat, acest eveniment, departe de a fi unul cultural, a semanat mai degraba cu un circ trist]

Written by Andrei Stavilă

mai 18, 2008 at 5:06 pm

Romania! Oriunde te-ai afla…

with 15 comments

De data asta nu mai suport. Si nu vreau, si nu pot, si nu am chef sa ma abtin. Romania e o tara de rahat. Romania ar trebui sa fie un vas, sa ii dai o gaura si sa se duca dracului la fund. Am trait sa vad, la modul propriu, batrini lesinind la coada la medicamente. Am trait sa vad batrini plingind la coada la medicul de familie, pentru ca nu mai suportau sa astepte in caldura ingrozitoare. Am trait sa vad batrini cazind pe strada si sa aud oamenii din jur amuzindu-se copios. Am trait sa vad batrini fosti invatatori cersind la colt de strada. Am trait sa vad batrini care, din lipsa banilor, merg in fiecare zi la piata si, prefacindu-se ca ar dori sa cumpere ceva, ciugulesc o gura de brinza de aici, o cireasa de dincolo: masa lor pe o zi. Am trait sa vad batrini care alunecau pe gheata de pe trotuar dar refuzau sa fie ajutati, de teama ca prezumtivul ajutor ar veni de fapt din partea unui hot.

Si stiu ce inseamna sa ingrijesti un batrin neputincios. Inimaginabil de greu. Stiu cit de plictisitori ne par noua, atit de grabiti sa facem o mie de lucruri marunte intr-o singura zi. Stiu cit de greu e sa-i asculti povestindu-ti cu voce taraganata o intimplare veche de 70 de ani. Stiu cum e sa innebunesti hranindu-i cu lingurita o ora intreaga dintr-un singur blid. Si sa repeti actiunea asta de patru ori intr-o zi. Stiu cum e sa le speli de trei ori pe zi asternutul, sa ii speli pe ei si sa le schimbi scutecele, pentru ca dupa numai cinci minute, cind credeai ca ai o clipa de liniste in sfirsit, sa fii nevoit sa o iei de la capat. Stiu ce inseamna sa dormi noaptea in pat cu ei, sa ai un somn iepuresc, sa te sperii de fiecare data cind nu le mai auzi horcaitul, sa verifici daca este luminarea aprinsa, sa te trezesti dimineata oricum nedormit si sa o iei de la capat. Stiu ce inseamna sa-ti distrugi coloana pe viata mutindu-i in brate de unul singur de pe pat pe scaunul cu rotile si invers. Sau sa-ti distrugi sanatatea mintala ascultindu-i ore in sir cum delireaza. Stiu cum e sa te uiti la aratarea din fata ta si sa nu poti intelege ca e vorba de acelasi om care, cu doar doua luni in urma, se lumina la fata si radia de fericire ca te vede, ca iti poate da povete despre cum sa-ti traiesti viata ca un om adevarat.

Dar mai stiu si altceva. Stiu cum e sa te rogi Dumnezeului in care vrei sa crezi sa nu-l mai chinuie in halul asta. Si cum e sa te rogi, in acelasi timp si aceluiasi Dumnezeu, sa ii mai dea inca o zi, inca o noapte, sa nu ti-l ia asa de repede. Stiu ce inseamna sa te minti singur, in pofida tuturor evidentelor, ca totul va fi bine, ca isi va reveni, ca te va plictisi iarasi cu povestile lui vechi de 70 de ani. Stiu cum e sa lupti cu morile de vint, sa incerci sa urli la urechea lui, in speranta ca te va auzi, in speranta ca discutia cu el ii va mentine creierul treaz si nu va aluneca in noaptea mintii, acolo de unde nu mai exista intoarcere. Si stiu cum e sa vezi zilnic aceasta alunecare, si cum e sa te trezesti intr-o dimineata nedormit, sa ii aduci terciul la pat (de altfel, singura mincare pe care o mai poate inghiti), iar el sa nu te mai recunoasca deloc, sa te intrebe (pe tine, omul pe care il iubea cel mai mult, pe tine, pe viata lui), cu o voce cavernoasa, cine esti si ce cauti in casa lui. Si stiu cum e sa iti pastrezi zimbetul tot timpul, in afara de cele citeva momente pe care iti permiti sa le pierzi ascunzindu-te intr-un colt si infingindu-ti unghiile in carne, sa nu plingi (si izbucnesti in plins isteric). Si mai stiu cum, dupa luni intregi de lupta zadarnica, in care nu mai stii daca ai devenit mut de durere sau daca, dimpotriva, durerea ti-a amutit, esti nevoit sa pleci departe, si sa te minti singur ca-l vei revedea – desi momentul despartirii, o stii bine, e ultimul pentru voi doi. Si mai stiu cum e ca, odata ajuns acolo, departe, dupa doar trei saptamini sa afli ca a murit. Pur si simplu nu a vrut sa te astepte, sau poate a asteptat sa pleci, pentru a pleca el in liniste.

Este extrem de greu sa ingrijesti un batrin, si sigur nu iesi din asta intreg – nici fizic, nici psihic. Stiu. Dar noi traim intr-o tara in care lumea isi bate joc de batrini. Ii pacalesc sa le faca acte pe casa, si apoi ii arunca in strada. La propriu. La 70 de ani. Sa moara naibii, n-avem timp si bani pentru ei. Nu conteaza ca oamenii astia au trait, au iubit, au crescut copii, o droaie de nepoti si poate stranepoti. Schelete umblatoare, da-le dreacu’. Cui ii pasa. Priviti imaginile de mai jos:

Acest batrin, tintuit in scaun cu rotile, a fost abandonat in strada de stranepotii lui. Povestea lui o puteti citi, relatata de Raluca Avram in Bihoreanul, aici. Priviti-i doar pentru o clipa ochii. Apoi ridicati-va putin privirea si cititi ce scrie pe caciula lui: „Izvorul Minunilor”. Se putea o ironie mai amara? Mai crincena? Du-te dracului, Romania! Oriunde te-ai afla.

Written by Andrei Stavilă

aprilie 7, 2008 at 11:39 pm

Eterna si fascinanta Romanie

with 3 comments

Sa plingi? Sa rizi? Luati de-aici:

„Dupa aproape doua luni de la moartea suspecta a elevei de 17 ani din Harghita, insarcinata in trei saptamâni si gasita cu o punga de nylon pe cap, legata la gât cu un cablu USV si cu mâinile incatusate in spate, organele de cercetare au dat solutia de „neincepere a urmaririi penale” (NUP). Anchetatorii au ajuns la concluzia ca Szabo Ildiko s-a sinucis.”

Intreaga stire poate fi citita aici.

Written by Andrei Stavilă

martie 6, 2008 at 6:36 pm